Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Fraternizarea Hitler-Stalin: Cum, cand si de ce se aliaza gangsterii totalitari (Updated)

Vladimir Tismaneanu august 22, 2011 Global / Europa, Politica & Doctrine
8 comentarii 4,197 Vizualizari

Stupoare, incredulitate, perplexitate, soc: acestea au fost reactiile mondiale cand s-a anuntat ca Joachim von Ribbentrop, seful diplomatiei naziste, a sosit la Moscova si a semnat, pe 23 august 1939, Pactul de neagresiune cu Uniunea Sovietica, pana atunci considerata arhi-inamicul fascismului. A fost o zi nefasta pentru toti prietenii libertatii. Cosmarul devenit realitate punea capat iluziilor despre URSS ca ”bastion”  al rezistentei antifasciste. Stanga internationala primea o lovitura colosala, miscarea comunista internationala era complet debusolata, strategia Fronturilor Populare era abandonata instantaneu, Cominternul, condus de Gheorghi Dimitrov, vedeta procesului de la Leipzig, omul care ii infruntase pe Goering si pe Goebbels, isi recalibra politica pentru a acomoda noua alianta intre briganzii totalitari. Conditionati mental de propaganda stalinista, liderii Internationalei a III-a subscriau fara murmur la noua cotitura dictata de “farul omenirii progresiste”. Repertoriile cinematografice si teatrale sovietice erau schimbate peste noapte. La fel si cele din Germania hitlerista. Efectul imediat al acordului semnat, in prezenta si cu binecuvantarea lui Stalin, de Viaceslav Molotov si de Ribbentrop, a fost declansarea, dupa o saptamana, a  celui de-al doilea razboi mondial.  Nu era vorba doar de “neagresiune” (formulare orwelliana), ci de o alianta strategica pe care fiecare dintre cei doi tirani a incercat sa o exploateze la maximum in perioada urmatoare. Sub portretul lui Lenin, la Kremlin, liderul revolutiei proletare se infratea cu emisarul liderului “revolutiei rasiale”. Vojd la Fuhrer nu scoate ochii,

 

 

De altfel, ca o concesie facuta antisemitismului zoologic al nazistilor (cu care, e de presupus, simpatiza in secret), Stalin il inlocuise pe comisarul poporului pentru afaceri externe, Maksim Litvinov (vechi bolsevic, evreu de origine), cu velicorusul Molotov (si el vechi bolsevic, nascut Skriabin). In exilul sau mexican, urmarit de agentii NKVD-isti, neputincios si izolat, Trotki vitupera impotriva Pactului. Un tanar intelectual comunist francez, Paul Nizan, nota cu dezgust logodna abjecta a celor doua totalitarisme si rupea cu PCF. Fostii voluntari din Brigazile Internationale, aflati in majoritatea lor in lagarele de refugiati din Franta, erau consternati, dar, cu foarte putine exceptii, acceptau explicatiile oficiale. Conform liniei Cominternului, URSS, adica Stalin, nu avusese de ales intrucat democratiile vestice erau de fapt conduse de “instigatorii la razboi”. Nu Hitler si Stalin, spunea legenda propagata pe toate canalele stangii comuniste, ci Anglia si Franta erau de fapt “incendiatorii” (spre a relua titlul “romanului” agitatoric de N. Spanov din anii 50, o ticluire conpirationista menita sa-l absolve pe Stalin de orice responsabilitate in declansarea razboiului)..

File:MolotovRibbentropStalin.jpg

S-a configurat, in inima Europei, ceea ce istoricul Timothy Snyder defineste, in cartea sa “Bloodlands”, linia Molotov-Ribbentrop. Pe baza protocoalelor secrete, au fost anihilate state, au fost spoliate natiuni, au fost organizate  deportari, stramutari, lichidari in masa. Cum nota scriitorul Vasili Grossman in marele sau roman “Viata si destin”, dincolo de incongruentele ideologice, cele doua imperii totalitare impartaseau aceeasi ostilitate maniacala la adresa spiritului liberal, a valorilor umanismului clasic, a parlamentarismului democratic. Ambele erau constructii utopice expansioniste, ambele erau inspirate de ideologii redemptive si totalizante. Tocmai de aceea putea Stalin sa ridice paharul cu sincer entuziasm si sa ofere un toast in cinstea Fuhrerului. Erau amandoi, Stalin si Hitler, uniti de pasiunea revolutionara menita sa distruga “lumea veche”. In timp ce nazistii organizau in partea din Polonia ocupata de ei exterminarea intelectualitatii si a clerului si intiau politicile care aveau sa duca la anihilarea populatiei evreiesti, Stalin si Beria puneau la cale masacrarea in padurea Katyn a corpului ofiteresc si a nenumarati civili polonezi. Vina lor? Niciuna, in afara originii lor etnice. Era vorba, evident, de ceea ce azi numim genocid. Cei doi dictatori se impacasera in numele amoralitatii lor absolute, al viziunii gangsteresti despre istorie si politica.

Sovieticii au inghitit o mare parte a Poloniei, statele baltice, Basarabia si Bucovina de Nord. Au impus institutiile bolsevice, au nimicit orice forma de opozitie locala, au practicat eliticidul si etnicidul. “Spionita” era o maladie contagioasa, vigilenta revolutionara era exaltata drept virtutea suprema. Nu erau crutati nici macar refugiatii politici ajunsi in URSS pentru a scapa de teroarea nazista. Margarete Buber-Neumann, arestata in 1937 impreuna cu sotul ei, fostul deputat comunist Heinz Neumann (curand dupa aceea  a fost executat), dupa o perioada in Gulag, in lagarul Karaganda din Asia Centrala, era transportata, ca efect al infamului Pact, la Ravensbruck. Recitesc acum cartea ei despre Milena Jesenska, ziarista ceha si prietena lui Franz Kafka (v. “Scrisori catre Milena”), detinuta in acel lagar nazist. Milena a fost printe cei care au denuntat deopotriva nazismul si Marea Teroare din URSS, era perfect constienta de natura despotic-politieneasca a national-socialismului si a socialismului leninist. Cand reteaua candestina ceha de la Ravensbruck  i-a cerut Milenei sa aleaga intre apartenenta la acel grup si prietenia cu “trotkista” Margarete Neumann, Milena a optat pentru prietenie. A murit in lagar in 1944, dar Margarete a supravietuit si a vorbit. Cumnatul ei, Willy Munzenberg, fostul dirijor al propagandei cominterniste, rupsese cu Stalin dupa Pact si afost ucis, cel mai probabil de agentii NKVD-ului in exil, in Franta.

Prietena apropiata cu Arthur Koestler si Manes Sperber, pretuita de Albert Camus si Raymond Aron, de Monica Lovinescu si Whittaker Chambers, Margarete a fost una din marile voci ale luptei anti-totalitare in anii ofensivelor propagandistice staliniste de dupa razboi. Memoriile ei, scrise la indemnul lui Koestler, au aparut in 1948 in germana cu titlul  “Als Gefangene bei Stalin und Hitler” (in engleza ”Under Two Dictators: Prisoner of Stalin and Hitler”, iar  in franceza “La revolution mondiale”) sunt o marturie esentiala despre secolul lagarelor de concentrare si al religiilor seculare. Stia exact ce insemna comunismul si a spus-o direct si fara manajamente. A trait personal identitatea de metode dintre cele doua sisteme, a fost victima ambelor dictaturi. In 1949 a depus marturie in favoarea lui Viktor Kravcenko in procesul de calomnie intentat de acesta impotriva saptamanulului comunist “Les Letrres francaises” condus de Louis Aragon si de Pierre Daix. Comunistii francezi il acuzasera pe Kravcenko ca mintise in legatura cu existenta lagarelor de munca fortata din URSS. Au fost aceia anii de glorie ai liberalismului anticomunist, anii aparitiei “Gandirii captive” de Czeslaw Milosz, ai Congresului pentru Apararea Culturii, ai revistelor “Encounter”, “Der Monat” si “Preuves”. Pe masura ce reflecta tot mai mult la chestiunea totalitarismului, Margarete Buber-Neumann devenea tot mai convinsa ca nazismul si comunismul erau nu doar fenomene similare, ci consubtantiale. Acesta a fost mesajul adanc al cartii ei din 1976 despre destinele umane ale vremii in care i-a fost dat sa traiasca. A incetat din viata in noiembrie 1989, cu cateva zile inainte de caderea Zidului Berlinului. In ultima instanta, dincolo de tribulatiile unei istorii inclemente, ideile ei, nu ale celor care au prigonit-o, au triumfat. Pentru ca, orice ar spune unii publicisti grabiti, revolutiile din 1989 au fost miscari sociale anti-comuniste, s-au nascut pentru ca oamenii nu mai acceptau domnia minciunii, pentru ca viata in adevar a invins viata in frica si duplicitate.

Unul dintre initiatorii Declaratiei de la Praga din 2008 a fost dramaturgul ceh Vaclav Havel, un admirator marturisit al operei lui Kafka. Asemeni prozelor lui Kafka, piesele lui Havel vorbesc despre insingurare, pierderea identitatii, instrainare intr-o lume tot mai opaca, tot mai absurda. Declaratia cere ca ziua de 23 august sa devina o zi comemorativa in toate statele europene pentru victimele celor doua regimuri scelerate vinovate de asasinarea a milioane de fiinte inocente in numele unor fixatii ideologice delirante. In momentul in care individul nu mai este privit ca om, cu drepturi inalienabile, ci ca membru al unei “categorii sociale” ori “rasiale” decretata drept inferioara, deci superflua, deci “parazitica”, cand este redus la conditia de insecta, vierme, lipitoare etc, cand coeziunea comunitatii politice este facuta dependenta de excluderea, eliminarea si in final exterminarea “dusmanului de clasa”ori “de rasa”, se deschide calea pentru experimentele genocidare de tip comunist si nazist. Comemorarea zilei de 23 august 1939 este menita sa mentina vie neuitarea si sa avertizeze asupra niciodatei disparute primejdii totalitare.

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/08/09/papa-benedict-universul-concentrationar-si-declaratia-de-la-praga/

Update (23 august 2011)

​”Istoria este experta in ironii. In timp ce pe la noi unii regreta, prada nostalgiilor vinovate, defilarile comuniste de pe 23 august, Europa comemoreaza astazi memoria victimelor stalinismului si nazismului. Veti observa usor dublul amalgam: pe de o parte, confiscarea de catre comunisti a unei zile al carei actor principal a fost Regele Mihai – deturnare clasica pentru ideologii minciunii ca mod de a face politica. Pe de alta parte, Uniunea Europeana a instituit – abia in 2009! – o zi in care ne delimitam, precauti, doar de Stalin, nu si de predecesorii si urmasii lui sovietici, sau de nenumaratii lor emuli de pe intreg mapamondul, unii inca in functie”, este de parere ministrul de Externe Teodor Baconschi.

El mai spune ca “În ciuda pudibonderiei europene, menite să menajeze sensibilitățile comuniștilor, troțkiștilor și altor stângiști, cred că se cuvine să salutăm această coincidență de date și să marcăm această zi europeană antitotalitară. Ar fi o bună ocazie de pedagogie națională și de cult al memoriei victimelor comunismului ca în 23 august să evocăm prin filme, simpozioane, emisiuni la televizor, depuneri de jerbe la Sighet sau la Pitești amintirea însângerată a comunismului.”

“Fără memorie, suntem condamnați la nostalgii tâmpe, la recidive istorice și la un viitor îngrijorător. Memoria, însă, nu poate funcționa fără simboluri, date, personalități și locuri emblematice. Singura cură a amneziei colective este instituirea de locuri ale memoriei. În acest sens, am propus și susțin cu toate puterile înființarea unui Muzeu Național al Dictaturii Comuniste la București, care să se alăture memorialului de la Sighet și, sper, altora care vor urma. Sunt convins că toate energiile anticomuniste vor sprijini acest proiect, care vine oricum destul de târziu. Îmi doresc ca într-un an sau doi să putem comemora victimele comunismului inaugurând, în capitala țării, Muzeul Național al Dictaturii Comuniste”, incheie Teodor Baconschi.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9901770-teodor-baconschi-europa-comemoreaza-astazi-memoria-victimelor-stalinismului-nazismului-timp-noi-unii-regreta-defilarile-comuniste-23-august.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Andru spune:

    In unele surse istorice am gasit faptul ca Hitler urmarea prin impartirea Poloniei si nu numai, crearea unei frontiere comune cu URSS, tocmai pentu a aplica mai usor Planul Barbarosa in iunie 1941. Oarecum de neinteles este atitudinea rusilor in august 1939; cred ca era destul de evident faptul ca Hitler nu ar fi tolerat o jumatate din Europa bpolşevizata, principiile sale asupra socialismului fiind destul de clar enuntate in Mein Kampf. Faptul ca Germania urma sa atace URSS era destul de clar dupa anul 1940, mai ales ca Stalin era informat de agentii sai despre iminenta Planului Barbarosa..
    Din cate inteleg eu, probabil pentru Romania, data de 23 august 1945 are o insemnatate mai tragica decat cea din ’39…in contextul in care insemna inceputul hegemoniei comuniste directe in Romania, asta dupa ce ironic si “capitalistii” ne-au abandonat in 1945 (Yalta)..

    • Planul Barbarossa este luat in consideratie imediat dupa vizita lui Molotov la Berlin, in 1940. Cu acel prilej, Hitler constata ca nu poate avea o comunicare cu liderii sovietici in conditiile pe care si le dorea. Il percepe pe Stalin ca pe un aliat temporar, dar si ca pe un rival a la longue. Sigur ca anti-bolsevismul era o componenta fundamentala a national-socialismului, tot astfel cum antifascismul era una a stalinismului. Dar ele puteau fi amortizate si ajustate in functie de scopuri si interese comune. Stalin a fost realmente stupefiat de refuzul final al lui Hitler de a permanentiza condominiul planetar pe care il pregatisera de fapt impreuna. Stalin era, in felul sau, mai flexibil ideologic. Pentru Hitler, urmatoarele teme erau decisive: antisemitismul, anti-marxismul, anti-capitalismul, anti-liberalismul si cosmologia rasista in genere (legata de prima tema, dar nesuprapusa complet).

      • golanitzky spune:

        Nu a fost vorba de nici o problema de comunicare…Pur si simplu, Hitler i-a spus lui Molotov ca sunt prea multe tancuri rusesti la 200 km de Ploiesti si le vrea retrase si Molotov a zis ca n-are unde… Suvorov are totusi dreptate.

  2. Daniel spune:

    Domnule Tismaneanu,

    Din informatiile dumneavoastra nu credeti in ipoteza ca planul Barbarossa a fost initiat ca o lovitura menita sa indeparteze pericolul unei ofensive sovietice?

    Imi vine greu sa cred ca Stalin nu a crezut ca poate sa deschida un al 2-lea front impotriva Germaniei pentru a-si mari zona de influenta.

    Ambii dictatori aveau de fapt aceeasi gandire expansionista, impachetate insa diferit.
    Se stie ca nu dadeau 2 bani pe tratate.

    In alta ordine de idei, poate scrieti un articol despre Finlanda, perioada 1918 – 1950. Cred ca este o lectie despre cum se face “politica pe sarma” pentru un obiectiv bine definit si pentru un motiv clar: PATRIOTISM ADEVARAT!

    multumesc,
    Daniel

    • Ideea de a scrie despre Finlanda este excelenta. Se uita adesea ce a insemnat razboiul dintre URSS si mica republica finlandeza, castigat cu greu si cu eneorme pierderi ca catre sovietici. Chiar in excelenta carte a lui Martin Malia, “The Soviet Tragedy”, razboiul cu Finlanda abia daca este amintiti. Legat de planul Barbarossa: nu pretind ca sunt expert, am citit insa foarte mult pe domeniu. Hitler era convins de inevitabilitatea razboiului cu sovieticii si se astepta la un atac din partea Armatei Rosii. Evidentele istorice nu probeaza insa ca aparatul militar sovietic fusese mobilizat in acest sens. Stalin privea conflictul militar cu Germania ca probabil, insa abia peste circa doi ani. Repet, aceste lucruri se intamplau dupa vizita lui Molotov la Berlin in 1940, un eveniment care a modificat perceptiile reciproce ale celor doi dictatori.

  3. Lucian spune:

    Stalin s-a folosit de Hitler pentru a da foc Europei pe care apoi el urma s-o “elibereze”. Succesul initial al operatiunii Barbarossa s-a datorat faptului ca Armata Rosie era masata la granita pentru atac si nu era pregatita pentru aparare, fiind luata ca din oala de aviatia, tancurile si artileria Germaniei. Hitler a lovit primul luandu-i-o inainte lui Stalin probabil cu cateva zile sau poate chiar ore.

  4. Razvan spune:

    Cei ce se aseamana se aduna… e o zicala veche. Daca mintile contorsionate de ura si frustrare ajung la un anumit moment dat sa se alature asta nu trebuie sa ne mire. Ceea ce de regula cauzeaza mirare este cum se face ca acesti oameni relativ greu de suportat devin megastaruri si creaza miscari politice. Apoi cum se face ca acesti indivizi relativ sociopati sunt inconjurati adesea de tipi afabili si extrem de flexibili care ajung sa creeze o anumita aureola de lider acestor specimene mai debraba de plans decat de apalaudat. Toti acesti dictatori, majoritatea fara nici un pic de simt al umorului, pareau la inceput destinati insuccesului. Si totusi…

    Ceea ce ma deprima este faptul ca oameni extrem de cunoscatori in mecanismele puterii acestori dicaturi nu reusesc sa identifice personajele similare ale zilelor noastre. Politruci fara constiinta, yes-men, nevertebrate, baieti de comitet, simatici foc dar care si’ar vinde si mama la o adica, homo oportunistus, etc. care popueaza spatiul din jurul nostru de la varful puterii pana in cele mai noi institute create prin hotatare de guvern. Acasta este marea intrebare…

    Cum ajunge Hitler alaturi de Stalin si cum ajung niste comunisti sa creada informarile partidului… aici nu este atat de mult de analizat. Mult mai mult este de lucru in a explica cum oameni relativi normali se lasa sedusi de catre politrucii partidului, de limba de lemn, de discursul mieros, pseudo-intelectual, in care betia de cuvinte acopera si cea mai firava urma a ideilor ce vor fi fost pe acolo…

    Si zilele noastre ne pot oferi o explicatie pentru modul in care o societate se poate radicaliza. Este vorba despre scarba de politicieni, despre lipsa oricarui orizont, despre contra-selectia care omoara orice speranta, despre politrucul jovial care ingroapa orice intiativa, despre coalitia netrebnicilor care si’au creat micul lor club de laudare reciproca, despre coruptia generalizata, si despre cate si mai cate. Cum sa nu devii radical intr’o astfel de lume? Zilele noastre ne dau o lectie extraordinara pentru a intelege cum miscarile radicale pot ajunge la putere. Nu conteaza stanga sau dreapta pentru ca societatea nu este de stanga sau de dreapta … ci nevoie de violenta… nevoie de a rupe aceasta alianta a miseilor, da a face o gaura in valul de ne impiedica vederea viitorului… o gaura la nevoie si in steag…

    In aceste zile de nesiguranta a puterii este spectaculos modul in care sobolanii parasesc corabia. Mai o bursa mai o motivatie personala… se retrag usurel lasand in lumina cruda a zile idealurile lor asa zise anti-comuniste. Era de asteptat. Se vedea din scrisul lor flexibilitatea vertebrala. Acum un secol oameni de caracter cheltuiau o avere pentru idealul lor… si mureau desea in exil si in saracie. Azi oameni fara caracter fac o avere pe idealurile noastre. Asta se cheama probabil evolutie… Halal sa ne fie.

  5. ioan spune:

    Domnule Tismaneanu,toate sa zicem regimurile totalitare instituite de personaje diverse ,beneficiind de asa zise doctrine politice ,filozofice -incepand de la Strabon…si ajungand in sec.19-20 au fost intemeiate pe RAPT,adica pe a fura.Furaciunea nu numai filozofica dar mai ales materiala a fost subiectul care a tranzitat filozofia doctrinara a partidelor si a societatilor politice din ultimii 2000 de ani.Vedeti ca in toata politica a dominat RAPTUL,raptul nu numai ca actiune dar mai inportant ca filozofie,iar cand conduci si filozofia ti se limiteaza la rapt,atunci fi sigur ca reusita este asigurata.Tezele,istoriile de tip filozofal le poti folosi in scopul insusirii materiale si puterii,in istorie nu numai comunistii au fost cei care au folosit niste teze care ar fi fost de bun augur intr-o lume celesta.Mai vorbim,filozofia este cea pe care o intalnasti pe strada dar nu niti da si BUNA ZIUA,este citatul meu.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)