Home » Global / Europa »Orientul Mijlociu » Citesti:

Genocidul din Irak- datoria de intervenţie

Ioan Stanomir august 15, 2014 Global / Europa, Orientul Mijlociu
10 comentarii 1,148 Vizualizari

Prăbuşirea Irakului, sub loviturile pe care i le administrează armata barbară a Statului Islamic, este fundalul pe care se dezvoltă unul dintre cele mai dramatice evenimente ale anilor din urmă. În faţa avansului aparent de neoprit al teroriştilor, comunităţi întregi sunt pe cale de a fi lichidate. Prin viol, prin execuţii, prin înfometare, prin aplicarea unor tratamente destinate să conducă la extincţia lor. Un cuvânt se impune, fără echivoc, spre a descrie procesul pe care îl pune în operă, cu premeditare, terorismul islamic pilotat de ISIS. Iar acest cuvânt este genocid.

Colapsul statului irakian poate fi punctul de plecare al unei destabilizări strategice de amploare. Islamismul ar dispune nu doar de o bază teritorială de operaţii, ci şi de posibilitatea de a edifica, prin sânge şi coerciţie, un stat model, care să îi reflecte propria patologie intelectuală. Afectat de violenţe sectare, ocrotit de a o armată care dezertează în masă, scenă a unor controverse juridice sterile, Irakul are toate premizele spre se îndrepta spre o catastrofă politică făra precedent.

Dincolo de acest eşec al construcţiei instituţionale post-autoritare, se desenează realitatea unui atac frontal îndreptat împotriva comunităţilor creştine şi yazidi din Irak. Toate informaţiile de pe teren converg în aceeaşi direcţie. Proiectul islamist este acela de a elimina toate acele grupuri care nu îşi pot avea locul în organizarea perfectă a Califatului. Reînvierea unor practici medievale de taxare a non-musulmanilor este doar un paleativ. De vreme ce autentica intenţie a ISIS este una genocidară, până la capăt.

Genocidul din Irak este unul atipic, în măsura in care el este îndeplinit de o structură care nu are atribute etatice. În Rwanda sau în Bosnia, în Darfur sau în Cambodgia, statul este agentul care planifică şi realizează genocidul. De această dată, prăbuşirea unui stat este ocazia de a aplica o politică exterminaţionistă. Chiar şi raportat la propria tradiţie de brutalitate a dictaturii lui Saddam ( să ne amintim de ferocitatea cu care regimul său a tratat pe kurzi şi pe shia), abordarea ISIS atinge un nou grad al barbariei. Motivaţia religioasă este esenţială în eşafodajul paranoic al islamismului. Ca religie politică, ca acumulare de violenţă, ca proiect de societate, islamismul nu poate supravieţui în absenţa inamicului pe care îl combate. Creştinii şi celelalte minorităţi etno- religioase din Irak sunt ţintele ideale. Dispariţia lor completă este parte din agenda Califatului.

Datoria de intervenţie în Irak este motivată nu doar de perspectiva naşterii unui stat islamic în regiune, ci şi de existenţa unor crime sistematice, care se desfăşoară în impunitate.Exterminarea minorităţilor din Irak este un proiect genocidar clasic. Demnitatea umană nu se poate negocia. Tăcerea, inacţiunea devin forme de complicitate cu criminalii şi fantasmele lor sângeroase.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Complicata situatie.
    (Sigur, se vor gasi unii sa argumenteze ca americanii au produs-o – din interes, evident – si vor glosa ca poate era mai bine cu Saddam, ca raul nu ar fi fost atit de Rau.)
    Atunci, cine daca nu “criminalul” trebuie sa se intoarca la locul crimei? caci politistul nu exista, iar opinia publica internationala nu se implica. Decit cu acuzatii, eventual. Sau cu alte interese.
    Iar “sa asteptam, sa vedem ce se (mai) intimpla” nu e o solutie. Sau o solutie perdanta pentru multe vieti omenesti.

  2. MIHAI 2 spune:

    Pentru acuratete CITEZ mai intai ” În Rwanda sau în Bosnia, în Darfur sau în Cambodgia, statul ESTE agentul care planifică şi realizează genocidul. De această dată, prăbuşirea unui stat este ocazia de a aplica o politică exterminaţionistă” Nu sunt la curent cu Rwanda si nici cu ce se intampla ACUM in Darfur , dar cu siguranta folosirea verbului la prezent ESTE nu corespunde realitatii in cazul Cambodgiei și Bosniei unde asa numitul genocid A FOST candva. APOI pentru placerea de a obtine o antiteza este nedrepta odata in plus Bosnia nominalizanta ca stat genocidar in locul Fostei Yugoslavii / Serbia &Friends ******As zice ca fosta Yugoslavie trebuia mentionata in adoua fraza alaturi de Iraq , ca un exemplu premergator de genocid comis la prabusirea unui stat*****Paralela cu fosta Yugoslavie poate fi extinsa , pentru ca si prin 1998-1999 citeam articole care de asemenea faceau apologia interventionismului , doar ca atunci era mai simplu , il aveau la dispozitie pe Milosevici, in timp ce in Iraq Sadam a fost pastrat la murat dupa prima interventie, dar a fost eliminat prematur in a doua interventie. Ce bun ar fi fost acum, la atreia , cand nici Osama nu mai este ! ********** Desigur exista si acum un VRASMAS in Iraq , dar nepersonalizat , deci greu de prezentat publicului mondial , la fel de avid ca si cel romanesc sa isi vada ”iliescul” …..”vantul”….sau ”voiculescul” pe care forte binelui trebuie sa ii invinga AZI. ***** Si ca si cum lucrurile nu ar fi si asa complicate uite ca Gen-UCIGASII de AZI se inayampla sa fie victima de IERI a genocidului pe care il comitea Presedintele Siriei ….nu-i retin numele….un ”jos iliescu” sirian prieten si azi cu susbasescu romanesc ********** Nu retin exact nici numele autorilor care solicitau la fel de emotionant salvarea victimelor din Siria care acum au ajuns sa aiba propriile victime in Iraq, dar argumentele erau destul de asemanatoare ***** Avand in vedere păcaleala notorie pe care Bush Jr si Blair au tras-o Omenirii pentru a interveni armat ca sa elimine armele de distrugere in masa ale lui Sadam as zice ca trebuie sa privim cu maxima circumspectie si stirile privind actualul ”genocid” si sa pretindem unei organizatii onorabile sa faca investigatii. De pilda ONU care nu a gasit arme chimice si nuclearare in depozitele lui Sadamm, ****** CRED ca trebuie sa privim cu mare atentie mai ales coagularea kurda care tinde spre formarea unui Stat Kurd , chestie care ar da mult de lucru si Iranului, si Siriei si Turciei care tocmai si-a ales cu mult avant un presedinte neconvenabil. Adica zic si eu ca Farfuridi ….sa stim si noi care este de fapt substartul. nu s-o dam repede cu catastrofa umanitara de larg comsum

    • Harald spune:

      Deci asta e concluzia ta, că zecile sau sutele de mii de civili masacrați de Bashar Al-Assad sunt ”ucigașii de azi” din Irak ?!

      După coerența postării, e de înțeles că la tine două masacre se pot anula reciproc, astfel încât să rezulte o sumă nulă, însă în lumea civilizată nu merg lucrurile așa. O catastrofă umanitară de genul celei din Siria nu o justifică pe cea actuală din Irak.

  3. Maria Istoc spune:

    Multumesc pentru un articol excelent, bine scris, bine documentat, analiza excelenta. Rugaciunea mea este ca cei care au puterea sa intervina sa o faca iar noi sa ne facem ficare datoria in perimetrul nostru. Se poate republica articolul pe diferite bloguri?

  4. Ela spune:

    De acord cu analiza de fond, de acord cu legitimizarea interventiei, dar mai putin de acord cu modul in care se actioneaza efectiv pe teren!
    Americanii nu se implica pe masura dezastrului pentru care sunt, in parte, responsabili, si aleg sa nu coboare din avioane ca sa nu-i contrazica promisiunile electorale ale lui Obama! Franta nu are capacitatea sa federeze in interiorul UE si, ca sa nu piarda fatza, inarmeaza singura kurzii cu “arme sofisticate”! Sunt kurzii capabili sa le foloseasca? Exista certitudinea ca aceste arme nu vor ajunge tot pe mainile islamistilor?
    Nu ar fi mai eficient sa se intervina masiv si direct, cu trupe experimentate la sol, si fara lozinci (de non-ingeranta!) ipocrite?
    Cum sunt protejate efectiv minoritatile, in curs de masacrare, din Iraq?

  5. G. Radu spune:

    Asa cum ma asteptam, povestea cu Yazidi-ethno religious minorities e din aceeasi categorie cu Faked Kuwaiti girl testimony who alleged that she had witnessed the murder of infant children by Iraqi soldiers in Kuwait, in verbal testimony to the U.S. Congress, in the run up to the 1991 Gulf War. Her testimony, which was regarded as credible at the time, has since come to be regarded as wartime propaganda.

    Vedeti articolul Military launches covert fact-finding mission on Yazidi mountain pentru detalii.

    Vorbim de genocid in Irak? Citi morti avem? De cind incepem sa-i numaram? Pe cei peste 100.000 irakieni omoriti de americani ii punem la socoteala? De la cit in sus e genocid? Presupun, sper, ca sub 1.500 nu e nici o problema.

    Ce fel de armament are “armata barbară a Statului Islamic”? Rusesc? Japonez? Cine ii finanteaza? Cu ce senator (am uitat daca rus sau chinez) s-au fotografiat niste baieti din ISIS?

    Datoria de intervenţie în Irak? A cui? Dv, personal, sinteti ocupat zilele astea?

    Demnitatea umană nu se poate negocia? Tăcerea, inacţiunea devin forme de complicitate cu criminalii şi fantasmele lor sângeroase?

    Pai, luati o pusca, domnule, si la razboi! Succesuri!

  6. marius spune:

    Statul islamic este clar o creatie a imperiului(ca si al quaida de altfel) si doar o justificare pt urmatorul pas : destabilizarea turciei dupa principiul vechi decind lumea “divide et impera “
    caci problema majora a lumii occidentale ramine criza financiara si depasirea in acest context a pick-ului petrolier despre care nu se sufla o vorba !
    restul sunt povesti de adormit copiii …

  7. DanT spune:

    Daca articolul este o justificare a masurilor deja luate (lovituri aeriene, ajutor umanitar, ajutor militar si politic pentru kurzi si pentru autoritatile centrale), atunci e OK. Daca e un apel la trimiterea trupelor terestre, e eronat. SUA nu-si mai permit inca o aventura militara in Iraq. Nu exista vointa politica, nu exista sustinere publica. No American boots on the ground.

  8. Laura spune:

    Nu prea inteleg argumentele, sa fiu sincera…

    Adica interventia in Irak e justificata pentru ca genocidul e atipic ? Dar ce facem cu genocidele tipice, gen Sri Lanka cu populatia Tamil acum 4-5 ani ? Acolo nu ar fi fost justificat sa intervenim ?

    Ce facem cu Siria, unde jumatate din masacre sunt facute de govern, cealalta jumatate de ISIS. E genocid tipic sau atipic. e justificat sa intervenim sau nu ?

    Sau in Kivu, in East Congo ?

  9. George spune:

    Sint extrem de bucuros ca mai avem si astfel de oameni cum este domnul Stanomir. Pentru mine este o placere sa il urmaresc si ma simt foarte relaxat atunci cind il citesc sau cind il urmaresc. Spre deosebire de dinsul,exista oameni care ma scot din sarite cu minciunile si
    aroganta de care dau dovada.Nu stiu,poate am imbatrinit si nu mai am timp si rabdare sa vad
    elucubratiile nesfirsite ale raului. Iata azi lucruri care iti asurzesc simtirile cu evidenta lor..maskirovka,Putin,Orban, cu rautatea aceea a discursului dublu,apoi acele oi nenorocite
    de nationalitate rusa sau ucraineana,sau siita sau sunita,irakieni,evrei..Imi vine din ce in ce mai greu sa inghit prostiile lui Ponta care recita tot ce ii dicteaza cei din jurul lui..nu se mai trezeste
    odata..pe cine mintim ? Ce sint calculele astea electorale,politicile astea electorale,consilierii
    de campanie…ce se intimpla,nu mai sintem normali ? Ni s-a atrofiat simtul dreptatii,sau nu l-am avut niciodata ? Ceausescu perora cocotat pe un munte al minciunii iar eu credeam ca toata tara il desconsidera si il credea un prost. Vai,cita lume de partea urii..pe forumuri se adreseaza insulte de neimaginat…binele tace ..oare noi romanii am devenit ne / buni ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)