Home » Global / Europa » Citesti:

Genocidul din Ruanda. La început a fost cuvântul.

Petru Dumitriu aprilie 28, 2014 Global / Europa
18 comentarii 1,454 Vizualizari

Bruce Clarke, Oameni în picioare, expoziție memorială

1. Libertatea de opinie și expresie este consacrată în articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului. Cuvintele sunt libere să zburde, să mângâie, să ne exprime, să polenizeze cunoașterea, să transmită sentimente, să ne apropie, să ne permită să ne raportăm în forme articulate la realitatea tangibilă și abstractul intangibil. Cuvintele au fost prima formă de manifestare a creativității umane colective, dacă ne gândim la toate limbile vorbite pe pământ de la începutul timpului.

Pentru însăși creația divină, la început a fost cuvântul.

Dar cuvintele au luat chipul și asemănarea omului, cu păcatele și viciile sale. Nu s-au dăruit doar poeților. Cuvintele au învățat să mintă, să disprețuiască, să umilească, să manipuleze, să incite. Au intrat în politică.

Și, mai rău decât atât, cuvinte rele au abuzat de libertatea de circulație, s-au îndepărtat de matca umanității în care s-au născut și au învățat să ucidă.

2. Poate că în nici unul dintre episoadele degradante ale istoriei omenirii, cuvintele nu au lucrat atât de sârguincios în serviciul morții ca în cazul genocidului din Ruanda, comemorat în această lună la 20 de ani după comiterea sa, cu îngăduința ipocrită a comunității internaționale.

În 1994, CNN avea la activ primul război din Golf în care și-a dobândit reputația de „al șaselea membru permanent al Consiliului de Securitate”, sateliții de supraveghere mișunau, ca și acum, în slava cerului, rapoartele oficiale și neoficiale umpleau cancelariile occidentale și sediile organizațiilor internaționale. Cuvinte speriate veneau și povesteau ce se întâmpla în Ruanda. Eram departe de tăcerile orientale care au ocultat tragedia armenilor în 1915 sau întunericul rațiunii care a permis Holocaustul.

Și totuși, campioni ai libertății, păcii și drepturilor omului au suspendat din vocabularul politic cuvântul genocid, singurul care fi putut preveni dimensiunile apocaliptice ale tragediei etniei Tutsi.

Acum e prea târziu. E drept, politicienii vorbesc frumos la comemorări, vocile le tremură, iar cuvântul genocid oferă solemnitate și celor mai fade discursuri. Doar că, la 20 de ani dupa tragedia ruandeză, nu putem să ne pronunțăm cu precizie nici asupra numărului victimelor. Diferența dintre 1.000.000 sau 800.000 de mii de morți trece drept un detaliu statistic.

3. Dar genocidul din Ruanda a fost precedat de un discurs al urii, de cuvinte care au fost trimise în eter cu misiunea să ucidă, înainte ca securile să desăvârșească actul criminal. “În timpul genocidului, limbajul a fost cealaltă lamă a macetei[1]. Un apropiat al președintelui Habyarimana, care se prezenta lumii ca garant al păcii, spunea despre Tutsi, într-o reuniune politică: “Cei al căror cap încă nu l-ați tăiat, îl vor tăia ei pe-al vostru. Acești ticăloși trebuie să dispară toți împreună”.[2] Iată o definiție pe înțelesul tuturor a unui concept atât de problematic pentru juriștii internaționali.

Toți ruandezii cunoșteau “cele zece porunci”, care diabolizau pe Tutsi și stabileau un cod de conduită pentru Hutu. Una dintre ele, a 8-a, spunea: « Hutu trebuie să înceteze să mai aibă milă de Tutsi ».

4. Niciodată un post de radio nu a jucat un rol atât de important în săvârșirea unor crime în masă precum Radio Mille Collines. Acest post a fost creat în solda directă a morții, propagând toleranța față de violență și crimă, oferind viitorilor ucigași identitate socială și legitimitate. El a proclamat obligația fiecărui bun cetățean de a-și suprima seamănul, ca o condiție inevitabilă pentru a-și continua propria existență. Din mijloc de comunicare în masă radioul a fost promovat în armă de distrugere în masă.

În limba locală, kinyarwanda, cuvântul genocid nu exista înainte de 1994. A trebuit să fie creat unul nou, “itsembabwoko”, care să sugereze conceptul de exterminare.

Alte cuvinte au fost deturnate de la sensurile lor inițiale precum “inyenzi” care îi desemna pe Tutsi și care însemna gândaci de bucătărie. Cuvântul era folosit pentru a asocia ideea de Tutsi cu dezgustul, repulsia și teama pe care le încearcă mulți în contact cu nedoritele insecte.

Comunicatele radio și oficialii utilizau verbele “a lucra” și “a curăța” cu înțelesul, insinuat și cultivat sistematic, de a ucide adversarii. Un prefect cerea populației, prin radio, să „lucreze” pentru comunitate, să „curețe” zonele în care locuiau în așa fel încât « nici un gândac să nu scape”. [3]

Nici o alternativă nu le-a fost lăsată viitorilor ucigași. A nu urma cele zece porunci era un act de trădare, era categoric exclusă orice îndoială sau ezitare. Inyenzi trebuiau combătuți cu orice armă aflată la îndemână.

Zis și făcut. La declanșarea fizică a genocidului rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Un participant avea să mărturisească: “Unii nu mai găseau pe cine să ucidă pentru că erau mai mulți ucigași decât victime”.[4]

Altul, un fost primar, găsea nejustificată folosirea cuvântului genocid pentru că “au mai rămas supraviețuitori”.[5]

5. Cuvintele ucigașe au câștigat partida cu singurul cuvânt care ar fi putut apăra și diminua anvergura crimei. Nu era vorba de o dispută semantică. Folosirea termenului genocid ar fi antrenat, în virtutea articolului VIII al Convenției ONU din 1948 cu privire la prevenirea și reprimarea crimei de genocid, obligația organismelor internaționale de a lua “măsurile adecvate pentru prevenirea și pedepsirea actelor de genocid”.

În Consiliul de Securitate, Statele Unite au glosat precaut pe terminologie, refuzând o vreme recunoașterea genocidului, iar Franța nu era încă sigură, cum nu este nici acum, de intensitatea umbrei de vinovăție asupra propriei conștiințe, ca preparator militar al armatei Hutu, “etnie majoritară… pe cale de a câștiga acest război, pentru că este o categorie de oameni curajoși, organizați, de tradiție militară”. Cum însuși președintele François Mitterand spunea asta, cine l-ar fi putut contrazice ![6]

6. Termenul de genocid și-a câștigat în cele din urmă un loc fruntaș în discursurile politice comemorative privind Ruanda. Cei un milion de inyenzi, sau poate mai puțini, pot să se odihnească în pace.

Mai are ce spune acest cuvânt. Poate o să auzim de el, eventual anul viitor. Tot în aprilie. Omenirea are ce comemora : 100 de ani de la începerea genocidului armenilor sau a ceea ce unele state încă numesc, pudic, “marea catastrofă”. Aceeași delicatețe în eludarea cuvântului tabu, genocid.

Un cuvânt vulnerabil, deși are de partea sa o Convenție internațională și definiție juridică.

De Convenția ONU cu privire la prevenirea și reprimarea crimei de mare catastrofă nu am auzit.

_________________________________________

[1] Laure de Vulpian, Rwanda. Un genocide oublié. Un procès pour mémoire.

[2] Collette Braeckman, Rwanda. Histoire d’un genocide.

[3] Human Rights Watch Report, Leave None to Tell the Story: Genocide in Rwanda.

[4] BBS News, Taken over by Satan.

[5] Alain Destexhe, Rwanda. Essai sur le genocide.

[6] Le Monde, Samedi 16 Juillet 1994.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , ,



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. euripide spune:

    la inceput a fost cuvintul
    sau forta gindului
    transformata in digiti apasa un buton. cel din urma.
    cuvintul poarta si minciuna
    asadar ultimul va fi tot cuvintul

  2. Un Trecător Rar spune:

    CHIAR Ruanda ???
    Domnilor !
    Visăm !
    Aşa se scrie ??? Aşa se pronunţă !

    • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

      @ trecător

      Da, domnule trecător, chiar Ruanda. Articolul este scris în limba română, nu într-o limbă de circulație internațională. Așa își aduce aminte autorul că a învățat la școală. Iși cere iertare că a început – imprudent – să vorbească românește înainte de a citi gazete străine. Pentru Rwanda coborâți, vă rog, la notele de subsol.

  3. Un Trecător Rar spune:

    O ! DOAMNE !
    „genocid” ! ce cuvînt MODERN ! şi subtil ! „drepturile omului” !
    Inchiziţia !
    Biserica creştină !
    Revoluţia franceză !
    Amer-indienii !
    Aborigenii !
    Şi alţii !
    Şi alţii !
    Şi alţii !
    Etc.
    Etc.
    Etc.
    RWANDA !

    • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

      @ trecător

      Cu riscul de a mă repeta, domnule trecător, reamintesc importanța cuvintelor, în general, și în context juridic, în mod deosebit. Ne putem juca, așa cum am spus, cu vorbele, dar problema Ruandei era legată de termenul de genocid în dreptul internațional. Acest termen are o definiție în Convenția din 1948. La ea ne referim și prin intermediul acestei definiții sunt calificate ca atare genocidul evreilor (Holocaust, Shoah), genocidul armenilor și genocidul ruandez. Inclusiv în terminologia ONU nu doar în sprințara presă de pe Net.

      Unde aveți perfectă dreptate este acolo unde spuneti că “genocid” este un cuvânt modern, dacă admitem că modernitatea i se trage din 1948. Acțiunile de ucidere în proporție de masă pe care le evocați s-ar putea asimila eventual categoriei de genocid (ex. exterminarea popoarelor indigene), dar acest lucru nu s-a făcut încă.

      Din această perspectivă, putem limita numărul de “Etc”.

  4. Un Trecător Rar spune:

    Domnule Petru Dumitriu,

    A pomeni despre Genocidul din Rwanda, şi mai ales contextul conjucturilor de dinainte, în timp şi după este un gest trebuincios şi necesar.
    Dar a adăuga „la început a fost cuvântul” poate da naştere la Mari Confuzii în capul multor „oameni ai umanităţii”. Acest gen de ironie provincială surprinde, la acest nivel intelectual-cultural atît de bine cunoscut, şi chiar întristează prin lejeritatea facilului „tocmit”.
    Nu domnule Dumitriu, NU despre „CUVÂNTUL” este vorba DELOC,
    ci despre IPOCRIZIA umanităţii şi URA hrănită zilnic de către această IPOCRIZIE generalizat mondială a uniunii naţiunilor unite prin legi, precepte, organe şi organisme, drepturi ale omului, nu ale oamenilor, ţări şi state civilizate occidentale şi alte superbe expuneri intelectuale.
    Totul se ştie şi se întîmplă întocmai aşa, poate azi într-o măsură ceva mai mică în spaţiile în care „omul” a obosit să se mai omoare unul pe altul, se-ntîmplă Deci, exact imediat DUPĂ ce la „început a fost Cuvântul”, DUPĂ !
    Cît despre „etîcîuri”( scris pe româneşte !) cred din contră, cred că am uitat încă multe altele, şi mai ales dacă bine am sta să ne gîndim, vorbind despre aceleaşi valori permanent prezente în Lume, şi în mintea, sufletul şi spiritul umanităţii, IPOCRIZIA şi URA de rasă, culturală, socială, ideologică, Genocidul cel mai Fantastic al Umanităţii aş putea spune chiar ÎNTREGI, nu doar al unui neam, ţări, simple conjucturi locale, GENOCIDUL COMUNIST, comunismul care prin „cuvânt” ne vorbeşte despre şi de, Egalitate, Armonie, Iubire şi Bună Stare. Deci, cel puţin un „etîcî” în plus, nu în minus : ETC.
    Iar despre cum se scriu cuvintele vorbind româneşte, ce ne-am face dacă am scrie „Oaşinton”, „Niu Iorc”, „Şekspir” „Nice”, „Şopănhauăr” sau „Froid” etc., etc., etc., limba locală (vezi textul articolului) ar fi trebuit să fie în acest context conjuctural, „kinyaruanda”.
    Vă mulţumesc, dle. Petru Dumitriu, pentru „replici” şi sincer, articolul dumneavoastră este bine venit,
    cît despre coborîri în subsol, prefer să urc la munte, la izvor ! Mulţumesc !

    • Nabucho Don O'Sor spune:

      În practica lingvistică de fiecare zi, toponimele țărilor capătă, legitim, carcasa idiomatică a contextului de utilizare. Cînd vorbim românește despre Germania nu zicem “Deutschland”, cînd facem referire la Olanda nu folosim forma olandeză – “Nederland”. La fel, zicem (și scriem) Suedia, nu “Sverige”, Turcia, nu “Türkiye” etc. Nu pricep de ce faceți comentariu oțărît în marginea Ruandei. Zău.

      • Un Trecător Rar spune:

        Pentru cei care vor să Priceapă, este evident că,
        în ciuda aparenţelor,
        nu-i vorba despre nicio „oţăreală”,
        ci doar despre o simplă improvizaţie-o banală provocare electivă,
        o curiozitate „semantică”. ATÎT !
        Scuze, pentru jenele ocazionate !

      • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

        @ Nebuchadnezzar

        Mulțumesc pentru ajutor. Am răspuns și eu înainte de a vedea comentariul dvs.

        Și v-am scris numele în versiunea engleză ca să îl tachinez pe domnul trecător. Sper să nu se supere și mai tare pe mine.

        Dar am întâlnit cîteva persoane, tot de foarte bună credință, care nu prea își aminteau de personajul Nabucodonosor din cărțile de istorie de-a cincea, dar scriau cu pasiune despre un Nebuchadnezzar, pe care îl descoperiseră pe Net, ca despre cu totul alt rege.

        Noroc cu Verdi și corul robilor din cunoscuta operă, care ne servește în caz de război civil între dicționare.

        In ceea ce vă privește precis sunteți altul decât Nebuchadnezzar.

    • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

      @ un trecător

      Mulțumesc pentru comentariul cuprinzător, cu care sunt în linii mari de acord, mai ales cu referirile la cultivarea urii, la ipocrizie etc.

      Micile rezerve pe care le mai am și pe care le mențin din respect pentru dvs. și pentru alți cititori care ar putea să dorească să ne înțeleagă bine, țin de două lucruri.

      1. Genocidul nu înseamnă ucidere în masă, la modul general, cum s-ar putea crede al prima vedere. De aceea eu cel puțin îl folosesc cu grijă și doar acolo unde a fost acceptat ca atare de către comunitatea internatională în ansamblul ei. Bună, rea, avem o definiție de la care trebuie să plecăm, nu de la percepția noastră personală. Imi permit să o reproduc:

      Art. 2. În prezenta Convenţie, genocidul se referă la oricare dintre actele de mai jos, comis cu intenţia de a distruge, in totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi:
      a) omorârea membrilor unui grup;
      b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor unui grup;
      c) supunerea intenţionata a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială;
      d) măsuri care vizează scăderea natalităţii în sânul grupului;
      e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup în altul.

      2. Ruanda este denumirea nefericitei țări, reținută în limba română în manuale și în dicționare. Exemplele dvs. (niu iorc etc.) sunt amuzante, dar nu sunt concludente sau probante. De pildă, zicem și scriem Marsilia (Marseille), Viena (Wien), Londra (London), Moscova ( Moskva). Limba română s-a descurcat frumos in general și a adus dreapta măsură în asimilarea denumirilor geografice străine.

      • Un Trecător Rar spune:

        Mulţumesc încă o dată domnule Petru Dumitriu, :)
        Aţi remarcat, sper, mai sus, micul “clin d’œil” :)
        :) :) :) « Qui s’aime se taquine, n’est-ce pas ?!? » MERCI ! :) :) :)

        • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

          @ un trecător

          Eu vă mulțumesc și pentru și vă poftesc să mai … treceți … pe la noi.

          Am remarcat, desigur, zâmbetele și îmi plac. Eu trebuie să zâmbesc pe șest, pentru că nu am butoane pentru emoticoane.

          • Un Trecător Rar spune:

            Mulţumesc, domnule Petru Dumitriu,
            nici eu n-am butoane,
            dar din A-MOR ce nu face OM-ul,
            şi din simpatie,
            chiar dacă unii se-ntreabaă şi alţii se miră !
            Ne dăm şi de-a dura, ne chinuim, scotocim, găsim
            „εὕρηκα/eúrêka” !!!! şi RÎDEM TARE CU GURA MARE, pînă dincolo de urechi !
            Să vă dea Dumnezeu, sănătate şi Voie Bună !

      • Klamm spune:

        Pentru a evita continuarea oricarei dezbateri pe aspectele etimologice, propun sa consultam site-ul (oficial, in acest sens) Ministerului Afacerilor Externe.
        http://www.mae.ro/bilateral-relations/1780#740

        Astfel, denumirea tarii este Ruanda, in timp ce denumirea oficiala e Republica Rwanda.
        :)

  5. Ela spune:

    Fanatismul este o forma de exprimare, singura (?), a oamenilor dezumanizati, deoarece fara educatie, fara perspective, fara speranta!
    Rareori natural sau spontan, fanatismul este sistematic insuflat unor populatii, aduse in prealabil in pragul disperarii, si ale caror creiere astfel “spalate” vor reactiona prompt, dar exclusiv (!), la comenzile date de manipulatori…Cu multa dibacie deci, atentia este deplasata de la problema propriu-zisa, catre cei desemnati ca unicii ei responsabili, si prin urmare, simpla lor existenta devine practic inadmisibila!
    Este ceea ce s-a petrecut in multe state pe parcursul istoriei, se mai practica si azi in forme mai “soft” prin tarile noastre civilizate, si poate ca tocmai abuzul de eufemisme este cauza principala a repetarii ororilor! Genocidul Ruandez nu poate fi deci tratat, de catre cancelariile occidentale, ca un epifenomen, deoarece cuvantul apropriat este altul : genocid!
    Ceea ce mie mi se pare inadmisibil, este ca genocidul ruandez s-a petrecut la doar un an dupa ce premiul Nobel pentru Pace a fost decernat dlor Mandela si De Klerk, pentru actiunea lor comuna de a eradica TOCMAI acest tip de conflicte sangeroase!!!
    Unde privea deci comunitatea internationala, in acele cateva zile (mai putin de 2 luni!!!) in care s-au masacrat atatea sute de mii de Tuti?
    Ce faceau in acest timp oamenii de pace, salariati ai ONU?
    Putem garanta ca toate invatamintele au fost trase pentru ca asa ceva sa nu se mai intample vreodata?
    Putem afirma ca “genocid” este un arhaism pentru umanitate?

    • Petru Dumitriu Petru Dumitriu spune:

      @ ela

      Impărtășesc întrutotul comentariul dvs. în privința manipulării oamenilor *aș adăuga că da, oamenii simpli și săraci sunt mai vulnerabili, dar de pildă nazismul a spălat creiere mult mai bine mobilate și eșaloane sociale superioare. In Ruanda, majoritatea celor care au luat maceta și au plecat să-și omoare consătenii, nu aveau altă sursă de informare decât Radio Mille Collines.

      Cât despre interogațiile dvs. ar merita mai multă atenție decît o permite natura unui articol de blog dar:

      1. Mandela și De Klerk au intrat în istorie pentru abolirea apartheidului și segregării rasiale, nu pentru eradicarea sângeroaselor conflicte inter-entice, intra-rasiale, care au proliferat în Africa după încheierea războiului rece.

      2. Comunitatea international (mai precis marile puteri, membrii permanenți ai Consiliului de Securitate) privea la posibilitatea legală de intervenție, care ar fi fost calificarea situației drept genocid. Or, așa cum a încercat să sugereze articolul, Statele Unite nu acceptat termenul de genocid ca fiind aplicabil și deci ca justificând
      intervenția, iar Franța nici atât. Ca să nu mai vorbim. ironia istoriei, că în 1994 Ruanda însăși era membră a Consiliului de Securitate, din partea grupului African.

      3. ONU este o organizație interguvernamentală. Are un secretariat format din “oameni de pace” cum frumos le spuneți dvs. dar deciziile nu le iau ei ci organele competente, compuse din state. In cazul nostru organul competent, dar pasiv, a fost Consiliul de Securitate. Oricum ïn Ruanda existau destui salariați ONU, angajati in programe de dezvoltare si umanitare și chiar o misiune de mentinere a păcii, dar de dimensiuni care nu îi permiteau sa faca față situației.

      4. Invățămintele au fost trase. De aceea la ONU s-a inventat un nou concept politic care să justifice intervenția: responsabilitatea de a proteja. Dar nu se poate spune ca așa ceva nu se va mai întâmpla vreodată.

      5. Din păcate s-ar mai putea auzi de genocid. Manipularea politică a dus la proliferarea conflictelor musulmani – creștini în Africa (Mali, Africa Centrală, Sudan). Cuvântul este încă de actualitate.

      • euripide spune:

        cuvintul, gindul, intrebarea ramine
        sa fie partidele si politrucii, institutiile si birocratii, solutia pentru satul global ?
        daca nu ma insel nu mai sint multe tari in afara protectiei ONU, sa fie asta chezasia pacii universale ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petru Dumitriu


Petru Dumitriu

Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globaliză... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)