vineri, martie 29, 2024

Genocidul din Ruanda. La început a fost cuvântul.

Bruce Clarke, Oameni în picioare, expoziție memorială

1. Libertatea de opinie și expresie este consacrată în articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului. Cuvintele sunt libere să zburde, să mângâie, să ne exprime, să polenizeze cunoașterea, să transmită sentimente, să ne apropie, să ne permită să ne raportăm în forme articulate la realitatea tangibilă și abstractul intangibil. Cuvintele au fost prima formă de manifestare a creativității umane colective, dacă ne gândim la toate limbile vorbite pe pământ de la începutul timpului.

Pentru însăși creația divină, la început a fost cuvântul.

Dar cuvintele au luat chipul și asemănarea omului, cu păcatele și viciile sale. Nu s-au dăruit doar poeților. Cuvintele au învățat să mintă, să disprețuiască, să umilească, să manipuleze, să incite. Au intrat în politică.

Și, mai rău decât atât, cuvinte rele au abuzat de libertatea de circulație, s-au îndepărtat de matca umanității în care s-au născut și au învățat să ucidă.

2. Poate că în nici unul dintre episoadele degradante ale istoriei omenirii, cuvintele nu au lucrat atât de sârguincios în serviciul morții ca în cazul genocidului din Ruanda, comemorat în această lună la 20 de ani după comiterea sa, cu îngăduința ipocrită a comunității internaționale.

În 1994, CNN avea la activ primul război din Golf în care și-a dobândit reputația de „al șaselea membru permanent al Consiliului de Securitate”, sateliții de supraveghere mișunau, ca și acum, în slava cerului, rapoartele oficiale și neoficiale umpleau cancelariile occidentale și sediile organizațiilor internaționale. Cuvinte speriate veneau și povesteau ce se întâmpla în Ruanda. Eram departe de tăcerile orientale care au ocultat tragedia armenilor în 1915 sau întunericul rațiunii care a permis Holocaustul.

Și totuși, campioni ai libertății, păcii și drepturilor omului au suspendat din vocabularul politic cuvântul genocid, singurul care fi putut preveni dimensiunile apocaliptice ale tragediei etniei Tutsi.

Acum e prea târziu. E drept, politicienii vorbesc frumos la comemorări, vocile le tremură, iar cuvântul genocid oferă solemnitate și celor mai fade discursuri. Doar că, la 20 de ani dupa tragedia ruandeză, nu putem să ne pronunțăm cu precizie nici asupra numărului victimelor. Diferența dintre 1.000.000 sau 800.000 de mii de morți trece drept un detaliu statistic.

3. Dar genocidul din Ruanda a fost precedat de un discurs al urii, de cuvinte care au fost trimise în eter cu misiunea să ucidă, înainte ca securile să desăvârșească actul criminal. “În timpul genocidului, limbajul a fost cealaltă lamă a macetei[1]. Un apropiat al președintelui Habyarimana, care se prezenta lumii ca garant al păcii, spunea despre Tutsi, într-o reuniune politică: “Cei al căror cap încă nu l-ați tăiat, îl vor tăia ei pe-al vostru. Acești ticăloși trebuie să dispară toți împreună”.[2] Iată o definiție pe înțelesul tuturor a unui concept atât de problematic pentru juriștii internaționali.

Toți ruandezii cunoșteau “cele zece porunci”, care diabolizau pe Tutsi și stabileau un cod de conduită pentru Hutu. Una dintre ele, a 8-a, spunea: « Hutu trebuie să înceteze să mai aibă milă de Tutsi ».

4. Niciodată un post de radio nu a jucat un rol atât de important în săvârșirea unor crime în masă precum Radio Mille Collines. Acest post a fost creat în solda directă a morții, propagând toleranța față de violență și crimă, oferind viitorilor ucigași identitate socială și legitimitate. El a proclamat obligația fiecărui bun cetățean de a-și suprima seamănul, ca o condiție inevitabilă pentru a-și continua propria existență. Din mijloc de comunicare în masă radioul a fost promovat în armă de distrugere în masă.

În limba locală, kinyarwanda, cuvântul genocid nu exista înainte de 1994. A trebuit să fie creat unul nou, “itsembabwoko”, care să sugereze conceptul de exterminare.

Alte cuvinte au fost deturnate de la sensurile lor inițiale precum “inyenzi” care îi desemna pe Tutsi și care însemna gândaci de bucătărie. Cuvântul era folosit pentru a asocia ideea de Tutsi cu dezgustul, repulsia și teama pe care le încearcă mulți în contact cu nedoritele insecte.

Comunicatele radio și oficialii utilizau verbele “a lucra” și “a curăța” cu înțelesul, insinuat și cultivat sistematic, de a ucide adversarii. Un prefect cerea populației, prin radio, să „lucreze” pentru comunitate, să „curețe” zonele în care locuiau în așa fel încât « nici un gândac să nu scape”. [3]

Nici o alternativă nu le-a fost lăsată viitorilor ucigași. A nu urma cele zece porunci era un act de trădare, era categoric exclusă orice îndoială sau ezitare. Inyenzi trebuiau combătuți cu orice armă aflată la îndemână.

Zis și făcut. La declanșarea fizică a genocidului rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Un participant avea să mărturisească: “Unii nu mai găseau pe cine să ucidă pentru că erau mai mulți ucigași decât victime”.[4]

Altul, un fost primar, găsea nejustificată folosirea cuvântului genocid pentru că “au mai rămas supraviețuitori”.[5]

5. Cuvintele ucigașe au câștigat partida cu singurul cuvânt care ar fi putut apăra și diminua anvergura crimei. Nu era vorba de o dispută semantică. Folosirea termenului genocid ar fi antrenat, în virtutea articolului VIII al Convenției ONU din 1948 cu privire la prevenirea și reprimarea crimei de genocid, obligația organismelor internaționale de a lua “măsurile adecvate pentru prevenirea și pedepsirea actelor de genocid”.

În Consiliul de Securitate, Statele Unite au glosat precaut pe terminologie, refuzând o vreme recunoașterea genocidului, iar Franța nu era încă sigură, cum nu este nici acum, de intensitatea umbrei de vinovăție asupra propriei conștiințe, ca preparator militar al armatei Hutu, “etnie majoritară… pe cale de a câștiga acest război, pentru că este o categorie de oameni curajoși, organizați, de tradiție militară”. Cum însuși președintele François Mitterand spunea asta, cine l-ar fi putut contrazice ![6]

6. Termenul de genocid și-a câștigat în cele din urmă un loc fruntaș în discursurile politice comemorative privind Ruanda. Cei un milion de inyenzi, sau poate mai puțini, pot să se odihnească în pace.

Mai are ce spune acest cuvânt. Poate o să auzim de el, eventual anul viitor. Tot în aprilie. Omenirea are ce comemora : 100 de ani de la începerea genocidului armenilor sau a ceea ce unele state încă numesc, pudic, “marea catastrofă”. Aceeași delicatețe în eludarea cuvântului tabu, genocid.

Un cuvânt vulnerabil, deși are de partea sa o Convenție internațională și definiție juridică.

De Convenția ONU cu privire la prevenirea și reprimarea crimei de mare catastrofă nu am auzit.

_________________________________________

[1] Laure de Vulpian, Rwanda. Un genocide oublié. Un procès pour mémoire.

[2] Collette Braeckman, Rwanda. Histoire d’un genocide.

[3] Human Rights Watch Report, Leave None to Tell the Story: Genocide in Rwanda.

[4] BBS News, Taken over by Satan.

[5] Alain Destexhe, Rwanda. Essai sur le genocide.

[6] Le Monde, Samedi 16 Juillet 1994.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. la inceput a fost cuvintul
    sau forta gindului
    transformata in digiti apasa un buton. cel din urma.
    cuvintul poarta si minciuna
    asadar ultimul va fi tot cuvintul

    • @ trecător

      Da, domnule trecător, chiar Ruanda. Articolul este scris în limba română, nu într-o limbă de circulație internațională. Așa își aduce aminte autorul că a învățat la școală. Iși cere iertare că a început – imprudent – să vorbească românește înainte de a citi gazete străine. Pentru Rwanda coborâți, vă rog, la notele de subsol.

  2. O ! DOAMNE !
    „genocid” ! ce cuvînt MODERN ! şi subtil ! „drepturile omului” !
    Inchiziţia !
    Biserica creştină !
    Revoluţia franceză !
    Amer-indienii !
    Aborigenii !
    Şi alţii !
    Şi alţii !
    Şi alţii !
    Etc.
    Etc.
    Etc.
    RWANDA !

    • @ trecător

      Cu riscul de a mă repeta, domnule trecător, reamintesc importanța cuvintelor, în general, și în context juridic, în mod deosebit. Ne putem juca, așa cum am spus, cu vorbele, dar problema Ruandei era legată de termenul de genocid în dreptul internațional. Acest termen are o definiție în Convenția din 1948. La ea ne referim și prin intermediul acestei definiții sunt calificate ca atare genocidul evreilor (Holocaust, Shoah), genocidul armenilor și genocidul ruandez. Inclusiv în terminologia ONU nu doar în sprințara presă de pe Net.

      Unde aveți perfectă dreptate este acolo unde spuneti că „genocid” este un cuvânt modern, dacă admitem că modernitatea i se trage din 1948. Acțiunile de ucidere în proporție de masă pe care le evocați s-ar putea asimila eventual categoriei de genocid (ex. exterminarea popoarelor indigene), dar acest lucru nu s-a făcut încă.

      Din această perspectivă, putem limita numărul de „Etc”.

  3. Domnule Petru Dumitriu,

    A pomeni despre Genocidul din Rwanda, şi mai ales contextul conjucturilor de dinainte, în timp şi după este un gest trebuincios şi necesar.
    Dar a adăuga „la început a fost cuvântul” poate da naştere la Mari Confuzii în capul multor „oameni ai umanităţii”. Acest gen de ironie provincială surprinde, la acest nivel intelectual-cultural atît de bine cunoscut, şi chiar întristează prin lejeritatea facilului „tocmit”.
    Nu domnule Dumitriu, NU despre „CUVÂNTUL” este vorba DELOC,
    ci despre IPOCRIZIA umanităţii şi URA hrănită zilnic de către această IPOCRIZIE generalizat mondială a uniunii naţiunilor unite prin legi, precepte, organe şi organisme, drepturi ale omului, nu ale oamenilor, ţări şi state civilizate occidentale şi alte superbe expuneri intelectuale.
    Totul se ştie şi se întîmplă întocmai aşa, poate azi într-o măsură ceva mai mică în spaţiile în care „omul” a obosit să se mai omoare unul pe altul, se-ntîmplă Deci, exact imediat DUPĂ ce la „început a fost Cuvântul”, DUPĂ !
    Cît despre „etîcîuri”( scris pe româneşte !) cred din contră, cred că am uitat încă multe altele, şi mai ales dacă bine am sta să ne gîndim, vorbind despre aceleaşi valori permanent prezente în Lume, şi în mintea, sufletul şi spiritul umanităţii, IPOCRIZIA şi URA de rasă, culturală, socială, ideologică, Genocidul cel mai Fantastic al Umanităţii aş putea spune chiar ÎNTREGI, nu doar al unui neam, ţări, simple conjucturi locale, GENOCIDUL COMUNIST, comunismul care prin „cuvânt” ne vorbeşte despre şi de, Egalitate, Armonie, Iubire şi Bună Stare. Deci, cel puţin un „etîcî” în plus, nu în minus : ETC.
    Iar despre cum se scriu cuvintele vorbind româneşte, ce ne-am face dacă am scrie „Oaşinton”, „Niu Iorc”, „Şekspir” „Nice”, „Şopănhauăr” sau „Froid” etc., etc., etc., limba locală (vezi textul articolului) ar fi trebuit să fie în acest context conjuctural, „kinyaruanda”.
    Vă mulţumesc, dle. Petru Dumitriu, pentru „replici” şi sincer, articolul dumneavoastră este bine venit,
    cît despre coborîri în subsol, prefer să urc la munte, la izvor ! Mulţumesc !

    • În practica lingvistică de fiecare zi, toponimele țărilor capătă, legitim, carcasa idiomatică a contextului de utilizare. Cînd vorbim românește despre Germania nu zicem „Deutschland”, cînd facem referire la Olanda nu folosim forma olandeză – „Nederland”. La fel, zicem (și scriem) Suedia, nu „Sverige”, Turcia, nu „Türkiye” etc. Nu pricep de ce faceți comentariu oțărît în marginea Ruandei. Zău.

      • Pentru cei care vor să Priceapă, este evident că,
        în ciuda aparenţelor,
        nu-i vorba despre nicio „oţăreală”,
        ci doar despre o simplă improvizaţie-o banală provocare electivă,
        o curiozitate „semantică”. ATÎT !
        Scuze, pentru jenele ocazionate !

      • @ Nebuchadnezzar

        Mulțumesc pentru ajutor. Am răspuns și eu înainte de a vedea comentariul dvs.

        Și v-am scris numele în versiunea engleză ca să îl tachinez pe domnul trecător. Sper să nu se supere și mai tare pe mine.

        Dar am întâlnit cîteva persoane, tot de foarte bună credință, care nu prea își aminteau de personajul Nabucodonosor din cărțile de istorie de-a cincea, dar scriau cu pasiune despre un Nebuchadnezzar, pe care îl descoperiseră pe Net, ca despre cu totul alt rege.

        Noroc cu Verdi și corul robilor din cunoscuta operă, care ne servește în caz de război civil între dicționare.

        In ceea ce vă privește precis sunteți altul decât Nebuchadnezzar.

    • @ un trecător

      Mulțumesc pentru comentariul cuprinzător, cu care sunt în linii mari de acord, mai ales cu referirile la cultivarea urii, la ipocrizie etc.

      Micile rezerve pe care le mai am și pe care le mențin din respect pentru dvs. și pentru alți cititori care ar putea să dorească să ne înțeleagă bine, țin de două lucruri.

      1. Genocidul nu înseamnă ucidere în masă, la modul general, cum s-ar putea crede al prima vedere. De aceea eu cel puțin îl folosesc cu grijă și doar acolo unde a fost acceptat ca atare de către comunitatea internatională în ansamblul ei. Bună, rea, avem o definiție de la care trebuie să plecăm, nu de la percepția noastră personală. Imi permit să o reproduc:

      Art. 2. În prezenta Convenţie, genocidul se referă la oricare dintre actele de mai jos, comis cu intenţia de a distruge, in totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi:
      a) omorârea membrilor unui grup;
      b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor unui grup;
      c) supunerea intenţionata a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială;
      d) măsuri care vizează scăderea natalităţii în sânul grupului;
      e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup în altul.

      2. Ruanda este denumirea nefericitei țări, reținută în limba română în manuale și în dicționare. Exemplele dvs. (niu iorc etc.) sunt amuzante, dar nu sunt concludente sau probante. De pildă, zicem și scriem Marsilia (Marseille), Viena (Wien), Londra (London), Moscova ( Moskva). Limba română s-a descurcat frumos in general și a adus dreapta măsură în asimilarea denumirilor geografice străine.

      • Mulţumesc încă o dată domnule Petru Dumitriu, :)
        Aţi remarcat, sper, mai sus, micul „clin d’œil” :)
        :) :) :) « Qui s’aime se taquine, n’est-ce pas ?!? » MERCI ! :) :) :)

        • @ un trecător

          Eu vă mulțumesc și pentru și vă poftesc să mai … treceți … pe la noi.

          Am remarcat, desigur, zâmbetele și îmi plac. Eu trebuie să zâmbesc pe șest, pentru că nu am butoane pentru emoticoane.

          • Mulţumesc, domnule Petru Dumitriu,
            nici eu n-am butoane,
            dar din A-MOR ce nu face OM-ul,
            şi din simpatie,
            chiar dacă unii se-ntreabaă şi alţii se miră !
            Ne dăm şi de-a dura, ne chinuim, scotocim, găsim
            „εὕρηκα/eúrêka” !!!! şi RÎDEM TARE CU GURA MARE, pînă dincolo de urechi !
            Să vă dea Dumnezeu, sănătate şi Voie Bună !

  4. Fanatismul este o forma de exprimare, singura (?), a oamenilor dezumanizati, deoarece fara educatie, fara perspective, fara speranta!
    Rareori natural sau spontan, fanatismul este sistematic insuflat unor populatii, aduse in prealabil in pragul disperarii, si ale caror creiere astfel „spalate” vor reactiona prompt, dar exclusiv (!), la comenzile date de manipulatori…Cu multa dibacie deci, atentia este deplasata de la problema propriu-zisa, catre cei desemnati ca unicii ei responsabili, si prin urmare, simpla lor existenta devine practic inadmisibila!
    Este ceea ce s-a petrecut in multe state pe parcursul istoriei, se mai practica si azi in forme mai „soft” prin tarile noastre civilizate, si poate ca tocmai abuzul de eufemisme este cauza principala a repetarii ororilor! Genocidul Ruandez nu poate fi deci tratat, de catre cancelariile occidentale, ca un epifenomen, deoarece cuvantul apropriat este altul : genocid!
    Ceea ce mie mi se pare inadmisibil, este ca genocidul ruandez s-a petrecut la doar un an dupa ce premiul Nobel pentru Pace a fost decernat dlor Mandela si De Klerk, pentru actiunea lor comuna de a eradica TOCMAI acest tip de conflicte sangeroase!!!
    Unde privea deci comunitatea internationala, in acele cateva zile (mai putin de 2 luni!!!) in care s-au masacrat atatea sute de mii de Tuti?
    Ce faceau in acest timp oamenii de pace, salariati ai ONU?
    Putem garanta ca toate invatamintele au fost trase pentru ca asa ceva sa nu se mai intample vreodata?
    Putem afirma ca „genocid” este un arhaism pentru umanitate?

    • @ ela

      Impărtășesc întrutotul comentariul dvs. în privința manipulării oamenilor *aș adăuga că da, oamenii simpli și săraci sunt mai vulnerabili, dar de pildă nazismul a spălat creiere mult mai bine mobilate și eșaloane sociale superioare. In Ruanda, majoritatea celor care au luat maceta și au plecat să-și omoare consătenii, nu aveau altă sursă de informare decât Radio Mille Collines.

      Cât despre interogațiile dvs. ar merita mai multă atenție decît o permite natura unui articol de blog dar:

      1. Mandela și De Klerk au intrat în istorie pentru abolirea apartheidului și segregării rasiale, nu pentru eradicarea sângeroaselor conflicte inter-entice, intra-rasiale, care au proliferat în Africa după încheierea războiului rece.

      2. Comunitatea international (mai precis marile puteri, membrii permanenți ai Consiliului de Securitate) privea la posibilitatea legală de intervenție, care ar fi fost calificarea situației drept genocid. Or, așa cum a încercat să sugereze articolul, Statele Unite nu acceptat termenul de genocid ca fiind aplicabil și deci ca justificând
      intervenția, iar Franța nici atât. Ca să nu mai vorbim. ironia istoriei, că în 1994 Ruanda însăși era membră a Consiliului de Securitate, din partea grupului African.

      3. ONU este o organizație interguvernamentală. Are un secretariat format din „oameni de pace” cum frumos le spuneți dvs. dar deciziile nu le iau ei ci organele competente, compuse din state. In cazul nostru organul competent, dar pasiv, a fost Consiliul de Securitate. Oricum ïn Ruanda existau destui salariați ONU, angajati in programe de dezvoltare si umanitare și chiar o misiune de mentinere a păcii, dar de dimensiuni care nu îi permiteau sa faca față situației.

      4. Invățămintele au fost trase. De aceea la ONU s-a inventat un nou concept politic care să justifice intervenția: responsabilitatea de a proteja. Dar nu se poate spune ca așa ceva nu se va mai întâmpla vreodată.

      5. Din păcate s-ar mai putea auzi de genocid. Manipularea politică a dus la proliferarea conflictelor musulmani – creștini în Africa (Mali, Africa Centrală, Sudan). Cuvântul este încă de actualitate.

      • cuvintul, gindul, intrebarea ramine
        sa fie partidele si politrucii, institutiile si birocratii, solutia pentru satul global ?
        daca nu ma insel nu mai sint multe tari in afara protectiei ONU, sa fie asta chezasia pacii universale ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Dumitriu
Petru Dumitriu
Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voinţă si reprezentare”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008 și “La capacité de négociation de l’Union européenne au sein de la Commission des droits de l’homme des Nations unies”, Institut Européen de l'Université de Genève, Collection Euryopa, Etudes 48, 2007, republicat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în 2008. Coautor al unor lucrări de specialitate editate în Elveția, Finlanda și Turcia. Ultimul articol publicat este o contribuție la volumul “Persuasion, The Essence of Diplomacy”, DiploFoundation and Mediterranean Academy of Diplomatic Studies, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro