vineri, martie 29, 2024

Geopolitica schimbărilor climatice din zona arctică. Un episod al Războiului Rece în Groenlanda

La începutul Războiului Rece, construcția unor avioane cu rază lungă de acțiune, capabile să lanseze bombe nucleare, luase avânt în SUA. Brusc, zona arctică a devenit interesantă pentru armata americană, deoarece oferea cea mai scurtă distanță dintre SUA și URSS pentru eventuale atacuri aeriene.

Pe 27 aprilie 1951, Danemarca (membră NATO) și SUA au semnat Acordul de Apărare a Groenlandei. În același an, Statele Unite au început construirea bazei aeriene Thule (Figura 1). În 1959, U.S. Army Corps of Engineers (USACE) au construit, sub calota glaciară a Groenlandei, baza militară Camp Century, la 240 km est de Thule[1]. Scopul declarat al noii baze a fost testarea fezabilității construcțiilor în regim arctic și efectuarea de cercetări științifice. Dar, în secret, Camp Century a devenit o locație pentru testarea lansării rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune, capabile să lovească ținte din Uniunea Sovietică.

Groenlanda este teritoriu danez și, deși Statele Unite au avut aprobarea Danemarcei pentru construirea bazei Camp Century, programul balistic, numit Project Iceworm, nu a fost dezvăluit complet guvernului de la Copenhaga[2]. Proiectul prevedea construirea unei rețele de transport sub-glaciare, cu o lungime totală de 4,000 km, acoperind o suprafață de 13 milioane hectare (de trei ori mai mare decât cea a Danemarcei) și capabile să suporte 600 rachete balistice.  Datorită condițiilor instabile din gheață, Proiectul Iceworm a fost anulat și operațiile de rutină la baza Camp Century au încetat în 1964. Operațiile sezoniere au mai continuat până în 1967, când baza a fost abandonată după o dezafectare minimă. Inginerii au demontat reactorul nuclear folosit pentru alimentarea cu electricitate a bazei, dar au lăsat pe loc infrastructura, deșeurile radioactive și alte produse toxice, presupunând că acestea vor îngheța și vor fi îngropate pentru totdeauna datorită ninsorilor perpetue.

Deșeuri abandonate la Camp Century

În deceniile de când baza Camp Century a fost dezafectată și abandonată, clima s-a încălzit în regiunea Arctică mai mult decât în alte părți ale globului. Și această situație a stârnit interesul recent al unui grup de cercetători din SUA, Canada, Danemarca și Elveția[3]. Pentru început, cercetătorii au inventariat deșeurile rămase sub calota glaciară pe amplasamentul fostei baze militare. Astfel, s-a estimat că există încă 200.000 litri de motorină, suficientă pentru ca o mașină să înconjoare globul de 80 ori. Deșeurile chimice, rezultate din materialele de construcție din 1959, conțin o cantitate non-trivială de bifenoli policlorinați (PCBs), o substanță toxică pentru oameni. De asemenea, echipa de cercetători a estimat că mai există 24.000.000 litri deșeuri biologice, constând din lichide uzate din bucătării, dușuri, spălătorii, dejecții din veceuri etc., depozitate în bazine ne-etanșate. Deșeurile radioactive, având o radioactivitate de 1,2 x 10^9 Bq la vremea dispunerii lor în rezervoare ne-etanșate sunt, totuși mai puțin periculoase în comparație cu cele peste 4,6 x 10^12 Bq, deversate accidental în apropierea bazei aeriene Thule în 1968.

Rețeaua de tunele de la Camp Century acoperă o suprafață de 55 ha, iar majoritatea deșeurile s-ar găsi la o adâncime cuprinsă între 36 și 65  m sub suprafața gheții.

Figura 1. Panel A – Elevația  calotei glaciare; Panel B – Viteza de scurgere (m/an) a apei rezultate din topirea calotei glaciare în apropierea bazei militare Camp Century („C”). Baza aeriană Thule („T”), baza militară Qaanaaq („Q”) și traseul de transport pe calota glaciară (linia neagră) sunt indicate pentru context. Zona colorată gri (centrul figurii) indică extinderea calotei glaciare a Groenlandei. Panel C – baza Camp Century în timpul construcției în 1959. Panel D – aceeași bază militară în 1964. (Sursa: Colgan et al., 2016). Filmul construirii bazei Camp Century poate fi vizionat aici.

Proiecții climatice pentru Camp Century

Calota glaciară din Groenlanda a pierdut cca 75 Gt/an din masa ei între 1900 – 1983 (1 Gt = 1,000,000,000,000 kg.) Recentele schimbări climatice antropogene au accelerat rata de topire a calotei. Între 2007 și 2011, ea a fost de cca 262 Gt/an, dar în zona Camp Century valoarea ratei a atins doar 14 Gt/an în aceeași perioadă.

Pentru a evalua viitorul deșeurilor aflate încă sub mantaua de gheață de la Camp Century, autorii studiului menționat au folosit două modelări climatice diferite (canadiană și norvegiană) pentru a acoperi multiple scenarii de încălzire globală. În cazul scenariului business-as-usual, adică trendul actual al emisiilor antropogene de gaze cu efect de seră rămâne neschimbat, autorii au obținut două rezultate contradictorii: o modelare a indicat că vor exista suficiente căderi de zăpadă care să contracareze topirea actuală (acumularea va depăși ablația), iar o modelare alternativă a indicat contrariul – o tranziție de la acumulare la ablație ar putea avea loc în 2090, după care ar trebui încă 88 ani cu ablație persistentă pentru a topi toată gheața (67 m grosime) care acoperă deșeurile de la Camp Century și a remobiliza deșeurile îngropate.

Pentru că mass-media iubește catastrofele aducătoare de rating (If it bleeds, it leads), a doua modelare a primit din plin lumina reflectoarelor publicitare (am văzut chiar și o menționare în ziarul Adevărul)[4], în timp ce prima modelare, non-catastrofistă, a fost trecută deplin sub tăcere. Implicația alarmistă este clară: Într-un viitor secol (probabil anul 2178), deșeurile radioactive, chimice și biologice ar putea fi remobilizate și, prin intermediul apei topite, ar putea ajunge în Oceanul Atlantic și de-acolo, mai departe, în lumea largă. O subtilă reprezentare mediatică a cunoscutei povești cu drobul de sare, aflat simultan pe hornul sobei și în calea unei mâțe năstrușnice…

Unul din scopurile acestui articol (ca și al cursului pe care îl predau de 12 ani studenților de la Brooklyn College) este să trag un semnal de alarmă: Mass-media au tot interesul să vândă publicului mai puțin educat și credul tot felul de produse care să le aducă rating, click-uri, like-uri, share-uri și alte semnale ale popularității efemere, dar bine plătite. De aceea, nu vă aplecați urechea în mod naiv la cântecele sirenelor apocaliptice. Lăsați în pace pe Google și mergeți direct la sursă. Autorii articolului explică clar celor care îl citesc că ambele simulări suferă de multe incertitudini: grosimea inițială a calotei glaciare, adâncimea la care s-ar găsi deșeurile când gheața de deasupra s-ar topi complet, ratele de acumulare și ablație, variațiile zilnice ale temperaturii aerului, variațiile insolației, variațiile ratei de infiltrare a apei topite vs. rata de scurgere către ocean, ori variația temperaturii apei pe suprafața calotei.

De exemplu, dacă se consideră doar viteza de curgere a apei topite către ocean, din Panelul B se poate observa că aceasta variază de la 0,00011 km/an în zona bazei Camp Century (punctul „C”) la 1,1 km/an în apropierea țărmului oceanului. Pentru că distanța dintre baza militară și ocean este de aprox. 240 km, rezultă că cea mai scurtă perioadă de timp necesară pentru ca deșeurile să ajungă în apă ar fi de 240/1,1 = 218 ani. Dacă se consideră o viteză intermediară, de 0,011 km/an, rezultă că o posibilă contaminare ar putea apărea peste 240/0,011 ≈22,000 ani! Dacă se ia în calcul viteza cea mai mică (0,00011 km/an, caracteristică zonei actuale a bazei), timpul de contaminare a oceanului devine geologic (repet, dacă modelarea s-ar baza numai pe parametrul citat- a se număra de câte ori am folosit conjuncția condițională dacă).

În plus, autorii avertizează că nu are sens nicio remediere actuală la baza Camp Century pentru că deșeurile sunt încă îngropate sub zeci de metri de gheață și orice activitate de curățare ar fi extrem de costisitoare și dificilă tehnic.

Nu știu de ce, dar citind incendiarele știri despre posibila remobilizare a deșeurilor de la Cap Century și probabila contaminare a oceanului din jurul Groenlandei, am încercat aceeași senzație pe care am avut-o cu doi ani în urmă pe Contributors. Atunci publicam articol după articol, încercând să explic și să calmez opinia publică din România că fracturarea hidraulică nu este acel căpcăun groaznic adus de Chevron, care urmărește să otrăvească fântânile țăranilor de la Pungești sau aerul binemirositor din satul vasluian, așa cum se putea „vedea” în Gasland ori citi în toată presa scrisă din România, inclusiv aici, pe Contributors.

Schimbările climatice și geopolitica zonei arctice

Dacă putem, totuși, trage o concluzie valabilă din studiul publicat de Geophysical Research Letters, ea se referă la implicațiile geopolitice ale unui incident de tip Camp Century. Deși baza militară respectivă, prin tratatul semnat în 1959, aparține Statelor Unite, ea se găsește, totuși, pe un teritoriu danez, chiar dacă Groenlanda se auto-guvernează din 2008. Evenimente neașteptate și nespecificate în tratatul inițial dintre cele două țări, ridică o problemă serioasă: Cine este responsabil pentru posibila remobilizare a deșeurilor, considerate anterior că vor rămâne îngropate pentru eternitate, fără nici un efect la suprafață?

Recentele schimbări climatice au resuscitat discursul geopolitic arctic, evident în manevrele internaționale, implicând o largă varietate de actori și instituții și oferind o explorare a modalităților prin care zona arctică devine un spațiu de și pentru geopolitică.

Deschiderile temporare ale Oceanului Arctic au generat câteva trăsături esențiale ale geopoliticii din acea regiune: a apărut o atenție națională fără precedent acordată politicilor arctice; s-a accentuat accentul pus pe securitatea ecologică; este prezentă o dorință de cooperare, care se lovește de protejarea intereselor naționale; mai grav, a apărut o remilitarizare a zonei arctice; în fine, statele și organizațiile non-arctice caută să joace roluri active pe scena zonei nordice a planetei[5].

Starea de „deschidere” a zonei Arctice, produsă de recentele schimbări climatice,  a trezit imediat interesul a cinci țări riverane (Rusia, Norvegia, Canada, Statele Unite și Danemarca), care încearcă să-și revendice porțiuni din ocean ca părți componente ale teritoriilor lor suverane. Miza principală este economică: USGS a estimat în 2008 că Oceanul Arctic ascunde circa 13% din rezervele mondiale nedescoperite de petrol și 30% din cele de gaz și, chiar dacă exploatarea acestora este foarte dificilă, cererile teritoriale ale celor cinci țări nu au întârziat să apară. Multe se suprapun și, din păcate, nu există un mecanism ONU care să permită rezolvarea disputelor inter-națiuni. Teoretic, Convenția Națiunilor Unite cu privire la Legea Mării (United Nations Convention on the Law of the Sea – UNCLOS), semnată în 1982 și devenită efectivă în 1994, ca și hotărârile Consiliului Arctic, înființat în 1996, ar trebui să aibă influență politică și decizională. Nu e cazul: Statele Unite, de exemplu, au semnat, dar n-au ratificat UNCLOS. Toate cele cinci țări circumpolare au fost implicate într-o dispută teritorială până în septembrie 2010. Granițele maritime între Canada și Statele Unite din Marea Beaufort și cele dintre Canada și Danemarca în Baffin Bay sunt disputate în continuare. Danemarca (Groenlanda), Rusia și Canada au emis pretenții teritoriale asupra dorsalei Lomonosov, un lanț muntos care traversează bazinul arctic central.

Consiliul Arctic are ca scopuri statutare protecția mediului regional, promovarea unei dezvoltări sustenabile și dezvoltarea unor acorduri multilaterale. Însă interesele regionale ale membrilor individuali diferă puternic. Statele Unite au refuzat să discute probleme de securitate în cadrul Consiliului Arctic și asta explică de ce organizația este în mare parte concentrată pe probleme ecologice. Statele Unite nu simt nevoia unei implicații majore în zona arctică, interesele sale principale fiind direct legate de Alaska și exploatarea resurselor de hidrocarburi de acolo.

Topirea gheții Arctice a dus și la creșterea potențialului navigabil pentru două rute care anterior erau imposibile pentru trecerea vapoarelor. Pasajul nord-vestic trece prin nordul Canadei și a devenit navigabil pentru prima dată în august 2007. Ruta Marea Nordului este situată la nord de Rusia. Analiștii economici sunt de părere că folosirea acestor două rute de navigație ar produce beneficii enorme pentru că sunt cu mii de kilometri mai scurte decât traseele tradiționale, care în prezent trec prin Canalul Suez sau Canalul Panama. Problema este că nu știm deocamdată dacă, în viitor, Oceanul Arctic va rămâne dezghețat tot timpul anului. Iar prezența unor tipuri diferite de banchize plutitoare, unele potențial foarte periculoase, va constitui un serios obstacol pentru multe vapoare care intenționează să utilizeze traseele arctice.

Aceste ambiguități, cuplate uneori cu presiuni crescânde din partea unor actori, precum Uniunea Europeană și China, care militează pentru internaționalizarea Oceanului Arctic, ar putea produce fricțiuni între statele arctice însele, pe de o pare, și între ele și cele non-arctice, pe de altă parte.

Chiar dacă în prezent zona Arctică este supusă unei tensiuni moderate, riscurile unui conflict geopolitic pe termen lung sunt mult mai serioase.

Concluzii

Este probabil ca geopolitica zonei circumpolare nordice să fie afectată DACĂ încălzirea climei va produce deschiderea Oceanului Arctic pe toată durata anului și DACĂ această deschidere se va menține suficient de mulți ani pentru a rentabiliza noi trasee comerciale și noi exploatări de petrol și gaze.

Modul în care unele organizații mass-media au folosit un articol științific pentru a avansa o viziune apocaliptică despre viitorul Groenlandei,  este un exemplu clasic de „Așa, nu!” Alegând, pentru scopuri publicitare și/sau propagandistice, doar versiunea modelării apocaliptice, fără a sufla un cuvințel despre cealaltă versiune, non-apocaliptică, aflată în același articol și fără a pomeni noianul de incertitudini ale ambelor modelări, jurnaliștii indicați mai jos au făcut un deserviciu opiniei publice, manipulând prin omisiune. Mai grav este faptul că multă lume din Statele Unite acordă un credit în alb radioului public (NPR și PRI) pentru că nu este susținut integral prin reclame și de aceea, teoretic, ar fi deasupra unor interese politice sau comerciale. După mulți ani petrecuți aici, m-am convins că nu este așa. Subiectivismul și părtinirea politică (de culoare albastră, democrată) îmi sar în ochi ori de câte ori ascult vreo știre „fierbinte”, precum cea despre presupusa contaminare a Oceanului Atlantic, cândva, după anul 2178, cu deșeurile americane îngropate în calota glaciară din Groenlanda.

Aproape fără să vreau, mi-au revenit în memorie rafalele propagandistice generate de lansarea așa-numitului film „documentar” Gasland. Bombardând opinia publică numai cu elucubrațiile și minciunile sfruntate ale propagandistului Josh Fox, fără să invite, în replică, experți geologi sau forajiști, radioul public american a manipulat dând semnalul fracktiviștilor de aici pentru a diaboliza o tehnologie aplicată de peste 70 ani în circa 2 milioane de sonde săpate în multe țări. Fracktiviștii europeni (care habar n-aveau în 2010 cu se mănâncă fracturarea hidraulică) au urmat imediat exemplul confraților lor de peste ocean. Concluzia, amară pentru mine, care speram într-un alt nivel de cultură științifică a publicului american, a fost aceasta:

Există o singură diferență între fracktiviștii americani și fracktiviștii europeni (cei români, y compris): longitudinea.

NOTE___________


[1] Filmul declasificat al armatei SUA, prezentând construirea bazei Camp Century, poate fi vizionat aici:

The U.S. Army’s Top Secret Arctic City Under the Ice! „Camp Century” Restored Classified Film

[2] Petersen, N., 2008, The Iceman That Never Came: ‘Project Iceworm’, the search for a NATO deterrent, and Denmark, 1960–1962, Scandinavian Journal of History, vol. 33, no. 1, pp. 75 – 98. http://dx.doi.org/10.1080/03468750701449554

[3] Colgan, W. et al., 2016, The abandoned ice sheet base at Camp Century, Greenland, in a warming climate, Geophysical Research Letters, doi 10.1002/2016GL069688.

[4] Christopher, J., 5 august  2016, Melting Ice In Greenland Could Expose Serious Pollutants From Buried Army Base, National Public Radio.

Martirosyan, L., 11 august 2016, Waste from a secret US base was left to be entombed „forever” in Greenland’s ice. But forever has changed, Public Radio International.

Henley, J., 27 septembrie 2016, Greenland’s receding icecap to expose top-secret US nuclear project, The Guardian.

[5] Huebert, R. et al., 2012, Climate Change & International Security: The Arctic as a Bellwether, Arlington, Virginia: Center for Climate and Energy Solutions, 54 p.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Lăudabilă munca d. Crânganu de demontare a propagandei ecologiste.
    Câteva observaţii:
    „Danemarca (Groenlanda), Rusia și Canada au emis pretenții teritoriale asupra dorsalei Lomonosov” – nu e vorba de pretenţii teritoriale, ci de pretenţii în privinţa Zonelor Economice Exclusive (EEZ).
    „Granițele maritime între Canada și Statele Unite din Marea Beaufort și cele dintre Canada și Danemarca în Baffin Bay sunt disputate în continuare.” – între Canada şi Danemarca (Groenlanda) există chiar şi un diferend teritorial, în privinţa insulei Hans:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Hans_Island
    „Ruta Marea Nordului este situată la nord de Rusia.” – „Northern Sea Route” se traduce în română „ruta maritimă de nord”.
    „Marea Nordului” se zice în engleză „North Sea”, şi, evident, n-are nici o legătură cu Rusia (Marea Nordului e între Marea Britanie, Olanda, Germania, Danemarca şi Norvegia).

  2. In urmatorii 10 ani, Oceanul Arctic ar sanse mari sa fie considerat drept o mare deschisa navigatiei in sezonul estival (in lincul de mai jos este redat evolutia calotei arctice din ultimii 30 de ani). Gheata groasa in jur de 4 metri (acumulata in decurs de mai multi ani) reprezinta o vulnerabilitate pentru navigatie, aceasta insa dispare in mod accelerat (este un exemplu concret al fenomenului de incalzire a climei). Ghiata subtire, cu o grosime medie de 1,5 metri este caracteristica ghetii formate in cursul anului si se topeste relativ repede la inceputul verii.

    https://www.nasa.gov/feature/goddard/2016/arctic-sea-ice-is-losing-its-bulwark-against-warming-summers

    Specialistii de la NASA sustin ca topirea ghetii in oceanul artic este accelerata si de fenomenul numit “ice-albedo feedback “. Stratul mai subtire de gheata reflecta mai putin lumina incidenta decat un strat gros, astfel incat, pe masura ce gheata se topeste, oceanul absoarbe o cantitate tot mai mare de caldura, accelerand incalzirea acestuia.

    http://climate.nasa.gov/resources/education/pbs_modules/lesson2Engage/

    http://d3tt741pwxqwm0.cloudfront.net/WGBH/ipy07/ipy07_int_albedo/ipy07_int_albedo.html

    In ceea ce priveste perspectiva transportului maritim, the Northern Sea Route (asa cum a fost denumita de rusi) are un potential logic, deoarece caile traditionale de transport maritim Europa-Asia sunt mai lungi si fara potential de crestere. Practic este nevoie de spargatoare de gheata de ultima generatie si o infrastructura portuara care sa mentina traficul in siguranta. Riscul acestei perspective pozitive pare a fi numai de natura politica (Rusia, principalul administrator al acestui bastion securizat va promova in continuare tendinta de control exclusiv al acestui coridor)

    • „Riscul acestei perspective pozitive pare a fi numai de natura politica (Rusia, principalul administrator al acestui bastion securizat va promova in continuare tendinta de control exclusiv al acestui corcidor)” -adică? Ce vrei să spui, concret?

    • @Florix

      Problematica feed-back-ului albedo-încălzire/răcire globală este una dintre cele mai semnificative în modelarea schimbărilor climatice trecute, prezente și viitoare. Totodată, este un parametru complex, cu marje serioase de incertitudine în oricare modelare climatică. Dacă ați remarcat, nici nu am enumerat albedo-ul printre sursele de incertitudine ale celor două modelări discutate în articol, pentru că autorii înșiși s-au ferit să-l includă explicit.

      Pe de altă parte, n-aveți deplină dreptate când scrieți Stratul mai subtire de gheata reflecta mai putin lumina incidenta decat un strat gros, pentru că gheața, fie subțire, fie mai groasă, tot albă rămâne și reflectă căldura incidentă. Formula de calculare a albedoului include suma a doi termeni cuprinzând reflectanța direcțional-hemisferică pentru un anumit unghi al zenitului solar și reflectanța bi-hemisferică, corelați printr-un factor de proporționalitate generat de iluminarea difuză.

      Ceea ce este semnificativ în cazul încălzirii globale este faptul că topirea și dispariția gheții (albe) lasă loc apei oceanului (întunecat) și, prin feed-back pozitiv, oceanul va absorbi mai multă căldură care, la rându-i va topi și mai multă gheață ș.a.m.d, până când intervin alți factori care vor inversa sensul feed-back-ului albedo-temperatură globală.

      • Va multumesc pentru raspuns. Cu cat este mai subtire gheata cu atat este mai translucenta, iar in urma topirii zapezii, banchiza nou formata absoarbe tot mai multa lumina si devine tot mai subtire si mai intunecata, pana dispare (vedeti si explicatia ilustrata in ultimul link postat mai sus).

        https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6c/Anchor_ice_under_sea_ice.JPG

        In contrast, gheata veche (considerabil mai groasa) este opaca, de culoare alba si reflecta lumina pe tot parcursul anului (cercetatorii de la NASA arata insa ca aceasta gheata devine tot mai rara). Exista multe dezbateri, teorii, asumptii si necunoscute in privinta feedbackrilor si al riscurilor. Incalzirea cu 2,3 grade a marilor (mai putin adanci) din jurul oceanului arctic de exemplu poate declansa fenomene cu fedbackuri serioase.

        https://www.youtube.com/watch?v=8xdOTyGQOso

        http://www.nasa.gov/topics/earth/features/earth20120422.html

        • Trebuie să ne punem de acord despre ce fel de gheață vorbim:

          Dacă avem în vedere calota glaciară a Groenlandei – subiectul principal al articolului de față – atunci vorbim de 2.000 – 3.000 m grosime gheață. Topirea unei pojghițe din zona Camp Century, unde ritmul de topire a fost de circa 19 ori mai mic decât media pe întraga insulă, nu va afecta albedo-ul. Mai mult, gheașa topită este imediat înlocuită cu zăpadă proaspătă, al cărei albedo atinge valorile cele mai mari (0,9).

          Dacă mutați discuția la gheața din Oceanul Arctic, acolo se aplică o mare parte din observațiile dvs. În contextul geopoliticii zonei Arctice, este necesar să considerăm și feed-backul pozitiv albedo/temperatura apei. Ar mai trebui incluși, într-o viziune mai largă, și curenții oceanici, diferitele tipuri de vînturi, variația salinității ș.a.

          • Calota glaciara a Groenlandei, curge si ea in mod constant de la centru spre extremitati (rauri uriase de gheata, bolovani si fragmente de roca ce curg lent, impinse de propria greutate). Majoritatea ghetarilor se deplaseaza cu numai cativa centimetri pe zi, dar unii inregistreaza viteze mult mai mari (cel mai rapid ghetar cunoscut este Quarayaq, din nordul Groenlandei, care inainteaza cu 20-24 metri pe zi). Datorita presiunilor create, apar fisuri adanci, prin care, apa rezultata din topirea ghetii pe timpul verii isi gaseste drumul pana la baza ghetarului.. si mai departe inspre oceanul planetar (filmul din lincul de mai jos evidentiaza acest fenomen – vedeti minutul 25-27; 37-49). In acest context, soarta deseurilor de la fosta baza militara nu este nicidecum sigura. In jurul Antarcticii, gheata de pe continent se prelungeste mult in apele oceanului arctic, formand o banchiza relativ unitara inalta (pana la 90 m?), de la care se rup tot mai multe bugati mari de gheata (iceberguri). Acelasi fenomen este vizibil si in Antarctica (vedeti minutul 21-23),

            https://www.youtube.com/watch?v=Xl0CicLfahg

            Suntem inundati cu studii, letters, etc, multitudinea opiniilor insa scoate in evidenta complexitatile inerente ale stiintei climei, respectiv lacunele in cunoasterea stiintifica din acest domeniu.

            • Profesorul Richard Alley, de la Penn State University, cu care am discutat de câteva ori problema topirii calotei glaciare din Antarctica, are un răspuns memorabil la min. 37:05:

              Marile întrebări pe care le avem acum sunt Cât de mult și cât de repede se va topi calota glaciară. Partea cea mai dificilă este că acum nu avem răspunsuri la aceste întrebări.

              Ca unul care a împărțit Premiul Nobel pentru Pace în 2007 cu Al Gore și IPCC, cred că știe ce vorbește.

        • Pentru Florix, un pic de istorie…

          Când eram e copil acivitatea industrială umană urma să producă o nouă glaciațiune. Cum ecologiștii stau mereu în aceeși barcă cu marxiștii,Teleenciclopedia lui Ceaușescu a copilăriei mele prezenta periodic documentare catastrofice despre ghețarii ce urmau în câteva decenii să acopere ce mai mare parte a Europei până pe la Sevilla si Roma din cauza lăcomiei industriașilor occidentali. Despre est nu se sufla nici o vorbă, probabil că la Moscova și Suceava urmau să crească în continuare trandafirii pe când Milano și Parisul urau să fie acoperite de zeci de metri de gheață. :P

          Pe la începutul anilor ’80 un suedez a venit cu o idee fenomenală: Aceea că de fapt activitatea umană nu produce înghețul planetei, ci dimpotrivă încălzirea ei. La îneput suedezul a fost făcut albie de porci de ecologiștii oficiali. Învățam franceza din Science & Vie aduse în România prin contrabandă și nu era ediția ce să nu arunce cu munți scârnă în capul lui Bohlen (credcă așa îl chema) ce se vânduse marilor corporații imperialiste. Apoi pe măsură ce ciclul de răcire din prima parte a secolului XX se închiea teoria a fost repede reșapată iar emisiile de CO2 nu mai urmau să respingă căldura solară provocând înghețul pământului, ci dimpotrivă, urmau s-o înmagazineze prin nou inventatul „efect de seră”.

          Isteria s-a amplificat exponențial. Prin vara lui 1999 pe când soția mea era de câteva săptămâni însărcinată cu primul nostru copil, vedeam pe Discovery un documentar (vechi de câțiva ani) despre încălzirea globală galopantă. Astfel se prezicea că până prin 2003-2004 majoritatea statelor dezvoltatea vor fi forțate desecetă să treacă la raționalizarea alimentelor. Prin 2006-2007 părinții urmau să-și abandoneze copii năvălind spre zonele arctice (Îmi amntesc și acum cum și-a înfipt unghiile în brațul meu și mi-a spus cu o voce tremurândă dar fermă: „Eu nu o să-l abandonez niciodată!”) ca să scape de seceta pustiitoare și temperaturile insuportabile…

          Apoi cum predicțiile catstrofice nu se împlineau, s-a trecut la alte subiecte mai de actualitate :D . Prin 2006-2007 se prevestea că petrolul se va terminat în următorii 10-15 ani generând prețuri de peste $400-$500/ barilși chiar războaie nucleare pentru energie… Ei iată că cei 10 ani au trecut și barilul mai are până să ajungă la $500…

          Cât despre NASA, ea început să fie brutal subfinanțată sub administrația Obama. Locul oamenilor de calitate ce fug ca șobolanii de pe corabia ce se scufundă e luat de activiști politici cu vagi calificări acadmice și profesinale dar cu puternice convingeri politice „progresiste” ce nu au nici un fel de scrupule în a minți în interesul cauzei. Cum de zburat în cosmos NASA nu prea mai zboară măcar s-a umflat monstruos infamul NASA Climate Data Services – principal pol al propagandei verzi. Rapoartele sale sunt privite în cel mai fericit caz cu rezerve, de oamenii ce posedă măcar o brumă de educație și de creier… Sper că vă numărați și dmnevoastră printre ei…

          • …vedeam pe Discovery un documentar (vechi de câțiva ani) despre încălzirea globală galopantă. Astfel se prezicea că până prin 2003-2004 majoritatea statelor dezvoltarea vor fi forțate de secetă să treacă la raționalizarea alimentelor.

            Un efect de cascadă apocaliptică a fost și cartea lui Mark Lynas, „Six Degrees: Our Future on a Hotter Planet”, publicată în 2007 (Marea Britanie), respectiv în 2008 (SUA). (Întâmplător, tot în 2007, Al Gore a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru „An Unconvenient Truth”)

            Imediat, în 2008, National Geographic Channel a produs filmul „Six Degrees Could Change The World”.

            Într-o recenzie dedicată filmului, jurnalista Joan Ostrow descrie ce se va întâmpla într-o ipotetică lume încălzită:

            At plus-4 degrees, hordes of climate refugees would flee famine and extreme water scarcity.
            At plus-5 degrees, climate refugees would number in the tens of millions as massive uninhabitable zones spread.

            M-a șocat cuvântul hoarde, dar mi-a dat ideea unui nou articol despre o falacie distinctă în limbajul anumitor mijloace de comunicare în masă: reducționismul climatic ca motivație pentru un Halloween climatic permanent.

            • Pot fi acele hoarde oprite la zid (great wall)? La Mediterana nu se poate: pe baza vrutului de facut bine se vor suprapune criza climatului/mediului cu cea a cresterii exponentiale a populatiei si disperarea izvorata din saracie si situatie politica (incl. ideologii funeste).

              Sa speram ca pana in 2059 amero-groenlandezii o sa saneze Thule si acel Camp cu deseuri.

          • Fara indoiala ca apocalipsele climatice, politice, economice si militare sunt o marfuri vesnic vandabile. Iar faptul ca nu se implinesc niciodata nu face decat sa le creasca valoarea comerciala. Omul experimenteaza astfel „the thrill” fara riscuri. :P Daca ar fi numai asta, totul ar fi OK. Zgubiliticii isi satisfac nevoia de emotii tari, cartile si filmele se vand, economia merge. etc. Marturisesc ca am si eu niste actiuni (foarte productive de altfel) la doua companii media specializate in omuleti verzi si teorii conspirationiste rocambolesti. Nu am crezut niciodata in asemenea aberatii dar consider ca fac o fapta crestineasca scotand bani de pe urma prostiei lor. Ca altfel poate i-ar bea sau i-ar da pe ierburi :d

            Problema e ca isteria climatica/ecologica genereaza costuri economice crunte si are o pondere bunicica in pauperizarea unie bune parti a populatiei lumii inclusiv in lumea civilizata. Si aici nu ma refer doar la cele ~ 200 de miliarde de USD aruncate pe geam de UE, SUA, Japonia, Australia, Coreea de Sud etc. pentru „cercetarile”, „studiile” si agentiile mediu, ci mai ales la povara pusa in carca fiecartuia dintre noi. Doar un exemplu: In 2006 normele de poluare Tier III ajunsesera la nivelul la care gazele de esapament ale motoarelor Diesel industriale erau in unele cazuri mai curate si sanatoase ca aerul aspirat de motor. Efortul tehnologic si din punct de vedere al costurilor era sa zicem suportabil. Cu toate astea am ajuns la Tier IV, ale carui cerinte erau atat de restrictive incat a fost nevoie de ani de cercetari si zeci de miliarde cheltuite pe implementare de toti producatorii. Mai mult calendarul n-a putut fi tinut asa incat Tier IV s-a impartit in doua faze: „interim” din ~2010 si „final” din ~ 2014. S-a ajuns ca motoarele de pana la 800 CP aproape sa-si dubleze marimea din cauza pachetului de reducere a emisiilor. Sistemele de purificare necesita materiale exotice a caror producere genereaza si mai multa poluare si consumuri de energie imense. Acum urmeaza Tier V…

            Costurile nu sunt acoperite de banuii cazuti din cer. Ele vin in final din buzunarele fiecaruia prin preturile mairidicate ale produselor. Se cheltuiesc astfel sume imense pe nimic. Sume ce ar putea fi cheltuite pe reducerea (daca nu eradicarea) foametei si a o serie de boli devastatoare. in acest sens putem spune fara a gresi ca mainile ecologistilor sunt manjite cu sangele milioanelor de oameni ce mor prematur si care in lipsa risipei dementiale ar putea pote fi salvati…

          • @Josef Svejk

            Efectele schimbarilor climatice reprezinta o actualitate. Temperaturile cresc, tiparele precipitatiilor se schimba, ghetarii se topesc, iar nivelul mediu global al marilor creste. Conditiile meteorologice extreme care conduc la riscuri de genul inundatiilor si a secetei au devenit mai frecvente si mai intense. Impactul asupra economiei, a mediului ambiant (si asupra sanatatii) variaza in functie de regiune si teritoriu, precum si de sectorul economic afectat. In Europa cele mai mari cresteri de temperatura se inregistreaza in partea sudica a continentului (Spania, Grecia) si in regiunile arctice; iar cele mai pronuntate scaderi ale cantitatii precipitatiilor tot in partea sudica, cresterile caracterizand nordul si nord-vestul continentului.

            https://www.youtube.com/watch?v=sev9QYibsMY

            http://www.agerpres.ro/mediu/2015/08/10/seceta-si-caldura-obliga-spania-sa-importe-ulei-de-masline-18-06-49

            In Africa, dunele de nisip cuceresc anual o regiune de marimea Elvetiei (la marginile Saharei si la marginile desertului Namib) in timp ce in Asia, in ultimile 3 decenii, desertul Gobi s-a extins pe o suprafata egala cu teritoriul Croatiei.

            http://www.nytimes.com/interactive/2016/10/24/world/asia/living-in-chinas-expanding-deserts.html

            Nici continentul American nu este scutit. In USA, circa 2,6 mil. kmp se afla in pericol de desertificare. In Statul California starea de urgenta declarata in urma cu 3 ani (datorita secetei severe) se mentine pana in prezent.

            http://www.dw.com/en/drought-in-california-fields-turning-into-deserts/av-17452445

            http://drought.ca.gov/

            • Cicluile climatice sunt ceva specific palnetei noastre și sunt legtae în cea mai mare măsură de cilcurile activității solare. În Cretacic trăiau dinozauri în Australia. Acum 10000 de ani Europa, cea mai mare parte a Asiei și a Americii de Nord erau acoperite de ghețari. Între secolele lX-XIII în Groenlanda erau pajiști, astfel încât coloniștii vikingi au putut face agricultură și creșterea vitelor. În Anglia și Irlanda era răspândită cultura viței de vie, iar în Ille de France creșteau portocale și smochine :P Apoi a început mica eră glaciară ce a durat până pe la sfîrșitul secolului XIX. Pe 18 Iunie 1815 combatanții de la Waterloo purtau paltoane, iar anul 1816 a devenit cunoscut ca anul fără vară ce a provocat foamete în toată emisfera nordică.Toate astea s-au petrecut în mod natural fără nici o legătură cu activitatea umană. Mai jos vedeți un grafic al ciclurilor termice pe ultimii 400000 de ani: https://en.wikipedia.org/wiki/Ice_age#/media/File:Vostok_Petit_data.svg

              Sigur că aceste schimbări climatice au efecte sensibile, numai că e un cretinism fără pereche ca cineva să pretindă că omul are cu adevărat capacitatea de a le inversa. Doar vegetația uscată prdouce în fiecare an de câteva ori mai multe emisii de CO2 decât toată activitatea umană. Trebuie însă să admit că e o imbecilitate bănoasă :P . O serie de găinari incapabili să facă cercetare științifică adevărată trăiesc binișor de pe urma acesteie mega excrocherii.

              Nici dumenavoatră, cu tot militantismul găunos pe care-l exhibați în mod agresiv, nu credeți cu adevărat în povestea asta absurdă. Pentru că dacă ați crede cu adevărat, atunci ați trăi în sânul naturii de pe urma tarlalei eco, ați călători cu căruța și nu ați folosi sub nici o formă curentul electric a cărui producere ucide paneta :P Însă picior de iecologist nu face asta. Se ghiftuie porcește cu toate beneficiile civilizașiei și după aia guiță cu disperre că trebuie făcut ceva pentru salvarea planetei – de preferință otrăvirea viețiilor celor din jur, în lipsa altor idei. Învățați să dați un exemplu personal înainte de orice altceva.

              În privința Californiei principala problemă e aceea că irigațiile sunt descurajate prin taxare agresivă tocmai de către administrația progresistă a lui Jerry Brown. Și iată că acum descoperă deșertificarea care a apărut în mod straniu odată cu măsurile de salvare a resurselor naturale :P O altă descoperire iepocală a dobitocului ce guvernează California e aceea că emisiile de gaze cu efect de sera ale vitelor californiene pun în pericol planeta. A zis că trebuie făcut urgent ceva.Încă nu e clar dacă le pune pamaperși vacilor sau le măcelărește :P http://www.zerohedge.com/news/2016-09-19/only-california-governor-jerry-brown-signs-bill-regulate-cow-flatulence

            • Între secolele lX-XIII în Groenlanda erau pajiști, astfel încât coloniștii vikingi au putut face agricultură și creșterea vitelor

              Au făcut și vin!!! Există vestigii arheologice în Groenlanda unde se pot vizita beciuri și resturi de butoaie în care era depozitat vinul.

              The Greenlanders prospered. From the number of farms in both colonies, whose 400 or so stone ruins still dot the landscape, archaeologists guess that the population may have risen to a peak of about 5,000. Trading with Norway, under whose rule they eventually came, the Greenlanders exchanged live falcons, polar bear skins, narwahl tusks, and walrus ivory and hides for timber, iron, tools, and other essentials, as well luxuries such as raisins, nuts, and wine.

              http://archive.archaeology.org/online/features/greenland/

          • @Josef Svejk

            In continuare, mai jos harta cu regiunile vulnerabile (expuse desertificarii) la nivel global.

            http://www.nrcs.usda.gov/wps/portal/nrcs/detail/soils/use/worldsoils/?cid=nrcs142p2_054003

            Nici afirmarile tale la adresa NASA nu sunt corecte. In ultimii 10 ani, bugetul agentiei a crescut mereu (bugetul aprobat pe acest an de exemplu a fost in jur de 19,5 miliarde dolari). In lincul de mai jos detalii despre bugetul agentiei din ultimii 20 de ani.

            http://www.nasa.gov/news/budget/index.html

            Viziunea NASA este de „a imbunatati viata aici, a extinde viața acolo si a gasi viata dincolo”. Misiunea sa este de „a intelege si proteja planeta mama, a explora universul, a cauta viata si a inspira urmatoarea generatie de exploratori”. Agentia angajeaza printre cei mai buni cercetatori si exploratori din lume.

            http://www.nasa.gov/about/people

            https://www.nasa.gov/topics/technology/index.html

            http://www.nasa.gov/launchschedule/

            P.S.
            Re: „Locul oamenilor de calitate ce fug ca șobolanii de pe corabia ce se scufundă e luat de activiști politici cu vagi calificări acadmice și profesinale dar cu puternice convingeri politice „progresiste” ce nu au nici un fel de scrupule în a minți în interesul cauzei. Cum de zburat în cosmos NASA nu prea mai zboară măcar s-a umflat monstruos infamul NASA Climate Data Services – principal pol al propagandei verzi“. Sorry, in trecutul apropiat am citit formulari asemanatoare la adresa Agentiei pe site-ul de propaganda politica Breitbart.

            • Când eram eu copil, răcirea globală rezultată de pe urma poluării producea mărirea Saharei anual cu o suprafață egală cu cea Franței. Dacă încălzirea globală mărește deșertul doar cu o suprafață egală cu ce a Elveției înseamnă că avem o îmbunătățire semnificativă :P

              În orice caz dacă extinderea Saharei vă îngrijorează așa de tare, poate nu ar fi rău să mergeți în Africa Subsahariană ca să faceți niște voluntariat. Tot ce trebuie făcut e să o puneți de niște perdele de pădure și irigații pentru oprirea deșertului. Tehnica e simplă și arhicunoscută încă de acum 70-80 de ani când au început evreii lupta împotriva deșertului în Israelul de azi – țară cu o agricultură foarte înfloritoare în ultimele deceni. Numai că asta presupune mai multă muncă și mai puțin guiț ceea ce nu se leagă câtu-și de puțin de datinile in apucăturile faine ale iecologisților progresiști.

              În ce privește chestia cu NASA, după cum ați constatat și dumneavoastră nu sunt eu singurul care a remarcat deprofesionalizarea acută a agenției în ultimii ani ai administrației Obama. Acum dacă tot nu mai zboară, a devenit o chesie socială. CDS-ul fiind principala victimă a acestei depofesionalizări. Au ajuns până într-acolo încât au șters de pe site CV-urile căpeteniilor ca să evite situațiile extrem de jenante. Unul din proaspeții savanți avea un major în cultură populară amerindiană. Precedenta slujbă fusese „store manager” la Subway. Îl liceu făcuse un curs opțional de meteorologie și asta îl face pe deplin calificat pentru NASA CDS :P Ăștia sunt aia ce clocesc genul ăsta de rapoarte. Evident că asemnea nulități vor lupta cu disperare pentru „cauză”, mai ales că știu foarte bine că odată cu plecarea guvernării de stânga se vor întoarce acolo unde competențele lor pot face cu adevărat diferența: La ștersul meselor prin burgherii :P

  3. O știre pe care nu o veți citi/auzi în anumite mass-media, precum radioul public american

    Pe 26 octombrie 2016, panelul de recurs al Curții Commonwealth a Pennsylvaniei a respins pentru a șasea oară cererea unui cetățean (Loren Kiskadden) din comitatul Washington, statul Pennsylvania, de a i se plăti daune pentru o presupusă contaminare a apei din fântâna casei de către fluidele de fracturare folosite de compania Range Resources într-o zonă apropiată de casa lui.

    În ultimii patru ani, cetățeanul a dat în judecată compania respectivă la diferite instanțe judecătorești și de fiecare dată i s-a spus clar că există o oarecare contaminare în apa din fântână, dar acea contaminare are mai mult de-a face cu gunoaiele depozitate în curtea casei și cu emanațiile naturale geologice decât cu fluidele de fracturare.

    Nu știu dacă omul este un procesoman sau este împins de la spate de avocați și fracktiviști dornici de bani sau publicitate națională. Cert este că hotărârea Curții de apel a Commonwealth-ului din Pennsylvania, care a confirmat o decizie anterioară (2015) a Environmental Hearing Board-ului de respingere a recursului făcut de Kiskadden la hotărârea Departamentului de Protecția Mediului din Pennsylvania în 2011, nu a ocupat nicio secundă undele audio ale radioului public american sau paginile ziarului The New York Times.

    A, dacă însă se lăsa cu o amendă serioasă pentru compania Range Resources, să fi văzut atunci ce valuri mediatice anti-fracturare inundau mass-media americane și, după ele, mass-media europene, ce de-a mai interviuri la fața locului, poate o continuare la Gasland 3 și cine mai știe ce alte tam-tam-uri jurnalistice!…

    Hotărârea tribunalului poate fi citită aici.

    Gunoaiele din curtea reclamantului pot fi văzute aici (poză și film).

  4. @Nedumerim

    Pot fi acele hoarde oprite la zid (great wall)?

    Răspuns scurt: Da, după modelul israelian. 650 km de „barieră de separație” între Israel și Palestina. Nu știu cât de lung vrea Donald Trump să facă zidul cu Mexicul, a spus că se gândește la vreo 1.600 km, restul fiind bariere naturale.

    Răspuns (mai) lung: „Hoardele” care au năvălit în Europa în ultimul an sunt foart puțin motivate climatic (am scris, totuși, despre Siria, războiul civil și schimbările climatice). După câte am citit/văzut/auzit/discutat cu studenții mei din Levant, este vorba despre motivații politice, religioase și economice și aproape deloc climatice.

    De ce m-a șocat expresia „hoarde de refugiați climatici”? Pentru că, de la o ziaristă cu multe decenii de experiență (s-a pensionat anul acesta în luna iunie, la 87 ani) am alte așteptări în ce privește acuratețea exprimării și rezonanța cuvintelor scrise. Plecând de la niște scenarii climatice ale unui activist ecologist, cu viziuni catastrofice, ziarista în cauză a preferat nu să scrie calm și cu reală cunoaștere a fenomenelor climatice, ci s-a repezit să tragă clopotele alarmismului, precum odinioară preoții moldoveni când năvăleau hoardele de tătari. În opinia mea, o astfel de ziaristă și ziarul care o publică fac un deserviciu eventualilor cititori prezentând doar varianta apocaliptică a unui scenariu. Iar articolul meu ilustrează din plin această tendință a nor mass-media către știri catastrofice (de la ora 5 sau de la Breaking News).

    Iar după atâtea alarme false – ba vine global cooling, ba vine global warming – bietul Joe Doe sau credula Jane Doe vor sfârși precum Cetățeanul turmentat înaintea alegerilor: Eu pe cine să mai cred? Să mă mut din Colorado în Groenlanda sau mai aștept un pic? :-)

  5. Schimbările climatice – între determinism și reducționism

    Dincolo de dihotomia fapte vs. mituri, pe care o predau studenților mei din 2004, mă pregătesc să adaug o nouă dimensiune dezbaterii actuale despre schimbările climatice și relația lor cu societatea: plasarea lor la intersecția dintre determinism și reducționism. Ambele sunt falacii pe care, mai târziu, le voi explica detaliat.

    Deocamdată, doar o scurtă introducere.

    La începutul secolului al XX-lea, determinismul climatic s-a bucurat de o mare popularitate și persistență în Europa și, mai ales, în SUA. În scrierile unor faimoși geografi americani – Friedrich Raztel, Ellen Semple și Ellsworth Huntington – clima a fost considerată drept elementul dominant care determina caracterul rasial, vigoarea intelectuală, virtutea morală și rangul unei civilizații (vezi și articolele mele anterioare despre geopolitică sau Ideologia schimbărilor climatice). Totuși, ca o consecință a disputelor ideologice de la mijlocul sec. al XX-lea, a avut loc o remodelare a curentelor politice și morale formate de ideologia climatică, iar determinismul climatic a fost discreditat și marginalizat în gândirea geografică.

    La începutul secolului al XXI-lea – așadar, după o sută de ani – discuțiile, pro și contra, despre viitorul climei terestre, influențate de acțiuni antropogene, alimentează o nouă varietate de falacie deterministă. Spre deosebire de viziunea lui Huntington și suporterilor lui – schimbările climatice controlează și determină pe cele politice și etice, noul determinism climatic folosește o mare parte din recuzita anterioară, deși discreditată.

    Căutând să prevestească un viitor controlat de climă, complexitatea interacțiunilor existente între climă, societate și mediul înconjurător este redusă la o variantă de determinism care a fost deja botezată reducționism climatic.

    Reducționismul climatic reprezintă o abordare analitică și predictivă, în care, la început, se extrag schimbările climatice din matricea lor de inter-relații care modelează viața umană în lumea fizică. După izolare, schimbările climatice sunt avansate la nivelul de variabilă predictivă principală. După care au loc numeroase alte conversiuni descrise parțial în articolele mele, dar pe care voi încerca să le fixez într-o sinteză ulterioară, dedicată celor două falacii.

  6. Pentru Josef Svejk

    Re: “Prin 2006-2007 se prevestea că petrolul se va terminat în următorii 10-15 ani generând prețuri de peste $400-$500/ barilși chiar războaie nucleare pentru energie“

    Epoca de piatra nu s-a sfarsit datorita crizei de piatra si nici epoca bronzului nu s-a sfarsit datorita unei crize de cupru sau de zink (cam atat despre istorie). O noua era bate la usa -electrificarea si digitalizarea sectorului energetic si a mobilitatii- a pus piciorul in prag. Vechiul tinde mereu sa se opuna noului (necunoscutului) dar nu trebui sa iti faci griji. Programele de cercetare si dezvolatare in domeniu ne arata un viitor “inteligent si stralucitor“.

    http://www.nytimes.com/2016/11/03/business/energy-environment/renewable-energy-grows-in-an-unlikely-place-the-sunny-mideast.html?ref=energy-environment

    https://tube.switch.ch/videos/328f9a84

    https://www.youtube.com/watch?v=JA4TYSST2I4

    https://www.youtube.com/watch?v=BA2r3fEPWRs

    https://www.youtube.com/watch?v=zuPIyqUc9oA

    P.S. Nu este o surpriza ca marii producatori de petrol se inghesuie sa valorifice cat mai multe resurse posibile, chiar daca paharul este pe jumatate gol (cartelul OPEC a ramas doar pe hartie).

    • E foarte adevărat că lumea evoluează. Și civilizația petrolulului se va încheia și ea.

      Chestia care vă scapă în mod constant și consistent e aceea că progresul civilizației umane e INTOTDEUNA o consecință a determinismului economic. Petru moment nimeni nu poate trăi exclusiv din energie solară sau eoliană. Sau dacă e posibil ce vă oprește să o faceți?! :P De ce mai ardeți gaz și petrol?! De ce nu vă trageți o morișcă care să vă încălzeacă peste iarnă?! :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro