Motto: „Dark planets circling the dying sun of the October Revolution…”–George Lichtheim
Scriem aceste rânduri constatând două lucruri. Pe de-o parte, un fel de zid al tăcerii în jurul excepționalului volum „O idee care ne sucește mințile”, apărut la sfârșitul anului trecut la editura Humanitas. Autorii sunt trei intelectuali de vârf ai acestei țări: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și H.-R. Patapievici. Pe de altă parte, observăm reacții acide, nu tocmai bine conformate, dar apodictice, în care se încearcă, a mia oară, despărțirea experimentului de ideea care l-a inspirat. Se ignoră, cu semidoctă superbie, modul in care ideile, exprimate prin cuvinte, au articulat discursul anihilant care a dus la lichidarea a peste o sută de milioane de oameni. Pe urmele lui Jean-Paul Sartre ( „un anticommuniste est chien”), anti-anticomunistul de ultim ceas mistifică, vituperează și denunță. Pretinde că demolează „clișee”, in fapt neagă evidențele istorice, ceea ce Hannah Arendt numea truths of fact, ale mega-minciunii și mega-terorii comuniste. (v. Hannah Arendt, „The Last Interview and Other Conversations”, Melville House, 2013, p. 31).
http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/texte-lasate-deoparte
Dacă există un fir roșu în magistrala istorie a marxismelor dintotdeauna a lui Leszek Kołakowski, acela constă în convingerea că ideile au consecințe. Că nu te poți juca iresponsabil cu scheme utopice menite să-i oblige pe oameni să devină subiecții unor experimente pentru care nu și-au dat consimțământul. Că violența generează inevitabil violență și că „lupta claselor”, exaltată în „Manifestul Partidului Comunist”, este un mit politic menit să instige ura socială, inclusiv formele paroxistice ale acesteia, deportările și asasinatele în masă. Aceste teme însângerate au fost eliminate din conștiința publică prin ceea ce numim mnemocidul comunist.
O spunem din capul locului: cine vrea să vorbească despre Gulag, trebuie să vorbească despre utopia socialistă, deci și despre marxism. Ceea ce nu înseamnă că din marxism ar decurge automat Gulagul. Nu pledăm pentru asemenea simplificări abuzive, ci pentru o atitudine corectă în analiza ideilor revoluționare și a efectelor practice. Viziunea lui Marx despre politic a fost una anti-liberală. Nu spunem aici ceva pe care un marxist onest nu l-ar recunoaște. Mai mult, această viziune nu lasă loc pentru o concepție universalistă, atotcuprinzătore, despre drepturile omului. A fost o Weltanschauung proto-totalitară. Leninismul, născut din marxism, este o doctrină totalitară. Cum scria marele gânditor liberal, Sir Isaiah Berlin, despre hecatombele născute din visele ideologilor nihilisti: „They were not natural disasters, but preventable human crimes, and whatever those who believe in historical determinism may think, they could have been averted.”
http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/oct/23/message-21st-century/
Spațiul social la Marx este unul scindat, fracturat, ontologic nedrept, are nevoie de o transformare apocaliptică. Revoluția inseamnă salvare. Marxismul este o teologie politică înveștmântată scientist. Aici nu vorbim despre interpretările doctrinei originare, ci despre însăși substanța ei. „Dictatura proletariatului”, conceptul hipostaziat de Lenin, era răspunsul lui Marx la înfrângerea Comunei din Paris în 1871. Esența ei, pe care Lenin a definit-o fără urmă de echivoc în cel mai furios pamflet pe care l-a scris vreodată („Revoluția proletară și renegatul Kautsky”–1918), era exercitarea puterii politice de către proletariat, prin partidul comunist, în chip absolut și fără nicio îngrădire juridică. Ecuația era simplă: substituționism (partidul, adică Politburoul, în locul clasei), terorismul în locul legii. Disprețul pentru lege, declarată (adică degradată) de Marx și Engels drept „suprastructură”, deci epifenomenală, secundară, derivată în raport cu baza economică și socială.
De notat și faptul că unii confundă marxismul cu marxologia. Vorbim de două lucruri diferite. Marxologia este o disciplină intelectuală specializată în interpretarea marxismelor. Pentru că nu există un marxism chintesențial, ci numeroase versiuni care, uneori, se bat cap în cap, rivalizează feroce între ele. Unele marxisme au ajuns la concluzia că nu e posibilă o democrație proletară în absența pluralismului politic (Rosa Luxemburg, Karl Korsch, Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Max Horkheimer si Theodor W. Adorno in ultimii lor ani). Altele susțin că e nevoie de reforme graduale, nu de salturi mortale din „imperiul necesității” în „imperiul libertății”.
Dar singurul marxism care a ajuns la putere, în 1917, în Rusia, a fost cel al lui Lenin. Toate celelalte experiențe totalitare ale stângii își trag seva din acea străpungere liberticidă. Lenin nu a luat puterea de la țar, ci a luptat împotriva liberalismului burghez reprezentat de guvernul provizoriu condus de Aleksandr Kerenski. In ianuarie 1918, bolșevicii au dizolvat Adunarea Constituantă, expresie a dezgustului lor pentru ceea ce Lenin denunța drept „cretinismul parlamentar”. A nu ințelege acest lucru inseamna a nu pricepe despre ce a fost vorba in secolul al XX-lea. Asalturile tuturor comunismelor și ale tuturor fascismelor s-au desfășurat, mai presus de orice, impotriva valorilor și instituțiilor burgheze. A fost inventat și spectrul mic-burghez, o altă nălucă stigmatizantă, menită să infiereze tot ce tinea de decență și civilitate. Recomandăm aici cartea clasică a marelui istoric Jacob L. Talmon, „Myth of the Nation and Vision of the Revolution: Ideological Polarizations in the Twentieth Century”, cu introducerea semnată de Irving Louis Horowitz (ediția Transaction Books, 1991). De asemenea, merită amintite scrierile importantului istoric John Lukacs.
Gulagul, teroarea roșie, distrugerea legalității, toate au început sub Lenin. Tot sub Lenin a demarat exterminismul social, prigoana împotriva clerului, sugrumarea gândirii libere. El insuși om al resentimentului, neo-iacobinul Lenin a ridicat resentimentul belicos, vendeta socială, la rang de principiu constitutiv al politicului. A așezat in centrul acțiunii confruntarea mortală kto-kogo (care pe care). Aceste lucruri au fost și continuă să fie spuse de marxologi onești, de la Boris Souvarine, Isaiah Berlin, Karl R. Popper, Iring Fetscher și Bertram Wolfe, la Raymond Aron, Shlomo Avineri, Sidney Hook, George Lichtheim, Andrzej Walicki, Irving Howe, Kostas Papaioannu, Daniel Bell, Martin Malia, François Furet, Agnes Heller, David McLellan și Alain Besançon. E păcat că un provincialism deprimant îi împiedică pe unii comentatori ai cărții amintite să recunoască aceste lucruri care, pentru cunoscători, sunt de o banalitate de-a dreptul exasperantă. Trebuie oare să repetăm aceste truisme ad nauseam?
https://www.contributors.ro/global-europa/15447/
Este oare necesar să reamintim mereu, impreuna cu André Glucksmann, cine au fost Les Maîtres penseurs care, în al lor nesăbuit elan liberticid, au deschis drumul către Auschwitz și Gulag? Trebuie să demonstrăm la infinit, chiar și după „Bloodlands” („Tărâmul morții”), cartea lui Timothy Snyder, faptul că în secolul trecut cele mai înfiorătoare crime au fost comise de exponenții acelor regimuri numite de un mare intelectual polonez, gemenii totalitari? Trebuie să ne cerem scuze pentru că îndrăznim să rostim adevărul? Trebuie să accentuăm ceea ce se știe atât de limpede, anume că exterminismele „purificatoare” ale veacului lagărelor de concentrare și al camerelor de tortură au avut fundamente ideologice și că marxismul a fost unul dintre acestea? E nevoie să recomandăm lecturi precum „Viață și destin” de Vasili Grossman ori jurnalul lui Viktor Klemperer? Ignorantia non est argumentum, se spune. Nici amatorismul deghizat în erudiție bombastică și retorică bovarică. Idealizarea ignoranței duce la negaționism și iresponsabilitate. Ne îngăduim să nu fim complici la aceste detestabile opțiuni. Ba chiar să le recuzăm public, fără ambiguități.
http://www.humanitas.ro/humanitas/o-idee-care-ne-suce%C5%9Fte-min%C5%A3ile
https://www.contributors.ro/cultura/sfarsitul-ideologiei-in-memoriam-daniel-bell-1919-2011/
https://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/04/religii-seculare-marxism-leninism-fascism/
https://www.contributors.ro/cultura/adevarul-ca-destin-raymond-aron-si-victoria-luciditatii/
https://www.contributors.ro/cultura/istoria-diabolica/
https://www.contributors.ro/cultura/extaz-utopic-si-dezastre-istorice-despre-diavolul-in-istorie/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dle Tismaneanu,
Stit bine ca eu sustin neobosit ca din paradigmele marxism leninismului si anume: proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie extinsa imediat si la o pseudoproprietate asupra fortei de munca , lupta de clasa(de fapt ura de clasa) cu conducerea societatii de catre clasa muncitoare si partidul unic (contradictie in termeni) duc inexorabil la gulag sau la diverse forme de totalitarism. Este legica si tine de consttutia interna a acestei teorii eronate aceasta evolutie in ciuda oricaror intentii initiale.
Va multumim, ambii autori, pentru comentariu. Ganduri bune!
Si eu va multumesc pentru raspuns, raspuns care m-a facut sa-mi recitesc interventia ingrozindu-ma de erori, atat de tastare cat si de exprimare. Eram foarte enervat de ceva care se intampla in jurul meu si din pacate nu am amanat postarea. Desigur ca dvs le-ati observat dar cu generozitate ati trecut peste ele. Numai bine.
In ce consta caracterul exceptional al cartii semnate de Plesu, Liiceanu si Patapievici?
Intrebare, probabil, indreptatita; nu e obligatoriu ca toata lumea sa inteleaga.
(Dar sincer: atita rautate si atitudine de gica-contra ca la dvoastra, mai rar :P , bibicule, zice literatura.)
Pe fond, mi se pare că e un truism ca lucrurile stau asa cum spuneti cel in cazul cauzelor directe, ideea politică aplicată politic. Fiind un truism, cumva și publicul nu se simte invitat să reacționeze, cu excepția celor care nu sunt de acord. Nu se așteaptă să găsească poate ceva nou, manifestare a creativității personale, ci o rerostire a unor adevăruri fundamentale, o reafirmare a atitudinii morale, a liantului civic care unește pe cei trei autori.
Ca o nuanțare a ideii că ideile au consecințe, nu stiu daca se poate aplica abordarea și cauzelor indirecte, ideilor politice care generează alte idei politice care generează efecte politice. Nu îmi pare rezonabil ca Platon, de exemplu, să fie considerat responsabil, așa cum transpare din lucrarea lui Popper. Fiecare autor transformă în mintea lui ce citește, nu merg lucrurile mecanicist, chiar dacă la o analiză ulterioară noi găsim analogii și filiații culturale. Filiațiile culturale la rândul lor sunt extrem de greu de documentat, e un network complex acolo interfațat de traduceri, surse secundare.
Altă perspectivă:
Poate ca lipsa de reactie pe termen scurt la carte (și la articolul domnului Pleșu din Dilema) este și efectul intensității foarte mari a mesajului la emitere. Intensitatea vine din faptul că există trei autori cu autoritate culturală foarte mare. Poate că fiecare in parte ca autor ar fi generat mai multe reactii pe termen scurt. Parca am citit pe undeva in teoria comunicarii media ca exista un optim de intensitate a mesajului, nici prea mic nici prea mare.
Pe termen lung această soluție de comunicare va avea cred efectul scontat, tocmai prin caracterul unic al unui astfel de coautorat. Va rămâne ca o piesă de referință în cultura română către mesajul căreia cititorii se vor apleca tocmai datorită faptului că trei oameni cu prestigiu cultural au decis că trebuie să îl lanseze împreună. Se vor întreba de ce asta, vor vrea să știe. Acum această curiozitate cred că e puțin ecranată de contextul politic turbulent.
gânduri bune,
Stimate domnule profesor Tismaneanu, stimate domnule Marius Stan, sunt uluit sa constat ca, la numai 25 de ani de la caderea unui regim care era sa ne omoare cu zile, cantecul de sirena al ideologiei marxiste ii ademeneste din nou pe tineri. Dumneavoastra, ca politologi, stiti mai bine care anume din promisiunile pseudo-crestine de dreptate sociala si bunastare pentru cei aflati in nevoie ating coarda generoasa si idealista din sufletele adolescente. probabil stiti si cu ce argumente sa combateti aceste promisiuni mincinoase. De aceea cred ca da, din pacate e necesar sa repetati acele truisme ad nauseam si sa reamintiti mereu, sub diverse forme, osemintele de pe insula sirenelor. Prin asta ne-ati ajuta sa nu o luam de la capat. De pilda, citatele date de d-l Plesu in articolul „Texte lasate deoparte” ar trebui popularizate non-stop, peste tot. asa cum se face in dreapta articolului d-stra cu citatele postate sub fotografia copertei cartii „O idee care ne suceste mintile” (o carte exceptionala, pe care o recomand celor care nu au citit-o inca si va multumesc ca atrageti inca o data atentia asupra ei. Merita !)
Toate cele bune !
Nu sunt chiar truisme cum ar fi daca ar fi vorba despre o propunere de perpetuum mobile si pana cand pe baze economice absolut de necontestat, teoria marxista in fundamentele ei nu este data la cos, exact asa cum posibilitatea unui perpetuum mobile este data, va fi necesar sa le repetam. Sunt cativa care au incercat acest lucru – un Kolakowski, un Ludwig von Mises – pornind asa cum si trebuie de la fundamentele conceptuale ale acestei ideologii si nu doar de la efectele cumplite ale aplicarii ei efective. Aceste efectede fapt confirma prin inductie incompleta ceea ce stinta economiei politice nu a demonstrat inca fara rest. Si lucrurile nefiind stiintific demonstrate, credinte sau spuse precum cele ale unui Iliescu referitor la intinarea unor idei nobile care, nu-i asa, raman astfel in continuare de pus in practica, pot fi din nou propagate si nu fara succes
În primul rând aș dori să-mi exprim recunoștința față de toți cei care contribuie la acest site, atât autori cât și cititori/comentatori. Este unul din puținele site-uri pe care le deschid de fiecare dată când sunt la calculator.
Ce m-a făcut pe mine să intervin? Titlul și ultimele fraze scrise cu litere îngroșate. Nu voi comenta neapărat la subiect pentru că nu am cunoștințele filozofice, ideologice sau politice despre care amintiți în eseu. Sunt doar un simplu inginer care de-a lungul vieții și-a pus tot timpul întrebări existențiale.
Trecutul: Revoluția m-a prins elev, acel copil inocent care nu prea înțelegea ce se întâmplă cu adevărat și singura mea amintire legată de sistemul comunist este că joaca era gratis. Acea activitate social-empatică necesară dezvoltării emoționale a copilului era neîngrădită. Constat acum că pe toate terenurile de joacă din vremea copilăriei au apărut clădiri. Vechile locuri în care practicam diferite sporturi sunt acum îngrădite, proprietăți private.
Au urmat apoi realegerea democratică a comuniștilor, inflația, mineriadele, caritas, televiziunile, concedieri cu ordonțe, FNI, privatizările, internetul, euro, primii miliardari, UE și NATO, retrocedările, etc. boomul și apoi criza. Consecințele căror idei au fost toate astea?
Unii colecționează timbre, alții scriu blog-uri, eu sunt pasionat de neuroștiințe. Am ajuns acolo din dorința de a înțelege de unde apar toate aceste idei și care este leacul disonanței cognitive.
Ideologic vorbind, există două mari curente opuse: stânga și dreapta, comunism și liberalism cu tot ce derivă din ele. Neurologic, lucrurile stau la fel dacă ne raportăm la emisfera stângă și emisfera dreaptă. În ambele cazuri, atât ideologic cât și neurologic, în prioritizarea activităților se poate vedea o legătură între emisfera stângă și dreapta politică, respectiv stânga politică și emisfera dreaptă. Prin conștiința emisferei drepte suntem umanitatea iar prin cea a celei stângi suntem individul, separați de restul lumii.
Când o idee este rezultatul uneia dintre acestea, punerea în practică este o utopie pentru că ne raportăm din start doar la acea parte din care a izovrât. Până când nu vom uni în idee isprăvile geniului și minunile sfântului, consecințele vor fi întotdeauna nefaste pentru cineva.
V-ai dat singur raspunsul cand ati scris foarte adevarata propozitie: „Au urmat apoi realegerea democratică a comuniștilor” .
Si Hitler a fost ales democratic.
PS Stiti ce a declansat in mod deliberat inflatia in 1990? Acordarea tuturor si dintr-o data acele parti sociale adunate de stat dtimp de catva ani, revenind cam doua salarii lunare la aproape zece milioane. Cred ca intelegeti ce a insemnat aceasta inundare a pietii cu bani fara acoperire?
De ce oare? Pai tocmai ca sa castige alegerile, inflatia propagandu-se in timp ei fiind atunci deja la putere si pentruca in timp de inflatie bunurile reale sunt drenate spre cei care stiu cum sa si le insuseasca.Se poate explica mai mult dar cred ca este suficient. Ati pus o intrebare buna si de aceea si eu am incercat sa va raspund.
„Si Hitler a fost ales democratic.” – nu chiar. http://history.stackexchange.com/questions/1150/is-the-claim-that-hitler-came-to-power-democratically-justified – lectura placuta.
Păi 57% din nomenclatura aleasă pe 20 mai 1990 pentru a fi la cârma țării erau membrii activi ai vechiului regim.
Din сîte am aflat și eu din neuroștiință, nu este demonstrată această teorie a separării funcțiilor cognitive și intelectuale în funcție de emisferă. Aceste atitudini de individualitate sau integrare sunt produsul organizatiei neuronale per ansamblu. Constiinta este rezultatul emergent al activității egoiste a neuronilor. Luînd în considerare legile sinergeticii putem spune că societatea este organizație neuronală care tinde prin autoorganizare spre perfectiune. Un model perfect de autoorganizare îl reprezintă creierul și asta datorită individualității și egoismului neuronilor în parte în lupta lor socială pentru existență. Neuronul nu este conștient de lucrul pe care îl face și funcția pe care o are, el doar dă semnale știind că pentru aceste semnale va fi remunerat cu substanță hrănitoare, la 200 de miliarde de neuroni emerge conștiința umană care pentru fiecare neuron în parte este o dimensiune intangibilă. Paralel, într-o societate, individul, omul, fiind neuronul sau cărămida sistemului tinde spre individualitate și egoism astfel încît societatea per ansamblu să meargă spre perfecțiunea a cărei etalon este, să zicem, creierul uman. Sunt și eu inginer mă limitează un pic limbajul, cam asta este ce am reușit eu să înțeleg pînă acum din neurologie combinată cu sinergetica.
O teorie a „separării” funcțiilor nu, însă eu vorbeam despre o „prioritizare”. Asemănarea dintre neuron și individ devine irelevantă în momentul în care afirmăm că neuronul nu este conștient de lucrul pe care îl face, chiar dacă este evidentă capacitatea noastră cognitivă de a raționaliza toate ciudățeniile din propriile experiențe pentru a fi integrate în paradigma noastră de gândire, a sistemului de valori. La fel s-a întâmplat și cu Lenin a cărui boală mentală, pentru că nu o pot numi altfel, l-a făcut să excludă din propria viziune orice element ce nu se Încadra în modelul personal, considerând normal și chiar necesar orice sacrificiu pentru înfăptuirea scopului final. Revoluția bolșevică a explodat nu pentru că Marx și Lenin au fost deosebit de inteligenți, ci pentru că situația țăranilor a ajuns la saturație creînd o stare de impaciență și o „agendă” pe care Marx a rostit-o și Lenin a deturnat-o în final. Suntem blocați într-o manieră demodată de a gândi ce ar fi trebuit să se prăbușească cu mult timp în urmă.
Este necesar domnule profesor să ne reamintiți mereu aceste lucruri importante la fel cum și eu consider necesar a sugera lectura următorului articol (pentru cine știe engleză).
http://aeon.co/magazine/science/why-its-time-to-lay-the-selfish-gene-to-rest/
Am o nelamurire: cati dintre teoreticienii marxisti au fost muncitori? Pentru ca daca raspunsul este niciunul, sau doar trei, atunci teoria a fost facuta de altcineva, nu de clasa muncitoare. Dupa cate vad, majoritatea teoreticienilor marxisti au provenit din mica burghezie, mici functionari – adica din birocratie. Concluzia care se impune este ca de fapt partidele comuniste au fost exponentele, nu ale clasei muncitoare, ale caror interese pretindeau ca le apara, ci ale down-managementului din acea vreme, care practic isi pierduse pozitia sociala, devenind proletariat intelectual. Vorbim de un cancer social, echivalent al cancerului cerebral.
Prea multe cuvinte grele, prea multe exemple de esecuri are umanitatii.
Probleme, sunt umane, totul porneste de la imperfectiunea grosieara a omului, a balantei perpetuu in miscare, niciodata in echilibru, dintre emotii/gandire.
Lucrurile trebuie duse in extremis, in simplitudine si pornit de acolo.
Se pare ca motoarele umanitatii sunt: lacomie si unicitate obsesiva. «Incidental » sunt si trasaturile definitorii ale unei democratii meritrocratice si a unei economii capitaliste.
Din pacate daca le dai destul timp, aceste forte, intotdeauna, duc catre un singur deznodamant : o majoritate saraca si o minoritate bogata, lucru de neoprit.
Fara sa stam acum sa definim bogatia, in definitiv, ca tu sa fii bogat cineva trebuie sa fie « mai » sarac.
La orice actiune exista si o reactiune, cand saracia atinge cote maximale, apare reactiune, o forta in definitiv artificiala care incearca sa se opuna fortelor/motoarelor umanitatii si in paralel societatii capitaliste din prezent.
Si apare o idee , « sa nu existe clase, sa nu existe bogati, toti participam prin munca si toti primim de ce avem nevoie si suntem fericiti »
Ideea, este implementata de oameni, care cu toate cu ignoara acest lucru sunt guvernati de lacomie si unicitate obsesiva. Ideea, este implementata folosind aceleasi motoare si naste un monstru. Aplici un «scopul scuza mijloacele » si monstrul este dezlantuit.
Dar, in esenta, problema suntem noi, utopia este fericirea. Cautam, precum Sisif, sa ajugem la final, dar tot timpul o luam de la inceput. Schimbare, cred o sa poata sa o aduca doar empatia colectiva persistenta si prioritara, ceva ce homo sappiens nu poate.
Nu toata lumea lucreaza cu idei – desi poate parea.
Eu cred ca pentru luptatorii comunisti comunismul nu era o idee in sensul in inteleg ideile oamenii care lucreaza cu ele.
Am citit de curand despre systemul „Myers-Briggs” de psihologie bazat pe ideile lui Jung. Acest sistem foloseste patru coordonate pentru a defini inclinatiile unei persoane care-i definesc personalitatea.
Acestea sunt notate cu patru litere:
E/I = incotro isi indreapta atentia: extrovertit/introvertit
S/N = ce urmareste : senzorial/intelectual (sau intuitiv)
F/T = cum decide : „feeling”/”thinking”
P/J : „perceiving”/”judging”
De exemplu INTJ inseamna personalitatea omului de stiinta : introvertit, urmareste sa inteleaga (idei si imagini de ansamblu), ia decizii rationale si are inclinatia sa judece ceea ce intalneste.
Litera a doua din acest sistem spune daca omul urmareste sa inteleaga sau urmareste senzatii. Oamenii diferiti la acest capitol nu reusesc sa comunice pentru simplul motiv ca vorbesc despre altceva si asculta altceva de la celalalt. Cei cu inclinatia intelectuala cauta idei iar ceilalti doar experiente directe. Pentru cei senzoriali imaginea despre lume e „mistica” in sensul ca nu se „explica”. De multe ori acesti oameni pot deveni fanatici ai imaginii despre lume pe care au adoptat-o.
Revenind la subiect – eu cred ca marii conducatori comunisti erau de fapt niste oameni centrati pe senzatii si care au devenit fanatici ai acestei teorii (marxismul) care le-a produs niste trairi foarte intense. Pentru ei „dialectica” e un fel de zeitate. La fel „materialismul stiintific”. Lucrurile sunt indiscutabile pentru simplul fapt ca le-au produs senzatii puternice si ei nu cred ca exista ceva dincolo de senzatii.