Home » Global / Europa »Media / Tech »Societate/Life » Citesti:

Ideologia schimbărilor climatice

Constantin Cranganu ianuarie 19, 2016 Global / Europa, Media / Tech, Societate/Life
31 comentarii 1,632 Vizualizari

Noțiunea de climă își are originea în antichitatea greacă. Cuvântul klima (clima) a fost folosit încă din sec. al VI-lea î.e.n. de discipolul lui Pitagora, Parmenide, pentru a diferenția cinci zone terestre (climate, klimata), în funcție de înclinația razelor soarelui pe suprafața Pământului. Mai târziu, în sec. al II-lea e.n., Ptolemeu a extins la șapte zonele climatice bazate pe latitudine, un cadru referențial care a persistat până la începutul Renașterii.

Ideea clasică a grecilor despre zonele climatice a servit două scopuri. Climatele din nord erau prea reci, iar cele din sud, prea calde pentru a permite o dezvoltare culturală semnificativă a umanității. Pe de altă parte, climatele intermediare, din zona mediteraneeană, erau perfecte pentru înflorirea creativității umane, generând cultură și bogăție materială. Folosind acest raționament circular, grecii au putut simultan să explice și să justifice hegemonia lor în lumea antică.

În timpurile moderne, științele naturale concep clima într-un mod diferit. În locul unor diferențieri bazate doar pe latitudine, astăzi clima este considerată un sistem holistic, cu funcționare globală prin interacțiuni sinergetice de tip feed-back. Clima însumează atmosfera, litosfera, hidrosfera, criosfera și biosfera, împreună cu toate procesele și activitățile componente. Sistemul climatic terestru este influențat puternic de astronomie (ciclurile Milanković) și variate radiații cosmice.

Indiferent de conceptul folosit, clima a fost – și încă mai este – un vector încărcat cu o varietate de proiecții și atitudini ideologice. Lista este lungă, incluzând aprobări zeloase, negări furioase, războaie culturale, politicianism, populism, conservatorism, ecologism etc. Aș vrea, totuși, să folosesc alte patru exemple, în care bagajul ideologic nu este întotdeauna vizibil la prima vedere: rasismul climatic, cucerirea și stăpânirea naturii, sălbăticia naturii neprihănite și (in)stabilitatea sistemului climatic[1].

Rasismul climatic

Ideea că trăsăturile caracteristice ale unei rase umane pot fi influențate, sau chiar determinate, de climă, a fost una dintre cele mai longevive din istoria intelectuală a climei. Am indicat deja cum grecii antici explicau avansurile civilizației lor și expansiunea colonială prin climatul extrem de favorabil existent în zona Mării Mediterane.

Herodot (sec. al. V-lea î.e.n.) explica diferența dintre egipteni și greci prin faptul că primii trăiau într-un „climat idiosincrasic”, unde râurile se comportă diferit de oricare altele. Similar, Hipocrate explica victoriile lui Alexandru cel Mare asupra Imperiului Persan folosind termeni rasiali contrastanți, bazați pe climă: energia Europei a câștigat în fața caracterelor mai „moi” ale Asiei.

Exemple asemănătoare se mai pot găsi și în literatura arabă din sec. al XIV-lea (istoricul tunisian Ibn Khaldun), ori în scrierile unor gânditori renascentiști sau de la începuturile modernismului european, ca Jean Bodin, Baronul de Montesquieu și David Hume.  Sugestive mi se par, în acest context, remarcile făcute de filosoful iluminist Immanuel Kant în 1775: „Locuitorul din părțile temperate ale lumii, aflate deasupra părții centrale, are un corp mai frumos, este mai harnic, mai glumeț, mai controlat în pasiunile sale și mai inteligent decât oricare altă rasă de oameni din lume. De aceea, în oricare moment al istoriei, acești oameni au educat pe alții și i-au controlat cu armele”.

Mai târziu, în primele decenii ale sec. al XX-lea, rasismul climatic și-a găsit un exponent de marcă: profesorul american Ellsworth Huntington (Yale University). El a considerat că geografia este „baza istoriei” și că dezvoltarea civilizației umane este datorată vremii.  Bazându-se pe diverse studii care au examinat productivitatea muncitorilor industriali în diverse condiții climatice, Huntington a reafirmat cele scrise de Hipocrate, Ibn Khaldun și Montesquieu: „locuitorii din zonele toride sunt lenți și înapoiați, și noi suntem aproape toți de acord că această situație este legată de căldura umedă și neschimbătoare”.  Nu este de mirare că, având astfel de idei, profesorul de la Yale a fost ales în 1935 președintele Societății Americane de Eugenie.

Chiar dacă ideile lui Huntington și a altor geografi și filosofi dinaintea lui ni se par naive astăzi, virusul rasismului climatic nu este complet eradicat. Iar uneori își mai face simțită prezența (chiar dacă timid) în lucrări academice, precum

The hot topic: how to tackle climate change and still keep the lights on”, din 2008, despre războiul civil din Darfur, Sudanul de Vest”.[2]

Warming Increases the Risk of Civil War in Africa”, 2009, care sugerează că, în condițiile actualei încălziri globale, conflictele armate din Africa sub-sahariană vor crește cu  circa 54% până în 2030, producând 393.000 decese adiționale.[3]

Climate change in the Fertile Crescent and implications of the recent Syrian drought”, 2014, în care se argumentează că seceta din 2007-2010 a declanșat foamete și exodul în masă a populației rurale către centrele urbane. Astfel, seceta ar fi una din cauzele războiului civil din Siria.[4]

Chiar dacă pentru o activistă înfocată, precum Naomi Klein, este ‚clar’ că schimbările climatice agravează rasismul, percepția mea este că acest tip de ideologie climatică are puține șanse de supraviețuire.

Cucerirea și stăpânirea naturii

În decursul istoriei umane, impactul omenirii asupra mediului natural s-a amplificat, incluzând capacitatea de a altera, forma și re-forma natura, precum și abilitățile de dominare/construire a mediului terestru în toate formele sale, conform dorințelor omenești. Ideologia care stă la baza cuceririi și stăpânirii naturii este relativ recentă și de origine europeană. Ea s-a dezvoltat în perioada de „salt înainte” al Europei, între 1450 – 1750, intim conectată la (și influențând mutual) ascensiunea capitalismului, formarea primelor state teritoriale moderne, diminuarea influenței dogmelor religioase și emergența descoperirilor științifice și a viziunilor pan-globale. „Epoca descoperirilor” a însemnat călătorii și explorări intense, iar Revoluția Franceză, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea a constituit o forță remarcabilă în ascensiunea lui homo economicus și a Revoluției Industriale.

În acest climat (!) socio-economic, politic și filosofic, ideea cuceririi și dominației omului asupra naturii s-a materializată și prin încercările de supune și control al climei. Nu întâmplător, Huntington și-a încheiat cartea sa, Civilizație și Climă, din 1915, cu urmatoarele cuvinte: „Dacă vom putea cuceri clima, lumea va deveni mai puternică și mai nobilă”.

Clima a constituit un obiectiv al multor încercări de cucerire – fie locale, regionale, sau, acum, globale – și profunda atracție exercitată de acest uriaș proiect ideologic este sugerată de diversele situații culturale și politice în care au avut loc aceste încercări. Două exemple din trecut vor ilustra anvergura acestor eforturi.

    a. Modificarea vremii prin crearea științifică a ploii artificiale în Statele Unite. În anul 1849, meteorologul James Espy a propus incendierea unor largi porțiuni de pădure pentru a accelera curenții termice producători de ploaie (experiment eșuat). Mai târziu, Daniel Ruggles și Robert St. George Dyrenforth  au folosit așa-numita teorie a impactului, pentru a produce ploaie în Texas. În 1891, cei doi inventatori au produs explozii puternice în atmosferă, cu speranța menținerii vremii într-o stare instabilă. În fine, un al treilea antreprenor științific, Irving Langmuir (premiul Nobel pentru chimie, 1932), a fost adeptul entuziast al însămânțării norilor cu gheață carbonică sau iodură de argint. Procedeul Langmuir a deschis posibilitatea redirecționării uraganelor, generării furtunilor de zăpadă artificială și irigarea zonelor aride din Arizona.

      În 2007, autoritățile chineze au raportat o încercare reușită de a ninsoare peste orașul Nagqu din Tibet prin însămânțarea norilor cu iodură de argint. Această acțiune a dovedit că se poate schimba vremea pe cel mai înalt platou al lumii.  Norii au fost însămânțați și în timpul Jocurilor Olimpice de vară 2008 din Beijing utilizând rachete, pentru a îndepărta aversele de ploaie din nori înainte ca ele să ajungă deasupra orașului olimpic, astfel încât să nu plouă în timpul ceremoniilor de deschidere și închidere.

      Nu prezint aici diversele aspecte ale războiului meteorologic (HAAPP, ChemTrails, Elf Waves and Gwen Tower, Vietnam etc.) pentru că există multe teorii conspiraționiste, dezinformatoare sau manipulatoare, despre care se poate discuta în altă parte.

      b. Marele Plan Stalinist pentru Transformarea Naturii. Aprobat oficial în 1948, materializarea acestui plan a ajuns la apogeu în Uniunea Sovietică a anilor 1960. El a marcat megalomania comunistă de cucerire a naturii prin activități de o grandoare faraonică. Oamenii de știință, inginerii și vizionarii sovietici au imaginat numeroase modalități de a controla clima Rusiei, ori chiar a întregii planete: baraje în strâmtoarea Behring, pentru a topi gheața arctică și a încălzi țărmurile nordice rusești; inundarea Depresiunii Qattara din Egipt, pentru a aduce ploaia în Sahara; devierea Curentului Golfului printr-un baraj între Cuba și Florida, pentru a amplifica curgerea spre nord a apei calde a curentului; plantarea cu copaci a unei rețele gigantice de fâșii împădurite în stepele din sudul Uniunii Sovietice, pentru a atrage ploaia și a opri eroziunea solurilor; în fine, devierea celor două râuri, Amu Darya și Sîr Darya, care alimentau Marea Aral – dispărută acum și considerată unul dintre cele mai mari dezastre ecologice.

      În prezent, acest proiect ideologic, de luare sub control și dominare/supunere a naturii, continuă sub diverse forme, la nivel micro și macro. De exemplu, majoritatea automobilelor se vând acum cu „control climatic” al temperaturii din interior. Modificarea, după dorință, a schimbului de aer și a temperaturii arată că micro-climatul mașinii poate fi adus sub controlul șoferului. La nivel macro, există numeroase scheme de modificare și control a climei mondiale, grupate în ceea ce se numește geo-inginerie: captarea, lichefierea și injectarea dioxidului de carbon în diverse rezervoare geologice, diseminarea de aerosoli pe bază de sulf în atmosferă pentru a o face mai opacă la trecerea radiației solare, pompe biologice în oceane etc.

      Prin cucerirea și stăpânirea naturii, oamenii adoptă o poziție ideologică: ei au dorința, dreptul și mijloacele de a controla forțele climatice.

      Ideologia naturii sălbatice și neprihănite

      Acest tip de ideologie climatică este opus celui precedent: în locul încercărilor de cucerire și dominare, avem acum de-a face cu o deificare a naturii, respectiv a climei. „În sălbăticie se conservă lumea”, spunea Henry D. Thoreau, semnalând astfel că o natură sălbatică, a cărei climă nu este alterată de om, reprezintă un fel de sanctuar delicat și neprihănit, care trebuie păstrat așa cum este, departe de orice intervenție umană. Astfel, clima devine și ea ceva fragil și are nevoie să fie protejată sau salvată, așa cum se întâmplă cu peisajele naturale sau speciile vegetale și animale.

      Distingem ușor aici idealurile care au alimentat Romantismul, Iluminismul și mișcările ecologiste timp de peste două secole sau mai mult. Ca un corolar, a apărut în imaginarul umanității și conceptul de Mama Natură, o umbrelă ideologică sub care și-au găsit adăpost ecologismul, încălzirea globală și schimbările climatice.

      Nimic mai fals despre natură decât că ar fi o mamă pentru oameni. Nu există nici un climat în care omul să fie adaptat ideal, în sensul că i se va garanta o calitate decentă a vieții. Mama Natură nu vrea ca noi să avem o speranță de viață de 75 ani sau o rată de mortalitate infantilă sub 1%. Natura, ca sumă a tuturor lucrurilor de pe Pământ, nu se sinchisește de ființele umane în nici un fel și ne atacă permanent cu ape infestate cu bacterii, călduri excesive, lipsa ploilor sau inundații, cutremure, furtuni, uragane, tornade, insecte și alte animale purtătoare de boli, un mare număr de predători etc. Astăzi, privim moartea cuiva înainte de 30 ani ca pe o tragedie; în timpurile mai „naturale”, aceasta era speranța de viață.

      Cu toate acestea, mitul naturii pure, sălbatice, – un paradis primordial din care omul ar fi fost izgonit  - a fost un mod persistent de discurs în ultimele secole. Prin pierderea caracterului sălbatic și neprihănit, datorită îmblânzirii și stăpânirii naturii, unii oameni dezvoltă un complex de vinovăție, se simt direct responsabili pentru ceea se întâmplă cu natura/clima și vor acționa în consecință.

      Într-un articol anterior, Schimbările climatice și percepțiile lor culturale: Sunteți egalitarist, fatalist, ierarhist sau individualist?, am numit acești oameni „egalitariști”. Ei consideră natura ca fiind vulnerabilă și acest sentiment devine o parte a rațiunii lor de a exista. Egalitariștii vor căuta acele aspecte ale schimbărilor climatice care să le justifice credința lor că natura este amenințată și necesită acțiuni imediate de salvare. Cel mai probabil, ei vor deveni membri ai unor organizații ecologiste de tip Greenpeace.

      O expresivă laudatio a sălbăticiei și purității naturii a scris-o Bill McKibben în cartea sa din 1989 „Sfârșitul naturii”. Autorul deplânge tranziția de la o climă naturală la una modificată prin intervenția omului în „afacerile” atmosferei. Faptul că „acum un copil nu va ști niciodată cum arată o vară naturală” este pentru McKibben un motiv de întristare și un sentiment de pierdere ireparabilă.

      „Paradisul natural pierdut” datorită activităților antropogenice este o proiecție ideologică a sanctității naturii pure.

      (In)Stabilitatea sistemului climatic

      Dacă acceptăm semnificația ideologică a celui de-al treilea exemplu – clima mondială ca ultim loc de refugiu și siguranță a naturalului – rezultă că menținerea stabilității sistemului climatic capătă o importanță primordială, sacrosantă chiar. Astfel, clima devine un vector încărcat cu ideologia stabilității și ordinii, în contrast cu ideile de schimbare și haos. Ideologic, o climă stabilă este considerată un bun public.

      Principala problemă pe care o depistez aici este aceea că sistemul climatic, prin definiție, este schimbător și haotic. Doar dacă acceptăm metafora lui James Lovelock, conform căreia Pământul este un organism viu, cu auto-reglare – Gaia sau Mama Pământului – putem să ne imaginăm un regim de stabilitate și ordine climatice. În realitate, diversele climate –  locale sau globale – devin entități care trebuie stabilizate pentru a servi binele public. Articolul 2 din Convenția Cadru a Națiunilor Unite despre Schimbările Climatice, semnată în 1992, stipulează foarte clar:

      Obiectivul final al acestei Convenții… este să obțină stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă

      Iar recent semnatul Acord de la Paris precizează că statele semnatare se obligă să stabilizeze creșterea temperaturii medii globale sub 2°C față de valorile pre-industriale pentru a evita schimbări climatice ireversibile.

      Schimbare, haos, dinamism și instabilitate – atribute evidente ale funcționării tuturor componentelor climatice – trebuie supuse unui regim de stabilizare, conform cerințelor ideologice ale bunului public. Șansele de succes și costurile aferente stabilizării sunt greu de estimat, dar există păreri că stabilizarea climei trebuie efectuată indiferent de costuri.

      Preferința pentru stabilitatea climei (impusă de oameni) în loc de variabilitate (impusă de legile naturii) este o altă măsură ideologică.

      Concluzii

      Prezentarea celor patru exemple de ideologie climatică poate servi drept introducere la o problematică mai complexă și de mare interes: legăturile dintre lumea fizică și imaginația noastră culturală. Ideea de climă, generată încă din antichitatea greacă, se regăsește ca un fir roșu în construcțiile noastre intelectuale, formate în jurul noțiunilor de natură, cultură și istorie.  Iar cărămizile climatice din aceste construcții conțin și ingrediente ideologice.

      NOTE__________________


      [1] Urmez aici exemplele prezentate de profesorul Mike Hulme în cartea sa Why We Disagree About Climate Change – Understanding Controversy, Inaction and Opportunity, Cambridge, 2009.

      [2] G. Walker și D. King, 2008, The hot topic: how to tackle climate change and still keep the lights on, Bloomberg Press, London.

      [3] Burke, M. B., et al., 2009, Warming Increases the Risk of Civil War in Africa. Proc. Of Nat. Acad. Of Sciences, v. 106, no. 49, 20670-20674.

      [4] Kelley, C. P., et al., 2014, Climate change in the Fertile Crescent and implications of the recent Syrian drought, Proc. Of Nat. Acad. Of Sciences, vol. 112 no. 11, 3241–3246.

      Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



      Currently there are "31 comments" on this Article:

      1. Nautilus spune:

        “b. Marele Plan Stalinist pentru Transformarea Naturii. Aprobat oficial în 1948, materializarea acestui plan a ajuns la apogeu în Uniunea Sovietică a anilor 1960. El a marcat megalomania comunistă de cucerire a naturii prin activități de o grandoare faraonică. Oamenii de știință, inginerii și vizionarii sovietici au imaginat numeroase modalități de a controla clima Rusiei, ori chiar a întregii planete: baraje în strâmtoarea Behring, pentru a topi gheața arctică și a încălzi țărmurile nordice rusești; inundarea Depresiunii Qattara din Egipt, pentru a aduce ploaia în Sahara; devierea Curentului Golfului printr-un baraj între Cuba și Florida, pentru a amplifica curgerea spre nord a apei calde a curentului; plantarea cu copaci a unei rețele gigantice de fâșii împădurite în stepele din sudul Uniunii Sovietice, pentru a atrage ploaia și a opri eroziunea solurilor; în fine, devierea celor două râuri, Amu Darya și Sîr Darya, care alimentau Marea Aral – dispărută acum și considerată unul dintre cele mai mari dezastre ecologice.”

        Oamenii de ştiinţă, inginerii şi vizionarii anilor 1945-1975 nu erau împărţiţi pe categorii “sovietici” sau “anti-comunişti”.

        De fapt, întreaga atmosferă a “celor 30 de ani glorioşi” -cum le spuneau francezii, a căror organizare socială pe atunci era suspect de asemănătoare cu a URSS- era una “vizionară”. O atmosferă a ingineriei sociale, a tehnologiei care trebuia să ducă omul spre Lună… a SFurilor ieftine ale anilor 1960, care acum stârnesc hazul, dar care pe vremea aceea erau a doua Biblie pentru public.

        Designerii şi arhitecţii încercau să creeze senzaţia unei lumi noi, a viitorului adus pe tavă, totul era măreţ, impresionant, strălucitor, Space Age. Arhitectura din blocurile Estic şi Vestic deopotrivă urma aceeaşi tendinţă, a modernismului forţat, teatral. Sala Palatului, Circul Bucureşti aşa cum arăta înainte de renovarea cu termopane albastre, California din serialele TV ale anilor 1970, Atomium-ul din Bruxelles, UNO-City din Viena. În zilele noastre, americanii îl poreclesc în bătaie de joc “Googie architecture” sau “stil de parc de distracţii”.

        Pentru unul care avea carieră pe atunci, era firesc să creadă că după aselenizarea din 1969, în 2009 va zbura pe Lună în vacanţă aşa cum zbura în Ibiza la distracţie cu B707. Acolo unde lipsea ceva, Statul atotputernic avea să construiască!

        Ceea ce a săpat ideologia vremurilor când totul era posibil, the sky is the limit, a fost faptul că decorul de revistă de SF, pompos, futurist şi festivist, nu avea în spate un avans tehnologic extraordinar. Megaproiectele se bazau pe tehnologia vremii lor, dar umflată la o scară uriaşă. Barajele se proiectau pe hârtie de calc cu peniţa, puieţii se plantau de pionier… voluntari cu lopata, clădirile se construiau din beton turnat şi amprentat, tablă vopsită, ţevi de oţel, geamuri obişnuite.

        Cum spunea un tip care a învăţat natura umană cu pumnul, cuţitul şi glonţul pe propria piele, când faci ceva ineficient, dar mai tare şi cu mai multe resurse, obţii tot un rezultat ineficient, dar pagubele sunt şi ele umflate în aceeaşi proporţie.

        Dacă pui alături un excavator, camion sau tren din 2005 şi unul din 1965, sau chiar din 1985, realizezi că “the glorious revolutionary Sixties” era mai mult o gogoaşă. Saltul tehnologic din ultimii 25-30 de ani, odată cu utilizarea intensă a computerului şi insistenţa pe consumul redus de energie, a însemnat mai mult decât toţi anii trecuţi de la începutul Revoluţiei Industriale.

      2. Decebal spune:

        Natura functioneaza dupa niste legi imuabile. Una dintre ele este, cred, cea a echilibrului. In mod cert, omul poate modifica echilibre naturale, la nivel local, zonal sau mondial. Insa Natura va reactiona in asa fel incat sa (re)stabileasca echilibrul. Intr-un an sau intr-o suta.

        Cu toata inalta tehnologie de care dispunem, nu suntem in stare sa oferim prognoze meteo exacte pe mai mult de 2-3 zile. Asta inseamna ca, de fapt, nu intelegem un sistem extraordinar de complex, a carui functionare nu poate fi modelata exact. Asta inseamna si ca nu putem prevedea rezultatul interventiilor noastre asupra climei. Asta inseamna ca experimentele climatice care s-au facut si se fac sunt guvernate de “savanta” metoda “trial and error”. Sweet! :) O paranteza: un om de stiinta spunea, la televizor, ca la ELI Magurele se va face un experiment in premiera – intersectarea unei raze LASER cu o raza Gama. Incantat, omul spunea ca nu s-a mai facut asa ceva si ca nimeni nu stie ce se poate intampla. :)

        Suprapopularea, medicamentele, poluarea, hrana industrializata, ingineria genetica sunt doar cativa vectori de alterare a echilibrului natural.
        Pentru lacomia si aroganta sa, omul isi va primi, la un moment dat, lectia. Este sigur ca-si va primi lectia, fiindca, mai presus de studii si teorii savante, este in legea firii (si nu ma refer la sensul religios al sintagmei, ci la sensul natural). Cata vreme stiinta nu poate explica si modela tot ce se intampla pe Pamant, stiinta nu merita increderea noastra absoluta. Incredere-da, dar nu absoluta. Mai cu seama astazi, cand traim intr-o lume a interesului si a manipularii.

        • Harald spune:

          Nu există un ”echilibru” natural, există o foarte mare inerție a sistemului planetar, asta lasă impresia de echilibru. Acel ”echilibru” este rezultatul tuturor acțiunilor, iar acțiunea umană este destul de modestă, oricâr ne-ar plăcea nouă să credem altfel.

          Nu există nici suprapopulare, nici lăcomie, iar singura aroganță a omului este aceea de a avea impresia că ar putea decide soarta planetei. În realitate, cel puțin în epoca actuală, omul nu duce și nu aduce nimic de pe planetă. Doar mută diverse lucruri dintr-o parte în alta. Până și cele mai multe vehicule spațiale, oricum insignifiante raportat la dimensiunile planetei, ajung în cele din urmă tot pe Pământ, cu foarte mici excepții.

          • Decebal spune:

            Sigur, putem avea opinii diferite si doar prin indoiala ajungi la adevar.
            Un iceberg se afla permanent in echilibru, apa ce se evapora ajunge din nou pe Pamant, presiunea atmosferica ne impiedica ochii sa iasa din orbite si burtile sa ni se umfle, forma unei planete e rezultatul atingerii unor echilibre, savantii vorbesc despre particule si anti-particule, vanturile echilibreaza presiunile etc.

            Pentru Pamant, prea putin conteaza o civilizatie ce traieste 10, 20 sau 30.000 de ani. El stie sa-si gaseasca echilibrul si sa recicleze totul.

            Cat despre lacomie, eu o vad in fiecare zi, in actiune. Va invidiez, pentru faptul ca traiti intr-un mediu din care ea lipseste cu desavarsire! :)

            • Harald spune:

              Asta cu “presiunea atmosferica ne impiedica ochii sa iasa din orbite si burtile sa ni se umfle” e antologică :)

              Din aceeași categorie cu predica unui pastor: ”să mulțumim lui Dumnezeu că pe lângă fiecare oraș mare a făcut să curgă și câte o apă mare” :P

              Cine a fost mai întâi, omul sau presiunea?

              • Nautilus spune:

                “Primele aşezări au apărut pe lângă cursuri de apă” – Ion Iliescu, Preşedinte.

                :D

              • Decebal spune:

                Verificati, daca nu ma credeti. :)

                Cu pastorul, va cred pe cuvant, fiindca n-am asistat la vreo predica, inca. :)

                Evident, presiunea a fost prima. :)

                Iar lacomia a aparut dupa om. :)

              • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

                @Harald

                ”să mulțumim lui Dumnezeu că pe lângă fiecare oraș mare a făcut să curgă și câte o apă mare”

                Dumnezeu a făcut, totuși, o mare excepție: propriul Său oraș-capitală, Ierusalimul, este departe de orice apă curgătoare.

                • Ela spune:

                  ” Ierusalimul, este departe de orice apă curgătoare.” – la suprafata !
                  …si poate ca nu intamplator ;)

                • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

                  Poate că nu întâmplător…

                  Anul trecut s-a descoperit o secțiune a unui apeduct, vechi de peste 2.000 de ani, care a fost una din sursele principale de alimentare cu apă a Ierusalimului până acum 100 ani. Apeductul capta apele izvorului En Eitam, care este localizat lângă trei rezervoare antice, cunoscute drept Bazinele lui Solomon, din apropierea Bethlehem-ului.

                  http://www.livescience.com/50951-ancient-jerusalem-aqueduct-uncovered.html

      3. batranul spune:

        Domnule Cranganu, va urmaresc articolele de ceva vreme. Acestea sint o suma de date stiintifice, pareri personale si manipulari, si un exmplu deosebit este finalul acestui articol. Eleganta cu care ajungeti pana la problema “stabilizarii” si modul in care o prezentati ca find “doar” o ideologie sint deosebite (nu este aici nicio urma de sarcasm aici). Dar elocventa nu inseamna si corectitudine. Sau adevar. iar aceasta este o problema.
        [editat]

      4. Ela spune:

        “…construcțiile noastre intelectuale, formate în jurul noțiunilor de natură, cultură și istorie… conțin și ingrediente ideologice.” – toate acestea reprezinta CUNOASTEREA, sau stiinta umana, acel bagaj pe care ni-l purtam parcurgand istoria, si pe care-l reinnoim periodic, atunci cand consideram ca nu ni se mai potriveste!
        Altfel spus, cu fiecare zi care trece, dobandim mai multe cunostinte, aceasta este realitatea!
        Putem concluziona ca evolutia cronologica este sinonima de progres?

        Prezentata intr-o ordine cronologica “Rasismul climatic, Cucerirea și stăpânirea naturii, Ideologia naturii sălbatice și neprihănite, (In)Stabilitatea sistemului climatic”, abordarea de catre umanitate, a subietului CLIMA mi se pare ca evolueaza precum clima : nu se amelioreaza!
        Cu exceptia denumirii, astazi incorecte politic, de “Rasism climatic”, conceptul in sine mi se pare cel mai realist. Chiar daca putem gasi noi explicatii si justificari, adaptate civilizatiei noastre moderne, astazi exact ca ieri, majoritatea tarilor cele mai sarace din lume sunt, undeva in “Sud”, indiferent ca e vorba de emisfera sudica sau de sudul Europei…
        Asa cum Renasterea a fost posibila NUMAI prin “reabilitarea” Antichitatii, la fel, poate ca, am descoperi o veritabila sursa de progres daca am trata trecutul cu mai multa consideratie si mai putina superioritate…aparent, nejustificata!

      5. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

        Pentru Ellsworth Huntington a fost necesar doar un mic pas să-l facă, de la teoria sa climatică a ierarhiei rasiale la cauzalitatea climatică a schimbărilor civilizaționale din Orientul Apropiat, zona mediteraneeană și America Centrală. În cartea sa din 1915, Civilizație și climă, în care „a demonstrat” superioritatea rasială a albilor față de negri, el a dedicat două capitole explorării ideii că soarta civilizațiilor este legată intim de schimbările climatice. El a conchis că „Nicio națiune nu s-a ridicat la cel mai înalt grad de civilizație dacă nu s-a aflat într-o regiune în care stimulentul climatic a fost semnificativ…o climă favorabilă este o condiție esențială pentru o mare civilizație”.

        Am regăsit această idee și în două lucrări ale profesorului californian Jared Diamond.

        În cartea sa Guns, Germs, and Steel – The Fate of Human Societies (Premiul Pulitzer, 1998), Diamond explică ascensiunea și dezvoltarea civilizațiilor continentale prin componenta latitudinală a climei, similar vechii teorii a lui Ptolemeu. Practic, Jared Diamond susține că, în continentele cu dispunere predominant latitudinală (Europa, Asia centrală), clima nu a variat foarte mult pentru că limitele latitudinale au fost relativ apropiate. În cazul Africii, însă, de la nord la sudul continentului, se traversează multe zone latitudinale, caracteristice diferitelor climate, ceea ce a produs variate condiții ecologice și biologice, respectiv o varietate de civilizații locale, nu toate foarte dezvoltate.

        Într-o carte publicată în 2006, Collapse: How Societies Choose to Fail or Succeed, profesorul Diamond amplifică demersul său geografic și explorează noi teritorii fizico-sociale. El identifică cinci factori care pot contribui la supraviețuirea sau colapsul unei civilizații: schimbările climatice, daunele ecologice, răspunsurile societății la problemele ecologice, vecinii ostili și partenerii comerciali amicali. Exemplele discutate ilustrează caracterul interactiv al celor cinci factori și arată clar că absolutizarea unuia singur nu oferă un răspuns plauzibil la întrebarea: De ce o civilizație înflorește, în timp ce alta se prăbușește? Personal, am găsit interesantă comparația dintre două țări care împart aceeași insulă – practic, climatul este același – dar care au în prezent standarde de civilizație foarte diferite: Haiti și Republica Dominicană, de pe insula Hispaniola.

        • Harald spune:

          Noțiunea de ”climă favorabilă” e destul de discutabilă. În absența tehnologiei au înfllorit civilizațiile mediteraneene, întrucât clima asigura în mod natural condiții bune de trai. Însă odată ce a apărut exploatarea cărbunelui, condiții bune de trai au putut fi create și în zone cu climă mai vitregă, iar națiunile mediteraneene n-au mai reușit să ajungă la nivelul Angliei sau al Germaniei. Tocmai pentru că se bazau preponderent pe condițiile naturale gata existente.

      6. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

        După ce am prezentat conotațiile culturale și, acum, ideologice, ale schimbărilor climatice, ofer, în avanpremieră, o mostră despre implicațiile politice (în SUA) ale acelorași schimbări climatice.

        Un extras din The New York Times, 20 ian. 2016, despre Republicanii „răi” și, prin contrast, Democrații „buni” :

        Republican rejection of climate change and global warming is having a substantial impact at both the national and state levels.

        In two votes on Nov. 17, 2015, for example, Senate Republicans voted by identical 49 to 3 margins to disapprove a proposed E.P.A. regulation of carbon pollution emissions and an E.P.A. regulation of greenhouse gas emissions. Two weeks later, House Republicans voted 231 to 10 to disapprove the greenhouse gas regulations and 231 to 2 to disapprove the carbon pollution emission guidelines.

        It is more interesting to see how climate change opposition plays out in Republican-controlled states facing the brunt of rising seawaters.

        In Florida, present and former state employees contend that the words “climate change” have been banned from state documents, although Gov. Rick Scott, a Republican, denies any such edict.

        In North Carolina, where communities along the Atlantic are threatened, the Legislature voted in 2012 to bar the state Coastal Resources Commission from defining “rates of sea-level change for regulatory purposes” before July 1, 2016. The real estate industry was a major backer of the legislation.

      7. VladB spune:

        Natura pare potrivnica omului atunci cand omul paraseste zona de bastina si se stabileste in alte parti. Ca in toate cazurile aceste schimbari necesita un timp de adaptare iar frictiunile inter-etnice sunt cauzate de migratii.

        Faptul ca natura regleaza populatiile se datoreaza nevoii de a stabili un echilibru pe care omul il resimte cel mai bine cand ecosistemele se regleaza de la sine. Era si un film care arata care a fost efectul introducerii lupilor in parcul Yellowstone care arata ca acest factor a cauzat modificarea albiilor raurilor.

        Omul inca trage foloasele acestor ecosisteme care nu s-au destabilizat complet si care asigura polenizarea culturilor, printre altele.

        Ce va face omul intr-un mediu modificat genetic si patentat in care pentru a avea acces la culturi trebuie sa fii dependet de producatorii de seminte ? Care vor fi efectele acestor soiuri modificate genetic asupra omului ? Se va ajunge treptat la sterilitate ca in cazul catarilor si bardotilor care sunt rezultatul “ingeniozitatii” omului ?

        Omul este pana un alta un produs al naturii, avand in spate milioane de ani de evolutie … Daca omul distruge sau schimba complet mediul natural vor exista niste consecinte, pe care probabil le vor resimti urmasii nostri peste cateva generatii. Vor alege oamenii in infinita lor “intelepciune” sa-si creeze specia in laborator ? Care va fi motivatia acestei reproduceri “separata” de natura ?

        Vom ajunge pana la urma la eugenie ? Speciile de oameni create in laborator vor fi favorizate in urma testelor de aptitudini datorita abilitatilor obtinute in urma modificarilor genetice ?

        • Nautilus spune:

          Ideea de a crea nişte specii de oameni în laborator se loveşte de aceeaşi barieră ca şi tehnologia epocii moderne: tehnologia unei civilizaţii industriale a fost creată pentru o economie industrială.

          Adică fiecare utilaj a fost proiectat având în minte un aflux de piese de schimb, consumabile, combustibili, o durată finită de utilizare, un dezmembrator care să recupereze materiile prime şi o uzină care să producă altceva din ele.

          În absenţa unei economii industriale, bateriile cu acid se degradează după 4-5 ani. Curelele de transmisie se fac scoarţă şi se rup după maxim 5 ani. Anvelopele de cauciuc se fisurează după 4-5 ani şi se dezintegrează în 10-15 ani. Dacă utilajul a fost acţionat periodic, garniturile hidraulice vor mai ţine câţiva ani peste bariera celor 15. Asta dacă lichidul hidraulic nu s-a degradat sau evaporat. Componentele electronice se distrug progresiv pe măsură ce sunt utilizate. Nu simţim asta fiindcă vor fi înlocuite periodic, înainte să le vedem cum se defectează.

          Dacă va avea loc o catastrofă planetară, un utilaj modern va deveni un maldăr de fiare inutile după câţiva ani.

          O fiinţă umană modificată în laborator va deveni incapabilă să facă o activitate normală, sau chiar să se reproducă, în afara unor condiţii precise, care pot fi anticipate şi plănuite.

          • VladB spune:

            Ce va insemna ‘normal’ ? Cei care fac actvitati normale cand s-a definit ‘normalitatea’ vor produce efecte care nu pot fi ‘planuite’ si ‘anticipate’ in noile ‘normative’.

            Suna cunoscut ?

      8. VladB spune:

        Asocierile dintre clima si psihologia oamenilor e relevanta intrucat emotiile sunt un rezultat direct al interactiunii cu mediul inconjurator. Emotion provine de la motion care inseamna miscare. Tiparul emotional e legat de mediu si de clima: sesul, muntele, dealul totul predispune la un anumit tip de miscare specifica, la fel si biroul sau internetul inseamna un mediu care genereaza un gen de miscare si in consecinta afecteaza tiparul emotional. Fiecare tip de mediu are si o clima, iar interactiunea directa cu mediul respectiv presupune actiuni specifice pentru a face fata schimbarilor climatice.

      9. VladB spune:

        Generarea unor ecosisteme de catre om impune armonizarea interactiunilor dintre toate speciile din ecosistemul creat. In cazul unor erori care se materializeaza in 3, 7, 14 generatii, cum e cazul oilor din Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir care mutate de la ses la munte dezvoltatu in 3 generatii o coasta in plus si mutate inapoi tot in 3 generatii le disparea o coasta sau a vertebrei in plus la eschimosi omul se poate gasi intr-un ecosistem incapabil sa se autosustina. Rezultatul va fi disparitia speciilor.

        Armonizarea acestor interactiuni complexe presupune cunoasterea legilor de functionare ale naturii, cele dupa care natura evolueaza si involueaza. Daca omul nu stapaneste aceste legi si nu le intelege va crea niste abominatii.

        Legea fundamentala care functioneaza in Univers este legea lui 7 si legea lui 3. Etapele evolutive se succed intr-un crescendo in 7 trepte, urmate de etape involutive in 7 trepte. Evolutia, involutia si procesul care sustine evolutia si involutia sunt in numar de 3.

      10. VladB spune:

        Durata de viata a oamenilor a scazut tramatic de la Noe incoace. Matusalem a trait peste 900 de ani, Enoch peste 300.

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          Nu cred că „anii” din Vechiul Testament au avut aceeași lungime temporală ca anii actualului calendar gregorian. Există mai multe posibile explicații pentru această inadvertență, legate în principal de traducerea greșită a textului biblic.

          • VladB spune:

            Nu e vorba de crezut sau de necrezut … Trebuie cercetat. Asa la o cercetare de suprafata in Facerea Capitolul 7 versetele 11 si 12 scrie:

            “11. In anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului;
            12. Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.”

            De aici vedem ca se face o distinctie intre ani, luni si zile.

            Iar in Iesirea Capitolul 12 versetul 18 vedem ca scrie:

            “13. Începând din seara zilei a paisprezecea a lunii întâi şi până în seara zilei a douăzeci şi una a aceleiaşi luni, să mâncaţi pâine nedospită.”

            In Deuteronomul Cap. 1 versetul 3:

            “În anul al patruzecilea, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii acesteia, a grăit Moise tuturor fiilor lui Israel toate cît îi poruncise Domnul pentru ei. ”

            In Cartea Regilor Capitolul 25 versetul 27:

            “27. În anul al treizeci şi şaptelea de la strămutarea lui Ioiachim, regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în ziua a douăzeci şi şaptea a acestei luni, Evil-Merodac, regele Babilonului, în anul urcării sale pe tron, a scos pe Ioiachim, regele Iudei, din temniţă, ”

            Cum povestirile din Biblie s-au transmis atatea sute de ani si faptul ca evreii contorizau strict generatiile de la Adam la Iisus avem toate neamurile in total de 3 ori cate 14 neamuri cred ca o inadvertenta calendaristica privind modul de calculare a timpului ar fi fost observata si corectata.

            In Facerea Capitoul 1 versetul 14 avem:

            “Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,”.

            Calendarul evreilor din Vechiul Testament era calculat dupa fazele lunii spre deosebire de calendarul Gregorian care e unul solar. Diferenta intre calendarul solar si cel lunar este de aproximativ 11 zile, in plus la cel solar fata de cel lunar. La 100 de ani asta inseamna 1100 de zile adica aproximativ 3 ani. La 300 de ani ar fi 9 ani si la 900 de ani ar fi 27 de ani mai putin decat anii calculati dupa calendarul solar.

            Aici e un articol care face referire la cele doua calendare, pentru cine e interesat si vrea sa cerceteze pe cont propriu …

            http://www.bibletrack.org/notes/resource/misc/Jewish_calendar.html

            • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

              Pentru că nu sunt specialist vetero-testamentar, apelez la ce spun cei care se pricep.

              De exemplu, Donald V. Etz sugerează că numerele din Facerea cap. 5 (unde apare Matusalem și tatăl său Enoh) „ar putea fi, din motive de ușurința calculului, multipli de 5 sau 10”. Dacă numerele din capitolul amintit se împart prin 10, atunci Enoh ar fi avut 165/10 = 16,5 ani când i s-a născut fiul Matusalem, iar vîrsta la care a murit Matusalem ar fi fost, de fapt, 965/10 = 96,5 ani.

              Cercetătoarea Ellen Bennet susține că numerele din Facerea cap.5 sunt zecimi de ani, și astfel vârsta lui Adam ar fi fost 93 ani, în loc de 930, cea a lui Matusalem 96, în loc de 969, cea a lui Noe ar fi fost 95 ani, în loc de 950 ș.a.m.d. Personal, îmi vine greu să cred că Noe, la vârsta de 500 ani, ar fi putut avea trei fii (Sem, Ham și Iafet). Dar la 50 de ani, s-au mai văzut cazuri :-)

              Același procedeu a fost folosit și de Robert M. Best, introducând virgula zecimală în numerele anilor din Facerea cap. 5.

              Detalii, aici:

              Etz, Donald V. (April 1993). “The Numbers of Genesis V 3-31: A Suggested Conversion and Its Implications”. Vetus Testamentum 43 (2): 171–89.

              Bennet, Ellen H. (1897). “Cosmogony, or Creation of the World”, in Astrology: Science of Knowledge and Reaso; A Treatise on the Heavenly Bodies in an Easy and Comprehensive Form, New York. pp. 30–37.

              Robert M. Best, Noah’s Ark and the Ziusudra Epic: Sumerian Origins of the Flood Myth, 1999, page 108

              • VladB spune:

                Putin probabil … pentru ca exista referinte raportate la acele timpuri tot in Biblie de oameni care au nascut copii la 70 de ani:

                Terah a trăit şaptezeci de ani şi atunci i s-au născut Avram, Nahor şi Haran.

                E putin probabil sa fi dat nastere la copii la 7 ani.

                Nu sunt specialist, bazele de numeratie folosite de evrei pana la contactul cu civilizatia sumeriana adica inainte de intrarea in Babylon, erau aceleasi cu cele folosite de egipteni si anume sistemul de numeratie decimal, acelasi pe care il folosim si noi. Sumerienii foloseau sistemul sexasegimal dar daca consideram sistemul sexasegimal ca si referinta atunci se ajunge la numere mai mari.

                Baza de numeratie 5 nu sta in picioare pentru ca altfel se ajunge la luni cu mai putin de 30 de zile si la ani cu mai putin de 12 luni ceea ce nu prea concorda cu referintele pe care le-am gasit. Avand in vedere ca evreii aveau contacte comerciale cu egiptenii si cu arabii cu care de altfel sunt inruditi, fiind tot semiti cel mai probabil ca foloseau sistemul de numerotatie decimal pe care tot de la ei l-am mostenit si noi.

      11. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

        Pentru cititorii articolului meu precedent, Trăim deja în Antropocen, între sustenabilitate și colaps. Ce va urma?, o nouă luare de poziție:

        Profesorul Johan Rockström (citat de mine în text) a publicat astăzi, 21 ian 2016, în revista Nature un editorial intitulat „Viitorul Pământ”.

        Autorul descrie activitățile științifice, desfășurate în cadrul unor consorții, precum The International Geosphere-Biosphere Programme (IGBP) – Programul Internațional Geosferă-Biosferă, Global Carbon Project (GCP) – Proiectul Global al Carbonului – și Past Global Changes (PAGES) – Schimbările Globale din Trecut.

        În raportul său, publicat în decembrie 2015, GCP indică o scădere a ratei de creștere a emisiilor de dioxid de carbon cu 0,6% în 2015, prima de acest fel în timpul unei perioade de creștere economică mondială.

        La începutul acestui an, cercetătorii PAGES au ajuns la concluzia că nivelurile mării s-ar putea stabiliza la circa 6 metri deasupra nivelelor pre-industriale, dacă temperatura globală va crește între 1°C și 2°C.

        Noile cunoștințe, acumulate în cadrul programului IGBP și responsabilitatea pe care o reprezintă Antropocenul, necesită o evoluție către o știință a sustenabilității globale. „Viitorul Pământ” este următorul pas logic și aduce la un loc științele naturale și sociale pentru a produce o știință mai integrativă a schimbărilor globale și o cercetare orientată către soluții, care angajează guvernele, societatea civilă, finanțatorii și sectorul privat.

        Noua inițiativă se bucură de sprijinul unei coaliții influente de corpuri internaționale, printre care Consiliul Internațional pentru Știință, Națiunile Unite și finanțatori majori ai cercetărilor naționale.

        Reziliența și stabilizarea sistemului terestru sunt subiecte de top al agendelor politice și de cercetare științifică. Cu omenirea aflată într-un moment critic, Viitorul Pământ are potențialul să devină cel mai mare și mai ambițios program de cercetare internațională care a existat vreodată.

        • Nautilus spune:

          Exerciţiu de logică: dacă emisiile de carbon scad, de unde creşte temperatura cu 1-2°C?

          • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

            Emisiile au scăzut doar în 2015, nu există nicio garanție că vor continua să scadă și în anii următori.

            Încălzirea cu 1-2°C consideră un anumit scenariu (RCP2.6, în jargonul IPCC ), conform căruia actuala concentrație de CO2 (400 ppm) va crește până la 450 ppm, după care va descrește.

      12. rz spune:

        Pentru un expozeu mai detaliat al climei în imaginarul (eventual ideologic) al omenirii vă recomand spre lectură şi cartea “Omul si clima. Teorii, scenarii, psihoze” de Lucian Boia. Cartea a apărut în 2015. Dacă aţi citit-o înainte (sau de ce nu, aţi colaborat pentru scriere) merita menţionată. Desigur nu exclud ca articolul să nu fie inspirat de carte dar sunt foarte multe similitudini care mi-au dat de gândit. Sunt şi multe informaţii complementare care mi-au dat dubiile:)

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          Nu, n-am citit cartea domnului Boia pe care o pomeniți. Dar titlul pare interesant. Iar dacă ați găsit și similitudini cu articolul meu, mi-ați stârnit deja curiozitataea. Vă mulțumesc pentru semnalare.



      Comenteaza:







      Do NOT fill this !

      Autor

      Constantin Crânganu


      Constantin Cranganu

      Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


      MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

      "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

      E randul tau

      Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse ro...

      de: Valentin Mircea

      la "Despre timpurile când supermarketurile dominau România"

      Cauta articole

      august 2016
      Lu Ma Mi Jo Vi Du
      « Iul    
      1234567
      891011121314
      15161718192021
      22232425262728
      293031  

      Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

      contributors.ro

      Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
      Contact: editor[at]contributors.ro

      (An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)