vineri, martie 29, 2024

Imbatabila armă a adevărului: Radio Europa Liberă și năruirea regimurilor comuniste

Totalitarismul, o stim din clasica definitie data de Carl Friedrich si Zbigniew Brzezinski, inseamna, intre altele, totalul control al informatiilor de catre dictatura partidului unic, monopolul exercitat sistematic si constant asupra comunicatiilor de masa. Obsesia acestui control a marcat sistemele ideocratice, deci despotismele bazate pe suprematia unei ideologii cu pretentii deopotriva stiintifice si mantuitoare, din prima clipa, deci chiar din timpul lui Lenin. Sub Stalin, controlul informatiilor a devenit absolut draconic. Cenzura se aplica fara mila, accesul la radio era cat se poate de dificil. Razboiul Rece a fost nu doar unul politic si uneori militar, ci si unul informational. De nimic nu se temeau mai mult nomenclaturile din Blocul Sovietic decat de adevar.

In aceste conditii, în 4 iulie 1950, incepeau transmisiunile postului de radio Europa Liberă. Prima tara catre care s-a emis a fost Cehoslovacia. Aveau sa urmeze celelate state din Europa de Est si Centrala, precum si, prin postul de radio Libertatea (Svoboda), catre republicile Uniunii Sovietice. Filosofia care a stat la baza transmisiunilor Europei Libere era una a pluralismului, adica opusul discursului cu ambitii infailibile al propagandei oficiale comuniste. Postul de radio românesc a tinut la curent, vreme de decenii, o populatie constant mintita, privitor la realititatile din tara, la marile dezbateri de idei din lume, la framantarile din miscarea comunista internationala.

Imi amintesc cu cat interes ascultam emisiuni precum „Din lumea comunistă“. Cornel Chiriac, cu ale sale emisiuni muzicale intrate in legenda, a fost acea vocea care ne ajuta sa iesim din provincialismul folclorist cultivat de regim. Dar, mai ales, imi amintesc de impactul unic in intregul bloc, al emisiunilor intelectuale de la Paris datorate Monicăi Lovinescu si lui Virgil Ierunca. Fac parte, eu insumi, dintr-o generatie care s-a hranit cu substanta ideatica oferita de cei doi mari intelectuali. Am invatat de la ei ce inseamna libertatea gandirii si nobletea spiritului. Am auzit de la ei, prima oara, de memoriile lui Arthur Koestler si ale Nadejdei Mandelstam, de eseurile lui Raymond Aron, de semnificatiile reabilitarii lui Kafka. In 1968, imi amintesc perfect, am fost practic prizonierul voluntar al emisiunilor Europei Libere despre experimentul politic, social si cultural care a fost Primavara de la Praga.Tot acolo am auzit de Leszek Kolakowski si de ceilalti profesori polonezi care au sfidat regimul Gomulka si au fost solidari cu studentii revoltati de la Universitatea din Varsovia in martie 1968.

Radio Europa Liberă era intr-adevar ziarul vorbit al românilor de pretutindeni. Exista un ecumenism in abordarile acestui post de radio, un refuz al oricarei arogante nationaliste. Patriotismul era unul luminat, deschis si inclusiv. Editorialele lui Noel Bernard au intrat la loc de cinste in istoria jurnalismului romanesc. Erau exemplare prin acuratete, obiectivitate, rigoare analitica. Ulterior, Vlad Georgescu, remarcabil istoric si disident, a scris editoriale extrem de percutante. La fel, Nicolae Stroescu-Stanisoara, recent trecut in lumea celor drepti. Emisiunile lui Nestor Ratesh de la Washington erau intodeauna impresionante prin bogatia informatiilor si echilibrul analizelor.

As mai aminti importanta rubricii „Scrisori de la ascultatori“. Era o formidabila supapa prin care ajungeau sa fie stiute abuzurile din tara si calcarea in picioare a drepturilor omului. In plus, gratie Europei Libere, aveam sa aflam despre Carta 77, despre miscarile disidente din URSS, Ungaria, RDG, dar, mai ales despre sindicatul liber si autoguvernat Solidaritatea din Polonia. Regimurile comuniste urau Radio Europa Liberă. Au fost organizate atentate impotriva acestui vehicul al adevarului, s-a incercat lichidarea fizica a unora dintre cele mai populare voci. In unele cazuri, din nefericire, s-a si reusit. S-au purtat campanii otravite de intoxicare impotriva celor care transmiteau. Am fost eu insumi tinta unr asemenea sordide atacuri.

In anii ’80, la Europa Liberă, in special prin articolele Monicai Lovinescu, ale lui Virgil Ierunca si ale lui Gelu Ionescu, au fost reflectate pozitiile directiei sincroniste, pro-vestice din cultura româneasca. Au fost vestejite tentativele grupului protocronist, condus de Eugen Barbu, Adrian Paunescu si ciracii lor, de a impune un model cultural autarhic, neo-jdanovist.

O decizie de un admirabil curaj a fost aceea luata de Vlad Georgescu de a transmite ca serial cartea lui Ion Mihai Pacepa „Orizonturi roșii”. A fost o lovitura dura data piramidei hagiografice pe care o reprezenta cultul lui Ceausescu si al sotiei sale.

Regimurile comuniste s-au bazat pe sacralizarea dogmei, deci a unor inlantuiri mecanice de cuvinte. Radio Europa Liberă a opus logosul adevarat celui mincinos, fraudulos si falsificator. La ora actuala, când putinismul se străduie să reconstruiască o ideologie autoritarist-mistificatoare, Europa Liberă si Libertatea continua sa fie repere vitale pentru cei care nu pactizeaza cu dictatura fesebista, cu planurile si cu instrumentele acesteia.

Articol transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/article/25449926.html

De asemenea:

https://www.contributors.ro/cultura/radio-europa-libera-alfabetul-demnitatii-si-luciditatii/

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. 1) ” In plus, gratie Europei Libere, aveam sa aflam despre Carta 77, …” Ati aflat de la RFE nu numai despre Carta ’77 , dar si despre actiunea lui Goma de sustinere a acesteia , prin strangerea de semnaturi sau macar un apel telefonic anonim de sustinere. Ca sa intelegem eficienta si impactul concret al transmisiunilor RFE pe subiect, poate spuneti ce ati facut Dvs. , concret, dupa ce ati aflat. Aveati 26 ani, erati un tanar sociolog fara obligatii (constrangeri) familiale (sotie, copii) , terminaserati de mult facultatea si mai ales erati constient de importanta unui sprijin concret pt. actiunea Goma. Nu acum ,ci atunci, in 1977…

    2) „…s-a incercat lichidarea fizica a unora dintre cele mai populare voci. In unele cazuri, din nefericire, s-a si reusit „. Puteti da un singur exemplu de „lichidare fizica reusita” ? Dar concret, neambiguu , cu cercetare si solutie clara si probe indubitabile.

    3) ” S-au purtat campanii otravite de intoxicare impotriva celor care transmiteau. Am fost eu insumi tinta unor asemenea sordide atacuri. ” Cunosc dosarul Dvs. ce se ocupa de transmisiunile de la RFE. In ce au constat concret acele „sordide atacuri” la adresa Dvs. de care faceti pomenire ? Din cate inteleg din lectura materialelor , era vorba de „influentare pozitiva” si nu de intimidare si cu atat mai putin de eliminare. Ce fel de „actiune de intoxicare ” s-a facut impotriva Dvs. ? Ati fost denigrat public, s-a facut vreo diabolizare a Dvs. in presa vremii . ati fost calomniat public ? DIn cate vad, ceea ce se tot scrie despre Dvs. in ultimii 2 ani e mult peste (sau mai bine zis sub) ceea ce s-a facut in anii ’80. Nu credeti ca limbajul si planul de actiune din DUI „Cain” e totusi soft comparat cu campania de denigrare si atac la persoana din OC” , „Cotidianul”, etcsamd. ? Multumesc.

    • 1. Nu stiti ce stiam si ce nu stiam. Banuiti. Intrebarile Dvs se pot adresa oricui, de pilda membrilor Consiliului Uniunii Scriitorilor din Romania, organizatia din care Paul Goma facea parte si care, din cate stiu, l-a exclus.
      2. Nu voi intra in polemici cu Dvs. Nu am nicio obligatie sa va raspund, mai ales tinand cont de tonul inadecvat. Nu cred ca ati citit dosarul meu. A fost consultat doar de doua persoane cu statut de cercetator acreditat si nu cred ca sunteti una dintre acestea :)
      3. Da, au fost trimise scrisori catre Vlad Georgescu care contineau texte identice cu ceea ce apare acum in varii reviste, inclusiv serialul lui RC Cristea din „Observator Cultural”. Da, la FPRI veneau scrisori de amenintare. Da, am primit asemenea scrisori si acasa. Da, s-au facut presiuni abjecte asupra mamei si surorilor mele. Da, cei care lucram la „Agora” eram tintele unor campanii imunde (ma refer in primul rand la Dorin Tudoran si la mine).
      4. Poate ne spuneti si ce credeti Dvs despre rollul Europei Libere in naruirea regimurilor comuniste. Precizez ca aceasta este tema articolului.

  2. Cred ca ar fi fost potrivit un foarte scurt istoric al postului. Iata-l, asa cum apare pe portalul lui:

    „Radio Free Europe (RFE) and Radio Liberty (RL), originally separate organizations, were conceived by George F. Kennan (United States Department of State) and Frank G. Wisner (Office of Policy Coordination, later the United States Central Intelligence Agency) to utilize the talents of post-World War II Soviet and East European émigrés in support of American foreign policy.”

    „Initially, both RFE and RL were funded principally by the U.S. Congress through the Central Intelligence Agency (CIA), but RFE also received supplemental private donations. In 1971, all CIA involvement ended and thereafter RFE and RL were funded by Congressional appropriation through the Board for International Broadcasting (BIB) and after 1995 the Broadcasting Board of Governors (BBG). The two corporations were merged into RFE/RL, Inc. in 1976.”

  3. Ooooooo, ce vremuri! Serile lungi si reci de toamna tarzie si iarna, cand sprijineam sobele si caloriferele si ascultam in surdina, cu intreaga familie, Europa Libera si Vocea Americii… priceless! Nu banuiam ca Geniul Carpatilor si Neobosita Academiciana aveau zilele numarate…

    • Si Deutsche Welle…
      Emisiunile mele preferate (din RO erau doar niste desene animate :)) ).
      Dar Europa Libera era cea mai buna, urmata de DW. Vocea Americii se auzea mai slab, si parca era si destul de banala.

    • Într-adevăr, cum spuneți, acele lungi duminici de noiembrie, unde arborii desfrunziți se plecau în vânt iar zgomotul monoton al burlanelor se împletea cu unduirea insuportabilă a interferenței și bruiajului. Borges spune, „ca mai toți oamenii, nu-și merita nici locul și nici timpurile unde s-a născut”. Cred că primul meu contact cu REL s-a datorat Metronomului, pe vremea când era încă redactat de Cornel Chiriac. Eram prea verde ca să pricep comentariile politice sau culturale, pe care le asculta mama mea. Dar non-conformismul promovat prin muzică este un bun mijloc de inoculare împotriva îmbovinării- ca atare, n-am fost niciodată fan al „Cenaclului”. Îmi cer scuze dat fiind că e oarecum off topic față de tema profesorului Tismăneanu, dar poate ați vizionat Swing Kids (tineri care ascultau jazz în Germania hitleristă), sau This Ain’t California- un excelent documentar german despre „virusul” SKATEBOARD :), care începuse să facă „ravagii” în RDG, către sfârșitul epocii comuniste. Apare și un crainic oficial al televiziunii est-germane, care înfierează această manifestare de „individialismus” ! Așa eram și noi atunci, sorbind acele ore de muzică în fiecare duminică sau pe parcursul săptămânii, incluzând și Top Twenty.
      Eram în clasa a X-a când am văzut pe un zid la Polizu scris cu cretă : A fost asasinat Cornel Chiriac ! A rămas câteva zile, până ce „organele” au dispus revopsirea infamantei suprafețe. E greu de înțeles pentru tinerii de azi ce însemna muzica pe atunci, și câtă trecere avea Cornel Chiriac în rândul adolescenților (și nu numai), care nu-și doreau altceva decât să fie la fel cu colegii lor de generație din Vest. Am receptat această crimă drept un fel de pedeapsă colectivă aplicată unei generații- cum de altfel s-au succedat ulterior și celelalte atacuri împotriva membrilor redacției REL de la Munchen sau Paris- Povestea Vorbei care Ucide…
      Ulterior, am început să ascult știrile și emisiunile culturale făcute de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca- o gură de aer curat. Fără rușine, recunosc că au fost și dăți în care am urât REL, dat fiind că nu era doar o fereastră către lumea deschisă dar și o permanentă confirmare a realității că trăiam în grotă- eram un personaj platonic, încercând să manipuleze antena unui radio cu tranzistori între valuri de bruiaj și interferență. Mai târziu, am început să ascult BBC World Service și la un moment dat mi-am dat seama că repet aproape la literă gesturile tatălui meu când era tânăr, în cu totul altă epocă, din cu totul alte motive și totuși în aceleași condiții de clandestinitate.

      • Foarte frumos comentariul Dvs, va multumesc. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile REL in romaneste nu mai erau bruiate dupa 1964. Poate sa fi fost unele momente, dar, in genere regimul a tolerat transmisiunie radiourilor occidentale, mai ales in perioada cand era laudata politica externa. Ceea ce nu inseamna ca nu exista o veritabila obsesie legata de REL. Jamdarmul cultural Eugen Barbu a declansat atacurile inca din anii de relativa liberalizare (1966-1968), in paginile saptamanalului pe care il conducea („Luceafarul”). Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate in paginile revistei „Flacara” condusa de Adrian Paunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu impotriva Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca) si in „Saptamana”, sub semnaturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri si in „Luceafarul” condus de Nicolae Dragos, apoi de Dan Fruntelata. Temele saptamaniste au revenit in discursul vadimist de dupa 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regasite in publicatiile FSN in 1990 („Azi”, „Dimineata”) precum si in „Adevarul” condus de Darie Novaceanu. Despre publicatii deschis securiste precum cea antifrastic numita „Europa” nici nu are sens sa mai vorbesc.

        Revista „Agora”, condusa de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicata in Statele Unite si difuzata clandestin in tara, s-a opus categoric si deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu si Paunescu. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca faceau parte din comitetul editorial, au scris acolo. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, Michael Radu si subsemnatul. REL a jucat un rol fundamental in informarea publicului din Romania privitor la actiunile disidente, la greva anticomunista din Valea Jiului (1977), la revolta muncitoreasca de la Brasov (1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Cioranescu, Mircea Carp, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu Victor Eskenasy, Serban Orescu, Ioana Magura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brandus), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Iacob Popper (controversat, stiu, dar a lucrat acolo si la un moment dat a fost o voce importanta). In cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esentiale pentru intelegerea situatiei din Romania. Ele au circulat in Vest, erau scrise in engleza. Intre cei care au lucrat in acel serviciu, ii amintesc pe Michael Shafir (ani de zile seful acestui serviciu), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene ds Flers. Sa nu-i uit pe colaboratorii Monicai Lovinescu, intre care Alain Paruit pe care il conoscteam inca din tara (era fiul profesoarei mele private de franceza, doamkna Herscovits) si Serban Cristovici, traducatorul cartii „Cetatea totala” de Constantin Dumitrescu, aparuta la Paris cu o postfata de Paul Goma. Trebuie mentionati, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei.

        Ca Securitatea a incercat sa penetreze departamentul romanesc, nu incape nicio indoiala. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magura-Bernard in amintirile ei si despre care am scris aici pe „Contributors”. Intre colaboratorii externi, tin sa-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Brasov, fiinta deschisa si inimoasa, super-informat la capitolul istoria comunismului romanesc, ulterior fondator, impreuna cu Dan Costescu, al saptamanalului „Lumea Libera Romaneasca”, publicat la New York. Era in ianuarie 1983, daca nu ma inseala memoria, cand l-am cunboscut la sediul de pe Broadway al REL (sediul central era la Munchen, fireste). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, sa-l intalnesc pe Vlad Georgescu, aflat intr-o scurta vizita la New York. Am conversat cu Vlad vreme de doua ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Detesta orice fel de stridenta. Nu era omul semneleor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat in legatura cu scrisul in engleza a fost: „Tine minte ca in lumea anglo-saxona nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun marturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru pozitia sa ferma, dar intotdeauna argumentata cu calm, fara patos propagandistic in favoarea unei Romanii eliberata de dictatura comunista. Asa a inceput colaborarea mea saptamanala cu Europa Libera, o colaborare care, iata, dureaza si astazi…

        http://www.europalibera.org/media/video/rel_media/24942544.html?z=15959&zp=1

        http://www.europalibera.org/media/video/rel_media/24752475.html?z=15959&zp=1

        http://www.contributors.ro/societatelife/papusa-papusarilor-destinul-intortocheat-straniu-si-nenorocit-al-lui-ivan-denes-i/

        http://www.contributors.ro/politica-doctrine/3697/

        • Și eu vă mulțumesc pentru răspuns și mărturisesc că la acea vreme, implozia sistemului îmi părea să fie încă într-un viitor îndepărtat, într-o scară temporală cvasi-geologică. Sigur, nu ține doar de gradul de informare ci și de psihologie- în acele timpuri accelerat exasperante și un an părea deja prea mult. Este greu pentru tinerii de astăzi, crescuți într-un univers audio-vizual, să înțeleagă o lume a radioului, o lume aproape exclusiv auditivă, dat fiind conținutul redus și toxic al televiziunii, mai ales în ultimii ani ai regimului. Era oarecum ironic să vezi filme din al doilea război mondial, unde câțiva oameni adunați în aceeași odaie, își pleacă urechea către un radio cu lămpi, ascultând o emisiune care începe cu ” Ici, Radio Londres, les Francais parlent aux Francais !”. Dar pentru mine și poate mulți alții, REL a reprezentat una din puținele legături cu trecutul, în afară de poveștile părinților- bruma de normalitate dar în special continuitate, datorată unor români vorbind românilor.

          • Tocmai acesta a fost marele rost al REL si Vocea Americii – ne-au confirmat ca eram oameni normali intr-o lume anormala. Ne-au ajutat sa supravietuim…

      • @Andrei A – multumesc pentru comentariu… foarte interesante detalii. E sanatos sa rememoram acele vremuri – cel putin din cand in cand.

  4. Nimic nu se compara cu Topul lui Andrei Voiculescu, receptionat printre suieraturi, paraziti si alte zgomote radio… Am inceput sa-l ascult prin 78. Incepea dupa stirile de la ora 23…

  5. Și eu trăiam cu impresia că RFE a jucat un rol esențial în ne-adormirea poporului român.

    Din păcate, imediat după 1989, s-a văzut clar că asupra marii majorități emisiunile ei NU A AVUT NICI UN EFECT. Că nu le ascultau, că nu prea pricepeau ce auzeau, etc., este o altă poveste, care nu ar putea fi tranșată decît prin istorie contrafactuală: CUM s-ar fi comportat ”nația” (și în special vulgul capitalei, cel mai ”emancipat” oraș al țării) la mineriadă (aia ”mare”) dacă Europa Liberă nu ar fi existat.

    Însă nici istoria la care fac aluzie NU EXISTĂ…

    • aveti mare dreptate, audienta europei libere era foarte mica. asta si din cauza faptuului ca transmisia era pe unde scurte, se auzea prost, cu fading, etc. iti trebuia un radio mai bun si trebuia sa stii unde sa cauti pe scala. eu ascultam in banda de 31 de m. radio europa libera nu a avut nici un rol in caderea comunismului, a fost facut de occidentali doar ca sa ne dea impresia ca le pasa de noi. daca le pasa cu adevarat de noi, nu ajutau instaurarea comunismului.

  6. Mi-au ramas si mie in minte cateva imagini si vorbe din acea perioada infama pentru Romania:
    – tata ascultand pe intuneric Vocea Americii sau Europa Libera, probabil alaturi de sute de mii de romani
    – cititul la lumina lumanarii – mentionez ca in Pitesti se oprea curentul inca de pe la ora 7
    – imbaiatul la lighean cu apa incalzita – mentionez ca locuiam la bloc
    – statul la coada, bagatul in fata, cumparatul de mancare la negru – cred ca la varsta de 5 ani am inceput sa inteleg cum functioneaza o coada, lucru foarte util acum in cariera de programator. De asemenea, am invatat foarte devreme ca regulile sunt pentru prosti.
    – pe la vreo 8-9 ani tin minte ca mi-am intrebat parintii de ce nu pot sa mananc si eu niste carne, ca ma saturasem de compoturi, cartofi, orez, un sfert de paine pe zi si peste la conserva – „Nicio masa fara peste”

    Acum observ ca ticalosii care atunci s-au purtat cu un popor intreg precum cu animalele sunt bogati, fara regrete, agresivi si PATRIOTI. Cei care au fost victime sunt tot PROSTI.

  7. „O decizie de un admirabil curaj a fost aceea luata de Vlad Georgescu de a transmite ca serial cartea lui Ion Mihai Pacepa , Orizonturi roșii”

    Sa inteleg ca il considerati pe Pacepa un patriot? Sper din toata inima ca nu. Sau va place sa va bateti in continuare joc de români?

  8. Să ne amintim cîteva din afirmațiile făcute de la microfonul Europei Libere în decembrie 1989:
    – 21 decembrie, emisiunea de la ora 0. Emil Hurezeanu: “Că manifestarea de la Timişoara a avut un caracter antisocialist, aşa cum pretindea Ceauşescu, avem motive să ne îndoim” http://wp.me/pjejF-2cl
    – 22 decembrie 1989. Emil Hurezeanu: “Bate astăzi în România un vînt puternic dinspre NE; este vîntul de libertate” http://wp.me/pjejF-2MG
    – 23 decembrie dimineața. Nestor Rateș: “Pentru moment nu există o alternativă … Pînă ce alegeri libere se vor putea ţine, este vorba de un regim de tranziţie care nu poate fi condus decît de asemenea oameni ca Mănescu sau Iliescu“ http://wp.me/pjejF-3A9
    Înregistrările audio ale emisiunilor se găsesc pe saitul Europei Libere.

    • Existau o multime de variante in vremea „revolutiei”. Eu imi aduc aminte ca rudele mele si chiar eu (desi n-aveam drept de vot) am realizat ce va insemna regimul Iliescu in mare parte din cauza Europei Libere (si a unor oameni de calitate deja prezenti in Romania). Si am inteles la cateva zile dupa „revolutie”. Ca unii s-au mai schimbat intre timp e alta problema, oricum la primele alegeri erau printre minoritarii care-au votat PNT/PNL.
      Si, daca „analizez” bine, din aia putini care au votat contra, acum in 2014, ~50% voteaza in spiritul Europei Libere – asta inseamna idei de valoarea care se auto-afirma. Si nu spun ca ideeile de valoare vin doar din vest, sau ca acolo sunt doar idei bune…

      • Domnule GigiM, explicaţi-mi de ce folosiţi cuvîntul „revoluţie” între ghilimele.
        Ghilimelele într-un text au rostul lor. Îmi amintesc că în februarie 1993 trimisesem ziarului bucureştean „Ora” (azi dispărut) o scrisoare cu întrebări pentru Sergiu Nicolaescu, la acea vreme preşedintele Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. În scrisoare, în expresia misterele revoluţiei, pusesem cuvîntul „mistere” între ghilimele. Îmi amintesc ce indignat am fost cînd ziarul „Ora”, publicînd scrisoarea mea, a cenzurat ghilimelele de la cuvîntul „mistere” (atenţie: la mine cuvîntul „mistere” era între ghilimele, nu cuvîntul „revoluţie”).

        • Raspunsul e destul de simplu: au fost si raman foarte multe „mistere” legate de evenimentele din ’89. Revolutia eu o inteleg ca o miscare sociala de amploare cu o ideologie si conducere total diferite fata de cea de la putere. Amploare a avut, dar din pacate (din cauza regimului f. totalitar) in Romania nu existau decat cativa dizidenti care mai trimiteau o scrisoare sau scriau niste poezii, deci puterea lor era minima la nivel politic. Au mai fost si „dizidenti” din randul partidului si securitatii (dar ei sunt greu de incadrat la revolutionari, plus ca erau cam toti nemulumiti de beneficiile pe care le aveau – ei de ex. aveau Dacia 1300 iar un amarastean din vest avea VW, Toyota, etc. – nu aveau decat ideologia „banului”/interesului personal). Pare mai degraba o lovitura de palat sprijinita de o populatie nemultumita/revoltata – un sistem care nu functiona care a incercat sa se reformeze. Mie mi se pare greu de incadrat la o revolutie veritabila.

          • Domnule GigiM, nu m-aţi lămurit care sînt „misterele” care au rămas.
            În folclorul timişorean e o vorbă:
            De ce nu-s capabili bucureştenii să lămurească misterele revoluţiei?
            Pentru că aceste mistere nu există!

            Lovitură de palat cred că a fost în RDG, unde Erich Honecker a fost înlăturat de Egon Krenz, sau în Bulgaria, unde Todor Jivkov a fost înlocuit cu Petăr Mladenov în C.P.Ex.-ul lor. În România, or fi fost unii securişti nemulţumiţi că au Dacii în loc de Toyota, dar n-au îndrăznit să dea o lovitură de stat. Nu şi-au asumat acest risc, au aşteptat să iasă sute de mii de oameni în stradă.

            În Proclamaţia de la Timişoara se spunea: „A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat”.
            http://mariusmioc.wordpress.com/2009/03/11/proclamatia-de-la-timisoara-a-fost-o-revolutie-facuta-de-popor-si-numai-de-el-fara-amestecul-activistilor-si-securistilor-a-fost-o-revolutie-autentica-si-nu-o-lovitura-de-stat/
            Observ de multă vreme fenomenul stupefiant al unor persoane care, pe de o parte se pretind adepte ale Proclamaţiei de la Timişoara, pe de altă parte contestă însăşi esenţa ei – caracterul de revoluţie autentică al evenimentelor din decembrie 1989.
            Eu aştept de la aceste persoane un minim de onestitate intelectuală – dacă într-adevăr consideră că n-a existat o revoluţie veritabilă în 1989, să spună clar şi răspicat că consideră Proclamaţia de la Timişoara o idioţenie.

            • Simpatizez cu Proclamatia de la Timisoara, dar – „A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat” este o idiotenie :) Asta nu inseamna ca toata proclamatia este o idiotenie, sau ca persoanele implicate nu aveau spirit revolutionar.
              Nu a fost revolutie si nici lovitura de stat (dupa parerea mea). Mie, si o spun cu parere de rau, mi s-a parut o interventie straina care a speculat nemultumirea generala din randul populatiei (inclusiv din randul securistilor si comunistilor din esaloanele doi-trei – care au fost in mod special pasivi, intr-adevar n-au avut curajul sa se implice direct, i-au lasat pe altii, unii morti acum).

              Spiritul revolutionar a existat in randul unor idealisti (majoritatea eram atunci), si in Timisoara (unde a fost initiata), si in Bucuresti si alte orase.

              Dar, daca a fost revolutie, imi puteti raspunde la urmatoarele intrebari:
              – Cine au fost conducatorii? Daca n-au existat la nivel de tara, inseamna c-a fost revolta.
              – Au fost conducatorii Iliescu sau Brucan, etc.? Pai astia erau comunisti, deci ar fi fost o lovitura de stat/palat.
              – A fost confiscata revolutia? De la cine? De la popor? – inseamna ca de fapt a fost revolta.
              – Cine au fost ideologii revolutiei? Care erau ideile? Cumva „Jos Ceausescu!”, uneori si „Jos comunismul! cu jumatate de gura”? Mi-au placut ideile unor dizidenti ca Ana Blandiana, Doinea Cornea s.a. dar ele erau mai mult strigate de protest. Europa Libera era ascultata doar de o minoritate.

              Cea mai pluzibila desfasurare a evenimentelor:
              – Comunistii mari de la Moscova (gen Gorbaciov) au observat ca sistemul scartaie, sunt multi nemultumiti inclusiv in randurile lor (si ei vroiau Toyota :) ). Asa ca au inventat chestii gen Perestroika/Glasnost ca modalitati de reformare din interior a sistemului. Asta presupunea si alegeri libere si pluralism in statele comuniste – sau cel putin un vant de schimbare.
              – In multe tari comuniste schimbarea a fost simpla, fara mare varsare de sange.
              – In Romania era mai complicat – Ceausescu si clica conduceau tara cu „o mana de fier” si era greu de schimbat puterea prin actiuni „administrative”. Dar exista ac pentru cojocul oricui. Romanii de rand erau profund nemultumiti de nivelul de trai. La fel erau si comunistii/securistii de rang 2-3 (care erau invidiosi pe muncitorii americani, adica niste „neica nimeni”, din Dallas si din filmele de pe casete video, care aveau Toyota :) ) – acestia nu s-au implicat de regula sa sprijine revolutia, dar nici nu s-au inghesuit sa apere regimul – multi sperau sa pice si la „valoarea lor” ar fi avut si o Toyota sau chiar mai mult… Poate c-au fost si unii de rang 1 care vizau un Lexus :) Au fost „stimulate” revolte in unele zone, in altele au fost spontane (chiar nu era nevoie decat de o scanteie, la cat de nemultumita era populatia). Aripa dura a inceput sa traga in manifestanti, dar nefiind multi au picat destul de rapid. Au fost unele organizari spontane ale unor revolutionari in diverse orase/judete, dar nu la nivel de tara. Trebuia cineva sa preia puterea din haosul care s-a instaurat pentru cateva zile – si acel cineva a fost Iliescu si FSN (niste comunisti/securisti de rang 2-3 si cativa dizidenti/revolutionari pusi pentru imagine), probabil miscare gandita e la inceput. In rest e mai simplu, se cam cunoaste ce s-a intamplat dupa ’90.

              Mistere:
              – Cine a fost in spatele evenimentelor din ’89 din Romania? Cine au fost arhitectii?
              – Pe langa populatia Romaniei, ce servicii straine au fost implicate, si in ce fel?

              E simplificat ce-am spus mai sus (normal) si poate sunt si puncte unde ma insel. Totusi cred ca se apropie destul de mult de adevar.

            • Domnnule GigiM, este stupefiant că la 25 de ani de la revoluţie încă mai apar întrebări de felul celor enunţate de dv., deşi şi-au găsit de multă vreme răspunsul.

              „– Cine au fost conducatorii? Daca n-au existat la nivel de tara, inseamna c-a fost revolta”.
              Conducătorii revoluţiei din Timişoara sînt de multă vreme cunoscuţi. În presa timişoreană s-a scris mult despre ei, acum lumea s-a mai plictisit să audă repetate aceleaşi chestii, persoanele respective ajung să fie acuzate că sînt lăudăroşi care se bat mereu cu pumnul în piept despre ce au făcut în 1989.
              Ca exemple de conducători ai revoluţiei în primele ei momente, vedeţi de pildă activitatea lui Ion Monoran care a oprit tramvaiele în Piaţa Maria (lîngă locuinţa lui Tokes)
              http://mariusmioc.wordpress.com/2011/04/08/inceputul-revolutiei-din-timisoara-oprirea-tramvaielor-george-lana-in-dialog-cu-ion-monoran/
              Deasemenea, cazul lui Sorin Oprea care a condus coloana de manifestanţi cale de mai mulţi kilometri, în seara/noaptea de 16/17 decembrie 1989
              http://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/07/sorin-oprea-despre-16-decembrie-89/
              Ulterior, pe măsură ce s-a dezvoltat mişcarea revoluţionară, au apărut şi alţi conducători, s-a făcut un comitet care a dialogat cu primul ministru Dăscălescu şi s-a format în clădirea Operei aşa numitul Front Democratic Român. Sînt cunoscute persoanele care au dialogat cu Dăscălescu şi/sau au format Frontul Democratic Român. Nu intru în amănunte căci spaţiul unui comentariu aici e prea mic. E treaba dv. să puneţi mîna pe carte şi să vă documentaţi. Au apărut sute de cărţi despre revoluţie, eu vă recomand să evitaţi cărţile tipărite la Bucureşti şi să le căutaţi pe cele tipărite la Timişoara.
              Este adevărat însă că la Bucureşti a existat, încă imediat după căderea lui Ceauşescu, o politică deliberată de a se trece sub tăcere cele întîmplate la Timişoara, inclusiv conducătorii evenimentelor. În punctul 13 al Proclamaţiei de la Timişoara se remarca: „Cu excepţia ziarului România Liberă, în presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti, evenimentele comentate ca revoluţionare sînt numai cele din 21-22 decembrie”.
              FSN-ul a avut o politică deliberată de a ascunde ce s-a întîmplat la Timişoara, fiindcă în conducerea FSN se aflau persoane care ascultaseră poruncile lui Ceauşescu de reprimare la Timişoara. După condamnarea generalilor Chiţac şi Stănculescu (ambii membri CFSN, ambii miniştri în guvernul FSN), faptul a fost dovedit şi juridic.
              Interesant că şi în prezent, mass-media bucureşteană, cînd discută despre revoluţia din 1989, preferă să invite pentru cea de-a 124-a oară persoane precum generalul Stănculescu (criminal cu patalama eliberată de ÎCCJ) sau informatorul securităţii Alex Mihai Stoenescu (care tot interesele lui Stănculescu le reprezintă, a scris cartea „În sfîrşit adevărul” împreună cu Stănculescu – adică FSN-istul Stănculescu e cel care „dezvăluie” adevărul), iar revoluţionarii care au participat efectiv la evenimente, mai ales cei din Timişoara, nu se consideră la modul serios că ar avea ceva de spus pe subiectul desfăşurării concrete a evenimentelor din 1989.
              Nu sînt de acord cu părerea dv. că dacă n-au existat conducători la nivel de ţară înseamnă că a fost revoltă. Nu e nimic anormal ca revoluţia să înceapă într-un singur oraş şi apoi să se extindă în alte oraşe. Fiecare oraş a avut conducătorii ei, şi aceştia trecuţi sub tăcere de mass-media aservită FSN-ului bucureştean, care numai pe Iliescu îl scotea în evidenţă.

              „– Au fost conducatorii Iliescu sau Brucan, etc.? Pai astia erau comunisti, deci ar fi fost o lovitura de stat/palat.”
              Proclamaţia de la Timişoara spune limpede: „A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor.”. Cu alte cuvinte, activiştii PCR Ion Iliescu şi Silviu Brucan nu au absolut nici un merit în răsturnarea lui Ceauşescu, ei doar au apărut în momentul cînd Ceauşescu deja fugise, pentru a umple vidul de putere.
              În punctul 7 al Proclamaţiei de la Timişoara se explică mai clar contestarea activiştilor din FSN: „I-am fi acceptat poate în urmă cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pîrvulescu şi ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deşi aveau şi prilejul, şi funcţii importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Laşitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatură”.
              SINGURUL temei de contestare a legitimităţii lui Ion Iliescu în Proclamaţia de la Timişoara este faptul că a fost un laş care n-a îndrăznit să se opună lui Ceauşescu şi nu a avut nici o contribuţie la răsturnarea dictatorului. Este însă dreptul dv. să consideraţi că Proclamaţia de la Timişoara conţine idioţenii, iar conducătorii revoluţiei au fost Ion Iliescu şi ceilalţi activişti comunişti din jurul său.
              Vă semnalez însă nişte spuse ale lui SIlviu Brucan din ianuarie 1990: “Dacă un complot ar fi fost organizat, atunci noi, conducătorii Frontului, am fi fost primii care să ne lăudăm cu aceasta”.
              http://mariusmioc.wordpress.com/2010/02/19/silviu-brucan-daca-un-complot-ar-fi-fost-organizat-atunci-noi-conducatorii-frontului-am-fi-fost-primii-care-sa-ne-laudam-cu-aceasta/

              „– Cine au fost ideologii revolutiei? Care erau ideile? Cumva “Jos Ceausescu!”, uneori si Jos comunismul! cu jumatate de gura?”
              O revoluţie spontană nu e făcută de ideologi. Dar încă din 16 decembrie 1989 s-a strigat la Timişoara „Vrem alegeri libere!” – cred că ăsta e programul principal al revoluţiei – democraţie, alegeri libere unde poporul hotărăşte ce vrea. Proclamaţia Frontului Democratic Român de la Timişoara (enunţată în faţa mulţimii în dimineaţa de 21 decembrie, tipărită în 22 decembrie) cuprinde un program în 10 puncte, din care amintesc: alegeri libere, libertatea cuvîntului, presei, radioului şi televiziunii, deschiderea graniţelor (libera circulaţie), eliberarea deţinuţilor politici, dreptul de a manifesta liber, libertatea religiei.
              Eu cred că acest program s-a realizat -avem acum alegeri libere în România, libertate de exprimare, libertate religioasă, circulaţie liberă peste graniţe. Indiferent cît de mult l-aţi duşmăni pe Băsescu, fiţi obiectiv şi recunoaşteţi că este o schimbare substanţială faţă de Ceauşescu şi că a ajuns la putere prin alegeri libere.
              Că există tentative de limitare a libertăţilor cucerite la revoluţie e altă problemă.
              http://mariusmioc.wordpress.com/2011/09/12/ministerul-de-interne-vrea-limitarea-libertatii-de-manifestare-cucerita-cu-singe-in-decembrie-1989/
              Chiar şi pe contributors am văzut articole care cer intervenţia CNA pentru limitarea libertăţii de exprimare. Dar asta n-are nimic de a face cu evenimentele din decembrie 1989. E vorba doar de libertatea de exprimare de care în democraţie trebuie să se bucure şi duşmanii democraţiei.

              Legat de serviciile străine implicate, acestea sînt dezinformările lui Ceauşescu, preluate apoi de cei interesaţi de ascunderea criminalilor din 1989. La Timişoara, între aproape 1000 de arestaţi, sute de răniţi şi morţi pînă la fuga lui Ceauşescu, nu există nici măcar un singur cetăţean străin. După fuga lui Ceauşescu s-au deschis graniţele şi au apărut şi cetăţeni străini printre răniţi (atît la Timişoara, cît şi la Bucureşti sau alte oraşe).
              Ceauşescu în 1989 vorbea de o invazie ungurească. Asta li s-a spus de pildă muncitorilor din Oltenia trimişi să reprime revoluţia din Timişoara (nici un cuvinţel despre sovietici la vremea aia).
              Mai nou e la modă să se vorbească de invazie sovietică, că a devenit incorect politic să te legi de aliaţii unguri din NATO şi UE. Generalul Pacepa spunea fără echivoc: „Nu există nici o dovadă că în 1989 şi 1990 ar fi existat un influx de agenţi sovietici în România” şi numea teoria influxului de agenţi sovietici „cîntec de adormit Miţura”.
              http://mariusmioc.wordpress.com/2013/12/31/fanii-lui-pacepa-trec-sub-tacere-declaratiile-acestuia-legate-de-presupusa-invazie-de-agenti-sovietici-in-decembrie-1989/

  9. Foarte interesant articol. Mi se face pielea de găină. Nu știu nimic despre politica de atunci și nici de acum. Ce știu este cu câtă frică și emoție ascultam transmisiunea la Radio Europa Liberă. Ne punea tata să stăm de strajă la uși, să nu cumva să dea cineva peste noi căci: „Și pereții au urechi.” Și după emisiune nu mai simțeam parcă așa de singuri și neajutorați.
    Vă mulțumesc din suflet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro