Home » Global / Europa »Sinteze » Citesti:

În coasta lui Putin

Theophyle martie 25, 2014 Global / Europa, Sinteze
48 comentarii 3,722 Vizualizari

Lipsa de vulnerabilitate si pozitia imperiala jucata in occident (destul de convingator) de liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, este la fel de mincinoasa ca si cele jucate in trecut de “tatal lui spiritual”  Iuri Vladimirovici Andropov.

In afara de vulnerabilitatile economice cunoscute, Rusia lui Putin se confrunta cu doua probleme majore despre care vad ca mass-media autohona nu prea le-a adus in discutie. Prima problema a rusilor ar fi islamismul militant existent in unele din fostele republici sovietice, si a doua problema mai putin acuta dar care se amplifica destul de rapid este natalitatea scazuta, securitatea alimentara si nivelul catastrofal al sistemului de santate rus.

In procesul de transformare din Rodina-mat’ (mama sovietelor) in Rosiya-Matuşca (mama Rusiei) s-a varsat mult sange. De la Marea Nordului la Marea Neagra si de la Marea Neagra la cea Caspica, nimic insa asemanator cu ceea ce s-a intamplat si ceea ce a continuat sa se intample pana in zilele noastre in regiunea care separa Rusia de Orientul Mijlociu, teritoriul dintre cele doua mari, cea  Caspica in Asia  si cea Neagra la granitele de est ale Europei.

Regiunea respectiva este compusa din Cecenia, Inguşetia si Osetia de Nord,  Cerchezia, Daghestan, Cabardino-Balcaria, Karaciai-Cerchezia, Nogai si in sfarsit Ţinutul Stavropol (Stavropol Karai).

Toata regiunea mentionata  a cunoscut dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice o renastere religioasa de proportii, intalnita numai in Bosnia post-Iugoslava. Patronii islamului Shiit (Iranul) si celui Sunit (Arabia Saudita) si-au disputat influentele in regiune de la ajutoare umanitare, trimiterea de clerici misionari si pana la sustinerea masiva cu arme si “voluntari” a miscarilor iredentiste din aceasta regiune.

Istoria apropiata a relatiilor dintre rusi si populatia din aceste regiuni este una dintre cele mai sangeroase din istoria comunismului sovietic si dupa disolutia sovietelor a ramas la acelasi nivel de violenta, poate si mai intensa. Luptele pentru influnta dintre turci, rusi si persani dateaza de pe timpul lui Ivan al-IV-lea (“cel Groaznic”) si sunt memorate de istoria regiunii inca din secolul al XV-lea si al XVI-lea. In cel de al II-lea Razboi Mondial, Germania nazista a organizat trupe de voluntari care au actionat impotriva Rusiei Sovietice conduse de Khasan Israilov si Mairbek Sheripov, care au produs pagube insemnate in spatele frontului Germano-Sovietic. La 13 octombrie 1943 rusii au reactionat cu o violenta deosebita, poate mult mai mare decat a fost cunoscuta in anii ‘20 si ‘30 in Ucraina. In operatinea “Lentila” au fost transferati 120 de mii de rusi in teritoriul cecen si multe zeci de mii de ceceni au fost trimisi in Siberia sau pur si simplu lichidati fizic de nefastul general NKVD, Gveshiani, care a operat dupa 1944 si in Basarabia.  Statistica oficiala vorbeste de un numar de 400 de mii de exilati si 40 de mii de morti. Surse academice din occident vorbesc de 700 de mii de exilati si 144 de mii de victime, ucise de trupele NKVD sub comanda lui Beria intre anii 1944 – 1948. In 2004, Parlamentul European a “luat cunostiinta” (was acknowledged) de actul de genocid comis de rusi in aceste teritorii, fara a avea insa o pozitie clara in acest sens.

Dupa perioada sovietica, Cecenia a cunoscut doua conflicte majore – primul intre anii 1994 –1996, cunoscut ca Primul Razboi Cecen, care s-a terminat cu 5.700 de soldati rusi morti (oficial) si cu 17.300 insurgenti ceceni omorati. Statisticile oficiale vorbesc despre 38 de mii de civili omorati. Tratatul de la Moscova a amnistiat pe rusii si pe cecenii care au comis crime de razboi si a acordat Ceceniei o autonomie completa.

In august 1999, liderul iredentist Shamil Basayev, impreuna cu teroristul islamist de origine saudita Ibn Al-Khattab (Afganistan, Bosnia, Tajikistan) intra in fruntea unei grupari armate in Dagestan si declanseaza cel de al Doilea Razboi Cecen, mai crunt decat primul si cu victime mai numeroase (8 mii de morti la rusi si 14 mii la insurgenti). Represiunea crancena a revoltei cecene de catre Primul Ministru de atunci Vladimir Putin il vor transforma pe acesta in Presedintele Rusiei si “tatucul” ei pana in zilele noastre. Razboiul se termina formal pe 16 Aprilie 2009. De facto continua pana in zilele noastre.

A doua problema – natalitatea. Populatia Federatiei Ruse de etnia rusă include cam 80 % din populatie; 73% din populatie trăieste în mediul urban, în timp ce 27% în cel rural. Populatia din Rusia este de 141.927.297 dupa recensământul din 1 ianuarie 2010. În 2008, populatia a scăzut cu 121.400 de persoane, sau cu -0.085% (în 2007 – cu 212.000, sau 0,15%, iar în 2006 – cu 532.600 de persoane, sau 0,37%). În 2008, migratia a continuat să crească cu un ritm de 2,7% cu 281,615 emigranti care soseau în Federatia Rusă, din care 95% au venit din tările CSI, marea majoritate fiind rusi sau vorbitori de limbă rusă.

Numărul de emigranti din Rusia a scăzut cu 16% la 39.508, din care 66% s-au dus în alte state CSI. Există, de asemenea o valoare estimată de 10 milioane de imigranti ilegali din statele ex-sovietice în Rusia. Aproximativ 116 milioane rusi etnici trăiesc în Rusia si aproximativ 20 de milioane mai locuiesc si în alte foste republici ale Uniunii Sovietice, cea mai mare parte în Ucraina si Kazahstan. Numărul de decese în cursul anului 2008 a fost cu 363.500 mai mare decât numărul de nasteri. Acest număr este în scădere de la 477.700 în 2007, si 687.100 în 2006. Potrivit datelor publicate de Directia de Statistică a statului federal rus, rata mortalitătii în Rusia a scăzut cu 4% în 2007, fată de 2006, ajungând la aproximativ 2 milioane de decese, în timp ce rata natalitătii a crescut cu 8,3% de la an la an la o valoare estimată de 1.6 milioane de nou-născuti. Ministerul rus al Sănătătii si Afacerilor Sociale prezice că până în 2011, rata de deces va fi egală cu rata natalitătii ca urmare a cresterii fertilitătii si scăderea mortalitătii. Parerea mea – slabe sperante!

“Prietenia fatisa” (pana  ieri) intre Uniunea Europeana si Federatia Rusa sunt elementele unei coexistente necesare intre un urias, care are nevoie urgenta de tehnologie Europeana si care poate plati cu materii prime necesare Europei in special energie si o Uniune de state care are nevoie de piete de desfacere. Exista o mare problema, problema pe care ambele parti nu doresc sa le discute si nici macar nu doresc sa fie amintite de altii. Folosindu-ma de o metafora pot sustine ca “acei copii nascuti din parinti batrani pot iesi cate odata idioti”. Ambii parteneri ai “coexistentei pasnice”  traiesc cu o bomba care va exploda foarte curand, poate intr-o generatie, poate in doua. Bomba se numeste imbatranirea ireversibila a populatiei. Daca in Europa imbatranirea este eleganta, lenta si comoda, in Rusia ea imbraca cele mai mizerablie forme ale conditiei umane: alcoolism, tuberculoza si SIDA.   Daca in Europa occidentala durata medie a vietii este de peste  78 de ani (in Romania cam 73),  barbatii rusi traiesc in medie 59.3 ani si femeile 73.

Deci Rusia lui Putin este la fel de vulnerabila ca si Uniunea Sovietica a ultimilor conducatori rusi inaintea colapsului final. Eu zic ca este bine ca citiorul roman sa cunoasca si aceste date.

Articol aparut initial pe Politeia

Bibliografie

CIA – Yearbook 2009;
ECFR – The European Council on Foreign Relations – The Spectre of a Multipolar Europe;
PGA – Politeia Geopolitical Analyses -  New Geopoltical Trends;
Ron Asmus, “Is enlargement dead?” German Marshall Fund, May 2010;
Wiki under GNU.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "48 comments" on this Article:

  1. Unu-2 spune:

    Citeva lucruri:
    - Problema islamica este atit cit vrea Rusia sa fie. Cind au nevoie de o sperietoare sau dusman il gasesc imediat in zona Caucazului, cind alte lucruri devin importante acea problema e inchisa temporar. M-am mirat sa vad cit de linistite au fost Jocurile Olimpice. Daca nu ar avea rusii pe ce sa-si cheltuie banii alocati armatei o sa vedem un conflict reaprins, atit cit are rusia nevoie. Iar cind vrea liniste e liniste, ea hotaraste. E destul sa inchida un ochi la ce se intimpla acolo fara sa provoace alte scandaluri si linistea vine aproape singura (si cu niste bani plasati unde trebuie).
    - Natalitatea a scazut drastic in anii trecuti insa trendul actual este unul crescator, ajungind la echilibru acum, iar in anii ce vor urma poate deveni pozitiva, cresterea populatiei (vezi graficul actualizat la zi la http://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_Russia , nu pt. 2012)
    - Speranta de viata o fi aproape 60 de ani pt. barbatii rusi insa, sint cinic, asta inseamna doar cheltuieli sociale mai scazute. Pt. ambitiile Rusiei nu cred ca barbatii peste 60 de ani conteaza prea mult.
    Altele mi se pare mie vulnerabilitatile Rusiei: acolo e o lupta surda intre cei care vor mai multa reforma (exista si asa ceva, minoritari, evident, ca au oprit temporar trenurile catre Gulag) si cei care vor mai mult autoritarism. Trebuie lucrat la reglajul fin intre acele raporturi interne. Trebuei lucrat la mitocania si infumurarea nationalstului punindu-l asa cum s-a mentionat aici, sa-si recunoasca vina trecutului in epurarile etnice si omorurile in masa, pt. ca in vremea actuala nu si le asuma si inca se mint frumos cu un trecut glorios. URSS a cazut pe mina rusilor, nu fortelor externe, insa pina sa inteleaga rusul de rind asta e cale lunga. Poate intelegind si accepind ce au facut rau in trecut isi vor pune niste intrebari serioase despre viitorul lor.

    • Theophyle Theophyle spune:

      salut,
      nici vorba. Caucazul este un butoi de pulbere. Americanii le-au facut un bine enorm ca au intrat in Afganistan. Plecarea lor cat mai rapida o sa le faca multe probleme rusilor. Am fost in regiunile respective in 2001, nu cred ca exista ura mai mare in lume decat acolo impotriva rusilor

      • Unu-2 spune:

        Nimeni nu zice ca nu-i butoi de pulbere Caucazul, insa exista si explozii controlate. Si nimeni nu zice ca nu exista ura intre unii si altii acolo, insa intrebarea mea e de ce au tacut caucazienii cind Rusia s-a prezentat ca putere mondiala in timpul JO? Nu zic ar fi trebuit sa fie atentate singeroase, doamne-fereste, insa ceva acolo, explodat o pubela goala, o masina stricata parcata singura, ceva care sa demostreze lumii ca Rusia nu poate asigura pacea dupa cum vrea ea ?
        Fiecare cu parerea lui, ramin la a mea ca totusi Caucazul este controlat de Rusia atit de mult cit vrea sa controleze. Cind Rusia are nevoie de un conflict in zona ei de influenta (pt. orice motiv ) il poate crea imediat, iar opinia publica rusa nici macar nu reactioneaza (decit unii opozanti, foarte redusi ca numar sau influenta in media). Ii obisnuieste pe rusi cu conflictul incit toata lumea in final spune, “bine ca n-a fost mai rau”, nicidecum “cum ar fi sa nu se mai intimple”.
        Pe linga industria energiei si mafie, in Rusia un alt domeniu care functioneaza ca uns e propaganda. La asta se pricep, mai ales pt. ca lucreaza cu alte metode, metode care pt. altii sint impotriva “valorilor” lor. Sper sa nu fi disparut toti oamenii destepti pe lumea asta care sa gindeasca pt. noi si sa ne apere acele “valori”, cind e nevoie.

        • Klamm spune:

          Sunt de acord cu D-voastra.

          @Theophyle: Ati spus ‘nu cred ca exista ura mai mare in lume decat acolo impotriva rusilor’. Daca lucrurile stau asa, cum explicati atentatul de la Maratonul din Boston, comis de T si Dzhohar Tsarnaev (ultimul a fost numit dupa Dzohar Dudaiev, primul presedinte al Ceceniei autonome). De ce nu au comis un atentat in Moscova? FSB/SVR/GRU (le voi zice Ceka) au fost la curent cu activitatea lor, cu legaturile lor (In 2011, FSB a notificat FBI in legatura cu extremsismul lui Tamerlan).
          Cat priveste situatia din Cecenia, chiar daca razboiul ‘de facto continua’, trebuie sa recunoasteti ca atmosfera s-a mai ‘normalizat’ sub tirania familiei Kadirov.

          Printre altele, atacul de la Beslan a reprezentat catalizatorul in urma caruia Putin si-a consolidat puterea in Rusia (eg: de atunci, guvernatorii nu au mai fost alesi, ci numiti). Nu spun ca ar fi fost organizat de Ceka (nici nu cred asta), dar propagarea unui conflict religios intr-o zona izolata de lumea musulmana (Armenia este un satelit rusesc, Azerbaijanul a fost puntea de legatura intre Rusia si Iran si, desi se bucura de o relativa independenta, nu si-a ostilizat relatiile cu Rusia, iar Georgia nu s-a aventurat in inarmarea Caucazului: in orice moment, scenariul 2008 poate fi repetat) nu ma face sa cred (sau cel putin sa suspectez) ca Ceka nu controleaza regiunea.
          De asemenea, am vazut si o preocupare a Jamestown Foundation (care are analize exceptionale pe domeniul Asiei Centrale) pe acest subiect, dar, atunci cand vad ca sursa a evenimentelor agentiile Kremlinului (sau controlate de Kremlin), predomina echivocul.

          PS: NKVD-ul a organizat Operatiunea ‘Lentila’ sau ‘Lintea’?

          • Theophyle Theophyle spune:

            Salut @klamm,
            ar trebui un articol intreg ca sa explic ceea ce se intampla acolo. De fapt si acolo sunt fractiuni pe fractura shia-suna si cu afilieri diferite si sustineri diferite. Cei care au comis atentatul de la Boston fac parte dintr-o fractiune shiita sustinuta de Iran. Cred ca am sa public o sinteza in cateva zile dintr-o analza care am publicat-o sub titlul “Dusmanii islamici ai Rusiei”

            Deocamdata va propun o sinteza – Geopolitică: Afganistan, un rezumat
            http://politeia.org.ro/international/geopolitica-afganistan-un-rezumat/7076/
            vezi capitolul – Actorii Geo-Politici si Analiza Intereselor Geopolitice în Afganistan

  2. Consonant spune:

    Pe termen lung, poate chiar mediu, cele doua vulnerabilitati isi vor arata efectele, insa pe termen scurt, urmatorii anii poate, Rusia va culege multe victorii, din pacate. Europa este profund dezbinata si tarile aflate in linia a doua sau a treia un prea inteleg sperietoarea cu “vin rusii” fiindca n-au simtit-o pe propria piele. America nu doreste o confruntare directa cu Rusia si va incerca doar sa ajute tarile din prima linie, tarile baltice, Polonia, Romania, care sa preia rolul de gardieni ai Europei. Iar situatia politica din Romania este foarte proasta, cu iresponsabili veseli care se joaca de-a relatiile externe si pe care eu ii banuiesc ca sunt manevrati de la Moscova. Triste vremuri ne asteapta.

    • Theophyle Theophyle spune:

      Depinde de europeni si de cat americanii vor dori sa-si continue rolul traditional. Da, noi stam foarte prost cu conducerea tarii si cu partidele de guvernare.

  3. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Putzina istorie:

    “Aicea-i hiba jurnalului de cǎlǎtorie Impressions de voyage – Le Caucase (apǎrut în româneşte la Editura Meridiane, Colecţia Delfin, 1990, sub titlul Muntele de nisip). Cu limba scoasǎ dupǎ onorurile sponsorului din St. Petersburg, “excursionistul” Dumas se face cǎ nu vede tragedia popoarelor din zonǎ, cunoscute sub numele de Circazieni sau Cerkezi. Tocmai cînd el se bǎlǎbǎnea prin pitoreştile plaiuri caucaziene debuta epurarea etnicǎ a celor amintiţi. Operaţia a depǎşit tot ce se cunoscuse pînǎ atunci: aproximativ 600.000 de suflete şi-au pǎrǎsit forţat ţinuturile de baştinǎ din cîmpiile fertile aflate la nord de munţi (nu detaliem fioroasele pierderi de vieţi inglobate).
    Masivele deportari erau consecinţa lungului rǎzboi ruso-caucazian (1817-1864) aproape terminat în 1859, cînd Şamil, excepţionalul conducǎtor al rezistenţei, a fost capturat de ruşi. Maestrul Dumas, aflat la doi paşi, nu-l poate ignora şi, între douǎ chefuri sardanapalice, ne aruncǎ vreo trei vorbe despre remarcabilul imam. Simultan are grijǎ sǎ nu-şi uite generoasele gazde, atribuindu-le calitǎţi “eroice” analoge, dacǎ nu superioare.
    Fǎcînd un mic efort de rememorare, parcǎ-parcǎ numele “Şamil” vǎ spune ceva. Şamil Basaiev ? Cecenia ? Aha ! Bingo ! Nici n-au trecut prea mulţi ani de-atunci.
    Dar şi “cerkez” ar trebui sǎ sune cunoscut în urechile românilor: pe lîngǎ uzajul sǎu patronimic (Colonelul Cerchez, 1877), în Dobrogea avem douǎ sate – Slava Cerchezǎ şi Cerchezu. Ele sînt strîns legate de Circazienii deportaţi de ruşi – mişcarea acestor populaţii musulmane s-a realizat printr-un acord ruso-turc. Cei din urmǎ i-au relocat în diverse colţuri ale imperiului, inclusiv în Dobrogea, care pe vremea aceea ţinea direct de Constantinopol. Bieţii cerkezi nu şi-au gǎsit liniştea nici aici – dupǎ rǎzboiul din 1877, cînd România a anexat teritoriul dintre Dunǎre şi ţǎrm, au fost transferaţi nu se ştie unde, lǎsînd în urma lor doar numele.
    Observaţi aşadar cǎ Marea Neagrǎ e destul de micǎ, şi ce se întîmplǎ pe celǎlat mal ne priveşte într-un fel sau altul, fie cǎ vrem, fie cǎ nu. Noi (românii) nu putem, precum Dumas, sǎ ne luǎm în cîrcǎ sarsanalele (inelul cu cifru) cǎrǎbǎnindu-ne în Franţa.

    HARTA EXILULUI CERKEZ (lipsa din motive evidente).
    Sǎgeţile albastre reprezintǎ deplasarea iniţialǎ, cele roşii relocarea nefericitei etnii dupǎ pierderea de cǎtre turci a teritoriilor europene. La ora actualǎ existǎ comunitǎţi cerkeze chiar şi în Israel.
    Pierderile de vieţi (nu puţine) survenite pe parcursul mişcǎrii s-au datorat în principal lipsei de organizare, imputabilǎ egal turcilor şi ruşilor (ultimii fiind totuşi iniţiatorii persecuţiei). Catastrofa a lǎsat urme adînci, atît la cei rǎmaşi (cecenii ş.a.), cît şi la cei plecaţi (mulţi dintre reamplasaţii din Turcia nu consumǎ nici astǎzi peşte în amintirea celor morţi de foame la traversarea Mǎrii Negre).
    Problema este departe de a fi închisǎ: pe vremea lui Boris Elţin s-a cerut Dumei recunoaşterea acţiunilor imperiului rus drept genocid ― nu s-a primit nici un rǎspuns. În 2006 organizaţiile circasiene din Rusia, Turcia, Israel, Iordania, Siria, USA, Belgia, Canada şi Germania au trimis o scrisoare Parlamentului European cu solicitarea de a fi recunoscut Genocidul Cerkez. În 2010 Parlamentul Georgian a declarat cǎ, dupǎ ce va studia documentele necesare, ar putea recunoaşte Genocidul Cerkez deoarece o bunǎ parte din ofiţerii ţarişti erau georgieni, iar baza de operaţii a armatei ruse a fost Tbilisi.
    Mai multe informaţii pe Wikipedia sub Ethnic cleaning of Circassians.”

    • Theophyle Theophyle spune:

      Am amintit pozitia UE mai sus, citez:

      “In 2004, Parlamentul European a “luat cunostiinta” (was acknowledged) de actul de genocid comis de rusi in aceste teritorii, fara a avea insa o pozitie clara in acest sens.” Astazi vedem rezultatele acestei politici!

  4. Cristian C spune:

    De accord cu autorul. Vidul creat de aceasta aventura al lui Putin, va atrage islamismul si “ajutor” chinez ca niciodată in istorie. Mujicul rus este flexibil: de la pravoslism la comunism, la creștinism si apoi islamism sunt mutări uzuale. Singurul punct rezistența – sticla de votca.
    Iar atunci, chiar nimeni nu va veni sa ii mai scape.

  5. cineva spune:

    Liderul iredentist Shamil Basayev?
    Aşa l-aţi găsit în CIA Factboook?
    Ăla a fost lider de grupare teroristă, nu “lider iredentist”.
    Cum ar suna “liderul musulman Osama bin Laden” sau, ca să fiu un pic mai rău, “liderul radical Osama bin Laden”?
    Eşti terorist doar dacă omori americani, dacă omori ruşi eşti “lider iredentist”? Bine că nu l-aţi făcut “freedom fighter”.
    Cât despre crimele ruşilor în Caucaz, ele sunt reale.
    La fel de reale, dar de proporţii mai modeste decât exterminarea pieilor roşii de exemplu, care nu au republici în SUA. Doar Cecenia şi Daghestan au, chiar după două războaie recente, mai mulţi locuitori decât indienii rămaşi în SUA.
    Sau decât masacrul armenilor, grecilor pontici şi al siriacilor din Imperiul Otoman, biata victimă a ţarismului.
    Cred că tocmai vulnerabilitatea Rusiei în faţa dezastrului este ceea ce a influenţat decizia lui Putin de a nu mai ceda, în condiţiile în care fiecare cedare în faţa Occidentului a fost urmată de altele, fiecare pas înapoi în faţa Occidentului,de încă un brânci, ultimul fiind puciul de la Kiev (asta a fost, oricât aţi nega-o, se confirmă că unul dintre liderii “protestelor paşnice”, Saşka Bilâi, ucis recent, a fost chiar terorist, un tip deosebit de violent).
    Ucraina cedată fără luptă poate fi urmată, după cum arătaţi şi dumneavoastră, de Daghestan, Cecenia, Tatarstan şi cine ştie mai ce. Orice semn de slăbiciune poate fi fatal pentru ei.
    La urma urmelor, şi vulnerabilitatea asta are limite, ruşii au totuşi un arsenal nuclear considerabil. Poate s-au hotărât să nu dispară fără să tragă un foc de armă, cum au reuşit performanţa s-o facă sovieticii.

  6. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Razboiul boxerilor
    “Dar, acolo unde erau stăpîni pe situaţie, ruşii s-au comportat necruţător: la Blagovescensk, chiar pe frontiera Amurului, toţi localnicii chinezi (bărbaţi, femei, copii), indiferent de vîrstă, au fost siliţi, cu puşca la spate, să traverseze fluviul înot; din 5.000 de oameni, aproximativ 3.000 S-AU ÎNECAT.
    Asta se cheamă “epurare etnică”, nu-i aşa? Political correct ! Apoi au tras un raid de jaf peste rîu, prădînd şi incendiind două localităţi chineze. Romanian historical experience (EXTREMELY correct): precum Turcii peste Dunăre, în vremurile lui Pasvan-Oglu (“Pasvanti-chiorul”), paşa din Vidin.
    Ei ! Bine că ruşii nu-s musulmani, altfel cine ştie ce se întîmpla ?”

    Kamceatka
    “Acolo hălăduia de mii de ani seminţia Itelmen, înrudită cu Ciuccii siberieni şi cu Tlingiţii din Alaska. Pe la 1700 au suferit primul contact cu ruşii, ce i-au obligat imediat la plata unui tribut sprijinindu-se pe forţa cazacilor (iarăşi cazaci !). Presiunea asupra băştinaşilor Itelmen a fost puternică, exercitîndu-se prin trei vectori:
     material – agenţii colectori ai tributul erau necinstiţi şi, simultan, imuni la orice pedeapsă; atunci cînd socoteau că blănurile nu-s destule confiscau peştele uscat, uleiul de focă, bărci şi sănii, iar o parte a populaţiei era ţinută ostatecă în mod permanent; pînă şi morţii plăteau taxe;
     ideologic – biserica ortodoxă a fondat mănăstiri, trecînd la convertirea respectivilor subiecţi (Tlingiţii din Alaska sînt şi acum ortodocşi cu toţii);
     fizic – au fost împămînteniţi colonişti.
    Evident că au izbucnit mai multe revolte, ultima în 1740, cînd practic toţi itelmenii s-au ridicat la luptă. Represiunea a fost brutală şi mulţi s-au trezit deportaţi, iar triburile dispersate. Neavînd încotro oamenii s-au supus, metisîndu-se cu ruşii. De aici a rezultat o populaţie aparte purtînd numele de „kamceadali”.

    Amintiri din viaţă de Aniţa Nandriş-Cudla (reeditare Humanitas 2012) despre oscilaţiile frontului ruso-austriac în Bucovina 1914-1916:
    (pag.35-36) …Armata austriacă să retrăgia, dar nu făcia aşa rele blazgonii… dar cînd se retrăgiau moscalii să firească Dumnezeu. Ce întîlneau înaintea lor tăt luau, căruţă, cai, vite, porci şi chiar şi lume, dar numai partia bărbătiască…Într-o femeie o înfipt suliţa şi a picat jos, moartă, pentru nişte păsări… nişte cazaci, umblau călări pe cai şi purtau… nişte suliţi lungi cam de vro trei metri. Aceia au intrat în ogradă şi prindiau nişte gâşte, gaini, dar femeia a eşit din casă şi nu li-a zis alta nimic, decât li-a zis de ce nu spun ce le trebuie, că ea li-i da. Atunci, unu a rădicat suliţa şi a înfipt-o într-însa…
    (pag.41) …Noroc că mama nu le spunia cu rău, numa îi ruga frumos să aştepte să le deie un om să miargă. Dar lor, din contră, asta nu le trebuia. Şi deodată au grăit unu ceva pe limba lor cătră ceilalţi şi deodată au rădicat aceia biciurile asupra mamei. Ei aviau nişte biciuri împletite de piele şi la capătu biciului trei viţă şi la capătu celor trei viţă făcute trei măgălii vârtoasă ca piatra, de marimia a trei nuci. Şi cu biciurile estia au început s-o bată pe mama… Răcită, spărietă şi cu mari dureri, am pus-o pe pat. Trupul ei era roşiu ca focul. A doua, a treia zi, a început să se facă vânatăi pe tot trupu, o dungă şi trei puncte ca trei nuci, aşa cum au tras cu biciurile. S-a îmbolnăvit mama foarte rău, cu timperatură şi dureri mari. Doctorii nu să găsiau nicăiri, doctori la fel… a venit armata austriacă, am găsit un doctor militar… i-a dat liacuri… A fost un om bun, a venit de cîteva ori cât a stat cu armata în sat, şi a salvat-o în viaţă.

    Ma opresc altfel admin imi taie macaroana insa nu inainte de a trage concluzia:
    Desigur astăzi, referitor la persecutarea nativilor, political correct este să trăzneşti (moralizator) sau să moralizezi (trăznitor) exclusiv asupra anglo-saxonilor, în special cei din America de Nord, veşnicii „criminali de serviciu”.

  7. un_batrin spune:

    Vad o atitudine, din partea majoritatii comentatorilor, care nu poate duce nicaieri. Se aduc exemple de crime comise de toate partile (reale de altfel). Problema este intrecerea in a demonstra care sint (au fost) mai groaznice. O sa fiu injurat dar pina la urma este o atitudine primitiva. Imi pare rau sa o spun dar nici unii nu sint mai buni ca ceilalti iar cei cera incearca sa demonstreze contrariul nu merita sa fie considerati mai buni decit cei pe care ii condamna. Din pacate lumea moderna este de fapt la fel ca lumea de acum 100, 200 sau 2000 de ani. Ne omorim unii pe altii – fara sa stim de ce – si apoi invingatorii gasesc argumente sa demonstreze ca au procedat corect. Mai rau ca acum 10000 cind se pare ca macar nu cautau justificari. RUSINE LUMII “civilizate”!

    • Fartat Cicero spune:

      Învingătorul devine erou, iar învinsul criminal de război. Totdeauna.

    • iosiP spune:

      Nu cred ca intrebarea este ale cui crime au fost mai groaznice, ci care dintre ele s-au datorat dorintei de expansiune si cucerire si care au fost rezultatul rezistentei in fata invadatorului.

      Cu scuzele de rigoare, dar daca imi incalci proprietatea si imi omori fratele, nu te mira daca raspunsul meu este sa-ti omor nevasta si copiii (desigur, daca nu pot ajunge direct la tine). Nu e corect? Pai poate nu e, dar n-aveai decat sa stai acasa si sa ma lasi in pace! Alegera ti-a apartinut, deci responsabilitatea iti apartine asisderea…

      • un_batrin spune:

        Cum spune cineva mai sus invingatorul devine erou (are dreptate). Indiferent daca este agresor sau agresat. Daca agresorul invinge automat si agresiunea este justificata. Nu am vazut agresor care sa recunoasca ca nu a avut dreptate. Poate doar cind nu mai conteaza pentru ca agresatul practic a disparut.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Nu e vorba de ale cui crime au fost mai groaznice fiindca oricum am suci-o anglo-saxonii nu au produs lagare cu milioane de morti, desi exista (prea multi) comentatori care echivaleaza Guantanamo cu Auschwitz (o aberatie care nu poate fi generata decit de interese evidente sau de un imbecilism atit de monumental incit nu ar permite nici macar apasarea a trei taste). De altfel in postarea mea aveti deja comparatia necesara prin marturia Aniţei Nandriş-Cudla despre “blazgoniile” ruso-cazacesti. Insasi institutia cazacilor este o perversiune specifica Rusiei fara echivalent in restul lumii: adica niste oameni cu ceva drepturi in plus fata de restul mujicilor isi platesc libertatea (relativa) prin persecutarea salbatica a compatriotilor. Halal natiune ! Si ce mai seamana cu trupele de securitate care vinau “partizani” de acelasi neam cu ei (!!!) Sau impuscau demonstranti in 1989.

      TOTI ROMANI !

      Rusine, Domnilor comentatori ! Sau sinteti “tovarasi” ? Tovarasi cu Lenin si gasca lui de calai, NU CU MINE !

  8. Mircea Stoian spune:

    Liderilor rusi si europeni poate le da D-zeu mintea cea de pe urma. Occidentul, in general si U.E. in special nu au alta sansa pentru a continua dominarea lumii decat o alianta strategica si inteligenta cu Rusia. Avem un pol de cunostere si bogatie alaturi de cele mai mari resurse naturale din lume. In caz contrar Rusia va fi cucerita economic de China, daca nu vor face chiar un parteneriat strategic. Rusii sunt totusi mult mai apropiati de cultura europeana decat de cea asiatica. Un parteneriat inteligent pe termen lung ar putea sa insemne o dezvoltare si o extindere a europenilor in Rusia pe de-o parte, fara a pretinde o civilizare imediata a acesteia, si o incercare de stopare a declinului occidental. Aparent paradoxal, rusii sunt mult mai compatibili cu europenii (fiind europeni) decat turcii, spre exemplu. Problemele noastre geo-strategice actuale vor disparea rapid cand vom incepe sa o luam cu totii la vale fata de asiatici. Probleme cheie: stimularea cercetarii si inovarii si stimularea natalitatii. Un asemenea parteneriat ar crea premise mult mai bune pentru rezolvarea acestor probleme. Legat de scaderea, respectiv cresterea natalitatii, poate ar trebui sa vorbim despre cauzele profunde ale acestor fenomene. De ce unii se inmultest rapid, ca ai impresia ca nu o sa-i mai incapa pamantul, iar altii scad constant, fie ca le e bine (europenilor), fie ca nu (rusilor).

    • Theophyle Theophyle spune:

      @Mircea Stoian

      1. Rusii sunt mai apropiati de profilul european, de cand si cum?
      2. Occidentul a salvat Rusia in anii ’90 de colaps economic total, a continuat o colaborare cinstita inca un deceniu – raspunsul a fost cel pe care il vedeti. Nu poti lua cina cu un canibal

      • Mircea Stoian spune:

        1. Dumneavoastra fiind specialist in antropo-istorie, nu am sa va contrazic atunci cand spuneti ca rusii nu ar fi mai apropiati de profilul european decat asiaticii. Sper doar sa va mentineti aceasta parere si sa nu fiti doar luat de val.
        2. S-ar putea sa ramanem doar spectatori/servitori la cina altora. Cat despre canibali, cu cat vom fi mai putin realisti cu atat ne vom infunda mai adanc in malul gandirii noastre superioare!
        Haideti sa stam stramb si sa judecam drept. Sa lasam deoparte toate cliseele. Ce au facut rusii cu Ucraina? Si ce e Ucraina? Si cine pe cine ameninta mai tare, SUA pe rusi sau invers? Nu sunt filorus, nu am fost niciodata, din contra. Dar nu mai cred nici in capacitatea si nici in dorinta de expansiune a rusilor si nici in capacitatea conducatorilor occidentali de a ne duce altundeva decat intr-o fundatura. Sper macar ca nu vorbiti si dumneavoastra despre cucerirea si anexarea Crimeei unde rusii (din Rusia) au intrat peste rusii (din Crimeea) care vroiau in Rusia. Totul pe un teritoriu care nu este si nu a fost ucrainian.
        Sunt sigur ca timpul imi va da dreptate si nu va fi unul lung. Sper doar sa va amintiti ceea ce sustineti astazi.

        • Cristian C spune:

          @Mircea Stoian:
          “Ce au facut rusii cu Ucraina? ” – foamete, asasinate, teroare.
          “Si ce e Ucraina?” – nu este Rusia
          “Si cine pe cine ameninta mai tare, SUA pe rusi sau invers? ” – pura propaganda. SUA nu este o amenintare pentru Rusia. SUA nu vrea sa alipeasca Siberia la Alaska.
          Nu am nici un dubiu ca un referendum gen Crimea in Siberia va “creea” conditiile alipiri acesteia la SUA

          Ironia este ca dupa atat tam-tam, Rusia va cadea atat de jos, incat va solicita sprijinul Americanilor – precum in ’90 – vezi @theophyl. Si ironia si mai mare este ca il vor primii – SUA prefera ca Siberia sa ramana in Rusia decat in China.
          Avem de-a face cu imperialism clasic rusesc. Iar “dovezi” despre “imperialismul nord American” provine is Istvestia.
          Anecdotic vorbind, Putin este un dl. Goe, mult mai periculos. Material de Ilf si Petrov.

  9. om normal spune:

    Cateva observatii:
    1. Ideea preponderenta in articolele despre Rusia sau Putin este ca unii trebuie sa castige si altii trebuie sa piarda. Fals, parerea mea. Ambele parti trebuie sa castige
    2. Analizele si comentariile privind situatia din Rusia se axeaza, in general, pe slabiciunile Rusiei. Gresit, parerea mea. E ca si cum ai decide sa te apropii de un dusman cu piciorul rupt fara sa vezi ca are un pistol in mana.
    Adevarat este ca si daca ai analiza punctele forte ale Rusiei, ai fi din start catalogat cititor RT.
    3. Intr-o confruntare, trebuie sa analizezi temeinic adversarul. Nici sa-l subestimezi, nici sa-l supraestimezi.
    4. Scopul tuturor discutiilor ar trebui sa fie “ce urmeaza sa se intample”. Se pare ca raspunsul se afla la o singura persoana. Acea persoana trebuie analizata temeinic.
    5. Analizele despre Putin sunt, in general, pline de emotii. Gresit, daca vrei sa anticipezi care va fi urmatoarea miscare.

    Pe cand o analiza despre Putin?

  10. boris marian spune:

    pe scurt – ne bucurăm că moare capra vecinului, dar nu vedem ce este în curtea noastră? Deschizi telervizorul și te crezi în Africa Centrală. În afară de alcoolismul care a dominat , din păcate , viața omului obișnuit din Rusia, nu văd nimic care să ne „îmbărbăteze”. Sesizez un oarecare sadism în expunere, care îmi displace, fie că ar fi vorba de ruși sau de hotentoți, apropo de SIDA. îN LUME ȘI CHIAR ÎN SUA SE MAI MOARE DE CIROZĂ ALCOOLICĂ. Să ne bucurăm? Nu mor caii când vor câinii. Hai să punem la punct sistemul nostru sanitar, asigurările sociale, că Bucureștiul e plin de boschetari, domnule Theophil ori nu mergeți prin București?

    • Theophyle Theophyle spune:

      boris marian,
      niciodata nu m-am bucurat de nenorocirile altora si in Bucuresti ca la Paris, Londra sau New York sunt probleme la fel de mari.

      Permiteti-mi dle Boris sa nu-i iubesc pe rusi, cu un bunic mort la Cotul Donului si un tata detinut politic si anchetat si de NKVD.

      Felul in care s-au comportat in toate tarile cotropite si agresivitatea de care dau dovada nu-mi inspira prea multa simpatie pentru ei. Pentu ei istoria nu s-a schimbat si Europa este inca un camp de vanatoare. Deci da, dle Boris asta este opinia mea!

      • Stefan spune:

        Bunicul meu a fost luat prizonier la Cotu Donului. Cei care au supravietuit macelului au fost asezati pe 1 rand si o persoana era impuscata in cap, una nu. El a fost nu. Dizenterie, paduchi, febra tifoida, iarna, foamete. Parintii au fost instiintati ca toti au murit, i-au facut inmormantare, praznice.
        Ati pomenit de Cotu Donului si stiu ca din 20 de tineri plecati din sat, doar bunicul meu s-a intors viu si intreg. Eu, familia mea si bunicul credem in destin, in Dumnezeu si in lectii de viata.
        Imi pare rau pentru bunicul dumneavoastra, perioadele de razboi sunt perioade foarte tulburi, perioade in care omenirea se abrutizeaza. Ramane doar instinctul de supravietuire, animalic. Raul este exacerbat incontrolabil.
        Stiti “La vita e bella” de Fellini? Asa a fost bunicul cu noi in ceea ce priveste razboiul, ne-a prezentat doar partea invingatoare, de supravietuire, faramele de umanitate pe care le-a intalnit.
        (Scuzati-mi devierea de la subiect, dar Razboiul este oribil! Si daca nemtii aveau reguli clare, rusii s-au comportat barbar.)

  11. Domnule VASILIU MIRCEA PAUL ar trebui sa stiti ca nu exista valori absolute cu exceptia lui Dumnezeu. Ati dat exemple de atrocitati comise de rusi. Ele in sinele nu au prea mare valoare daca nu le compari cu atrocitatile comise de alte popoare. Valoarea unui lucru negativ sau pozitiv sa afla prin masurarea cu un etalon (care aici nu prea exista mai ales dupa asasinarea lui Dumnezeu!) sau prin compararea cu lucruri similare facute de altii (supriza si astea lipsesc din comentariu).
    Normal ca lipsesc deoarece daca am apuca sa insiruim atrocitatile comise de tarile occidentale am descoperi ca rusii sunt mici copii.
    Exista tari care nu se ridica de pe scaun daca nu macelaresc un milion de “suboameni” de prin colonii. Singurul moment in istoria rusilor cand au egalat occidentul la capitolul genocid este perioada bolsevica Lenin-Stalin. Exista doar o mica problema. Rusii au fost si ei masacrati la fel ca toata lumea deoarece in realitate Rusia a fost ocupata si condusa la abator de o clica de nonrusi pusi pe genocid. Normal ca nu putem spune adevarul pana la capat si nu putem numii persoanele nonruse reponsabile de crimele comunistilor asa ca vina a cazut pe capul rusilor desi clica de psihopati a macelari si cateva zeci de milioane de rusi.
    Este adevarat ca rusii sunt mici copii si la facut lucruri bune, utile etc. aici este de fapt punctul nevralgic si de aici incepe simpatia fata de occident.

  12. boris marian spune:

    Generalizând nu mai sunteți credibil ca analist politic, eu ca evreu ar trebui să nu-i înghit pe nemți, nu așa se judecă popoarele, aveți un nume frumos – Theo -fil – iubitor de Dumnezeu, deci? Armata română nu avea ce căuta la Cotul Donului, să-i mulțumiți lui Antonescu unde a dus o armată fără muniții și haine. NKVD-ul , da nu poate fi amintit cu laude, dar nici Securitatea noastră nu era f. blândă.

    • Theophyle Theophyle spune:

      cand incepem sa inaintam religii si etnii nu cred ca mai are rost o discutie. Bunicul meu a fost in viligiatura la Cotul Donului. De unde stiti care sunt sentimentele fata de regimul Antonescu. Deci multe prezumtii pe care eu nu mi le permit, pentru ca daca as dori-o chiar nu cred ca ar fi foarte placut pt. dumneavoastra avand in vedere ca va afirmati etnia/religia, lucru pe care il apreciez dar il gasesc ca inutil

  13. Gabi M. spune:

    O intrebare pentru autor, daca se poate. Ce imi puteti spune de atentatele comise in Rusia si care au vizat blocuri de locuinte din diferite orase? Au fost puse la cale de teroristi islamisti sau de FSB? Stiu ca atentatele astea au dus la cresterea popularitatii noului premier al Rusiei, Vladimir Putin, si au fost folosite ca justificare pentru inceperea celui de-al doilea razboi cecen, alaturi de invazia Dagestanului condusa de Shamil Basayev.

  14. basarab spune:

    Gresala a priori a UE fata de statele din spatiul ex-sovietic a fost ipoteza ca au de a face cu state/natiuni de sine statatoare cu care se poate trata normal. Politica pasnicei convietuiri, pasii facuti in acest sens au fost erori enorme comise de la caderea urss. Nu stiu daca europenii nu au luat dorintele lor drept realitati si au procedata in consecinta. Statele din fosta URSS, au fost recunsocute in frontierelor lor pentru ca se dorea un gaj de stabiliatate, europenii descopera acum ca nu este chiar asa si ca practic noile state se regasesc in stari de instabilitate datorate prezentei pro-rusilor in interiorul acestora. Deunazi francezii au realizat ca nu se poate avea incredere nici in federatia rusa nici in ucraina, caci nu se stie in ce directie va batea vantul dupa 25 Mai la Kiev. Sper ca Moldova sa aiba inteligenta sa transforme starea dificila de azi intr-o oportunitate pentru maine, pentru a se apropia de ue. Marturisesc ca in ceea ce priveste Ucraina si Georgia sunt sceptic ca vor putea sa se apropie de UE, Ucraina are inca o pozitie ambigua, iar Georgia este localizata prost. Imi pare rau ca Ucraina va pierde caci bietii bucovineni nu se vor putea de avanatjele ue.

  15. teodor spune:

    Draga Theophyle,
    Vin de la cateva inalniri “camaraderesti”, cu oameni de afaceri prosperi, care sunt nedumiriti de ce Presedintele Basescu le spune sa nu faca afaceri cu Rusia si cu China, iar americanii, nemtii, francezii, italienii si olandezii, le fac la greu.
    Cu alte cuvinte, de ce popa le zice sa nu faca, iar celalalte fete bisericesti (altele decat popa, dar din tagma popii) fac exact contrariul?
    Si asta in contextul in care cererile rusesti au explodat anul acesta , iar oferta chinezeasca, este enorma .
    Crezi cumva ca o clasa politica (din anumite zone ale Ro, din Mo, din Transnistr, …) va face altfel decat doreste potenta clasa a oamenilor de afaceri? Crezi cumva ca hamalii lui Dragnea si votantii lui Mazare (“daca nu imi da Ponta Portu’ Constanta, cetatenii Ctei nu ii mai aleg la prezidentiale”), vor vota altfel decat le vor spune “liderii”? Adica, sa te intreb pe romaneste, crezi cumva ca se va vota altfel decat in Crimea ? Crezi cumva ca va fi mai economic pt Putin sa cheltuiasca inca 15 mlred de euro, ca sa mentina un curs al rublei, sau va prefera sa scoata bani pe piata internationala si sa scoata Ru din izolationismul monetar si comercial in care pare ca a intrat

    • Theophyle Theophyle spune:

      Dle Teodor,
      dreptatea este de partea dumneavoastra si totusi senilele tancurilor influenteaza milioanele de oameni mai mult decat lacomia acestei caste, care a fost din cele mai vechi timpuri asa cum a ramas pana astazi – oportunista.

      Roma a cazut cucerita de vandali (455 d. Hr) cu ajutorul sagetilor si sulitelor vandute de negustorii romani din Hispania si ajutorul tacticienilor romani in slujba lor (409 d. Hr.) si asta este un adevar istoric.

  16. boris marian spune:

    nu am fost înțeles, nu am ieșit în față ca aparținător de o etnie sau de o religie, nu ați înțeles sensul – rusofobia, ca orice xenofobie sunt la fel de urâte, în fond ce popor iubim fiecare? Pe al nostru, dar nu înseamnă că trebuie să urâm alte popoare, sumntem oameni, combatem ideologii, politici, nu confundăm regimurile cu popoarele, dragă domnule Teofilos. Insist să nu se șteargă acest com. nu intenționez să continui o polemică , evident, inutilă. Cine nu vrea să audă este mai surd decât un surd adevărat.

  17. Theophyle Theophyle spune:

    Alcoolul este problema principala. Barbatii consuma cam 21 litrii de spirtoase (anual, peste 45 de grade in continut) mai mult decat femeile

  18. Theophyle Theophyle spune:

    Aveti dreptate!

  19. Sofocle spune:

    Litrii ???

  20. Theophyle Theophyle spune:

    Da,
    sursa este The Lancet, cel mai bun jurnal medical din lume!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Theophyle


Theophyle

Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)