joi, martie 28, 2024

In numele fiintei umane: Destinul lui Ioan Paul al II-lea

Canonizarea lui Ioan Paul al II-lea, alaturi de Ioan al XXIII-lea, de catre Papa Francisc, consacră un destin extraordinar, un angajament total in favoarea libertatii umane. Papa Benedict al XVI-lea avea perfecta dreptate cand spunea ca a fost un veritabil far al umanitatii, un martor plin de compasiune al tragediilor generate de totalitarism si un arhitect spiritual al tranzitiei lumii moderne catre o noua faza a istoriei. Viata si opera Papei Ioan Paul al II-lea au contribuit in chip crucial la afirmarea adevarului si demnitatii ca valori definitorii ale existentei umane. A fost, spre a relua formularea lui Karl Jaspers, unul dintre aceia care au dat masura umanului.

Ioan Paul al II-lea a fost una dintre figurile supreme ale spiritualitatii in secolul XX. Viata sa, traita sub semnul opozitiei in raport cu orice forma de injosire a conditiei umane, simbolizeaza aceasta continua cautare a legaturii dintre fiinta umana si transcendenta. Pentru Ioan Paul al II-lea, confruntarea cu fortele raului a reprezentat o obligatie morala absoluta. Ultimii ani ai vietii acestui om exceptional s-au derulat in suferinta. Papa a ramas insa fidel principiilor sale, a continuat sa uneasca in actiunea sa principiile actiunii cu cele ale contemplatiei. A continuat sa preconizeze si sa practice acele idei dezvoltate in documentele majore ale perioadei in care s-a aflat la carma catolicismului mondial: enciclica “Redemptor Hominis” (Mantuitorul omului) si, nu mai putin importanta, enciclica “Veritatis Splendor” (Splendoarea adevarului).

Aceasta din urma, publicata in 1993, era un document de teorie morala menit sa incurajeze reflectia si dialogul. In ea, Ioan Paul discuta constiinta, ratiunea si libertatea, sustinand ca moralitatea se bazeaza pe adevaruri fundamentale despre natura umana si despre lume, iar nu pe optiuni individuale ori pe consens social. In cea de-a treisprezecea enciclica, “Fides et Ratio” (Credinta si ratiune), publicata in 1998, cu prilejul a doua decenii de cand fusese ales Papa, Ioan Paul arata ca ambele sunt cai legitime ale cautarii adevarului. Era vorba de o respingere a unor tendinte filozofice moderne, inclusiv rationalismul postiluminist, marxismul si nihilismul, in numele unui umanism al salvarii prin regasirea legaturii cu valorile marii traditii iudeo-crestine.

Am avut prilejul ca in scrierile mele de-a lungul anilor sa ma refer la rolul acestui mare ganditor si om al actiunii spirituale. In volumul de convorbiri cu Mircea Mihaies, “Incet, spre Europa” (Polirom, 2000), cititorul poate gasi analize legate de vizita Papei in Romania, dar mai ales pe tema contributiei sale la sfarsitul comunismului si la deschiderea universalista a Bisericii Catolice. Mesajul Suveranului Pontif cu prilejul vizitei in Romania sugera ca ortodoxia nu inseamna sub nici o forma izolare ori lipsa de participare la imensa transformare care are loc in conditia europeana si in conditia planetara. Ioan Paul al II-lea a fost Papa care a facut ca o serie de lucruri ce pareau imposibile sa devina posibile si sa fie parte a lumii in care traim in momentul de fata. A jucat un rol esential in prabusirea comunismului. Daca admitem ca Polonia este numele debutului prabusirii comunismului sa ne amintim grevele de la Gdansk, geneza sindicatului liber si autoguvernat „Solidaritatea”, venirea la putere in iunie 1989 a unui Guvern condus de catolicul laic, prieten al Papei, Tadeusz Mazowiecki (1927-2013) , trebuie sa recunoastem ca toate acestea au fost direct legate de prezenta spirituala si rolul lui Ioan Paul al II-lea.

Deschizator de drumuri in atatea privinte, Papa a mai facut un gest exceptional: in anul 2000, a vizitat statul Israel. Ioan Paul al II-lea a fost primul Papa care a recunoscut, fara nici un fel de echivoc, dreptul poporului evreu la existenta statala. El a vorbit direct despre statul Israel si legitimitatea sa istorica. Nu numai ca a stabilit relatii diplomatice intre Vatican si statul Israel, dar a subliniat mereu conexiunea vitala dintre crestinism si iudaism.

O componenta la fel de importanta in mostenirea Papei este recunoasterea pacatelor comise de-a lungul secolelor impotriva diverselor grupuri sau indivizi care au suferit consecintele intolerantei. Aceasta marturisire a unei culpabilitati asumate este unica, dupa stiinta mea, in istoria crestinismului, venind de la varful Bisericii. Papa a dus mai departe spiritul Conciliului Vatican II, convocat la initiativa lui Ioan al XXIII-lea (care anula morbida teza a “poporului deicid”), numind cat se poate de clar antisemitismul drept pacat impotriva crestinismului. Documentul “Ne amintim: Reflectii despre Shoah”, adoptat de Vatican la initiativa Papei, ramane un reper moral fundamental pentru vindecarea relatiilor dintre evrei si catolici. Trebuie amintita aici declaratia Papei cu prilejul vizitei la memorialul Yad Vashem din Ierusalim, consacrat victimelor Holocaustului: “Aceste crime nu s-ar fi putut produce in absenta unei ideologii straine de Dumnezeu si opusa lui Dumnezeu”. Cuvinte de o nesfarsita adancime, menite sa explice cum a fost posibila caderea umanitatii in barbariile totalitare, comunista si fascista, simbolizate pe veci de cuvintele Gulag si Holocaust.

Asemeni unor Aleksandr Soljeniţân, Andrei Saharov, Vaclav Havel sau Jacek Kuron, Ioan Paul al II-lea a stiut ca adevarul este cea mai eficienta arma de lupta impotriva minciunii totalitare. A fost mereu si pretutindeni sustinatorul valorilor dreptatii, tolerantei si adevarului. Cand a sosit in Polonia, in 1979, la un an dupa alegerea sa ca Papa, Ioan Paul le-a spus compatriotilor sai: “Nu trebuie sa va temeti”. Era un indemn irepresibil la onoare, demnitate si adevar. Totalitarismul, un regim intemeiat pe duplicitate si refuz al distinctiilor traditionale dintre bine si rau, s-a dovedit neputincios in fata acestor valori renascute. Ioan Paul al II-lea a numit anul 1989 annus mirabilis. Intr-adevar, triumful tumultului revolutionar care a dus la renasterea libertatii nu poate fi inteles fara a accentua rolul decisiv al Papei in catalizarea rezistentei anti-totalitare.

Versiune actualizata a articolului aparut aici, pe „Contributors”, in luna mai 2011:

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/splendoarea-adevarului-ioan-paul-al-ii-lea-si-umanismul-salvarii/

Despre semnificatia evenimentului:

http://www.zenit.org/en/articles/john-paul-ii-a-vibrant-hope-for-the-human-future

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Dle Tismaneanu,
    Este fascinant cum la dvstra the praise or critique sunt bazate pe un unic litmus test care le dizolva pe toate celelalte: acela al opozitiei la totalitarianismul comunist. Cineva poate sa prezica cu absoluta exactitate daca textul dvstra va fi pozitiv aplicand cu rigurozitate testul de mai sus. Din pacate pt realitate (si credibilitatea dvstra) lucrurile nu stau tocmai asa. Citat ” Viata sa, traita sub semnul opozitiei in raport cu orice forma de injosire a conditiei umane, simbolizeaza aceasta continua cautare a legaturii dintre fiinta umana si transcendenta” – poate ne lamuriti cum impacam abuzul bisericii catolice adupra celor mai vulnerabili: copii si tineri aflati sub abuzuri sexuale de catre clericii bisericii. Cum impacam cele de mai sus cu massice cover-up in acest caz? Cover-up desfasurat sistematic sub conducerea lui John Paul. Ipocrizia bisericii centrale (curia) in cazul pozitiei fata de comunitatea lgbt este de acum un loc comun. La fel atitudinea fata de avort, divort si femeie in genere. Istoric biserica catolica a proferat abuz dupa abuz in lumea coloniala. Cineva nu trebuie decat sa contemple bisericile pline de aur si bogatie fin Portugalia sau Spania (two of the most devout catlic countries) pt a realiza furtul genocidal practicat de biserica catolica. Sorry dar asa cum pe buna dreptate l-ati criticat pe Marques tot asa o analiza mai balansata se cere si in cazul lui John Paul, R. Reagan sau daca coboram stacheta – presedintele dvstra favorit T. Basescu. Biserica Catolica ca si institutie are multe pacate si John Paul a prezidat peste unele dintre ele. Nam myoho renge kyo.

    • Este limpede ca vedem lumea in mod diferit. V-am mai spus-o, devine plicticos sa o repet. In romaneste se spune totalitarism. Ce-ar fi, daca se poate, sa incercam cu totii sa scriem romaneste aici? Ori, daca e greu, scrieti in engleza. Dar aceasta amestecare de registre lingvistice nu e de natura sa geneze claritiate, ba chiar dimpotriva. Daca textele mele vi se par dezolant de previzibile, v-o spun a nu stiu cata oara, nu le mai cititi. Ii rog pe cititori sa se ocupe de substanta articolului, nu de comentarii cu afirmatii hiperbolice, de-a dreptul aiuritoare, gen „furtul genocidal practicat de biserica catolica”. Am publicat aici un omagiu adus unei personalitati colosale, un om care a dat masura a ce este mai frumos si mai demn in om. Asa privesc eu destinul lui Ioan Paul al II-lea. Este, fireste, dreptul Dvs sa vedeti lucrurile in chip diferit.

      • @John Dolan: stimate domn, stiti, predictibilitatea in anumite situatii, e binevenita. De exemplu cand e vorba de adevaruri fundamentale, importante, ca cele trecute in revista aici, scurt, de domnul Tismaneanu. Adevaruri (fundamentale, da, istorice si esentiale) care ori nu se cunosc, ori nu se inteleg, iata. E bine, ba nu, e grozav cand adevaruri de gen sunt previzibile. Insa, desigur, ele nu sunt previzibile pt oricine, ci doar pt cei familiarizait cu ele si capabili sa le identifice si descrifreze. Nu, nu e cazul dvs. In cazul dvs previzibil (ba chiar banal) e contra-argumentul, retorica subtire si ingustimea intelegerii subiectului.

        Vedeti, fiecare cu predictibilitatile lui….

    • @ John Dolan. Sunteți de „bifat” la rubrica „retrogr… la miezul nopții”. Așadar, în urma studiului dvs asupra abuzurilor, ați ajuns la concluzia că toată Biserica abuzează copiii, tinerii etc. Ce oameni, duminica trecută la sanctificarea lui Ioan Paul 2 s-au adunat zeci de mii de tineri „abuzați”, așa ca să-i mulțumească Domnului… și papei. Ipocrizia bisericii centrale (curia) (!?) față de comunitatea lgbt… (Știu, îi bănuiți pe toți preoții, călugării etc, de „înclinații” homosexuale…) Atitudinea față de avort, divorț și femeie… Aici chiar aiuriți. Deci în avort nu e nimic grav? Pentru divorț ar trebui să vândă și biserica catolică adeverințe de 15 lei pentru a doua, a treia, a patra, a zecea căsătorie? Mai trebuie să aibă Biserica (Catolică) vreo legătură cu Evanghelia? Sau să se ghideze după Regulamentul de ordine interioară pentru pompieri? Cu „atitudinea față de femeie” chiar nu înțeleg…
      „Istoric biserica catolica a proferat abuz dupa abuz…” Îmi pare rău, dacă ați fi urmat și o facultate, lucrurile chiar stăteau altfel. Nu mai am ce spune. Vă rog, pentru viitorul (cât a mai rămas…) țării, nu mergeți la vot pe 25 mai. Și nici după. Mulțumesc!

    • @JD: in ce va priveste, nu stiu ce este mai haotic: felul cum scrieti sau felul in care ganditi. Bineinteles, nu se exclude faptul ca una sa influenteze pe cealalta!

    • citesc comentariul numitului John Dolan si zic:

      Ce trista ingustime a orizontului intelegerii acestui comentator. Sa negi personalitatea si contributia intr-adevar colosale si benefice la eliberarea lumii (cel putin a Europei de Est) din lagarul si totalitarismul comunist, prin promovarea si restaurarea valorilor crestine, cu preeminenta a libertatii, demnitatii, ratiunii si responsabilitatii individuale (indiferent de rit si cult- catolic, ortodox, protestant) nu e doar dovada de prostie (n-am un eufemistm politicos si potrivit) si de ignoranta devastatoare, ci in special de perspectiva.

      La fel si sa acuzi lipsa de echilibru a oricarei opinii care subliniaza aceste contributii ca definitorii pt identitatea si personalitatea lui Ioan Paul al II-lea.

      Sa pui accentul pe deplorabilele deviatii (homosexualiltate, pedofilie) ale unor membri ai clerului catolic (ca n-or fi toti asa) sau ale bisericii catolice insesi (exista multe de discutat aici) de la ideea, filosofia si spiritualitatea promovate (cu succes, iata) de IP II, demonstreaza ca sarmanul comentator are un unghi teribil de ascutit/ingust prin care intrezareste viata si lumea.

      Nu poate fi condamnat pt asta (in sensul de criticat in scopul de constientizare, responsabilizare si ajustare a opiniei), ci cel mult compatimit. Cum sa ai pretentii de la om sa inteleaga, pe asa un fond de lipsa de perspectiva, baza epistemica, onestitate si capacitate intelectuala, analitica?

      Valabil pt toti ceilalti comentatori (notez ca nu e singurul) care, animati de aceleasi prejudecati si lipsuri, aplica discursul nodului in papura.

      Ce sa le mai spui: nu domnule: da, n-a fost perfect Ioan Paul al II-lea, dupa cum nici dogma, nici biserica catolica (creatii omenesti) nu sunt. N-a fost perfect, ca n-a fost Dumnezeu, n-a facut el lumea, si nici n-a reusit s-o dreaga pe toata – dupa cum lesne se poate observa, nici macar Fiul lui Dumnezeu, Isus, n-a reusit, desi s-a sacrificat tocmai pentru mantuirea lumii; se pare ca, in termenii divinitatii si istoriei omenirii, 2000 de ani sunt un interval prea scurt, nu ajung :)

      Dar ceva mai mult decat noi toti, aici de fata, si multe alte miliarde de oameni, a reusit sa dreaga, sa ajusteze, in parcursul istoric al omenirii, prin contributia si prezenta sa epocala, spirituala si politica . Ultima (contributia politica) alaturi de alte doua personalitati politice stelare ale epocii, Reagan si Thatcher, carora le datoram, tuturor, faptul ca azi nu suntem Coreea de Nord (totalitarism comunis domnule, dat, asta inseamna, asa se traduce in realitate).

      Ba le datoram pana si libertatea de a exprima public, pe toate gardurile internetului, ce gandim, fie si prostii atunci cand suntem (unii) manati de neintelegeri, varii demoni interiori si ingustimi ale intelectului.

      Da domnilor, libertatea de a exprima inclusiv prostii, fara repercusiuni dramatice – o binecuvantata libertate – i-o datoram si lui Ioan Paul al II-lea (alaturi de ceilalti doi mari polilticieni amintiti).

      Asa ca nu e cazul sa va suparati sau va autocompatimiti urmare a comentariilor de gen: faptul ca cineva va contrazice sau va subliniaza public si deschis lipsurile (evidente ale) retoricii nu-i dramatic. Dramatic era daca va baga careva la puscarie pentru delict de opinie, ca-n societatile totalitare – multumim si pe aceasta cale dlui Tismaneanu si „obsesiei” dumnealui antitotalitare; ca uite, unii cred ca e irelevanta, desi sunt contemporani cu ea; da, exista in continuare si poate reveni oricand daca nu bagam de seama. Dramatic era daca va ardea careva pe rug pt erezie, ca pe vremea lui Torquemada – daca e sa aducem in discutie problemele si erorile istorice ale catolicismului, de ce sa nu incepem cu asta?

      Cine nu pricepe lucrurile astea, importanta lor colosala, sau de ce e important sa demantelam, explicam, combatem permanent oroarea totalitara -uite, pana si cei care au trait uita; si atunci cine sa mai transmita generatiilor viitoare neceistatea apararii permanente a libertatii – si sa-i onoram vesnic pe toti aceia care ne-au ajutat sa scapam de ea, spre libertate, nu poate fi decat compatimit.

  2. De acord cu tot ce ați enunțat. Și totuși, două rezerve : intervenția în cazul abuzurilor sexuale a fost mai puțin tranșantă și energică decât s-ar fi căzut. O relevă anchete făcute în Statele Unite, în special în ce privește cazurile din arhidioceza Milwaukee. A doua, este legată de intervenția împotriva activismului clerical în America Centrală. Specific mă refer la El Salvador. De altfel, este o atitudine pe care a continuat-o și cardinalul Ratzinger. Cred că a face legătura activism=marxism a fost o super-simplificare. Mă refer în special la organizațiii sprijinite de cardinalul Romero până la asasinarea lui. Exprim un punct de vedere pur personal dar regimul din El Salvador al epocii îmi pare la fel de odios ca dictaturile marxiste.

  3. Opozitia Papei Ioan Paul al II-lea fata de regimurile totalitare nu poate fi pusa la indoiala. Dar nu sunt de acord cu aceasta canonizare din mai multe motive. Un om care l-a primit in audienta pe Vadim Tudor nu este un sfant. Nici papa Benedict nu va putea fi vreodata un sfant dupa ce l-a decorat acum cativa ani pe-acelasi individ. Mi se pare imoral ca un personaj agresiv, calomniator, un comunist visceral care-a sustinut regimul totalitar jumatate din viata, sa primeasca asemenea distinctii. Deloc surprinzator, CVT nu s-a ferit niciodata sa calomnieze chiar institutia papala care l-a decorat. Oare institutii ca Vaticanul nu au consilieri care sa verifice macar superficial biografia persoanelor care ajung in proximitatea Papei ?

  4. Si iata ca scoala de doi lei, cu valente evident moscovite, a acaparat in decenii de propaganda si dezinformare mintile ratacite in superficialitate.

  5. Intr-adevar una dintre cele mai mari personalitati ale secolului XX. Pacat de suferinta ultimilor ani. Tin minte in timpul unei vizite la Vatican din vara anului 2004, cum a salutat multimea adunata in piata San Pietro intr-o duminica dimineata… insa doar din spatele ferestrelor, fara a mai iesi pe balcon ca in alti ani.
    A lasat un mare gol in urma, care nu cred sa poata fi umplut prea curand (daca vreodata).

    Va multumesc pentru articol!

  6. Pentru mine Papa Ioan Paul al Il-lea este un stalp care a luminat in permanenta cu credinta.

    Vizita sa in Romania, gesturile si cuvintele rostite atunci mi-au dezvaluit multe sensuri pe care poate ca nu le-as fi cunoscut daca doar le citeam sau le ascultam sau il vedeam in timpul traditonalelor mesaje pascale.

    Mai tarziu am inteles ca Papa a avut o relatie speciala cu evreii de care a fost extrem de apropiat, ca de altfel multi polonezi. Ororile razboiului au unit oamenii si i-au facut sa se gandeasca cum poate sa fie oprit si niciodata uitat genocidul nascut si crescut de nazisti.

    Dar cel mai tare m-a impresionat devotamentul cu care a slujit in Polonia, la Cracovia si niciodata in Varsovia – capitala tarii. Este o poveste interesanta care leaga destinele a doi prelati polonezi dintre care unul ajunge sa devina Papa si celalalt ramane in continuare in Varsovia.

    Si poate cel mai mult m-a impresionat puterea de care a dat dovada atunci cand si-a iertat agresorul din 1981. Pentru mine nu exista o alta persoana care sa arate mai bine si mai puternic ca exista o putere a iertarii.

    Mi-as fi dorit sa fiu mai aproape de evenimentul celebrat la Roma in urma cu 2 zile.

  7. Multumesc pentru acest articol remarcabil, plin de sensibilitate, un subtil dar veritabil omagiu, pe care un urmas al supravietuitorilor victimelor obscurantismului crestin, evreul V. Tismaneanu, il aduce unuia dintre cei mai puternici, cei mai influenti, si mai onorati dintre crestini, sfantul Ioan Paul al 2-lea!
    Dincolo de calitatea intrinseca si de acuitatea analizei istorice, consider ca acest text reprezinta o adevarat lectie de viata pentru multi dintre noi…

  8. Pleada poloneza a avut in frunte un om peste epoca lui.
    Ministru de externe american, francez au secondat un papa modern care au dat sperante europei de est.
    Din pacate cei care au incasat cecul lasat de polonezi nu au facut altceva decit sa minta pe polonezi si europa de est.
    Azi nimeni nu mai crede in valorile occidentale.
    Societatea de consum unidimensionala a fost criticat de papa.

    Azi in Romania mincarea se cumpara de la supermarket cu TVA 24% si cu bani care au mai fost impozitati odata atunci cind au fost cstigati din salariu.
    Deci pentru hrana cea de fiinta statul ia patrimea ce i se cuvine.

    Poate ca zeciuala era o impozitare deficitara.
    Haraciul catre inalta poarta era o umbra de impozitare.

    Din pacate dupa disparitia papei biserica universala nu a revenit la politica de implantare coloniala in estul europei si de distrugere a bisericilor concurente in specilal a celei ortodoxe si a continuat o propaganda care are originile in secolul 9.

  9. Care a fost atitudinea lui Ioan Paul II fata de dictatura militara Pinochet, fata de Fidel Castro si fata de junta generalilor argentinieni ? Ce pozitie a avut fata de Ceausescu si politica de distrugere a satelor si infometare a populatiei ? Dar fata de carnajul de la Timisoara ?

  10. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Exista sfinti, si papa Ioan Paul al ii-lea a fost unul dintre ei.
    Ideile crestinismului (preluate din Biblie) sunt sfinte.
    Dar majoritatea oamenilor nu sunt sfinti, si Biserica nu e sfanta.
    Dupa Conciliul Vatican II, maculatura antisemita imunda a bisericii catolice a fost retrasa din bibliotecile publice.
    Si unde a ajuns?
    In bibliotecile particulare ale popilor, care o tin „ca sa-si faca o idee”.

  11. Multumesc pentru articol!
    Un sfant nu schimba radical lumea. Nu vine de pe planeta Krypton, nu stie tot, nu rezolva tot. E un om care traieste drept, face cat mai mult bine in jurul lui si arata ca este un prieten credibil al lui Isus. Cei care judeca un dosar de beatificare/canonizare, inainte de evaluarea minunilor, vad daca respectivul a respectat invatatura Bisericii.
    George Weigel, biograful Papei Ioan Paul al II lea:
    http://ncronline.org/news/accountability/george-weigel-whitewashing-history
    Investigarea vietii lui Ioan Paul al II-lea a fost foarte amanuntita si rezultatele ei sunt cuprinse in 4 volume groase.
    De fapt, in USA si in alte parti, majoritatea cazurilor de abuzuri nu au avut loc sub privirile lui Ioan Paul al II-lea, desi dezvaluirile au avut loc in timpul pontificatului lui.
    Ioan Paul al II-lea a fost un mare reformator al preotiei si, datorita lui, clerul este acum intr-o forma mult mai buna decat era in 1978. Pana nu se intelege acest lucru, nu se poate evalua de pe o pozitie foarte solida modul in care Ioan Paul a gestionat criza abuzurilor, cand aceasta a ajuns la cunostinta publicului in 2002.
    Congregatia pentru Cler a fost mai inceata decat trebuia sa fie in a recunoaste natura problemei in SUA si planificarea remediilor potrivite.
    Din momentul in care a fost clar, in aprilie 2002, ca lucrurile nu pot fi gestionate de episcopii americani si ca este necesara interventia papala, IP II a intervenit si a aratat fara echivoc ca nu e loc in preotie pentru cei care ii vatama pe tineri.
    A fost deceptionat de relatia cu Fr. Maciel, ca si multi, multi altii. Concentrarea atentiei pe Maciel e grotesc de disproportionata, ca si cum acest caz ar oferi un punct de vedere privilegiat in 26 de ani si jumatate de potificat care a schimbat istoria Bisericii si a lumii.
    IP II nu a esuat in promovarea crestinismului in Europa si cei care sugereaza aceasta traiesc intr-o lume foarte ciudata. Felul sau radical de a fi un ucenic al lui Hristos si capacitatea sa remarcabila de a lasa sa straluceasca acest angajament prin vorbe si fapte a facut crestinismul interesant si convingator intr-o lume care credea ca depasise nevoia de credinta religioasa. A fost un om de un curaj extraordinar. Impotriva convenientelor culturale ale timpului sau, IP II a demonstrat ca tinerii doresc sa fie provocati sa duca o viata eroica. A ridicat demnitatea persoanei umane si a proclamat universalitatea drepturilor omului – si a responsabilitatilor sale – intr-un mod care a ajutat la infrangerea celei mai mari tiranii din istoria omenirii. Daca acesta este un esec papal, atunci nu stiu cum ar putea arata succesul.
    http://www.thetablet.co.uk/news/717/0/john-paul-ii-s-record-on-clerical-sexual-abuse-questioned-two-days-before-canonisation-
    Vadim este complet irelevant. IP II s-a intalnit si cu Agca.
    IP II a fost format in Biserica Catolica inainte de Conciliul Vatican II. Nu a considerat conciliul o ruptura cu trecutul. Conciliul a fost unul pastoral, nu unul dogmatic (adica nu s-a pronuntat asupra invataturii Bisericii, ca astfel ar fi trebuit sa condamne comunismul). Nu se poate lua Nostra Aetate, care e unul din multele documente ale conciliului, si izola de celelalte texte si de restul invataturii Bisericii, care e aceiasi de 2000 de ani.
    De altfel, multi cred ca Nostra Aetate e depasita pentru ca priveste iudaismul ca pe o religie necrestina ca oricare alta. Ori, crestinismul e grefat pe iudaism, nu poate considera ca iudaismul e o religie straina. Isus este evreu, invata ca un rabin, se adreseaza evreilor, apostolii sai sunt toti evrei. Cu toate astea, se mentin diferente greu de surmontat si sunt lucruri pe care pur si simplu nu le intelegem acum, fie ca suntem evrei sau crestini. Ar fi foarte simplu sa fie vorba doar de rezolvat niste documente (v. Dabru Emet https://www.bc.edu/dam/files/research_sites/cjl/texts/cjrelations/resources/documents/jewish/dabru_emet.htm)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro