Home » Global / Europa »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Începutul decăderii la Istanbul?

Dragos C. Mateescu iunie 24, 2019 Global / Europa, Politica & Doctrine, Reactie rapida
11 comentarii 6,042 Vizualizari

Repetarea alegerilor locale de la Istanbul, duminica trecută, a adus un rezultat surprinzător pentru multă lume. Sondajele electorale turceşti au devenit inutilizabile în ultimii ani. Multe sunt comandate şi cosmetizate de puterea de la Ankara iar puţinele firme care mai au curajul să opereze independent sunt obstrucţionate în activităţile lor prin diferite procedee de către autorităţile locale şi centrale. Predicţiile analiştilor veterani nu mai atrag nici ele o audienţă foarte mare, pentru că publicul suspectează mereu fraude electorale masive. Multe astfel de episoade s-au înregistrat la referendumul din 2017 care a instituit regimul autoritar prezidenţial şi la alegerile prezidenţiale din 2018. În ambele situaţii, posibilele fraude erau în favoarea puterii şi, în logica actuală a lucrurilor din Turcia, autorităţile au refuzat să iniţieze anchete oficiale, îngropând cazurile respective înainte de a se fi născut. Chiar şi la alegerile locale la termen, din 31 mai 2019, au fost semnalate cazuri multiple şi grave de fraudă sau tentativă de fraudă în favoare candidaţilor AKP din numeroase localităţi, mari sau mici deopotrivă. Cum era de aşteptat, autorităţile au rămas mute, cu câteva excepţii în care era vorba despre victorii la limită ale opoziţiei. Printre ele a fost şi cazul de la Istanbul.

Candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP), Ekrem Imamoğlu (pronunţat Imamoolu), a câştigat pe 31 mai cu doar câteva zeci de mii de voturi împotriva candidatului AKP, Binali Yıldırım (pronunţat Yîldîrîm). Având în vedere că Preşedintele Republicii, Recep Tayyip Erdoğan, tunase repetat în legătură cu importanţa metropolei pentru guvernare („cine câştigă Istanbului câştigă Turcia!!”)(1) ,autoritatea electorală centrală a reacţionat cu servilitate atunci când liderul de la Ankara a cerut repetarea alegerilor. A fost imediat acceptată o plângere a lui Erdoğan în care se arăta că mai mulţi observatori electorali nu aveau acreditările corecte (nici până astăzi nu s-a dovedit că acei observatori ar fi influenţat cumva rezultatul). S-a dispus astfel anularea rezultatelor scrutinului de pe 31 mai de la Istanbul şi repetarea lui pe 23 iunie. Dată fiind lunga istorie de guvernare AKP-Erdoğan (aproape 17 ani) şi experienţele multiple privind manipularea alegerilor de către putere, impresia dominantă era că autoritarul Preşedinte nu ar fi provocat un astfel de scenariu dacă nu ar fi avut pregătită soluţia câştigătoare. Şi nici nu era greu de câştigat având în vedere că liderul de la Ankara controlează indirect peste 90% din media şi, după modificarea constituţiei din 2017, comandă direct tuturor instituţiilor fundamentale ale statului, inclusiv partidului său de guvernământ, AKP.Dar ceva nu mai funcţionează în aparentul monolit al puterii din jurul lui Erdoğan.

Nu numai că Imamoğlu a câştigat pe 31 mai, ci a făcut-o în stil de mare stea electorală. Conform rezultatelor oficiale anunţate luni, 24 iunie, l-a depăşit pe adversarul său cu mai bine de 800.000 de voturi: 4.7 milioane (54%) împotriva a 3.9 milioane (45%). Iar prezenţa la vot a fost ea însăşi o mare surpriză pentru mine. Au votat aproape 9 milioane din circa 10 milioane de rezidenţi cu drept de vot ai Istanbulului, o cifră uluitoare pentru o metropolă atât de mare şi atât de aglomerată, din care rezidenţii emigrează masiv spre sud sau în alte locaţii din ţară şi din străinătate pe durata vacanţelor. Prezenţa mare la vot arată astfel clar două lucruri: (1) istanbulioţii s-au dedicat trup şi suflet acestor alegeri, mai ales cei care au vrut să-l pedepsească pe Erdoğan, iar (2) partizanii lui Erdoğan nu au mai găsit energia de a se organiza exemplar pentru a-şi ajuta liderul. Pentru că, într-adevăr, alegerilelocale din 31 mai-23 iunie au fost în primul rând despre Erdoğan şi, din păcate, prea puţin despre administraţiile locale respective.

Este deci foarte posibil ca victoria din 23 iunie a opoziţiei la Istanbul să anunţe începutul decăderii regimului autoritar al lui Erdoğan. Iar explicaţia este simplă, pentru că se aplică în plan istoric tuturor regimurilor autoritare din toate timpurile. Astfel de regimuri obosesc populaţia cu interdicţiile şi frustrările şi limitările şi sărăcia pe care se construiesc. După demonstraţiile pornite în jurul cazului parcului Gezi din Istanbul şi răspândite în toată Turcia, în mai-iunie 2013, societatea civilă este terorizată de poliţie, serviciul secret şi de sistemul judiciar. Abia astăzi, la 6 ani de la evenimente, ar trebui să înceapă procesele legate de acele proteste. Reprezentanţi importanţi ai societăţii civile dar şi lucrători din sistemul de sănătate şi din educaţie sunt acuzaţi de tentativă de răsturnare a guvernului, pe baza unor dovezi considerate ridicole de avocaţii apărării şi de reprezentanţii ONG-urilor naţionale şi internaţionale care urmăresc cazurile respective.

Scandalul de corupţie din decembrie 2013, cel mai mare din istoria ţării, a provocat şi el o reacţie disproporţionată a guvernului care a modificat legile statului pentru a se proteja şi a pornit o vânătoare împotriva procurorilor care au instrumentat acel caz. S-au declanşat astfel o nouă serie de procese pe baza unor dovezi considerate şi ele ridicole având în vedere că se construiesc exclusiv pe discursul oficial conform căruia şi acei procurori vroiau răsturnarea guvernului. Acelaşi discurs s-a dezlănţuit cu şi mai multă forţă după tentativa reală de lovitură de stat din 15-16 iulie 2016. Deşi ar fi putut marca începutul normalizării guvernării civile a ţării, care a cunoscut 3 lovituri de stat militare, administraţia Erdoğan-AKP a ales să folosească acel episod pentru a înăspri şi mai mult regimul autoritar.

Sute de mii de oameni sunt astfel supuşi astăzi unor măsuri excepţionale prin care guvernul se protejează de potenţiali inamici, măsuri aplicate fără discriminare. Fără îndoială că Turcia, şi nu doar guvernul actual, va plăti enorm atunci când cazurile respective vor ajunge, unul câte unul, în vederea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Între timp, acei sute de mii de oameni se află în moarte civică, nefiind acceptaţi la angajare şi neputând nici să părăsească ţara pentru că paşapoartele lor au fost anulate. NU spun că nu ar fi vinovaţi. În umila mea opinie, nu merită clemenţă ofiţeri militari şi de poliţie, magistraţi, dascăli, medici sau orice alţi oameni care, în loc să servească profesiile lor, au ales să servească agenda unui imam arhi-manipulator precum Fetulah Gülen, cel care ar fi orchestrat acţiunile din iulie 2016. Dar acţiunile judiciare indiscriminatorii în masă iniţiate sub actualul regim, şi care continuă astăzi, nu au nimic în comun cu ideea de justiţie obiectivă, ci mai degrabă cu justiţia militantă controlată de regimurile „revoluţionare” din Europa ocupată de sovietici după cel de-al Doilea Război Mondial. Este o justiţie care înfricoşează şi care, coroborată cu enormul efort de propagandă prin intermediul unei mass media controlată de putere, dă senzaţia unui regim cu ambiţii totalitare. Am trăit sub un astfel de regim primele două decenii din viaţa mea, aşa că am o oarecare idee despre ce înseamnă.

Aşa cum insistam şi în alte analize, limitarea libertăţii individuale în Turcia nu este o invenţie a regimului Erdoğan. Toate regimurile de dinainte, incluzând aici atât cele otomane cât şi cele republicane, au promovat statul (otoman, turc) şi naţiunea (otomană, turcă) drept valori superioare individului. Aceeaşi logică este înrădăcinată în tradiţiile islamului, din Maroc şi până în Afganistan şi India: colectivul este superior individului, mai ales atunci când individul este de sex feminin. Prin amendarea constituţiei în 2017, guvernul Erdoğan-AKP a instituit însă, pentru prima dată în istoria aproape centenară a Republicii, un regim autoritar personal. Iar asta se întâmplă într-un stat constituit de Mustafa Kemal Atatürk tocmai pentru a împiedica un astfel de regim, într-o societate unde până şi sultanii se temeau să-şi afirme public autoritatea personală absolută, chiar şi atunci când o aveau. Turcii nu primesc însă la schimb bunăstarea de care păreau atât de aproape acum doar câţiva ani.

Analizele publicate regulat de analişti specializaţi în economie arată clar că Turcia este deja în recesiune. Inflaţia şi şomajul au crescut alarmant, valoarea lirei scade la fel de alarmant iar economia turcă pierde astfel în fiecare zi din competitivitatea pe care părea să o aibă în urmă cu doar câţiva ani. Asta în vreme ce marile proiecte de infrastructură şi marile construcţii de moschei şi centre comerciale, o adevărată febră a betonului patronată de Preşedinte, aduc beneficii doar oamenilor de afaceri asociaţi puterii.

Deciziile de politică externă împing Turcia spre est (Rusia, China, Iran) şi sud (Africa), deşi relaţiile sale economice sunt adânc înrădăcinate în vest (Europa, America de Nord) iar capitalul cel mai valoros tot de la vest vine. Suntem astfel martorii unor erori strategice care par a continua, agravând o criză care putea fi evitată. Şi, aşa cum avertizam chiar după aprobarea prin referendum a amendamentelor constituţionale din 2017, doar Preşedintele autoritar poartă responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în şi cu Turcia, bine sau rău. Dacă electoratul a decis că a venit vremea socotelilor, aşa cum par a sugera rezultatele alegerilor locale din acest an, atunci va fi foarte greu pentru actualul lider de laAnkara să întoarcă roata istoriei. Sper doar ca „socotelile” să se facă paşnic, fără convulsii care să aducă nimic altceva decât haosul.

NOTE______

1 Pentru o explicaţie parţială privind importanţa Istanbulului în contextul politico-economic turcesc, vezi şi articolul meu precedent pe contributors.ro.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Nimic nou sub Soare: “Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman “, s-a scris si se va mai scrie :D

  2. ionas spune:

    Turcia depinde foarte mult de UE prin acordurile comerciale preferentiale pe care le are cu aceasta. Turcia poate sa se orinteze spre cine vrea Erdogan fara legatura cu UE tara va fi falita.

    Pozitia oficiala a UE referitor la Turcia si implicit Erdogan este ambigua, au fost facute multe greseli de abordare, de la imigrantii sirienii,limitarea constitutionala a rolului armatei, kurzii pina la pozitia tarii in NATO .
    Sa speram ca Turcia va lua un drum laic specific european , chiar daca societatea este de cultura mahomedana

  3. Daniel StPaul spune:

    Se vede ca deranjeaza…”NU spun că nu ar fi vinovaţi. În umila mea opinie, nu merită clemenţă ofiţeri militari şi de poliţie, magistraţi, dascăli, medici sau orice alţi oameni care, în loc să servească profesiile lor, au ales să servească agenda unui imam arhi-manipulator precum Fetulah Gülen, cel care ar fi orchestrat acţiunile din iulie 2016″ . Din respect pentru Papa Francisc nu am folosit melioristul, gadilantul “iezuitism” pentru formulare, ci am optat pentru ceea ce este: smecherie oportunista balcanica, din neaosa batatura pina in tara lalelelor de Isnik .

    • Consonant spune:

      Nu stiti despre ce vorbiti. Islamismul are forme perverse de manifestare iar multe dintre canalele de informatii din Europa si Statele Unite nu sunt deloc sincere in aceasta privinta.

      • Daniel StPaul spune:

        Ei da, de la stiinta infuza si intuitia rafinatissima atit de vocal(ic)a, ma astept si la o prelegere de lexicologie , semiologie si semantica (politica). Çok teşekkür ederim.

  4. Alin spune:

    31 mai e de fapt 31 martie -data alegerilor locale in Turcia

  5. Florin Oprea spune:

    “nu merită clemenţă ofiţeri militari şi de poliţie, magistraţi, dascăli, medici sau orice alţi oameni care, în loc să servească profesiile lor, au ales să servească agenda unui imam arhi-manipulator precum Fetulah Gülen, cel care ar fi orchestrat acţiunile din iulie 2016.”

    Exista dovezi in ceea ce spuneti prin “umila” parere? “ar fi” inseamna cu siguranta? A dovedit asta chiar si un tribunal aservit lui Erdogan? Judecatorii aserviti lui Erdogan care au trimis in puscarii mii de nevinovati sunt de incredere.? Stiu din sursa directa ce a patit un om onest, neutru. Cam ce patea lumea prin anii 40-50-60 la noi. Asta va atrage si va face sa ii considerati OK? Dupa fraza respectiva nu am mai citit, v-ati pierdut obiectivitatea.

    • Consonant spune:

      Domnul Mateescu traieste si lucreaza in Turcia de ani buni, iar dumneavoastra vorbiti, din pacate, repetand afirmatii fara acoperire. Faptul ca in articol sunt spuse lucruri grave despre confreria lui Fettulah Gulen nu este o scuza la adresa lui Erdogan. Cei doi, Erdogan si Gulen au fost parteneri pana in urma cu cativa ani cand s-au certat pe bani, nu pe principii. Nu stiti ce forme perverse poate imbraca islamismul.

      Pe de alta parte, faptul ca au fost victime colaterale in actiunea lui Erdogan de epurare a sustinatorilor lui Gulen din aparatul de stat si universitati, nu este o noutate. Erdogan a folosit acest prilej pentru a elimina si oameni care nu fac parte din confretia lui Gulen si chiar dintre cei cu orientari seculare.

    • ikke spune:

      Trebuie să recunosc că o reacție asemănătoare am avut și eu când am ajuns la acest pasaj. Revenind însă la formularea exactă, m-am gândit că e doar o formulare de principiu, aproape ipotetică. Zice autorul „sau orice alţi oameni care, în loc să servească profesiile lor, au ales să servească agenda unui imam arhi-manipulator”. În definitiv, dacă există 2 persoane care îndeplinesc condiția asta, fraza dlui Mateescu rămâne în picioare. Și e foarte plauzibil să existe aceste două persoane. Trebuie să fim atenți la orice modalizare…

      De ce zic asta? A nu se uita că autorul trăiește și lucrează în Turcia. În gura lupului, adică. Nu avem de unde ști dacă nu a fost deja chemat „la ordine” acolo, „Băbăiete, ți s-a urât cu binele, ghiaurule?”
      Pentru afirmații mai puțin contondente decât cele făcute de autor în articolele trecute despre Erdogan, zeci de alți profesori din universitățile turcești au aterizat după gratii. Cred că aici trebuie căutate explicațiile.

      Am citit cu plăcere articolele din trecut ale lui D: Mateescu și-am aflat multe lucruri noi. Mizez în continuare pe probitatea lui.

  6. Consonant spune:

    Eu as fi prudent in a declara inceputul decaderii sultanului Erdogan. Din pacate, Erdogan este cu spatele la zid si orice incercare de a-l rasturna de la putere se poate transforma cu usurinta intr-un haos generalizat, fiindca omul si-a taiat toate puntile. Are la activ atat de multe de platit si sunt atat de multi cei care i-ar lua capul, incat va fi o lupta pe viata si pe moarte. Pe de alta parte, victoria lui Imamoglu (fiindca este victoria lui si nu a partidului CHP care pare amortit intr-o opozitie continua) este foarte fragila: nu are majoritate in consiliu iar presedintele il poate contra oricand, inclusiv prin demitere, daca deranjeaza marile furturi din administratia orasului. Ganditi-va ca bugetul Istanbuluilui este comparabil cu cel al Romaniei, doar ca sa va faceti o idee la ce nivel financiar se joaca. Sifonarea banului public este scopul pentru care AKP tine cu dintii de aceasta administratie locala. Anul acesta poate fi foarte dificil pentru Turcia, contrele dintre Erdogan si Trump (si Congresul american) pe tema achiztionarii rachetelor S400 din Rusia poate duce la tulburari financiare majore si, din pacate, Erdogan poate face extrem de mult rau cand este incolit.

  7. Dan Nicolescu spune:

    Turcia va fi a doua Venezuela, fiindca din pacate, lui Erdogan nu i-a mai ramas mai multa minte decit au avut dintotdeauna Chavez si Maduro.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos C. Mateescu


Dragos C. Mateescu

Lector in Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Universitatea Economică Izmir (Izmir University of Economics) Izmir, Turcia Licenţiat in ştiinţe politice la Univ... Citeste mai departe


E randul tau

Mi-a plăcut foarte mult acest interviu. (Am şi cumpărat astăzi cartea, deşi o aveam în englez...

de: Szilágyi N. Sándor

la " Iși iau animalele la revedere? Fac cimpanzeii politică? Interviu cu Carmen Strungaru, etolog, despre inteligența animalelor "

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)