joi, martie 28, 2024

Un monstru rece si implacabil: Infinitul tupeu al tovarasei Margot Honecker

Comunismul nu este doar domnia minciunii, a nomenklaturii profitocratice, a cenzurii si a politiei secrete, ci si aceea a unui tupeu fara limite. Stim cum s-a comportat Elena Ceausescu, acea Messalina cu pretentii de Newton, in clipa in care a avut acces la puterea absoluta. Daca n-ar fi fost executata in decembrie 1989, este sigur ca ar fi continuat sa profere injurii la adresa celor care au luptat impotriva dictaturii. Este ceea ce face vaduva despotului est german Erich Honecker, fosta ministru al educatiei si membra a CC al Partidului Socialist Unit de Germania. Pentru aceasta comunista inversunata, a te fi opus regimului totalitar impus de Stalin insemna sa fii un idiot. Crimele Stasi? Povesti! Era o institutie perfect legitima, cam ca Securitatea glorificata de diversi fosti potentati ai acelei organizatii criminale. Mi-e teama ca exista destui care, din ignoranta, cinism ori din crasa nemernicie, se situeaza pe pozitii similare. Traim in democratie, ni se spune, sa-i ascultam si pe acesti oameni, au si ei „partea lor de adevar”…

Dupa ce au condamnat milioane de oameni la inchisoare pe viata, Honecker si consoarta sa au profitat de faptul ca fiica lor, Katja, era maritata cu un comunist din Chile, fost refugiat politic in RDG in timpul dictaturii lui Augusto Pinochet. Au ajuns la Santiago pe baza de reintregire de familie. Cei care au interzis vreme de decenii semenilor lor sa-si vada rudele din RFG, au profitat cu nerusinare de drepturile omului. La 84 de ani, Margot Honecker nu are remuscari, nu se caieste. Este mandra de trecutul ei. Cum ar fi fost Elena Ceausescu, cum este Nexmije Hoxha, vaduva monstrului sanguinar numit Enver Hoxha. Ma intreb ce simt unii fosti disidenti din ceea ce s-a numit candva Deutsche Demokratische Republik citind obscenele declaratii ale tovarasei Honecker? Justitia morala in Germania a functionat mai repede si mai eficient decat in alte state ale fostului bloc sovietic, dar si acolo, mai ales in Est, persista anumite nostalgii pentru sistemul totaliar. Sunt convins ca Margot Honecker este profund revoltata de faptul ca in Germania unificata (oricum cosmarul ei perpetuu de dupa 1949), pozitiile supreme sunt detinute de doi fosti prizonieri ai coloniei penitenciare declarata „primul stat german al muncitorilor si taranilor”. Margot isi aminteste de buna ei prietena, Hilde Benjamin, ministru al justitiei, adica al represiunilor, membra a CC, cumnata filosofului marxist critic Walter Benjamin (un eretic impardonabil, fireste, idolul acestor disidenti care n-au facut decar rau „Republicii” noastre). Walter s-a sinucis in 1940, Hilde a murit la timp, in 1989, n-a mai apucat sa traiasca ruina Utopiei.

Egalitarismul oficial era de fapt o perdea de fum, paravanul pentru o stratificare cat se poate de rigida a cosmosului social est-german. Era invocata Rosa Luxemburg, dar cuvintele ei despre libertate care nu poate fi decat a celor care gandesc altfel, erau interzise. Nomenklatura beneficia de enorme privilegii, membrii ei locuiau in vile speciale, in cartierul-fortareata Pankow. Ca sa patrunzi acolo trebuia permis special, zona era pazita de politisti cu caini-lupi si mitraliere. Tovarasii trebuiau protejati de revarsarile de dragoste ale poporului! Zidul Berlinului, ridicat in august 1961, era frontiera cea mai palpabila si cea mai scandaloasa, in chiar inima Europei Centrale, dintre opresiune si libertate. Regimul era unul militarist, iar organizatia comunista de tineret, Freie Deutsche Jugend (FDJ) cultiva ritualuri care aminteau in chip penibil de cele ale precursoarei national-socialiste, Hitler Jugend. Timp in care intreaga tara era impanzita de o retea de informatori egalata poate doar de Securitatea lui Ceausescu si de sigurimii lui Hoxha. Va fi vazut oare Margot Honecker filmul lui Florian Henckel von Donnersmark „Das Leben der Anderen” (Viata celorlalti)? Dar de ce l-ar vedea? Pentru ea, RDG-ul a fost statul perfect, nu are de ce sa-si piarda vremea cu „productii calomnioase”. Prefera sa-si aminteasca vremurile cand mergeau in concediu in Crimeea, ea si Erich, impreuna cu Lotte si Walter Ulbricht, cu ceilalti liebe Genossen, Willi Stoph, Horst Sindermann, Egon Krenz, Gunther Mittag, Kurt Hager. Prefera sa nu vorbeasca despre tradatorii Schabowski si Modrow. Nu vrea sa-i creasca tensiunea. De cate ori n-as pus ea ca orice slabire a vigilentei ideologice va duce la naruirea socialismului?

Margot Honecker n-a crezut niciodata in libertati individuale. Religia ei a fost devotamentul pentru bolsevism, deci pentru modelul terorist-politienesc al socialismului. Pe Gorbaciov l-a considerat, neindoios, un tradator, un renegat si un imbecil. Imi inchipui ca la ora actuala tovarasa Honecker freamata de bucurie cand aude stiri despre miscarile de protest ale studentilor din Chile, initiate si coordonate de militanti ai partidului comunist. Sigur, daca asemenea miscari ar fi izbucnit candva in RDG, familia Honecker ar fi ordonat sa se traga. Pe cantaretul non-conformist Wolf Biermann l-au fortat sa se exileze. Au facut tot posibilul, Honecker si camarazii sai, sa striveasca miscarile pacifiste si ecologice independente.

Am participat in primavara anului 2005 la o conferinta organizata de Forumul Einstein la Potsdam pe tema „Rani deschise: Reflectii despre comunism si fascism”. Erau acolo cunoscuti istorici, intre care Tony Judt, Timothy Snyder, Eric Hobsbawm, Jan T. Gross, Omer Bartov, Peter Fritzsche. Intre invitati, spre socul multora dintre participanti, inclusiv al meu, fostul general Stasi Markus (Mischa) Wolf, prototipul, se spune, personajului Carla din romanele lui John Le Carre. Imperturbabil, surazator, condescendent, s-a opus paralelei intre totalitarismele brun si rosu. Si-a incheiat interventia cu aceste cuvinte: „Lumea in care traim astazi continua sa revendice raspunsuri, diferite de acelea date de apologetii sistemului dominant (democratia liberala-VT). Deformarea severa a ideii comuniste pe parcursul pretinsei ei realizari, pentru care comunistii din generatia mea poarta o doza de responsabilitate, nu semnifica sfarsitul comunismului. Raman probleme nerezolvate si datorii neindeplinite”. Iata ca vine acum Genossin Margot Honecker sa completeze cu stupefianta aroganta viziunea generalului Markus Wolf despre „datoriile inca neindeplinite” ale socialismului tancurilor. Un bun prieten imi scria azi, citind interviul lui Margot Honecker: „Un monstru rece si implacabil”.

PS Erich Honecker a fost detinut la Buchenwald, fiind comunist si militant activ in rezistenta anti-nazista, vreme de zece ani. Dupa 1946, lagarul a devenit, pentru cativa ani, inchisoare pentru adversarii, reali ori imaginari, ai comunistilor din zona de ocupatie sovietica proclamata, in octombrie 1949, RDG (DDR). Multi detinuti erau social-democrati care refuzasera unificarea fortata cu KPD (Kommunistische Partei Deutschlands). Fusesera haftlings in KZ Buchenwald sub Hitler, erau zeks in noul KZ sub Walter Ulbricht, Wilhelm Pieck, Otto Grotewohl si Erich Mielke. Lagarul a fost ulterior transformat in muzeu, ceea ce este si azi. In anii razboiului, Jorge Semprun a fost si el detinut politic la Buchenwald.

http://www.guardian.co.uk/world/2012/apr/02/margot-honecker-east-germany-interview

http://www.lefigaro.fr/international/2012/04/03/01003-20120403ARTFIG00462-margot-honecker-les-victimes-de-la-rda-etaient-stupides.php

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Cei care au cunoscut-o pe Elena Ceausescu si-si depana amintirile, spun (cu umor totusi) ca cea mai teribila punere la punct care ar fi putut veni din partea acesteia era cand ti se adresa cu „domnule”. Nu cred ca ar trebui sa facem acelasi lucru cu apelativul „tovarase”. Dimpotriva, sensurile primare al cuvantului tovaras, economic si moral, in special, ar trebui reabilitate. Fara tabuuri politice.

    • Ceausescu a incercat (fara succes) sa cenzureze din limbajul cotidian, normal, cuvintele „domn” si „doamna”, a impus obligatia utilizarii exclusive in scoli, facultati, institutii publice a cuvantului „tovaras”. Experienta comunista in veacul XX este simbolizata de acest cuvant. A se vedea istoria comunismului de Robert Service purtand titlul „Comrades”. Poate merita amintit faptul ca si nazistii se adresau unul altuia cu apelativul Parteigenosse.

  2. Inca unul (una) din categoria psihopati Eichmannieni..Comunistii si nazistii au in comun foarte multe (nu doar preferinte pentru culoarea rosie, pumnul strans, ciocane, svastici rasturnate si alte varii obiecte din recuzita psihopatilor) dar inclusiv obsesia de a face parte din cercuri, cluburi, organizatii, cercuri, triouri, etc. Poate unii vor fi interesati sa (re)citeasca intr-o cheie comparativa cartea H. Arendt „Eichmann in Jerusalem: A Report on the Banality of Evil”…

    • Citez din memorie: „Marsurile, odele si simbolurile vagi sunt materia prima a oricarei dictaturi” (Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan”). RDG a reprezentat apoteoza marsurilor, odelor si simbolurilor vagi. Ca si al III-lea Reich. Evident, RDG nu a fost un regim exterminist, dar a practicat cel mai sumbru terorism politienesc impotriva propriei populatii. Metodele Stasi nu erau esential diferite de ale Gestapo-ului in privinta supravegherii si intimidarii cetatenilor. Antifascismul oficial era doar o forma de legitimare ideologica. Numerosi fosti membri ai NSDAP detineau functii importante in varii agentii guvernamentale.

  3. Daca-mi permiteti o remarca plina de explicit asumata rautate: am observat ca mai toate comunistele au parul taiat scurt pana la umeri, sunt uscate, buzele drepte ca o taietura de bisturiu, sunt extrem de firave iar cand se enerveaza venele mai ca plesnesc prin piele, in special la gat si maini. In plus au totdeana aceeasi privire esential rea-rece-aroganta sau, in functie de „cerc”, un soi de sclipeala vecina cu nebunia asociata cu gesticulatii frenetice atunci cand acuza „opresorul”. E un „brand” foarte ciudat, are ceva aproape monahal din care feminitatea a disparut cu totul..

      • Va multumesc pentru referinta. De Jeannete Vermeersch-Thorez nu stiam. Dupa ce am citit mesajul dvs am cautat informatii pe google si am gasit in plus si un Dictionar al Miscarii muncitoresti franceze. O adaug pe lista infamiei. Lista fiind tentativa mea strict personala de a crea un „arbore genealogic” al comunismului ideologic si aplicat in varii tari si timpuri pentru uz personal. Poate aveti timp in viitor sa publicati ceva asemanator. Sunt o serie de nume si ramificatii din trecut si din ziua de azi care odata expuse publicului ar oferi multa claritate…In felul asta stim cine ce e si fiecare alege ce crede.

        • O mai tineti minte pe Gladys Marin, conducatoarea PC din Chile? Poate gasiti si o fotografie a secretarei generale a PC din Grecia (KKE), Aleka Papariga. Corespunde perfect imaginii pe care o propuneati. Acest partid ultra-stalinist, cu conexiuni in mediile de afaceri libiene, palestiniene etc, este azi campionul luptei impotriva NATO, UE, programelor de austeritate, globalizarii, imperialismului nord-american, si cate altele. In anii 90, KKE a propus infiintarea de Brigazi Internationale pentru sustinerea lui Slobodan Milosevici (a primit sustinerea inaltilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, a unor fosti membri ai juntei dictatoriale si a nationalistilor fundamentalisti). Jurnalistul Takis Michas a scris o carte excelenta pe care am recenzat-o, cred ca era in 2002 sau 2003, in „Times Literary Supplement” (TLS), cu titlul „Greece and Milosevic’s Serbia”. Despre Dolores Ibarruri (La Pasionaria) recomand cartea lui Manuel Vasquez Montalban.

          Sa nu o uitam pe Angela Davis, conducatoarea PC din Statele Unite, doctoranda lui Herbert Marcuse la University of California din Santa Barbara. Despre Jeannette Vermeersch-Thorez gasiti multe informatii in cartea dedicata cuplului Thorez de catre istorica Annette Wieworka. In anii 20, una dintre cele mai temute figuri ale comunismului german a fost Ruth Fischer. A rupt cu Stalin, a fost stigmatizata de fostii ei tovarasi, a ajuns in exil in Statele Unite unde a scris remarcabila carte „Stalin and German Communism”. Dar in perioada 1921-1925 fusese ea insasi o bolsevica fanatica. Ei ii apartine referinta la Rosa Luxemburg si luxemburgism: „un bacil sifilitic care trebuie eliminat fara mila”. Fratele ei, compozitorul Hans Eisler, prietenul lui Bertolt Brecht, a scris muzica Imnului de Stat al RDG. Celalalt frate. Gerhard Eisler, a fost p figira marcanta a propagandei Cominternului, implicat in actiunile de spionaj din anii celui de-al II-lea razboi mondial in Statele Unite unde s-a aflat ca refugiat politic. Dupa 1930, Elfriede Eisler (Ruth Fischer) si fratii ei au intrerupt orice legaturi. Multe informatii pe acest subiect pot fi gasite in memorile lui Arthur Koestler („The Invisible Writing” si „Arrow in the Sky”). Porfesorul Mario Kessler (Potsdam) lucreaza la o biografie a lui Ruth Fischer.

          Despre Nadejda Konstantinovna Krupskaia, „tovarasa de viata” a lui Lenin, s-ar putea scrie (ar trebui scris) un intreg studiu critic. Este personaj in excelentul, tulburatorul roman al lui William Vollmann, „Europe Central”, una din cartile mele favorite. La fel, despre Larissa Reissner, Aleksandra Kollontai, Elena Stasova, Olga Davidovna Kameneva (sora lui L. D. Trotki, sotia lui Lev Borisovici Kamenev, prima presedinta a VOKHS, asociatia de schimburi culturale cu strainatea, principala agentie de diplomatie culturala sovietica).

          • Și în bolgiile patronate de zvastică s-au evidențiat, de asemenea, câteva harpii eficace. Mă gândesc, de pildă, la odioasa Irma Ida Ilse Grese (1923 – 1945) sau la cea poreclită « die Hexe von Buchenwald » de către deținuții lagărului de concentrare de lângă Weimar, Ilse Koch (1906 – 1967).

            • Erich Honecker a fost detinut la Buchenwald, fiind comunist si militant activ in rezistenta anti-nazista, vreme de zece ani. Dupa 1946, lagarul a devenit, pentru cativa ani, inchisoare pentru adeversarii, reali ori imaginari, ai comunistilor din zona de ocupatie sovietica devenita, in octombrie 1949, RDG (DDR). Apoi a fost transformat in muzeu, ceea ce este si azi.

              Conducerea nazista era mai degraba un club macho. Desi o national-socialista fanatica, Magda Goebbels nu a fost cooptata in structurile de varf. Nucleul hegemonic stalinist era compus in exclusivitate din barbati. Cu exceptia ospatarelor, nicio femeie nu participa la sindrofiile de la datcha lui Stalin din Kuntsevo. Sub Lenin lucrurile au fost cumva diferite, dar nici in acei ani tovarasele revolutionare nu au facut parte din Biroul Politic. Ceea ce nu inseamna ca aceste amazoane nu jucau roluri importante. Sotia lui Viaceslav Mihailovici Molotov, Polina Semionovna Jemciujina, a fost membra a CC si ministru al industriei cosmetice (!), era prezenta la mesele oferite de Stalin pana la sinuciderea Nadejdei Alliluiueva (Noimebrie 1932). A fost arestata si deportata, sub acuzatia de nationalism burghez (sionism), in 1949. A fost eliberata in 1953, imdediat dupa moartea genialisimului generalissim, in martie 1953. A reveniut acasa, s-a recasatorit cu Molotov (acesta fusese constrans sa divorteze de „dusmana poporului”, mama fiicei sale), a ramas pana la sfarsitul vietii o bolsevica neinduplecata. Asemeni sotului ei, Polina a condamnat actiunea de de-stalinizare initiata de Nikita Sergheievici Hrusciov. Multumesc pentru pertinentul comentariu si ganduri bune.

          • Despre Angela Davis am gasit asta: „She is a retired professor with the History of Consciousness Department at the University of California, Santa Cruz and is the former director of the university’s Feminist Studies department.[2] Her research interests are in feminism, African American studies, critical theory, Marxism, popular music and social consciousness, and the philosophy and history of punishment and prisons”.

            Da… explica multe, inclusiv articolul lui Nozick..

          • In final doua vesti cu privire la universitatile de stat (cel putin unele dintre ele). Prima se refera la faptul ca profesorii socialistii americani de drept refuza sa angajeze profesor de drept cu orientari de dreapta

            http://www.foxnews.com/us/2012/04/05/iowa-republicans-blast-law-school-over-refusal-to-hire-conservative-professor/

            a doua se refera la una dintre cele mai mari organizatii de filosofie din SUA (SUA) care sustine Occupy Wall Street:

            http://www.spep.org/2011/11/spep-statement-in-support-of-the-occupy-wall-street-movement/

            Practic cenzura in stil sovietic..

        • Aleca este o „figura” mai putin politica cit de pragmatica iar epoca la care va referiti este opera unor impletituri de interese rusesti care au trimis pe milosevici la atena pentru apropune desprinderea din nato si formarea unei federatii care sa imparta balcanii.
          Aleca are un rol primordial in izolarea de fapt a kke de restul societatii si pentru aceasta absolut toti adversarii trebuie sa-i fie recunoscatori.kke este un partid cu circuit inchis iar aceasta se datoareaza tovarasei aleka.se pare ca ar fi tras citeva tunuri in afaceri si ca ar fi vindut firme ale paridului exceptia divizia de propaganda pe care a falimentat-o.
          interesanta este disciplina impusa de aleka in organizarea demonstratiilor cu oameni de ordine in jurul corpului de demonstranti si divizii de forta care in general vizieaza cucerirea pietei prin gonirea concurentei altor partide si grupari de stinga.

  4. Citisem si eu intr-un ziar german, daca nu gresesc, opiniile tovarasei (exprimate intr-o emisiune tv. la de la un post german) Dincolo de cinismul, de lipsa de orice umanitate, a respectivei, specifice la urma urmei umanitarismului progresist, pentru care vietile indivizilor sint neimportante in raport cu Marea Cauza, am inteles ca se mai plingea si de faptul ca statul german ii plateste o pensie prea mica (1500 de Euro!). Ma intreb ce pensie ia o victima a politicilor regimului Honecker? Dar ce sfidare: sa te plingi ca dusmanul pe care l-ai combatut o viata intreaga cu cele mai abjecte mijloace nu contribuie suficient la fericirea ta!

  5. Walter Benjamin scria ca un cuvant trebuie sa transmita ceva, in plus de a se transmite pe sine. Inainte de caderea zidului limba de lemn a tovarasilor era de multe ori goala de sens. La 20 de ani dupa caderea zidului cuvintele tovarasei Honecker sunt prea grele de semnificatii pentru a putea fi suportabile.

  6. Excelenta pozitionare fata de atrocitatile comuniste din perioada anilor ’50 – ’60.
    Imi amintesc de o conversatie cu un satean, acum vreo 20 de ani, care mi-a relatat despre un foarte putin cunoscut episod al rezistentei comuniste din anii ’50. Este vorba de crimele de la Milaiu de Jos, cand trupele securitatii RPR au omorat peste 400 de locuitori ai acestei localitati, astazi inexistente. I-au vanat ca pe animale prin sat, prin paduri, peste tot si i-au executat cu sange rece. Motivul: securistii credeau ca satenii ii ascundeau pe partizanii anticomunisti. Pentru ca nu i-au gasit, s-au razbunat pe saracii tarani, omorand femei, batrani si chiar copii. Acest episod este foarte putin cunoscut si acum, cand putem spune liber lucrurilor pe nume, dosarul acesta ar trebui redeschis.

  7. In comparatie cu lideri actuali care s-au vopsit democrati, toavarasa nu se preface ci arata ce este si pentur ce a militat.
    In comparatie cu liderii noii ordini mondiale in realitate o forma veche de ordine re-editata tovarasa are mai putin tupeu si minte mai putin intrucit exprima ideiile in care crede nu ne ia pe ocolite si apoi sa ne striveasca.

    Un singur element ii uneste pe liderii de azi si tovarasa si anume dorinta de a ne avea sclavi de a ne vedea epuizati de sarcinile care ni se impun.

    Articolele domnului Tismaneanu sunt foarte utile intrucit reprezinta amintirile din viitorul care se naste azi si care coverge cu trecutul sistemelor totalitare.

  8. Sa observam ca oamenii astia, cu toate pacatele lor au totusi dreptate. Markus Wolf si Margot Honecker intuiesc bine, fiindca exista azi tineri care n-au trait in comunism si care ar putea gindi sau chiar gindesc asa:
    „Lumea in care traim astazi continua sa revendice raspunsuri, diferite de acelea date de apologetii sistemului dominant. Deformarea severa a ideii comuniste pe parcursul pretinsei ei realizari nu semnifica sfarsitul comunismului. Raman probleme nerezolvate si datorii neindeplinite”.

    Societatea civila de azi nu are mecanismele legale pentru a bara accesul la putere comunistilor tineri. Si cred ca asta are de-a face cu impenitenta politicianului de pretutindeni: caci politicianul de pretutindeni e incapabil a recunoaste ca politica poate fi malefica in cel mai inalt grad. Comunismul este o doctrina politica, nu o filosofie. Pe de alta parte, toti comunistii au fost oameni politici iar justitia nu a avut nici in trecut, si nu are nici astazi un cadru in care minciuna politica sfruntata si asaltul politic fatis asupra valorilor individului sa fie aspru penalizate, pedepsite. Ideea este ca in lumea de azi raul major poate fi inca facut prin politica, prin comunizare, iar neincrederea oamenilor in politica e in mod intim legata de acest fapt. In Romania a existat si exista o continuitate de gindire politica intre regimul comunist si gindirea politica a momentului. Politicienii sint in continuare privilegiati asa cum erau si in comunism. Iar ei sint foarte siguri ca sistemul le apartine. Si nu trebuie sa privim mai departe de Adrian Nastase pentru a intelege acest lucru: are siguranta de sine, tupeul agresiv si populismul tipice scoboritorilor din regimul comunist.

    Ceea ce ma mira pe mine este totusi mirarea neverosimila a istoricilor si politologilor, a intelectualilor: ei au fost socati in comunism, sint socati inca si azi cind se intilnesc cu specimene ca Markus Wolf sau Iulian Vlad.
    Oameni buni, am fi fost scutiti de parada asta de tupeu securist sau comunist daca toti oamenii astia, in loc sa-si primeasca pensiile generoase, ar fi fost judecati in regim de „turbo-celeritate” (expresia ii apartine lui Adrian Nastase). Culmea bizareriei este atinsa cind ii consideram pe comunistii de vaza si pe securisti niste monstri, dar asteptam totusi de la ei decenta si bun simt.
    Ar fi trebuit sa ne miram, nu la manifestarea tupeului acestora, ci cind am putut constata ca justitia nu a facut nimic pentru a condamna comunistii si securistii unul cite unul.
    In Romania si fostele tari comuniste, parlamentele si guvernele au fost tot timpul in mina ‘fostilor’ chiar daca, mai nou, acestia s-au revendicat de la dreapta politica: politicienii de la noi si nu numai, nu puteau gindi un sistem legislativ care sa le fie defavorabil, iar asta nu e citusi de putin de mirare.
    Cit priveste tarile din vest, democratia lor este in mod evident una bleaga, fiindca ea confunda libertatea de gindire a politicienilor cu libertatea la populism si idei politice comuniste: in democratiile din vest se crede in mod naiv ca daca s-ar interzice comunismul, asa cum se interzice nazismul, s-ar pune in pericol democratia insasi.

    Din cite imi pot da seama, comunismul este mult mai insidios si mai versatil decit s-a crezut. Iata, comunistii de vaza, fostii securisti fac astazi afaceri prospere desi apucaturile ii tradeaza peste tot. Gindirea monopolista si monolitica, dispretul fundamental pentru cetateanul educat si pentru educatie, preferinta pentru afacerile cu statul, dispretul pentru societatea civila gindita strict in termeni de populatie sint trasaturi ale fostilor, mai ales atunci cind acestia sint imbracati in haine capitaliste care le confera NOUL PRESTIGIU.
    Cum a fost posibil sa ajungem aici, capitalismul insusi sa devina autoimun? Ei bine, raspunsul este din nou evident: prin politica, nu prin filosofie. Stim ca puterea corupe, iar politica in sine e vehiculul catre putere.
    Mirarea e de folos atunci cind observam noul: daca insa ne miram mereu si mereu de aceleasi lucruri, atunci e ceva in neregula chiar cu noi insine.

    Altfel, n-ar strica deloc sa ne mai miram cum de miliardari rusi dubiosi sint asimilati ca frecventabili in mediile de afaceri londoneze, cum de e posibil ca bancheri care au ruinat economii sa circule liber inclusiv prin Statele Unite, cum de e posibil ca publicul larg sa plateasca la propriu pentru incompetenta celor care au avut puterea de decizie. Sa ne amintim: toate astea erau regula in comunism: criza de azi este, din aceasta perspectiva, o generalizare a crizei economice a comunismului. Cind capitalistii din vest s-au bucurat de faptul ca s-au deschis noi piete, ei nu au realizat ca prin acapararea lor grabita vor ajunge sa importe comunismul extrem de contagios dar si multa incompetenta politica.

    Incercati sa va explicati in termeni elementari faptul ca popoare din vest si din est au ajuns si au fost incurajate sa traiasca pe datorie.
    In fapt, astazi, Vestul insusi este cu mult mai putin capitalist decit era in urma cu 25 de ani fiindca intre timp si-a sporit trasaturile care-l apropiau de comunism. Tendintele monopoliste sau corporatiste din lume, dispretul pentru creativitate si goana dupa mina de lucru necalificata si ieftina au mai degraba de-a face cu comunismul decit cu capitalismul. In mod surprinzator, intreprinzatorii de pretutindeni au devenit idiotii utili care importa in vest comunismul, aproape fara sa-si dea seama – cind cauti mina ieftina de lucru recunosti de fapt, nu doar ca esti incompetent ca manager, dar ca ai nevoie de comunism pentru ca tu, mare antreprenor, sa prosperi. Astfel, succesul Chinei, rezistenta formidabila la schimbare a Rusiei dar si succesele „in afaceri” ale fostilor comunisti si securisti din fostul lagar li se datoreaza. Caci in toate tarile ravasite de comunism, nu atit capitalismul era prioritatea, cit justitia. Astazi, in lipsa justitiei, capitalismul se preface pe zi ce trece la loc, ca in cel mai negru cosmar, in comunism, adica in oprimare fatisa peste tot acolo unde justitia a fost „privatizata”.

    In realitate, nu „finanta mondiala” este aceea care face legea, asa cum crede Ion Vianu care a incercat totusi o analogie foarte utila, ci virusul comunismului multiplicat inspaimintator prin metodele sale extrem de eficace si care are in continuare o priza imensa la public. Mai nou, chiar si in zone altadata libere de comunism vedem reusitele ideologiei goale: nu poti pretinde o ironie mai amara decit aceea prin care, in inima Americii, pe Wall-Street, oamenii manifesteaza pentru inchiderea burselor asimilate speculei, bisnitei. Se vede treaba, comunismul are intr-adevar „datorii neindeplinite”.

    Depinde inca de noi sa lamurim in ce constau acele datorii. Cadrul particular dar si general al politicii ar trebui in mod riguros regindit de catre societatea civila.

    • Foarte bun articolul,as face doar o remarca:Probabil prin comunisti intelegeti membrii de partid,dar au fost printre acestia si oameni de buna calitate si inalta tinuta morala.Si atunci ca si acum exista prin partide oamenide foarte proasta calitate, niste rebuturi sociale pe cre eu le numesc GUNOAIE.Politica a fost si este si acumRefugiul pentru aceste gunoaie.Sunt curios cum va fi catalogata aceasta perioada dupa ce va trece!

  9. Pare sa fie o femeie fara scrupule – care si-a trait intreaga viata (personala si profesionala) intr-un mediu pe care cred ca regreta ca l-a pierdut. Este inca prinsa in acele vremuri si cu siguranta ar spune si maine ca ele pot sa fie aduse inapoi, asa cum au fost odata in RDG-ul.

    Un amanut interesant din cariera: 1963-1989 tovarasa a fost Ministrul Educatiei – daca vreti si al propagandei. Este obisnuita sa comande si sa fie ascultata, se pot gasi inregistrari relativ recente pe youtube.

    Ca oricarui autoritar, i-a disparut decenta – daca a exista vreodata – si legatura cu realitatea.
    Se potriveste perfect cu sologanul „asculta la mine!”

    In ceea ce priveste fizionomia – seamana perfect cu bunica mea, nemtoaica-unguroaica, dar care era o femeie blanda, mandra si frumoasa, in ciuda varstei inaintate. Nu avea nici un element din stilul autoritar, si nici o legatura cu comunistii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro