Parlamentul European a votat pe 9 octombrie amendamentele propuse de Comisia Europeană cu privire la revizuirea Directivei 2011/92/EU privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului înconjurător (’Directiva EIA’). Aceasta a fost adoptată în 1985, fără a mai corespunde realităţii tehnologice, economice şi sociale. La mijlocul lui 2009, CE a publicat un raport evaluând oportunitate directivei, identificând prevederile care necesită revizuiri şi avansând o listă de recomandări. În 2010, Comisia Europeană a lansat un amplu proces de consultare care a atras propuneri concrete aprobate în octombrie 2012. La mijlocul anului 2013, comisia de mediu din cadrul PE a votat în favoarea unui raport al europarlamentarului Andrea Zanoni cu scopul de a revizui directiva EIA. Aceste amendamente au fost votate în plenul PE cu 332 de voturi pentru, 311 împotrivă şi 14 abţineri, introducând obligativitatea unei evaluări de mediu în faza de explorare și exploatare a gazelor de șist. Votul reprezintă un pas spre îmbunătăţirea legislaţiei asigurându-se o evaluare riguroasă a impactului asupra mediului, luând în considerare progresele tehnologice din ultimii ani. Scopul studiilor EIA este de a estima şi cuantifica posibilul impact asupra mediului încă din fazele iniţiale, aducând informaţii comunictăţilor locale şi factorilor de decizie pentru a se putea evita, reduce sau înlătura efectele negative. Un studiu EIA nu înseamnă că toate efectele negative vor putea fi prevenite sau că nu se vor mai acorda permise şi autorizaţii, ci implică faptul că va exista o evaluare a impactului asupra mediului incă din fazele de început, cu informarea părţilor implicate.
Trei amendamente din cele aprobate de PE vizează hidrocarburile neconvenţionale. În primul rând, directiva EIA nu făcea referire la resursele neconvenţionale de gaze de şist. Propunerile din ultimii 3 ani de revizuire a directivei au recomandat ca fracturarea hidraulică să facă obiectul directivei. Anexa I a directivei include o listă de 43 de proiecte pentru care efectuarea unui studiu EIA este obligatorie. Explorarea şi exploatarea gazelor de şist nu se află printre proiectele enumerate, directiva făcând referire la proiectele de exploatare a gazelor naturale cu o producţie zilnică de cel puţin 500.000m3. În ciuda impactului asupra mediului, proiectele de explorare şi exploatare a gazelor de şist nu făceau obiectul directivei deoarece exploatare implică un volum mult mai mic. De exemplu, pentru sondele din statul Pennsylania, cea mai mare producţie prognozată pe sonda este de 250.000m3 pe zi, în timp ce nivelul maxim al producţiei zilnice a sondelor din Polonia este apreciat la 8.000m3. Asta face ca evaluarea de impact asupra mediului să nu fie obligatorie şi să fie lăsată la aprecierea autorităţilor naţionale de resurse minerale. Ce se doreşte prin amendamentele propuse este ca această cerinţă să fie obligatorie, indiferent de cantitatea extrasă pentru toate proiectele de exploatare a hidrocarburilor neconventionale, adaptând astfel directiva la realităţile actuale. Legislaţia din România nu prevede obligativitatea în mod expres a unui studiu de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele de explorare şi exploatare a resurselor neconvenţionale. Necesitatea unui studiu EIA este evaluată de autorităţile de mediu pentru fiecare proiect. Trei rapoarte privind impactul asupra mediului pentru lucrările de amenajare şi foraj pentru sondele de explorare care implică folosirea procesului de fracturare hidraulică au fost realizate in vederea emiterii acordului de mediu. Mai multe asociaţii de mediu au contestat aceste studii susţinând că acestea nu sunt întocmite conform îndrumarelor de redactare prevăzute în legislaţie, fără a lua în considerare toţi factorii la care face referire directiva EIA şi fără a puncta în mod concret măsurile de prevenire a unui posibil impact negativ. Un alt amendament important este prevenirea conflictelor de interese dintre dezvoltator (companiile care explorează şi exploatează hidrocarburile neconvenţionale) şi cei care efectuează studiile de evaluare a impactului. Prin noile prevederi se cere ca experţii care efectuează aceste studii să aibă aptitudinile necesare, experinţa şi capacitatea tehnică; şi, cel mai important, să lucreze într-un mod obiectiv din punct de vedere ştiinţific, independent de dezvoltator sau de autorităţile publice implicate. Legislaţia românească, ca de altfel majoritatea reglementărilor din statele membre prevede ca studiile de evaluare a impactului asupra mediului să fie redactate de către persoane fizice sau companii autorizate de către ministerul mediului, dezvoltatorul plătind acest studiu. Acest lucru ridică suspiciuni în ceea ce priveşte obiectivitatea şi calitatea unui raport EIA având în vedere că experţii implicaţi nu sunt interesaţi în a redacta studii nepărtinitoare, ci în a formula concluzii care să asigure obţinerea acordurilor de mediu. În al treilea rând, revizuirea directivei propune implicare publicului interesat care îşi poate exprima opinia şi contesta legalitatea deciziei de acorda dezvoltatorului permisele şi autorizaţiile necesare, garantând participarea cetăţenilor la luarea deciziilor. Autorităţile de mediu din România au realizat dezbateri publice pe seama rapoartelor de mediu, însă opinia negativă a publicului consultat nu a determinat autorităţile să ia în considerare comentariile acestora sau să răspundă ingrijorărilor. Mai multe ONG-uri au punctat faptul că observaţiile formulate în scris sau opiniile enunţate cu prilejul dezbaterilor publice nu au clarificat problemele ridicate.
Raportorului, europarlementarul Andreea Zanoni i-a fost încredinţat mandatul de a negocia cu ministerele de mediu ale statelor membre amendamentele propuse de Comisia Europeană, negocierea urmând să aibă loc în luna octombrie 2013. Parlamentul European va vota iarăşi revizuirea directivei. Există îndoieli că amendamentele cu privire la directiva EIA vor fi aprobate în timpul prezentei legislature europene. Mai mult, CE şi-a exprimat ingrijorarea asupra posibilului impact al substanţelor chimice din lichidul folosit în procesul de fracturare asupra apei şi a solicitat lămuriri din partea Agenţiei Europene pentru Produse Chimice. Directiva EIA va fi cel mai probabil aliniată cu alte directive (de exemplu directiva REACH cu privire la substanţele chimice sau directiva apelor) şi cu celelalte priorităţi europene. Cel mai probabil, necesitatea unui studiu de evaluare a impactului asupra mediului încă din fazele incipiente, din etapa de explorare se va transforma într-un proces lung şi birocratic. Acest lucru ar putea înfrâna explorarea în Europa într-un moment în care se vorbeşte tot mai mult de preţurile scăzute la gaze în SUA şi de o posibilă revoluţie a gazelor de şist care are potenţialul de a remodela mixul energetic al mai multor ţări sau de a asigura independenţa energetică şi securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Totodată, se anunţă a fi un proces împovorător din punct de vedere economic care ar putea scădea interesul investitorilor. De exemplu, Austria milita cu câteva luni înaintea votului din Parlamentul European pentru studii care să evalueze impactul asupra mediului pentru proiectele de explorare şi exploatare a gazelor de şist. Acest lucru a determinat compania OMV să anunţe că nu mai este interesată de evaluarea potenţialului resurselor de hidrocarburi neconvenţionale, punctând că un proiect ce necesită un studiu EIA nu mai este viabil din punct de vedere comercial. Pe de altă parte, guvernul polonez se arată împotriva studiilor EIA, în timp ce Franţa a validat recent prin forul constituţional legea care interzice fracturarea hidraulică. Cu toate acestea, modificările aduse vor face obligatorii studiile EIA chiar şi pentru sondele forate în faza de explorare care vor pot avea un potenţial impact negativ asupra mediului, vor îmbunătăţi transparenţa forţând publicarea unor informaţii, vor promova luarea deciziilor informate şi consultarea tuturor părţilor interesate.
Pe 19 octombrie, compania care explorează potenţialul hidrocarburilor neconvenţionale în România, Chevron începe să foreze prima sondă la Pungeşti-Siliştea. În aceeaşi zi, Global Frackdown, eveniment aflat la a doua ediţie, un protest împotriva fracturării hidraulice va avea loc în peste 20 de ţări. Mai mult ca oricând, guvernul Ponta are nevoie de o licenţă socială de guvernare, cu mesaje coerente şi consecvente, o guvernare care garantează dezbateri informate şi nepărtinitoare pentru cetăţenii ingrijoraţi de impactul negativ asupra mediului al explorărilor şi exploatărilor de resurse naturale, dar şi transparenţa şi independeţa agenţiilor guvernamentale, o guvernare care îşi fundamentează deciziile pe studii.
Un articol care pune punctul pe i.
Deja dinainte de a discuta despre acest subiect, s-au trezit o grămadă de „analişti”, „formatori de opinie”, specialişi între altele şi în gaze de şist, şi în geologie, şi în politică internaţionale să ne anunţe că cine e împotriva exploatării acestora e doar un trădător vândut (Vocii) Rusiei. Şi susţin în continuare acest lucru. Ce uită ei să spună este că unul din argumentele lor forte, la vremea la care au început să-i critice pe protestatarii din Bârlad, de exemplu, era acela că Victor Ponta şi PSD sunt împotriva exploatării acestora din cauză că aşa le dictează Vocea Rusiei şi că demonstraţiile având loc pe teren propriu al PSD, adică la Bârlad şi în Moldova, e clară implicarea Rusiei prin intermediul PSD. Argumentul cu Vocea Rusiei a rămas cumva amintit şi acum, fără să mai aibă măcar umbra aceea de verosimilitate, anume că influenţarea s-ar petrece prin intermediul PSD (care, ca forţă şi având lideri putea fi susceptibil de a discuta cu o forţă politică externă cum e Rusia şi care avea şi capacitatea de a-şi mobiliza electoratul în teritoriu). Acum că Ponta e cel mai mare promotor al gazelor de şist, tot Vocea Rusiei şi Gazprom sunt în spate, cu toate că nu se mai ştie exact care e veriga prin care acestea îi scot în stradă pe protestatari. S-a mers până la ipoteza halucinantă (pentru un om cu scaun la cap) că Rusia şi Gazprom ar fi mers şi ar fi dat bani din casă-n casă pe acolo, prin Moldova (că doar se ştie ce calitate umană e pe acolo), fără să existe cea mai mică dovadă sau urmă de dovadă. Între timp a fost lansată şi ipoteza bună la toate a idioţilor utili, tot din Moldova, se înţelege, care nu au remarcat pasul la ofsaid făcut de USL-ul pe care l-au votat şi merg acum înainte ca berbecii.
Uneori toate aceste teorii se combină, nu mai contează cum, nu contează logica, contează doar ca analiştii respectivi să aibă dreptate. Iată cum consecvenţa lor şi persistenţa întru o prostie (aceea a inducerii protestelor de către Rusia şi Gazprom) e cel puţin la fel de blamabilă ca şi inconsecvenţa unui prim-ministru. Scenariile sunt rescrise din mers ca să se potrivească cu analiza iniţială, o incoerenţă a coerenţei.
În mod evident e nevoie de mai multă transparenţă, de dezbatere şi de studii independente, dar banii se fac profitând de oportunităţi şi de neatenţia altora, nu aşteptând studii şi verificări.
pentru o sonda INFIM de mica (a se vedea exemplul din articol) un studiu de mediu SCUMPESTE considerabil costurile. Consecinte posibile: gaz mai scump sau chia neinceperea/abandonarea putului.
Exageram cumva evaluarile? Drobul de sare al lui Creanga….
Bun, daca legea cere un acord de mediu pentru fiecare sonda in parte, atunci e intr-adevar o prostie. Dar nu cred ca e asa. Cred ca noitiunea de „evaluare de mediu” e destul de larga si lasa la indemana tarilor o modalitate de a implementa acest termen, inclusiv in functie de marimea sondelor si a numarului acestora dintr-un perimetru.
Ideea este ca o mai mare precautie e necesara cel putin la inceput, pana ai idee cum se comporta astfel de operatiuni pe teritoriul Romaniei. Nu doar criteriul eficientei economice ar trebui sa fie important. Iar asta nu inseamna sa vezi drobul de sare. Inainte de asta, chiar s-ar putea finanta un studiu independent pe mai multe zone referitor la pericolele generale ale explorarii si exploatarii gazelor de sist, pe baza carora se va stabili ce fel de documente de mediu sa fie cerute, cat de detaliate si de costisitoare. Ma indoiesc insa ca se va dori asa ceva, se va considera ca nu e necesar, ca e prea costisitor, ca n-avem bani de aruncat si ca avem mai degraba nevoie de investitii. No matter what.
daca doua sonde adiacente apartin la 2 companii diferite se va cere acord de mediu separat. Nu subestimati inventivitatea birocratiei (mai ales in RO, unde orice stampila miroase a spaga).
Sa nu mă înţelegeţi greşit: nu sunt împotriva exploatării gazelor de şist sub orice formă, dar sunt Toma Necredinciosul. Şi vreau să trăiesc într-un stat în care puterea, oricare ar fi ea, îmi spune: „aveţi nişte îngrijorări mari cu privire la un proiect de amploare? Ca dumneavoastră mai sînt vreo sută de mii (pentru că restul nu sunt informaţi sau nu îi interesează). Vom face un studiu, vă vom asculta punctul de vedere, decizia nu o vom lua strict în funcţie de randamentul investiţiei pe termen scurt.” Şi nu într-o ţară în care mi se spune : „vrei locuri de muncă pentru câteva mii de amărăşteni? Atunci taci din gură, c-o să fie bine. Că doar se face şi la americani. Şi-n Polonia. Şi mai eşti şi cumpărat de ruşi”.
ca o sugestie cautati articolele din The Economist (din martie 2013) despre efectul economic al gazelor de sist asupra economiei USA.
Iar filmuletul Gasland nu rezista logicii. Ca sa ai gaz la robinet:
. fie fantana din curte (20-40 m adancime) a dat de o punga de gaz sau a strapuns vreo conducta
. fie in reteaua publica a ajuns cumva gaz (cum oare) si toti abonatii sunt in pericol.
Nu rezulta de nicaieri ca acel gaz era de sist si nu „metan obisnuit”.
Nu am mentionat „Gasland”, iar din „Gasland” nu scena cu apa de la robinet care ia foc mi se pare mai relevanta. E posibil ca aia sa fie o bâlbă a autorului. Există însă alte cazuri clare de contaminare a apei în filmul respectiv. Oricum, nu iau drept argumente ştiinţifice nici filmul „Gasland”, nici articolele din the Economist. Am văzut şi studii care arată că nu e chiar aşa rentabilă afacerea cu gazele de şist în SUA şi că depinde foarte mult de mărimea resurselor. Ce spuneţi dumneavoastră nu e de natură a mă face să nu-mi pun probleme în continuare. Şi nu cred că de astfel de cetăţeni care gândesc are nevoie guvernul, ci de unii care se supun orbeşte sau se mulţumesc cu explicaţii incomplete.
Gazul asa-zis „de sist” ESTE gaz (metan) obisnuit.
„Punga de gaz” nu trebuie imaginata la propriu, ca o uriasa caverna subterana cu gaz sub presiune; valabil si pt. hidrocarburi lichide… si pentru apa, de altfel.
Pareti sa fiti singurul de-aici care-a pomenit Gasland, prin urmare s-ar zice ca, combateti un argument pe care nu l-a adus nimeni. Personal n-am vazut filmuletul si nici nu intentionez s-o fac; am o problema cu acest gen de „dovezi” vizual-emotionale, indiferent ca sunt pro sau contra si indiferent de subiect.
Gazul poate ajunge (si chiar ajunge) in mod spontan la suprafata pe alocuri de la adancimi foarte mari. Tot logica spune ca, daca gazul poate ajunge singur la suprafata strabatand nu stiu cati kilometri de roci, cu atat mai usor/repede o s-o faca atunci cand/daca noi ne-apucam sa fracturam EXACT rocile presupus impermeabile (si care, exact acelea, NU sunt fracturate in aplicatiile „clasice” ale acestei tehnologii, acelea la care se face referire cand vi se spune ca tehnologia se foloseste de 50-60 de ani, ca s-au fracturat nu stiu cate milioane de sonde in toti acetsi ani etc., etc., etc.).
Cand vine vorba de poluarea apei, nu gazul e principalul risc (ci diversele componente ale fluidului de fracturare, respectiv ce mai poate el antrena din adancuri); situatia e cumva simetrica celei de la Rosia, cu cianura.
„Legislaţia românească, ca de altfel majoritatea reglementărilor din statele membre prevede ca studiile de evaluare a impactului asupra mediului să fie redactate de către persoane fizice sau companii autorizate de către ministerul mediului, dezvoltatorul plătind acest studiu. Acest lucru ridică suspiciuni în ceea ce priveşte obiectivitatea şi calitatea unui raport EIA având în vedere că experţii implicaţi nu sunt interesaţi în a redacta studii nepărtinitoare, ci în a formula concluzii care să asigure obţinerea acordurilor de mediu.”
La punctul asta, fara suparare, sunteti „putin” in eroare.
ca sa va „cobor” suspiciunile, va spun ca EIA se face (si se plateste!!!) inainte de inceperea oricarei activitati pe teren.
ca sa va explic mai clar:
Chevron plateste „Gigicu SRL”, companie autorizata de Min Mediului, suma de 500.000E pentru realizarea EIA. Chevron da banii INAINTE lui Gigicu SRL, fara sa stie daca, in final, va face sau nu exploatarea. deci expertii de la Gigicu SRL pot fi perfect obiectivi, fin’ca ei isi iau banul si daca Chevron exploateaza, si daca nu.
in cele din urma, daca ridica suspiciuni faptul ca studiul e platit de firma si nu de stat, statului ii este foarte simplu sa ridice toate suspiciunile: trebuie doar sa plateasca studiu din buzunarul public.
Probabil ca istoria ,,cainilor comunitari” se va repeta si aici si la Rosia Montana, iar masurile asiguratorii contra catastrofelor, vor fi luate, numai dupa ce pericolele inventariate de specialisti, vor,,musca” mortal intr-o zona, incit efectele sa fie catastrofale si de neinlaturat.In rest nimic nu va impiedica experimentele geologice, din care politicii se aleg cu cite un ban in plus.
Doar ne aflam in…Balcani!
Nu, revolutia nu ingheata!!! Tocmai o dezgheata jandarmii cu niste bastoane pe spinarile taranilor vasluieni platiti de Gazprom…