Home » Global / Europa »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

Intelectualii, anti-politica și tradiția lui 1989

Vladimir Tismaneanu noiembrie 25, 2014 Global / Europa, Politica & Doctrine, Sinteze
4 comentarii 1,440 Vizualizari

Trebuie să avem în vedere că intelectualii critici ai Europei de Est, agenții (vocile) unei societăți civile emergente în anii 1970 și 1980, nu au dorit să preia puterea. În fapt, erau dezgustați de conceptul atotcuprinzător și practica puterii coercitive. Esența acțiunilor și scrierilor lor, și implicit a influenței lor asupra subiecților conducerii comuniste, a fost devotamentul pentru restaurarea adevărului, civilității și moralității în sfera publică, reabilitarea virtuților civice și sfârșitul metodei totalitare de control, intimidare și coerciție. Susțin că discursul disidenților despre un corp social activ, auto-conștient, împuternicit, a însemnat o provocare formidabilă la adresa Marii Minciuni a Partidului. Reabilitarea unor noțiuni ca libertate, demnitate, cetățenie, suveranitate populară și pluralism, a reprezentat o provocare politică simbolică și practică radicală la adresa lumii totalitare. Mai mult, pentru prima dată în istoria comunismului din regiune, a apărut un grup de gânditori care prin acțiune și cuvânt au încercat “să umple spațiul anomic dintre individ și stat” (Tony Judt, “Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945″, Iași: Polirom, 2008). Cu alte cuvinte, putea fi întrezărit un viitor diferit pentru societățile aflate sub comunism odată ce intelectualii și segmente ale populației abandonau tăcerea. Aș merge până acolo încât aș spune că importanța societății civile rezidă nu neapărat în greutatea ei politică, ci în faptul că aproape devenise o profeție autoindusă, autoîmplinită.

Cred că aserțiunea lui Stephen Kotkin potrivit căreia “1989 nu s-a întâmplat datorită unui larg impuls spre libertate sau unui impuls al establishmentului spre auto-îmbunătățire” reprezintă o rectificare crucială a înțelegerii noastre generale a transformărilor acelui an. Cu toate acestea, ceea ce istoricul pare să nu ia în seamă este efectul epuizant și coroziv al argumentelor disidenților în favoarea autenticității (“a trăi în adevăr”) și reîntoarcerii la normalitate asupra unui sistem care își pierduse elanul escatologic. Simple dar atotpătrunzătoare, ideile au săpat continuu la temelia monolitului partidului-stat. Se prea poate să nu fi fost un larg impuls spre libertate marșul triumfal al societății civile prezentat în literatura timpurie. O religie seculară, adusă la putere și păstrată de idei, comunismul a pierit ca urmare a ideilor.

Societatea civilă a fost o metaforă puternică a revoltei și renașterii gândirii independente care a câștigat proeminență pe măsură ce partidele-stat au devenit din ce în ce mai uzate și elitele lor deziluzionate. Societatea civilă a fost simbolul posibilității unei alternative la regimurile putrefacte atinse de bolile clientelismului, corupției și cinismului. Boala, în orice caz, poate fi un proces extrem de lung. Un hermeneut perspicace al politicii central-europene a folosit chiar metafora predictivă a “otomanizării” (Timothy Garton Ash, “The Empire in Decay,” New York Review of Books, 29 September 1988, 56: http://www.nybooks.com/articles/archives/1988/sep/29/the-empire-in-decay/). Fără un sfârșit evident la orizont, ceea ce a rămas a fost că, până în anii 1980, Europa de Est a inventat un mit politic care a furnizat critică și opoziție la adresa comunismului, precum și o viziune strategică pentru perioada care ar fi urmat acestor regimuri.

Disidenții și intelectualii critici au creat cu succes un orizont de așteptare care nu mai existase în Europa de Est de la Primăvara pragheză. Nu este deloc surprinzător că Papa Ioan Paul al II-lea a jucat un rol crucial în articularea acestei noi gramatici a opoziției la comunism prin definirea solidarității umane și libertății ca valori non-negociabile. În mod semnificativ (și impresionant), una din cele mai influente enciclice ale papei s-a intitulat “Splendoarea adevărului”. Kotkin furnizează un citat elocvent pentru această stare de lucruri: mesajul papei a fost “dreptul inviolabil, în ordinea lucrurilor lui Dumnezeu și a omului, al ființelor umane de a trăi în libertate și demnitate”. Societatea civilă a fost teritoriul autonomiei umane redobândite care a scăpat strânsorii și contracarat partocrația comunistă. Discursul despre adevăr și drepturi a avut într-adevăr putere revoluționară. A lovit în inima sistemului politic însuși pentru că a căutat demnitatea în niște societăți devastate de minciuni ideologice fetișizate. Activiștii acestei societăți civile au aruncat în aer miturile de durată ale fatalității, futilității, neputinței, resemnării, abandonului și conformismului.

Mitul politic al societății civile nu trebuie judecat în termenii veridicității sale, ci în cei ai potențialului său de a deveni adevărat: discuția despre societatea civilă a dus la emergența societății civile. Nu a fost nimic surprinzător atunci când conducerea Partidului Comunist Chinez a interzis însuși conceptul de “societate civilă” în toate publicațiile oficiale. De asemenea, toate relatările oneste despre “revoluția iasomiei” din Tunisia și în special mișcarea Pieței Tahrir din Egipt, au insistat pe rolul central al auto-împuternicirii civice (Shibley Telhami, “Egypt, Tunisia . . . Iran,” The National Interest, 15 February 2011: http://nationalinterest.org/commentary/egypt-tunisia-iran-4868).

Transformările din Orientul Mijlociu au fost izbucniri ale unei îndelung reprimate nevoi de libertate civică și pluralism politic. În mod similar, în Europa de Est a anului 1989, oamenii au ieșit pe străzi în Berlin, Leipzig, Praga, Budapesta și Timișoara, convinși că a sosit ora cetățeanului. Aceasta a fost forța propulsivă a mișcărilor disidente încă din anii 1970.

În 1989, demonstrațiile publice nu au condus în mod direct la prăbușirea elitelor comuniste aflate la putere. Poate că societatea civilă nu a fost cauza imediată a dispariției politice a unor Honecker, Jaruzelski, Jivkov sau Husák. Dar dinamica, ideile și, cel mai important, perioada imediat următoare evenimentelor care au însoțit distrugerea domniei partidelor comuniste în toată regiunea, nu pot fi înțelese fără accentuarea semnificației societății civile ca o constelație de idei fundamentale, ca mit politic și ca mișcare reală, istorică, ce a acompaniat implozia partidelor-stat din Europa Răsăriteană. Da, au existat multe măști, travestiuri, șarade și mituri implicate în evenimentele care s-au petrecut la București, Praga sau Sofia. Cu toate acestea, opunându-se cămășii de forță ideologice, sfidând controlul omniprezent al nomenclaturii și pretenția stupid de stridentă a acesteia de a hotărî asupra destinelor umane, aceste revoluții au fost, așa cum a arătat sociologul S. N. Eisenstadt, anti-utopice, anti-teleologice și non-mesianice. Valoarea centrală pe care au redat-o, prețuit-o și promovat-o a fost bunul-simț istoric, politic, moral. Aceasta este cea mai importantă lecție a lui 1989.

Articol transmis la Radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26708370.html

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26708369.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. T. Bucur spune:

    “… comunismul a pierit ca urmare a ideilor”. Corect, zic eu.
    Dar ar fi pierit si mai de timpuriu daca la manifestatiile si meetingurile organizate de partidele comuniste nimeni nu ar fi aplaudat cuvantarile si lozincile strigate. Sau daca, dimpotriva, aplauzele ar fi fost, ostentativ, de lunga, foarte lunga durata, cum s-a intamplat la o intalnire a lui Hrusciov cu studentii, cand acesta a trebuit sa recurga la amenintari pentru a-i determina sa nu mai aplaude intr-una, sa-l lase sa-si tina cuvantarea.

  2. Peter Manu spune:

    “În mod semnificativ (și impresionant), una din cele mai influente enciclice ale papei s-a intitulat “Splendoarea adevărului”. ”

    Incepand cu 1973, deci si in timpul lui Ioan Pavel II, enciclicele au fost scrise de personalul aflat sub supravegherea cardinalului care conduce Secretariatul de Stat al Vaticanului. Pana atunci, erau redactate in Secretariatul pentru Scrisori Apostolice.

    • Mitica Damboviteanu spune:

      Papa scrie mai multe feluri de documente. Unele din acestea se numesc scrisori apostolice, altele enciclici, altele Motu proprio, etc. La redactarea lor contribuie “ministerele de resort” (dicasterele) sau alti experti, si mai deloc Secretariatul de Stat – un fel de guvern, care are alte prioritati. De ex, la Orientale Lumen si Ut Unum Sint au contribuit si calugari benedictini de rit bizantin de la manastirea Chevetogne, Belgia.

  3. Mitica Damboviteanu spune:

    Ioan Paul al II-lea a fost pasionat de adevar. Enciclica Veritats Splendor poarta clar amprenta gandirii lui. A vorbit, scris despre adevar foarte mult. S-a inteles perfect cu Ratzinger asupra acestui subiect, inainte sa devina papa. E posibil sa fi contribuit si Razinger la text, insa doar cine nu cunoaste tema si pontificatul lui IPII poate sa spuna ca aceasta enciclica nu e a lui IPII.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)