Home » Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Întoarcerea la Razboiul Rece

Theophyle ianuarie 9, 2012 Global / Europa, Sinteze
23 comentarii 3,496 Vizualizari

Dupa o scurta si foarte concisa prezentare a noii strategii de aparare nationala a Statelor Unite, descrisa intr-un document “Sustaining US Global Leadership: Priorities for 21st Century Defense“,  document formulat intr-o limba de lemn care ar fi facut cinste tovarasilor, se poate ajunge la trei concluzii principale – prima concluzie ar fi ca asistam la inceputul unui nou “razboi rece” si implicit la  folosirea unor “proxi” pentru rezolvarile “urgente”; a doua concluzie ar fi ca  administratia Obama incearca inaintea alegerilor sa minimalizeze impactul posibil al insuccesului generat de “Strategia resetarii” (Reset Strategy), care nu numai ca nu a rezolvat nimic, ci a creat o sumedenie de noi probleme; in sfarsit, a treia concluzie ar putea consta intr-un transfer al prioritatilor americane dintr-o zona geografica Euro-Atlantica spre o alta zona care incepe din Orientul Mijlociu si se intinde pana in Pacific.

Interesele americane de la Franklin D. Roosevelt si pana la Obama, se reazema pe gandire politico-militara formata din patru componente necesare implementarii ei.  Aceste componente folosesc la stratificarea problemelor si folosirea metodologiilor diferite pentru fiecare nivel de probleme/interese. Prima componenta sau principiu strategic l-as numi “IGNORAREA” (Ignore) – daca cineva nu-ti poate fi de folos ignora-l. Exact ceea ce au facut americanii europenilor in relatiile cu China. Al doilea principiu se numeste “OCOLIREA” (Work Around) – daca parerile partenerului nu-ti convin ocoleste-l. Americanii au facut-o in interventia din Irak, i-au ignorat pe francezi si germani si si-au facut treaba cu cine a dorit sa participe. Al treilea principiu ar fi “ANGRENAREA”  (Engage) – cand gasesti un minim consens angreneaza-l, exact ce au facut americanii in cazul sanctiunilor cu Iranul. Un ultim principiu al strategiilor americane este fara dubiu anticul “DEZBINĂ ŞI DOMINĂ” (divide et impera sau in originalul anglo-saxon, divide-and-rule), implementat excelent de americani in relatiile cu Rusia, cand occidentalii si rasaritenii au avut opinii absolut diferite.

Daca o dorim sau nu globalizarea nu a reusit sa inlature statul national sau sa-i atenueze importanta.  Probabil ca apartenenta la o natiune nu poate schimba firea umana, cel putin nu inca. Polaritatea in relatiile internationale exprima felul in care puterea este impartita si exprimata in aceste relatii. Istoria umana a cunoscut toate felurile posibile de a imparti puterea, influenta si resursele planetei intr-un anumit interval de timp istoric. De la unipolaritatea Egipteana (intre 3150  si 1285 î.Hr) la unipolaritatea Elenistica pe timpul lui Alexandru Macedon (intre 331 si  323 î.Hr) si in sfarsit la unipolaritatea reprezentata de Republica si Imperiul Roman (in perioada dintre 188 î.Hr – 395 d.Hr). Ultima perioada de unipolaritate (eu zic aparenta) a fost reprezentata de Statele Unite intre 1991 si 2001.

Bipolaritatea  reprezinta impartirea puterii intre doua tabere, exact asa cum  s-a intamplat pe timpul Razboiului Rece. Bipolaritatea, impreuna cu arsenalul atomic au adus cea mai lunga perioada de pace din toate timpurile  in Europa. Razboiele se duceau prin “ părţi proxi” si cine putea sa prospere a prosperat.

Probabil ca din 2001 lumea a intrat intr-o situatie de multipolaritate internationala, bazata pe multipolaritati mondiale si regionale. Polii de putere mondiali sunt disputati de SUA, Rusia, China, UE.

Dupa o perioada de conflicte directe, Statele Unite incearca o intoarcere treptata spre o gestionare indirecta  a conflictelor anticipate,  posibile,  sau chiar probabile conform viziunii strategilor lor politici si militari. Conform unor date neformale, este preconizata din 2015 o scadere de pana la 15% din bugetul de aparare al Statelor Unite in perioada 2015-2020. Lipsa de eficienta in cheltuielile bugetare a fost extrem de criticata de fostul Ministru al Apararii, Robert M. Gates (vezi aici) si noile tendinte de taieri bugetare sunt deja vizibile. Vezi (T-1 si T-2). Suficient sa privim costurile enorme pe care le-au avut Statele Unite in ceea ce numim astazi “Razboiul impotriva terorismului” (War on Terror) pentru a vedea cat de mult s-a investit si cat de putine au fost rezultatele (vezi “Razboiul împotriva terorismului – structuri, doctrine şi costuri”) .

Statele Unite incearca din 2009 o retragere treptata din Europa. In articolul “O Europă multipolară – mize şi provocări” incercam sa disting problematica acestei despartiri fara sa ating modul in care se va face. Astazi, dupa “conflictul libian”, este mai mult decat clar – SUA nu va mai interveni direct in conflictele pe care le considera apartinand Europei, chiar si sub drapel NATO. Interventia lor fiind numai logistica si poate de sustinere aeriana si navala.   In viitori ani vom vedea o micsorare dramatica a bazelor militare americane din Germania, Olanda  si Italia si mutarea unor elemente in Marea Britanie si Estul Europei pentru a intari linia defensiva in fata Rusiei pe care am numit-o la sugestia Stratfor – intermarum.

Cele doua zone ramase sub atentia integrala a Statelor Unite sunt in primul rand Orientul Mijlociu, cu zone de conflict deschise intre Iran-Siria si aliatii Hizbullah-Hamas imptriva Israelului si zona sudica Arabia Saudita si statele din Golf tot in conflict cu Iranul.  A doua zona mai putin “calda”, dar nu mai putin primejdioasa, este Marea Chinei si Pacificul de Vest. Aici jocul poate fi facut indirect, prin parti “proxi”,  de genul Coreelor si Vietnamului. Vietnam, care a intrat direct in conflict cu China din cauza divergentelor in cazul granitelor navale in zone probabil bogate in zacaminte de gaz si petrol.  O analiza amanuntita despre prezenta americana in ambele zone de conflict in zilele urmatoare.

P.S. Va invit sa cititi linkurile din articol, sunt importante la intelegerea contextului

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. sile spune:

    O corectie minora: divide et impera -> divide and conquer.

  2. DanielT spune:

    Interesant articolul.

    Fără îndoială, anunţul lui Barack Obama, confirmă o reorientare majoră a eforturilor militare nord-americane spre zona Asia-Pacific.

    USA se confruntă cu o creştere constantă a capacităţilor militare operaţionale şi tehnologice ale Chinei, care dincolo de de dezvoltarea susţinută a unei capacităţi militare de acţiune în cyberspace (campaniile succesive de intruziune a sistemelor informatice occidentale), a dezvoltării capacităţilor aerospaţiale (programul DF-21D ASBM , avionul invizibil J-20 ) vizează acum construirea unei capacităţi navale concurenţiale cu ale USA prin inaugurarea construcţiei unei flote de portavioane(două noi portavioane de construcţie chinezească care se vor alătura actualului portavion fost sovietic, Shi-Lang). Adăugând raporturile economice actuale complexe între China şi USA (plus demografia Chinei care oferă un bazin de capital uman competitiv într-un context de concurenţă pe toate planurile, economice, militar tehnologic) provocarea asiatică pentru supremaţie ca şi putere globală este una reală. Nu trebuie uitat printre altele, faptul că China este unul dintre principalii furnizori, a unor metale rare utilizate în tehnologiile moderne.

    Nu departe de China, un alt conflict regional mocneşte, între Pakistan şi India, ambele ţări deţinând arma nucleară, dar spre diferenţă de India, o societate mai democratică, Pakistanul este condus din umbră de puternicul ISI ( Inter-Service Intelligence, un adevărat stat în stat, puternic impregnat de o filozofie religioasă islamistă, protalibană la nivelul membrilor, foşti militari). Pakistanul are interese atât în Afganistan dar şi este în confruntare tacită cu India, datorită disputelor teritoriale. De remarcat ambele ţări au o creştere demografică susţinută.

    Mai la sud, în Golful Persic, Iranul a devenit un actor important, după utilizarea programului său nuclear ca mijloc de afirmare ca şi putere regională, utilizează acum cărtea geostrategică, ameninţând perturbarea traficului petrolier în strâmptoarea Ormuz (Hormuz). Utilizarea de către aliaţii occidentali a primului virus de sabotaj industrial Stuxnet (urmat apoi de lansarea o versiune Doqu) a avut se pare efectele scontate de încetinire a programului nuclear, dar nu de abandonare totală. Un Iran chiit puternic, creează frisoane dinastiei sunite a Arabiei Saudite sunite, un arab tradiţional al USA din Orientul Mijlociu, dar şi Israelului. Implementarea pe viitor a unor tehnologii care nu se bazează pe petrol, va reduce probabil interesul USA în regiune. Un scenariu deloc neglijabil, în viitorul apropiat pe plan militar strategic, o aliere a iranienilor cu chinezii pe planul economic şi militar, datorită ciclului de producţie şi de consum (pentru Iran petrolul constituie principala sursă de venituri, iar economia chinezească a devenit consumatoare masivă de petrol, odată cu explozia dezvoltării culturii de consumator).

    Desigur, atât China cât şi Iranul au propriile vulnerabilităţi, la nivel intern, impuse de structurarea regimului politic, istoria recentă a proăbuşirilor de regimuri, a dovedit că regimurile unicolorate politic sunt mult mai fragile decât regimurile democratice.

    Tot în regiunea asiatică, Coreea de Nord este în mod constant un punct imprevizibil politic, poate nu atât raportând gestionarea relaţiilor cu China şi USA, ci la modul cum se poziţionează în raport cu Japonia şi Coreea de Sud. Provocările Coreei de Nord, aliat tradiţional al Chinei la adresa Japoniei şi Coreei de Sud aliate tradiţionale ale Statelor Unite crează o stare conflictuală nefavorabilă în regiune, iar o reorientare spre o vocaţie militară a Japoniei datorită actelor ostentative războinice ale Coreei de Nord, ar fi de asemeni rău văzută şi de Rusia, un alt mare actor geostrategic. Este oarecum, în interesul Rusiei, care are o frontieră comună cu China, ca aceasta din urmă să păstreze un statut de putere care să poată contrapus la nivel militar.

    Din încrengătura între economic, politic şi militar pe viitor, se poate naşte un climat mai dinamic şi imprevizibil, de alianţe temporare în anumite domenii, dar paradoxal de concurenţă directă în altele.

    Unde se situează România?

    Reorientarea strategică nord-americană, va produce reorientarea de fonduri pentru proiecte şi a reorientării resurselor umane, spre rezoluţia problematicii de echilibru de forţe din Pacific. Tradus în costuri, U.E şi implicit, România vor fi nevoite să investească mai mult în domeniul militar şi al securităţii, în general să-şi asume anumite costuri suplimentare. Răbufnirea secretarului general Robert Gates, la adresa NATO, în iunie 2011, despre statele care profitau de beneficiile alianţei fără însă a plăti preţul în costuri şi riscuri a fost un avertisement asupra schimbării de strategie,a costurilor imense suportate de U.SA-cele mai mari în cei 62 de ani de funcţionare a alianţei- asta în condiţiile în care USA era prinsă într-un context economic dificil pe plan intern. Naşterea conflictului regional cu Libia, care s-a adăugat celor din Irak şi Afganistan a creat o presiune suplimentară la nivel dec costuri în alianţă. În condiţii de funcţionare normale , actuala stare politică din Siria, a regimului Assad ar fi fost mai puţin suscetibilă de a fi tolerată de către ţările democratice, NATO, dar contextul economic dictează o voinţă de a evita costuri suplimentare care ar aduce incertitudini şi mai mari în regiune, aşa că se mizează pe o tranziţie internă a puterii şi prin implicarea Ligii Arabe. De asemeni, pentru Rusia, Siria rămâne un client tradiţional pentru produsele militare, o schimbare care ar conduce implicit la o pierdere a pieţei de desfacere, este probabil un scenariu care trebuie evitat din perspectiva Rusiei.

    Episodul Georgia a fost de asemeni simptomatic pentru limitele de intervenţie a NATO în cazul unor state mai mici, la risc prin poziţia amplasării la frontierele de interese. Vechiul principiu militar, de fortăreaţă centrală- o regiune geografică mai bine protejată aflată în centru este încă actual. Cei de la periferie sunt la risc, singura strategie viabilă e apropierea către centru. Cum graniţele fizice nu se pot modifica, singura opţiune e extinderea zonelor de influenţă. Sau un joc dublu, dar cu rezultate incerte.

    Un aliat regional al României, Turcia este măcinată de propriul conflict intern între forţele care vor să garanteze laicitatea ţării şi forţele islamice. Pe plan extern, până demult văzută ca un factor de stabilitate, recenta abordare a flotilei umanitare de către Israel, complică o relaţie tradiţională excelentă pe plan militar.

  3. PeterPan spune:

    “Russian Carrier Group Visits Syrian Port Tartus – Russian Navy’s flotilla headed by aircraft carrier Admiral Kuznetsov has already moored at Syrian port Tartus”

    http://rusnavy.com/news/navy/index.php?ELEMENT_ID=14000

    This is great news and a great gesture by the Russian government as long as it is support for Syria. Remember there are outside observers from Arab states in Syria and Russia should not even consider hampering their work. Pitifully Assad is now just a puppet, it is others who are wielding the real power and pulling the strings. Another case of a state where the leader is not really the leader but just figure head for shadowy people who are corrupt with power and greed. Russia must take that into account and tread a very careful line if it is to avoid blood on its hands.

    • Theophyle Theophyle spune:

      Salut PeterPan :)
      Kuznetsov este o “jucarie” ( de fapt singura pe care o au rusii) si care nu prea iese din Mediterana. Vechi (1981) si nu prea performant nici mcar nu sta in fata celor 11 port avioane americane. Bravada :lol: Nu cred ca se va intmpla ceva acolo. Cam, slab pentru o nava amiral al unei marii puteri nucleare.

      http://en.rian.ru/analysis/20100406/158454665.html

      • Alexandru spune:

        Problema nu se pune in termenii unei confruntari directe intre portavioanele americane si cel rusesc (care ar fi facut arsice fara mari probleme). Faptul ca rusii il trimit undeva ii obliga pe americani sa il “placheze” cu ceva (sa folosesc termeni de la rugby). Rusii isi propun pana prin 2030 sa aiba vreo 2-3 portavioane, chinezii au reactivat si ei o rabla ruseasca de prin anii 80 si isi propun sa construiasca si unele noi http://en.wikipedia.org/wiki/Chinese_aircraft_carrier_programme.
        Aceste portavioane vor constitui ceea ce se numeste fleet in beeing, doar pentru ca exista ii vor obliga pe americani sa disloce forte care sa le contracareze. US Navy are 11 portavioane nucleare si inca vre-o 9 vase de asalt amfibiu (adica niste “pui” de portavioane, ce pot fi considerate portavioane cu acte in regula in alte tari). Problema ca un supercarrier american costa vreo 5-6 miliarde de $ sa fie construit si inca multe pentru echipat etc. Nici macar americanii nu pot sa scoate din buzunar acesti bani. US Navy este deja cam pe toate oceanele lumii si orice noua amenintare ar insemna fonduri suplimentare care nu sunt usor de gasit. Deja USS Enterprise care trebuia sa fie scos din uz anul asta va mai sta pana in 2015.

  4. Adrian spune:

    Chiar Razboi Rece sa fie? Razboi impotriva cui? China nu este nici pe departe in pozitia Rusiei de acum 30 de ani. China este al doi-lea partener comercial al SUA, este al 3-lea mare importator de produse Made in SUA si este prima in topul tarilor creditoare catre SUA.

    Sunt de acord ca reducerea cheltuielilor inseamna pentru SUA intoarcerea la strategii militare similare celor din perioada Razboiului Rece, dar nu cred ca acest lucru se reflecta si politic. China nu va reusi sa preia de la Rusia titlul de “the enemy”.

    Este adevarat, China are pretentii teritoriale, iar SUA vrea sa faca un ban cinstit. Taiwan-ul vrea sa cumpere de la SUA echipament militar de 11 miliarde de dolari. Arabia Saudiata are buzunarul mai mare si doreste sa cheltuie 29,5 miliarde. SUA a facut deja publica intentia de a anula embargoul impus Vietnamului pentru achizitia de echipament militar. Pariez ca ridicarea acestui embargou va fi celebrat printr-un contract de cateva miliarde.

    SUA demonstreaza Chinei ca si ea este capabila sa speculeze pe seama acesteia din urma si sa castige bani frumosi.

    Sunt convins ca implicarea redusa in conflictul din Libia este doar o exceptie. Administratia Obama nu putea risca inca o interventie militara intr-un an electoral, contrar promisiunilor facute la alegerile din 2008. Plus, cred ca in SUA razboaiele pornite din “principiu” trebuie sa fie pregatite din timp din punct de vedere propagandistic.

    Ascensiunea Chinei din punct de vedere militar, este normala si nu ar trebui sa surprinda pe nimeni. Nu este o cursa a inarmarii, iar primul portavion al Chinei dovedeste acest lucru. Nu consider armata Chinei o amenintare la adresa pacii “mondiale”. Este cel mult o amenintare pentru statusul SUA.

  5. Carol spune:

    Al doilea Razboi Rece ?

    Nu stiu daca se poate vorbi de o reintorcere, de un al doilea sau de un alt tip de razboi rece. Aceasta indoiala imi este generata de faptul ca razboiul rece, asa cum l-am cunoscut, declansat dupa discursul furibund al lui Winston Churchill de la Fulton (1946), a avut ca protagonisti doua “lagare”, distincte ideologic, cel capitalist si cel comunist. Acum, singurul actor identificabil, si la propriu si la figurat, sunt SUA. Tinte ale noului razboi rece par a fi zone geopolitice foarte diferite, Asia-Pacific si Orientul Mijlociu, ceea ce va face foarte dificila, daca nu chiar imposibila, sarcina elaborarii unei ideologii confruntationiste unitare si cat de cat credibile, care sa acopere “pulsiunile” bellice si dominatoare ale SUA. Undeva, mai la vale, intr-un alt articol de pe Contributors, Vladimir Tismaneanu incearca, fara succes, dupa parerea mea, sa sustina ca “Totalitarismul nu poate exista in absenta unei ideologii totale…”, dar cineva vine cu o contraopinie ce pare a avea unele temeiuri, daca o racordam la fapte si evenimente din istorie, mai cu seama din cea postbelica, care afirma ca “Ideologia nu trebuie sa fie explicita, ci implicita. Ea nu trebuie declarata, ci practicata.” O ipoteza interesanta, dupa parerea mea, care ar merita atentia analistilor, politologilor, istoricilor, acum si in viitor:

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/dincolo-de-zumzet-deruta-si-pesimism-cateva-reflectii-actuale/

    Ce se va intampla cu NATO, cine va mai “apara” Europa, care va fi atitudinea fata de Rusia?!… SUA se vor afla intr-o situatie ingrata atat fata de aliatii europeni, pe care nu-i poate trada, cat si fata de rusi, fata de care nu-si pot incalca angajamentele de dezideologizare si de noncombat, de la sfarsitul razboiului rece, si nici pe cele mai recente, de resetare… Ceea ce se poate spune cu certitudine, este ca Occidentul a inregistrat un rasunator esec ideologic atat din punct de vedere al democratiei de tip “correct politically” si al “multiculturalismului”, asa cum le-a inteles si practicat, cat si din cel al economiei concurentiale si al pietei libere, pentru ca atunci cand iti impui prin forta pozitia in economia mondiala, numai de”concurenta” si de “libertate” nu poate fi vorba. Oricum, orice reintoarcere este un regres, iar, in conditiile date, ar fi si o greseala politica, care ar da apa la moara contraideologiilor, inclusiv a celor care nu se vor sfii sa fabuleze ca teza lui Lenin despre natura agresiva a capitalului ar fi astfel verificata pana la ultima virgula (sic!).

    • Theophyle Theophyle spune:

      Salut Carol,
      Daca NATO doreste sa-si indeplineasca rolul, el trebuie sa se reformeze. Apararea costa bani si americanii probabil s-au plictist sa o asigure europenilor gratis. Deci europenii trebuie sa-si o asigure singuri.

  6. Laur spune:

    Interesant articolul…mai intotdeauna te citesc cu placere.

  7. Aurel C spune:

    Care e leagura intre strategia numita de Stratfor (sau de altii si preluata de ei) “intermarum” si mai vechiul concept polonez “Międzymorze” (tot intermarul)?

  8. cititor spune:

    Un istoric roman a numit “razboiul rece” al III-lea razboi mondial. Probabil nu este departe de adevar si ceea ce previzionati o sa fie al IV-lea razboi mondial, daca privim din aceeasi perspectiva. Suna ciudat sa ai razboi dupa razboi, dar probabil daca privim lucrurile la rece o sa vedem ca trebuie sa renuntam la iluzia de pace si colaborare globala asa cum este ea afisata/definita de organizatiile internationale: NATO/ UN & co.
    Lumea este intr-un conflict continuu deoarece si noi la nive personal suntem intr-un conflict continuu: starea de fericire/pace nu exista decit pentru perioade scurte de timp dupa activitati aducatoare de placere: sex, droguri, etc sau realizari/succese personale sau a celor de care suntem legati afectiv: un job nou, o avansare, cistigarea unui meci de fotbal de echipa favorita, etc. In rest suntem prinsi in situatii conflictuale, majoritatea mici si care rareori duc la adevarate conflicte – in majoritatea cazurilor acest lucru este guvernat de regulile mediului in care traim: interactiune sociala, legi, etc. Probabil din acest motiv un model de succes pentru viitor va fi federalizarea care sa ofere un mediu cu reguli comune, scopuri comune, penalitati, dar si un mediu suficient de larg sa permita mici “conflicte” sau intepaturi fara a degenera in adevarate razboaie: de exemplu sa permita Ungariei mici intepaturi la adresa Romaniei fara a degenera int-un conflict armat pentru redefinirea granitelor.
    Daca-mi este permis sa sugerez, poate comentati intr-un viitor articol cum ar putea fi creata o federatie Europeana ( poate pe modelul Elventiei / SUA ) asfel incit sa mentinem statul “national” intr-o forma agreabila pentru suflet dar fara a submina interesele comune europene – un conflict intern va slabi constructia. Cum se poate cristaliza o astfel de constructie spre o cultura comuna pentru a fi un jucator important in noul conflict mondial si care poate fi rolul real al Romaniei in aceast nou joc.

  9. Sile spune:

    Cine zice ala e. Si mie articolul imi aminteste de felul cum erau tratate problemele de politica externa la revistele Lumea si Magazin istoric prin anii 70. O seara buna !

  10. K spune:

    Cateva observatii pedante:
    Punctual: din cate imi amintesc, “Intermarum” e numele dat de G. Friedman pentru o (neverosimila, cred, in formula propusa de autor si ineficienta fara unii dintre ei) alianta strategica intra-europeana cu scop defensiv impotriva potentialului pericol de securitate reprezentat de Rusia, iar nu pentru a denumi reorientarea bazelor/trupelor americane spre Europa de Est.

    Reset strategy e mai degraba strategia de reasezare decat de “resetare”, si “by proxy” s-ar traduce “prin intermediul tertilor”.

    Pe partea istorica: a vorbi de unipolaritate in cazul Egiptului antic, al lui Alexandru Macedon sau a Imperiului Roman, mai ales la modul general inseamna sa reduceti intreaga lume la Bazinul Mediteranean si doar o parte a Europei. Fenicienii, hittitii, asirienii, persanii au fost puteri comparabile cu cele evocate de dvs in aceeasi perioada, ca sa dam doar exemple din Orientul Apropiat si Mijlociu si din aceeasi perioada, care au limitat, franat sau chiar rasturnat expansiunea acestora. Cu exceptia notabila a lui Alexandru, pentru o scurta perioada (si nici macar el nu a ajuns chiar pana la capatul lumii si nu a avut timp sa-si demonstreze capacitatea de “leadership global”), toate entitatile politice amintite de Dvs. au trait intr-o lume multipolara.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Theophyle


Theophyle

Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)