Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Ipoteze despre prabusirea URSS (I)

Vladimir Tismaneanu martie 15, 2011 Global / Europa, Politica & Doctrine
18 comentarii 7,084 Vizualizari

Asemeni multor analisti, politologi, sociologi, economisti, istorici si filosofi, am fost si eu fascinat de ceea ce s-a petrecut intre 1989 si 1991 in ceea ce se numea Imperiul Sovietic, adica URSS. Totul parea inamovibil si totusi totul s-a sfaramat cu o viteza fulgeratoare, fara conflicte cataclismice,  fara masacre in masa (desi au existat exceptii in Kazahstan si in Lituania). Biograful lui Stalin, fostul bolsevic devenit un ganditor socialist democratic, Boris Souvarine, spunea odata ca acest acronim (URSS), format din patru litere, ascunde patru minciuni: Uniunea Sovietica nu a fost nici uniune, nici sovietica (adica a consiliilor, ca experienta de democratie directa), republicile nu erau republici, iar socialiste in mor cert nu erau, daca prin socialism intelegem egalitatea sanselor de acces la venituri si justitie sociala (deci nu leninism ori stalinism).
 
Originile crizei terminale
A fost vorba de un proces de dezagregare cu origini diverse si cu o dinamica extrem de intensa. Involutia sistemica incepuse de fapt din februarie 1956, in momentul in care Nikita Hrusciov a dat o lovitura mortala mitului infailibilitatii lui Stalin. Au urmat apoi alte deziluzii care, la randul lor, aveau sa submineze miturile ireversibilitatii si invincibilitatii ordinii de tip comunist. Nomenklatura nu mai detinea resurse de auto-incredere, era istovita, incapabila sa ofere altceva decat grotescul spectacol al unor procesiuni mecanice, vide de continut.

Moscova 20 august 1991

Moscova, 20 august 1991
Acesta a fost drumul catre reformele lui Mihail Gorbaciov. Intiate mai intai ezitant si timid, dupa venirea sa in fruntea PCUS in martie 1985, ele aveau sa se radicalizeze mai ales dupa 1987. O stim acum gratie profesorului Archie Brown: in acei ani Gorbaciov a depasit seductia ideilor buhariniste (deci ale unui bolsevism „moderat”, daca pot utiliza acest oximoron), l-a citit pe Eduard Bernstein si a imbratisat ideile marelui revizionist german, vreme de decenii la bête noire pentru ortodoxia marxista, despre renuntarea la dictatura si promovarea evolutionismui social.

Revolutiile, o spunea clar exceptionalul istoric care a fost François Furet, nu sunt blocuri, constructii istorice fara fisuri si fara fracturi. Ele au o natura eterogena, implica actiuni adeseori contradictorii, paradoxale, deconcertante, aduc in prim plan personaje pana recent obscure, transforma indivizi aparent modesti in eroi ai baricadelor si ai tribunelor. In URSS, intre 1989 si 1991, a avut loc de fapt o revolutie civica, politica, economica si morala. Urmarile ei pot fi simtite si astazi, dupa doua decenii. Sigur, la ora cand scriu aceste randuri, fortele democratice sunt in retragere, spiritul revolutionar democratic pare sa se fi evaporat, autoritarismul s-a repliat prin falsificarea comportamentului si normelor constitutionale. Homo sovieticus nu a disparut, el este prezent in cultura politica post-sovietica prin personajul duplicitar pe care un sociolog rus il numeste homo prevaricatus.

Si totusi, revolutia nu a esuat decat in masura in care nu exista niciodata o revolutia care sa triumfe total. Au fost zdruncinate si in final s-au naruit toate miturile fondatoare ale acelui sistem bazat pe cultul quasi-religios al partidului unic.

Pledoarie pentru multicauzalitate

Cauzele giganticului esec pot fi aflate, in primul rand, in falimentul economiei planificate si al sistemului partocratiei ideocratice de tip leninist (folosesc aici conceptele propuse de regretatul Martin Malia in cartea sa fundamentala The Soviet Tragedy). Cum demonstreaza profesorul Stephen Kotkin de la Princeton (el insusi fost doctorand al lui Martin Malia la Berkeley) in lucrarea sa extrem de incitanta Armaggedon Averted, unica rationalitate sociala si economica a sistemului comunist intemeiat de Lenin si camarazii sai in octombrie 1917 era sa invinga in competitia cu adversarul sau istoric, capitalismul liberal. Planul trebuia sa-si demonstreze superioritatea in raport cu piata.

Previzibilitatea unei economii bazate pe control statal asupra economiei, a „dictaturii asupra nevoilor” (spre a relua formula ganditorilor maghiari Agnes Heller, Ferenc Feher si György Markus) trebuia sa-si dovedeasca robustetea si viabilitatea. Despotul colectiv care era partidul de tip leninist isi deriva pseudo-legitimitatea din ideologia revolutionara clasica, din convingerea ca aparatul birocratic ar avea cumva un acces privilegiat la cunoasterea legitatilor sociale, istorice si economice. Era vorba, evident, de hubris ideologic, de o fictiune istoricista care nu putea rezista confruntarii cu faptele empirice.

O a doua cauza esentiala care a accelerat degringolada sistemica a fost eroziunea, ori mai bine spus, extinctia impulsului utopic. Am anticipat acest deznodamant in cartea mea Mizeria utopiei, scrisa in 1987 si publicata de editura londoneza Routledge in 1988. Am propus acolo o alta paradigma analitica, diferita de aceea dominanta in sovietologie. In locul focalizarii hiper-interpretative pe variile documente oficiale, pe stenogramele plenarelor si congreselor partidului monopolist, propuneam recunoasterea miscarilor, grupurilor, intiativelor disidente drept revelatoare pentru ceea ce nu aparea la suprafata, dar se petrecea in societatea reala. Revoltele de jos mi se parea mai importante (ori macar la fel de semnificative) precum luptele pentru putere de sus.

Evident nu eram singurul, am facut parte dintr-un grup de ganditori pentru care societatea civila a reprezentat, odata renascuta in ceea ce putem numi sistemele post-totalitare, un actor principal al dezintegrarii acestor regimuri. Cazul cel mai evident a fost Polonia dupa 1980, deci dupa infiintarea si recunoasterea oficiala a sindicatului liber si autoguvernat Solidarnosc.

Anul trecut la Budapesta, am participat la o dezbatere la Central European University, despre noua carte a lui Stephen Kotkin, Uncivil Society (Princeton University Press, 2009). Volumul a aparut in la editura Curtea Veche sub titlul Societatea necivila. Anul 1989: Implozia structurilor comuniste (traducere de Catalin Cândea, eu am scris prefata). Inchei aceasta prima parte a reflectiilor mele despre auto-distrugerea URSS cu o idee pe care am sustinut-o acolo. Profesorul Kotkin nu greseste reliefand apasat faptul ca a fost vorba, in Europa de Est si in URSS, de un fel de sinucidere a nomenklaturilor. Dar acest fenomen straniu (de ce ar renunta aparatele leniniste de bunavoie la putere, cu exceptia lui Ceausescu, fireste) trebuie el insusi explicat in chip sociologic, economic, filosofic, psiho-biografic.

Ipoteza mea esta ca odata pierduta credinta in proiectul milenarist-utopic, odata destramat mirajul ideologic, aceste birocratii nu mai au ratiuni de a nega evidenţele. Altfel spus, liderii aparatului nu mai pot trai in derealizare himerica, in ceea ce se cheama denial. Gorbaciov a ajuns la concluzia ca sistemul nu mai avea o forta launtrica de regenerare. Aceasta desvrajire a dus la recunoasterea necesitatii pluralismului pe fondul dinamizarii miscarilor de emancipare civica si nationala.

Textul de mai sus este prima parte dintr-un serial pe care il voi transmite pe parcursul acestui an la postul de radio Europa Libera.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Hantzy spune:

    Un articol pe care l-am citit cu placere. Astfel de contributii il caracterizeaza cel mai bine pe domnul Tismaneanu si ma conving sa-mi procur bibliografia indicata.
    Desi aplaud decizia de a discuta cu cititorii sai, uneori sunt uimit sa-i desopar trasaturi de mardeias local. Nici pe printul lui Twain nu l-a prins haina de cersetor.

  2. Razvan spune:

    Iluziile, credinta, elitele, nomenklatura, toate au si o dimensiune relativa sociala. Trebuiesc acceptate, adoptate, impartasite de restul, de mase. Asa se ajunge la povestea cu “regele e gol”. Se ajunge in final ca doar un copil sa poate spulbera o iluzie care a facut extrem de multe victime in trecut. Se spulbera nu numai iluzia dar si frica. Si treptat oamenii descopera ca omnipotenta liderilor depindea de masura in care ei acceptau o asemenea putere. Problema care se pune insa dupa ce regimul cade este masura in care societatea civila poate sa sustina o societate deschisa, o putere civila, un regim democratic. Crescuta in anii opozitiei antitotalitare, aceasta societate a crescut in jurul acelora care au putut sa se opuna cu mai mult sau mai putin succes puterii arbitrare a statului. Intr’un regim liberalizat, aceasta societate e condamnata sa pastreze atitudini totalitare in masura in care o cultura democratica a traiului in comun nu este inca suficient dezvoltata. Antitotalitarismul nu este democratie dupa cum s’a tot vazut si vince-versa. Sunt culturi diferite care sunt greu comparabile desi se pot contamina reciproc.

    Ce inseamna dezvrajirea lumii… cei care nu au avut “bucuria” sa prinda ultimii ani ai regimului comunist pot sa priveasca in jurul notru astazi. Era o aceiasi imensa sila fata de elite, fata de conducerea de partid si de stat, fata de modurile in care ascensiunea sociala se realizeaza, fata de irealitatea discursului public, fata de criza generalizata in care societatea nu isi mai gaseste nici o speranta. Este tot o prabusire si poate fi un caz didactic despre cum se pot prabusi regimurile.

    Societetea necivila extrem de buna expresie pentru o lume care a uitat sa traiasca impreuna, care nu mai are valori impartasite de membrii societatii… ba mai mult, o lume in care principiile sunt dovada unei lipse de imaginatie. Aceasta este o lume in care criza regimului este doar partea vizibilia a aisbergului. Este o criza a increderii in oameni, o criza a intelesului pe care viata umana o poate avea, o criza a solidaritatii ca si a virtutilor sociale. Cand un imperiu, stat sau comunitate nu mai au o “virtus romana” atunci deja oamenii cauta o alternativa, o destinatie daca nu si o solutie. Asta s’a petrecut si atunci si acum si de acum inainte cu orice regim care are putin de a face cu legitimitatea si/sau reprezentativitatea sociala. Partea proasta este ca desi prabusirea este adesea lipsita de convulsii suferinta este numitorul comun pentru toate aceste tranzitii.

  3. Bucur spune:

    Frumoasa literatura (amestecata cu ceva istorie).
    O alta ipoteza este ca URSS a cazut fiindca Gorbaciov a primit niste bani gramada, ghici de la cine?

  4. Ioan A. spune:

    “Cauzele giganticului esec pot fi aflate, in primul rand, in falimentul economiei planificate si al sistemului partocratiei ideocratice de tip leninist.”
    Si CHINA ? Cum ramane cu CHINA ?

    • Ciprian spune:

      Chinezii s-au prins de faza si au renuntat la economia planificata la timp. Acolo, acum nu mai este economie planificata decat eventual partial – daca am inteles eu bine.

      Ei au pastrat doar partidul unic – si asta cu brese pentru ca la unul dintre congrese se punea problema acceptarii capitalistilor in partid. Nu mai stiu care-a fost hotararea finala.

      • Bucur spune:

        Scuze, dar tocmai a aparut stirea ca China si-a aprobat noul plan cincinal…

        • Thorm spune:

          care plan cincinal se aplica chiar in zonele economice speciale? adica tocmai in acele zone care sustin economic china? si care nu au nicio treaba cu viziunea leninista asupra economiei?

  5. fefe spune:

    Bla, bla, bla.
    Analiza in stilul “telectual” de la noi.
    Sigur ca sunt mai multe cauze, dar ele trebuie cautate, ca pentru orice fenomen politic in raporturile de putere.

    1. Economic. URSS nu mai putea face fata economic competitiei pe plan mondial cu USA. USA stia asta si a venit si un presedinte american, Regan, care a facut din asta centru politicii sale. Nomenklatura sovietica s-a trezit in situatia de a constata ca daca cheltuieste tot bugetul URSS pentru arme tot nu va putea cheltui pe arme cat americanii. De ce au apasat SUA pe accelerator in anii 80? Pentru ca si ei erau constienti ca daca sistemul lor nu se extinde pe alte piete (nu marcheaza victoria cu in lupta cu comunismul) nici ei nu isi vor permite sa continue jocul. Simpla politica de ingradire a comunismului inaugurata pe vremea lui Truman nu mai putea functiona la infinit. Acum putina lume isi mai aminteste de criza din 87, dar trebuie sa ne reamintim ca tocmai caderea comunismului a fot motorul care a tras economiile din vest spre inainte dupa ce dupa 87 lucrurile intrasera in stagnere.
    2. Legat de aspectul economic a fost schimbarea tipului de realizare a bogatiei. Incepind din anii 70 dar radical in anii 80 statele din west cu USA in frunte au trecut de la bogatia produsa de bunuri la bogatia produsa de informatie. Daca sistemul sovietic era in stare sa produca bunuri materiale cu un anumit succes (si acela era relativ) era absolut imposibil sa produca bogatie din informatie (pentru ca sistemul politic excludea circulatia informatiei).
    3. Hazardul grefat pe o anume structura de putere. Sistemul sovietic era o gerontocratie conservatoare. Sistemul de selectie presupunea ca promovau acei candidati verificati de sistem ]ndelung si care in ciuda imensei puteri care se concentra in mainile lor, vor face sa conserve sistemul ca niste birocrati intr-un birou de stare civila. La inceputul anilor 80 hazardul a facut ca in 2 ani sa moara la rand 3 secretari generali ai PCUS. Acest hazard biologic a , deschis o bresa in randul la succesiune care l-a propulsat pe Gorby in frunte, desi el nu facea parte neaparat dintre candidatii in mod normal promovabil infunctie de secretar general. Astfel a putut sa apara in fruntea URSS un individ care sa nu doreasca s[ conserve structurile de putere existente.
    4. Schimbarea profunda a raporturilor demografice. Rusii ca natiune dominanta in URSS au pierdut vitalitatea demografica (normal , tinand seama ca s-au bucurat de conditii de trai mai bine si au fost primii care au profitat de facilitatile sistemului) in timp ce republicile periferice aveau demografie puternica. Calculele indica ca daca ar mai exista astazi un URSS acesta ar fi majoritar musulman sau pe aproape. Aceasta a dus la tensiuni majore in alocarea resurselor in republicile periferice. care evident au izbucnit in conflicte violente imediat ce centrul a dat cel mai mic semn de slabiciune.
    5. Pe locuri, mai ales in tarile satelit care au dus politici mai flexibile, nomenclatura a crescut la sinul ei si a coabitat cu o tehnocratie puternica. Nomenclatura nu s-a sinucis ci a trecut puterea acelei tehnocratii (e cazul celor mai de succes tranzitii), iar acolo unde nu era cazul, a inteles rapid avantajele de a juca rolul unei tehnocratii. Cine compara avantajele unui nomenclaturist cu avantajele unui politician actual (de cele mai multe ori provenit din nomenclatura) o sa vada ca un nomenclaturist avea avantaje de-a dreptul ridicole. Adica in termeni de putere, acolo unde tehnocratia era deja puternica, nomenclatura s-a vazut nevoita sa trateze cu aceasta la presiunea tehnocratiei de a se adapta la nevoile noilor moduri de producere a bogatiei, iar acolo unde tehnocratia nu era puternica nomenclatura presata si de esecurile sistemului pe alte planuri a considerat ca este ocazia de a dobandi si mai multa putere prin schimbarea statutului. Subliniez, capitolul acesta in raporturile de putere in evenimentele din 89 91 a cauzat si marile diferente dintre diversele moduri in care au evoluat tarile foste comuniste. Tehnocratii autentici care au preluat puterea au adaptat mai bine tarile lor nevoilor noilor moduri de producere a bogatiei, acolo unde nomenclaturistii nu au avut concurenta, desfasurarile ulterioare au fost dificile.

    • Vladimir Tismaneanu spune:

      Raporturile de putere (politica, economica, simbolica) au contat decisiv. Dar elementele pe care le mentionati, cauze cat se poate de reala, au existat si in perioada Brejnev-Andropov-Cernenko, fara a duce la prabusire. Un respectat istoric si jurnalist, Timothy Garton Ash, anticipa, in 1986-1987, ca sistemul se va auto-distruge, insa pe calea unei indelungate otomanizari. Tentativele unor membri de varf ai aparatului (secretarul CC al PCUS Egor Ligaciov, de pilda) de a contrapune gorbaciovismului o platforma alternativa, o reafirmare a leninismului clasic, au esuat tocmai pentru ca izvorul originar secase definitiv (ma refer la articolul semnat de Nina Andreeva in “Sovestkaia Rossia” cu titlui “Nu pot renunta la principii”, manifestul fortelor dogmatice din aparat). Scris intre 1983 si 1985, Raportul Institutului de Sociologie din Novosibirsk condus de acad. Tatiana Zaslavskaia, demonstra limpede si alarmant necesitatea urgenta a unei restructurari globale (asa s-a nascut de fapt proiectul perestroikai). Avertismente similare veneau dinspre IMEMO, institutul condus de acad. Oleg Bogomolov.

      M. S. Gorbaciov fusese de-acum selectat de catre Mihail Suslov si Iuri Andropov, inca din 1978-1979, pentru ascensiunea care a urmat. Dar, ca de atatea ori in istorie, apar consecintele neasteptate. Nimeni nu se astepta ca un copil privilegiat al sistemului va deveni groparul sau. La vremea respectiva, intr-un volum intitulat “The Soviet Paradox”, profesorul Seweryn Bialer de la Universitatea Columbia, unul dintre cei mai influenti sovietologi, scria ca sistemul a fost mereu generos cu Mihail Gorbaciov, deci nu existau ratiuni pentru ca acesta sa nu fie recunoscator. In chip logic, asa stateau lucrurile. Dar istoria nu inainteaza intotdeauna pe panta logica…

      • Ion spune:

        Va rog sa nu uitati KGB-ul. Cartea Sfarsiturile Comunismului, a Francoisei Thom, are in acest sens ipoteze suficient de credibile.

    • alex spune:

      concis si la obiect. Merci, mi-a placut

      • Mike spune:

        ” …fara conflicte cataclismice, fara masacre in masa (desi au existat exceptii in Kazahstan si in Lituania)…”

        Centrul imperial a intervenit si in Moldova si in alte foste republici unionale, nu doar in Kazakhstan si Lituania. Masacrele de la Nistru au fost un efect al interventiei Centrului imperial.

        Implozia URSS a fost un fenomen complex. In analiza prezentata aici aveti grave probleme in a tine pe linie dreapta logica multor evenimente intimplate atunci. Diversificati-va sursele de inspiratie, cugetati ceva mai rafinat si nu prezentati produse precare.

  6. V Andreianu spune:

    - China nu are resursele uriase ale Rusiei, dar a avut un mare patriot si vizionar reformist, Den Xiaoping. El a facut un incubator capitalist intr-o provincie si apoi l-a extins la toata China;
    - Chinezii sunt ca toti asiaticii oameni extrem de modesti si muncitori spre deosebire de rusi care beau si lenevesc;
    - Rusii nu sunt sclavi ca japonezii si chinezii, asa ca nu poti face mare lucru cu ei;
    - KGB a hotarat sa dea arama pe fata: si-au impartit toate averile tarii si au luat absolut totul: Moscova e pe primul loc in lume la miliardari pe km2.

  7. Vladimir Tismaneanu spune:

    KGB-ul era poate cea mai bine informata institutie din URSS, iar capacitatea sa de repliere si de reincarnare dupa 1991 a fost si ramane spectaculoasa. Sunt de acord cu Francoise Thom la capitolul implicarii masive a KGB-ului in prima faza a reformelor (1985-1987). Dar am serioase rezerve privind tendintele de a-i atribui o omnipotenta si o omniscienta aproape supra-naturale (nu ma refer la Francoise Thom ci la numeroase scenarii conspirationiste). As adauga aici si impactul informatiilor oferite conducerii supreme nu doar de KGB, dar si de serviciile de informatii ale armatei (GRU). N-am ajuns inca sa vorbesc, in ceea ce urmeaza a fi un serial, despre efectul razboiului pierdut din Afganistan. Unul dintre criticii cei mai acerbi ai lui Gorbaciov a fost jurnalistul Aleksandr Prohanov, fost corespondent militar in Afganistan, apoi lider al gruparii ultra-nationaliste, imperialist-slavofile din randul inteligentsiei ruse (co-editor al ziarului de extrema dreapta-stanga, Den’).

    In momentul loviturii de stat avortate din august 1991, s-au vazut limitele (impotenta) KGB-ului atat logistic cat si ca forta mobilizatoare. Cum scria atunci istoricul Richard Pipes, a fost o infrangere umilitoare pentru urmasii lui Lenin, Trotki, Stalin si Dzerjinski…

  8. DORIN VALERIU spune:

    Pe la sfarsitul anilor ’70 l-am cunoscut – intr-un cadru restrans, familial – pe I.C.Dragan. Era preocupat de viitorul Romaniei. L-am intrebat daca intrevede un sfarsit al comunismului si cum si-l imagineaza. Eram tanar, tare doream sa vad comunismul prabusindu-se cat mai curand. Mi-a raspuns ca sfarsitul comunismului este inevitabil, dar ca nu trebuie sa ne asteptam la vre-o revolutie sau razboi. Comunismul se va prabusi singur, Dragan invocand schimbarea de generatii de conducatori sovietici,, din ce in ce mai cultivati, mai informati, mai deschisi noului si mai putin animati de fanatism, mai putin tentati spre reprimarea dura a opozitiei. Cred ca avea dreptate, cam asa s-au petrecut lucrurile. Chestia asta cu schimbarea generatiilor de conducatori merita a fi retinuta ! Ea nu se putea produce mai devreme, Gorbaciov a aparut la momentul potrivit !

  9. Cristi Horia spune:

    Rezervele pe care le pastrati in legatura cu supozitiile lui Francoise Thom nu exclud ca aceasta sa aiba totusi dreptate. Retragerea strategica a imperiului estic, devenit peste noapte, din sovietic, o creatura national comunista a coincis cu instaurarea unei epoci postcomuniste in Europa de Est (inclusiv – si mai ales – in Rusia) unde constatam ca exact fostii comunisti, poate din esalonul 2 , poate mai tineri, mai destepti, mai sensibili la capitalism au acaparat o mare parte din viata politica si economica a acestor tari. Nu intamplator , acestia sunt conectati intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin conspirativ, la interesele strategice ale renascutului imperiu. Cum sa nu banuiesti atunci ca e vorba de o miscare bine regizata ? Insesi evenimentele ce au consacrat nasterea noi ere – ma refer la revolutiile catifelate sau necatifelate ce au daramat sistemul comunist – sunt creatii de laborator KGB , puse in practica in coniventa cu “principalul adversar”. E adevarat ca i-au cam incurcat un pic popoarele care nu mai vrut sa fie conduse de la rasarit , cu perestroika cu tot (o alta creatie marca KGB). Dar si “baietii” s-au repliat rapid: ” – Vreti capitalism ? Va dam unul sa va usture!” . Si astfel mafia care stapanea sub stindardul rosu a devenit “antreprenorul” capitalismului din Estul salbatic. Iar aici vin eu si va intreb : Chiar credeti ca strategii pe termen foarte lung ai KGB – ului nu aveau si planul 2 la indemana, pe langa abureala cu perestroika ? Eu imi inchipui lucrurile cam in felul urmator : dupa ce KGB , fiind el cel mai bine informat, a realizat ca sistemul e falimentar, in primul rand economic, a ajuns la concluzia acesta trebuie inlocuit/reformat , importanta fiind pastrarea echilibrului geostrategic. Asta se intampla la sfarsitul vietii lui Andropov , inainte de “Razboiul stelelor” , perestroika fiind initiata de fapt de acesta. Cele 200 de planuri de “salvare” elaborate de KGB, conform arhivei Mitrokhin, apartin acestei perioade. O noua generatie de tineri KGB- isti , educati in spirit occidental, fara “prejudecati” fata de capitalism, si-a pus in cap pastrarea influentei imperiului (sovietic si viitor rus) sacrificand chiar sfinta sfintelor – criminala ideologie comunista . Trecem peste parodia perestroika destinata atat de credulilor occidentali, care printre altele au mai cotizat si ei vreo 80 de miliarde de dolari ca nu cumva sa se prabuseasca garantul ordinii si securitatii in Est. Ajungem la episodul 1991, unde, printr- un deus ex machina, in locul URSS gasim o Federatie Rusa democrata si capitalista. Asa zisul puci militar are multe elemente ce te fac sa te gandesti la un spectacol bine regizat. Iar mai apoi avem obisnuitul spectacol – paralela cu perioada Iliescu se impune- al “liberalizarii” tarii si a jafului la scara uriasa. Ca sa vedem in 2011 un ofiter KGB, conducatorul din culise al Rusiei, ce declara anul trecut ca perioada stalinista nu trebuie judecata “unilateral” . Ca sa fiu sincer, ca unul ce recunoaste uriasa putere si capacitate de disimulare de care dispune vecinul nostru de la rasarit, as zice ca mai degraba le-a iesit exact cum si- au dorit.

    • Vladimir Tismaneanu spune:

      Intr-adevar, reformele moderate au inceput, sub strict control de partid si de politie secreta (KGB) in timpul scurtei domnii a lui Iuri Andropov (1982-1984). Fost ambasador la Budapesta in timpul suprimarii sangeroase a Revolutiei Maghiare din 1956, acesta a urmarit atent, mai intai in calitate de secretar al CC al PCUS insarcinat cu legaturile cu Blocul Sovietic, apoi ca presedinte al KGB (dupa demiterea lui Aleksandr Selepin), intiativele economice ale regimului Kadar. Era vorba de “accelerare” economica, nicidecum de “liberalizare” (o diferenta majora cu kadarismul de dupa 1968). Gorbaciov fusese coleg de camera la caminul studentesc in perioda cand a urmat studiile la MGU (Universitatea “Lomonosov”) cu Zdenek Mlynar, devenit in 1968 unul dintre ideologii Primaverii de la Praga”. Voi reveni la aceste teme in urmatoarele articole. Va multumesc pentru comentariu.

      • fefe spune:

        Unde gasim informatia cu colegul de camera a lui Gorbaciov?

        Sigur Gorbaciov a crescut in umbra lui Andropov, care fusese sef al KGB. Totusi nu trebuie uitat ca nu el a urmat lui Andropov ci functionarul absolut sters Cernenko. Sistemul nu avea incredere in Gorbaciov (previziune corecta). In mod normal Gorbaciov trebuia sa fie tocit multi ani in Biroul Politic, sa dovedesca rezistenta la jocurile bizantine de acolo si abia apoi poate ar fi ajuns in varf, cu ambitii politice minime in a-si pozitiona bine rudele si umple pieptul cu ordinul lenin (modelul Brejnev). Gorbaciov a fost o solutie de criza, cauzata de un hazard biologic.

        In rest cei care se dau profeti in legatura cu prabusirea comunismului, ei nu prea au fost. In afara de teorii de termen lung, sau predictii ale unor fanatici ideologici care oricum proclamau in fiecare zi caderea comunimului, nu au existat analize credibile privind prabusirea inainte de a se produce evenimentele. E de vazut cat de greu si precaut s-au miscat cei din vest in fata evenimentelor, ceea ce presupune o lipsa totala de previziune reala a evenimentelor.

        In ce priveste planurile din interior de reforma mai vechi *Tatiana Zaslavskaia*, orice regim comunism avea nevoie de sector care sa produca putere reala (si nu ideologica). URSS prin competitia de putere cu USA era ce mai expusa la aceasta necesitate pentru ca foarte simplu trebuia sa produca pe langa putere ideologica si un numar comparabil de tancuri, avioane, arme atomice si celalalte infernalia care sa mentina competitia militara. De aceea a existat si a fost tolerat permanent un sector social care se raporta la realitate si nu la ideologie. Aberatiile de tip Ceausescu sau Enver Hodja au fost posibile in societati restranse putin expuse la alti factori de competitie si unde sectorul puterii reale putea sa fie redus la minim. Asa ca nu trebuie vazut ca un fenomen extraordinar existenta unor astfel de planuri. Extraordinar a fost faptul ca fortele care produceau si sustineau astfel de planuri au trecut de la statutul de sector tolerat din necesitate, la conducerea evenimentelor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)