vineri, martie 29, 2024

Juramantul lui Stalin

Ultimul an de viata al lui Lenin nu a fost altceva decat o continua agonie. Izolat intr-o vila devenita un fel de spital, o fosta resedinta nobiliara situata in afara Moscovei, Lenin era de fapt prizonierul informatiilor filtrate de trimisul conducerii bolsevice, membru al Biroului Politic si responsabilul cadrelor partidului, revolutionarul de origine georgiana Iosif Vissarionovici Djugasvili, zis Stalin, iar pentru prietenii apropiati, Koba. In „Scrisoarea catre Congres” din decembrie 1922, Lenin ceruse schimbarea lui Stalin din functia de secretar general. Documentul a fost citit de membrii elitei bolsevice, s-a decis sa fie tainuit, negat, in fond ignorat. Puterea lui Lenin incetase. Sigur, i se inchinau poeme, i se scanda numele, dar nu mai era el acela care hotara asupra marilor directii politice. Sa spunem din capul locului ca toate institutiile-cheie ale sistemului totalitar erau de-acum create, instalate, puse in functiune. In anii urmatori, avea sa se petreaca radicalizarea lor, exacerbarea logicii exclusiviste, genocidare a bolsevismului.

Discipolii lui Lenin au preferat sa-l mentina pe Stalin intr-o pozitie cruciala in partid. Cu foarte putine exceptii, nu au inteles la timp ca acela care controleaza cadrele controleaza partidul, deci intregul sistem. Cand au realizat acest lucru, era prea tarziu. Vechii bolsevici au fost eliminati din pozitiile cruciale, emasculati politic, inlocuiti cu oameni-robot gen Lazar Kaganovici, Gheorghi Malenkov, Lev Mehlis si Nikolai Ejov. In 1929, Stalin a declansat „revolutia de sus in jos”, a pus in practica programul militarist al revolutiei preconizat de Trotki, minus propunerile acestuia de democratizare interna a partidului. Opozitia ultimului Lenin in raport cu birocratizarea tot mai asfixianta a fost programatic desconsiderata. Leninismul a fost sacralizat si mumificat spre a legitima apetitul de putere al nomenclaturii profitocratice.

In clipa mortii lui Lenin, la 21 ianuarie 1924, se dadea o lupta surda, insa atroce, intre cei care voiau sa-i mosteneasca mantia. Stalin s-a aliat cu Lev Kamenev, seful organizatiei din Moscova a partidului comunist, adjunctul lui Lenin in fruntea Consiliului Comisarilor Poporului si cu Grigori Zinoviev, liderul organizatiei bolsevice din Petrograd si presedintele Cominternului (Internationala a III-a, infiintata in martie 1919). S-a format prima troika a epigonilor, compusa din Stalin, Zinoviev si Kamenev. Ceea ce-i unea era ostilitatea in raport cu Lev Trotki, membru al Biroului Politic, comisar al poprului pentru aparare si „cel mai stralucit membru al CC” (cum l-a numit Lenin in amintita „Scrisoare catre Congres”, in fapt testamentul sau politic). Inca din 1923, deci inca din timpul vietii lui Lenin, Zinoviev lansase campania de aparare a leninismului impotriva „devierii trotkiste”. Era o fanstama politica menita sa-l demonizeze pe Trotki. Cultul leninismului era sustinut si de grupul lui Nikolai Buharin, directorul „Pravdei” si unul dintre ideologii de varf ai partidului. I se reprosa lui Trotki non-bolsevismul sau din trecut, radicalismul internationalist socotit iresponsabil si aventurist, presupusa neincredere in fortele interne din URSS de a construi cu succes socialismul. Stalin a pozat in personaj modest si sobru. Zinoviev si Kamenev au fost convinsi ca il pot controla ori macar modera. S-au inselat teribil. Troika s-a dezagregat in 1925. Grigori Zinoviev si Lev Kamenev, candva cei mai apropiati camarazi ai lui Lenin, aveau sa moara amandoi executati in urma primului proces-spectacol de la Moscova, in vara anului 1936. Procurorul Andrei Vasinski urla ca un posedat cerand impuscarea „cainilor turbati”.

Mitologii staliniste: Lenin si Stalin, pictura de Alexei Vasiliev

Discursul lui Stalin de la ceremonia funebra in memoria lui Lenin este o piesa antologica din istoria comunismului mondial. Era sansa lui Koba de a se afirma public drept succesorul celui disparut. Divinizarea cultica a lui Lenin devenea patul germinativ al logocratiei comuniste in care cel care avea sa devina genialissimul generalissim era plasat pe post de apostol, vicar, pontifex maximus. Mitul partidului infailibil, invincibil si indivizibil era substanta vitala a unei hierocratii seculare. Orice tentativa de a fragmenta conducerea partidului devenea automat un act de mizerabila, abominabila, odioasa tradare. Aceste teme sunt repetate obsesiv in juramantul lui Stalin. Se poate spune ca in acel text este configurata, in nuce, esenta evangheliei staliniste. Litania se deruleaza intr-un crescendo aproape insesizabil indaratul aparentei monotonii discursive. Revin, la fiecare inceput de paragraf, cuvintele: „Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a poruncit…” Se propune astfel imaginea unui Lenin nemuritor, care ne-a parasit temporar ca prezenta fizica, dar care ramane aici si acum ca prezenta vie a unei absente temporare. Intr-o miscare ideologica materialista ajungea sa triumfe un spiritualism care te trimite cu gandul spre superstitiile Evului Mediu. Nu trebuie sa impartasesti viziunea unui Isaac Deutscher despre bolsevism pentru a fi de acord ca stalinismul este o combinatie de marxism si magie primitiva.

Lev Trotki, aflat la tratament in Caucaz, n-a participat la ceremonie. I s-a sugerat, spune el in autobiografia sa, de catre triumviri ca n-ar fi suficient timp pentru a ajunge la Moscova. In realitate, era important pentru ei ca transferul simbolic al carismei leniniste sa se deruleze in absenta arhi-rivalului, a celui care trebuia compromis si neutralizat. Trotki era pentru Stalin opusul propriei viziuni despre revolutionarul de profesie: cosmopolit, politglot, cu imense lecturi literare si filosofice, jurnalist briliant, orator electrizant. La polul opus, Djugasvili era intunecat, introvertit, taciturn, suspicios. Ca si Lenin, Trotki facea parte din acea fraternitate internationala a socialistilor din Europa Centrala despre care a scris memorabil Hannah Arendt intr-un eseu dedicat Rosei Luxemburg. Traise in Vest, ii citise pe Goethe, Schiller, Heine si Marx in original. Superioritatea sa era insa aparenta, fragila, indoielnica. A gresit catastrofal subestimandu-l pe Stalin, numindu-l suprema mediocritate din Comitetul Central. Aroganta narcisista avea sa-l coste pe Trotki puterea si viata.

In „Juramantul” sau, Stalin accentua exact temele care il vor face sa invinga in lupta pentru putere: „Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a poruncit sa pastram ca pe lumina ochilor unitatea Partidului. Iti juram, tovarase Lenin, ca vom indeplini porunca ta fara sovaire!”. Apoi: „Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a poruncit sa aparam si sa intarim dictatura proletariatului. Iti juram, tovarase Lenin, ca nu vom precupeti niciun efort spre a indeplini intru totul porunca ta!” In fine: „Parasindu-ne, tovarasul Lenin ne-a proruncit sa ramanem credinciosi principiilor Internationalei Comuniste. Iti juram, tovarase Lenin, ca nu ne vom cruta vietile spre a intari si largi uniunea tuturor oamenilor muncii din intreaga lume–Internationala Comunista!” (v. T. H. Rigby, editor, „Stalin”, Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall, 1966, p. 40). Sa notam ca Stalin i se adreseaza lui Lenin la timpul prezent, sugerand ca , asa cum se spunea intr-un slogan faimos, „Lenin a fost, Lenin este, Lenin va fi”.

Oratia funerara a lui Djugasvili consacra naratiunea hegemonica a imortalitatii lui Lenin, premisa a noului mit, cel al genialitatii lui Stalin, singurul interpret legitim al infailibilei doctrine leniniste. Pe scurt, cat timp ne calauzim dupa busola leninismului, vom sti sa distingem intre bine si rau, intre Nord si Sud, intre drumul spre triumf si cel spre dezastru. Steagul leninismului este unul atotbiruitor.

Exista un consens al marilor biografi ai lui Stalin, de la Boris Souvarine la Robert C. Tucker, ca fiecare dintre aceste angajamente rostite cu devotiune quasi-religioasa, avea sa fie abandonat, abjurat si incalcat cu nesfarsit cinism. Dar acest lucru nu inseamna ca, atunci cand si-a rostit cuvantul de adio, Stalin mintea. In mintea sa, probabil, el a ramas loial pana la moarte credo-ului infrigurat din acel ianuarie al marii despartiri, absolutismului mistic al partidului de avangarda, instrumentul predestinat sa salveze umanitatea.

Articol transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/article/25229989.html

Pentru cei interesati:

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/despre-materialismul-oniric-lenin-stalin-hrusciov-si-visul-tovarasei-lazurkina/

https://www.contributors.ro/global-europa/genialissimul-generalissim-herr-stalin-revolutioneaza-stiinta/

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/liturghii-bolsevice-stalin-cursul-scurt-si-gramatica-totalitarismului/

https://www.contributors.ro/cultura/virtuti-si-vicii-stalin-machiavelli-si-relativismul-moral/

http://www.lapunkt.ro/2013/08/05/anatomia-nihilismului-despre-dostoievski-si-lenin/

https://www.contributors.ro/global-europa/nenorocirea-de-a-fi-fiica-lui-stalin-a-incetat-din-viata-svetlana-allilueva-lana-peters/

http://www.frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/back-to-lenin-bolshevism-as-barbarism/

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Apreciez mult contributiile dumneavoastra la dezvaluirea si interpretarea faptelor ce alcatuiesc istoria sectei bolsevice.

    Mi-ar placea, la un moment dat, in functie si de baza documentara disponibila, sa va aplecati asupra personajului – mai mult decat enigmatic, dar cu un rol esential in diferite faze ale bolsevismului – Fritz Platten. Se gasesc extrem de putine date si analize asupral lui in internet si in mediul offline.

    Numai bine va doresc.

  2. Conducatorii care au dat popoarelor lor „tablele legilor”, care le-au scos din desertul sclaviei, merita cel mai mare respect. Alternativa este ceea ce li se intampla, azi, arabilor. Desigur, exista si inchinatori la falsi idoli straini, dar vointa din „tablele legilor” trebuie implinita, asa cum s-a intamplat si la coborarea de pe munte. O intelepciune spune ca palma strainului (eu as adauga si cuvantul) este intotdeauna mai grea decat cea a parintelui, cred ca diferenta, nespusa, vine din inima. Puteti spune orice, dar juramantul de unitate ramane un act primordial, punctul de plecare a tot ceea ce poate deveni maret si inaltator. De fapt, folosirea cautata, intr-un astfel de discurs, a unor cuvinte ca „apostol”, „vicar”, „pontifex maximus” etc. devoaleaza cum nu se poate mai bine originea gandurilor, ceea ce face de prisos orice alte cuvinte.

  3. ‘Tu, mare om ce esti, vei dainui in memoria popoarelor oprimate in decursul veacurilor.’ (Sun Yat-sen, ianuarie 1924)
    Ar fi fost informativ daca liderul Kuomintagului ne-ar fi spus si Cine sunt (aveau sa devina) cei ce oprimau, insa un lucru este cert: memoria sa a dainuit si va dainui.

    Stalinismul nu a reprezentat o latura patologica a Marxism-Leninismului, ci a fost ‘mise en scène’ a acestuia (chiar encomiastica). In cele 10 zile care au zguduit lumea, liderii revolutiei doresc sa evite cu orice chip esecul Revolutiei Franceze: aparitia unui Napoleon, (lider militar desavarsit, carismatic, inteligent, activ, cum ar fi notat Stalin) care sa ‘confiste’ revolutia si sa o denatureze intr-o tiranie personala, capabila si dornica de expansiune globala. Istoria ne arata ca au fost atenti: au evitat creearea Napoleonului (prin eliminarea lui Trotsky), insa au uitat de Robespierre. Obsesia bolsevicilor pentru Revolutia Franceza le aducea confort prin faptul ca oricine ar fi dorit sa-l aiba ca model pe fruntasul Marii Terori ar fi avut soarta sa. Georgianul Robespierre al II-lea nu a uitat lectia trecutului si a evitat eroarea din a 8-a zi a Termidorului: Koba intotdeauna si-a individualizat inamicii (urmasii lui Trotsky), iar cand nu a mai fost posibil i-a contra-colectivizat (inamicii lui Lenin si ai Revolutiei). Acesta a si fost motivul pentru care epurarile au scazut dramatic in intensitate dupa asasinarea lui Trotsky: o acuzatie de plano a prezentei inamicilor lui Lenin in partid ar fi fost de natura sa ii aduca sfarsitul (situatie foarte putin probabila, insa incepand cu 21 august 1940 ea devine posibila). Oare de ce Ramon Mercader a fost, in 1960, cel mai recompensat agent sovietic (chiar de catre urmasii lui Stalin, in plina destalinizare)? :)

    Exercitiile de istorie contrafactuala sunt, de cele mai multe ori, nefericite, insa rolul lor comprehensiv este lipsit de echivoc. Robert Service a analizat cel mai bine care ar fi fost soarta Uniunii si a comunismului sub Trotsky: nimic fundamental nu ar fi fost schimbat. Nu contest ca o substantiala parte a admiratorilor celei de-a IV-a Internationale intotdeauna au sustinut ca soarta lumii ar fi fost alta: Trotsky era un analist mult mai abil in materia politicii externe si este memorabil avertismentul sau catre comunistii germani care nu doreau o alianta cu social-democratii. Din pacate, E Thalmann asculta de cel care detinea puterea (si finantarea), ceea ce i-a fost fatal: o victima comuna a nazismului si stalinismului.
    Pe de alta parte, ascensiunea lui Trotsky ar fi fost greu de realizat (NB consider ca multi care sustin contrariul sunt animati de dorinta de a sterge stalinismul din cartea de istorie, fiind totodata orbiti de misticismul revolutionar leninist). Precum R Service a detaliat, Trotsky a fost o aparitie noua in randurile conducatorilor bolsevici (Zinoviev a fost nr.2 pe durata exilului ideologului, iar inlocuirea sa nu a fost uitata, in 1924, de catre acesta), cu scopul de a reorganiza armata rosie pentru asaltul in Polonia (si expansiunea mult dorita in Germania); factorul timp si scopul care scuza mijloacele (dar care si el trebuie justificat) l-a obligat sa faca reorganizarea pe bazele armatei imperiale, ceea ce a reprezentat prima ‘bresa’ a ortodoxiei ideologice. Avem de-a face practic cu o proto-nationalizare a comunismului (Stalin a debutat nationalizarea in timpul Marelui Razboiului Patriotic), a carei victima a fost insasi Trotsky. Alte erori tactice (precum negarea publica a existentei Testamentului lui Lenin) nici nu mai merita mentionate. Legenda sa va continua sa dainuie aidoma celei lui Lenin, dar intotdeauna va fi vazut de mainstream-ul comunist ca un deviationist: a fost singurul lider bolsevic care sa nu fie niciodata reabilitat, nici in perioada dezghetarii lui Hrusciov si nici in perioada Glasnostului gorbaciovist.

    Juramantul lui Lenin a fost piatra de temelie a ceea ce avea sa urmeze. Cat despre unitatea partidului, dictatura proletariatului si principiile Internationalei Comuniste, consider ca Stalin (in deplin dezacord cu biografii sai) s-a tinut de cuvant (si chiar a depasit asteptarile lui Lenin). Partidul a ramas unit (prin epurari genocidare), proletariatul a exercitat dictatura (prin colectivizare, industrializare fortata si deculakizare), iar Internationala s-a extins (e.g. China, lumea a III-a). In afara de acolitii sai robotizati, singurii care au supravietuit de la un capat la altul marii terori staliniste au fost insasi Stalin si V Blohin (calaul-sef cekist); soarta lor are valoare apoteotica: cand Stalin a murit, V Blohin s-a sinucis.

    • Sincere aprecieri ptr.comentariul dvs. Aveti perfecta dreptate: „Stalin (in deplin dezacord cu biografii sai) s-a tinut de cuvant (si chiar a depasit asteptarile lui Lenin)”.

      Sint de acord ca exista o tendinta, usor sesizabila, de a-l mai spala de pacatele criminale pe tov.Trotsky pe motiv ca era un intelectual fin, cosmopolit, poliglot. Pe fond, daca Trotsky ar fi cistigat lupta politica, regimul comunist comunist ar fi fost la fel de salbatic/inuman daca nu si mai si.
      Eu cred, totusi, ca esential lucrurile ar fi fost altele (la scara istorica) ptr.ca inflamarea extraordinar de mare si rapida caracteristica lui Trotsky s-ar fi concretizat mult mai devreme in numeroase razboaie. Pierderea de energie ar fi dus mai devreme la implozie. Am fi scapat mai repede de ei.
      Pe cind asa bild-up-ul rational si cinic a construit o baza suficient de solida ptr.un planuit asalt asupra restului lumii (de care doar intimplarile miraculoase ne-au salvat) si o supravietuire suficient de lunga.

      In planul politicii externe/relatiilor internationale Stalin nu era doar un f.bun analist dar si un jucator de o abilitate greu de contracarat.

      Vis-a-vis de povestea cu avertismentul lui Trotsky si atasamentul lui Thalman fata de ordinul lui Stalin:
      1. Trotsky a intuit foarte bine jocurile lui Stalin, desi tardiv, tardiv ptr.el.
      2. Ordinul lui Stalin catre Thalman capata o alta intelegere daca avem in vedere exact ceea ce spuneti: Stalin s-a tinut de cuvant (si chiar a depasit asteptarile lui Lenin)…. Avea nevoie de o conflagratie grava ptr.a putea duce la indeplinire juramintul de la moartea lui Lenin si crezul bolshevic/comunist al revolutiei mondiale/comunismului la scara planetara. Sustinerea e intarita de cuvintarea lui Stalin din 19.08.1939 in cadrul Biroului Politic. Existenta cuvintarii si autenticitatii istorice a documentelor sint confirmate de Tatiana S. Bushuyeva in Novy Mir

      Strategic si tactic Stalin il depaseste cu mult pe Trotsky, dar discutia e lunga.
      Cartile lui Suvorov si Meltyukhov merita toata atentia.

  4. „Stalin a pozat in personaj modest si sobru. ”
    „Cu foarte putine exceptii, nu au inteles la timp ca acela care controleaza cadrele controleaza partidul, deci intregul sistem. ”

    Cam acelasi joc l-a avut si Ceausescu… o fi un modus operandi pt dictatori in devenire?!

    • Mai degrabă prostia și orbirea celorlalți. Împăratul dement Commodus și-a mătrășit de două ori acoliții – a treia garnitură l-a mătrășit ea prima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro