Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Jurnalul unei femei corespondent de presă în Rusia anului 1917. Sofia Casanova, ”Revoluția bolșevică. Jurnalul unui martor”

Luminita Marcu august 30, 2014 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
42 comentarii 4,261 Vizualizari

Sînt o cititoare de jurnale, o admiratoare a disciplinei de a scrie constant despre lumea din jur și lumea dinăuntru. De asemenea, cred că, dacă autorul se nimerește să fie o ființă specială, dotată cu inteligență, ușurință a scriiturii, onestitate și o anumită maturitate psihologică care-l ferește de pericolul distorsionării vreuneia dintre cele două lumi și dacă, în afară de toate astea, autorul trăiește într-un timp și un loc extrem de importante istoric, sînt întrunite toate condițiile pentru a fi  în fața unui document extraordinar, deopotrivă literar și istoric. Acesta este cazul unei cărți pe care am găsit-o întîmplător săptămîna trecută într-una din bibliotecile publice din Salamanca.

Cartea în cauză se numește ”La revolución bolchevista. Diario de un testigo” și e semnată, curios, de o femeie, pe numele ei Sofia Casanova (1861-1958). A fost a doua femeie corespondent de presă din istoria Spaniei (prima, Carmen de Burgos, scrisese pentru un ziar din Madrid despre războiul din Maroc din 1909). Sofia Casanova a fost căsătorită cu un aristocrat polonez, diplomat, Vicente Lutoslawski și au avut trei fiice. A scris pentru ziarele spaniole ABC, El Liberal, La Época și El Imparcial, în New York Times și în Gazeta Polska. A început prin a trimite articole despre primul război mondial, apoi a scris despre revoluția din Rusia de la fața locului. Cartea ”La revolucion bolchevista. Diario de un testigo” este jurnalul pe care l-a ținut între 30 octombrie 1917 (se afla împreună cu întreaga familie în Sankt Petersburg) și octombrie 1918 (cînd, în urma unor complicate și riscante aventuri, reușește să ajungă în Madrid, cu ceea ce mai rămăsese din familia ei poloneză, după cei doi frați ai soțului, unul dintre ei tatăl viitorului compozitor Witold Lutoslavski, fuseseră executați într-o închisoare bolșevică). Fragmente din acest jurnal au apărut sub formă de corespondențe de presă în ziarul spaniol ABC din 1918, 1919.

Nu voi intra în detalii despre posteritatea Sofiei Casanova, am citit destule referințe în ultimele zile, dar aș vrea doar, pentru imparțialitate, să spun că am găsit o declarație a ei din anii 40, admirativă la adresa lui Franco. Probabil de aici o anumită rezervă față de personalitatea ei în Spania post-franchistă, pentru că această autoare nu e nici pe departe așa de cunoscută cum ar merita. Am convingerea că nefericita declarație a fost una conjuncturală sau venită poate din experiența dureroasă la nivel personal pe care a avut-o cu comunismul. Dar, în tot ce a scris, cel puțin cît am reușit eu să găsesc zilele acestea, Sofia Casanova a fost o susținătoare neabătută a drepturilor cetățenești, a libertății presei și a libertății în general. A murit în 1958, în Polonia comunistă, cu amărăciunea de a i se fi refuzat, de către același ziar spaniol la care scrisese din tinerețe, un articol despre suferințele polonezilor în urma invaziei hiteriste din al doilea război mondial.

A avut curajul, ca femeie, să trimită articole din Rusia acelor vremuri, după cum spunea, glumind, mai tîrziu, ”niciodată prin poștă și niciodată cu adresa ziarului ABC pe plic”, ci prin amabilitatea diverșilor prieteni din lumea diplomatică. Dorința de imparțialitate e mereu prezentă în acest jurnal, autoarea lui e tulburătoare atunci cînd reușește să se mențină sobră, deși membri ai familiei ei poloneze fuseseră asasinați și e demnă de toată admirația în perspectivă jurnalistică și intelectuală, atunci cînd, de pildă, vorbește cu luciditate și pătrundere, despre greșelile făcute de regimul țarist sau despre slăbiciunile și isteriile ineficiente, comice cîteodată, ale aristocrației și înaltei burghezii din care ea însăși făcea parte.

Fragmentul care urmează povestește două vizite pe care Sofia Casanova le-a făcut personal în zona zero a evenimentelor din Rusia: prima vizită, în mai 1917, la sediul Sovietului care înlocuise recent parlamentul țarist, în ceea ce ea numește ”prima revoluție”. A doua vizită, în decembrie 1917, la Institutul Smolnîi, unde îi cere un interviu lui Lev Troțki, ministru de externe al ”celei de-a doua revoluții”, mîna dreaptă a lui Lenin, ”brațul executor” al acestuia, așa cum se exprimă un admirator al revoluției, mai tîrziu, în Spania, într-o discuție cu autoarea.

Nu am găsit pînă acum o traducere în românește a acestei cărți, dacă există, m-aș bucura să fie semnalată, deocamdată mi-am asumat traducerea acestor fragmente.

Sofia Casanova, Revoluția bolșevică. Jurnalul unui martor, Editura Akron, Spania, 2008

Mai și Decembrie 1917

”Săptămîna din urmă a fost cea mai plină de emoții dintre toate cîte s-au derulat în furtunoasa perioadă a revoluției ruse. N-am nici o îndoială că fiecare zi a ei va rămîne în istorie. O dată risipită vraja, în cea mai limpede lumină a rațiunii, nu încape nici o îndoială că ceea ce se întîmplă în Rusia acum e absolut nou și extraordinar. Cîțiva inși marginali, exilați sau condamnați pe viață în Siberia, s-au întors în Patrie și acum sînt stăpînii ei. Alături de ei se află și îi susțin milioane de înfometați și servitori ultragiați în regimul de dinainte și împreună lansează către lume o evanghelie bazată pe idealism umanitar și pe o năucitoare demagogie. Lumea întreagă îi privește întrebător și în același timp cu neliniște…

Chiar și doar o enumerare a faptelor pe care le-au realizat zilele astea justifică neliniștea și curiozitatea pe care o trezesc comisarii poporului. Într-o zi, Troțki trimite o notă către ambasadorii puterilor aliate, exprimînd dorința guvernului de a începe preliminariile armistițiului. Pentru că generalul Duchonin refuză să îndeplinească deciziile guvernului, este destituit din fruntea armatei și în locul lui e pus locotenentul Krylenko, care, printr-un ordin de zi, ratifică hotărîrea bolșevicilor, trimite mesageri la nemți și, cum la cartierul general al armatei se adunaseră ceva forțe în jurul lui Duhonin, trimite totodată cîteva regimente cu scopul de a supune cartierul general, Stavka, cum i se spune în rusește. Cînd s-a prezentat în fața Sovietului, ca să prezinte rezultatele întîlnirii trimișilor lui cu inamicii, Krylenko a fost primit cu ovații.

Următoarea notă trimisă de Troțki către ambasade, în care informa despre actul realizat și îi invita să ia parte la preliminariile acordului de pace, deși a fost ignorată de ambasadori – care continuă să nu recunoască și să ignore, cel puțin aparent, grupul comisarilor republicii – întărește impresia de hotărîre nestrămutată pe care comportamentul neabătut al lui Troțki o produce tuturor. Alte evenimente importante care s-au întîmplat recent: telegrama Austro-Ungariei care acceptă, de principiu, să discute pacea; închiderea Dumei municipale – focar de conspirație împotriva guvernului; trecerea Băncii Naționale sub controlul guvernului, decizie la care s-au opus consiliul director și funcționarii de rang înalt ai acestei instituții financiare.

În concluzie: acești oameni, urîți și temuți, sînt puternici, sînt perfect organizați și fără nici un fel de ezitări înalță, din infernul războiului, steagul alb al concordiei universale. Proxima reuniune a camerelor constituante dă inamicilor guvernului anarhist speranța că-i vor înlătura și că vor organiza un alt guvern, mai pe gustul lor.

Probabilitatea aceasta, ca oamenii care cu o lună în urmă au dat sfidătoarea lor lovitură de stat să cadă, așa cum a căzut Kerenski, într-un timp mai mult sau mai puțin scurt, m-a făcut să comit o bravură, o vizită la Institutul Smolnîi, unde se află comisarii poporului. Foarte proasta reputație a lor și a gărzilor roșii, care mi-a accentuat teama de mulțime, m-a împiedicat pînă acum să am vreo întîlnire oficială cu ei. Dar cum nici nu vreau, pe de altă parte, să-i văd doar de departe pe eroii tragediei ruse, m-am amestecat totuși cu ei pe străzi în timpul manifestațiilor din zilele revoluției și așa am reușit să-mi formez o judecată obiectivă asupra revoluționarilor și a faptelor lor. Din acele zile am o pagină inedită, care face un pandant expresiv la pagina pe care o voi schița după aceea, despre ce am văzut în vizuina fiarelor.

Mai 1917

Se deschideau bobocii de floare în copacii din parcul Taurida, într-un apus de mai, iar peste lacuri, încă înconjurate de chiciură, se înclinau melancolic trestiile. În Palatul Tauridei, cunoscut ca Duma, sovietul turbulent al soldaților și proletarilor triumfători înlocuise parlamentul imperial. Voiam să văd cu ochii mei transformarea Dumei, cu regulamentul ei parlamentar, în sesiunea permanentă a dezmoșteniților sorții, plini de mînie proletară. După-amiaza dulce de primăvară m-a convins să-mi înving temerile și am plecat spre Dumă, să văd, să aud și să aplaud, dacă va fi fost să găsesc ceva de aplaudat.

Pe strada Szpalerna, urîtă și solitară, se profila coloana albă a Dumei pe fondul galben al zidurilor. În fața întrării era o mică grădină, separată de stradă printr-un gard de fier, la porțile căreia stăteau două perechi de soldați posaci. Nu m-au lăsat să trec și nici n-au vrut să vorbească cu mine, democrația obișnuiește să fie la rîndul ei tiranică, dar grație unui ofițer polonez, care n-a găsit suspicios statutul meu de străină, am reușit să trec de poartă și să intru la gardieni, cu speranța de a obține permisul de intrare în palatul suveranității naționale.

Gardianul-portar era plecat; în sălița invadată de soldați, cererea ofițerului care mă condusese acolo a fost rău primită. Eu, deja speriată, mă pregăteam să ies pe ușă împreună cu amabilul meu însoțitor, cînd, din grupul amenințător, a ieșit un soldat înalt, slăbănog, cu o expresie a gurii tîmpă și ochi scrutători și s-a apropiat de mine zicînd:

-    La cine vrei să te duci, madama? Te duc eu unde vrei. N-am făcut revoluția pentru ca burghezii să ne închidă porțile, înțelegi?, a adăugat, adresîndu-i-se ofițerului. Hai cu mine!

Și așa soldățoiul bătrîn sau doar îmbătrînit m-a luat de braț și am traversat grădina, spre porticul alb.

-    Ești din Franța? m-a interogat.

-    Nu, sînt spaniolă; scriu despre Rusia.

S-a oprit barbarul și, cu un gest sălbatic și copilăros totodată, a îngenuncheat în fața mea și a exclamat, cu un suspin:

-    Spania, Spania… Eu cunosc patria ta… Mă cheamă Smirnov și n-am făcut revoluția ca să nu te lase să intri la Soviet, surioară.

Smirnov era amabil la beție și de la suspine a trecut la un salut milităresc din categoria celor deja ieșite din uz, către un locotenent ce ieșea din Dumă. Acesta, considerînd că soldatul își bate joc de el, l-a apostrofat și au schimbat unul cu altul cîteva expresii dure. Am fost în acest fel martoră la un caz de incredibilă indisciplină: ofițerul s-a îndepărat fără să sancționeze cuvintele grosolane ale soldatului.

În fața noastră s-au deschis porțile Dumei, plină de soldați rău mirositori. În salonul central, oval, cu balcoane albe, de ale căror balustrade se sprijineau odinioară frumusețile secolului XVIII la balurile nocturne și unde basoreliefurile desenau umbre blînde în lumina felinarelor monumentale, Smirnov mi-a arătat un scaun:

-    Așteaptă aici, o să te duc eu la Soviet.

Grupuri de soldați se plimbau pe sub balcoane și vorbeau, fumînd și scuipînd pe parchetul delicat, lucrat într-un mozaic sofisticat. Cîțiva ofițeri se plimbau tăcuți printre ei, ascultau și în ochii lor era vizibilă umilința.

O umbră a trecutului transformă pentru o clipă locul acela în altceva: marea țarină Ecaterina, scoțîndu-și pelerina imperială în scopuri amoroase, ca să-i distreze în acele încăperi, cu glume și mascarade, pe favoriții ei, Orlov, Potemkin, Stanislav de Polonia…

Smirnov se întoarse după mine. Am traversat saloane și coridoare, încețoșate de fumul țigărilor din care soldații trăgeau și apoi le aruncau pe jos și am ajuns la marea sală de ședințe unde se întrunea Sovietul. Locul era plin de soldați înarmați și de țărani; mirosul specific, pătrunzător de plebe rusă – miros de pește pentru că-și ung încălțămintea cu untură de pește – nu era tocmai agreabil. Strigăte și agitație au însoțit urcarea la tribună a unui orator tînăr, blond și îmbrăcat ca un intelectual. Era tovarășul Skobelev, recent numit ministru.

Oare pe ce făgașe o va apuca mareea în ascensiune a revoluției ruse, m-am gîndit atunci. Și o anume cunoaștere a sufletului rus m-a făcut să presimt deja ezitările, tribulațiile, nenorocirile, care aveau să răsară din revoluție înainte ca revoluția în sine să se limpezească și să dea rezultate benefice pentru țară.

Însoțită mereu de Smirnov, care nu mai suspina, ci era de-acum rigid și serios, am vorbit cu cîțiva domni de la Cabinetul de Presă, unde unul dintre ei m-a interogat, aflînd că sînt corespondent de presă:

-    Veniți din Spania ca trimisă a presei socialiste?

Cînd i-am răspuns că scriu pentru presa neutră și legalistă din țara mea, dar că admir revoluția rusă, brusc amabilitatea lui s-a transformat în răceală și indiferență.

Soldatul cel sensibil se îndepărtase și l-am pierdut din vedere și nu mi-a fost ușor să ies trecînd prin toate acele uși și coridoare păzite de santinele inflexibile.”

Decembrie 1917

”Cînd, în urmă cu patru zile, am luat hotărîrea să mă duc la Institutul Smolnîi, peste Sankt Petersburg cădea o ninsoare densă și liniștită. Voiam să mă duc și în același timp mi-era frică, de ce să nu recunosc, de locul acela îndepărtat unde funcționau toate birourile Guvernului Popular. Cum nu aveam curaj să mă duc singură și nici altcineva n-ar fi vrut să meargă cu mine, am luat-o cu mine pe devotata noastră galiciană, care nu s-a despărțit nici o clipă de noi în toată această perioadă plină de greutăți, dar nu i-am spus unde mergem. Străzile erau deja în întuneric, alunecoase ca o sticlă dată cu săpun, complet pustii la ora aceea, cinci după-amiază și cu greu am găsit un birjar somnolent pe capra unei sănii. A fost foarte surprins de adresa pe care i-am dat-o și a cerut un preț mare, dar în fine am plecat și trecînd prin succesive cartiere mizere, am dat de un edificiu enorm, care se distingea printre cocioabele din jur. Între poarta care dădea în stradă și ușa de intrare principală era un spațiu larg, grădină în alte vremuri, unde acum așteaptau automobilele personalului din guvern.

Gărzile de la intrare, țărani înarmați, se încălzeau la un foc. Mă întreabă unde merg și le răspund că merg la comisarul Troțki și îmi arată cu un gest simplu scara. Intru înăuntru și în sala de după vestibul văd așezați în jurul unei mese doi marinari, trei soldați și două tinere evreice care scriu. Repet că vreau să-l văd pe Troțki – ministru de Externe și cel mai interesant camarad al lui Lenin – și fără să ne mai ceară altceva ne întind două petece de hîrtie timbrată cu etajul și numărul biroului unde lucrează Troțki. Îi rog să-mi spună pe unde s-o iau către etajul trei și biroul 67 și tînăra evreică Sara Ivanova ne face onoarea să ne conducă personal la etajele superioare. Scările sînt multe și cu fiecare treaptă crește panica Pepei, care, cu ochi îngroziți și cu șalul căzut pe frunte, îmi spune în cea mai neaoșă galiciană:

- Coniță, un’ mă duci? Ne omoară ăștia, nu vez că umblă bagabonții înarmați? Îmi crapă inima.

Sara ne-a lăsat lîngă o ușă, unde garda roșie stătea de pază și în timp ce îi era prezentată lui Troțki cartea mea de vizită, am stat de vorbă cu ”bagabonții înarmați”. Îi informase tînăra că eram spaniole și, după ce îmi spune că a citit lucruri despre Spania, unul din acei proletari, cu ochii țintă la Pepa, începe însuflețit să laude femeile din țara mea. În acel moment s-a luat lumina și Pepa a dat un țipăt și s-a agățat de mine înspăimîntată. A fost un moment de emoție pitorească; s-a aprins din nou lumina, s-a deschis ușa și soldatul regulamentar, care intrase cu cartea mea de vizită, a spus:

-    Intrați, vă rog.

Am trecut printr-o sală foarte mare, fără alte mobile decît niște scaune și cîteva mașini de scris și pe stînga, într-un mic separeu, ne aștepta Troțki. Mă invită să iau loc în singurul fotoliu care era în încăpere, în fața lui, lipit de birou; îi arată Pepei canapeaua, care completa mobilierul auster, și cu o voce plăcută spune în franceză:

-    Cunosc Spania, e o țară frumoasă, de unde am amintiri plăcute, deși poliția, firește, m-a tratat prost. Am fost la Madrid, Barcelona, Valencia. Prietenul meu Pablo Iglesias se afla atunci într-un sanatoriu; mi-a părut foarte rău cînd am plecat. Politica pe care o facem e singura care se poate face acum. Lumea întreagă vrea pace și noi avem speranța să se facă această pace, nu o pace izolată, doar pentru Rusia, ci una generală, pentru toate popoarele combatante. Chiar acum am primit o telegramă de la Czernin care e de acord cu inițiativa noastră de armistițiu și cu gestiunile de pace. Nu ne vom opri, nici eu, nici camarazii mei, de pe drumul început.

-    Dar atitudinea puterilor Antantei e neliniștitoare, am spus.

Troțki și-a coborît atunci  pleaopele obosite peste privirea penetrantă și în zadar am așteptat un răspuns la remarca mea.

Am continuat să conversăm, doar atingînd subiectele, fără să pătrundem vreo clipă în adîncimea lor și la despărțire mi-a zis cu simplitate:

-    Mă bucur că v-am cunoscut și prin intermediul dvs. trimit un salut Spaniei.

S-a întors la masa de lucru și capul i s-a înclinat spre documentele aflate acolo.

E agreabil Troțki? În orice caz nu e atrăgător. Trăsăturile israelite îi sînt accentuate de pletele bogate, revoluționare, care-i încadrează în negru fața neregulată, ascuțită. Sprîncenele și barba scurtă, foarte negre, desenează linii mefistofelice pe tenul măsliniu. Nu i se citește pe chip nici voință, nici inteligență, nimic cu potențial puternic. Ar putea trece cu ușurință drept un artist decadent și totuși e un om unic, de neînlocuit în Rusia actuală și nu cred că sînt circumstanțele speciale cele care au scos din anonimat un mediocru, ci dimpotrivă, personalitatea acestui om s-a impus circumstanțelor cu acțiuni ce țin de un plan politic deconcertant, un plan politic de o importanță covîrșitoare.”

Sofia Casanova, Revoluția bolșevică. Jurnalul unui martor, Editura Akron, Spania, 2008 , pp.53-60

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "42 comments" on this Article:

  1. co zan spune:

    Traducere exceptionala! Astept cartea siin limba romana. Cu autograf!

  2. Felicitari pentru acest text si pentru exceptionala traducere a unor fragmente dintr-o carte esentiala! Este de fapt contrapartea necesara la mitologia exaltata a lui John Reed din “Zece zile care au zguduit lumea”, cartea prefatata de Lenin si devenita textul sacru (ma rog, pana cand a fost scoasa din uz de Stalin, inexistent practic in relatarea jurnalistului radical american) al stangii pro-sovietice in anii 20 si, din nou, dupa re-editarea din perioada lui Hrusciov. Imi amintesc de filmul “Reds”. Printre primii care au detectat natura dictatoriala a bolsevismului au fost anarhistii americani Emma Goldman si Aleksander Berkman. Sper din inima sa avem cat mai curand o traducere romaneasca a jurnalului Sofiei Casanova! Mai ales ca vine aniversarea (ori, mai precis, comemorarea) centenarului loviturii de stat botezata “Marea Revolutie Socialista din Octombrie”…

    • Marius spune:

      Domnule Tismaneanu cand afirmati ca “Marea Revolutie Socialista din Octombrie” a fost o lovitura de stat ar trebui sa veniti cu argumente serioase. In primul rand revolutia era inceputa de cativa ani deci nu au aparut brusc niste “tovarasi” si au facut o lovitura de stat. Haosul si saracia incredibila din Rusia din timpul razboiului duceau oricum catre o revolutie. Faptul ca in vidul de autoritate creat, bolsevicii au preluat puterea s-a datorat evident mesajului anti-burghez si anti-tarist care intr-o tara ca Rusia (si probabil si intr-una ca Romania ar fi fost la fel) a prins fara probleme la masele care traiau intr-o saracie si mizerie crunta. Timp de secole , sistemul tarist nu a reusit sa creeze decat o pojghita de imbogatiti fara scrupule si fara o urma de respect pentru sutele de milioane de amarati din imperiu. Practic in 1917 Rusia nu era o natiune asa cum erau cele din vest ci era o societate medievala condusa prin metode medievale de catre niste indivizi ale caror familii se perpetuau la putere de secole doar pe baza regulii sangelui. Capitalismul era in stadii incipiente in cea mai mare parte a tarii si chiar si asa era aplicat nu dupa principiile societatilor occidentale ci dupa principii medievale. Deci e normal ca intr-o astfel de Rusie, bolsevicii au avut succes la mase pentru ca au venit cu un principiu foarte simplu : averea tarii este a poporului. Faptul ca acest principiu s-a aplicat defectuos este o alta poveste. Dar principiul in sine era corect si democratic. Sigur, putem sa ne gandim ca Rusia putea sa evolueze catre o societate democratica in care sa combine capitalismul cu socialismul (asa cum au facut tarile scandinave) . Din pacate Rusia ca societate era pe un stadiu evolutiv mult inferior acestor tari si rezultatul a fost dezastruos deoarece nu poti sa aplici un principiu atat de radical daca la nivelul maselor nu ai o proportie indeajuns de mare de oameni cu un nivel educational si civilizational corespunzator. Si datorita acestor lucruri in Rusia a ajuns la putere un monstru precum Stalin. Sansele ca in Rusia sa apara un Stalin erau imense indiferent ca bolsevicii sau altii ar fi ajuns la putere. Pur si simplu, s-ar fi intamplat oricum deoarece diferentele sociale erau atat de mari incat si nivelul social-economic al maselor atat de scazut si tensiunile dintre paturile sociale uriase, astfel incat in momentul in care aceste tensiuni au explodat nu exista niciun mecanism social si democratic ca sa opresti un astfel de psihopat sa ajunga sa conduca Rusia. Si cam la fel se intampla si acum dupa aproape 100 de ani (vezi situatia din Ucraina)

      • Luminita Marcu Luminita Marcu spune:

        Inteleg ca va adresați domnului Tismaneanu si nu mie, să vedem dacă domnia sa va considera oportun să vă răspundă. Eu, ca biata specialistă în literatură și nu în istorie, vă spun doar că mi-a plăcut mult sintagma pe care o folosiți ”s-ar fi întîmplat oricum”, e perfect fatalist-mioritică. Mă gîndesc ce s-ar fi ”întîmplat oricum” dacă în locul lui Troțki ar fi rămas Kerenski sau dacă Lucrețiu Pătrășcanu n-ar fi fost așa de repede scos din peisajul românesc… Zic așa, să reflectăm. Și încă ceva, dacă îmi permiteți, nu mai folosiți ”datorită” cînd vorbiți despre un ”monstru”, ci ”din cauza”. Altfel, s-ar putea să fiți bănuit de cine știe ce simpatii monstruoase, limbajul poate fi un prieten pervers, nu e chestie de pedanterie, e chiar important, vă asigur.

        • Marius spune:

          Ah, nu m-am adresat neaparat domunului Tismaneanu. Dar m-a uimit putin siguranta cu care afirma ca revolutia bolsevica a fost o lovitura de stat. Ori Rusia era intr-o revolutie continua de vreo 2 ani care nu era pornita de bolsevici. Ca mesajul lor a penetrat mai bine la mase, e meritul lor.
          Legat de “daca ar fi fost altcineva” , eu afirm ca nu putea sa fie altcineva. Si argumentele le-am dat in comentariu. Ca sa fie acel altcineva, trebuia sa mai fie in jurul lui o gramada de “alti oameni” care sa-l sustina si sa-l inteleaga. Ori acei oameni erau produsi de societatea respectiva. Probabil un Kerenski in Rusia sau Patrascanu in Romania era niste raritati. Acesti oameni si altii ca ei educati in spirit occidental reprezentau 0.001% din populatie. Asta este problema unor societati ca Rusia si Romania. Conceptul de “natiune” nu exista de fapt in aceste tari si neexistand acest concept, paturile conducatoare (si nici macar cele educate) nu au avut niciodata vocatia de a conduce masele spre un nivel mai ridicat social si educational, pentru ca in realitate nu considerau ca avand ceva in comun in afara de limba vorbita. Si atunci de ce sa ne asteptam ca masele sa aiba vreun fel de respect si sa-i urmeze in vreun fel pe cei care-i conduc cand ei sunt vazuti doar ca niste exploatatori? Si la fel este si astazi si va fi mereu pe aceste meleaguri. Sigur, lucrurile se mai schimba, lumea evolueaza, oamenii calatoresc mai mult, invata de la altii dar diferentele de sute de ani de civilizatie nu se pot sterge poate decat in alte sute de ani si asta presupunand ca legaturile cu occidentul nu se vor rupe din nou.

          • Eu spune:

            @Marius:

            Termenul de ‘lovitura de palat’ sau ‘lovitura de stat’ pentru evenimentele din Petrograd din octombrie/noiembrie 1917 nu este o noutate. A fost utilizat chiar in perioada interbelica. Semnificatia sa este ca preluarea puterii s-a facut de catre un grup limitat de militanti si nu prin avintul maselor asa cum a pretins ulterior propaganda bolsevica. Deci, din punct de vedere tehnic, a fost o lovitura de stat/palat, care ulterior s-a impus pe fondul situatiei instabile din Rusia.

            Asociati eronat Romania cu Rusia. Romania facuse pasi importanti spre emancipare iar propaganda bolsevica nu a prins mai deloc desi, ca mai peste tot inclusiv in fetisizatul Occident, problemele nu lipseau.

            • Marius spune:

              De acord, tehnic a fost o lovitura de palat dar ei nu ar fi rezistat fara o susținere puternica a maselor.
              In ce privește Romania, îmi pare rău sa va dezamăgesc dar situația marii majorități a populației era aproape identica cu cea din Rusia la inceputul secolului. Sa nu uitam de cei 10000 de țărani masacrați de o conducere care n-avea niciun fel de considerație fata de acești oamenji care nici nu cred ca erau considerați oameni de către cei ce conduceau Romania ci un fel de sclavi emancipați. Exista si o carte scrisa de un sociolog roman care a vizitat tarile din jur in perioada interbelica si in opinia căruia nivelul socio-economic al țărănimii din Romania era net inferior atât celei din Bulgaria dar si din Serbia si sa nu mai vorbim de Ungaria. Cel mai interesant lucru e ca autorul punea aceasta situație pe seama lipsei unor elemente de baza specifice indivizilor unei comunități : corectitudinea, respectul fata de semeni, hărnicia, disciplina, etica muncii, lipsa totala de organizare a comunitatii, lipsa de repere morale, individualismul dus la extrem

          • Eu spune:

            @Marius:

            Nu stiu cine e acel sociolog, nici dumneavoastra nu ii dati numele, dar se poate spune orice despre taranimea romana de atunci, in afara ca ar fi fost lenesa si fara simtul cinstei sau rusinei. Din contra.

            Probabil ca este unul din cei aidoma formistului ‘dusu’, care nu pierde nici o ocazie de a improsca pe romani cu cele mai josnice mizerii si asta fara ca nimeni, dar absolut nimeni!, sa-i puna la punct impertinenta sovina. Ii puteti

            Epoca in sine, in toata lumea, era una a marilor inechitati. Este exact terenul propice pentru rastunarile la care v-ati referit. Romania nu facea exceptie, insa a spune ca Romania era in urma Serbiei sau Bulgariei este un fals grosolan, probabil din rutina prejudecatilor actuale. Educatia in Romania, dupa reformele lui Spiru Haret care au pus bazele unui invatamint de mase, era peste nivelul celor doua tari. Tarile pe care le mentionati nu aveau si nu au resursele Romaniei. Atunci grinele si petrolul romanesc au facut ca leul romanesc sa fie stabil si sa circule in toata Europa. Nici comparatia cu Ungaria nu este asa de dramatica cum o prezentati. Nu va limitati la stralucirea blazoanelor – aici ei exceleaza.

            • Marius spune:

              Nu va contrazic in ce privește ceea ce a facut Spiru Haret. Din păcate el a fost excepția care confirma regula. Realitatea este ca resursele alocate înainte de 1945 pentru ridicarea nivelului educațional al țărănimii erau infime in raport cu ce s-a alocat după 1945. Părinții mei au făcut școală, liceu si facultate doar fiindcă statul comunist a finanțat masiv educația. Fiind copii de țărani nu ar fi avut sanse sa depășească 8 clase in sistemul dinainte de 1945. Bunicii erau prea saraci să-și permită să-i tina in facultate. Sunt lucruri reale care nu pot fi negate. Realitatea e ca sistemul capitalist din Romania era extrem de corupt si banii erau in mana câtorva profitori care trăiau in special din contracte cu statul deci din bani publici. Bani care in loc sa fie investiți in ridicarea nivelului maselor, se scurgeau in contracte mult umflate pe care regele Carol le acorda prietenilor sai in mod discretionar. Sa nu ne miram atunci ca opoziția împotriva sistemului comunist a fost relativ scăzută in comparație cu alte tari in condițiile in care numărul oamenilor educați si care înțelegeau ce înseamnă comunismul era relativ mic si astfel ușor de reprimat. In consecintan si elitele comuniste din Romania erau formate din oameni cu educație precara.

            • Luminita Marcu Luminita Marcu spune:

              Problemele puse de dvs. sînt spinoase și nu le vom rezolva aici, ele merita o discuție extinsa, cu argumente istorice, sociologice și, de ce nu, de experiență personală sau de familie. Eu însămi sînt produsul întîlnirii dintre doi oameni care, dacă n-ar fi fost comunismul, probabil nu s-ar fi întîlnit. Dacă n-ar fi fost comunismul, probabil mama mea ar fi avut un cu totul alt parcurs, probabil mult mai spectaculos, n-ar fi fost dată afară din liceu (la care intrase prima, cu zece pe linie), bunica mea n-ar fi fost dată afară din învățămînt zece ani, bunicul meu n-ar fi fost hărțuit de Securitate și nu li s-ar fi luat tot ce aveau, case, pămînt, caii, animale, pînă și trăsura comandată la Viena de care străbunicul meu era foarte mîndru. Pe de altă parte, tatăl meu n-ar fi făcut probabil facultatea la București, pentru că era dintr-o familie care n-ar fi putut să-l sprijine financiar (atenție, el susține că nu e așa și că ar fi luat o bursă și tot ar fi făcut-o, dar voi continua să cercetez să văd dacă așa stăteau lucrurile). În aceste condiții, eu pot să spun că n-aș fi existat dacă n-ar fi existat comunismul, nu? Ceea ce susțineți dvs. – e adevărat, pe un ton civilizat pentru care vă mulțumesc – susțin foarte mulți dintre nostalgicii de azi ai comunismului. Chestiunea poate fi ușor ridiculizată, dar eu n-o s-o fac, pentru că realmente cred că e un subiect important și cei care cred ceea ce credeți dvs. sînt oameni de bună-credință, dar, eventual, insuficient informați și cu o aplecare spre sentimentalizarea istoriei. Nu pot să dezvolt aici, dar țin să vă spun că, deși am în familie ambele perspective asupra problemei, din tot ce am citit pînă acum, nu cred că aveți dreptate și că intervenția brutală a comunismului, cu sprijin armat sovietic, a deviat pervers cursul unei societăți care, în ciuda tututor inegalităților (pe care le împărțea cu majoritatea țărilor Europei în acel moment), și-ar fi găsit dezvoltarea firească, de lărgire a accesului la învățămînt, de egalizare a drepturilor, așa cum s-a întîmplat în atîtea țări care n-au avut bucuria comunismului. Iar acel învățămînt, la care ar fi avut acces treptat și fiii de țărani săraci, ar fi fost un învățămînt real, de calitate, pe bazele puse de Spiru Haret, și nu cel contrafăcut de după 1947, care nu s-a însănătoșit de tot nici în ziua de azi.

            • dusu spune:

              indraznesc sa intru si io in conversatie;ptr ca unul din patrioti m a amintit,ha ha
              comentez mai abrupt:in citeva cuvinte, trebuie sa sochezi, daca vrei ca tot ruminu sa priceapa.
              dvs doamna autoare sinteti soft in opinia mea´´cei care cred ceea ce credeți dvs. sînt oameni de bună-credință, dar, eventual, insuficient informați și cu o aplecare spre sentimentalizarea istoriei.´´io o spun mai abrupt:sint indivizi care au primit educatia comunista si nu au nici azi capacitatea de discernamint;asta pe de o parte ! pe de alta sint profitorii luptei impotriva exploatatorilor.unii dintre ei sint doar imbecili,dar altii au azi ´´mijloacele de productie´´ pe care parintii lor le au furat dupa ce i au omorit pe propietari.
              ce au adus comunistii? au emancipat taranul? asa ziceti?pai io spun ca Transilvania a fost distrusa!aaa,ca de acolo au trait bine regatenii?dar ce folos?in anii astia s au schimbat boierii in Regat si au aparut si in Transilvania(nu ca acolo nu erau grofi,ha ha)
              sa nu supar prea mult;comunistii au decretat egalitatea saracului cu bogatul ceea ce a permis si casatorii care inainte erau o exceptie.dar si aci mentalitatile au ramas si cum spuneam,noii boieri nu se vor mai casatori cu sarantoci,desi nu demult erau tovarasi in marele partid,doar ca boierul a stiut sa fure mai mult

          • garibaldi@zoho.com spune:

            sloganurile lui lenin a fost “pace, paine, pamant” si “toate puterea sovietelor” – devize care se bucurau de mare populararitate dat fiind situatia la vremea respectiva da, lovitura de stat dpdv tehnic insa cu sustinere semnificativa din partea populatiei. ce a urmat dupa este alta chestiune.

          • Sampalean spune:

            Marius, dumneata gandesti ruseste despre istoria noastra. Precum un contele de NESELRODE, care in n1847, intr-o epistola trimisa Cancelariilor europene ne contesta dreptul de a ne considera “natiune”. Exista nu numai conceptul de “nationalitate” , ci si “constiinta nationala”
            Cautati cu Google lcrarea lui M. Kogalniceanu, DORINTELE PARTIDEI NATIONALE DIN MOLDOVA, publicata in 1848. N-ati face rau daca ati citi mai mute din scierile sale. V asigur ca v-ar prinde bine.

      • dans spune:

        au folosit aceiasi reteta ca la noi in 1989… pe fondul unei revolutii adevarate, au grefat o lovitura de stat, unde numarul nu conteaza, atit timp cit esti hotarit si organizat.

  3. Peter Manu spune:

    Things fall apart; the centre cannot hold;

    Mere anarchy is loosed upon the world,

    The blood-dimmed tide is loosed, and everywhere

    The ceremony of innocence is drowned;

    The best lack all conviction, while the worst

    Are full of passionate intensity.

    (WBY, The Second Coming, 1919)

    • Yeats, Ehrmann, Barber... spune:

      1927: Max Ehrmann, Desiderata:
      “Go placidly amid the noise and haste, and remember what peace there may be in silence. As far as possible without surrender be on good terms with all persons.

      Speak your truth quietly and clearly; and listen to others, even the dull and the ignorant; they too have their story.

      Therefore be at peace with God, whatever you conceive Him to be, and whatever your labors and aspirations, in the noisy confusion of life keep peace with your soul. With all its sham, drudgery, and broken dreams, it is still a beautiful world. Be cheerful. Strive to be happy.”

      1930: the Great Depression…
      Zicea zilele trecute cineva:
      “I asked a friend who recently passed away at 97 years of age what he considered the best time period of his life. Although at first depressing, he told me the Great Depression was the best time, people didn’t have much, but shared what little they did have with others, you could leave your doors unlocked without fear of being robbed, and most of all, the government didn’t stick their nose into every little nook and cranny of your lives.”

      1936: Adagio for Strings (Samuel Barber)
      Desiderata + Adagio for Strings (Samuel Barber) :
      http://youtu.be/1dPDO3Tfab0

      Adagio for Strings il gasiti pe youtube (si) in doua versiuni live de exceptie:

      1. Mstislav Rostropovich – February 13, 1990, National Symphony Orchestra USA, Grande of the Halls of Tchaikovsky Moscow Conservatory
      http://youtu.be/iFAOamuXfUE

      2. Leonard Slatkin – Albert Hall in London September 15 2001. The BBC Orchestra.
      http://youtu.be/lV3SHBFyDZM

  4. amanda13 spune:

    multumesc pentru articol si pentru traducere. poate suna simplist dar incep sa devin un fan al articolelor dumneavoastra.

    • Luminita Marcu Luminita Marcu spune:

      Multumesc tuturor, în primul rînd pentru că ați rupt din timpul dvs. ca să citiți un text atît de lung. Poate suna simplist, dar nu există bucurie mai mare pentru un autor decît asemenea reacții ale cititorilor.

      • victor L spune:

        Pentru mine articolele dvoastra sint oricind “bune de a-mi rupe din timpul meu”.
        Ce diferenta intre scrisul dvoastra si al fostului coleg de la Romlit!

        • Luminita Marcu Luminita Marcu spune:

          Va multumesc. Pentru mine e o perioadă foarte îndepărtată cea de la România literară și nu mă simt în nici un fel de competiție cu nici unul dintre foștii colegi, am avut evoluții foarte diferite. Cred că sînt mai bine de zece ani de cînd scriam acolo… mă surprinde că vă amintiți, chiar și pentru mine e un trecut nebulos.

  5. viocor spune:

    Foarte interesant !!!!!!!! Va multumesc si la cat mai multe astfel de articole…

  6. Ciobanul Bucur spune:

    Am vazut aici un Trotki diferit de imaginea incetatenita.
    Am citit articolul cu mare, mare interes.

  7. dusu spune:

    rindurile traduse mi au trezit amintiri de la inceputul formarii poporului rumin; nu,nu ala din istoria predata,unul trait de mine intr un oras transilvan:
    acolo unde barbatii se salutau prin ridicarea palariei, folosind doua ,trei limbi care erau auzite curent,unde femeile nu ieseau niciodata din curte in capot si unde a te purta cuviincios insemna respect fata de celalat.
    dar cei care inainte veneau cu RATA in opinci si cu desagi dimineata si paraseau seara orasul s au stabilit tot mai multi aici.ei au primit blocurile care rasareau ca ciupercile,iar altii,care obsevasem ca vorbesc o rumineasca grabita si diferita de a ungurilor sau germanilor,ei, acestia locuiau in case din centru,expropiate se chemau.
    comportamentul in oras s a schimbat cite putin, pe nesimtite.eram tot mai multi,dar parca zgomotul venea de la noii veniti care obisnuiau sa strige cind vorbeau.ei nu salutau numai in rumineste si i am auzit chiar mascarindu se incercind sa imita un salut in alta limba.dintre acestia s au ales cei care au inceput sa schimbe vechii oameni din conducerea firmelor.acum in intreprinderi(ca asa le au zis dupa ce le au nationalizat)noii conducatori au interzis sa se vorbeasca in alta limba decit rumineasca.
    ce mi a desteptat amintirea !: asemanarea cu mirosul de transpiratie si balega pe care l au adus cei cunoscuti ca ´´originile sanatoase´´ azi unii din ei sint conferentiari si sigur poarta alte mirosuri,doar modul de gindire nu si l au pierdut

  8. lucid spune:

    STavka nu SLavka.
    Duhonin.
    Krylenko era porucic.
    Palatul Tauriki e de tothazul. E Tavricheski Dvoretz, Palatul Tauridei dat de Ekaterina lui Potiomkin carecucerise Crimeea. TAURIDA e d enumire

    • Luminita Marcu Luminita Marcu spune:

      Va mulțumesc mult, am cercetat și aveți dreptate. În românește e Duhonin, într-adevăr. Slavka e greșeala mea, nu a editorilor spanioli. Tauriki e numele palatului respectiv așa cum apare în ediția spaniolă, vă mulțumesc pentru munca de cercetare pe care ați făcut-o în locul meu, dacă vă recomandați cu numele real, poate colaborăm. Voi face modificările pe care mi le recomandați.

  9. lucid spune:

    Autoarea: multumesc, dar sunt prea ocupat ca sa mai deschid un nou “”front”.
    In afara de celebrul 10 zile va recomand cateva articole-amintiri ale spaniolului Mihail Kozlov. I
    Si filmul din anii 80 Agonia al lui Reazanov.
    Importanta este
    Vizita la fata locului: sala de malahit unde a fost arestat guvernul provizoriu, cladirea Stavkai vis a vis de palatul de iarna, palatul Tauridei, Smolny, Nevski Prospekt,
    Fortareata Petru si Pavel, crucisatorul Aurora, poate si subsolul palatului Iusupov unde a fost ucis Rasputin.
    Vizita infebruarie cand Neva e inghetata si e foarte frig ca sa intelegeti disperarea lipsei depaine.
    Neaparat cititi relatarile despre arestarea ministrului Romaniei indecembrie 1917, tot cu Trotki a avut de-a face.

  10. JB spune:

    Chère Madame,
    Sofia Casanova avea dreptate cu privire la Franco. 100%….. Orice persoana de bun simt si neinregimentata ideologic/politic care a cunoscut comunismul Lenininst&Stalinist are exact aceeasi parere. Franchismul, cu toate excesele sale reale, nu a distrus societatea nu a fost imperiul razboiului civil permanent, al arbitrariului, al represiunii. Oricind, la orice ora grava a istoriei franchismul este, de departe, preferabil marxism-leninismului cominternistei Dollores Ibaruri&co.

    Istoria privita strimt/ingust doar prin prisma socialului si limitata la perimetrul national duce aproape invariabil la o intelegere gresita/defecta a situatiei, evenimentelor.
    Limitarea republicii spaniole si a razb.civ. la eroii locali si la problemele cu intindere pur iberica este exact in tonul/sensul propagandei comunismului manipulator si resentimentar.
    Sofia Casanova, saraca, avea bagajul experientei traite. Dar cum sa convinga astazi publicul victima a propagandei de decenii a apostolilor luptei de clasa si revolutiei mondiale?!?

    Articolul mi-a placut mult.

    • Eu spune:

      @JB:

      Cu siguranta, articolul este remarcabil insa viziunea dumneavoastra despre regimul Franco este destul de partizana.

      Regimul Franco, in pofida exceselor sale (eufemistic vorbind), a supravietuit pentru acelasi motiv pentru care URSS a ajuns o mare putere: amestecul de incompetenta si lipsa de scrupule, care a constituit politica externa a democratiilor occidentale. O constituie din pacate si azi.

      Republica Spaniola nu a insemnat doar cominternismul (probabil) al Passionariei. Comunistii reprezentau doar o fractiune, radicala, in societatea republicana. Nu trebuie omise doua lucruri: cauza republicana a atras simpatia, chiar sacrificiul, multor oameni din lumea intreaga care nu erau comunisti iar ajutorul URSS, insuficient si creind false sperante, nu a fost chiar dezinteresat – aurul spaniol, la fel ca aurul romanesc, sta si astazi pe constiinta Rusiei – evident, constiinta e doar un fel de a spune.

      In fine, daca Republica Spaniola ar fi supravietuit, probabil ca al doilea razboi mondial nu ar fi inceput, intrucit elanul puterilor nazisto-fasciste ar fi fost taiat din start.

  11. JB spune:

    @Eu

    Cum s-ar putea ca viziunea mea sa nu fie partizana?!? Ce naiba!?!? Am trait destul de mult in comunism si am citit suficient de mult despre el ptr.a nu intelege ca un regim ca a lui Franco este DE DEPARTE preferabil, din orice pct.de v..

    Sint de acord ca URSS este, in mare masura, creatia incompetentei occidentului. Dar in ceea ce-l priveste pe Franco am dubii. Occidentul si (posibil) lumea intreaga ii datoreaza mult.
    “1.Distrugerea unui cap de pod (Spania) fenomenal de important d.p.d.v.strategic ptr.Stalin/comunism/revolutia mondiala. (Spania = un portavion nescufundabil ce putea inchide Gibraltarul “in a blink of an eye”).
    2.Refuzul dat lui Hitler la cererea de.participarea la razboi. Implicit refuzul blocarii Mediteranei prin ocuparea Gibraltarului. Daca n-ar fi refuzat cererea lui Hitler nordul Africii era in pom…. Foarte posibil ca englezii sa fi fost out of Egipt; Suezul& Mediterana in mina germanilor….. Infringerea Germaniei era cu mult, mult mai dificila.

    Efectele deciziilor lui Franco le vedem si astazi la nivelul intregii Europe. Nu se numeste nici Uniunea republicilor sovietice socialiste ale Europei si nici Reich-ul European milenar…..

    Restul…..sint amanunte. Suferintele unor apucate de fervoarea revolutionara a tineretii si ale unor timpiti utopici sau cazuti in puterea mirajului bolshevic sa stiti ca sint nerelevante. Actiunile hotarite ale lui Franco au facut ca si aceia care au luptat ptr.distrugerea democratiei si impunerea totalitarismului comunist in Spania sa NU moara in lagare condamnati de tovarasii de drum ci sa poata sa se refugieze intr-o oarecare siguranta acolo unde au crezut de cuviinta…..”
    “Ceea ce am spus despre Franco este sustinut de fapte si situatii foarte greu de contestat. Mai ales ca astazi avem perspectiva istorica iluminata si de deschiderea arhivelor URSS.
    Este suficient ca cineva sa se uite pe harta ptr.a intelege provocarile secolului XX si situatiile lipsite de echivoc date de planurile revolutiei comuniste mondiale.
    Complexitatea extraordinara a geo-politicii globale de dupa venirea bolshevicilor la putere a plasat Spania intr-o, nefericita, situatie strategica de prim rang.

    Ne place, nu ne place de Franco trebuie recunoscut ca s-a aflat in situatii de-o gravitate extrema. Deciziile lui au fost neechivoce, efectele pozitive le traim si astazi.
    Putem spune ca a salvat Spania de binefacerile tov.Koltsov&minunatilor lui tovarasi de drum.
    S-o plingem pe tov.Dollores Ibarruri a.k.a.la Passionaria?!? Nu’ș ce să zic….Parca nu m-as inghesui.”
    Si ptr.a raspunde concluziei postarii dvs.: Ne-a ferit Dumnezeu de supravietuirea acelei republici spaniole….Altfel eram mincati.

    Paralela dintre aurul romanesc pus la pastrare in Rusia Tarista si aurul spaniol trimis de comunistii spanioli in URSS este incorecta. Nu exista nici o asemanare de situatii. Comunistii spanioli (care la ora aceea conduceau clar si neechivoc republica) la ordinul lui Stalin au trimis 510tone aur in URSS. Povestea e f.interesanta. Aici http://en.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Mikhailovich_Orlov gasiti si info.despre “insuficientul ajutor” al URSS in razb.civ.spaniol. De citit tot pe wiki (eng.si fr.) despre Mikhail Koltsov, Otto Katz, Willi Munzenberg. Merita.

    Care e relevanta faptului ca naivi manipulati de propaganda sau comunisti angajati s-au inrolat in brigazile internationale?!? Face asta mai putin periculoasa/nociva/toxica acea republica (la stadiul la care ajunsese)?!? Diminueaza cumva numarul preotilor ucisi, al bisericilor darimate, al masacrului oponentilor politici, al torturilor practicate de komisari?!? Sau poate ca legitimeaza acele acte/fapte?!?

    Nu contest ca au fost oameni sinceri care au crezut in Republica Esp.. Dar asta pina la un punct. Executiile arbitrare in stil pur bolshevic, persecutia opozantilor si a bisericii puteau lamuri/trezi orice pers.rezonabila.
    Nu va lasati indus(a) in eroare de discursul istoric izvorit din pulpana agit-prop comuniste.

    p.s. ghilimelele incadreaza paragrafe dintr-o postare mai veche.

  12. Eu spune:

    @JB:

    Daca ati citit atit de mult despre regimul Franco, este inacceptabil sa ii scuzati crimele.

    Anticomunismul, indiferent cit de fundamentat, nu justifica genocidul. Nici excesele republicane, totusi mult mai reduse ca amploare, nu il justifica. Represiunea franchista, in timpul si mult timp dupa incheierea razboiului (pina prin anii ’60, cazul lui Julian Grimau fiind larg mediatizat atunci) , nu isi are egal decit in politica lui Hitler si Stalin. Uciderea prizonierilor, inclusiv femei, executii in masa pe stadioane a celor suspectati de simpatii republicane, procese regizate dupa modelul stalinist prin care au fost asasinate foste personalitati republicane, inclusiv din rindul celor ce au grabit terminarea razboiului prin predarea Madridului in martie 1939, nu se pot scuza prin apararea credintei, natiunii, traditiei, etc.

    Faptul ca Franco nu a bagat Spania in aventura razboiului a fost cu siguranta spre binele Spaniei, dar si a regimului sau care a beneficiat astfel de clementa Aliatilor. Acestia au permis perpetuarea in Spania a unui regim pur fascist, probabil ca recompensa pentru neutralitatea sa din timpul razboiului. Intr-adevar, cu Gibraltarul in miinile germanilor, astazi probabil invatam alta istorie.

    Orlov nu spune ca Stalin ar fi ordonat transferul tezaurului spaniol catre URSS, cel putin nu in referinta pe care ati indicat-o. Regimul republican nu era subordonat lui Stalin. Comunistii erau doar o fractiune, radicala si turbulenta, in Frontul Popular. Transferul a fost decis de guvernul spaniol legitim, rezultat prin alegerile din 1931 care au dus la instaurarea regimului republican, in conditiile in care Madridul se afla in prima linie si numai URSS era dispusa sa livreze material militar Republicii. Deci paralela cu tezaurul romanesc evacuat in Rusia, desi nu perfecta, nu este nici eronata, asa cum declarati dumneavoastra ritos. Cea mai mare parte a tezaurului a luat directia URSS dar cantitati importante de metale pretioase, aur si argint, au fost transferate Frantei, SUA si Mexicului. Nimeni nu a cugetat vreodata ca aceste tari ar fi ordonat Spaniei transferurile de valori mentionate.

    Ajutorul sovietic nu a atins nici pe departe pe cel german si italian. URSS a avut in Spania un numar limitat de instructori si tehnicieni, niciodata insa trupe, asa cum au avut Italia si Germania de partea franchista. Cel mai vizibil, dar cu impact profund negativ pe planul imaginii dar si a operatiilor pe teren, l-au avut politrucii sovietici. Acestia au adus birocratia sovietica si au contribuit la disensiunile dintre guvernul spaniol republican, de orientare majoritar socialista, si radicalii comunisti. Disensiunile din tabara republicana i-au grabit infringerea.

    Livrarile de material militar sovietic erau platite la suprapret datorita sofisticatelor conversii la care recurgeau sovieticii. Era deci o pura specula, in nici un caz un ajutor acordat unui partener ideologic, care urma sa fie transformat intr-un cap de pod prin care Europa sa fie incadrata si in final comunizata. Nici nu ar fi fost posibil. URSS nu era atunci in stare de planuri de asa anvergura. Nu a facut-o nici dupa razboi cu Grecia, cind forta sa era incomparabil mai mare iar Grecia, ortodoxa si cu o miscare comunista care avea priza la mase datorita contributiei majore in rezistenta antinazista, reprezenta un debuseu mult mai important decit indepartata Spanie, fiind in proximitatea si continuarea zonei deja controlate de URSS.

    In fine, a pune comunismul doar pe seama unor apucati sau apucate de fervoare revolutionara este tot naivitate, chiar indecenta. Cauzele au fost mult mai profunde. Pe scurt, nedreptatea doare mai tare ca foamea si va fi oricind ferment de revolta. Oricum acesta este un alt subiect.

  13. JB spune:

    Imi pare rau sa constat, sinteti victima manipularii de sorginte comunista. NU SPUN ca ati fi comunist(a) sau cel putin in intentionalitate nu sinteti.
    Nu inteleg unde vedeti genocid la Franco?!? De ce nu numiti genocid si cei 7000 membri ai clerului ucisi de republicani sau cei 15000 executati la Madrid in ’36-’39 si pe cei 2000 falangisti executati in zona republicana, etc?!?

    Aurul spaniol a fost trimis la Moscova ptr.a nu cadea in miinile dusmanilor comunistilor. Povestea platii armamaentului/ajutorului este inventata ulterior ptr.a da un caracter, cumva, legitim tradarii Spaniei de catre guvr.(asa-zis) republican.
    Dar trebuie sa recunosc ca aveti dreptate. Paralela cu aurul romanesc este justificata. Asa cum Ro.considera la 1916 ca Rusia tarista este un aliat de nadejde in care se poate avea incredere asa si Rep.Esp credea/avea convingerea ca poate incredinta 510t aur URSS. Era un aliat de nadejde. QED. De ideologie sa nu mai vorbim….. Ah, ramine totusi intrebarea de ce nu a transferat aurul in Franta care era f.aproape si guvr.Blum f.binevoitor… Hmmm…

    Da, sint de acord ca ajutorul sovietic a fost limitat. Limitat la: instructori, finantare de “voluntari” si voluntari, politie politica (NKVD), consilieri militari si politici, tancuri, armamanet greu, propaganda internationala.

    La ce “contributie” la disensiunile din cadrul republicii faceti referire cind vorbiti de consilierii sovietici?!? La POUM?!? La organizarea directa de represiuni crunte si procese chekiste?!? Hai sa ne vedem de treaba noastra si sa nu folosim eufemisme ce oculteaza realitatea.

    Povestea Gibraltarului este identica in cazul URSS si al Germaniei. Acesta este si unul dintre motivele ajutorului german catre Franco. Nu limitati razboiul civil spaniol la perimetrul iberic. Este doar o etapa, un moment din cadrul unui razboi ideologic (numit revolutia mondiala) inceput in 1917.
    URSS a fost foarte capabila sa faca planuri si sa le execute la nivel planetar. Ca nu au reusit este alta discutie. Dar limitindu-ne la Europa, URSS a avut sansa nefructificata (din diverse motive ce nu tin de lipsa planurilor sau slabiciune) de a-si proiecta forta militara si ideologica cam pe toata perioada ’1918-1941. Dar este important despre ce planuri (concrete) vorbim si la ce moment ne referim. Astfel esentiale au fost Ungaria si Polonia la 1918-1920, Spania anii ’30, Ro. 1941 (planurile de ocupare a cimpurilor petrolifere si a Ro.in intregime).
    Grecia tine de o alta perioada. Este vorba despre descurajarea/echilibrul atomic…. Vorbim de cu totul altceva.

    De unde reise ca as fi pus eu comunismul pe seama unor apucate&apucati de fervoarea revolutionara?!? Evident ca are alte radacini, dar “apucatii” au rolul lor. Si nu e un rol mic.

    Referitor la regimul franchist. Am spus ca a fost, de departe, preferabil “democratiei” moscovite, preferabil tovarasei open-minded Ibarurri, preferabil tovarasilor Valter Roman, Orlov, M.Koltsov, O. Katz, etc. Nu vi se pare?!?

    Etichetarea de fascist a oricui nu este/era de acord cu comunismul/URSS era practica curenta a propagandei/agit-prop comuniste si a tovarasilor de drum. Feriti-va sa cadeti prada unui astfel de mod de gindire.
    p.s. ma scuzati, dar dvs.stiti cine era Julian Grimau Garcia despre care vorbiti?!? Ii dati un fel de aura de victima inocenta.

  14. Eu spune:

    @JB:

    Multe raspunsuri le gasiti in mesajul anterior sau daca va veti documenta corespunzator. De exemplu, daca tot mentionati cifre, nu uitati de crimele franchistilor. Numarul lor estimat incepe de la 200 de mii (este asta altceva decit genocid?!), Antony Bevor, The Battle for Spain, Orion House, Londra 2006. Exista literatura si in limba romana. Daca o voi cita, fiiind aparuta inainte de 1989, ma veti considera, in virtutea credintei pe care o profesati, comunist. Oricum astazi netul suplineste orice biblioteca.

    Gasiti in aceasta lucrare si date despre implicarea straina in Spania: partea franchista a beneficiat masiv de ajutorul Italiei si Germaniei, dincolo de afinitatea ideologica,vizind un cap de pod la intrarea in Mediterana si pe coasta Atlanticului, precum si de ajutorul la fel de masiv al industriasilor americani, pe de alta parte Franta si Anglia nu s-au implicat de teama represaliilor germane si italiene sau din conservatorism. Pactul de la Munchen s-a incadrat in aceeasi conceptie. Singura tara dispusa sa livreze echipament militar Republicii, la pret de specula!, a fost URSS. Ajutorul ei a fost inconsecvent si insuficient datorita divergentelor ideologice – rivalitatea Trotki – Stalin, printre altele. Mexicul a fost probabil singura tara care a ajutat dezinteresat Republica Spaniola.

    Iata de ce tezaurul spaniol a fost transferat in cea mai mare parte catre URSS. Cu toate acestea, o parte importanta, peste 100t (prin comparatie, tezaurul romanesc este de 80t), a fost transferata in Franta lui Blum. Franta insasi era sub presiunea atit a Germaniei cit si a propriei extreme drepte, deloc minora. Franta, ca mai totdeauna duplicitara (si noi o stim bine, mai ales dupa 1989), a recunoscut guvernul franchist chiar inainte de terminarea razboiului si i-a transferat echipamentul militar comandat de Republica, aflat in tranzit pe teritoriul francez. Iata de ce Franta nu era o destinatie sigura.

    URSS, la data aceea si nici ulterior, nu era in masura a monta o operatie de anvergura celei sugerate de dumneavoastra: ocuparea Gibraltarului. Nu a facut-o nici in Cuba, baza de la Guantanamo existind si azi. Putea doar, bazindu-se pe simpatizanti locali, organiza miscari subversive, cum de altfel a si facut-o. O face si azi unde ii merge.

    Procesul lui Julian Grimau a fost in cea mai buna traditie stalinista – extremele se ating. Executia sa, la fel ca pe timpul lui Visinski, a fost ordonata de Franco. ‘Aparatorul’ credintei si civilizatiei contra barbariei rosii a ignorat chiar si apelurile papei. Nici nu era pentru prima oara – o facuse si in timpul razboiului.

    Sint convins ca, daca ati fi trait sub regimul sau, ati fi avut o cu totul alta parere.

  15. JB spune:

    @Eu
    Dom’le, zau ca sinteti victima propagandei. Pacat.

    Nu amestecati perioada dintre razboaie cu cea post WWII. Grecia, Cuba sint lucruri cu totul diferite. Era deja perioada nucleara. Tactic si strategic lucrurile s-au schimbat fundamental.
    Grecia nu reprezenta (in opinia unui strateg adevarat: Stalin) un atu esential si mai ales singular. URSS miza (in perioada revolutiei comuniste din Grecia) pe Israelul pe cale sa se nasca/tocmai aparut….. Stalin NU-si inchipuia ca Israelul isi va vedea de propriul interes si va schimba de cap-compas catre US…..
    Cuba este si ea o alta poveste si o alta epoca. La putere era Hrusciov, hă, hă…..
    Dar in perioada despre care vorbim la putere era Stalin, nu degeaba si Roosevelt si Churchill (si nu doar) erau fascinati de el.

    La momentul razb.civ. Spania putea reprezenta atuul esential in razboiul ce se prefigura. Nu trebuia ca URSS sa ocupe direct Gibraltarul ci Esp.insasi (dupa un ragaz de consolidare revolutionara). Oricum Gibraltarul era si este un punct f.sensibil in Spania. Un pretext perfect. Si nici nu trebuia ocupat imediat ci exact la momentul oportun. Da’ cred ca am argumentat destul pe tema asta. Daca aveti alta parere nu e nicio paguba. Dar va recomand sa “sapati” putin pe tema asta. O sa aveti surprize.

    Diminuarea rolului “consilierilor” sovietici si pedalarea pe ideea unui comert speculativ practicat de URSS in Spania razboiuli civil este o pura operatiune de propaganda. Nu este decit o distorsionare scandaloasa a unor istorici cu angajament ideologic.

    Rivalitatea Stalin-Trotsky in razb.civ.spaniol a existat. Dar zau ca nu reprezinta vreo importanta speciala, chiar ca sint amanunte. Treaba a fost transata rapid de Stalin. Cine ii da mare importanta lucreaza la intarirea mitului “Trotsky luptatorul, democratul, victima”. Sa ne relaxam si sa nu plingem fatetele criminale ale aceluiasi sistem.

    Julian Grimau erau un membru de frunte al PCE partid ce luptase si lupta deschis ptr.comunizarea Spaniei. Activistii cei mai importanti erau cominternisti/cominformisti hard-core. Nu reprezentau democratia, toleranta, deschiderea de spirit. Traiau, activau, organizau congrese exact acolo unde valorile pe care afirmau ipocrit si cinic ca le sustin erau cel mai aspru reprimate. Tov.Julian G.tocmai fusese ales in CC la Praga, saracu’.

    Am inteles !! Franta era duplicitara si deci nesigura…. De aceea a fost preferat URSS ptr.pastrarea aurului. Era la loc sigur. Este si-acum.
    Cita clarviziune politica avea guvr.Esp.?!? Ce alegeri intelepte!?? E clar ca aveau la suflet interesul Esp.. Nici vorba de interese politice, coniventa ideologica sau tradare. Ma mir ca nu i-au declarat eroi ptr.o asemenea isprava.

    Cartile aparute inainte de ’89 nu sint neaparat proaste. Ba as putea spune ca unele sint chiar foarte bune, dar in problemele sensibile (ca de ex.subiectul de fata) lucrurile trebuie luate “sub beneficiu de inventar”…. Daca se coroboreaza, daca corespund cu faptele si cu datele aparute dupa deschiderea arhivelor URSS sint ok. Dar majoritatea sint tributare luptei ideologice. Am ajuns sa consider importante info.biografice (afilieri politice, etc) despre diversi autori/istorici. Marturisesc ca datorez aceasta inclinare articolelor d-lui Tismaneanu.

    Eh, tocmai ptr.ca am trait in regimul comunist cred ca evaluez realist problema.
    Regimul franchist a permis supravietuirea unor elemente esentiale ale unei societati normale (proprietate, comert liber, libera initiativa, quasi-libertate artitistica (vezi.Dali, etc., )). Nu a incercat sa intoarca societatea cu josul in sus, a permis un embrion politic suficient de puternic, a ferit Spania de razboiul mondial, a permis tranzitarea a numerosi refugiati politici si etnici catre zone mai sigure, etc. Acum sa-i cerem clementa ptr.ucigasii preotilor si ptr.demolatorii/incendiatorii bisericilor?!? Sa-i cerem simpatie ptr.cei care au trimis 610t aur la Moscova?!?

  16. Eu spune:

    @JB:

    Cred ca v-ati indepartat mult de la subiect.

    Crima nu se combate prin crima, de citeva ori mai mare. Am mentionat cazul lui Julian Grimau pentru a exemplifica amploarea in timp a represiunii franchiste. Daca acest caz nu va convinge, ce parere aveti de executarea in masa a prizonierilor de razboi, chiar si dupa ce oficial Republica a capitulat? Cel mai tulburator caz este, probabil, al ultimului comandant al FAM (fortele aeriene militare) republicane. Acesta putea sa fuga dar a ramas la post din loialitate fata de subordonatii sai. Desi a respectat toate intelegerile convenite la capitulare, adica predarea intacta a intregului material, acesta a fost executat in urma unui proces tipic stalinist. Este asta un gest demn de un generalissim? Si nu a fost singurul.

    Aurul a fost transferat in Rusia (510t) pentru ca era singura tara dispusa sa livreze cit de cit consistent material militar Republicii. Nu e cazul sa fiti ironic. Toate lucrarile mentioneaza inferioritatea materiala in care s-a aflat Republica pe toata durata razboiului. De exemplu, numarul total de avioane livrate de URSS, de toate tipurile, a fost sensibil inferior celor al Legiunii Condor, trimise de Germania si incadrata de militari ai FAM germane.

    Economic, Spania nu statea chiar pe roze la moartea lui Franco, 1975. Emisiunile posturilor de radio straine descriau in culori deloc favorabile starea de lucruri de sub Franco. Dictatura inseamna camarila iar camarila inseamna coruptie. Nu cred ca asta se poate numi normalitate. A fost necesar ceva similar planului Marshall pentru a recupera economic Spania si Portugalia dupa anii indelungati de dictatrura.

  17. JB spune:

    @Eu
    M-am indepartat de la subiect?!? Credeti?!? Ati fi preferat sa nu raspund afirmatiilor dvs.despre Grecia, Cuba, etc?!?

    Acreditati ideea ca implicarea URSS este aproape 100% o operatiune comerciala iar cea germano-italiana una ideologica…. Sau oricum ca implicarea URSS fost facut in sila, fara tragere de inima si doar cu ochii dupa financial gain. Mi se pare o distorsionare greu de calificat. Avem probe indubitabile ca NU este nici pe departe asa.
    URSS ptr.Esp.: Avioane: 634-800; Tancuri: 331-362; Artilerie: 1034-1895
    Germania ptr Esp.:Avioane: 600; Tancuri: 200;
    Italia ptr.Esp.:Avioane: 660 ; Tancuri: 150; Artilerie,etc.: 800 artillery pieces, 10,000 machine guns, and 240,000 rifles
    In ceea ce priveste calitatea armamentului, este apropape unanim recunoscuta superioritatea clara a celui sovietic. In special la capitolul avioane&tancuri.

    Eu inteleg ca va place Beevor, dar nu e infailibil. E ok, dar mai cititi-i si pe altii. Dl.Tismaneanu este f.f.f.instructiv despre problemele comunismului si implicit si despre razb.civ.Esp. A publicat aici pe contributors numeroase articole exceptionale. Mult, mult peste Beevor. Mult mai informat; cu o intelegere superioara a fenomenului comunist si a perioadei de l’entre guerres. E o parere personala.

    Are vreo relevanta sit.ec.a Esp in ’75 raportat la razb.civ.?!? Sau poate doriti sa facem o comparatie a rezultatelor ec.a tovarasilor de drum ai tov.Diaz, Ibarruri, Carrillo?!?

    E pacat ca ramineti tributar unei istorigrafii scrise de autori angajati ideologic.

    p.s.Hidalgo de Cisneros a decedat relax la Bucuresti in ’66; La Calle (ultimul cmdt.) mort in ’80 la Santo-Domingo….

    • Eu spune:

      @JB:

      Nu am mai argumentat despre Cuba si Grecia pentru a nu divaga. Va stau oricind la dispozitie pe un alt forum, la alegerea dumneavoastra.

      Nu am spus niciodata ca implicarea URSS a fost pur comercila. Pura este doar insinuarea dumneavoastra. Am subliniat doar rapacitatea URSS chiar si atunci cind si-a oferit ajutorul.

      Chiar din cifrele date de dumneavoastra rezulta clar superioritatea materiala a taberei franchiste. Alte evaluari sint si mai in defavoarea republicanilor. Pe linga contributia italiana si germana, nu neglijabila a fost cea a industriasilor americani, in bani si echipamente. Parada victoriei lui Franco s-a facut in camioane General Motors. Originale sint caile democratiei! E drept ca aparatele Policarpov I15 si I16 erau superioare celor inamice dar asta a fost doar in prima parte, pina la introducerea aparatelor Messerschmitt Bf 109 (E) in 1937. Mai mult, avantajul numeric a fost intotdeauna de partea franchistilor.

      La aceste date de material, trebuie adaugate celor privind forta vie. Astfel, Italia a trimis in Spania in jur de 70 mii oameni (efectiv de armata daca se judeca in divizii conventionale de 10 mii militari) iar Germania a avut simultan aproximativ 10 mii de oameni. URSS a avut simultan sub 1000 de oameni in Spania. E drept ca au existat brigazile internationale dar componenta lor heteroclita le-a redus eficacitatea. Ele au si plecat din Spania in toamna lui 1938, la cererea Comitetului de neinterventie.

      Partea franchista a beneficiat si de actiunile FMM (fortele maritime militare) italiene si germane, deloc neglijabile. Navele URSS au executat doar misiuni de transport, niciodata de lupta.

      Nu ma pot pronunta asupra comparatiei Beevor – Tismaneanu intrucit nu mai citesc si nu voi mai citi articolelele domnului Tismaneanu, cel putin nu pe cele publicate pe Contributors, deoarece domnia sa mi-a cenzuart citeva comentarii absolut decente. O ideie se combate cu argumente, nu cu cenzura. Pierderea este a mea. Am apreciat eruditia si exprimarea eleganta a articolelor domnului Tismaneanu. Oricum, Antony Beevor nu a fost suspectat niciodata de atitudine pro URSS, din contra.

      Ultimul comandant al FAM republicane, la care m-am referit in comentariul precedent, a fost colonelul Briega. Cei mentionati de dumneavoastra au plecat inainte de incheierea conflictului (1 aprilie 1939) – de Cisneros la inceputul lui martie, La Calle la inceputul lui februarie 1939. La Calle a fost un aviator stralucit dar niciodata comandant al FAM republicane.

      Nici patosul si nici aroganta nu suplinesc documentarea.

      • JB spune:

        @Eu
        regret sincer ca mesajele mele va par arogante.
        Toata discutia are ca subiect (principal) afirmatia mea ca Franco a fost, de departe, preferabil “Republicii” de la momentul ’35,’36-’39. La acesta adaugindu-se si (in opinia mea) contributia deloc neglijabila/f.importanta la raminerea in cadrul unei normalitati (cel putin) a Europei. Ramin la ceea ce am argumentat (suficient) mai sus.

        Nu va impartasesc opinia minimalizatoare fata de pericolul comunist in razb.civ.Esp si fata implicarea URSS. Caracterizarea drept rapace a comportamentului URSS fata de “Republica” este o exagerare fara o baza reala. Umflarea preturilor, etc.este o operatiune post-factum ptr.a descuraja eventuale cereri de returnare a aurului….

        Dl.Tismaneanu este o pers.mult mai bine plasata ca Beevor vis-a-vis de aspectele politice si semnificatia lor in epopeea comunista.

        Subiectele Grecia, Cuba, etc.sint f.interesante. Sint mai multe teorii privind realitatea, importanta si efectele evenimentelor respective. Marea lor majoritate ori se limiteaza strict la evenimentele in cauza necircumstantiindu-le aproape deloc ori concluzioneaza o echivalenta intre sist.comunist si cel democratic-capitalist….
        Din pacate nu comentez pe niciun alt blog/forum/paltforma. Daca dvs o faceti postati un link si promit ca o sa citesc.

        • Eu spune:

          Stimate domnule JB:

          Cred ca fiecare am spus cam tot ce am avut de spus.

          Cu permisiunea dumneavoastra, adaug doar ca umflarea preturilor de care vorbiti este ea insasi o indicatie a rapacitatii URSS in relatia cu Republica Spaniola. Alte aspecte negative ale acestei relatii le gasiti in lucrarea lul Antony Beevor mentionata anterior.

          Fara a fi infailibila (oare se poate?), o lucrare de peste 500 de pagini cuprinzind 38 de capitole, fiecare cu 20-30 ample referinte bibliografice, nici nu poate fi neglijata. Eu am versiunea in limba engleza. M-as bucura daca ar exista si o traducere in limba romana.

          Nu am un blog personal. Chiar intentionam sa nu mai vizitez nici platforma Contributors, datorita cenzurii practicate de prea multi, uneori chiar prea tineri, autori.

          Multumind doamnei Luminita Marcu pentru gazduire, sper totusi sa ne ‘auzim’ cu alta ocazie. Schimbul civilizat de opinii nu poate fi decit benefic.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Luminita Marcu


Luminita Marcu

Asistent universitar în Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, doctorat în filologie cu o lucrare despre presa culturală din comunismul românesc (profesor colabora... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)