Situația în Kosovo nu este deloc grozavă, acum la un deceniu de la declararea independenței. Vă oferim o perspectivă asupra acestui moment, în zece ”ipostaze” informative dar și subiective.
Pe 17 februarie 2008, Parlamentul de la Priștina declara independența noului stat Kosovo. Se încheia astfel, simbolic, desprinderea de Serbia și se marca totodată sfîrșitul unui conflict etnic și militar care a dus la moartea a peste 13.000 de persoane, în majoritate etnici albanezi.
Acum, după un deceniu, bilanțul independenței nu poate fi zugrăvit în culori prea optimiste. Noul stat nu are recunoaștere oficială deplină, economia stagnează, integrarea europeană pare de domeniul irealului, sărăcia, corupția și nepotismul predomină într-o societate care continuă să se reformeze extrem de încet.
„Tot ce avem este independența”, este o opinie larg răspîndită în Kosovo.
#1
Nimeni nu se definește ca fiind kosovar în Kosovo. Oamenii își spun: ”sunt albanez” sau, în cazul minorităților etnice (ce reprezintă mai puțin de 7% din total), se definesc prin originea pe care o au (sîrbi, bosniak /gorani, așkali, romi / pomaci / egipteni, turci etc).
Limba vorbită de majoritatea locuitorilor este albaneza, dar mai exact dialectul gheg al acestei limbi, în timp ce oficial (în presă, în educație) se încearcă promovarea dialectului tosk, folosit în Albania (ceva detalii despre dialectele limbii albaneze aici).
Actualul steag al republicii este urmarea unui compromis. În timp ce kosovarii doreau să aibă o variantă a steagului tradițional albanez (un vultur bicefal pe fond roșu), la presiunea comunității internaționale s-a adoptat varianta cu șase stele în arc deasupra unei hărți aurii a Kosovo, totul pe fond albastru. Și imnul național e un compromis, fiind adoptată o melodie, ”Europa”, compusă de un autor local. Imnul nu are o versiune oficială versificată, deși în realitate circulă o variantă patriotardă și melodramatică, dar edulcorată prin lipsa oricărei referiri la etnicitate.
#2
Final de campanie de promovare. O cină protocolară, cu mulți diplomați și jurnaliști, îndeosebi din țările UE care nu recunosc independența Kosovo. După numeroasele momente oficioase, atmosfera e acum mai destinsă. La un moment dat, un înalt demnitar din Ministerul de externe de la Priștina se apropie de un jurnalist român și – destul de abrupt – îi cere să îi facă loc pentru ca el să poată vorbi cu un oficial european. E refuzat politicos dar ferm și rugat să aștepte terminarea discuției pe care o are. În apropiere, un diplomat grec nu își poate ascunde zîmbetul în timp ce rostește malițios ca un bizantin: ”Ah, voi arnăuții nu prea știți să aveți răbdare”.
Arnăut este un nume dat albanezilor (sau mai exact soldaților mercenari de origine albaneză) în mai multe țări balcanice, fiind menționat ca atare în surse bizantine încă din secolul X. În Țările Române termenul a avut o conotație pozitivă, arnăuții fiind considerați “oameni viteji şi iubitori de libertate” (G. Barițiu), dar și cruzi, iuți de mînie și pistol, credincioși și cinstiți. Și nu în ultimul rînd, foarte mîndri de neamul lor (pentru detalii vezi aici).
Foto: SINOPSIS
# 3
Cinci sunt statele Uniunii Europene care nu recunosc existența de facto a Kosovo. E vorba de Cipru, Grecia, Spania, Slovacia și România. Motivele lor sunt legate îndeosebi de modul în care a fost obținută independența, prin secesiune și luptă armată, fiecare dintre ele avînd o minoritate etnică importantă care ar putea, cel puțin în teorie, să folosească precedentul Kosovo pentru a solicita autonomie sporită sau, la limită, chiar obține independența teritorială.
În schimb, Kosovo este recunoscut oficial ca stat de către 116 țări, ultima dintre acestea fiind Barbados.
Statutul Kosovo poate fi privit și din perspectiva unei lecții de geopolitică. Suveranitatea acestei țări este negată, legitim am spune, de Serbia, dar și de Rusia și China, ale căror drept de veto în Consiliul de Securitate împiedică Kosovo să se alăture Organizaţiei Naţiunilor Unite. Desigur, Moscova sau Beijingul se opun nu pentru că ar avea neapărat ceva împotriva kosovarilor, cît pentru a-și flexa mușchii în fața SUA sau a altor puteri europene (Germania, Marea Britanie) care sunt susținători ai Priștinei.
#4
Dacă e să rămînem tot la nivelul unei abordări politice, putem spune că situația actuală din Kosovo e un paradox trist: un stat suveran condus de un protectorat.
Deși Kosovo acționează oficial ca stat independent, țara se află încă sub control internațional. Misiunea ONU – UNMIK – continuă să fie autoritatea decisivă în administrarea țării. Soldații KFOR aflați sub comanda NATO sunt responsabili chiar şi astăzi de securitate în această ţară. EULEX, misiune a UE, este destinată construirii statului de drept. Scopul acestor misiuni este de a sprijini consolidarea statului Kosovo. Cu toate acestea, atît structurile interne, cât și cele internaționale se încurcă adesea reciproc. La aceasta se adaugă şi cazurile de corupție gravă care au afectat imaginea forţelor de ajutor din străinătate.
# 5
Hysni Rexha spune despre el însuși că este un lup Alfa. Iar pe adjunctul său îl cheamă Trump. Rexha este un veterinar din vestul Kosovo care recent a luat patru pui de lup din pădure și acum îi îngrijește. Celui mai energic și viguros dintre ei i-a pus numele președintelui american.
Statuia lui B. Clinton – Foto: SINOPSIS
Kosovo este statul cel mai pro-american din lume, lucru dovedit și de un ultim sondaj Gallup International. Ca nimeni alții, 75 la sută dintre kosovari s-au declarat admiratori fervenți ai administrației Donald Trump.
În ultimii ani, mulți etnici albanezi au pus băieților lor numele de Klinton. În plus, două dintre cele mai mari bulevarde din Priștina poartă numele de Bill Clinton și George W. Bush. Sunt mai multe statui cu Clinton în țară, iar în capitală unele magazine poartă nume sau variații de nume plecînd de la Hillary.
Toate acestea sunt pentru kosovari o formă de a-și arăta respectul pentru Statele Unite și pentru fostul președinte Clinton care au susținut constant procesul de independență sau intervenția NATO din 1999, contra Serbiei.
# 6
Puțin înainte de 24 martie 1999, ziua în care forțele NATO au început să bombardeze trupe și facilități militare sîrbe din Serbia, ca o modalitate de a opri procesul de purificare etnică a etnicilor albanezi.
Undeva într-un sat nu departe de Priștina. Zeci de kosovari se înghesuie într-o cameră unde o echipă de televiziune încearcă să surprindă realitățile momentului. Fețe obosite, speriate, dar dîrze.
Un bărbat își împinge băiețelul – să fi avut vreo 3-4 ani – în fața camerelor de filmat. Îl trage de ureche și nu se prea joacă. Băiețelul nu crîcnește și începe imediat să cînte-recite o poezie patriotică.
Trasul de urechi nu avea nimic punitiv în intenție. Marca doar modul – deloc elegant, după standardele actuale – în care copilul ar fi trebuit să nu uite ce fusese învățat: să rămînă albanez, să lupte pentru libertate, să urască opresorul.
Acum băiatul are vreo 23-24 de ani. Cel mai probabil e unul din cei care își caută un loc de muncă (șomajul în rîndul tinerilor e de peste 50%) sau care încearcă cumva să ajungă în Occident. Foarte probabil nu a uitat lecția de patriotism predată de tatăl său.
#7
Vineri 16 februarie, doar cu o zi înainte de declanșarea festivităților care urmau să marcheze serbarea a zece ani de independență, Priștina anunța o importantă mișcare diplomatică: ajungerea la o înțelegere cu Muntenegru cu privire la demarcarea graniţei comune. Recunoașterea unui acord în acest sens, discutat încă din 2015, e un pas necesar pentru ca locuitorii din Kosovo să obţină dreptul de a călători fără viză în Uniunea Europeană.
Încercări precedente de a supune la vot acest acord au declanşat violenţe în Kosovo, deputaţi din opoziţie lansînd gaze lacrimogene în sala de şedinţe şi avînd loc ciocniri de stradă între protestatari furioşi şi poliţie. Partidele de opoziţie din Kosovo criticau acordul din 2015 pentru că, în opinia lor, ar ceda Muntenegrului o suprafaţă de circa 8000 de hectare.
Vecinele Kosovo din regiune, respectiv Serbia, Albania, Muntenegru, Macedonia şi Bosnia au obţinut acces fără vize în spaţiul Schengen încă de acum opt ani.
Din punctul de vedere al oficialilor europeni, Kosovo mai trebuie acum să se ocupe de o problemă spinoasă dacă vrea să meargă înainte pe calea europeană: intensificarea luptei împotriva corupției și a criminalității organizate.
Cu toate acestea, în UE nu există o perspectivă unitară asupra viitorului european al Kosovo. De ani de zile, UE a mediat dialogul prelungit dintre Priştina și Belgrad pentru a normaliza relațiile dintre cele două ţări. Însă discuţiile eşuează mereu, cauza ar fi cerințele maxime, intransigente, formulate de ambele părți. Tratativele s-au împotmolit iarăşi, chiar dacă Bruxellesul a elaborat un acord obligatoriu pentru ambele țări, ca o condiție pentru aderarea la UE.
#8
Mulți analiști lucizi sunt fermi: dezvoltarea și democratizarea Kosovo depind foarte mult de kosovarii înşişi, de modul în care ei vor putea să renunțe la divizarea internă. În ultimii ani, țara a fost cvasi-paralizată de crize politice interne, în parlament, mai multe legi esenţiale nu pot fi adoptate. De exemplu, legea privind înfiinţarea unui tribunal special internațional care să clarifice presupusele crime de război ale albanezilor împotriva sîrbilor. Iniţiativa continuă să fie pusă la îndoială de mulți parlamentari.
Aceste procese sunt însă necesare pentru reconcilierea naţională, relatează Deutsche Welle. De la sfîrșitul războiului din 1999, la cîrma politică a ţării s-au instalat foști comandanți ai Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK): Hashim Thaçi, actualul președinte, și Ramush Haradinaj, care a devenit pentru a doua oară prim-ministru, în septembrie 2017. Tandemul Thaçi-Haradinaj cultivă o relaţie de ură şi iubire, fatală mersului politic al ţării.
Rivalitatea și ambițiile personale de putere ale celor doi lideri sunt prea mari. După război, Thaçi şi Haradinaj au fost ovaţionaţi ca eroi, bucurîndu-se de sprijin popular chiar şi în prezent. Acum, vocile critice împotriva celor doi politicieni sunt din ce în ce mai insistente.
Patru oameni politici ca și ziarul Koha Ditore, cel mai important din Kosovo, au refuzat duminică medaliile oferite de președintele Thaçi cu ocazia marcării a zece ani de independență.
Rita Ora în Priștina – Foto: Metro
#9
”Bună, sunt Rita. Mă bucur să te cunosc, 2018”, scria la începutul acestui an, pe pagina personală de Instagram, cîntăreața britanică de origine kosovară, Rita Ora. Ea a întîmpinat atunci noul an într-o ipostază nudă pentru ca, la scurt timp după aceea, să petreacă revelionul alături de o gașcă de prietene, printre care și Paris Hilton.
Născută în 1990, la Priștina, din părinți care ulterior au emigrat în Marea Britanie, Rita Ora este adulată în Kosovo. Desigur, o societate tradiționalistă precum e cea kosovară nu rezonează neapărat cu excesele tabloide ale cîntăreței, însă toți oamenii o iubesc văzînd-o ca pe un simbol al țării lor. Ca pe un simbol care e recunoscut, apreciat, care are succes.
În 2015, Rita Ora a fost numit ambasador onorific al Kosovo în Marea Britanie, într-o ceremonie desfășurată la ambasada țării de la Londra, ceremonie la care a luat parte și fosta președintă Atifete Jahjaga.
Tot Rita Ora a fost și în centrul evenimentelor care au marcat sărbătorirea a zece ani de independență a Kosovo. Sute de mii de oameni au fost prezenți în Piața Skandenberg, din centrul Priștinei, ascultînd muzică, privind parade militare, bucurîndu-se.
”Mi s-a spus că 300 de mii de oameni au venit să mă vadă. Nu aș fi putut fi nicăieri în altă parte. Vă mulțumesc. Sunt mîndră. Sunt mîndră că sunt albaneză. Următoarea destinație: UK”, avea să scrie Rita Ora pe contul personal de Twitter la puțin timp după ce a plecat de la sărbătoare.
#10
Kosovo încotro? E o întrebare al cărui răspuns e greu de dat în acest moment. În mod oficial, Kosovo are o singură țintă: Europa. Numai că „destinaţia europeană” a acestui stat va rămîne un vis frumos dacă nu va apărea cît mai curînd o presiune politică și economică, capabile să împingă ţara spre reforme.
Impulsurile trebuie să vină atît din interior, cît și din exterior. Sunt necesare, pe de-o parte, noi concepte și o conducere pragmatică la Priștina.
Apoi, Serbia trebuie să vină în întîmpinarea celeilalte părţi și să se elibereze de resentimente și de o perspectivă nu prea favorabilă asupra trecutului. Uniunea Europeană este şi ea solicitată să intervină pentru a oferi Belgradului și Priştinei condiții mai clare de aderare, precum şi mai multe stimulente.
Altfel, următorii zece ani vor trece (aproape) degeaba.
În Priștina – Foto: SINOPSIS
- Articol aparut pe site-ul sinopsis.info.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Articol extrem de tendentios si partinitor de partea Kosovarilor. De exemplu spune cate tari pe plan mondial recunosc Kosova dar nu spune cate nu recunosc (sunt mentionate doar cele 5 din UE de parca scorul ar fi 105-5). Multe alte formulari sunt partinitoare, ceea ce decredibilizeaza total articolul.
Un articol cam superficial. Au fost ocolite subiecte sensibile precum dezvoltarea masiva dupa independenta a traficul de droguri si de organe sau a crimei organizate, asasinatele politice, ofensiva wahabismului sponsorizat cu bani sauditi, etc.
O lectura care aduce o alta realiatte poate fi gasita in cartea jurnalistului american Christopher Deliso, The coming Balkan caliphate, unde se gasesc pasaje intregi despre implicarea liderilor KLA in actiuni precum cele enumerate mai sus. De asemenea memoriile elvetiencei Carlei Del Ponte, fosta judecatoare la Haga, sau a colonelului israelian (in rezerva Shaul) Shay.
Kosovo este doar una din rănile ţărilor din Balcani. Monstruosul conflict sârbo-albanez a produs acest avorton numit Kosovo, al cărui viitor este incert. Urmările războiului din fosta Iugoslavie au rămas în coadă de peşte, câteva ţări încă nu-şi găsesc rostul în lume( Macedonia, Bosnia, Kosovo), mai ales că totul a fost corelat cu pedepsirea Serbiei(care nu uită şi nu iartă, are şi ea dreptatea ei, cel puţin 3 milioane de sârbi au rămas în Bosnia, Kosovo şi Croaţia). De bine de rău Slovenia şi Croaţia s-au stabilizat cu ajutorul Germaniei, Muntenegru se rupe şi el de blestemul balcanic şi a intrat în NATO, dar celelalte ţări foste iugoslave încă îşi caută calea. Dar nimic nu se poate soluţiona fără ca Serbia să primească compensaţii teritoriale, chiar dacă dreptul istoric nu este un drept juridic. Salutară aducerea în discuţie de către preşedinţia bulgară a CE a problemei Balcanilor de Vest. Ce facem cu Balcanii de Vest este o problemă spinoasă a Europei şi a Lumii.
Crearea Kosovo a fost o prostie grozavă născută din corectitudine politică și incapacitatea de a anticipa consecințele propriilor acțiuni. Idioțenia aparține în egală măsură administrațiilor Clinton și Bush. dar nu trebuie uitat rolul determinant pe care l-avut Germania, UK și Franța în delanșarea nefericitei campanii NATO din Yugoslvia din 1999. Ideea e că pe termen lung se consolidează bazele islamismului în Europa și totodată independența Kosovo a subminat sisemul frontierelor europene ce a asigurat pacea continetnului din 1945 încoace. S-au deschis cu deplină iresponsabilitate două cutii mari ale Pandorei.
Soluția e ca cele 5 state ce nu recunosc Kosova să rămână consecvente în refuzul lor. Nu e o soluție fericită, desigur dar se pare că alta nu prea există într-un termen previzibil. Izolarea și menținerea Kosovo în derizoriu pe termen nedeterminat e unica soluție de răcorire a minților înfierbântate ale diverșilor patrioți de cartier ce sunt gata să sfâșie în bucăți o Europă și așa confuză, slăbită și derutată asemenei unei babe senile.
E bine scris, usor de citit.
Inteleg insa ca unii au simpatii sarbesti si chiar rusesti pe aici fiind evident altceva decat romanasi verzi. Dar sa nu intram in amanunte.
Soarta Kosovo e legata de cea a Bosnia-Hertzegovina, Albaniei si Serbiei. Cel mai bine o vor duce doar cei care au scapat din ghiarele „situatiei” si au perspective clare si reale, fie cu pretul schimbarii numelui – respectiv, Macedonia si Muntenegru (cu un plus pentru ALbania).
Din pacate asta e nivelul albanezilor. Asta stiu si asta fac, de sute de ani. Cat despre integrarea albanezilor din Kosovo in UE, nu au nevoie de ea. Oricine pleaca cand vrea si unde vrea, intarind mafia albaneza din UE. I-am vazut in Bruxelles la Gare de Nord carand boccele uriase spre autocarele care ii duceau acasa. Asta e nivelul.
Este de remarcat miopia Occidentului care i-a eliberat dar insista sa-i lase sa traiasca separati de Albania, ceea ce este o prostie. Aia sunt albanezi, termenul kosovar nu semnifica mare lucru. Ce rost are sa permiti existenta a doua state albaneze unul langa altul? care e rostul? Cui foloseste? care e viitorul unui astfel de stat artificial? Se supara sarbii? Oricum sunt suparati si asta nu intereseza pe prea multi. A, s-ar putea pune in discutie frontierele prost facute ale statelor europene? Cu atat mai bine, ca oricum pana la urma tot la asta se va ajunge.
Pentru un stat cum e Kosovo nu 10 ani ci chiar 100 ani pot sa treaca degeaba.
Apropo da` Albania cand intra in UE?
1. Kosovo este un stat mafiot si esuat.
2. Cum pleaca trupele, Kosovo se va uni cu Albania, pentru ca asta a fost scopul.
3. Independenta Kosovo e o mizerie comparabila cu anexarea Crimeii, nu e de mirare ca cei din Crimeea au folosit declaratia de independenta a „kosovarilor” ca model.
4. Daca tot au rupt o bucata din Serbia sa protejeze albanezii, normal era ca partea de nord a provinciei, locuita de sarbi, sa fie lasata Serbiei. Asa, cu 7% straini, conflictul etnic e departe de a fi terminat.
5. Amuzant e cum comunitatea europeana pompeaza bani in statul asta fantoma, dar kosovarii vin cu statut de refugiat in tarile vestice si nordice…
6. Singura autostrada construita acolo uneste provincia cu Albania. Intentiile sunt clare. Se pregateste Macedonia.
7. Bine ca e macar un loc pe planeta asta unde Bush si si familia Clinton sunt populari. Asta spune multe.
Cam idilică imaginea arnautilor. Mai trebuie rasfoite ceva cronici. Erau brațul nemilos și corupt al semilunei, ca de altfel și o mare parte din albanezi care dupa o rezistență eroică s-au convertit la islam pentru a obține avantaje materiale (ca si bosniacii). Unii au ajuns mari demnitari la Stambul sau prin raiale, chiar viziri. Kadare povestește intr-o carte ca turcii aveau un minister al deznationalizarii. Din acest punct de vedere au fost înaintea englezilor și rusilor, alți mai maeștri in actiunea de asimilare forțată.