Home » Analize »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Lecțiile lui Carter pentru Obama

Octavian Manea aprilie 17, 2014 Analize, Global / Europa, Sinteze
19 comentarii 1,816 Vizualizari

Invazia afgană a generat un șoc strategic pentru Administrația Carter, pregătind terenul pentru o repoziționare a Americii în Europa.

Privită într-o perspectivă macrostrategică, politica externă a Administrației Obama din ambele mandate a fost dominată de o recalibrare programatică a angajamentelor militare globale. Mai întâi, accentul cade pe renunțarea la activele toxice, consumatoare de prea multe resurse, precum războaiele din Irak și Afganistan. Ulterior, această secvență a fost completată de imperativul de a sta pe cât posibil departe de formula intervenționismului extins, cu zeci de mii de militari, în campanii cu final deschis, incert, specifice deceniului trecut. De aici, predispoziția de a evita o implicare decisivă în Siria și de a accepta o operațiune sigură, lipsită de riscuri terestre, într-o formulă colectivă, ideală pentru punerea în valoare a capacităților sale “chirurgicale”, precum în Libia. În general observăm o administrație prudentă, chiar sceptică față de capacitatea Americii de a determina nu doar cum încep războaiele, dar mai ales cum se termină acestea.

Acest tipar a fost dublat de pivotul geografic, anunțat în timpul primului mandat al lui Obama, prin dezangajarea treptată din regiunile care au dominat imaginarul post 9/11 (Orientul Mijlociu și sudul Asiei) sau cel al anilor ’90 (Europa), cu scopul de a reinvesti aproape exclusiv energia strategică a Washingtonului preponderent în Pacific. Desigur, laitmotivul acestei atitudini de ansamblu a fost acela de a se concentra pe reclădirea fundației economice a Statelor Unite. Este de altfel un obiectiv asumat de Obama chiar pe prima pagină a Strategiei sale de Securitate Națională: „Pe măsură ce luptăm în războaiele pe care le avem în fața noastră, trebuie să vedem orizontul de dincolo de acestea – o lume în care America este mai puternică. Pentru a ajunge acolo, avem nevoie de o renaștere națională, de o strategie care reconstruiește fundația puterii americane. Iar asta înseamnă să realizăm că puterea și influența noastră externă încep prin măsurile pe care le luăm acasă“. Pe scurt, prioritatea sa era, înainte de toate, o concentrare pe „nation-building-ul de acasă“.

O putere auto-îndiguită

În timp, însă, toate aceste piruete strategice, asezonate cu blocajul care a marcat mandatele lui Obama, precum shutdown-ul guvernamental sau sechestrul bugetar al Pentagonului, au creat sentimentul unei retrageri din lume, au dat senzația de slăbiciune și de ambiguitate, generând semne de întrebare față de credibilitatea angajamentelor de securitate ale SUA și față de „liniile roșii“ enunțate de America (nu doar în Siria, dar și în cazul mult mai recent al Ucrainei, prin Memorandumul de la Budapesta). Exasperat de defensiva Washingtonului pe mai toate dosarele contemporane importante, Josef Joffe, editorialist al săptămânalului Die Zeit, rezuma într-un articol de opinie din august 2013 percepția care părea să se fi cristalizat la nivelul societății internaționale față de comportamentul Statelor Unite sub Obama: „superputerea dominantă vrea să se neutralizeze. Națiunea care a inventat doctrina îndiguirii în timpul Războiului Rece vrea acum să se autoindiguiască. În aceste condiții, nu putem să îl învinuim pe domnul Putin pentru ceea ce este în natura puterilor ambițioase să facă, să testeze poziția rivalilor la periferie – așa cum face Beijingul în războiul nervilor din Marea Chinei de Sud“. Și, desigur, la un alt nivel, cum face Rusia astăzi în Ucraina.

America sub Carter

În istoria Războiului Rece mai există un moment de slăbiciune structurală a Statelor Unite – mandatul președintelui Jimmy Carter, când vedem o presiune similară de restructurare a angajamentelor globale, aceeași tendință de concentrare prioritară pe probleme interne și, în consecință, o absență internațională, un vid de putere imediat speculat de adversari. Mai mult, numeroase elemente prezente în epocă sunt comparabile cu cele de astăzi.

Pe parcursul anilor ’70, vedem un Washington marcat de impactul înfrângerii din Vietnam și, ulterior, de colapsul fostului aliat strivit sub asaltul armatelor comuniste din Nord. Ca și astăzi, vorbim de o „rebalansare“ a Americii spre China, în încercarea de a forța un clivaj strategic între Beijing și Moscova, dar și de o „resetare“ cu Uniunea Sovietică, prin inițiativa rămasă în istorie ca détente. Era o Americă în recesiune, care traversa cea mai gravă criză economică din ultimii 40 de ani, cu o inflație de 6% și șomaj de 7,8%. Dacă astăzi legitimitatea establishmentului este serios zdruncinată de scandalul NSA și cazul Snowden, atunci încrederea în guvern atingea un minim istoric pe fondul Watergate și al deciziilor dezastruoase luate în Vietnam. Congresul devine tot mai activ în formularea politicii externe sau de apărare, fiind decis să-și exercite atribuțiile de „checks and balances“ față de Casa Albă. Cam aceștia sunt parametrii care vor defini inițial mandatul lui Carter: o președinție slabă într-o luptă de gherilă permanentă cu Congresul și aproape paralizată de politica internă. Altfel vorbim de o administrație care cu greu poate fi acuzată de o perspectivă prea soft. Să nu uităm că una dintre personalitățile pivot era chiar Zbigniew Brzezinski (consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui).

Armata, psihologic zdruncinată de înfrângerea din Vietnam, dezvoltă un sindrom de tipul „never again“ excelent sintetizat de Robert Gates în memoriile sale: „cred că mai degrabă va fi o zi geroasă în iad înainte ca SUA să se mai implice militar într-un conflict din Lumea a treia“. Sufocat de agenda internă, în prima zi de mandat, Carter a tăiat bugetul apărării cu 6 miliarde de dolari. Apoi a redus la jumătate forțele americane staționate în Peninsula Coreeană. Era doar avanpremiera a ceea ce ulterior va ajunge să devină o structură găunoasă, putredă – un „hollow army“: o armată insuficient echipată, antrenată și aprovizionată. Cam ceea ce se prefigurează și astăzi, dacă sechestrul bugetar persistă: o armată prea mică pentru angajamentele de securitate aflate pe lista Pentagonului la acest moment, demodată, cu un grad redus de pregătire operațională, cu risc crescut pentru războaie de uzură, cu adversari oportuniști și aliați care nu pot conta pe sprijinul Americii. Este tabloul zugrăvit la începutul acestei luni, în Congres, de Christine Wormuth, responsabilă de coordonarea Quadrennial Defense Review.

Imaginea de ansamblu era a unei Americi în criză, paralizată politic, slabă, în retragere, dar și a unui Occident în derivă, fragmentat, lipsit de încredere în propriile forțe. Un instantaneu destul de familiar și pentru timpurile noastre. Plutea sentimentul unei “crize spirituale”. “Steaua sovietică se afla în ascensiune în timp ce steaua americană părea că se stinge”, rezuma Robert Gates atmosfera deceniului. “Statele Unite treceau pragul ultimului sfert de secol într-o stare de confuzie asupra locului lor în lume”, scria in 1977 amiralul Thomas H. Moorer (Chairman of the Joint Chiefs of Staff).

Între timp, slăbiciunea de fond a Vestului a fost imediat speculată de Moscova, declanșând o ofensivă geopolitică masivă în Lumea a treia: pe rând, Angola, Etiopia, Yemenul de Sud, Rhodesia, părți din America Latină ajung sub controlul indirect al Moscovei. Extinderea sferei de influență, dublată de investițiile militare masive, anunță o nouă balanță convențională în defavoarea Vestului, inclusiv în Europa. Se creează treptat o nouă atmosferă psihologică, totul culminând cu invazia Afganistanului. Acesta este și evenimentul care va cataliza o reevaluare profundă la nivelul Administrației Carter a relației cu URSS. Este începutul unui proces de contrabalansare a ofensivei sovietice pe multiple fronturi, prin campaniile de susținere a drepturilor omului și investițiile simbolice (sub umbrela Actului Final de la Helsinki) în mișcări de tipul Solidarității poloneze atacând la rădăcina legitimității sistemului comunist în Estul Europei și plantând practic semințele revoluțiilor de mai târziu. Păstrând proporțiile și aroma timpurilor actuale, un semnal similar a fost dat recent de Victoria Nuland (Asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene) semnalând intenția Washingtonului de a sprijini masiv statele din Balcani și Europa Centrala și de Est în promovarea unor sisteme de guvernare curate, “accountable”,  în consolidarea unor societăți civile active, implicate, inclusiv o presă independentă.

Repoziționarea lui Carter

Și totuși, ce va schimba decisiv ecuația de putere a fost revitalizarea NATO, prin desfășurarea unor elemente cheie de infrastructură în Europa (rachetele Pershing 2), repoziționarea posturii americane în Orientul Mijlociu prin crearea unor forțe de reacție rapidă, precum și aprobarea unor ample investiții în sisteme de armament care vor pregăti terenul pentru viitoarea „revoluție în afaceri militare“, maturizată spre mijlocul anilor ’90. “La 4 ani dupa prăbușirea Vietnamului, Carter a acționat pentru a corecta declinul puterii și al influenței Statelor Unite”, spune Andrew Krepinevich, președintele Center for Strategic and Budgetary Assessments.  În cele din urmă, un adevăr rareori asumat de neoconservatorii, de ieri și de azi, este acela că „multe dintre măsurile pentru care este cunoscut și aplaudat Ronald Reagan au fost de fapt inițiate de Carter“, spune Stephen Sestanovich în cea mai recentă carte-Maximalist. America in the world from Truman to Obama (2014). „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“, concluzionează Robert Gates cu greutatea decidentului care a servit în Administrația Carter (în stafful National Security Council).

Pivotul spre Noua Europă

Să fie agresiunea împotriva Ucrainei „Afganistanul“ lui Obama – un moment de reevaluare strategică suficient pentru a genera un pivot american în Noua Europă (prin redesfășurarea celor două Brigade Combat Teams din Vechea Europă, pe flancul Estic) și chiar renașterea NATO? În parte, acest lucru ar presupune corectarea unei restanțe vechi care a condamnat Alianța la un dezechlibru de fond între Vechea Europă aflată la adăpost, în siguranță și Noua Europă care nu și-a depășit niciodată condiția de zonă-tampon deși tocmai acest lucru promitea extinderea umbrelei de securitate a NATO. În fapt, infrastructura de apărare colectivă a rămas pe loc, anchilozată în geografia simbolică a Războiului Rece, la Vest de “Pasul Fulda”. Este și realitatea care a împins mereu statele de pe flancul Estic în căutarea de semnale clare că NATO, și mai ales Washingtonul, vor veni în apărarea lor în caz de nevoie.

Articolul a fost publicat si in Revista 22.

Referinte suplimentare:

  • Robert Gates, “From the shadows. The ultimate insider’s story of five presidents and how they won the Cold War”, Simon & Schuster, New York, 1996.
  • Amos A. Jordan, William J. Taylor Jr., Michael J. Meese, Suzanne C. Nielsen, “American National Security”, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 2009.
  • Andrew Krepinevich, “What would Jimmy Carter do?”, Defense One, March 11, 2014.
  • Stephen Sestanovich, “Maximalist. America in the world from Truman to Obama”, Alfred A. Knopf, New York, 2014.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Ciprian spune:

    In legatura cu declaratia lui Nuland, cu coruptia din sud estul Europei, nu imi este clar cum se incadreaza in asemenea strategii situatii gen Bechtel, un etalon al coruptiei romanesti transpartinice made in USA.

    • bugsy spune:

      Ask Ady!

    • Harald spune:

      În legătură cu Bechtel, ai putea să vezi că în Croația au construit autostrăzi ca la carte. Ai impresia că în State corupția este organizată chiar de șeful guvernului, ca în România lui Adrian Năstase sau Victor Ponta? Firmele americane răspund penal în State, dacă oferă mită oriunde pe glob. Nu confunda mocirla de pe Dâmbovița cu realitățile din State. Numai propaganda orchestrată chiar de corupții din RO ți-a băgat ție în cap că un asemenea contract cu Bechtel ar fi fost prețul intrării în NATO.

  2. Ioana Hincu spune:

    :) „Pe măsură ce luptăm în războaiele pe care le avem în fața noastră, trebuie să vedem orizontul de dincolo de acestea – o lume în care America este mai puternică. ” buna asta, imi scapase fraza. Si de bine ce-a fost gandita strategia asta (pe modelul Carter, defensiv-stupid, prin renuntare la trategia NSC-68; respectiv , ulterior, renuntarea la doctrina Reagan “Peace through stranght” si “We win they lose”) America, si odata cu ea, intregul Occident, adica toata lumea civilizata, sunt mai vulnerabile si expuse ca niciodata (sub capacitatea de reactie din cel de-al doilea razboi mondial).
    Faina treaba.

    Si apropo de popularitatea lui Carter (amintita aici). De popular ce era a reusit performanta de a fi infrant de Reagan ( candidand a treia oara), care Reagan a si ramas la putere doua mandate, salvand practic America din dezastrul ( era pe cale sa se prabuseasca definitiv, economic, strategic, geopolitic, militar, civilizational) in pragul careia o adusese Carter (america democrata, na) Si tot de popular ce era, a reusit sa intre in constiinta si istoria americana ca cel mai dezastruos, catastrofal presedinte. Dupa Obama, se pare….

    Sa ne fereasca bunul Dumnezeu, ca America lui Obama nu pare sa inteleaga ca are revenirea si prezervarea civilizatiei americane si occidentale la o aruncatura de pix. Pixul lui Obama si al comunistilor lui, pardon, democrat-progresisti, desigur.

    Gen:

    http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/cum-sa-l-bati-pe-putin-cu-stiloul/

    http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/cum-sa-nu-l-bati-pe-putin-din-convingere/

    Asta asa, clasic si pe intelesul oricui ( nu m-ar suprinde ca mai tinerii intelectuali, masteranzi si doctoranzi in varii stiinte, gen politice sau conexe, sa nu prinda spilul usor, sa li se para o mare filosofie si surpriza, pentru ca la nivelul de ideologizare progresista si impostura a invatamantului de pretutindeni toate astea sunt lucruri inedite)

    In fine, pentru un intelect functional si cunoscator al istoriei americane si universale a secolului 20, sau al evolutiilor politico-ideologice americano-occidental-eco-pacifisto-progresiste, nimic din toate astea n-ar fi o noutate. O noutate, ba nu, chiar o supriza de proportii, aproape miraculoasa, ar fi ca strategiile si doctrinele astea eco-cumpatat-pacifiste sa fie abandonate si schimbate realist, la timp. Adica inainte de-a duce la consecinte ireversibile pe termen mediu, sau, cine stie, chiar lung. Consecinte gen prabusirea intregii civilizatii occidentale.

    De aia zic, in ultima instanta, sa ne rugam, ca se mai petrec si miracole – aud ca God is Great.

  3. Andrei George spune:

    Problema majoră a SUA este o totală lipsă de înțelegere a celorlalți- în general – și a celorlalți europeni- în special- ca și aruncatul în mize mici și ieftine- pentru rezultate pe termen scurt. Fiecare militar NATO mort la ora actuală în Afganistan este rezultatul direct al politicii de sprijinire a Pakistanului- în anii 70 și a talibanilor- după 1979. Rezultatul ? Afganistanul e la fel de departe de democrație ca la venirea lui Babrak Karnal- cu care fostul președinte Karzai are multe lucruri în comun, pierderile umane s-ar putea apropia sau depăși pierderile sovietice- dacă vor fi comunicate cifre oficiale- iar costurile sigur că ar face fosta URSS să progreseze cel puțin 100 de ani.
    Cu Ucraina e mai nasol- vorbim aici nu de talibani ci de oameni civilizați- și vorbim și de lipsa totală de răspunsuri posibile- și eficiente- altele decât amenințarea cu marele Boom. Încurajarea politcilor idioate ale lui Elițin din 1993-1998- pe motiv că dacă îl susțin pe barosan poporul va înghiți orice- a determinat o pierdere dură de imagine și de prestigiu pentru Rusia în favoarea unor state nesustenabile în fața unui colos rus refăcut. În acest moment NATO și UE suportă consecințele încurajării excesului de ”revoluții portocalii” .

    • Harald spune:

      În engleză se numește ”hindsight”. Iar la ce faci tu acum, se spune ”hindsight is easy” :P

      Cât privește Ucraina, în urmă cu 6 luni încă era în forma pe care o avea de 60 de ani, fără ca americanii să fi avut vreun rol în asta. Presupun că URSS-ul era un stat foarte sustenabil, după standardele tale. Dar fonduri obții de la Bruxelles, nu de la Moscova, right? ;-)

      • Andrei George spune:

        Harald, prietene- presupun că ești conștient că Ucraina n-a existat niciodată ca stat independent- până în 1991- pe vreo hartă ? Era un pic anexată la măicuța Rusie cu mult înainte să știe mujicul ce-i aia bolșevic. Atamanii lui Stenka Razin- de exemplu- sunt ruși toată ziua- deși geografic ar cam fi ucraineni.

        • Harald spune:

          Absolut de-acord, Ucraina independentă e o invenție nouă. Însă cu ce contrazice asta ce-am spus eu? Nu americanii au creat Ucraina independentă, ei n-au avut niciun reprezentant la întâlnirea din Pădurea Białowieża. Așa s-au înțeles Rusia, Belarus și Ucraina, pentru că așa se creează statele în partea aceea de lume: noaptea, în mijlocul pădurii.

          Americanii au încercat să convingă inclusiv statele baltice să nu părăsească URSS-ul, bătrânul Bush a fost huiduit îndelung pe tema asta (și pe bună dreptate, cred eu). Însă odată ce Ucraina era independentă (fie și doar pe hârtie) apare o evoluție naturală spre vest, din partea ei, pentru că de-acolo vine prosperitatea economică. Ai văzut cum trăiesc oamenii pe la Chop și Mukacevo? N-au nicio vină că s-au născut la marginea imperiului lui Brejnev, dar datorită lui trăiesc astăzi cam ca românii în 1970, așa că e firesc să fie atrași de bunăstarea din vest. Până la urmă, Viena e mai aproape de Mukacevo decât Kiev-ul. Asta ca să nu mai vorbim de Budapesta, care e muuult mai aproape! :)

    • Anonimus spune:

      Total de acord cu dvs.
      Ar fi si culmea sa-i inteleaga pe altii cand, de generatii bune, Hollywood-ul le-a spalat creierul cu alde Rocky, Superman, Rambo, Transformers, X Man, Spyder Man, Kk Man si mai nou Captain America. Cum sa-i inteleaga pe pamanteni cand ei deja comunica cu civilizatii extraterestre? Iar motivul pentru care comunica doar cu ei, e pentru ca sunt…exceptionali!
      In Afganistan au avut totusi o latura pozitiva: pentru ca n-au avut timp sa-i invete cum sa-si faca scoli, spitale, sosele (10 ani e prea putin), ocupati fiind cu dronele, s-au gandit ca-i mai bine sa-i invete agricultura. Cultura macului alb :)

      In Ucraina, dupa strigatele tarzaniene ale lui McCain si impartitul ofrandelor ale Victoritzei Nuland l-au trimis (in asa mare secret ca stia toata planeta numai Departamentul de Stat, nu) pe angelicul iubitor de pace John Brenan. Ce a urmat? Operatiunea anti-terorista “vulturul a aterizat”. In cioc.
      Au trimis blindatele. Numai ca nazistii de ucrainieni au defectat si-au incins un cazacioc cu mujicii de rusi, dupa care au stropit cu niste vodca, din belsug, si au incheiat cu niste drifturi. Nesimtitii! Nu s-au macilarit intre ei. Atunci au trimis MIG-uri. Dar la joasa inaltime ca sa le intre mintile in cap.

      Oriunde nu au putut castiga au facut pirjol: japonezilor le-a dat doua bombe atomice, vietnamezilor -”Orange Agent”, irakienilor -uraniu saracit, sirienilor -jihad. Urmeaza Iran si Venezuela. Dar lista e mai lunga… Dar ce vor face cu Mama Rusia? Atita timp cit sunt constienti ca pentru orice masura exista si o contra-masura, mai mult sau mai putin simetrica, o sa se limiteze la demonizarea rusnacilor: scuipaturi, injuraturi, lovituri la glezne, nelipsitele restrictii de vize si filme hollywood-iene in care rusul e un prost, un las, un betiv si un medieval iar americanul e inteligent, curajos, miusculos si conduce omenirea catre secolul 22. Exceptional, adica.

  4. Apararea flancului Estic este bine asigurata de forta economica SUA – UE.Orice aventura militara, ca aceea actuala a Rusiei, va fi platita scump, urmind un set de adevarate cosmaruri…economice.
    Practic, NATO nu avea nici o posibilitate de a influenta populatia rusofona, incit aceasta sa manifeste retinere si sa nu se ralieze sentimental Rusiei, cerind secesiuni teritoriale.

    • Harald spune:

      Așa este. Însă exemplul oferit de Edvard Benes cred ca ar trebui sa le dea de gandit etnicilor rusi dornici sa ceara sprijinul Rusiei. 3 milioane de nemți si de unguri au fost expulzați, daca tot li se parea atat de insuportabil sa traiasca in Cehoslovacia.

      Crimeea a fost altceva, toata lumea stia ca era de fapt a Rusiei. Insa cu restul Ucrainei sau cu Transnistria nu mai merge cum a mers cu Crimeea. Iar Putin stie asta.

  5. Stimate,
    d-le Andrei,

    1.America trebuia sa se ,,retraga” oarecum, pentru a iesi din criza, diminuind cheltuielile aferente situatiei de jandarm mondial.Cu alte cuvinte, trebuia sa se inteleaga economic pe ea insasi si sa-si repare ce se mai poate.
    Esecul Americii a fost determinat in Afganistan (si nu numai), in lipsa capacitatii de a oferi si implementa, alaturi de ,,democratia politica” si una ,,economica”, care sa sustina pe cea politica.Oare nu de acelasi ,,minus” sufera politica sa si in Romania???
    2.In lipsa capacitatii de a crea si oferi o ,,tehnologie” de constructie economica si sociala moderna a Afganistanului, banii de ajutoare s-au consumat fara a construi economic tara, incit odata cu retragerea militara, structurile politice, economice si sociale arhaice se refac in mod firesc, in lipsa celor noi, moderne.
    Aceasta carenta ,,programatica” occidentala, determinata de lipsa de viziune si de “proiecte de constructie economica” a tarilor ajutorate ori prietene, a facut ca America sa devina la fel de neputincioasa politic, ca si in trecut.Totul a insemnat o risipa inutila de bani, fara finalitate pozitiva pentru interesele sale.
    3.Exista totusi ceva mai puternic decit forta militara a ,,colosului rus”, respectiv forta economica si tehnologica, care ,,supune” pina la urma, orice iesire militara ce pare necontrolabila.
    ,,Colosul rus” este cu o economie industriala la pamint, lipsit de proiecte de industrializare, care isi consuma populist resursele naturale, fara a putea crea o indiustrie performanta care sa concureze economic si tehnologic Vestul ori SUA.
    Dupa euforia ocuparii Crimeii, soseste negresit si ,,plata” economica pentru aceasta aventura, care va insemna recesiune economica pe ani buni, odata cu retragerea din Ucraina, deja stabilita.
    4.Desi acum 10 ani, Putin a ,,planificat” crearea CSI/uniunii euroasiatice, Ucraina care era nucleul european al acesteia este definitiv pierduta, iar resul tarilor sint ,,intretinute” economic si nu sint capabile sa contribuie cu nimic la punerea pe picioare a unei economii in dezvoltare.
    Cauza trebuie cautata, in faptul ca in lipsa unei gindiri economice novatoare, capabila de a elabora o viziune si proiecte de reindustrializare rapida, Rusia nu poate fi motorul economic, care sa tenteze fostele state sovietice la o uniune vamala si economica.
    Asa ca, ceeace denumiti,,colosul rus” este o aparenta, asa cum statele emergente de felul Rusiei, sint calificate astfel in raport cu cresterea economica si de PIB datorata risipei de resurse minerale si energetice, iar nu datorita unei dezvoltari industriale sustinute, care sa le faca competitive economic.
    5.ina la urma, Putin trebuie inteles, ca asigurind reintoarcerea Crimeii la patria-mama, face rusilor o compensare minora, de imagine, pentru esecurile de mai sus, in lipsa carora regimul sau nu poate avea viata lunga.
    In final, roadele acestei aventuri urmeaza sa fie foarte amare, pentru toti cei care l-au aplaudat actiunile militare…

    • Consonant spune:

      Comentariu doar partial la problemele atinse: din pacate, firmele germane (BASF, Siemens, etc.), si nu numai, sunt foarte dornice sa contribuie la industrializarea Rusiei. Ca un comentariu amuzant: Renault produce cateva dintre modelele Dacia in Rusia, insa nu au putut utiliza marca Dacia intrucat rusii nici un concep numele Dacia pe masini produse la ei in tara. Asta ca sa le fie clar celor indragostiti de “sufletul rus” ce inseamna asta.

      • Gabi M. spune:

        @consonant
        Comentariul dumneavoastra nu este doar lipsit de amuzament dar denota si o rusofobie dusa la extrem. Masinile Dacia sunt vandute sub acest brand doar in UE si Nordul Africii, in restul tarilor sunt vandute fie sub brandul Renault fie sub un brand local(Mahindra, Lada, Nissan). Daca ar fi dupa dumneavoastra si brazilienii si iranienii ar trebui sa fie romanofobi deaoarece la ei Loganul este produs sub sigla Renault si nu Dacia.

    • Andrei George spune:

      Stimate domnule Căliman,

      Sincer n-aș vrea să aflu cine e mai puternic. Nu de alta dar am intrat de 2 ori în război- I-ul și al II-lea- și de 2 ori am ieșit caftiți eroic, cu tinerimea moartă pe front pentru idealuri aiurea. Dau de obicei exemplul Finlandei- care a știut unde să se oprească în al doilea- și unde mareșalul Mannerheim a murit în patul lui- spre deosebire de alt mareșal.
      Revenind la subiect- fără planul Marshall și fără statul social- azi cred că francezii și italienii ar fi învățat rusă cântând. Armele nu sunt niciodată o soluție- umplutul stomacului și viața decentă- da.

      • Gabi M. spune:

        Nu am inteles ceva din comentariul dumneavoastra, adica participarea Romaniei in Primul Razboi Mondial nu a fost de bun augur? Totusi, in ciuda infrangerilor din 1916 si a pacii de la Buftea(care a fost anulata), toate teritoriile locuite majoritar de romani s-au unit cu Romania. Daca Transilvania este parte a Romaniei azi este datorita participarii la acest razboi. Cat despre RM2 Romania nu putea sta deoparte, neavand pozitia georgrafica privilegiata a Finlandei. In primul rand, nemtii tanjeau dupa petrolul nostru pe care daca nu l-am fi dat ne-ar fi ocupat, in al doilea rand Romania reprezenta cheia pentru extinderea comunismului in Peninsula Balcanica si Ungaria, Cehoslovacia, deci oricum URSS ne ataca(au fost provocari la frontiera pana in momentul in care misiunea militara germana a ajuns in Romania).

  6. eugen chirovici spune:

    Excelent, excelent articol, domnule Manea, felicitări! O analiză inteligentă şi cu picioarele pe pământ, pentru că face conexiunile esenţiale, în primul rând aceea dintre două epoci cu asemănări izbitoare – anii ’70 ai secolului trecut şi deceniul al doilea al secolului prezent; dar nu numai: de pildă, conexiunea dintre un Jimmy Carter trezit la realitate în ultima parte a celui de al doilea mandat şi luând contramăsurile necesare şi inspirate – “seminţele revoluţiilor de mai târziu”: “campaniile de susținere a drepturilor omului și investițiile simbolice (…) atacând la rădăcina legitimității sistemului comunist” – conexiunea, deci, dintre “al doilea” Jimmy Carter şi strălucitorul Ronald Reagan care i-a urmat: „multe dintre măsurile pentru care este cunoscut și aplaudat Ronald Reagan au fost de fapt inițiate de Carter“ (cum spune Stephen Sestanovich pe care îl citaţi); conexiunea Carter-Reagan este suficient de subtilă ca să nu fie prezentă în mai toate analizele ce ajung pe piaţă. Oricum, extrem de utilă comparaţia dintre acel moment important al Războiului Rece şi acest moment important al ceea ce mie îmi place să numesc Cold War2. Închei admirativ, încă o dată, domnule Manea, cu felicitări!

    • eugen chirovici spune:

      ERATĂ, sorry: în fuga condeiului/tastelor, am scris de… al doilea mandat (!) al lui Carter (aveam în minte formula “al doilea Jimmy Carter”, cum am şi scris). Evident e o prostie, Jimmy Carter a avut un singur mandat, 1976-1980, ultimii doi ani fiindu-i marcaţi de “trezirea” din iluziile pacifismului şi neoizolaţionismului şi, în consecinţă, de articularea politicii (cu “investiţiile simbolice” corespunzătoare) privind drepturile omului şi sindicatului “Solidaritatea”.

      Grabă, grabă, dar scăparea e jenantă, îmi fac mea culpa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)