joi, martie 28, 2024

Lecţia de geopolitică a eşecului Nabucco: „războiul pentru resurse”, întoarcerea la realpolitik şi viitorul Uniunii Europene

Prin eşecul politic, economic şi strategic al mult trâmbiţatului proiect Nabucco (idee născută în 2002), susţinut fără vlagă de o Uniune Europeană tot mai irelevantă pentru interesele membrilor săi şi abandonat pe final, ca susţinere politică, inclusiv de Statele Unite (probabil pentru a încuraja soluţia gazelor de şist şi exploatările Chevron din Marea Neagră), vedem mai clar cum stau lucrurile în Europa de Est. Periferia continentului rămâne, din păcate pentru noi, tot o periferie chiar şi după integrarea în Uniunea Europeană, în timp ce statele lumii interpretează din nou partiturile realiste şi neo-realiste ale intereselor proprii, odată ce frumoasele iluzii constructiviste de după Războiul Rece şi-au aflat sfârşitul, până şi în manualele de relaţii internaţionale.

Bulgaria, România şi Ungaria rămân deocamdată dependente de gazul rusesc, în timp ce englezii de la British Petroleum, care operează zăcământul Shah Deniz II (Azerbaidjan) au preferat „soluţia non-UE”, adică proiectul consorţiului TAP (Trans Adriatic Pipeline) format de Statoil-Norvegia (42,5%), Axpo-Elveţia (42,5%) şi E.ON-Germania (15%).

Rămâne doar ca TAP să preia, începând din 2019, gazul de la SCP (conducta iniţială Azerbaidjan-Georgia-Turcia), via TANAP (Trans Anatolia Pipeline), gazoductul intern care va asigura transportul prin Turcia până la Kipoi, pe frontiera turco-greacă, după care conducta câştigătoare va tranzita de la est la vest Grecia, Albania şi Marea Adriatică, pentru a înţepa „tocul cizmei” italiene. Deci, trei gazoducte distincte conectate, dar totuşi mai scurt şi mai ieftin decât Nabucco West, a concluzionat consorţiul Shah Deniz, business în care operatorul azer SOCAR (10%, ca şi ruşii de la LUKoil) a primit recent cadou din partea Gazprom retragerea strategică din cursa pentru achiziţionarea companiei greceşti DESFA, Grecia fiind la rândul ei foarte interesată de succesul TAP şi de gazul din Azerbaidjan. Lucrurile se leagă, într-adevăr. Nimic nu e gratis, cu atât mai mult energia, care pune lumea în mişcare.

Dacă adăugăm că scandinavii de la Statoil mai au 25,5% şi din afacerea Shah Deniz, la egalitate cu British Petroleum (deţinând aşadar controlul asupra rezervei de gaz pregătită pentru Coridorul European Sudic, pe care tot ei îl vor construi, împreună cu elveţienii) înţelegem uşor că Norvegia, nemembră a Uniunii, ea însăşi un mare exportator de hidrocarburi pentru nord-vestul Europei, Marea Britanie (cu un picior în afara Uniunii Europene, dar iată cu unul bine pus în Azerbaidjan: oare câte picioare are Marea Britanie în această lume?) şi, evident, Rusia rămân marii jucători pe piaţa gazului din Europa, în timp ce falnica Uniune Europeană, cu 28 de state membre, nu poate, practic, controla nimic pe această piaţă esenţială, fiind dependentă de politicile unor state cărora nu le este drag Bruxellesul. Totuşi, pentru tabloul corect al situaţiei, să observăm că Germania a obţinut o mică felie asiguratorie din TAP (15%) şi, în plus, beneficiază de relaţii preferenţiale cu Rusia pentru gazul care vine prin NordStream, ceea ce oferă un anumit confort energetic marii maşinării economice a Germaniei.

Dar economiile mici din Europa de Est? Ce facem noi pentru a nu mai auzi comentariile sarcastice ale lui Vladimir Putin, care spunea încă din 2009 că Nabucco West este „un proiect care îngroapă oţel în pământ şi atât”, din vreme ce prin această conductă desenată nu va trece niciodată gaz? Prietenul nostru George Friedman, care a trecut nu demult pe la Bucureşti apoi prin Azerbaidjan într-un lung turneu internaţional, ne explică pe Stratfor cum îşi restaurează deja Rusia sfera de influenţă în Europa de Est inclusiv prin „diplomaţia gazului” şi cum, neglijând poziţia geostrategică excepţională a Azerbaidjanului (între Rusia şi Iran, două puteri rivale Washingtonului), America nu acordă suficient interes potenţialului aliat de la Baku. Oare de ce?

De peste Atlantic, americanii ne dau soluţia, atât de controversată la noi: gazele de şist şi, poate, zăcămintele din Marea Neagră. Jocurile sunt, se pare, făcute. Personal nu mai am nicio ezitare în a spune că nu prea mai avem altceva de făcut, trebuie să exploatăm gazele de şist şi să fructificăm posibilul zăcământ din Marea Neagră, în măsura în care se va confirma că acesta există. Gândindu-mă la „capacitatea de negociere” inepuizabilă a reprezentanţilor statului român, vreau doar să sper că noile exploatări de gaz nu vor însemna un nou scandal Bechtel şi nu vom rămâne, peste treizeci de ani, doar cu o imensă pagubă. În raport cu necesitatea reală de a folosi gazele de şist, nu aceeaşi opinie favorabilă o am despre oportunitatea exploatării cu cianuri a resurselor aurifere de la Roşia Montană, dar aceasta este, bineînţeles, o cu totul altă temă de discuţie.

S-ar putea, spun specialiştii, ca nici astfel să nu poată fi asigurată totala „independenţă energetică” a ţării, dar cel puţin gradul de dependenţă de gazul din Rusia ar putea scădea. Oricum, România plăteşte actualmente unul dintre cele mai mari preţuri pentru gazul rusesc din toată regiunea iar diversificarea surselor şi securitatea energetică nu pot fi asigurate atunci când depindem de un singur furnizor, şi nici acela cel mai bun prieten al nostru.

Gazele de şist în schimb sunt aici, sunt mai ieftine, nu depind de investiţii imense şi coridoare transnaţionale care reinventează, cinic, geopolitica. Facturile de la iarnă ale populaţiei şi dificultăţile tot mai mari ale industriei necompetitive, care lasă în drum mii de şomeri, vor învinge multe din rezistenţele (altminteri justificate) ale apărătorilor mediului. Fără stimulentele oferite de stat, după recenta schimbare a politicii Uniunii Europene în domeniu, „energia verde” va rămâne pentru multă vreme de acum înainte o piesă minoră pe piaţa europeană şi globală. Nu ştim cât o să se mai învârtească turbinele eoliene ale investitorilor vest-europeni din Dobrogea, dacă subsidiile de la stat vor înceta.

Ce ar trebui să reţinem aşadar din acest eşec al unui proiect susţinut formal de Uniunea Europeană şi Statele Unite, din care am făcut parte cu atâta mândrie? Sunt multe de spus şi de comentat dar, foarte pe scurt, aş propune următoarele idei cheie: „războiul global pentru resurse” nu mai este doar un concept al viitorului, este o realitate trăită; statele lumii joacă din nou în manieră realistă sau, să admitem, neo-realistă, pe o dimensiune a intereselor economice care excede orice ataşament la considerente idealiste (constructiviste); ca şi NATO, Uniunea Europeană este în pierdere de relevanţă, eficacitate şi coeziune, tocmai pentru că membrii săi pun interesele proprii înaintea solidarităţii comunitare, ceea ce este inevitabil în perioade economice tulburi; nu trebuie să mai credem că simpla apartenenţă la Uniunea Europeană, extinsă acum la 28 de state, este garanţia succesului economic (cel mult, o premisă favorabilă), în timp ce putem vedea cum creşte importanţa relaţiilor bilaterale şi a grupurilor de interese specifice, care cuprind deopotrivă membri din interiorul şi din afara UE; fiecare stat este dator să-şi joace atuurile cu maximă inteligenţă şi pragmatism, contând doar pe cei cărora li se poate identifica interesul reciproc şi beneficiul concret de a colabora; în fine, Uniunea Europeană va rezista doar în măsura în care va şti şi va putea să răspundă intereselor de bunăstare ale statelor şi cetăţenilor ei, jucând corect şi nevânzând iluzii membrilor săi, mari sau mici, centrali sau periferici. Până la urmă, comisarul european pentru energie, germanul Günther Oettinger (da, cel care ne spunea mai ieri că suntem „neguvernabili”) este cel mai franc: „banii vorbesc, Comisia Europeană rămâne neutră în astfel de situaţii”. Cu alte cuvinte, dacă nu eşti în echipa celor cu bani, degeaba te bazezi pe apartenenţa formală la Uniunea Europeană.

Nu ştim astăzi ce va decide să facă în continuare consorţiul Nabucco (OMV, MOL, Transgaz, BEH, Botas), perdant în competiţia din Azerbaidjan. Nu ştim dacă va mai încerca sau nu să găsească o altă sursă de gaz în zona caspică sau în Orientul Mijlociu, pe care să o conecteze cu Europa centrală, până în Austria. De asemenea, nu ştim acum dacă Iranul va fi sau nu reconsiderat ca partener credibil după instalarea noului preşedinte Hassan Rouhani, la 3 august, şi mai ales după ce se va vedea care este disponibilitatea guvernului de la Teheran de a colabora cu puterile occidentale în dosarul nuclear. Poate da, poate nu.

Ceea ce ştim acum cu siguranţă este că trebuie să ne trezim grabnic din visul de după aderarea la NATO şi Uniunea Europeană şi să realizăm că nici securitatea, nici bunăstarea nu vor veni de la sine, că nimeni nu face cadouri în politica internaţională ci doar deal-uri şi că putem avansa numai prin efort inteligent şi creativ, nu prin lozinci şi sloganuri. Nu spun prin asta că valorile şi principiile ordinii occidentale la care am aderat în anii din urmă nu sunt importante, dimpotrivă, sunt esenţiale şi trebuie apărate. Dar cea mai bună apărare a acestei paradigme în care vrem să trăim este însăşi abandonarea iluziilor în ceea ce o priveşte şi învăţarea sârguincioasă a lecţiilor predate de „marii maeştri” ai realismului. Iată cel mai recent exemplu: Uniunea Europeană (deci, Germania) şi Statele Unite au susţinut Nabucco până în punctul în care au realizat că există raţiuni mai puternice pentru ca proiectul concurent să câştige.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Probabil ca pozitia geografica a unora si a altora,modul in care istoria i-a balansat pe unii si consolidat pe altii,este determinanta in orice (psih-)analiza,fie ea societala,economica sau politica…!?
    Romania a fost obisnuita „sa suporte” cand pe unii,cand pe altii,pozitia est-Europeana,nord-Balcanica si in vecinatatea Rusiei,reprezentand un cocktail pe care,oricine altcineva l-ar fi consumat,ar fi avut aceleasi simptome de mahmureala post-traumatica,ca noi astazi…In plus,nefiind prea exigenti si nici prea curajosi,decat contra celor mai slabi ca noi sau in balade populare,ne-am lasat manipulati de vorbe si zambete,am crezut in promisiuni mai mult decat in propria capacitate de a ne determina,gustul amar pe care-l avem azi era deci previzibil…
    Ieri mizam pe Nabucco,azi juram pe gazul de sist,probabil ca maine vom cumpara de la China panouri solare pentru toate casele noastre si ne vom ruga pentru cat mai multe zile insorite,etc.etc.
    Nimeni,niciodata,nu ne va da ceva degeaba,ba chiar se pare ca platim supra-pret tocmai prietenilor….mi se pare deci urgent sa ne trezim din letargie,si sa facem ce stim mai bine ca sa transformam cercul vicios in care ne invartim pagubos dar cu mandrie,intr-unul virtuos!
    Doar cei puternici au de ales!

  2. Name of the game: gazele de sist

    De fapt, dupa ce SUA au o perspectiva extrem de „luminoasa” sa devine independente energetic si, chiar, sa ajunga exportator de energie (a se vedea predictiile celor de pe acolo – intelegeti-ma, mi-e lene sa le caut, dar oricine cu o minima stiintei a cautari pe net le poate gasi), tot ei s-au gandit sa devina „master of game” si prin zona Europei (macar a celei Centrale si Est Europene, daca nu a intregii Europe).

    Adica, au gasit deja rezerve bune in Polonia si Romania (aici chiar si ceva gaze naturale prin Marea Neagra)…daca mai gasesc si prin Bulgaria si Ungaria, asta va fi bonus…….si vor inceperea explorarea si exploatarea si exportul….

    Iar UE, avand de ales intre Azerbaidjan (Turkmenistan si alte „stan” de prin zona+Iran, eventual) si SUA (adica companiile lor cu state lungi de servicii si prezente solide prin Occident, precum Chevron, Mobil Oil si tot asa), pe cine credeti ca au preferat? Ca de asta nu s-a MAI implicat UE in toata treaba cu Nabuco….

    Iar dupa absenta reprosurilor la adresa lui Basescu pe aceasta tema (sa nu uitam ca Basescu a fost un suporter indarjit al proiectului Nabuco) venite din partea guvernarii USL+virajul de 180 grade al USL (cel putin al Guvernului) in materia gazelor de sist – mai tineti minte ca unul din motivele pentru care a cazut guvernul Ungureanu a fost ca urma sa dea drumul la explorarea gazelor de sist – e clar ce se asteapta, nu? Desantul americanilor….iar acestia vor veni si o vor face in stilul lor – nu ca in povestea cu Bechtel – ca, de aici, vor bani frunosi de tot si influenta si forta si toate cele….iar banii vor curge direct proportionall cu gazul – cu cat mai mult gaz, cu atat mai multi bani+influenta…..

    Deci, cam asta este, in opinia mea,

  3. Sa nu uitam ca cei care au semnat contractul cu Bechtel sunt astazi la putere si sunt la fel de imaturi, la fel de corupti si la fel disperati sa se conecteze la resurse financiare ca si atunci. Tare mi-e teama ca nu vor invata nimic din lectia asta inafara faptului ca, asa cum vad deja ca scriu postacii de pe forumuri, „Traian Basescu a pierdut”. Din pacate Romania va pierde si mai mult pe mana propriilor ei cetateni votanti.

  4. O analiza sincera, realista si la obiect, insa noi ca membrii a UE avand in vedere clasa politica din tara vom avea numai de pierdut pe termen foarte lung!

  5. eu am crezut atunci ,la inceput,ca aderarea la NATO si UE insemna sa impartasheshti aceleashi valori;dar nu,ruminii e shmecheri altele au fost ratziunile si intorsul armelor e traditzie

  6. Nabucco a fost nascut mort si a fost mai mult un element de presiune pentru Gazprom decat solutia ideala.
    Solutia actuala prin TAP este clar cea mai ieftina si rapida cale de interconectare a UE cu gazul din Azerbadjan.
    Nabucco a fost hiperbolizat in Romania care de altfel a fost cam singura tara ce s-a zbatut sa aiba neaparat aceasta conducta.

    L-ati interpretat gresit pe Ottinger, cand a spus ca banii au contat s-a referit la costurile investitiei si nu la faptul ca aia bogati au dictat impotriva saracilor.

    ‘Morile de vant’ carora le preconizati o moarte subita datorita scaderii subventiilor vor dura multa vreme de acum ianinte. Subventiile pe care Romania le-ar fi acordat cu schema nemodificata de Cetrtificate Verzi erau mult prea mari si o reajustare corecta nu-i va face pe actualii investitori sa-si ia eolienele si sa le bage in parcare.
    In 2011 numai in Germania puterea instalata in eoliene era de vreo 30000 MW si genera vreo 8% din energia electrica necesara. Ca sa avem o comparatie, puterea instalaa in Romania in toate formele de generare a energiei (considerand aici si multe centrale nefunctionale) era in 2008 de sub 18000MW.

    Dar trecand peste traditionala abordare mioritico-conspirationista a oricarei probleme, dracul nu e deloc asa de negru si exploatarea disperata a gazelor de sist nu e unica solutie pentru a ne gestiona fericit viitorul energetic.
    Ba chiar dimpotriva.

    Unu la mana, TANAP va putea furniza gaz si in Romania prin punctele de interconectare existente si previzionate. In interviul lui Ottinger se mentiona asta.
    Doi la mana Gazprom e societate comerciala si peste fantasmele comuniste pe care romanii le au inca in cap, ei vor sa vanda. Avand in vedere noua conducta ce va mari considerabil concurenta, in mod cert Gazprom va fi mult mai maleabil cu clientii ramasi care dupa cum spun mai sus nu sunt deloc captivi. Drept urmare putem avea un agreement cu ei chiar mai bun decat cele mai bune de azi si asta fara sa negociem ‘in genunchi’ si fara concesii politice.
    Ca o prima paranteza, e bine de stiut ca Romania are preturi mari la gazul de la Gazprom si face tranzactii prin intermediari pentru ca utilizam gaz intern intr-o mare proportie si cumparam cantitati prea mici pentru a negocia direct. Asta se intampla la orice tranzactie cu orice fel de produs.
    Ca o alta paranteza, zilele trecute s-a anuntat ca Statoil (Norvegia) a devenit principalul furnizor de gaz in UE.

    In plus, preturile scazute din SUA sunt datorate faptului ca nu exista taxe suplimentare in pret. In UE, exista taxe considerabile ce au rolul de a regla piata si de asigura subventii pentru retehnologizarea sectorului enegetic (de ex promovare cogenerare, regenerabile etc). Europa face asta pentru a incuraja diversificarea surselor de energie, economia de energie si indirect pentru a-si stimula industria energetica.

    Referitor la viitorul energetic: in primul rand a tinti o independenta energetica de 100% este frumos dar aduce aminte de nebunia ceausista de a deveni cu orice pret tara auto-sustenabila. De aceea ne-au penalizat toti, pentru ca interesul partenerilor scade cu cat volumul de tranzactii bilaterale este mai scazut. De aceea daca vrem sa devenim 100% independenti energetic, trebuie sa fim pregatiti sa acoperim in viitor mai mult decat necesarul intern estimat pentru ca orice nevoie de import va fi facuta cu preturi foarte mari si cu prioritate scazuta in furnizare.
    In al doilea rand, gazele de sist sunt mai scumpe decat cel traditional pentru ca exploatarea e mai costisitoare. Nu ma mai refer la problemele de mediu, pentru ca unii romani par sa fie gata sa traiasca intr-un mediu advers vietii dar sa aiba resurse proprii. Insa e bine de notat ca in SUA e spatiu gol berechet si exploatarea gazelor de sist se poate face departe de asezarile umane unde problema infiltrarii de toxine in panza freatica cauzeaza probleme. La noi asta ar fi langa asezarile romanilor.
    In al treile rand, nu Romania va exploata gazul de sist ci Chevron, Romania urmand sa ia ceva redevente minore iar gazul va fi comercializat la pretul pietei si la liber in UE. Cu alte cuvinte, extrem de putine beneficii pentru consumatorul final, in schimb vom avea o exploatare intensiva a resurselor nationale s-ar putea ca peste ani sa ne trebuiasca cu mult mai mult decat acum. Daca exploatam acum, beneficiarii principali vor fi Chevron si piata europeana care va creste competitia la gazul norvegian, azer si rusesc.

    Romania are o resursa de energie interna considerabila si care vad ca nu intereseaza mai pe nimeni. Aceasta resursa ce tinde sa creasca semnificativ odata cu cresterea nivelului de trai este eficientizarea consumului intern de energie. E o resursa uriasa care deocamdata nu se vede pentru ca sunt multi ce nu-si permit minimul necesar de energie pentru incalzirea locuintelor.
    Daca ne preocupam in principal de independenta energetica extinsa a Romaniei la generare, vom constata in cativa ani ca pretul liberalizat la energie va limita consumul si mai mult si statul va fi nevoit sa subventioneze categorii insemnate de romani. Si asta chiar daca avem resurse interne de gaz. La fel, sunt pierderi uriase pe lantul de generare-transport-ditributie a energiei si de aici se pot scoate alte resurse pentru viitor fara sa consumam mai mult gaz sau petrol decat in prezent.
    Daca Romania alege sa dea subventii ascunze celor ce exploateaza resursele nationale, celor ce produc ineficient si in final consumatorilor saraci e o investitie proasta ce va produce aparent indepenta energetica la resursa dar o dependenta la consumator cu mult mai mare decat in prezent.
    Cartea castigatoare e sa bagam aceiasi bani in eficienta energetica si alstfel in loc sa dam bani unor firme private ca sa exploateze si sa genereze energie in Romania, statul va intoarce banii echitabil catre consumatori si societate in general. Asta e o investitie interna ce creaza infinit mai multe locuri de munca in constructii, in industria enrgetica etc si totodata modernizeaza Romania. Daca demaram proiecte de eficienta energetica serioase avem sansa sa intergam productie interna prin transfer tehnologic sau prin utilizarea experientei si aportului creator romanesc. Avem sansa sa facem asta cu bani de la UE, care altfel nu ne va da nimic pe exploatarea americana a gazului romanesc.

    In opinia mea umila cam pe aceste coordonate ar trebui sa definim politica energetica viitoare a Romaniei. desigur ca e cu mult mai atragator si mai usor sa vorbim de proiecte mamut si de investitii in conducte sau exploatarea resurselor noastre de catre altii. Dar e cu mult mai profitabil sa investim in sectorul energetic national, sa-l modernizam, sa investim in eficienta energetica la consumator si sa valorificam si potentialul de resurse regenerabile al Romaniei care e apreciabil si genereaza business local. Ramane sa alegem ce ne convine: sa dam banii la altii si sa castigam o pseudo-independenta energetica cu efecte perverse sau sa investim in piata interna cu bani de la altii.

    • chiar daca articolul nu il incadrez la junk,ha ha,acest comentariu mi se pare mai apropiat de gindirea ce azi anima lumea civilizata.
      ma intrebam si io oare ce le mai toaca la comunisti cu idepedentza energetica!?oare ashtia inca mai cred ca lumea incepe si se termina la romanica.si aci se vede ca rivolutia organizata de ei in 89 inseamna sa ramina ruminii in acelashi vad.exact gindirea ce anima societatea multilateral dezvoltata a regimului ceausescu.

    • Principala calitate a contributors.ro (o parere personala, desigur) este ca, adesea, gasesti comentarii mult mai bune decat articolul comentat.
      Cu tot respectul pentru dl. Naumescu, acesta este unul dintre acele cazuri.
      Excelent, Bozo, excelent.
      Pentru ca sunt un carcotas nenorocit, as vrea totusi sa propun o mica modificare urmatoarei fraze.
      In loc de „Nu ma mai refer la problemele de mediu, pentru ca unii romani par sa fie gata sa traiasca intr-un mediu advers vietii dar sa aiba resurse proprii.”
      a se citi
      „Nu ma mai refer la problemele de mediu, pentru ca unii romani par sa fie gata CA ALTI ROMANI sa traiasca intr-un mediu advers vietii dar sa aiba resurse proprii.”
      Motivele propunerii sunt evidente; n-am auzit pe niciunul din vajnicii sustinatori ai gazelor de sist promitand ca o sa se mute in Vaslui si-o sa traiasca acolo tot restul vietii, band apa din puturile de-acolo si hranindu-se cu produsele locului, asa cum suntem gata sa impunem unei jumatati de milion de concetateni.

  7. In primul rand felicitari pentru articol.
    Proiectul Nabucco era estimat la 4,5 miliarde, cred ca Romania putea obtine acesti bani de la FMI, infiinta o companie de stat, importa gaze si le revindea.
    Pare o idee nebuneasca si din pacate nerealista dupa 2007, Ucraina sigur punea jumatate din bani sau, daca nu, devenea clientul principal.

    Si uite asa, cu o investitie de 4-5 miliarde, care in cel mult 5 ani se amortiza, pana in 2011 Romania avea propria teava din care se alimenta si devenea unul dintre jucatorii de gaze din Europa.

    Nu inteleg dc. Ucraina nu a finantat integral acest proiect, pentru ei inca nu este tarziu, nu sunt inca in UE.
    Dupa spusele lui Yanukovych tara lui plateste anual cu 3,8 miliarde de dolari mai mult pt. gazele rusesti.
    Amortiza investitia in 2 ani dupa care avea profit, nu mai zic cat obtinea din revanzare.

  8. Prostimea din conducerea UE isi arata roadele. Nomenclatura UE formata NUMAI din amante, amanti si rude nu poate aduce nimic bun tarilor fara „”personalitate”” si putere si influenta internationala! Credeti ca rezervele din Marea neagra vor fi ale noastre? va inselati, deoarece cei care exploateaza nu au nici un interes sa faca comert rentabil in zona! Ei doresc sa umfle pretul si sa-l duca unde „”si-a intarcat dracul nevasta””. Asa ca, unii cu beneficiile UE si altii cu ponoasele! Oare nu este nici o legatura cu miscarile de strada din Turcia? ba da, are, deoarece Turcia nu peste mult, la actuala dezvoltare va bate tot ce se poate bate in UE si va deveni o mare putere regionala si noi .. docili vom invata ….. chineza, rusa si cu … frenezie turca! Niciodata guvernantii nostri nu o sa se gandesca decat la propriile lor buzunare si vor vinde si trada pe oricine si orcand! Vorba lui nenea Iancu „”ïubesc tradarea da nu-i iubesc pe tradatori””!?

  9. „Personal nu mai am nicio ezitare în a spune că nu prea mai avem altceva de făcut, trebuie să exploatăm gazele de şist…” in ciuda faptului ca exista „rezistenţele (altminteri justificate) ale apărătorilor mediului”.
    Asta seamana bine cu o declaratie recenta a presedintelui, care spunea ca, desi nu stie care-s riscurile, domnia sa este hotarat in favoarea exploatarii gazelor de sist etc., etc., etc.
    Prin urmare, desi opozitia la exploatarea gazelor de sist (de fapt la tehnologia cu pricina) e justificata, noi trebuie sa-i dam inainte cu exploatarile no matter what. Rationament si logica impecabile.
    In alta ordine de idei, d-le Naumescu, daca tot va pricepeti atat de bine, nu ne spuneti si noua ce exploatari are Chevron in Marea Neagra?

  10. Ipocrizia UE: „Succes comun pentru Europa” (Barroso)

    In Europa nu exista o politica energetica comuna. Cu toate astea, Comisia Europeana impune Romaniei cresterea pretului gazelor naturale pentru populatie la nivelul preturilor din tarile dezvoltate ale UE (asta inseamna de fapt „liberalizarea pietei europene a gazelor”), in timp ce salariile din Romania sunt cu mult sub cele din tarile dezvoltate ale UE. Asta inseamna o scumpire semnificativa, desi daca cetatenii romani ar cumpara doar gaze din productia interna, pretul gazelor pentru populatie nu ar trebui sa creasca. Ce folos ca avem resurse naturale daca pretul pentru populatie nu este dictat de costuri (de extractie, prelucrare, etc.) ci de interesele comerciale ale „jucatorilor” din afara Romaniei? La nivelul veniturilor din Romania, dupa finalizarea „liberalizarii preturilor”, trei sferturi din populatia Romaniei va intra in categoria „consumatori vulnerabili”!

    Romania nu ar trebui sa exporte gaze naturale si nici sa isi privatizeze resursele. Energia nu este o marfa oarecare ci una strategica. Energia reprezinta un „motor” important pentru economie. Dar cel mai important, energia asigura satisfacerea unei necesitati fundamentale ale Omului: incalzirea locuintelor. In definitiv, Economia trebuie sa fie in slujba Omului si nu invers. Nu este admisibil sa fie sacrificat Omul din motive economice egoiste, cu justificari ipocite.

    Avand un nivel de trai mult inferior celui din tarile dezvoltate, Romania nu ar trebui sa lase „piata europeana” sa ii stabileasca pretul energiei pentru populatie. In cazul unei crize energetice severe, situatia ar putea deveni de-a dreptul dramatica pentru majoritatea cetatenilor romani (nici astazi situatia nu este roza). Ei nu vor putea face fata concurentei cetatenilor din tarilor europene (cu nivel al veniturilor mult superior) care vor ridica pretul gazelor la un nivel prohibitiv pentru majoritatea romanilor.

  11. Proiectul Nabucco nu a fost in nici un moment un proiect care sa aiba mari sanse de realizare.
    Despre ce esec vorbim? Esecul cui?

    Ne sunt prezentate tari, interese ‘geopolitice'(ce fantastic suna!), cand colo este vorba de firme si interesele lor, chiar si in cazul firmelor de stat precum Statoil. Nu putem vorbi de interesele Norvegiei si ale Marii Britanie, ci de interesele unor firme locale, care ‘joaca’ cartea continentala si chiar globala.

    Atata caz fata de un proiect fantasmagoric, dar as fi curios ce ar spune analistul geopolitic despre un caz recent petrecut doar in Romania si cu urmari ‘geo’politice locale pe termen lung:
    scoaterea de pe piata romaneasca a unor firme mari din competitia carburantilor , precum Schell(firma care a venit in tara noastra printre primii mari investitori dupa 1990, dar dupa ce au investit sume mari in Romania au fost fortati sa plece de la noi – oficial, din cauza unei concurente neloiale intretinuta de statul roman – aha, aici avem de-a face intr-adevar cu state si nu firme, dar asta este doar o caracteristica locala, regionala), odata cu primirea unor jucatori noi pe piata, cu afaceri dubioase, controlate de grupuri de interese, dirijate de ‘democratul’ Putin, precum firmele Lukoil si Gazprom.

    Sunteti impotriva exploatarii aurului la Rosia Montana? – de ce nu ma mira? Nu sunt mai castigati japonezii care nu au gaze si nici petrol, nu au aur(zacaminte importante) si nici alte metale rare, in schimb sunt o natie foarte bogata? – ei nu se mira nici de ‘interesele americane’ in zona, nici de firme care ar putea sa le distruga natura…Ei nu au cunoscut comunismul si nici nu cad in lumea teoriilor conspirative indreptate ‘impotriva mult-incercatului popor eroic'(roman, desigur)….si nu pun vina pe americani, pe occidentul cu propriile interese, etc..

    PS
    Acum cateva luni am urmarit o emisiune pe ARD(tv-publica din Germania) care se referea exact la proiectul Nabucco. Politicienii si oamenii de afaceri din Azerbaidjan aveau de ales(atunci ‘au de ales’!) intre relatiile lor traditionale cu Rusia si relatiile cu o lume indepartata, straina si chiar stranie, cu lumea occidentala, cu UE. Presiunea marii puteri Rusia asupra statului Azerbaidjan a fost colosala, de neinchipuit, pentru a sabota Nabucco – reportajul descria cu lux de amanunte exat acest aspect; or, fara petrolul si gazul din Azerbaidjan ce rost ar mai avea Nabucco?! – se intrebau reporterii germani in anul….2012.
    Faptul ca domnul doctor in stiinte politice si conferentiar a ‘gasit’ alti vinovati de esecul proeictului Nabucco nu comentez, dar imi fac griji.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro