vineri, martie 29, 2024

Les lendemains qui chantent: Che Guevara la Tirana

Motto: “Je crois toujours, cette nuit, que mon cher Paul Vaillant-Coutourier avait raison de dire que le communisme est la jeunesse du monde et qu’il prépare des lendemains qui chantent.”–Gabriel Péri, ultimele cuvinte inaintea executiei, decembrie 1941

Febra revolutionara a lui Ernesto Che Guevara era de nedomolit. Devenise, la inceputul anilor 60, un fel de globetrotter in cautarea epicentrului marelui cataclism. Apetitul sau revolutinoar era insatiabil. Asa a ajuns si in Balcani, la Tirana, in 1960, unde a incercat sa gaseasca un limbaj comun cu arhi-inamicii revizionismului mondial, fundamentalistii stalinisti Enver Hoxha si Mehmet Shehu. Acesta din urma luptase in Spania in Brigazile Internationale, fusese liderul militar al rezistentei comuniste din Albania impotriva ocupantilor italieni si germani, cel mai apropiat camarad al lui Enver in variile epurari, razbunari si schisme, pana cand, in decembrie 1981, a fost el insusi lichidat intr-un simulacru de sinucidere.

La intalnirea cu Guevara, au vorbit in spaniola. Erau amandoi soldatii utopiei comuniste. La sfarsitul conversatiei tinuta in deplin secret, Mehmet i-a daruit lui El Che un Kalasnikov automat. Poate ca au si cantat impreuna „Ay Carmela”. In final, se pare, Guevara l-a sarutat pe despotul albanez si a primit darul in genunchi. Inca din copilaria sa argentinana, El Che se identificase cu mitul Brigazilor Internationale, al celor numiti voluntarios internacionales de la libertad. Evanghelia revolutionara in varianta lui Che Guevara includea, la loc de cinste, cultul mortii eroice, martiriul pe altarul unei Cauze sacralizate, lichidarea fara mila a celor „slabi”, a celor care sovaiau, a inamicilor „obiectivi” si „subiectivi”. Mitraliera inlocuise crucea.

Toate istoriile sectelor comuniste au fost sangeroase, dar ma indoiesc ca a existat vreuna care sa fi fost mai feroce decat aceea albaneza. Poate doar aceea a khmerilor rosii. Vor fi vorbit cei doi despre visuri colectiviste si manii egalitariste, despre cultul Omului Nou care, gratie apocalipsului revolutionar, trebuie sa-l inlocuiasca pe acela al lui Dumnezeu, despre auto-dumnezeirea umana, alternativa laica la transcendenta relligioasa. Albania a fost singura dictatura comunista in care religia a fost interzisa prin Constitutie. Nimeni nu a aparat cu mai multa obstinatie mostenirea lui Stalin decat tiranii de la Tirana.

El Che a murit in octombrie 1967 in Bolivia unde plecase intr-o misiune efectiv suicidara. Mehmet isi scria autocritica in clipa cand “a fost sinucis” in decembrie 1981. Vila familiei Shehu era la cincizeci de metri distanta de aceea a familiei Hoxha. Crima a fost organizata de Sigurimi, cu acordul, cel mai probabil din ordinul lui Enver, de sotia acestuia, Nexmije, si de cel care aspira sa devina urmas, deci sa se substituie lui Mehmet, Ramiz Alia.

https://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-ramiz-alia-de-la-satrapul-hoxha-la-post-enverism/

In noiembrie 1960, la conferinta mondiala a partidelor comuniste si muncitoresti tinuta la Moscova, Enver, sprijinit de Mehmet, l-a sfidat pe Nikita Hrusciov si a denuntat ceea ce el percepea drept marea capitulare. Probabil ca Guevara era de acord cu acel rechizitoriu. Pentru el, “coexistenta pasnica” predicata de Hrusciov insemna tradare. Balaurul imperialist trebuia izbit in moalele capului. Mai devreme, la Bucuresti, in iunie 1960, seful delegatiei albaneze la Congresul al III-lea al PMR, Hysni Kapo, fusese umilit de Hrusciov de o maniera incalificabila. Gazdele romane au aprobat mojicia oaspetelui moscovit. Reprezentantul chinez, Peng Chen (Pan Cijen), seful organizaitiei de partid din Beijing, a luat partea albanezilor. In noiembrie incepea ceea ce Ismail Kadare a numit “iarna singuratatii noastre”. Inaintea comunistilor din Romania, si mult mai radical, albanezii au ales drumul de-sovietizarii pentru a mentine intact stalinismul intern.

Acelasi Kadare a scris o tulburatoare carte, un veritabil thriller politic, intitulata “Succesorul”, despre sfasitul lui Shehu. A aparut in romaneste la Polirom. Cu Bashkim Shehu (arestat si intemnitat dupa asasinaarea tatalui sau, scapat doar gratie mortii lui Enver), romancier si eseist, fiul lui Mehmet, am corespondat. Urma sa merg, in septembrie 2001, la Barcelona, la o conferinta pe care a organizat-o pe tema globalizarii. As fi fost acolo impreuna cu varul meu, antropologul Fernando Coronil. Fernando s-a dus, eu am anulat calatoria, era la doua zile dupa 11 septembrie. Bashkim a fost foarte apropiat de Agnes Heller si Ferenc Feher, discipolii lui Lukacs, deveniti anticomunisti de orientare liberala. Fernando s-a stins din viata acum cativa ani. Fusese el insusi implicat in aventura stangii radicale din Venezuela in anii 60, se despartise de romantismul exacerbat si de extazele mitologice ale tineretii sale.

Iata o poza, aparent, din timpul vizitei lui Che Guevara la Tirana. Imi spune un prieten ca ar fi mai degraba un colaj, dar unul care ii aduce impreuna pe cei doi asa cum aratau ei atunci. Erau camarazi de obsesii, se admirau reciproc, colajul se justifica istoric. Ii privesc pe cei doi, pe El Che si pe Mehmet, doi intelectuali, ceea ce face povestea si mai cumplita, doua „masini de ucis” inspirate de o ideologie funesta, ma gandesc la destinele lor, la certitudinile lor mesianice, la cate crime au comis si i-au facut si pe altii sa comita in numele acelor etern inselatoare, terorizante, hipnotizante lendemains qui chantent…

PS Cred ca este necesara o defintie a ceea ce numesc stalinism national, un concept relevant pentru experiente de tipul celor din Albania, din Romania si nu doar de-acolo, Castro-guevarismul a pendulat de-a lungul intregii sale existente intre stalinism national si radicalism internationalist:

As a political variety within Leninism, different from what is usually called national communism, national Stalinism systematically opposed any form of liberalisation, let alone democratisation. Reactionary and self-centered, it valued autarky and exclusiveness. The fundamental values of such a regime are political voluntarism, sectarianism, radicalism, cult of hierarchy and authority, scorn for parliamentary democracy, and constitutionalism. This article first analyses the origins and the model for national Stalinism, and then looks at four cases amongst Eastern European countries in the post-Stalin era: Romania, Albania, Bulgaria, and Poland. In contrast to Nikolai Lenin, for Joseph Stalin, the complete, irreversible victory of socialism in Russia was not contingent upon the success of proletarian revolutions in the West.

http://www.oxfordhandbooks.com/view/10.1093/oxfordhb/9780199560981.001.0001/oxfordhb-9780199560981-e-23

Recomandari:

http://www.revistamapo.com/lexo.php?id=1938

http://www.humanitas.ro/humanitas/sinistra-doamna

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/04/02/doamna-hoxha-si-tragedia-albaniei-socialismul-paria/

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1087

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Am vrut sa va intreb mai demult daca revolta aceasta impotriva de-stalinizarii nu este cauzata, pe langa problemele doctrinare, si de viciul puterii absolute manifestate in anumite cazuri si ma refer la Ceausescu in mod special. Sa ma explic.
    Am fost intotdeauna de acord ca ideologia este cauza principala a defectelor politice si deformarea realitatii. Este insa la fel de adevarat ca nuamtele politice ale aceleiasi ideologii (marxismul in cazul nostru) sunt determinate nu numai de interpretarea si aplicabilitatea diferita a dogmei ci si de trasaturile particulare ale tiranului in functie. De aceea va intreb, nu credeti ca in cazul lui Ceausescu cel putin, aceasta revolta pro-stalinista vine si din dorinta acestuia de a exercita puterea absoluta fara a o impartasi cu nimeni? Si ca orice „convietuire” a la Hrusciov insemna o imparire a autoritatii, extern cu sovieticii si alti lideri comunisti iar intern cu alti tovarasi de partid? Nu sustin sub nici o forma ca Ceausescu ar fi fost manat de vreun sentiment nationalist (ca de patriotism nici nu incape indoiala) ci doar de o dorinta de putere absoluta de nestavilit. Spun asta in contextul in care in Romania ca si in alte tari victime, conducerea comunista initiala a inceput colectiv si a sfarsit in tirania unui singur individ; ca orice proiectie politica a marxismului sfarseste inevitabil in tiranie individuala.

    • Foarte incitanta interpretarea pe care o propuneti. De fapt, inca sub Dej, anti-sovietismul nu era unul doctrinar, ci tinea de orgoliul autocratului care se simtea in primejdie, era deci o rationalizare ideologica. Ca si Rakosi in Ungaria, Dej a simtit ca „Noul Curs” era menit sa–i subreazeasca monopolul puterii. Tocmai de aceea a reactionat cu atat brutalitate la criticile altminteri moderate formulate in sedintele Biroului Politic din martie 1956, de Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu si, extrem de precuuat, de Constantin Parvulescu.Ceausescu a fost dicsipolul lui Dej, a invatat de la acesta tehnicile de acaparare si prezervare a puterii absolute. Nu contest ca la un moment dat a ajuns sa creada in identitatea dintre puterea sa personala si interesul national al Romaniei. Oricine punea sub semnul intrebarii dictatura lui Ceausescu devenea automat inamic al natiunii. Disidenta din Romania a fost mai putin incurajata decat aceea din alte state ale Pactului de la Varosvia pentru ca, in anii 70, Ceausescu aparea el insusi drept un „disident” in cadrul Blocului Sovietic. Cand Kremlinul a imbratisat revizionismul marxist de tip Dubcek, sub Gorbaciov, Ceausescu a devenit inutil si neinteresant pentru Occident. A fi anti-sovietic sub Brejnev era un lucru, a fi anti-sovietic sub Gorbaciov era cu totul altceva. Sa mai adaug ca Hoxha i-a criticat dur pe Dej si pe Ceausescu, dar asta este o alta tema.

  2. Asa e, sa nu ne grabim; s-ar putea sa fie liniste din cauza duminicii. De aceea consider ca nu strica o re-incitare (am indragit deja cuvantul) la dialog.
    Cred ca la un moment dat, credinta genuina sau mai bine zis credinta prosteasca in ideologia marxista s-a solidificat in doctrina. Simbolurile noii credinte doctrinare nu a mai fost insotita si de experienta traita individual de cei ce luptasera in clandestinitate sau in razboiul din Spania bunaoara. Aceste trairi si experiente le-a intarit credinta in marxism si acestea impreuna, experienta si crezul ideologic, s-au sedimentat in constiinta acestor indivizi intr-un conglomerat in care cele doua elemente constitutive se justifica si definesc reciproc. Odata cu trecerea anilor, generatiile de activisti ce-au urmat au urmat steril ideologia, intr-un mod doctrinar lipsit de experienta „de lupta” ce daduse un anumit sens simbolurilor marxiste. Noile generatii doar au repetat mecanic sintagme si sloganuri si cred ca la un moment dat doctrina marxista nu a devenit altceva decat un glosar de expresii uzitat numai pentru a perpetua un regim politic ce conferea discretionar puterea. Am observat acest aspect chiar la cei din generatia Nastase dar in special la cei precum doctor Ponta. Pentru un tip ca Ponta, ideologia de stanga are valoare atat timp cat il mentine la putere. Sunt convins ca daca i se propune functia de premier sau presedinte pe 10 ani in schimbul imbratisarii liberalismului, acesta nu va ezita o fractiune de secunda sa accepte targul; cum dealtfel nu cred ca s-ar da in laturi nici de la crima pentru o asemenea perspectiva politica. De aceea cred ca generatia doctor Ponta, Sova et al este cu mult mai toxica decat cea a stramosilor lor genetici; acestia au capacitatea de a transcende ideologiile parazitand si malignizand orice regim politic. Trebuie sa ma opresc ca am atins prea multe subiecte incitante :).

    • Cred ca,bine- (si prea!) cunoscuta zicala „orice popor isi merita conducatorii” este mai valabila in democratie,decat in oricare alte forma de guvernamant!!!
      Victor/Victoria,pestele se altereaza de la cap,dar se curata de la coada,cu alte cuvinte,ce sens mai are sa inegrim pagini intregi cu faptele glorioase ale alesilor nostri,atunci cand putem,pur si simplu,sa-i demitem?
      Bulgarii au manifestat zi de zi,timp de 50 de zile,in fata Parlamentului lor „contra coruptiei”,simplu si clar,si,probabil ca dupa vacanta se vor re-mobiliza si vor reusi sa-i schimbe pe cei in care se pare ca nu mai pot avea incredere!
      N-am vazut inca niciun roman iesit pe strada sa strige altceva decat „jos cutare,sus cutarica!”,ceea ce inseamna ca romanii au inca nevoie de personalizarea puterii,a binelui si a raului,doar ca n-au maturitatea politica si nici curajul necesar sa fie exigenti si intransigenti cu alesii lor!Aici vad eu problema…
      E clar ca Ponta a plagiat?Da!Si ce a urmat pentru el pe plan politic dupa asta?Poporul l-a plebiscitat in fruntea Guvernului,si azi el reprezinta interesele Romaniei pe oriunde se duce.
      Cine poarta intreaga responsabilitate a acestei anomalii?

    • ati descris foarte bine traseul de la crezul genuin la institutionalizare. Si eu cred ca acest comunism institutionalizat este cel care s-a transmis ca un virus din generatie in generatie, prin Iliescu, Nastase, Ponta. Si nu ma indoiesc deloc ca, daca nu va fi sanctionat de electorat, se va transmite si generatiei urmatoare.

      • As adauga ca exista un mental comunist, un mod de a vedea lumea si de a dispretui morala. Nu ma refer (doar) la prima generatie (Che, Castro, Shehu, Hoxha, Gomulka, Ceausescu, Honecker, Husak, Kadar, pana la un punct Iliescu), cu idealismele ei prost plasate, in realitate fanatisme, si incontestabil nefaste, ci la a doua, a treia etc, cand comunismul nu mai era o religie politica si un mod de avansare sociala bazata pe conformism, oportunism, cinism, dublu limbaj. Esalonul doi din PCR, ajuns la putere sub numele de FSN, a codificat acest comportament si l-a transformat in norma pentru coruptia generalizata. Dan martian mai era un „true believer”, Nastase si Hrebenciuc sunt cu totul altceva. Ponta crede in propriile interese, este un campion al prefacatoriei, al ipocriziei, al dedublarii, al parvenitismului. Fiecare din aceste atribute (sic), poate fi lesne documentat.

        • Aveti dreptate. Am fortat putin ideea pentru a puncta nimicul indivizilor tip Ponta sau Sova. Sunt de acord ca exista o ceata ideologica de sorginte marxista in capul acestor ipochimeni.

  3. Problema specificităţii autoritarismului totalitar a fost dezbătută de nenumărate ori. Aceasta de acum ar trebui să constitue, aşa cum sugerează, percutant, (doamna, domnul) victor/victoria, o premiză pentru un şir de studii de caz aplicate celor de acum. Mai ales celor mai tineri!

  4. „Nimeni nu este profet in tara lui…”,si confruntat cu aceasta realitate,cel care se simte totusi investit de un mesaj universal,isi cauta un auditoriu mai receptiv prin alte parti ale lumii,si asta este o dovada de pragmatism,dar si de inteligenta,dupa parerea mea.
    Era indispensabil in cazul dr.Guevara,de ex,sa fie carismatic,un excelent orator si sa dea dovada de o empatie extra-ordinara,ca sa exercite o asemenea fascinatie asupra unor indivizi atat de diferiti din p.d.v. cultural,ca albanezii,in cazul de fata…
    Nu cred ca e util cuiva sa minimalizeze amploarea personalitatilor marcante ale istoriei,”doar” pentru ca se situeaza,local(!) si momentan(?),pe o lista neagra,de altfel,absolut legitima!
    Pentru a evita ca asemenea monstrii sa-si mai exercite nestingheriti actiunea diabolica,e bine sa-i analizam corect pe cei disparuti – grâce à Dieu! -,deoarece altfel reiese ca milioanele de oameni care au fost (si mai sunt inca!!!) manipulati,nu reprezinta altceva decat o masa de ignoranti,creduli si incapabili de discernamant!?
    Cred ca este o mare greseala sa-i etichetam definitiv,dar nu mai putin superficial,pe unii sau pe altii dintre sangerosii dictatori care au scris istoria,dupa criteriile noastre actuale,si mai ales cunoscand ceea ce a urmat,deci dintr-o pozitie subiectiva si privilegiata,care nu mai are nimic comun cu realitatea epocii…
    Ca sa revin si la oile noastre,mi se pare ca Ceausescu a dat dovada de o inteligenta remarcabila atunci cand a „delegat” politica interna cadrelor securitatii,ghidate abil de oamenii lui cei mai apropiati,ca sa si-o aproprie excluziv pe cea externa.Ce tara din lume mai avea,in anii 1970-1980 relatii cordiale si cu Rusii si cu Chinezii,si cu Israel si cu toate tarile Arabe,si in plus se bucura de statutul de natiune favorizata de catre SUA?
    Cred ca,pentru binele acestui popor,ar fi necesara o revizuire a modului de analiza a istoriei recente,deoarece,daca ne vom feri doar de analfabeti furiosi si incruntati,asa cum Ceausescu este caricaturizat,dam peste poligloti surazatori care ne….termina!!!

  5. Insistenţa cu care se vorbeşte despre prostia celorlalţi e menită, de cele mai multe ori, din păcate, doar confortului nostru interior. Cred, ca şi doamna Ella, că trebuie privit cu mai multă atenţie spre capacitatea lor intelectuală. Că inteligenţa poate fi viciată de viclenie, e un fapt cunoscut, dar asta poate fi o calitate când e îndreptată spre binele general, ceea ce nu e cazul aici.

  6. Revin pentru a adăuga faptul că, oricât de dispreţuit ar fi obiectul de analizat, într-o analiză serioasă trebuie să ne reprimăm tot ce ar putea să ne afecteze înţelegerea celuilalt. E ca şi cum am omite dintr-o problemă dată spre rezolvare, datele care ne indispun, dar care sunt absolut necesare rezolvării ei. În ceea ce priveşte luarea unei poziţii radicale, ca în Bulgaria, de exemplu, tare mi-e teamă că ea va fi dusă rapid în deriziune sau chiar deturnată, în dulcele nostru stil. Sper că acest comentariu nu va avea aceeaşi soartă ca cel de la ora 10,28 …

  7. cu cat comunismul este privit mai mult ca o adevarata religie si mai putin ca o „simpla” ideologie, cu atat mai usor de explicat sunt numeroase aspecte ale sale. parerea mea. analogia merge pana departe. pana foarte departe, chiar. zice ceva si d Tismaneanu mai sus.
    in fine, ideea era ca, iata, unii tirani isi gasesc si alte exit-uri decat mitraliera privita dinspre teava; „sfantul” Fidel, amicul „arhanghelului” Che, de exemplu:
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-15367495-fidel-castro-sarbatorit-cei-87-ani-intr-discretie-totala.htm
    domnule profesor, cam care e scorul la morti „in patul lor” vs ceilalti (aici intrand si „sinucisi”, deportati etc, nu numai impuscati la tv)? vorbim de primele 4-5 pozitii in nomenklator… sau e nevoie de un articol intreg?

    • Chiar ar fi nevoie de un articol intreg. Slansky, spanzurat in 1952; Patrascanu, impuscat in 1954; Foris, ucis; Dej, la spitalul „Elias” in martie 1965; Rakosi a murit in patul sau, exilat in URSS; Honecker in Chile (azil politic); Jivkov la el acasa; Kadar, senil si delirant, in patul sau; Tito, imbatandu-se cu glorie, in patul sau; Hoxha, singur in casa, familia in vacanta, sotia complotand pentru succesiune; Vasile Luca, in inchisoare; Traicio Kostov, impuscat; Stalin, intr-o baltoaca de urina in datcha de langa Moscova; Hrusciov, pensionar cu pensie personala, in patul sau; Andropov, in spital, sub dializa; Chivu Stoica, ucis sau sinucis; Maurer, senil, in patul sau; Chisinevschi, la „Elias”, exclus din partid; Beria, impuscat; Buharin, executat; Trotki, asasinat; Ana Pauker, la „Elias”, exclusa din partid; Draghici, auto-exilat la Budapesta, in patul sau , Dascalescu, hemiplegic, in patul sau; Rautu, in patul sau, fericit ca a mai apucat sa vada executarea lui Ceausescu; Osvaldo Dorticos Torrado, sinucis; Pantiusa, alcoolic, in patul sau, inmormntat, din ordinul lui Ceausescu, cu onoruri de general; Aleksei Rakov, succesorul lui Lenin in fruntea Consiliului Comisarilor Poporului, impuscat; Haydee Santamaria, celebra militanta din Cuba, sotia lui Armando Hart, membru al cercului intim al fratilor Castro, sinucisa etc

  8. Enumerarea nu face decat sa aminteasca de felul in care toate monarhiile lumii au „vietuit” si au murit: comploturi, asasinate, alcolism, delir etc. Ca toate acestea, si comunismul. Ar fi interesant de a scrie ceva despre originea „utopiei comuniste”, cum o numiti. Dar si despre modul in care aceasta utopie a fost raspandita in lume. Si despre „vehicolele” care au realizat aceasta raspandire. Stim, in linii mari, care au fost personalitatile care au facut „export” de revolutie. Dar in spatele acestora au stat niste interese pe care nu le cunoastem suficient. Cine au fost cei care au „decontat” cheltuielile cu logistica transferului de revolutie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro