Home » Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Libia și noua hartă a mizelor geopolitice în Bazinul Levant

Silviu Nate ianuarie 28, 2020 Global / Europa, Sinteze
15 comentarii 2,521 Vizualizari

După înlăturarea fostului lider, Muammar al-Gaddafi (2011), două fronturi de putere au apărut în Libia:

  • unul în estul Libiei, condus de generalul în rezervă Khalifa Belqasim Haftar – comandantul Armatei Naționale Libiene (LNA), o componentă a Forțelor Militare din Libia, susținut în principal de Egipt și Emiratele Arabe Unite, și
  • Guvernul de Acord Național interimar (GNA) de la Tripoli, condus de primul-ministru Fayez al-Sarraj care se bucură de recunoașterea ONU și, implicit, la nivel internațional.

Fiecare conducător libian este susținut de o rețea diferită de parteneri internaționali. Susținătorii generalului Haftar din Tobruk includ Egiptul, Iordania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Franța și Rusia.

Primul ministru Sarraj, din Tripoli, lucrează cu Turcia, Qatar, Italia și ONU. Sarraj are anumite legături și cu Frăția Musulmană stabilind contacte cu reprezentanții săi, în timp ce Turcia îi furnizează arme, drone și instruirea forțelor militare aflate în subordinea sa.

Miza energetică în Mediterana de Est

Descoperirea unor bogate rezerve de hidrocarburi în estul Mării Mediterane a atras atenția actorilor regionali, globali și a giganților energetici.

Având de trei ori mărimea statului Texas, Libia controlează vaste rezerve de petrol, pompând 1,3 milioane de barili pe zi, în ciuda actualului conflict. Litoralul său mediteranean lung, situat la o distanță de 300 mile de Italia, a reprezentat un punct de plecare pentru mii de migranți care se află astăzi în Europa, iar granițele deschise din jurul deșerturilor Libiei au favorizat refugii pentru extremiștii din Africa de Nord și nu numai.

Tensiunile regionale au crescut datorită viziunilor diferite ale statelor costiere, unele dintre acestea adoptând atitudini unilaterale.

Agitația Turciei s-a amplificat pe fondul acordului semnat de Grecia, Israel și Cipru pentru gazoductul EastMed, cu scopul de a alimenta Europa cu resurse din Bazinul Levantului.

Rezultatul unui dialog regional este puternic influențat de cele două obiective ale Ankarei, considerate nesoluționate în Marea Mediterană de Est: exercitarea drepturilor istorice asupra Ciprului de Nord și garantarea accesului pentru un mare proiect energetic care să includă Turcia.

În 27 noiembrie 2019, Ankara și GNA au semnat două acorduri separate, unul privind cooperarea militară și altul cu privire la limitele maritime ale țărilor din estul Mediteranei. Astfel, Turcia alături de un guvern recunoscut internațional în Libia, își reafirmă intențiile în regiune pentru o zonă maritimă partajată. Invocând prevederile Convenției de la Montego Bay, cu sprijinul turc, Sarraj a creat o zonă economică exclusivă care se extinde cu 200 de mile marine în Marea Mediterană, astfel, zonele economice exclusive ale Libiei și Turciei găsindu-și un punct de convergență în mijlocul Mării Mediterane. Cu toate că acest acord nu stabilește suveranitatea asupra fundului mediteranean, Turcia speră ca mecanismul să poată contribui la definirea drepturilor statelor mediteraneene de exploatare a hidrocarburilor.

Sursa: JCPA

Diplomația turcă afirmă că insulele situate în partea opusă a liniei mediane dintre cele două țări continentale nu pot constitui zone de jurisdicție maritimă, sugerând totodată importanța lungimilor costiere comparative și principiul delimitării echitabile. În consecință, Turcia insistă asupra faptului că insulelor grecești și frontului vestic al Ciprului nu ar trebui să li se ofere nicio jurisdicție maritimă.

Memorandumul semnat pe 27 noiembrie 2019 a fost ferm condamnat de către Grecia, UE, SUA, Rusia, Egipt, Israel și Guvernul Libiei de Est condus de generalul Haftar.

Jocul duplicitar al Rusiei în Libia

Președintele Putin a avertizat în iulie 2019 că militanții sirieni din Idlib se infiltrau deja în Libia și pot participa la o serie de conflicte locale. El nu a specificat ce grup jihadist se deplasa în Libia, însă la două zile după declarația sa, o celulă libiană ISIS și-a reafirmat afilierea față de organizația teroristă. În mod clar, miza pentru Libia are potențialul de a atrage un spectru mai larg de actori care au un interes direct în a influența rezultatul acesteia.

Poziția lui Putin este ușor controversată și poate avea legătură cu interesul Rusiei de a masca prezența unor grupuri proxy ruse în această țară.

Influența Rusiei în Libia s-a accentuat în septembrie 2019, după ce Moscova a detașat mercenari pe liniile de front din Tripoli pentru a-l sprijini pe Haftar, stârnind îngrijorare în Statele Unite și Europa, apreciind astfel posibilitatea ca Moscova să susțină escaladarea unui război civil în Libia.

Rusia a introdus în joc avioane Sukhoi, baterii de rachete coordonate, artilerie ghidată de înaltă precizie, precum și lunetiști, folosind același manual regizoral și recuzită din timpul războiului civil sirian – „Este exact la fel ca Siria”, a declarat Fathi Bashagha, ministrul de Interne al GNA. Organizația Națiunilor Unite, care a încercat, dar nu a reușit să asigure pacea în Siria și Libia, a constatat prin trimisul său special că embargoul armelor de opt ani asupra Libiei devine „o glumă cinică”.

Prezența Rusiei în Libia amintește de rolul decisiv jucat în Siria, unde a susținut prin acțiuni brutale regimul lui Bashar al-Assad, asigurându-i continuitate.

Khalifa Belqasim Haftar, în vârstă de 75 de ani, a fost general al armatei Libiene în timpul lui al-Gaddafi și a locuit 20 de ani în Virginia de Nord ca un client al CIA. Revenind în Libia în 2011, el nu a reușit să devină liderul revoltei populare, iar evoluția sa a stagnat. Deși se estimează că forțele sale controlează 80% din teritoriul Libiei, succesul său limitat depinde fundamental de susținătorii săi regionali și, până acum, Rusia pare să gestioneze abil relația cu Haftar.

În noiembrie 2019, generalul Haftar a fost filmat la Moscova în cadrul unor întâlniri cu ministrul rus al apărării și cu șeful grupului Wagner, Yevgeny Prigozhin, aliatul apropiat al președintelui Putin, pus sub rechizitoriu în Statele Unite pentru implicarea în „ferma de troli” care a încercat să influențeze alegerile prezidențiale din 2016.

Asistența financiară a Rusiei ar putea oferi o plasă de siguranță pentru Haftar, dar nu va contribui prea mult pentru a-i compensa datoriile de 25 de miliarde de dolari, o sumă care amenință să-i afecteze întreaga campanie. Din acest punct de vedere, se pare că asistența financiară și militară a Moscovei nu a fost niciodată menită să fie decisivă; a fost suficient pentru a-l menține pe Haftar la nivelul unui jucător politic intern, dar nu îndeajuns pentru a-i asigura victoria.

Abilitatea Rusiei de a juca ambele părți a fost oferită pe scena publică atunci când Putin l-a primit pe principalul rival politic al lui Haftar, premierul GNA, Fayez al-Sarraj, la Summit-ul de la Soci, în octombrie 2019. În urma discuțiilor cu Sarraj la Soci, Rusia speră să încheie un acord de un miliard de dolari cu GNA în schimbul unui milion de tone de grâu, o mișcare concepută parțial pentru a stimula productivitatea economică a țării, dar și pentru a intra pe o piață dominată de Franța și Italia, contribuind totodată la reducerea influenței UE în Libia.

Baletul european în Bazinul Levant

Conferința de la Berlin despre Libia (19 ian. 2020) pare să aducă un progres doar pe hârtie și să reitereze măsurile deja prevăzute de ONU.

Conferința a fost sortită să eșueze de la bun început, deoarece s-a aflat în contradicție cu relațiile dezvoltate de SUA și Rusia în Orientul Mijlociu. Germania, SUA, Franța și Marea Britanie au fost prezente și suficient de vocale cu privire la necesitatea limitării interferențelor străine în conflict.

Diplomații au rămas ancorați de comentariul lui Donald Trump din 2017 potrivit căruia SUA nu au o prioritate în Libia. Implicarea Germaniei și a altor națiuni ale UE i-ar permite lui Trump să-și respecte promisiunea de a reduce influența Washingtonului în Orientul Mijlociu, oferind Rusiei mână liberă să acționeze după bunul său plac. Este evident că Moscova nu va dori ca o putere europeană, prin propriile eforturi naționale sau sub umbrela UE, să devină mediator legitim în regiune. Deși nu este politica oficială a SUA, pozițiile președintelui Trump de a favoriza acțiunile Rusiei în diferitele sale declarații nu fac decât să slăbească Europa.

Cheltuind miliarde de dolari în favoarea lui Bashar al-Assad în Siria, influența lui Putin a crescut constant în Orientul Mijlociu, iar ultimul lucru pe care și l-ar dori liderul rus este să aibă un interpus european pe circuitul de putere regională.

Declarația ministrului de externe german, Heiko Maas, cu privire la asigurarea faptului că „Libia nu va deveni o a doua Sirie” a fost asumată totuși cu mult prea mare întârziere. Libia riscă să se transforme încet, dar constant, într-o altă Sirie, și este posibil ca Putin și președintele turc, Recep Rayyip Erdoğan, să abordeze criza din această perspectivă.

Erdoğan și-a afirmat concret sprijinul pentru guvernul Sarraj, fiind dornic să promoveze o tactică a descurajării reciproce și să genereze un climat prin care niciuna dintre părțile angrenate în război să nu obțină predominanța. Această strategie ar ajuta Rusia și Turcia să dezvolte o pârghie comună, capabilă de a bloca jucătorii europeni și regionali în Libia.

Pe fondul conflictului din Libia, generalul Haftar pare să-și fi proiectat major puterea militară, controlând vaste regiuni ale țării. Cu toate acestea, Turcia consideră ca variantă de câștig sprijinirea guvernului din Tripoli, sperând că va putea valorifica o bună parte din imensele rezerve de gaze naturale ale Mediteranei de Est. Pe termen lung, Ankara urmărește proiectarea influenței regionale și prin această formulă va căuta să-și extragă rezultatele geopolitice.

Pe de altă parte, obiectivele Rusiei sunt ușor diferite de ale Turciei și dorește să se asigure că deține legături directe cu grupul care va controla aprovizionarea cu petrol libian în viitor. De asemenea, Moscova caută elemente de sprijin geografic în proximitatea sudului Europei pentru a împiedica încercările UE de a-și diversifica resursele energetice și, respectiv, de a menține dependența față de Rusia. Ambele state sunt entuziasmate de oportunitățile ce se vor ivi în procesul de reconstrucție post-conflict prin angajarea viitoarelor contracte de recuperare națională și energie. Cu cât Rusia și Turcia dobândesc mai multă influență în Libia pe modelul sirian, cu atât rămâne mai puțin spațiu pentru ceilalți actori.

Cu toate acestea, multiplele interferențe ale participanților externi în Libia complică relația Putin – Erdoğan. Italia și Franța sunt expuse valurilor de refugiați datorită instabilității Libiei, iar statele arabe, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Arabia Saudită, susțin frontul de putere condus de generalul Haftar (LNA). Pe de altă parte, Qatarul a fost de partea Turciei în menținerea pe linia de plutire a guvernului de la Tripoli.

În cadrul conferinței de la Berlin, președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, și ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite, Abdullah bin Zayed, au susținut ferm că statele arabe vor exclude scenariul Siria și vor căuta cu orice preț o formulă diplomatică pentru Libia.

Din păcate, pentru cetățenii civili din Libia, conferința de la Berlin oferă doar cuvinte ce sunt reflectate în obiective ușor nerealiste, de: încetare a focului, demobilizarea și dezarmarea milițiilor, promovarea dialogului pentru formarea unui singur guvern prin alegeri libere, distribuția echitabilă a resurselor petroliere.

În timp ce Rusia și Turcia doresc să-și impună influența în Libia pentru câștiguri proprii, iar procesul de conciliere dintre Haftar și Sarraj este puțin probabil să se producă, poporul libian pare să fie blocat într-o cursă geopolitică.

Instrumentele de hard și soft power ale Turciei

La începutul lunii ianuarie 2020, parlamentul Turciei a autorizat pentru o perioadă de un an desfășurarea forțelor armate proprii în Libia pentru a sprijini guvernul de la Tripoli. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a confirmat, câteva zile mai târziu, că forțele turce au început să se desfășoare.

Potrivit revistei online Al Monitor, Turcia a trimis până în prezent 80 de militari pentru a ajuta la sarcinile de coordonare și de instruire a soldaților din Tripoli.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului susține că peste 2.000 de luptători sirieni sprijiniți de Turcia sunt acum în Libia, iar mai mulți recruți sunt implicați într-un program de pregătire, cea mai mare parte dintre aceștia provenind din regiunea Afrin, nord-vestul Siriei.

Oficiali ai guvernului Libiei (GNA) au declarat că „Aproape 2.400 de luptători au fost deja expediați de Turcia la Tripoli, în timp ce alți 1.700 de recruți au ajuns în Turcia pentru a urma cursuri de pregătire”, fără a preciza când au sosit luptătorii.

Tensiunile dintre președinții Erdoğan și Macron din marja reuniunii șefilor de stat și guvern NATO (Londra, 3 dec. 2019), pot fi explicate de competitivitatea accentuată și mizele geopolitice mai largi.

Președintele turc a amenințat că va folosi dreptul de veto pentru a bloca aprobarea planului de apărare a statelor baltice dacă membrii NATO nu acceptă definirea luptătorilor kurzi sirieni drept teroriști.

Emmanuel Macron a avertizat în repetate rânduri că ISIS se va reclădi în Siria datorită ofensivelor turce, efectul fiind slăbirea forțelor de apărare siriene, în principal kurde, inclusiv luptătorii YPG, care au format coloana vertebrală a luptei împotriva ISIS. Aversiunea lui Macron la adresa Turciei a condus la acuzații dure asupra faptului că Ankara a cooperat sporadic cu reprezentanții ISIS, iar sistemul rusesc de rachete S-400 pune în pericol integritatea avioanelor F-35 și securitatea NATO.

Considerații de final

Punctele de tensiune dintre Franța și Grecia cu Turcia pot accentua nevoia de coeziune transatlantică. Pe fondul dezangajării americane temporare în Libia, disputele între aliați cu mize în Bazinul Levant par să altereze pe alocuri dialogul transatlantic.

Deși Moscova și-a arătat poziția de forță, nu dorește să investească la nesfârșit în Libia, în schimb șahul jucat de Kremlin va maximiza potențialele câștiguri geopolitice pe care le poate obține în raport cu Europa. Acum, după ce liderii europeni sunt dispuși să dialogheze cu Moscova, iar ridicarea sancțiunilor ar putea fi pe agenda discuțiilor, decidenții ruși pot lua în considerare inițierea unor negocieri cu liderii europeni, atât pentru a găsi o soluție în dosarul Libia, cât și pentru a pune capăt sancțiunilor economice.

Între timp, Rusia caută să-și păstreze noul său rol de influențator primordial în Bazinul Levant, utilizând opțiunea de a transpune politica sa din Siria în Libia. Jocul duplicitar al Rusiei față de ambele fronturi de putere libiene deschide formule de șantaj și coerciție pentru a-și asigura locul de participant sau inițiator la noile proiecte energetice și de reconstrucție.

Conflictele din Siria și Libia scot în evidență relevanța întăririi flancurilor sudic și estic ale NATO. SUA au considerat întotdeauna că evoluțiile de pe flancul sudic al NATO sunt critice pentru securitatea sa. Acesta a fost și cazul din timpul Războiului Rece, însă nu există vreun motiv să credem că poziția Washingtonului s-a schimbat fundamental. În prezent, militarizarea Crimeii se produce în contextul operațiilor din Siria. Astfel, Rusia tinde să încorporeze Marea Neagră într-un spațiu de conflict mai larg, asigurând aprovizionarea cu armament dinspre Crimeea prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, apoi prin Marea Mediterană, către bazele militare din Siria și, ulterior, spre Libia.

Dinamica grupurilor proxy condiționează șansele de predictibilitate pentru viitorul Libiei, iar poziționarea actorilor nestatali în regiune determină sprijinul polarizat pentru cele două fronturi de putere libiene. În timp ce Sarraj și Erdoğan sunt suspectați că au stabilit relații cu Frăția Musulmană, organizație acuzată că susține grupări teroriste, statele arabe (Egipt, Iordania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite) îl sprijină pe generalul Haftar pentru înlăturarea grupurilor extremiste din deșerturile libiene. Totodată, apariția mercenarilor ruși, arondați contractorului Wagner, ridică probleme de legitimitate în piața conflictului local și generează noi zone gri, predilecte exercitării influenței Kremlinului.

Fenomenul migrației spre Europa a alimentat tensiunea rasială, etnică și religioasă, provocând creșterea virulentă a populismului islamofob. Perspectiva unui conflict prelungit este legată de factorii decizionali europeni, întrucât amintirile crizei refugiaților din 2015 sunt încă proaspete. În acel an, peste un milion de emigranți au ajuns în Europa din Orientul Mijlociu și Africa de Nord – mulți dintre ei fugind de instabilitate prin Libia.

*articol apărut în Geopolitical Brief, buletinul de analiză al Centrului de Studii Globale, ULBS, nov. 2019 – ian. 2020

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    În vest nimic nou.

    UE.27 nu are azi o politică externă „comunitară”.
    Paris- Londra- Berlin au format un fel de „consiliu de securitate european” când se antrenează în conflicte internaționale ca în Iran, Siria, Libia. Italia și Franța sprijină azi fiecare o altă parte în conflictul din Libia.

    Of paradise and power. America and Europe in the new world order. Knopf, New York 2003 (Macht und Ohnmacht. Amerika und Europa in der neuen Weltordnung. Übersetzt von Thorsten Schmidt, Siedler, Berlin 2003), Robert Kagan.

    Robert Kagan/SUA descrie 2003 în cartea sa „ America și Europa în noua orânduire mondială” ția americană în secolul 21 plecând de la crearea SUA și ambiția americană de la începtul SUA de a juca un rol decisiv pe glob. După căderea zidului de la Berlin 1989 și aderarea estului european la NATO și UE politica SUA s-a schimbat. Nu mai există „occidentul (Westen)” ca alianță politică și economică de mult timp în ochii elitei SUA. Nu e ceva nou. A devenit mai evident după terminarea războiului rece 1989 și dezmembrarea URSS.
    Robert Kagan (* 26. September 1958 in Athen, Griechenland, ist ein US-amerikanischer Autor, Redner und Politikberater, der unter anderem für die US-Regierung arbeitet. Er zählt zu den bekanntesten Neokonservativen in den USA. Kagan gilt als Spezialist für internationale Politik, besonders Sicherheitspolitik, Terrorismus, den Balkan, das russisch-amerikanische Verhältnis und Themen rund um die NATO-Erweiterung) atrage atenția asupra „naționalismului izolaționist american” în sensul că SUA își urmărește în secolul 21 mai mult interesele sale „americane” și se depărtează de tratate internaționale multilaterale. Nu începe cu D. Trump și nu se va schimba repede.

    “Don’t put all your eggs in one basket!”.
    RFG nu își pune toate ouăle într-un cuib de la început 1949. Economic UE/EWG 1957 e o latură a intereselor de stat german. NATO e scutul nuclear militar pentru RFG. ONU e mijlocul „diplomatic” al RFG cum s-a văzut la Conferința de la Berlin în raport cu conflictul din Libia. ONU nu intervine, nu se antrenează azi în conflictul din Libia.

    ONU nu e „occidental (Westen)”, nu e o parte a lumii occidentale. SUA își retrage subvențile din organizațiile ONU (UNESCO etc).

    Mercenarii rusi și turci au colaborat în nordul Siriei, controlează azi o parte a teritorului sirian.
    Mercenarii turci și ruși au început imediat după conferința de la Berlin cu transportul aerian de arme pentru ambele părți în conflictul din Libia. În Franța Președintele E. Macron e preocupat azi de conflictele și coliziunile interne franceze.

    UE nu are o politică externa comunitară azi și mâine. Unanimitate de voturi în consiliul ministerial al șefilor de state împiedică oricare politică externă comunitară (vezi HUAWEI G5, China).
    RFG va prelua în toamna 2020 Președinția UE.27. Cancelara A. Merkel va „plăti” mai mult în budgetul de 7 ani al UE 2021-2027 după certuri și dezbateri lungi 2020 în consiliul ministerial al șefilor de state. RFG va „plăti” o parte a contribuiților britanice 2021-2028 după acceptarea unor „restructurări” în budgetul UE.27 (treptat 2021- 2028 mai mulți bani pentru FRONTEX apărarea granițelor maritime, pentru digitalizare, pentru inovație, pentru Grean Deal al Comisiei. Treptat mai puțini bani pentru subvenții agrare, azi 39 % din budgetul UE, etc).
    NATO rămâne scutul militar nuclear al statelor „naționale” din NATO și UE. Conceptul francez de a crea o apărare UE pe lângă și paralel cu NATO nu are șanse de a deveni realitate. E un concept francez mort din start.

    UE nu are pondere politică și militară pe glob. Nu numai în Libia, Siria, Iran, Afganistan, etc.
    Libia înseamnă după căderea tiraniei lui Gadafi război și Dolari, petrol și sânge libian.
    Turcia și Rusia colaborează de la caz la caz fără să țină cont de NATO (Turcia) și UE (Rusia).
    „Occidentul (Westen) nu mai există ca concept politic și economic în secolul 21 cum scrie Robert Kagan 2003.

    În vest nimic nou.

  2. Dom R spune:

    Ați omis să precizați că Haftar are sprijinul majorității populației (legitimitate) și controlează o mare parte a teritoriului, pe când Sarraj are caracteristicile unei marionete. Erdogan a detașat jihadiști din Siria în Libia, ceea ce-l supără pe Macron, care are armată în Sahel (și care va fi ajutat cu trupe de mai multe state europene). Macron nu poate lăsa islamiștii să cucerească încă o țară, iar Erdogan nu trimite armată turcă pentru că ar irita alte țări (Egipt, Algeria); pe de altă parte, Erdogan ar mai pansa marile dificultăți economice ale Turciei cu fanfaronadă războinică. Nici Italia nu este străină de Libia și de petrolul libian. Arabia Saudită (cel mai mare sponsor al islamului radical) și alte țări joacă la două capete.
    O Libie stabilă, cu Haftar la conducere, înseamnă refugiați mai puțini (mult mai puțini) – închipuiți-vă cam câți bani ar face Daesh dacă ar aduce la vreo 50 km de cea mai apropiată frontieră grecească vreo 5 milioane de refugiați în 6 luni. Pentru că Daesh știe să facă bani și halal, și cusher și cu respectarea drepturilor la profit ale oricărui partener! Cu Libia partener european, UE ar face un mare pas în Africa, chiar pe culoarul petrolului, ceea ce nu cred că-i încântă pe War Pigs din Deep State de peste Atlantic.

    • victor L spune:

      Nu ti s-a spus ca nu e indicat sa dai cu bita in balta? ” stropesti lucrul facut:
      “ceea ce nu cred că-i încântă pe War Pigs din Deep State de peste Atlantic.”

  3. Ursul Bruno spune:

    Situatia libiana arata inca o data, agenda asa numitilor politicieni, niste idioti formatori de politica din apus au creat in acesta tara o situatie intratat de incalcita incat dupa cum arata treburile nu poate fi rezolvata, agenda lor neavand nimic in comun cu cea a cetatenilor.
    Birocratii ascunsi in spatele fatadelor de sticla si a palatelor, paziti de tot felul de servicii si consiliati de indivizi scoliti pe la tot felul de academii in care se invata cum se poate arunca lumea in aer s-au avantat intr-o aventura din care nu mai exista iesire.
    Cum se face ca o fosta marioneta CIA Generalul Haftar a intors spatele occidentului preferand relatia cu Moskova si tari arabe care incearca prin toate mijloacele sa impiedice ascensiunea jihadistilor in Libia ?
    Occidentul a pariat dupa cate se pare pe o gloaba Fayez Al Sarraj care incearca apropierea de Fratia Musulmana si alte organizatii teroriste din zona cu gandul la o eventuala conciliere a triburilor libiene pt ca Libia nu este un stat in sensul cunoscut de noi, este un teritoriu in care triburile si clanurile controleaza zona respectiva.
    Nu putem sti ce a fost capetele liderilor occidentali care au luat partea acestui individ, probabil orbirea politica, incompetenta si necunoasterea realitatilor din zona i-au indemnat astfel incat au reusit o veritabila “performanta”, reintroducerea sclavagismului in zona respectiva.
    Pe langa aruncarea Libiei cu 300 de ani in urma au deschis larg usa Africii catre Europa, zecile de mii de africani ajunsi mancare pt pesti fiind cartea de vizita a performantelor politice ale acestora.
    Liderii europeni, o gramada de birocrati cu grade academice platiti mult prea bine si sustinuti in functii nu merita nici cea mai mica considerare, ei putand fi consierati “ucigasii” celor care s-au prapadit pe Meditarena, ei nefiind in stare de cel mai elementar lucru, protejarea granitelor UE si evitarea victimelor, profitorii fiind negustorii de carne vie.
    Toate incercarile de implemenare a unui control au dat gres, organizatiile neguvernamentale si biserica fiind cei care mai pescuiesc cate o barca cu refugiati din mare.
    Liderii politici europeni pot fi considerati faptasii tragediei libiene careia ulterior s-au alaturat diferite state arabe mai cu seama dupa interese religioase iar ca treaba sa fie si mai incalcita si-au bagat nasul Rusia si Turcia.
    Rusii n-au nici un interes economic in zona, zacamintele din zona de gaz si petrol nefiind pt ei de interes, s-au bagat inteligent, sa produca divizarea occidentului, sa-i zgandere pe american si mai ales sa combata jihadistii cu gandul la proprile probleme din Caucaz.
    Erdogan, decuplat de realitate, in megalomania sa deja patologica, viseaza la un nou Imperiu Otoman insa are cheia portii siriene in mana, “cheia franceza” cu care le da din cand in cand in cap europenilor daca acestia nu vireaza bani catre Ankara, acum fiind un asemnea moment tensionat, Merkel in vizita probabil incercand sa-l mai potoleasca pe sultanul de la Bosfor.
    Libia nu mai este pe cale sa devina un nou Afganistan, Irak, Jemen, Siria, este deja precum aceste state care nu mai sunt state, sunt zone scapate de sub control in care gruparile sustinute de arabi, europeni si americani, inarmati pana in dinti de occidenatali, rusi si turci devin pe zi ce trece tot mai independente, gruparile fiind cu mult mai inteligente decat principalii actori politici, niste pigmei , ai lumii.

    • Ursul Bruno spune:

      Marele plan de pace trambatat astazi cu mare pomp de la Washington pt. rezolvarea conflictului israeliano-palestinian, un avorton gandit de cineva cu nici cele mai elementare cunostiinte din zona, cea mai mare aberatie.
      Se doreste solutia celor 2 state, unul palestinian care ar arata precum un covor peticit, zonele fiind legate prin strazi si chiar tuneluri cu, capitala Ierusalimul de est !!?? si totodata acest oras este declarat, capitala nedivizata a statului Israel.
      Numai niste minti foarte bine odihnite pot concepe asemena enormitati.
      Daca unui student de la vre-o facultate de specialitate in politica iar trazi o astfel de idee, ar fi exmatriculat din lipsa de cunostiinte, stimabili politicieni si consilierii acestora le pot vinde opiniei publice pt ei neexistand nici o problema, nu-si asuma nici un risc personal insa urmarile vor fi in continuare extrem de neplacute pt oamenii de rand.
      Dupa acest plan Zidul Plangerii, locul sacru la evreilor s-ar afla in Ierusalimul de est, viitoarea capitala palestiniana !! sau capitala palestinienilor s-ar reduce ea ramand doar ceva simbolic, undeva o benzinarie la margine orasului.
      Controlul asupra 2 doua lacase de cult de importanta majora pt. musulmani situatie exact deaspupra Zidului Plangerii vor ramane in continuare dupa acest plan sub control iordanian alta solutie extrem de bine “gandita” si culmea intreg planul a fost gandit si negociat fara cei in cauza, palestinienii !!
      Situatia este similara cu cea unui violator dupa ce isi bate joc de nevasta cuiva ii da snsa sa accepte si sa taca, daca nu , vine randul copiilor.
      Va dati seama cat de irationale sunt aceste “luxatii politice” impotriva firii, a situatiei reale din zona. Situatia din Libia este similara, nascociri politice aberante si jocuri de glezna la marginea Europei cu un mare potential exploziv.
      Am impresia, la “carma lumii” au ajuns niste psihopati cu acte in regula care negociaza vietile noastre, ale “prostilor”, consumatorul bovin neinteresat si sedat cu tot felul de baliverne, ei fiind violatorii iar noi victimele.

      • Cinicul spune:

        Indignarea dvs este de inteles. Ma intreb de ce va mirati. De peste 60 ani avem planuri de pace similare venite din aceleasi laboratoare. Ele apar de obicei intr-un an electoral. 2020 este un an critic atat pentru Trump, cat, mai ales, pentru Bibi, aflat in corzile justitiei.

        • Ursul Bruno spune:

          Aceasta argumentatie nu mai este acceptabila, acesti politicienii trebuie sanctionati si eliminati, prin vot, alta solutie civilizata nu avem. De mirat nu mai mira nimic.
          Incep sa devin nostaligic, pe vremea Cortinei de Fier au existat politicieni, atat de o parte cat si de alta. Au existat linii rosii care n-au fost depasite, poata ma insel, politicienii au avut demnitate , astazi sunt niste carpe care negociaza tot, nu conteaza, au devenit precum fetele de pe centura.

  4. Cinicul spune:

    Dezastrul din Libia este opera aproape exclusiva a lui Sarkozy si Cameron. Americanii s-au implicat mai traziu si contre coeur.
    Cand a fost ocupat Tripoli de “fortele revolutionare” au disparut o parte din arhivele lui Gadafi. Ulterior a diaparut in Tunisi si unul din intremediarii libieni care i-au furnizat zeci de milioane de dolari lui Sarkozy din partea lui Gadafi in campania electorala din 2007. Se pare ca printre “revolutionari” au fost si serviciile secrete franceze crae au recuperat documnete compromitatoare.
    Sarkozy se lupta in justitie si pentru alte afaceri de coruptie inclusiv tentativa de a cumpara un fost judecator.

    • Cinicul spune:

      France24 tocmai anunta ca un asociat al lui Sarkozy a fost arestat in legatura cu finantarea campaniei electorale din 2007 cu bani de la Gadafi. .
      https://www.france24.com/fr/20200131-financement-de-la-campagne-de-sarkozy-alexandre-djouhri-plac%C3%A9-en-d%C3%A9tention-provisoire

    • JB spune:

      @Cinicul
      M-am întrebat de multe ori ce i-a făcut pe Sarkozy&Cameron să intre în dezastruoasa aventură libiană. Sincer, nu am găsit o explicație rezonabilă decât că au făcut-o “la ordin”…. “De unde, ce, cum și de ce” sunt întrebări care persistă.
      Ce părere aveți?!?

      • Cinicul spune:

        Nu am un raspuns la intrebarea dvs. Sarkozy posibil sa fi acționat la ordin (stiti de unde), dar și din nevoia de a proteja interesele Franței în Africa Gadafi voia să introducă o monedă “africana” cu acoperire in aur. Asta amenința atât dolarul dar mai ales francul fca folosit in Africa de W pegged la euro și controlat de banca nationala Franței. Pana la urma totul a fost in zadar, zilele trecute Macron a trebuit să accepte decesul francului colonial francez. Paradoxal nouă monedă vs fi un pas înapoi pentru ca va permite o inflație scăpată de sub control, cel putin sub controlul francez era o disciplină monetară.

        • JB spune:

          @Cinicul
          Mda, interesanta ipoteza.
          Sincer, habar nu aveam despre francul colonial inca in circulatie.
          Totusi, in zilele noastre o moneda backed by gold e greu de realizat deoarece raspindirea ei nu poate fi decat limitata la cantitatea de aur in posesia emitatorului. Nu asigura suficienta lichiditate ptr.dezvoltare. Chestiunea e complexa. Sunt N teorii.

          V-am intrebat despre ratiunile care au/ar fi stat in spatele razboiului din Libia deoarece explicatiile vehiculate public sunt f.subtiri. Nici ca propaganda nu functioneaza.

          p.s. ca o curiozitate/coincidenta: e interesant ca unii dintre stramosii celor doi au avut si o perioada transilvana

          • Cinicul spune:

            Da, este vorba de Sarko, dar el apartine altei minorități. Asta raspunde partial întrebării dvs despre motivația intervenției in Libia.
            Francul colonial francez este monedă in cateva țări din Africa de W daca-mi amintesc corect nouă monedă va fi numită eco.

            PS
            Ma surprinde absența la datorie a apologetilor exporturilor de revoluție.

      • Claudius spune:

        gold-for-oil, despre asta a fost vorba.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Silviu Nate


Silviu Nate

Silviu Nate este licențiat în Științe Politice; a obținut burse de studii din partea The Fund for American Studies (TFAS) și a absolvit International Institute for Political ... Citeste mai departe


Carte recomandata

E randul tau

@adrian - trebuie neapărat să-ți spun un secret, acum, cât nu ne aude nimeni: numai progresimea ...

de: Harald

la "Din nou, despre sfidarea consensului științific: Cum a fost descoperit craterul de impact Chicxulub și, implicit, extincția non-darwiniană a dinozaurilor și altor specii"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

februarie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)