vineri, martie 29, 2024

Libia după 100 de zile

Cateva date despre evolutiile politice si economice. Conform datelor vehiculate in presa si din unele surse semi-oficiale, “placerea libiana” a costat tarile participante la aceasta “fantezie orientala” aproape un  miliard si jumatate de dolari americani. Imparteala este cunoscuta numai celor care probabil administreaza asemenea socoteli, in orice caz BBC a anuntat astazi ca partea Marii Britanii ar fi 250 de milioane de lire sterline, care fac 400 de milioane de dolari sau respectiv 281 de milioane de euro.

Daca asta este partea britanicilor probabil ca nota franceza ar putea fi asemanatoare. Avand in vedere ca intr-o sedinta a Senatului American s-a vorbit de doua milioane de dolari pe zi – contributia americana, asta inseamna inca 200 de milioane, deci am trecut miliardul. Restul pana la al doilea miliard este impartit de toti membri NATO, mai mult sau mai putin frateste. Aliantele costa chiar cand nu sunt eficiente.

Asta inseamna ca va trebui mult petrol pentru a-ti recupera banii. Aici lucrurile stau mult mai prost. Surse credibile (adica baietii din OPEC) prezinta o situatie extrem de problematica legata de petrolul libian.  Din totalitatea petrolului libian, 70% se afla pe teritoriile detinute de Gaddafi sau in disputa militara directa, in vestul tarii sau in regiunea centrala, pe care rebelii nu reusesc sa o cucereasca. Bazinele petrolifere  Ghadames si Murzuq sunt in posesia trupelor colonelului,  bazinul cel mai bogat Sirte se afla in disputa continua si trece de la o parte la alta fara nici o posibilitate de a comercializa petrolul acestui bazin. Singura sursa ramane bazinul estic  Sarir si conducta care ajunge la Tobruk. Aceasta sursa aproape ca reuseste sa satisfaca nevoile rebelilor pentru a asigura combustibilul trupelor si a regiunii pe care o stapanesc.

Cat despre banii si aurul libian – din cele 6 miliarde in aur, 4 se afla in Libia in mana lui Gaddafi si din cele 10 miliarde in valuta ( conform liderului rebel, Ibrahim Dabbashi, fostul adjunt al ambasadorului de la ONU), 3 miliarde ar fi tot in lichiditati in mana colonelului, restul fiind inghetati (deci deocamdata inutilizabili) in diverse banci straine.

Din punct de vedere politic, actiunile diplomatice in Libia navigheaza intre dorinta francezilor de a “castiga partida” in orice fel si chip si retragerea politica a italienilor, care au cerut o sistare a operatiunilor pentru a evalua situatia. Deocamdata “soldatul” Ashton a deschis o reprezentanta diplomatica la Bengazi, care de fapt trebuie sa discute cu trei reprezentanti ai rebelilor – fortele democratice din bengazii, adevaratii rebeli, Fratia Musulmana care a ajuns rapid din Egipt si a iesit din “adormire” in regiunea de est a Libiei si triburile rebele din sud-estul libian. Mult prea mult si mult prea dificil pentru “sodatul” Ashton.

Deocamdata, din punct de vedere diplomatic, singurul lucru sigur este ca Tribunalul Penal International a emis un mandat de arestare pe numele lui Muammar Gaddafi pentru crime impotriva umanitatii, comise in Libia, incepand cu data de 15 februarie 2011. Interesant de ce Bashir Assad nu a primit unul :(

Cateva date despre evolutiile militare in acest conflict. Intr-un articol scris pe 25 martie a.c (NATO: Un pod prea departe), in care am dezvoltat niste scenarii si un altul scris pe 31 martie (Sindromul Libian), care a mizat pe doua din aceste scenarii – am avut dreptate. Ambele au in continuare mari sanse de a se infaptui si de facto situatia actuala este descrisa in ambele. Exista o stagnare si un inceput de razboi de uzura, in teritoriu exista acea impartire despre care am vorbit – Estul (Cyrenaica), condus de insurgenti si Vestul (Tripolitania), in mana lui Gaddafi. Centrul, adica orasele bazinului petrolifer cel mai bogat Sirte, este disputat cu ferocitate de rebeli, incapabili sa-l cucereasca si Gaddafi, incapabil sa-l detina stabil din cauza bombardamentelor NATO.

Cateva intrebari si cateva raspunsuri in preambulul acestei analize: (1) Poate deveni Libia un Liban, Irak sau Afganistan european? Raspunsul este clar – NU! In primul rand pentru ca nu exista o prezenta teritoriala serioasa a europenilor in Libia si pentru ca Libia, slab populata, cu o asezare urbana densa numai la malul Marii Mediterane, nu are “ingredientele” care pot genera un razboi de gherila indelungat;  (2) Pot rebelii sa-l doboare pe Gaddafi  numai cu ajutorul aviatiei NATO si cu sprijinul logistic si diplomatic al NATO? Si aici raspunsul este NU! Rebelii nu au capabilitatile militare pentru a produce prabusirea militara a colonelului. Le lipsesc trei elemente cu ajutorul carora poate fi castigat un razboi – o comanda si un control eficient al trupelor, o armata disciplinata si instruita si in sfarsit artileria grea si blindatele, care pot crea avantajul tactic necesar si penetra liniile lui Gaddafi.

Situatia militara de astazi, la sfarsitul lunii iunie, este exact cea de la sfarsitul lui martie (vezi harta alaturata). Singura diferenta ar fi ca fortele lui Gaddafi au fost erodate mai mult decat cele ale rebelilor. Din nefericire, insuficient pentru a produce o cadere a regimului.

NATO. Despre costurile interventiei puteti citi in articolul pe Politeia Europeana, ele nu sunt de loc mici si au depasit cel putin de doua ori bugetul initial. Din nefericire, nu costurile sunt problema, ci participarea si vointa politica de a termina acest razboi cu succes. Situatia este ca numai 15 state NATO participa (intr-un fel sau altul)  la operatiunile militare. Alte 13 state nu participa de loc si nici macar nu sustin politic si diplomatic actiunea (vezi lista in poza alaturata). De fapt efortul militar principal este Franco-Britanic. Participa extrem de sporadic la atacurile aeriene Belgia, Norvegia si Danemarca. SUA ataca cu ajutorul a doua drone Predator puse la dispozitia aliantei. In misiuni de patrulare, dar nu si in atacuri aeriene, participa Italia, Spania si Olanda; in sfarsit, in misiuni de suport si auxiliare, inclusiv blocada maritima impusa Libiei, participa forte navale din Albania, Bulgaria, Grecia, Romania si Turcia. Nu participa de loc – Croatia, Cehia, Estonia, Germania, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovecia, Slovenia.

Din nefericire, comunicatele NATO s-au rarit de la cele zilnice, la saptamanale, pana au disparut in totalitate in ultima luna (aici). Astazi NATO reactioneaza cu ajutorul comunicatelor numai cand se intampla incidente neplacute (friendly fire sau bombardarea civilior) sau la comunicatele propagandiste ale fortelor lui Gaddafi. Parerea mea ca este o deficienta majora a celor responsabili sa informeze publicul.  Totusi din presa se pot afla destule detalii, care in mare parte pot fi ingrijoratoare. Am sa incerc sa dau cateva exemple – (1) Situatia pregatirii militare din punct de vedere logistic este sub-mediocra – stocuri de munitie si aparate de zbor insuficiente; (2) O lipsa total de interes a cel putin jumatate din tarile aliantei; (3) Politicul nu sustine eforturile militare, bazandu-se in totalitate pe sentimentele generate de aceasta operatiune militara in tarile de origine; (4) Militarii sunt dependenti de hotararile politicului (normal sa fie asa intr-o democratie), nu iau deloc hotarari riscante care pot insa rezolva problemele militare; (5) Lipsa americanilor din scena a generat un gol pe care europenii nu stiu sa-l umple si nici nu au cu ce.

Ce se va intampla in continuare chiar este extrem de greu sa anticipez. Pot anticipa ceea ce nu se va intampla – (a) nu va fi o victorie, pentru ca Gaddafi nu doreste sa plece nicaieri si are inca si resurse si sustinere tribala suficiente ca sa supravietuiasca conditiilor actuale; (b) nici macar in Africa nu se poate castiga un razboi cu 30 de aparate de zbor multirol, 8 elicoptere de lupta si doua drone; (c) Rebelii nu sunt o forta militara si in nici un caz o armata care poate castiga un conflict, chiar unul de intensitate aparent slaba – deci nici vorba de a castiga acest conflict;

Acest conflict, care s-a transformat intr-unul de uzura, nu poate fi rezolvat militar fara forte NATO, care ar activa terestru. Acest lucru are o foarte mica sansa se se intample (poate este bine asa). Se va pastra impartirea teritoriala existenta sau intr-un caz mai fericit aliatii vor reusi sa-i convinga pe sustinatorii lui Gaddafi sa-l tradeze. In orice caz optiunea militara este aproape consumata, sper ca vor fi suficient de inteligenti sa provoace un armistitiu pentru  dezvoltarea unei optiuni politico – diplomatice alternative.

Statele aliantei NATO vor trebui fiecare sa traga concluziile corecte si sa-si revizuiasca doctrinele de aparare conform acestor concluzii. Deocamdata un lucru este cert – NATO nu poate exista fara suportul masiv al Statelor Unite.  Singura alternativa fara SUA ar fi cooptarea Rusiei in aceasta alianta, lucru care pare astazi fantastic, sunt insa sigur ca este gandit in unele capitale ale NATO. Intrebarea ar fi daca atunci NATO ar ramane o alianta militara dorita de toti.

Din punctul de vedere al Romaniei, opinie strict personala (probabil si minoritara). Armata Romana este prost dotata, prost bugetata si in mare insuficient pregatita. Fortele care au participat in teatrele de operatiuni sunt bine pregatite si pot deveni baza unei armate moderne. Lipseste insa coloana vertebrala a unei armate de acest gen – unitati de blindate si artilerie mecanizata, echipate si antrenate corespunzator. Bineinteles lipsa cea mai acuta este o aviatie care poate corespunde macar cerintelor minimale ale timpurilor pe care le traim. Nu pot sa nu inchei articolul fara a-l parafraza pe Napoleon – “o amata trebuie sa aiba un stomac – la propriu si la figurat” Marele Francez spunea de fapt ca o armata marsaluieste si cu stomacul!

Propun un articol interesant din Stratfor:  The Divided States of Europe

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Poate sa ne explice si noua cineva de naiba se intampla in lume cu toate razboaiele.minciunile, dezastrul, mortii etc?? Ce este mizeria asta?

    Va multumesc

    • Ce pot spune eu? Cu cat preturile petrolului vor urca si rezervele vor scadea vom asista la multe cazuri de propasire a umanitatii, democratiei si drepturile omului in tari care au petrol. Din nefericire :(

      • Producţia de petrol a Libiei în zilele bune era de vreo 1,5 mil. barili/zi.

        La preţul de azi pentru petrolul Brent, 108 USD/baril, în cazul în care toată producţia de petrol a Libiei s-ar afla în mâinile agresorilor (şi înainte de război era exploatată de companii franceze, austriece şi italiene), s-ar putea câştiga cel mult 162 mil. USD/zi. Dar odată încheiată pacea, cotaţia Brent va scădea. Şi în epoca modernă „prada de război” se obţine prin metode mai subtile decât capturarea directă, deci nu se va câştiga nici atât.

        De unde ar trebui să iasă profitul care a determinat mai bine de o duzină de ţări să-l atace pe Gaddafi şi pe arabii „lui” să-l condamne în masă?

        ~Nautilus

        • Din viitorul pret al petrolului, si din viitoarea piata de consum din Libia.
          Companiile straine impart profitul cu colonelul, ori vestul a considerat ca nu pot lasa un dictator ostil sa acumuleze atata putere cata ar fi obtinut din profiturile viitoare tot mai mari.

  2. Un articol foarte bine documentat. Cu o mica observatie, care insa poate duce la alte concluzii: daca priviti harta actuala a conflictului libian, rebelii opriti in est la Brega au castigat in schimb teren in vest, in muntii Nafusa locuiti de berberi si in jurul orasului Misurata. Cum harta nu mai prezinta o zona clara a frontului ci mai mai curand un soi de sveiter nu prea vad cum poti negocia doua zone/state separate. Rezultatul e in mana lui Dumnezeu, dar cum Gadafii are vreo 70 de ani si pare bine zdruncinat dupa bombardamente (de mult nu mai apare in public si vorbeste doar la radio) poate va avea mila de ei …

  3. NATO ar putea lichida foarte usor problema daca ar trimite trupe terestre, asa ca nu e vorba de vreo incompetenta europeana, lipsa a trupelor SUA sau mai stiu eu ce critica logistica (cum se invoca in Marea Britanie, unde se deplinge lisa portavioanelor sau alte reduceri ale cheltuielilor militare).

    E pur si simplu vorba de o decizie politica in conformitate cu rezolutia ONU.

    In plus, fara stationarile de trupe din Iraq si Afghanistan NATO ar avea la dispozitie efective suficiente pentru a purta un razboi cu o putere mult mai semnificativa decit Libia. Proasta decizie de alocare a resurselor …

  4. Imi cer scuze daca ceea ce voi spune nu este pe placul multora, dar eu mi-as dori o paralela intre mandatul de arestare emis pe numele lui Gaddafi si cel care NU a fost emis pe numele lui Bush jr. Ambii se fac vinovati de moartea multor civili.

    In alta ordine de idei, fortele care se opun lui Gaddafi sunt numite „rebeli” atunci cand este vorba despre actiunile militare sau diplomatice, dar sunt numite „civili” imediat dupa ce mor. Departe de mine gandul de a sustine ca a omori soldati este ceva moral acceptabil, dar care este totusi linia de demarcatie dintre civili si militari ? doar uniforma ?

    Pe de alta parte, exista multe similitudini intre lupta de eliberare din Irlanda de Nord si ceea ce s-a intamplat in Kosovo si mai nou in Libia. Care este diferenta care a dus la aplicarea de masuri diferite ?

    Este adevarat ca SUA nu recunosc tribunalul care a emis mandatul de arestare pentru Gaddafi (si nu numai) ? Atunci care este autoritatea morala a acestui tribunal ? Asociatia de locatari a blocului nostru poate sa emita un mandat de arestare pe numele unui sef de stat ?

    • Ce legatura are sula cu prefectura? Nu exista nici un punct comun intre Bush jr, un presedinte ales democratic, si un dictator cu state vechi de servicii.
      Propaganda antiamericana dauna grav la creier!

  5. Foarte interesant articolul si interesanta trimiterea la articolul legat de Europa.
    Care va sa zica in RO suntem in lupte inca…

    Revin la subiect: ciudata atitudinea NATO de a intrerupe comunicarea.

    Pe vremea conflictului din fosta Yugoslavia aveam comunicate in fiecare zi: conferinta de presa era sustinuta de purtatorul de cuvant NATO, Jamis Shea, si responsabilul militar. Se completau reciproc extraordinar de bine. Pe vremea aceea ma urmarea temerea ca o bombordea putea sa cada prea aproape de mine si nu imi scapa nici un comunicat. Uhhh, am scapat de atacurile nocturne din Serbia, dar acum suntem scapati si de comunicate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro