Home » Analize »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Lipsa de soluţii, „linia roşie” şi dilemele Orientului Mijlociu. Cine şi cum va administra Siria post–al Assad?

Valentin Naumescu mai 18, 2013 Analize, Global / Europa, Sinteze
10 comentarii 1,547 Vizualizari

Dintr-o discuţie informală recentă cu un oficial al MAE român, bun cunoscător al spaţiului MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii), am înţeles că nu se prevede o încheiere a războiului civil din Siria într-o perioadă relativ apropiată.

Personal, deşi nu am, fireşte, informaţiile „din interior”, de la sursă, detaliate şi actualizate, de care se presupune că dispun diplomaţii activi şi responsabilii de dosar, ci doar acces la analizele de politică internaţională cu caracter public care apar în lume, aş fi tentat să susţin mai degrabă contrariul: regimul Bashar al-Assad va cădea curând, în această vară. Pe o soluţie negociată sau nu cu Damascul, în care Rusia va fi cooptată, cel mai probabil, ca parte a consorţiului.

Presupun că reticenţa pe care o exprima interlocutorul provenea din relativa „acalmie” rezultată în urma vizitei secretarului de stat John Kerry la Moscova şi a discuţiilor americano-ruse pe această temă, care au părut să tempereze pe moment o eventuală încercare a puterilor occidentale de accelerare a soluţionării conflictului. O zi mai târziu, chiar preşedintele Obama declara că „nu există o soluţie simplă în cazul Siriei”.

Ultima şi cea mai sângeroasă extensie a „primăverii arabe” de la începutul lui 2011, revolta împotriva regimului al-Assad s-a tranformat de aproape douăzeci şi şase de luni într-un teribil război civil care opune rebelii sunniţi alawiţilor (ramură identitară derivată din shi’a), apropiaţi ai regimului actual. Pentru cititorii noştri, să spunem mai simplu că sirienii sunt acum profund divizaţi în cele două opţiuni politice contrare (opozanţi, respectiv susţinători ai regimului), neexistând o majoritate covârşitoare de o parte sau de cealaltă, care să facă limpede sensul şi justeţea unei intervenţii militare. Există, în schimb, după unele surse neconfirmate, 94.000 de morţi şi, evident, perspectiva sumbră ca acest număr să crească în viitorul apropiat. Suficient încât să spui că a nu face nimic pentru a salva vieţile oamenilor este în sine o culpă morală la fel de gravă cu a purta un război sângeros şi controversat ca cel din Irak. O dilemă pe care până acum Barack Obama nu a reuşit să o depăşească.

Din perspectiva culturii politice a celor două tabere rivale, lucrurile sunt de asemenea complicate: nici unii, nici alţii nu sunt apropiaţi de modelul democraţiei liberale de tip occidental, dar alawiţii ar susţine un regim secularizat, de tipul socialismului arab inspirat de Partidul Baath (regim devenit, ce-i drept, corupt şi abuziv odată cu trecerea deceniilor, la fel ca în cazul lui Saddam Hussein), în timp ce sunniţii combatanţi din Siria sunt mai înclinaţi să instaleze un regim politic islamist, revanşard, existând pe deasupra suspiciunea consistentă că printre opozanţi s-ar afla şi grupări religioase radicale sau chiar teroriste.

Pe cine să înarmezi în aceste condiţii confuze, pe cine să preferi ca partener, cui să-i dai puterea? Franţa în special (dar, în parte, şi Marea Britanie), Turcia, Arabia Saudită au susţinut şi susţin explicit opoziţia siriană (inclusiv înarmarea rebelilor), Rusia şi Iranul au fost de partea regimului, iar Statele Unite au încercat până acum o expectativă prelungită şi au mizat pe rezolvarea internă a conflictului (lucru care nu s-a întâmplat), pe fondul unui discurs general critic la adresa violenţelor împotriva civililor. Desigur, Israelul ar face foarte bine să nu se amestece în acest conflict (deşi este, se pare, tot mai greu) iar raidurile aeriene pe care le-a desfăşurat recent în interiorul Siriei au produs inevitabil şi instantaneu solidarizarea lumii arabe, inclusiv iritarea zgomotoasă a Arabiei Saudite, altminteri ostilă preşedintelui Bashar al Assad.

În schimb, Turcia ar putea fi cheia deblocării impasului sirian, iar foarte recentele întâlniri politice avându-l în centrul scenei pe premierul Recep Tayyip Erdogan (mai ales cea cu preşedintele Barack Obama de acum câteva zile) sugerează tot mai insistent „soluţia regională”, în contextul în care America are încă ezitări privind o intervenţie condusă de puterile occidentale, desigur după experienţele discutabile, mai vechi sau mai noi, din Afganistan, Irak sau chiar Libia. Turcia are în acest caz avantajul de a fi un aliat important al Statelor Unite, acceptată ca partener credibil şi de Rusia, de a avea cunoaşterea spaţiului cultural şi puterea necesară rezolvării militare a conflictului, de a aparţine civilizaţiei Islamului, de a avea o autoritate politică şi o influenţă economică în creştere în Orientul Mijlociu.

Care ar fi însă momentul legitim al intervenţiei, dat fiind faptul că „legitimitatea” trebuie cel puţin formal asigurată de comunitatea internaţională, chiar în condiţiile unui război civil în care culpele sunt amestecate? Preşedintele Obama a încercat să dea definiţia liniei roşii a conflictului din Siria, dincolo de care America nu mai poate rămâne pasivă: folosirea armelor chimice.

Bun, când totul părea clar şi înţelesesem cu toţii ce va urma, surpriză de proporţii: elveţiana Carla Del Ponte, fost procuror al Tribunalului Penal Internaţional, actualmente inspector ONU, face declaraţia incendiară din 5 mai a.c. („îngropată” ulterior în tăcere de media occidentale), în care denunţa utilizarea gazului sarin de către opoziţia siriană[1]. Declaraţia, venită din partea unui oficial credibil al Naţiunilor Unite (procurorul care a instrumentat cazul fostului preşedinte sârb Slobodan Miloşevici) a încurcat serios socotelile, spre satisfacţia regimului Assad şi a Moscovei. Au fost ulterior necesare Casei Albe zece zile să ajungă totuşi la concluzia că este foarte probabil ca trupele guvernului de la Damasc, nu rebelii, să fi utilizat gazul interzis. În fine, în Orientul Mijlociu se pare că până şi linia roşie este cam tremurândă…

Rămâne de văzut ce soluţii va aduce conferinţa „Geneva 2”, la un an după ce conferinţa internaţională „Geneva 1” din 30 iunie 2012 nu a avut practic rezultate notabile pe teren şi nu a curmat calvarul sirienilor. Probabil, membrii Grupului Prietenii Siriei, care se vor reuni curând în Iordania în pregătirea acestei conferinţe decisive, vor pregăti ieşirea din scenă a lui Bashar al Assad, acceptată se pare, în cele din urmă, şi de Moscova.

Chiar şi aşa, greul pentru Siria va continua în anii următori. Fără îndoială, nimic nu este mai rău decât războiul, deci orice final al conflictului ar fi bun, până la punctul la care s-ar putea să devină limpede că, pe termen scurt şi mediu, sirienii nu au soluţii proprii de guvernare, „altele” decât cele pe care le-am văzut deja căsăpindu-se reciproc şi devastând ţara într-un măcel odios, iar Statele Unite şi Rusia, chiar dacă pot în principiu conveni asupra nevoii de a limita expansiunea islamismului politic, au încă viziuni diferite asupra viitorului Siriei şi Orientului Mijlociu. Şi dacă Turcia ar putea oferi soluţia imposibilă pentru occidentali, care ar fi preţul politic? Ar putea accepta Franţa şi Germania deblocarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană? E prea mult, e prea puţin?

______________


[1] http://www.reuters.com/article/2013/05/05/us-syria-crisis-un-idUSBRE94409Z20130505

_________________________________

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Petronius. spune:

    Eu nu inteleg de nu se spune clar faptul ca inarmarea rebelilor sirieni eeste de fapt o lovitura data Siriei ca si stat. Scopul acestui razboi impotriva Siriei (nu a regimului), este de a slabi tara care este cea mai apropiata Iranului, inainte de razboiul impotriva acestuia.

    Sa recunoastem, Iranul are “inadmisibil” de mult petrol pe care refuza sa il cedeze; de fapt asta a fost si “vina” lui Gaddafi.

    Orice tara poate fi aruncata in haos, daca suficient de multi bani sunt transferati celor care doresc sa ia puterea prin lupta, sau celor care doresc independenta. Asa s-a intamplat in Yugoslavia si apoi in Serbia. Nu cred ca ati utat UCK, organizatie terorista dupa toate definitiile posibile, care au fost ajutati masiv cu arme si bani. Revin la exemplul Libian, unde in fiecare zi mor oameni (ca si in Siria), dar pee care nimeni nu-i numara si nici nu-i pomeneste la stiri.

    Se indoieste cineva ca daca secuii ar primi sprijin politic si financiar de la americani sau de la germani, in zona ar incepe un razboi urat ? se indoieste cineva ca in acest scenariu ipotetic, Romania ar fi rupta ? Va indoiti oare ca presa internationala nu ne-ar demoniza dupa scenariul de la Targu Mures, in care victima romana a fost prezentata ungur si invers !?

    • Palade spune:

      Intentia SUA, Angliei si Frantei este de a crea in nordul Siriei, nordul Iracului si nordul Iranului, un stat marioneta curd care sa tina de la Marea Caspica la Marea Mediterana si prin intermediul caruia sa poata fi asigurat accesul facil al occidentului la resursele de petrol ale regiunii Caspie si ale nordului Iracului.

      Nici Rusia, nici Iranul nu doresc formarea unui asemenea stat si vor lupta impotriva fortelor occidentale din Siria, mascate in rebeli, chiar si fara presedintele Assad.

    • Dica spune:

      Parca guvernul roman, in orice varianta a fost el, nu s-a apucat sa bombardeze Harghita si Covasna numai fiindca secuii tineau adunari pe acolo! Si de fapt pe cate inteleg eu, in Siria situatia este exact invers: o minoritate mai mica de 15% – alawitii sprijina regimul, majoritatea cere plecarea lui. Sigur ca si-au bagat si strainii codita; dar iar daca nu ma insel rusii au baza navala la Tarsos, plimba nave de razboi pe coasta Siriei si mai trimit cadou si niste rachete regimului sa nu fie prea monoton pentru Bashar sa-si ucida populatia doar cu tunul. Iar rebelii sigur ca s-au radicalizat; dupa vreun an de proteste pasnice au trecut la cele armate…. si vechiul jihad in completare.

  2. dorin valeriu spune:

    Nu stiu daca e bine sa analizam fenomenul sirian intr-o cheie confesionala, doar pentru ca s-a nimerit ca familia Assad sa apartina comunitatii allawite. Sa ne reamintim ca partidul Baas Arab Socialist a fost o miscare politica pan-araba, care a reusit la un moment dat sa cucereasca puterea in mai multe state, in Irak precum amintiti. Siria a ramas ultimul bastion al acestui partid, sprijinit candva si de URSS dar cred ca ideile sale mai au aderenti in Lumea Araba.
    In Siria situatia se complica prin prezenta a numeroase minoritati etnice si/sau religioase, care s-ar simti amenintate de un regim islemist radical, familia Assad asigutandu-le un grad acceptabil de siguranta si o relativa libertate..
    “Le mieux est l’ennemi du bien ! E un proverb arancez pe care sirieni, cateva decenii sub protectorat, il cunosc bine !

  3. Ștefan A. spune:

    Elveţiana Carla Del Ponte a facut declaratile alea iar prim ministrul turc Erdogan a fost in USA si a prezentat oficial dovezi ca regimul sirian a folosit cel putin 200 rachete , proiectile , bombe cu incarcaturi chimice impotriva “revolutionarilor” .
    A cerut oficial si declararea unei “no fly zone” de catre NATO deasupra Siriei .
    Nu stim ce “succes” va avea propunerea lui dar oricum pina nu se garanteaza rusilor ca vor avea mereu acces neingradit la baza lor navala din Siria , nici o sansa sa se miste ceva in front.
    Nu mai discutam nici de cite miliarde incaseaza anual Rusia din contractele militare cu Siria . Deci ,cu riscul sigur sa ramina fara UNICA baza militara/navala in Mediterana , cu riscul sa piarda miliarde fara contractele banoase cu sirienii , rusii se vor decide sa se sinucida politic si strategic-militar de dragul “democratiei” care devine tot mai mult “talebana” in toate tarile arabe ?
    Nici o sansa .
    Se va asista la un masacru continu pina cind una din tabere va fi anihilata total . Cum a fost si in Libia doar ca acolo colonelul era dusmanit de toti cu putere de pe planeta .

  4. alfred spune:

    lol habar nu ai care e situatia militara de pe teren in Siria (momentan alawitii se afla in ofensiva si au recastigat zone mari de teritoriu in Homs si Aleppo).
    Esti praf,regimul sirian al lui Bashar o sa mai reziste cel putin cativa ani si chiar si atunci cand va cada tot nu va fi pace in Siria deoarece o sa ramana Hezbollah in tara care va fi in continuare sprijinita de Iran.Mai documenteaza-te inainte de a face afirmatii penibile gen ”o sa cada regimul pana in vara” ! Iar Siria va fi divizata in mai multe tari : o tara a alawitiilor,a sunitilor si a kurzilor …
    Asta e viitorul Siriei

  5. amanda13 spune:

    A devenit deja un simbol al “bunavointei si clementei” rebelilor sirieni imaginea cu rebelul care dupa ce a despicat trupul unui soldat guvernamental, ii mananca organele

    http://www.youtube.com/watch?v=LEZUraRor1o

    oricat a incercat media leftista de aici sa coafeze aceasta atrocitate, incercand sa produca circumstante atenuante pentru respectivul rebel, pe forumurile si site-urile americane oamenii spun ca nu ar trebui sa-i sustinem pe rebelii sirieni, fiindca acestia sunt la fel de rai ca regimul caruia i se opun, daca nu cumva mai rai fiindca de partea lor lupta si multi militanti islamisti pe care, daca i-am ajuta, ar ajunge probabil sa lupte impotriva occidentului odata ce au terminat cu regimul al-Assad.

  6. smaranda spune:

    Situatia este intr-un echilibru relativ (si durata conflictului este un argument). Actori politici principali (SUA si RUSIA) s-au abtinut sa influenteze conflictul dar asta nu inseamna ca va ramine asa. Sint interese mari in joc si frica de a nu pierde controlul situatiei fac ca influentele sa fie cintarite bine. Iranul sprijina direct si pe fata regimul lui Assad iar hizbalah s-a alaturat de curind si el. Oricine va veni in Siria va fi mai rau ca inainte de conflict. Asta s-a intimplat in Egipt unde situatia si interesele au fost similare iar acum situatia economica este dezastru, situatia sociala este un continuu conflict cu rapiri, demonstratii si atentate. Faptul ca Turcia suporta si primeste majoritatea refugiatilor ii confera o anumita autoritate in a interveni in conflict dar a facut tot posibilul sa aiba acordul Nato. Inca odata sa ne bucuram ca sintem in Nato pentru ca asemenea lucruri nu se vor intimpla in interiorul organizatiei.

  7. alois spune:

    “Personal, deşi nu am, fireşte, informaţiile „din interior”, de la sursă, detaliate şi actualizate, de care se presupune că dispun diplomaţii activi şi responsabilii de dosar, ci doar acces la analizele de politică internaţională cu caracter public care apar în lume, ”
    Stimate domn, parca spuneati la inceputul articolului ca aveti informatii pentru ca ati intalnit un expert din MAE. Asadar aveti sau nu informatii din interior?
    Daca dv credeti ca diplomatii nostri au acces la informatii detaliate si actualizate din lecturarea dosarelor de tari ei bine sa stiti ca nu e decat uneori (rar) astfel. De fapt responsabilii de dosar strang si ei din presa romana si straina ce apare si mai pun si ceva din telegramele diplomatice (care si ele sunt scrise de diplomatii la post folosind 99% tot stiri din presa) si asta e informatia la care au acces decidentii. Noroc cu wikileaks ca mai aflam si noi, romanii (inclusiv angajatii MAE, SRI, SIE etc.) informatii de valoare care nu provin doar din surse publice. M-as bcura ca telegramele MAE ref la Orientul Mijlociu din ultimii 10 ani sa ajunga publice prin ceva gen Wikileaks ca sa vedem si noi, oamenii de rand, ce minunatii citesc diplomatii romani si politicienii care au acces.

  8. 1.Condoleezza Rice, constata in 2005, la discursul inaugural al guvernarii lui Bush, tinut la Universitatea Americana din Cairo, ca ,,timp de 60 de ani, Statele Unite au cautat stabilitatea in Orientul Mijlociu cu pretul democratiei, insa in cele din urma nu au obtinut nici una, nici alta”.
    Desi a mai trecut un deceniu, in aceasta zona, situatia nu s-a schimbat prea mult.
    Care ar putea fi cauzele care sa conduca la esecul unor imense eforturi militare, materiale si financiare, de a stabiliza zona cea mai sensibila a lumii, de principal furnizor de petrol?
    Fostul secretar de stat (si politolog) a recunoscut ca Wasingonul a gresit, deoarece nu s-a concentrat pe efortul de reconstructie in Irak, atribuind aceasta problema, unei lipse de intelegere a lucrurilor.
    Intradevar, pretutindeni, SUA si NATO au cautat sa implementeze demcratia politica moderna, unor tari aflate sub dictatori, fie in state feudale(tirzii),lipste de institutiile, cultura si mentalitatile caracteristice democratiei moderne.
    Fata de 2005, situatia s-a mai schimbat, dar se pune intreabarea daca SUA va esua si in Siria, datorita inapoierii si lipsei unor structuri politice democratice.
    2.Un prim raspuns ar fi da, desi o alternativa exista si va trebui incercata, abordind ,,problematica schimbarii”, in mod integrat – politic economic si social – iar nu doar prin prisma intereselor de securitate americane, cum recunostea in 2010, acelasi secretar de stat.
    ,,Nu ne-am dus la razboi in Irak pentru ca sa democratizam Irakul”, declara C.Rice la o intilnire la Clubul National de Presa in 2010, adaugind ca SUA nu a luptat impotriva lui Hitler pentru a democratiza Germania. ,,Intri in razboi cind exista o amenintare de securitate, iar Saddam Hussein era vazut ca o amenintare la adresa intereselor si securitatii noastre”, a explicat Rice(in prezent profesor universitar).
    In tarile arabe, conflictele interne apar in urma unor dezechilibre politice, economce si sociale majore, carateristice unor societati dictatoriale si inapoiate, iar ,,reechilibrarea” acestora nu-i posibila numai prin ,,reasezare” politica, fie ea si ,,democratica”, fara a se rezolva si profundele dezechilibre economice si sociale, care au generat insasi dezechilibrul politic (de) rezolvat prin interventia militara.
    2.Este evident ca ulterior, SUA a incercat in Irak si Aganistan sa se concentreze si pe ,,reconstructie”, insa fara mare succes, din lipsa unor proiecte economice capabile sa construiasca o economie aproape de la ,,zero”,care sa evolueze singura spre dezvoltare,asigurind locuri de munca si o ,,ocupatie” zilnica arabilor, alta decit sa se bata intre ei.
    In lipsa unui astfel de proiect, care sa dea sens activ, economic, actiunii autoritatilor locale,regionale si nationale, unificind intr-o directie majora, economica, energiile unor populatii cu profunde fracturi religioase – spre a elimina imensele ,,rupturi” economice si sociale – democratizarea politica ramine lipsita de fundamentul economic si social pe care sa adere si sa se dezvolte.
    In lipsa componentei economice si sociale a democratiei politice, care sa rezolve conflictele generate de interese economice si sociale divergente, dimensiunea conflictelor politice ramine neschimbata,urmind a se schimba doar forma si destinatarul viitoarelor conflicte politice.
    De la actiuni armate contra fostului dictator, politica se va schimba, catre actiuni violente contra grupurilor sau clanurilor in raport de care alte grupuri continua a fi defavorizate economic si social.
    3.SUA si tarile democrate nu vor putea asigura niciodata stabilitatea in Orientul Mijlociu numai cu cu ,,pretul democratiei” politice – fara a plati si ,,pretul democratiei economice si sociale”, constituit de constructia si implementarea unui ,,program economic si social ” (insotitor al celui politic) – in lipsa caruia democratia politica dureaza numai pina la plecarea armatei de ocupatie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)