Home » Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Lumea în schimbare: autocrațiile în avânt pun în criză modelul democrației liberale

Cristian Felea martie 18, 2019 Global / Europa, Sinteze
40 comentarii 2,264 Vizualizari

”Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni.”

Psalmul 11/12, al lui David

Între 15 și 17 februarie 2019 s-a desfășurat la Munchen, în special în sălile de conferințe ale hotelului Bayericher Hof, ediția a cincizeci și cincea a Conferinței de Securitate de la Munchen (CSM), un eveniment internațional ce se adresează principalelor teme ale securității mondiale, care a fost fondat în anul 1963 de Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin.

Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin, așa cum ne spune Wikipedia, a fost un publicist german cu o istorie extrem de interesantă: familia sa a făcut parte din rezistența împotriva naziștilor, iar el personal, ca ofițer al Wehrmacht, a făcut parte din anturajul lui Claus Graf Schenk von Stauffenberg, ofițerul de stat major care a organizat complotul din 20 iulie 1944 de la Bârlogul Lupului din Rastenburg, din care totuși Adolf Hitler a reușit să scape cu viață.

Obiectivele CSM sunt legate de abordarea – analiza și dezbaterea principalelor teme de securitate globală, prezente sau viitoare, din perspectiva unei rețele globale de securitate. La prima reuniune a CSM au participat lideri importanți ai lumii occidentale, printre care Helmut Schmidt, fost cancelar al Germaniei Occidentale și Henry Kissinger, fost secretar de stat în administrația Richard Nixon.

Ewald-Heinrich von Kleist-Schmenzin a condus lucrările CSM până în anul 1997, iar în anul retragerii sale lucrările conferinței nu au mai avut loc. Din anul 2009 CSM este condusă de Wolfgang Ischinger, fost ambasador al Germaniei în Statele Unite ale Americii.

Majoritatea observatorilor, inclusiv liderii politici prezenți cu alocuțiuni la lucrările CSM, au căzut de acord, în diverse maniere, că ordinea mondială după modelul democrațiilor liberale se găsește astăzi în criză, pe de-o parte creată de asaltul a două puternice autocrații ce se afirmă/reafirmă ca puteri mondiale – China și Rusia – și revendică un nou model de ordine globală, iar pe de altă parte pentru că liderul lumii libere pare că și-a pierdut apetitul pentru leadership, mai ales după ce președintele Donald Trump s-a impus la Casa Albă cu doctrina America First.

În bunul obicei al CSM aceste subiecte nu au fost ocolite la Munchen și o bună parte a meritului îi revine lui Wolfgang Ischinger și echipei sale, care nu s-a ferit să pună degetul pe rană în Raportul Conferinței, numit Marele puzzle, cine va reuni piesele? [1] Alocuțiunile liderilor SUA, China sau Rusia au confirmat impasul de pe scena globală, iar Europa și-a afirmat intențiile de a se redefini ca putere mondială, translatându-și potențialul soft și în sfera de furnizor hard de securitate.

Toate (sau aproape toate) cărțile sunt pe masă, CSM și-a atins obiectivul. Liderii chemați să negocieze o eventuală nouă rețea de securitate globală, și aici ne referim în mod deosebit la Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin, au dovedit deocamdată o apetență (tot mai) redusă pentru dialog, în măsura în care se centrează pe obiective așa-zis naționale și pun astfel puterile pe care le conduc pe un curs de coliziune pe care aproape că și-l doresc, oricât de irațional pare acest lucru.

CUM VĂD LIDERII OCCIDENTULUI LUMEA DE MÂINE

Aș începe scurta analiză a luărilor de poziție ale liderilor occidentali cu discursul Federicăi Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă și securitate, pentru că din perspectiva României, ca stat membru al Uniunii Europene, și a noastră, ca cetățeni europeni, este foarte important ca într-o lume turbulentă să înțelegem atât provocările emergente, cât și soluțiile. Iar soluțiile, pentru a fi viabile din perspectiva Europei, nu pot exista decât în cheia solidarității și efortului comun.

Federica Mogherini și-a început expunerea avertizând că niciuna din provocările mondiale actuale de securitate nu pot fi abordate pur militar. În consecință, singura cale este aceea de a ne adresa acestor provocări printr-un mix de instrumente care să includă: promovarea drepturilor omului, emanciparea reală a tinerilor și femeilor în viața socială și politică, reconcilierea, soluții la problema schimbărilor climatice și așa mai departe.

Plecând de la datele Raportului Ischinger (al Conferinței), Federica Mogherini observă că s-a preferat descrierea marilor state europene ca fiind puteri globale de mărime medie. Înaltul Reprezentant este însă de părere că, la scară globală dimpotrivă, toate statele europene sunt doar țări mici dar care, unindu-și forțele și cooperând eficient și integrat se pot afirma fără dubiu ca o super-putere.

Probabil că și celelalte mari puteri globale, fie că este cazul marelui aliat, adică SUA, fie că este Rusia, care în prezent este poziționată ca un adversar al Uniunii, sau China au același tip de evaluare asupra Europei, motiv pentru care încearcă pe diverse căi să submineze efortul de integrare și consolidare al unei Uniuni care să vorbească pe o singură voce și să acționeze unitar, sinergic.

De altfel, actualii lideri ai Uniunii, așa cum limpede a explicat la Munchen Federica Mogherini, fără a renunța la caracteristica de soft power, dată de performanțele sale economice și de anvergura participării la comerțul mondial, au inițiat proiectele comune prin care să-i adauge Europei și o componentă credibilă de hard power. Procesul poate fi de durată, pentru că se va face prin cooperare și investind în parteneriate, dar de succesul său va depinde atât viitorul continentului, cât și cel al alianței euro-atlantice.

Mike (Michael Richard) Pence, vicepreședintele american, a condus la CSM cea mai importantă delegație americană ce a participat vreodată la Conferința de la Munchen și care i-a inclus, printre alții, pe secretarul apărării, Patrick Shanahan, pe senatorul Lindsey Graham și dintre democrați pe fostul vicepreședinte Joe Biden sau pe speaker-ul Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.

Discursul lui Pence a fost amplu, dar în esență s-a mărginit la a relua temele principale ale doctrinei administrației Donald Trump pentru modelarea ordinii globale și, implicit a relației euro-atlantice:

(i) America First nu înseamnă America Alone;

(ii) Statele Unite au elaborat o nouă strategie națională de securitate care să garanteze pacea prin puterea Americii. A demarat modernizarea arsenalului nuclear și s-a elaborat o nouă strategie de apărare antirachetă;

(iii) Cu o Americă fortificată în puterea sa militară și economică, președintele Trump face eforturi să-i determine și pe aliații din NATO să se reangajeze plenar în efortul de apărare comună și deja se văd progrese extraordinare în acest sens;

(iv) SUA nu vor sta cu mâinile în sân în timp ce unii aliați ai NATO achiziționează armament de la adversari: Cum să apărăm Occidentul dacă el devine dependent de Puterile din est?;

(v) Trebuie în egală măsură protejată rețeaua de telecomunicații și America își atenționează partenerii europeni să fie vigilenți și să respingă orice soluție care poate compromite integritatea infrastructurii parteneriale de comunicații;

(vi) SUA au decis să aducă înapoi trupele din Siria, dar este doar o schimbare de tactică și nu o schimbare a misiunii Americii în zonă;

(vii) Președintele Trump și-a anunțat la finele anului 2017 strategia pentru Asia de Sud. Astfel, datorită efortului trupelor americane, în Afganistan Talibanii au fost obligați să se așeze la masa negocierilor, pentru a seta termenii unei păci durabile;

(viii) Problemele cheie în relația SUA cu China țin de balanța comercială dezechilibrată, dar și de alte chestiuni importante în sfera cooperării economice (proprietatea intelectuală, transferul forțat de tehnologie), de navigația în Marea Chinei de Sud, interferența în politica internă ale statelor, drepturile minorităților religioase etc.; dar: Beijingul cunoaște foarte bine poziția noastră!;

(ix) Toate națiunile trebuie să facă front comun și să susțină rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU privind Coreea de Nord, pentru a o determina să își mențină angajamentul de respectare a Declarației de la Singapore.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a preferat să își mențină discursul în zona în care sfera intereselor celor două țărmuri ale Atlanticului coincide. Referindu-se la Tratatul IFN și la denunțarea sa de către SUA, Jens Stoltenberg a ținut să reamintească public că în anul 2007, tot la CSM, Vladimir Putin a evocat pentru prima dată intenția Rusiei de a se retrage unilateral din Tratatul IFN.

NATO este pus în fața unei noi realități, a unei curse a înarmărilor și, consideră Jens Stoltenberg, alianța este pregătită pentru o lume post-Tratat, ceea ce nu înseamnă că ia în considerare să desfășoare în Europa noi capacități de lansare a armelor nucleare. Însă cooperarea dintre America de Nord și Europa devine tot mai importantă, pe măsură ce balanța de putere în lume se schimbă.

China, afirmă Jens Stoltenberg, este un factor cheie în înclinarea balanței mondiale de putere. Dar relația cu China, spre deosebire de relația cu Rusia, menține încă un potențial ridicat de cooperare (iar ca exemplu secretarul general a furnizat cooperarea anti-piraterie din largul coastelor Somaliei), chiar dacă potențialul de confruntare nu este nici el de neglijat.

La acest capitol importante de reținut mi s-au părut și câteva idei din discursul lui Heiko Maas, ministrul german de externe, care a creionat poziția Germaniei. Maas consideră că schimbările din lumea actuală necesită un cu totul alt unghi de abordare și, din această perspectivă, trei aspecte sunt importante:

(i) Germania înțelege perfect cât de important este parteneriatul transatlantic pentru securitate, stabilitate și menținerea ordinii globale;

(ii) Într-o lume nesigură, susceptibilă la naționalism și populism, Germania este dedicată cooperării internaționale și multilateralismului;

(iii) Germania susține în lumea de mâine o Europă puternică.

Ce înseamnă o Europă puternică pentru Germania, Maas a explicat în următorii termeni: întâi, trebuie să fie capabilă să acționeze în materie de securitate ca pilon al Alianței Nord-Atlantice, dar și dezvoltându-și propriile-i capacități de apărare; al doilea, să transforme capitalul geo-economic în capital geopolitic și, al treilea, să se asigure că nu rămâne în urmă în cursa dezvoltării tehnologiilor viitorului.

Heiko Maas a mai ținut să avertizeze că cei care strigă după recâștigarea controlului cel mai adesea se găsesc singuri la un moment dat; și nu doar atât, astfel nu mai reușesc să rezolve nici măcar o singură problemă importantă. Aluzia la administrația Trump și la politicienii britanici care susțin Brexit este evidentă.

RETORICA AUTORITARIȘTILOR: DE LA MIMAREA DEMOCRAȚIEI LA JUSTIFICAREA NEGĂRII LIBERTĂȚILOR ȘI A DREPTULUI FORȚEI

Nu pot să încep analiza dedicată acestui capitol fără discursul ministrului rus de externe, Serghei Lavrov: idei clar formulate, aluzii limpezi și o abordare în genul cu care liderii Kremlinului, în frunte cu Vladimir Putin, au obișnuit opinia publică internațională în ultimii zece ani – o retorică de mare putere decisă să abordeze impetuos, pe cont propriu scena globală, cu orice preț.

Ideile din discursul ministrului rus de externe care mi-au reținut atenția ar fi pe scurt următoarele:

(i) Discursul face apel la ideea de Casă Europeană, oricât de ciudat pare, dată fiind situația globală actuală;

(ii) Alegerea Europei de centrare pe NATO în logica adeptului supus al Americii, în ciuda apelurilor Federației Ruse la cooperare este eronată: au urmat bombardamentele unilaterale și nelegale din Iugoslavia, recunoașterea independenței Kosovo, extinderea NATO către est, sprijinul acordat loviturii de stat de la Kiev, refuzul de a accepta o politică de renunțare la vize și așa mai departe. Rezultatul: nu s-a mai putut construi o Europă unită, de la Atlantic la Urali și avantajele apropierii Europei de Rusia au fost irosite;

(iii) Crearea unui spațiu comun de la Lisabona la Vladivostok ar fi sporit avantajul de competitivitate, mai ales din perspectiva comportamentului egoist al unor țări în piața globală, care forțează regulile jocului la ONU sau WTO;

(iv) Contrar speculațiilor, Rusia este în continuare interesată de-o Uniune Europeană puternică.

Discursul reprezentantului Partidului Comunist Chinez, Yang Jiechi, membru al Biroului Politic, a fost scurt și menit să sublinieze încă o dată și la CSM care sunt elementele de bază al doctrinei Xi Jinping. Astfel, poziția Chinei este aceea că ONU este simbolul multilateralismului pe scena globală și cooperarea internațională trebuie să se bazeze pe plasarea ONU în centrul arhitecturii globale, așa cum de altfel prevede Carta Organizației Națiunilor Unite.

Sintetizată în patru puncte, viziunea lui Xi Jinping asupra principiilor cooperării internaționale este: (i) egalitatea suverană ca cea mai importantă normă ce guvernează relațiile dintre state, (ii) dialogul și consultarea, (iii) domnia legii, relații internaționale bazate pe prevalența dreptului și (iv) cooperarea bazată pe câștiguri mutuale, care să permită dezvoltarea în comun a comunității internaționale.

Un discurs aparte a venit din partea autoritaristului lider egiptean Abdel Fatah El-Sisi. Discursul său s-a centrat pe problemele Africii și influența sărăciei și a conflictelor regiunii asupra fenomenului migraționist, pe influența nefastă a conflictului israeliano-palestinian asupra păcii în lume – ambele alimentând (cu retorică și luptători) terorismul global.

El-Sisi consideră că numai cooperarea internațională veritabilă poate opri conflictele și să contribuie la aplicarea unor noi concepte de bună guvernare, protecția drepturilor omului, emanciparea femeilor, reformarea educației și a sistemelor de sănătate, dezvoltarea infrastructurii și a agriculturii, încurajarea dezvoltării rurale, crearea de noi locuri de muncă, creșterea volumului investițiilor, promovarea comerțului și a cooperării regionale.

În privința Africii, problema Libiei, crede El-Sisi, este crucială, una dintre cele mai preocupante de pe continentul african. Egiptul este interesat în implementarea Agendei Africa 2063, a Acordului de Comerț Liber pe Continentul African, în traducerea în realitate a ideii anului 2020 ca An al reducerii la tăcere a armelor în Africa, care înseamnă însă că vor trebui promovate programele de reconstrucție și de dezvoltare de tip post-conflict peste tot unde este cazul pe acest continent.

Discursul lui Abdel Fatah El-Sisi a ridicat probleme care pentru opinia publică din Europa sunt cumva sub radarul interesului. Dar care există, sunt reale și presante, aflate la originea migrației africane către Europa. În privința fenomenului migraționist, a menționat Abdel Fatah El-Sisi, statele africane s-au implicat în Procesele de stabilizare Valletta și Khartoum, precum și în redactarea Convenției Internaționale asupra Migrației; mai rămâne ca și țările dezvoltate să se implice cu energie pentru rezolvarea problemelor care generează fenomenul.

Nu în ultimul rând, El-Sisi a atenționat că eșecul reglementării Problemei Palestiniene se constituie în sursa principală de instabilitate a Orientului Mijlociu – o moștenire grea ce apasă asupra conștiinței tuturor părților implicate de aproape un secol.

CONTEMPLĂM UN VIITOR INCERT

Opiniile observatorilor care au participat la sau au fost în contact cu cele trei zile de lucrări ale Conferinței de Securitate de la Munchen au oscilat de la nedumerire până la dezamăgire amară, asta dacă nu ținem să luăm în considerare opiniile înregimentate provenind din capitalele unde presa liberă și gândirea critică au fost înlocuite cu simulacre menite să urmeze linia conducătorilor.

Politico, de exemplu, nu s-a ferit să descrie lucrările conferinței în termeni întunecați de-a dreptul: CSM nu a fost niciodată un eveniment pentru cei slabi de inimă. Dar chiar și în aceste condiții, întâlnirea din acest an, a 55-a, poate fi cel mai bine descrisă prin atmosfera funestă în care s-a desfășurat.

În marea majoritate a lor publiciștii, observatorii, diplomații citați sau editorialiștii au remarcat ruptura ce s-a creat între America, sub administrația Donald Trump, și Europa, de rău augur pentru viitorul Occidentului și pentru prevalența modelului democrațiilor liberale de ordine globală.

The New York Times remarca: Nu se mai poate pretinde că Trump nu este în zona liderilor autoritariști. Puterile europene contemplă deja perspectiva unei lumi în care să evolueze fără ancora americană. Și tot The New York Times observa, cu privire la mesajele transmise de liderul delegației americane la CSM, că: Vicepreședintele Mike Pence a susținut la CSM poziția America First într-un teritoriu ostil, în fața aliaților europeni. Nu s-a ferit să repete cerințele ca Europa să se retragă din acordul nuclear cu Iranul, să insiste pe interzicerea echipamentelor de telecomunicații chineze și pe cerința de creștere rapidă a contribuțiilor la NATO.

The Atlantic nu a ocolit în editorialele sale subiectul rupturii, pe care o consideră certă și clară, dintre cele două țărmuri ale Atlanticului: Europa și administrația Trump au renunțat să mai pretindă că se respectă reciproc. De patru ani asistăm la o șaradă. Toată lumea știe că este o problemă, deși public liderii afirmă că nu s-a schimbat nimic fundamental. Dar la CSM șarada a luat sfârșit.

Jurnaliștii americani de la The Wall Street Journal, la rândul lor, au remarcat că delegația americană, deși cea mai mare dintre cele care au participat vreodată la CSM, a fost divizată: Am văzut la Munchen o Americă divizată, Mike Pence și democrații, printre care și predecesorul său, Joe Biden, oferind viziuni contrare asupra relațiilor internaționale ce vor modela lumea viitorului.

Poziția europenilor a fost analizată mai cu seamă prin prisma declarațiilor oficialilor germani participanți la CSM. The Telegraph, de exemplu, a remarcat avertismentele Angelei Merkel privind planurile administrației Trump pentru Siria: La CSM, Angela Merkel a avertizat că retragerea trupelor din Siria, planificată de SUA, după înfrângerea ISIL și prăbușirea Califatului, riscă să ofere controlul asupra întregii zone Iranului și Rusiei.

În aceeași cheie, de reproș pentru actuala politică (izolaționistă) a SUA venit dinspre guvernul german, The Washington Post remarcă: Ministrul de externe german cheamă la o întoarcere la multilateralism și îl critică pe președintele american Donald Trump pentru abordarea izolaționistă, pe care o consideră contraproductivă.

Agenția chineză Xinhua se menține însă în linia expozeului pe care Yang Jiechi, oficialul Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez ce a condus delegația Beijingului l-a susținut la CSM și punctează asupra întâlnirii bilaterale cu ministrul de externe german în marja conferinței. Oficiosul chinez trece în revistă așadar temele oficiale ale politicii Beijingului pentru Europa, reafirmate cu prilejul conferinței și a întâlnirii Yang – Maas: S-a subliniat speranța că Germania va menține nivelul cooperării cu China în domeniile hi-tech și al investițiilor. De asemenea, s-a arătat că China sprijină cooperarea cu Uniunea Europeană și întreg procesul de integrare europeană.

Poziția Rusiei, exprimată la CSM de Serghei Lavrov, a fost comentată atât de presa occidentală, cât și de publicațiile rusești. Bloomberg remarca tendința reprezentantului diplomației ruse de a se victimiza atunci când descrie blocajele dialogului cu SUA: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat că administrația Trump nu a fost de acord cu consultări de substanță asupra Tratatului START, dar și că Rusia va continua să insiste pe lângă SUA pe acest subiect.

Sputnik International a insistat pe ideea că, în spatele ușilor închise, Rusia este de fapt un partener de dialog căutat și respectabil pentru Occident: Agenda lui Serghei Lavrov a fost foarte încărcată pe parcursul CSM, având întâlniri cu omologii din Belgia, Olanda, China, Germania, cu înaltul reprezentant Federica Mogherini și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Atmosfera în cursul discuțiilor a fost prevalent constructivă. Se remarcă și că, în ciuda insistențelor americane, cum s-a văzut și la Munchen, cancelarul Angela Merkel refuză să excludă dialogul cu Rusia.

Presa rusă nu s-a ferit, pe de altă parte, să atace temele abordate în discursul său de ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson; Russia Today insistând că: Nu poate fi vorba de o anexare a Crimeii, ci de o eliberare a etnicilor ruși din peninsulă de ucrainenii fasciști, care din primele zile ale anului 2014 au pregătit și pus în aplicare lovitura de stat de la Kiev.

Lucrările CSM au fost precedate de două extrem de interesante summit-uri, și anume cel din 13 februarie 2019, găzduit de Varșovia, pe tema conflictului israeliano-palestinian și altele la fel de arzătoare pentru Orientul Mijlociu, cum sunt conflictele din Siria și Yemen, dar și problema mai generală a luptei împotriva ISIL/Daesh. A urmat, în 14 februarie ac., summit-ul trilateral Rusia, Iran și Turcia, găzduit de președintele Vladimir Putin în stațiunea Soci de la Marea Neagră.

Cele două evenimente sunt corolarul diviziunilor de pe scena internațională și, chiar dacă obiectivul lor a fost relativ similar, și anume chestiunile care continuă să inflameze Orientul Mijlociu, nu au făcut altceva decât să pună în evidență: (i) ruptura dintre SUA și Europa în chestiunile privind Orientul Mijlociu, (ii) concurența efectivă Rusia – SUA, taberele constituite între cele două supraputeri mondiale și (iii) pivotarea premierului israelian Benjamin Netanyahu între Casa Albă și Kremlin, pentru a bloca soluția o capitală, două state.

Așa cum observa The Guardian[2], summit-ul de la Varșovia, patronat de administrația Trump, a fost boicotat atât de Bruxelles, de capitale importante ca Berlin, Paris sau Londra, care au participat cu diplomați de rangul doi, cât și de state importante pentru pacea din regiune: Turcia, Liban, Qatar și, evident, Iran și Autoritatea Palestiniană.

Turcia nu a participat la Varșovia în special pentru diferențele accentuate de viziune dintre autoritaristul Recep Tayyip Erdogan și administrația Donald Trump. Chestiunea care-i divide pe cei doi aliați cu preponderență privește susținerea de către SUA a coaliției YPG[3], formată din luptătorii kurzi din nord-estul Siriei, despre care Ankara susține că este de fapt ramura siriană a PKK.

Așa că Turcia, deși în mod natural nu are niciun motiv să încurajeze obiectivele pe care Rusia și Iranul, ca puteri concurente, le au în Orientul Mijlociu în general și în Siria în special, preferă nu doar să se apropie de acestea, dar și să amenințe Statele Unite că va da curs unor contracte de achiziție de armament din Rusia – sfidare ce va fi dificil de gestionat (mai ales) de Casa Albă.

Dincolo de chestiunile de conjunctură, Ankara a fost nevoită să se confrunte la Soci cu o poziție comună a Rusiei și Iranului care au încercat să forțeze un acord al Turciei pentru o ofensivă la Idlib, sub pretextul eliminării din teren a formațiunilor asociate Al Qaeda (așa numitele HTS), fără să obțină în schimb un angajament al celor două în chestiunea viitorului SDF – Forțele Democratice Siriene.

Conferința de Securitate de la Munchen nu putea, în condițiile menționate, decât să sublinieze în tușe groase marile falii ale ordinii globale ce se lărgesc cu fiecare zi ce trece, tributare problemelor critice moștenite din trecut – așa cum este cazul cel mai evident al conflictului israeliano–palestinian – și cărora nu doar că nu li s-au găsit soluții, dar în prezent sunt folosite ca excelente pretexte pentru contestarea leadership-ului Americii asupra ordinii mondiale.

PÂNĂ LA URMĂ, DESPRE CE A FOST VORBA LA MUNCHEN?

Din punct de vedere geopolitic, probabil că la Conferința de Securitate de la Munchen am asistat, în termenii publicației The Atlantic, la finalul șaradei cu care liderii politici ai puterilor care modelează ordinea globală au prelungit impasul ce a urmat finalului Războiului Rece. De fapt, ce anume s-a întâmplat după extraordinarul an 1989?

În primul rând, imperiul sovietic însuși s-a destrămat, ceea ce a ținut pentru un timp Kremlinul ocupat, mai ales că tendințele centrifuge cuprinseseră și republici ale Federației Ruse care formulaseră doctrine religioase în susținerea pretențiilor lor de emancipare (Cecenia, Daghestan). În tot acest timp, cu toată lupta pentru putere de la Moscova pentru succesiunea lui Boris Elțîn, Kremlinul și-a păstrat linia directoare a politicii externe pentru Europa: un protectorat rusesc, deghizat într-o Uniune de la Atlantic la Urali.

Aflat la final de mandat prezidențial, știind foarte bine că-i va urma în funcție un siloviki, și anume Vladimir Putin, Boris Elțîn a făcut o ultimă încercare și i-a cerut franc omologului său american, de asemenea aflat la finalul celor două mandate ale sale, să transfere controlul asupra Europei către Rusia: ”îți cer un singur lucru. Dă Europa Rusiei. Statele Unite nu sunt în Europa. Europa ar trebui să fie treaba europenilor. Rusia este jumătate europeană și jumătate asiatică. (…) Poți lua toate celelalte state și să le oferi securitate. Eu voi lua Europa să-i ofer securitate. Sigur, nu eu. Ci Rusia. (…) În Rusia avem puterea să protejăm toată Europa.”[4]

Nu cred că Boris Elțîn în acel moment nu a înțeles că nu poate primi decât un refuz de la Bill Clinton, dar solicitarea sa marca un avertisment în stilul unui lider moderat, dar totuși rus până-n măduva oaselor, pentru Occident că viitoarea generație de lideri de la Kremlin va face tot ce este posibil pentru ca planul unei Uniuni de la Lisabona până Vladivostok (Serghei Lavrov) să devină realitate.

Cred, pe de altă parte, că și în Europa există elite care nu consideră deloc absurde ideile pe care Elțîn le-a enunțat în fața lui Clinton; din punct de vedere geopolitic există rațiuni care atrag în egală măsură capitale europene și marii oameni de afaceri europeni, pentru că Rusia este un imens rezervor de resurse în cea mai mare parte neexplorate și dificil de protejat de Federația Rusă, cu o populație de numai 150 de milioane de locuitori la o suprafață de peste 17 milioane de km2.

De cealaltă parte a Atlanticului, SUA și principalul său partener din Uniunea Europeană, Marea Britanie, nu puteau accepta o construcție politică prin care Rusia să devină protectorul Europei; în același timp, pentru majoritatea cetățenilor europeni ideea este extrem, extrem de greu de digerat, în condițiile în care imaginea imperiului rus este aceea a unei oligarhii autoritariste violentă, măcinată de tendințe imperialiste pe care nu poate și nici nu vrea să le ascundă, precum și de un mesianism de ale cărui resorturi profunde nu poți decât să te temi.

Ca să scurtez, la CSM liderii ruși prezenți au ținut să-și prezinte dezamăgirea pentru alegerile Europei, care au îndepărtat Rusia de proiectul de la Atlantic la Urali (sau Lisabona – Vladivostok), adică, în cuvintele lui Vladislav Surkov, consilier al președintelui Putin (citat în Raportul Ischinger): ”Epica căutare a căii către vest a Rusiei s-a încheiat în cele din urmă. (…) În locul încercărilor repetate și mereu neizbutite de a deveni parte a civilizației occidentale, Rusia este de acum destinată unui secol (ori poate două sau trei secole) de singurătate geopolitică.

CSM nu a consemnat însă doar certitudinea că liderii Federației Ruse s-au declarat dezamăgiți de alegerile Occidentului și ostili ordinii mondiale impusă de Occident – din care a încercat repetat să facă parte dar nu au izbutit – ci și certitudinea că în niciun caz nu ne putem întoarce la ordinea mondială bipolară din vremea Războiului Rece, pentru simplul fapt că în ultimii treizeci de ani China a reușit să se afirme ca putere mondială, economic cu certitudine și tot mai accentuat și militar, și revendică o ordine mondială multipolară.

Ca să revin la tema capitolului, trebuie să remarc că, pe termen scurt și mediu, atât Rusia cât și SUA (conform doctrinei Trump) vor căuta căile prin care să influențeze proiectul european, astfel încât să zădărnicească integrarea avansată a Uniunii și dobândirea de capacități proprii de acțiune în materie de securitate, atât pentru continent, cât și prin crearea pârghiilor de a o exporta la nivel mondial, în zonele de interes.

Pe termen lung, China pare interesată în afirmarea Europei ca al patrulea pilon al multilateralismului global; cu ce nu poate fi de acord este modelul de democrație liberală pe care și Uniunea Europeană îl folosește ca marcă a viziunii sale privind ordinea mondială, indiferent de modul în care s-ar reașeza aceasta în viitor.

În privința Uniunii Europene, pe termen mediu și scurt administrația Trump și Kremlinul urmăresc cu mare atenție și încearcă să influențeze proiecte importante cum sunt:

(i) alegerile europarlamentare din mai 2019 și formarea noilor majorități în Parlamentul European și structura, respectiv leadership-ul viitoarei Comisii Europene;

(ii) extinderea Uniunii în Balcani;

(iii) Parteneriatul Estic (procesele electorale din Ucraina, Moldova etc.);

(iv) crearea armatei europene și a noii forțe de protecție a frontierelor.

Toate aceste mize sunt la vedere. Miza europarlamentarelor din perspectiva forțelor care contestă integrarea avansată a Uniunii Europene, structurată de populiștii/suveraniștii, a fost plastic enunțată de liderul maghiar în formula[5]: ”Dacă nu ne protejăm cultura creștină, vom pierde Europa, iar Europa nu va mai aparține europenilor. Europenii sunt fericiți dacă își pot decide singuri soarta. De aceea Constituția Ungariei recunoaște rolul de apărare a națiunii al creștinătății (…) trebuie să punem capăt visului nebun al unor State Unite ale Europei.” Aproape că sar în ochi mâna lui Steve Bannon și temele mesianismului rus în discursul lui Orban.

Viktor Orban s-a definit ca lider populist/suveranist cu ajutorul unei echipe de consultanți mentorată de Arthur Finkelstein, între timp decedat, celebrul inventator al teoriei oponentului de care trebuie salvată națiunea, și care în cazul particular al liderului maghiar a fost George Soros[6]; acum ”oponentul” este Bruxellesul și Soros. Arthur Finkelstein a fost și mentorul lui Roger Stone, cel pe care justiția americană îl bănuiește că ar fi facilitat intervenția rusă în susținerea campaniei electorale a actualului președinte american, Donald Trump.

La Lega, partidul lui Matteo Salvini, celălalt lider vocal al alianței suveraniștilor care vor o Uniune Europeană păstrată la nivelul maxim de piață comună (un fel Commonwealth), se dovedește a fi – așa cum au demonstrat investigațiile reporterilor de la L′Espresso – finanțat de Moscova[7]. Tot mai mult campania pentru actualele europarlamentare seamănă cu cea pentru Brexit, interesele dreptei occidentale transatlantice (reprezentate în cazul Brexit și a campaniei Trump de Robert Mercer[8]) împletindu-se cu cele ale Kremlinului.

Deocamdată pe ”fronturile” din Balcani, unde protestele cetățenilor care s-au săturat de guvernările corupte sunt tot mai puternice[9], sau din Republica Moldova, unde alegerile parlamentare, deși puternic influențate de Rusia, nu au tranșat complet situația în direcția dorită de Kremlin[10], situația rămâne neclară și cu potențial exploziv. În Balcani poate fi activat conflictul din Kosovo probabil oricând – probabil depinde și de rezultatul europarlamentarelor -, iar în Republica Moldova inflamarea situației din Transnistria este de asemenea posibilă (în funcție de rezultatul alegerilor de la Kiev).

La CSM cărțile au fost puse pe masă. Așii sunt împărțiți, Uniunea Europeană pare să fie lipsită de ei. Într-o lume nebună, calea dialogului este defavorizată iar Uniunea este în esență o construcție de tip soft power. Dar nu o dată în istorie așii au ieșit din mânecă. Despre așii din mânecă, însă, a 55-a ediție a CSM nu ne-a spus nimic.


[1] https://www.securityconference.de/en/publications/munich-security-report/munich-security-report-2019/

[2] https://www.theguardian.com/us-news/2019/feb/12/european-powers-take-backseat-in-us-polish-summit-on-middle-east

[3] https://www.aljazeera.com/news/2019/01/syrian-kurds-reject-turkey-controlled-security-zone-190116081756141.html

[4] https://cursdeguvernare.ro/iti-cer-un-singur-lucru-da-europa-rusiei-atunci-s-transat-si-soarta-romaniei.html

[5] https://www.hotnews.ro/stiri-international-23031012-viktor-orban-nou-atac-trebuie-punem-capat-visului-nebun-statelor-unite-ale-europei.htm

[6] https://www.hotnews.ro/stiri-international-23029875-financial-times-secretele-indreptarului-populist.htm

[7] https://www.g4media.ro/negocieri-secrete-pentru-finantarea-partidului-lui-matteo-salvini-cu-bani-rusesti-presa-italiana-despre-tranzactia-cu-motorina-care-ajuta-partidul-anti-european-al-omului-forte-din-italia.html

[8] Robert Leroy Mercer, CEO al fondului de risc Renaissance Technologies, principalul donator al campaniei prezidențiale a lui Donald Trump, principalul investitor în platformele AggregateIQ și Cambridge Analytica și cel care a pus la dispoziția lui Nigel Farage datele și serviciile acestei din urmă companii

[9] http://www.ziare.com/europa/stiri-europa/val-de-proteste-violente-in-balcani-zeci-de-mii-de-oameni-vor-sa-si-rastoarne-conducatorii-pe-care-ii-acuza-de-coruptie-1553796

[10] https://adevarul.ro/moldova/politica/rusia-pierdut-chisinau-comunistii-nu-intra-parlament-sahul-rezultatelor-arata-pat-deplin-1_5c73a764445219c57e910ff1/index.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "40 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Heiko Maas e tocmai personajul care a stabilit unde se termină libertatea de exprimare, pe vremea când era ministru al Justiției. Oricine a înțeles ceva din istorie a remarcat că și Hitler și Stalin au avut asemenea personaje în jurul lor. Cam atât despre ”democrația liberală”. Dacă ar autentică, democrația nu ar avea nevoie să fie accesorizată cu eșarfe ca ”liberală”.

    Și Ceaușescu vorbea despre ”țările de democrație populară”, fiindcă și democrația lui avea nevoie de eșarfe colorate :)

    • Florin L. spune:

      @Harald

      Heiko Maas a initiat o dezabetere despre interzicerea publicarii secretelor de stat (obtinute de la hackeri, spioni, etc). Subiectul este sensibil, dar faptul ca omul a initiat o dezbatere publica nu este un motiv sa-l pui langa Viktor Orban sau langa presedintele Trump – care lanseaza atacuri furibunde la o mare parte a mass mediei americane (lipindui-i etichete de genul “dusman al poporului”)!

      P.S.
      In Slovacia de exemplu (un membru al grupului Visegrad) jurnalistii care-si iau inima in dinti sa investigheze relatiile dintre politic si Mafie sunt impuscati in cap (apoi tot ei -politicienii- polarizeaza cu paranoia ca UE ar fi bolsevica). In final insa, este exact asa cum am scris recent si in alta postare “Poti sa prostesti unii oameni tot timpul si multi oamenii un timp, dar nu poți sa prostesti toti oamenii tot timpul” https://www.bloomberg.com/news/articles/2019-03-16/slovaks-put-a-liberal-woman-candidate-ahead-in-presidential-vote

  2. Lucifer spune:

    Formidabil text! El ar trebui citit şi înţeles de TOŢI factorii de decizie politică din România. Lumea este în schimbare, se caută o NOUĂ “ORDINE MONDIALĂ”, alta decât cea rezultată în urma WW2 şi a “războiului rece”. Oare, ne îndreptăm spre viziunea apocaliptică din romanul “1984″ al lui Orwell cu lumea împărţită în 3-4 blocuri politico-militare care se războiesc între ele, fiindcă aşa trebuie şi nu au altceva mai bun de făcut?

    • Harald spune:

      Aș zice că mai degrabă ne îndreptăm spre o ordine mondială similară celei europene din perioada 1870 – 1914. 5-6 mari puteri, uneori chiar 7, cooperând pașnic între ele și ținând cât de cât sub control conflictele dintre țările mici. Mai târziu, prin 2060, e posibil să apară bazele unui conflict serios între China și Statele Unite, dar mai sunt vreo 40 de ani până atunci, s-or descurca ei cumva.

  3. victor L spune:

    Incremenirea in proiect si teama de schimbare.
    Desi lumea e intr-o continua schimbare. In rau, in bine… dar, cum se zice, tot raul spre bine :D
    “Modelul democratiei liberale” nu cred ca ar putea fi schimbat de “autocratiile in avint” daca democratiile liberale nu ar fi ele in criza. Refuzul de a accepta schimbari le poate fi fatal.
    Liderii europeni se cramponeaza de a fi ei buricul pamintului. Si, gasesc ca e mai bine sa se alieze cu Rusia si China impotriva hegemoniei americane (a nu se uita intilnirea Putin- Schroder- Chirac de a doua zi dupa ce SUA au atacat Irakul).
    Liderii europeni considera Europa ca buricul intereselor. SUA au interese si in Pacxific. Mari probleme.
    NB,
    Statele Unite ale Europei este un vis frumos, dar nu cred ca e realizabil.
    Cind auzi de la Macron ca UE are nevoie de o armata care s-a apere de Rusia, China si chiar de SUA, nu poti, ma-ntelegi? sa nu ai cosmaruri.
    Cereti intii SUA sa-si retraga trupele din Europa, dupa mai vechile sloganuri vest europene, “Go, home, yankei!”

  4. mike spune:

    Well, atunci America are dreptate sa se retraga din Europa. La fel si Marea Britanie. Europa doreste o apropiere de Rusia, iar mediul de afaceri european doreste sa-si continue afacerile cu Rusia, in ciuda sanctiunilor impuse. Poate ca ceilalti presedinti de dinainte de Trump au dorit acelasi lucru in sinea lor si erau constienti de influenta Rusiei in Europa si de dorinta Rusiei, insa au incercat sa protejeze Europa cat de mult au putut. Eu n-as da vina pe americani in chestiunea asta, deoarece americanii au realizat ca nu se mai poate continua in actuala formula, cu un NATO care sa asigure securitatea cui?- a unui continent care tine aproape de Rusia? Care doreste afaceri energetice mari cu Rusia? Un continent care doreste implementarea de tehnologii chineze de comunicatii si care prefera sa faca afaceri cu China?
    Nu cred ca Europa mai poate fi numita o “democratie” autentica astazi, avand in vedere politicile si ambitiile sale.

    • Harald spune:

      ”Și tu ai dreptate!” :) Uniunea Europeană va evolua foarte probabil spre a include și Rusia. Sau cel puțin nucleul moscovit, în cazul în care ceva periferie musulmană se va pierde pe drum. Dar asta va veni la pachet cu niște sechele putiniste. La fel cum sechelele redegiste le resimțim cu toții și astăzi. Fiindcă orice reunificare are prețul ei :)

      La urma urmei, în perioada 1870 – 1914, Rusia coopera cu țările civilizate, chiar dacă era mult mai înapoiată decât ele. După înlocuirea lui Putin, noua gardă de la Kremlin va încerca să capteze bunăvoința Occidentului, într-o manieră destul de similară cu Gorbaciov și Elțîn.

      • mike spune:

        Da, pana cand, dupa noua garda va veni un alt “Putin” care va dori din nou sa zdrobeasca Occidentul si sa-l destabilizeze. Niciodata nu se va termina acest conflict ideologic si politic intre Rusia/China si America. Intotdeauna Europa va fi la mijloc si nu va avea niciodata liniste. “Linistea” din ultimii 60 de ani a fost doar una aparenta, tinuta sub control cu mari sacrificii.

        • Harald spune:

          @mike – “Linistea” din ultimii 60 de ani a fost una cât se poate de reală, fără schimburi de focuri, fără tiruri de rachete și fără bombardamente reciproce între marile puteri. O comparație cu precedenții 60 de ani e mai mult decât edificatoare.

        • Harald spune:

          @mike – Rusia se teme de Occident și s-a temut întotdeauna. Dacă nu e forțată să iasă din vizuina ei, nu iese. Experiența celui de-al doilea război mondial a fost traumatizantă și pentru ruși, nu doar pentru restul europenilor, așa s-a ajuns la încercările permanente de a destabiliza țările vest-europene.

          Putin e un epigon de-al lui Brejnev, dar l-a avut drept mentor pe Andropov, e de așteptat să se comporte exact cum se comportă. Dar un ofițer din serviciile secrete rusești care are astăzi în jur de 30-40 de ani nu a avut ocazia să vadă imperiul sovietic prăbușindu-se sub ochii lui, deci nu se va comporta asemenea lui Putin, dacă va ajunge la putere peste 20 de ani.

          Astăzi nu se mai poate vorbi despre măreția Rusiei în maniera în care se vorbea în 1980 despre măreția Uniunii Sovietice, deci nici prăbușirea ei nu va mai fi atât de traumatizantă.

    • JB spune:

      Well, atunci măi Mike, dacă tu consideri că a miza pe un singur număr/a investi intr-o singură companie, etc e o opțiune strategică corectă la nivel personal e treaba ta. Dar la nivel continental/național lucrurile nu merg așa. Strategic e o greșeală. Europa o face de la WW2 incoace. Nu a dezvoltat o apărare comună europeană. Nu vorbesc despre ceva advers US, departe de mine o astfel de idee. Ci de o apărare care să asigure o anumită autonomie strategică.
      A făcut bine?!!? A făcut rău….?!? Eu cred că nu a fost genial. Nu catastrofal, dar nici genial.
      Si după cum se vede, in relațiile internaționale “nothing last forever”……
      UE este un gigant economic căruia îi lipsesc mijloacele de punere in executare pe care le au: US, Rusia, China….. De aceea deciziile administratiilor americane (oricare ar fi ele) sunt așa de importante in Europa. Nu vorbesc doar de aspectele ce privesc apărarea.
      Trump cu capriciile lui și obiceiul interesant de a se răsti la prieteni si de a face curte dușmanilor/adversarilor este un f.bun revelator al slăbiciunilor strategice ale UE.
      Această dependență e ceva bun?!? Unii așa cred…… O proslăvesc ca pe sfintele moaște.

      • mike spune:

        Well, mai @JB , pai nu exista NATO? Si cine a avut ideea de a-i apara pe europeni dupa WW2, nu tot SUA? Sunt state in UE care au armate puternice si care pot apara Europa (UK, Franta, Olanda, Spania). La ce te gandesi tu cand spui ca Europa ar trebui sa aiba o armata/aparare proprie? UE sau Europa? Aaa… bugetul NATO vine in mare parte de la americani…ok, insa atunci de ce nu contribuie fiecare stat la acest buget mai multisor asa? Nu este ceea ce vrea nenea Trump pana la urma? Sau tu te gandesti ca Germania ar trebui sa isi faca o armata puternica si sa produca tehnica militara la fel ca in WW2? Well…pai nu aici vroiam sa ajungem, nu? Mi-a soptiti cineva ca cica nemtii sunt cam razboinici asa, iar daca mai au si multe tancuri s-ar putea sa ne rada cu totul.

        • JB spune:

          @Mike
          Well, măi Mike măi, in cadrul postării mele Europa = UE….. Vreo problemă?!?
          Dacă te uiti, cu atenție, la tratatul NATO o să vezi că e stipulat clar că bugetul destinat apărării trebuie sa fie 2% of GDP. Evident cu +/-. Acest prag a fost stabilit după calcule și consultări ample. Nu insist ptr.ca e o întreagă teorie. Important e că reprezintă ceva echilibrat care nu pune prea mare povară pe ec.statelor membre.
          US e undeva pe la 3.1%, DE 1.2%, JAP 0.9%….. de remarcat bugetul Rusiei in cifre absolute. Nu e deloc impresionant. Dacă ne raportăm la aceste cifre Rusia e supralicitată/supraapreciată cursa înarmării care îi este imputată. Da’ poate produc f.eficient si ieftin…..

          DE și JAP au o vulnerabilitate istorică. Dacă investesc serios în apărare sunt catalogațe drept militariste. Dacă nu o fac…..le este reproșat că profită de aliați ptr.a-si asigura apararea si astfel au realizări economice mari…. Dacă vrem să fim onești in aprecieri……

          Bugetul destinat apărării de către US are N componente. NATO e unul dintre ele. Este firesc să dorească menținerea întâietății globale. Nu e cazul micilor țări europene. Greșesc?!?

          Trump a introdus incertitudinea și mercantilismul în relația dintre aliații NATO. Elemente f.corozive (si nu detaliez). De aceea UE trebuie să aibă autonomie strategică. Adică să aiba cum si cu ce să pună in executare…..cum se spune in drept.

          • mike spune:

            “Dacă nu o fac…..le este reproșat că profită de aliați ptr.a-si asigura apararea si astfel au realizări economice mari”— Germania este un “caz special” , ca spun astfel. La fel si Japonia. Ai impresia ca Japonia nu este suficient aparata de SUA? Eu cred ca este foarte bine aparata. OK, ca sa spun altfel, Germaniei nu ar trebui sa i se reproseze faptul ca profita de SUA sau de altii pentru a se apara. Germania trebuie “aparata” cu orice pret, dupa parerea mea. Nu degeaba cea mai mare baza SUA este la Ramstein.

            • JB spune:

              @mike
              Mă bucur că, cel puțin, v-am pus pe gânduri…..
              Link-ul din wiki indeamnă la reflecție. Sunt date f.interesante.

  5. Ghe. spune:

    Nu e nici un as în mâneca UE, eventual putregai la rădăcină. Un conclav de țări în declin demografic, fără armată proprie (vă apărăm noi și vă șantajăm mai târziu pentru plată!), lovite din interior de tot felul de fantome ideologice, băgate de Comisia executivă într-un malaxor absurd, pe deasupra și rămase în urmă tehnologic. La est – dușmanul, la sud – migranții, peste ocean – salvatorii. Oare ce va alege Europa? Dacă nu o face repede, i se vor mai da câteva indicii dureroase.
    Numai oameni aleși la Munchen, dar și câțiva din alte popoare.

  6. Sicoe spune:

    Buna seara!Ce vrea Europa?Poate obtine ce vrea fara America,pastrand Democratia Autentica si fara Aliante Dubioase cu Rusia,China si Iran?Ce vrea Europa e clar:Federalizare,obtinerea unui Statut de Superputere Globala,instituirea Euro ca Principala Moneda de Rezerva,Hard Power!Pana acum in Secolul American a navigat linistita spre prosperitate avand un statut privilegiat din punct de vedre Comercial si Militar in Relatia cu SUA!Comertul cu America a privilegiat-o,existant zero taxe pentru produsele exportate in SUA in timp ce “Maria SA-Europa”are si avea taxe mari pentru produsele Americane!Militar avea si are parte de Protectie Militara sub Umbrela NATO in timp ce cheltuielile ei militare sunt aproape absente.Au introdus Moneda Comuna si Americanii nu au facut nimic pentru a scoate de pe Piata aceasta Moneda(cel putin pana acum nu au facut nimic)!Daca pentru o vreme Cultura si Valorile Europene au cucerit in parte America,in ultima parte a Razboiului Rece si o vreme mai apoi,Cultura si Valorile Americane au migrat profund spre Europa!Ce a facut intre timp Europa prin Elitele sale?A inceput sa viseze la Emanicipare fata de Protectorul sau care a intervenit in Europa sa asigure Pacea si Prosperitatea acestui Continent mic dar cu Ambitii Imperiale!Elitele UE au nascut un Antiamericanism la fel de feroce ca al musulmanilor desi nu atat de spectaculos si de grotesc dar la fel de gaunos si periculos!Acum acest Antiamericanism e afisat fatis si are o extindere in tot Occidentul European.Cum altfel putem numi lupta impotriva “monopolului marilor companii de internet”,cum altfel putem numi afirmatia unui Macron care spunea batos ca ne trebuie Armata comuna pentru a ne apara de SUA,Cum altfel putem numi intentia de a construi un mecanism financiar care sa ocoleasca Dollarul American doar pentru a face afaceri cu Iranul,cum putem numii afirmatiile repetate ale lui Juncker despre Marea Puterie de la Rasarit(am numit aici Rusia),cum putem interpreta lupta acerba impotriva lui Trump(Trump care in nici un caz nu e antidemocratie autentica si nici nu exista dovezi si nu vor exista ca a complotat cu Rusia impotriva Intereselor Americane)!Cum altfel sa interpretam dorinta Germaniei de a cumpara mai mult si mai mult Petrol si Gaze de la Gazprom si intentia de a realiza Retele 5G cu tehnologie de la Huawei?De altfel in aceasta UE si numai aici Democratia e doar mimata,strigata,maimutarita dar de fapt a facut loc Directivelor de la Bruxelles,Berlin si putin de la Paris!Cum altfel putem intelege cotele de imigranti,politica monetara a BCE dupa modelul Bundesbankului German,cum putem intelege corectitutidinea politica,politica ipocrita a supermarketurilor Vest Europene care au produse de mana a doua pentru Est-Europeni etc etc etc!In incheiere poate ar fi bine(nu e posibil dar ar fi bine)daca Marile Companii Digitale s-ar retrage din Europa peste noapte,daca soldatii si armamentul American s-ar intoarce acasa si daca Trump ar taxa major cel putin automobilele Europene(germane de fapt)!God Bless America!Am spus asta pentru ca Pax Americana a fost cea mai fericita parte din viata mea si a multora!

    • victor L spune:

      “Pax Americana a fost cea mai fericita parte din viata mea si a multora!”
      Subvscriu.
      Si ma tem sa nu regrete cei din viitor pentru megalomania celor doi soferi ai UE.
      Ca nemtii nu au gasit in Vest un politician, ci au ales sa fie condusi de cineva indoctrinat in DDR.

    • Stefan spune:

      Nu prea va înțeleg. Faceți o apologie a “stăpânului” SUA fără a va gândi că poate este timpul că EU sa învețe să meargă singura.
      Sigur, că unui copil desprins de părinți, cu certitudine ii va fi greu la inceput, dar poate că este cazul sa se desprindă.
      Zic și eu, la câtă vehementa simt in dumneavoastra, probabil nu ar trebui sa va contrazic cu nimic.

      • mike spune:

        Daca europenii au bani pentru a infiinta o armata proprie, inseamna ca au bani si pentru NATO, insa interesele sunt cu totul si cu totul altele.

        • Stefan spune:

          Da, cred că este timpul că EU sa se crească pe sine, nu pe NATO. Sigur, aliații trebuie întreținuți și protejați, dar, personal, consider că UE poate iesi din adolescență, să își asume maturizarea și pe plan militar.
          Asumarea proprie a UE nu înseamnă nici pe departe negarea/ruperea legăturilor cu NATO. Dar sigur, fiecare cu ce crede. :|

          • Cristian Felea spune:

            @Ștefan
            Absolut corect!
            În plus, ce șansă minunată, totul poate începe cu România, Sibiu, 29 martie 2019!
            De va fi așa, vom intra în istorie. Iar accidentele de parcurs, dacă știm să ne jucăm șansa, vor fi uitate.
            Titulescu a avut această viziune. Implicit, Sibiu îi poate valorifica moștenirea și cinsti memoria.

            • Stefan spune:

              Un discurs bun al domnului Iohannis ar putea face putina istorie, precum discursul lui Donald Tusk de la București. Nici lung, nici scurt, cu punctare de evenimente esențiale și oameni deosebiți care de-a lungul istoriei au luptat pentru viziunea UE și apoi pentru armata UE. Un discurs emănând încredere, forță și putere. :) Mai sunt 9 zile.

    • MariS spune:

      In ciuda analistilor cu staif, diplome si corecti politic, ce sunt aplaudati de cei ce mesteca idei de-a gata, acest comentator a sintetizat cu concizie si claritate situatia mondiala actuala. Felicitari comentatorului!

    • Lucifer spune:

      Perfectă filipică pro-americană. “Europa noastră” a depăşit pragul ipocriziei şi devine încet-încet ticăloasă. Da, Europa de Vest preferă relaţiile cu Rusia şi China în contra relaţiilor cu SUA+UK. Europa mai crede că procedând astfel va reveni la rangul de superputere ca SUA, Rusia, China, se vrea din nou Metropola Lumii. Idei periculoase şi care pot duce la atitudini de tipul celor care au produs WW1, WW2, “războiul rece”, etc. Cel mai mult mă deranjează poziţia Germaniei, care nu a uitat că a pierdut WW1 şi WW2 din cauza SUA+UK şi parcă vrea să-şi mai forţeze încă o dată norocul prin Europa. Din nenorocire, o astfel de poziţie a Germaniei este foarte periculoasă pentru ţăru ca Polonia, Ucraina şi chiar România. Doamne fereşte ca SUA+UK+NATO să părăsească Europa, soarta ţărilor din Est va fi jucată la ruleta intereselor germano-ruse ca în 1940

  7. Stefan spune:

    Mulțumesc pentru articol, da, lumea este în schimbare!
    Nu se prea vorbește în Ro despre asta, noroc de câțiva că dumneavoastră care dezbat astfel de probleme.
    Da, Europa este mică și dezlânată. Fiecare stat în parte nu reprezintă o putere, poate toate împreună să aibă cât de cat un cuvânt de spus.
    “… s-a preferat descrierea marilor state europene ca fiind puteri globale de mărime medie.”
    Exact asta sunt, puteri globale de mărime medie. Asta ar trebui să înțeleagă și să accepte ‘egourile’ care conduc fiecare țară europeană în parte.
    “. . la scară globala toate statele europene sunt doar țări mici dar care, unindu-și forțele și cooperând eficient și integrat se pot afirma fără dubiu ca o super-putere”. Asta este așa, o periere.
    SUA și-a exprimat dorința unui partener puternic european, dar asta depinde strict de europeni înșiși, daca doresc sa devina o voce puternică mondial sau nu.
    Rusia și-a menținut pozitia, nimic nou, China la fel, nimic nou. Singurii care trebuie sa decidă pentru ei sunt europenii. Sigur, Ungaria și-a spus punctul de vedere naționalist, dar luata separat, pe plan mondial, Ungaria este “o țară mică”.
    Sunt curios cine din Ro a participat la CSM și dacă Ro a avut o poziție oficială.

  8. Constantin spune:

    “Lumea în schimbare…”

    Așa cum britanicii și-au dat deama ce prostie au înfăptuit cu multă semeție, la fel și republicanii au cam înțeles. Prin urmare, dl Trump nu este veșnic la Casa Albă.

    Deci, lumea este în schimbare…
    După circul la care asistăm și lamentările de tot felul, cu pitici atomici de poveste și cu avioane rusești reale la frontieră, cineva face periodic un bilanț în urma căruia concluzia este că ieșim “pe minus”. Și, indiferent de spun țuțerii propagandiști ai d-lor Trump și Putin, lumea se adaptează, e în continuă schimbare. dacă dl. Trump dorește să sprijine China să devină mai rapid noua superputere a lumii, asta este, ne adaptăm…

    • victor L spune:

      @ Constantin,
      tu esti constient de ceea ce scrii?
      Deocamdata trupele americane si “dl Trump” stau intre tine si rusi, nu soldatii germani sau francezi.
      Iar minciuna cu “daca dl Trump doreste să sprijine China să devină mai rapid noua superputere a lumii” este scoasa din noaptea mintii.
      Pentru ce crezi ca apara Japonia si Coreea de Sud? pentru ca sa devina China o putere a clumii?
      Pentru ce a trimis bombardiere B-52 in Europa? sa-i ajute pe rusi?
      https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/sua-au-trimis-bombardiere-cu-capacitati-nucleare-in-europa-1099989

    • Constantin spune:

      Atenționat de către un prieten care vine în spațiul acestei platforme mai des decât mine, observ că persoane care mi se adresează colocvial deși nu-mi amintesc să ne fi întâlnit, propbabil pentru că frecventăm biblioteci diferite, pun semnul identității între România și dl Dragnea, ori între Statele Unite și dl Trump.

      Nu doresc să dau textului mai multă atenție decât merită, dar celor care au uitat, le amintesc cu tristețe că doar cu câteva luni în urmă dl D Trump a numit în presă Uniunea Europeană ba inamic, ba dușman, astfel încât militarii americani care au luptat alături de cei europeni, inclusiv români, în Irak, ori Afganistan, au rămas într-atât de surprinși încât n-au înțeles dacă ideea este chiar a președintelui Trump, sau i-a fost strecurată acestuia într-un plic de către „strălucitorul și talentatul” său prieten V Putin în timpul întâlnirilor lor secrete.

  9. JB spune:

    D-le Felea,
    După cum bine se vede UE e confruntată cu dileme strategice de amploare. E destul de clar că decurg din lipsa unei autonomii a apărării.
    Curios că in actualele condiții mulți factori responsabili, de la noi, consideră că totul e ok. Iar unele comentarii de-aici asimilează unei adevărate trădări orice încercare/inițiativă privind rezolvarea, chiar și parțială, a acestor probleme.
    Oare de unde această convingere că tratatele militare sunt imuabile?!? Interesant e că mulți fac apel la istorie legând rezolvarea autonomiei strategice a UE de o așa-zisă lipsă a recunoștinței față de US. Uită că factorul de dezechilibru al colaborării transatlantice este chiar aliatul strategic. Acesta a pus in discuție explicit activarea art.5 chiar și in cazul expres prevăzut în tratat. Motivul ar fi dimensiunile aliatului aflat in situația de a fi atacat.
    O puternică incertitudine a intervenit in urma acestor declarații coroborate cu mercantilismul devenit accesoriu, inconturnabil, al alianței.
    Personal nu văd altă soluție decât aceea a unei progresive autonomii strategice europene.

    Cred că problema nu poate fi abordată prin prisma întrebării: americanii sau rușii?!? Asta ne pune, ca europeni, pe o poziție de inferioritate prin recunoașterea falsă a unei neputințe.
    Rușii spun, mai mult sau mai puțin direct, că deciziile strategice europene se iau la Washington.
    Ciudat e că unii dintre cei care pledează pernicios impotriva UE numind-o fals Înalta Poartă sunt foarte bine acomodați și chiar adepți înfocați ai dependenței față de deciziile unilaterale de peste ocean….. Cum vine asta?!?

    Mulți comentatori tind să pună semnul egalității între Rusia și URSS. Mi se pare o greșeală, chiar dacă obiective strategice subzistă in unele abordari ale Rusiei.

  10. Cristian Felea Cristian Felea spune:

    “General Motors and the UAW are going to start ‘talks’ in September/October. Why wait, start them now! I want jobs to stay in the U.S.A. and want Lordstown (Ohio), in one of the best economies in our history, opened or sold to a company who will open it up fast! Car companies are all coming back to the U.S. So is everyone else. We now have the best Economy in the World, the envy of all. Get that big, beautiful plant in Ohio open now. Close a plant in China or Mexico, where you invested so heavily pre-Trump, but not in the U.S.A. Bring jobs home!”

    (https://edition.cnn.com/2019/03/18/politics/trump-gm-barra-tweets/index.html)

    Într-un fel gândești când ești om de afaceri, altfel gândești când ajungi președinte, șef al guvernului și prizonier al unei viziuni populiste. Cam așa se nasc politicile pe care observatorii, comentatorii sau electoralul nu și le pot explica.
    Fără alte comentarii.

    • victor L spune:

      Ce inseamna acest “Fără alte comentarii.” de la sfirsitul postarii?
      Ceva de genul ” ce spun eu e litera de lege”?
      Trump populist?
      Ne puteti spune pe scurt ce intelegeti prin “populist”?

      • Florin L. spune:

        @Victor L

        Ne puteti spune pe scurt ce intelegeti prin “populist”?

        Iti repet eu pana vei intelege (si de 100 de ori daca este necesar)!

        In categoria populistilor se incadreaza genul de politicieni oportunisti care exploateaza teama oamenilor apeland la teorii conspirationiste, elicoptere negre, manipulari la nivel emotional (cu minoritatile etnice, sexuale, religioase, samd, minoritatile sunt de vina) atacuri furibunde la adresa opozitiei si a mass mediei (fake news /enemy of the people, etc). tinta lor finala fiind asaltul asupra justitiei si acapararea totala a puterii. Exemple edificatoare in acest sens sunt Putin, Erdogan, Viktor Orban sau liderii partidului PiS din Polonia. https://www.bloomberg.com/news/articles/2019-03-19/the-gay-enemy-in-poland-s-culture-war

        P.S. Ai etichetat deseori UE in constructie neomarxista, fara a explica insa care este legatura intre:
        (1) Marxism;:
        (2) Cele patru libertati in cadrul UE stabilite in Tratatul de la Roma (libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si a persoanelor);
        (3) Valorile UE (drepturile fundamentale ale cetatenilor UE) si http://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/democracy-and-human-rights/fundamental-rights-in-the-eu

        P.P.S. UE este o constructie neomarxista, UE este rea (chiar asa?) https://polska.pl/economy/investments-projects/eu-funds-poland/

        • JB spune:

          @Florin L.
          E curios cum oamenii ăștia încremenesc benevol/entuziast între niște zăgazuri ale gândirii. Informația le e la îndemână. Dar preferă să se lase manipulați și să manipuleze la rândul lor formulând diatribe lipsite de substanță.
          Pe Victor L. nu o să-l convingi niciodată să argumenteze concret/la obiect. Asta e.

          • Harald spune:

            @JB – e curios cum ai ajuns tu la concluzia că schimburile de replici cu @Florin L., @Hantzy sau @Kurt vă ajută pe toți să vă duceți la îndeplinire misiunea. Unde-s mulți, puterea crește, așa e? :)

  11. Pixelli spune:

    Cam acesta ar trebui să fie discursul politic dar nu e.
    Vă rog să-mi răspundeţi la următoarea întrebare : de ce în anii 1918 -20, era admisibilă şi se lupta pentru “Europa naţiunilor”, iar acum nu cumva să pomeneşti de “naţiune” . Sigur ştim că atunci la Casa Albă era un preşedinte cu studii universitare şi că încă nu apăruse Hitler.. Dar care e miza sau măcar motivarea DOCTRINARĂ a acestei atitudini atât de păguboase pentru lumea (fostă !?) liberă ? Daţi-mi măcar o bibliografie…

    • Cristian Felea spune:

      @Pixelli
      Nicolae Titulescu, la Liga Națiunilor, s-a luptat pentru ideea Statelor Unite ale Europei, un model de dezvoltare comuna, integrata, care sa aducă pacea in Europa, dar si in lume.
      Cred ca citindu-l pe Titulescu aveți la dispoziție ceea ce căutați sa aflați.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)