Home » Global / Europa »Orientul Mijlociu »Sinteze » Citesti:

Măcelul trebuie să atingă noi dimensiuni

Laurentiu Diaconu-Colintineanu august 2, 2011 Global / Europa, Orientul Mijlociu, Sinteze
15 comentarii 2,647 Vizualizari

Preşedintele sirian continuă reprimarea violentă a manifestaţiilor prodemocraţie din ţara sa. 1800 de persoane ar fi fost deja ucise în patru luni de opoziţie, zeci de mii ar fi fost arestate. Occidentul critică violenţa, dar o operaţiune militară similară cu cea din Libia pare exclusă. De ce?

VORBE DURE, DAR DOAR VORBE

Ataşatul de presă al ambasadei americane la Damasc nu mai urmăreşte canoanele diplomaţiei şi afirmă dur: operaţiunile armatei siriene în oraşul rebel Hama reprezintă „fără îndoială un act de război”. Declaraţia a fost făcută de J.J. Hader într-un interviu acordat BBC, după ce trupele guvernamentale siriene au ucis în operaţiunile de la finele săptămânii trecute peste 90 de persoane în Hama. În Siria ar exista o singură bandă criminală şi aceasta ar fi guvernul sirian, a mai spus diplomatul. „O bandă care îşi distruge propriile oraşe, care aplică metode teroriste împotriva unui popor care demonstrează paşnic. Este ridicol”.

Luni, Kremlinul a condamnat în termenii cei mai duri de până acum operaţiunea militară din Hama, catalogând-o drept “inacceptabilă”, conform agenţiei RIA Novosti. Indiferent de schimbarea tonului în discursul Federaţiei Ruse şi de duritatea discursului lui Hader, fapte concrete nu-i vor urma în curând. Ministrul britanic de externe, William Hague, a explicat pentru BBC cât se poate de clar că „o intervenţie militară în Siria nu este o opţiune”. Dar de ce nu? Nu este viaţa civililor sirieni la fel de preţioasă precum cea a civililor libieni – protejaţi de o operaţiune NATO?

Comunitatea internaţională derulează operaţiuni militare – drept, nu terestre – în Libia de la mijlocul lunii martie. Scopul este de a-l determina pe dictatorul Muammar el Gaddafi să încheie războiul declarat propriului popor. Dar în cazul Siriei, unde 1800 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza represiunii violente a manifestaţiilor prodemocraţie, lumea se limitează la avertismente şi sancţiuni economice înăsprite. Luni au continuat luptele în oraşul sirian Hama, conform activiştilor cinci persoane au fost ucise. Un cartier din oraş este bombardat cu tiruri de artilerie. Dar puterile occidentale şi Liga Arabă nu se văd nevoite să acţioneze în vreun fel.

CAZUL ONU

Măcar Consiliul de Securitate al ONU va lua în discuţie luni, la New York, situaţia din Siria. Şansele unor rezultate concrete sunt însă greu de cuantificat. Există un proiect de rezoluţie de condamnare a violenţelor. Dar documentul – deşi nu prevede sancţiuni de niciun fel – a eşuat în faţa opoziţiei Rusiei şi a Chinei care au făcut uz de dreptul lor de veto (în calitate de membri permanenţi ai Consiliului). Analistul politic Alvaro de Asconcelos de la Institutul pentru Studii de Securitate de la Paris, crede însă că o condamnare internaţională a regimului sirian este imperios necesară. El argumentează cu atitudinea Vestului în cazul Ben Ali şi, parţial, chiar şi în cazul Mubarak. Poporul sirian are nevoie de solidaritate internaţională. Iar presiunea crescută asupra guvernului ar putea accentua divergenţe între membri cabinetului şi duce la slăbirea aparatului statal terorist, susţine de Asconcelos.

Într-o declaraţie recentă pentru The Guardian, un activist pentru drepturile omului din oraşul Hama, a cerut comunităţii internaţionale să sporească presiunea asupra regimului Assad. El a sugerat ca Occidentul să îşi retragă ambasadorii de la Damasc şi să-i expulzeze pe diplomaţii sirieni ca semn de protest împotriva atrocităţilor comise de trupele guvernamentale. “Avem nevoie de o puternică presiune politică”, a subliniat Omar Habal.

Dacă există grupări de opoziţie siriene care îşi doresc o intervenţie militară în Siria nu se poate şti cu exactitate. Jurnaliştii au foarte greu contact cu militanţii –comunicaţiile cu străinătatea sunt îngreunate de forţele loiale regimului. Tot acestea împiedică şi comunicaţiile din interiorul mişcării de protest. Din cauza acestei situaţii, rebeliunea siriană este condusă de mai multe consilii locale mici, care acţionează independent unul de celălalt în cele mai multe cazuri. La patru luni de la începutul mişcării prodemocraţie nu există o conducere naţională a protestatarilor şi niciun reprezentant oficial care ar putea angaja sprijin internaţional.

MIZA REGIONALĂ

Motivul pentru care Occidentul ezită să întreprindă acţiuni concrete împotriva regimului condus de Bashar al Assad este teama de răspândirea regională a conflictului. Concluzia îi aparţine politologului Rami Khouri de la American University din Beirut. El argumentează că Siria este o ţară divizată, atât etnic cât şi religios. Dacă s-ar ajunge la lupte între diferite grupări – de exemplu între arabi şi kurzi – atunci conflictul s-ar putea extinde rapid în ţări vecine precum Turcia sau Irak. La fel s-ar întâmpla şi în cazul unor conflicte între suniţi şi şiiţi. Minorităţile siriene au puternice legături în întregul spaţiu arab. Dacă una are probleme acasă, conflictul nu va rămâne în interiorul graniţelor siriene, a afirmat Khouri pentru revista Spiegel. Iar Occidentul ştie toate aceste aspecte.

Margret Johannsen, politolog la Institutul pentru Studii de Pace din Hamburg, crede că Vestul vrea să evite repetarea scenariului din Irak. Siria este dominată de terorism statal, astfel încât, înlăturarea regimului ar distruge sistemul de putere la fel ca în Irak după căderea lui Saddam Hussein. Temerile faţă de un asemenea scenariu sunt mari şi împiedică sprijin extern, crede Johanssen. De asemenea, aceleaşi temeri împiedică şi implicarea clasei de mijloc siriene în revoltele împotriva regimului Assad. Lipsa sprijinului extern are însă şi o parte – dacă putem spune aşa – bună: legitimitatea mişcării de opoziţie nu este ştirbită în niciun fel.

LIBIA E LIBIA

Prin comparaţie cu Libia, în cazul Siriei şi statele vecine se tem de o intervenţie armată. Diferenţa majoră este următoarea: Gaddafi îşi făcuse duşmani înainte de revolta populară împotriva sa. Aşa că Liga Arabă a avut dublu de câştigat atunci când a cerut răsturnarea colonelului de la Tripoli.

  1. Încearcă să îndepărteze un lider incomod cu o participare proprie infimă la operaţiune graţie intervenţiei occidentale.
  2. Statele Ligii Arabe s-au profilat în faţa propriilor popoare drept regimuri care susţin democratizarea regiunii.

NATO este implicată cu efective destul de numeroase în Libia şi efectele operaţiunii se lasă aşteptate. Aşa că este de înţeles de ce Alianţa nu se grăbeşte să mai deschidă un front într-o ţară mult mai puternică din punct de vedere militar şi într-o regiune şi mai volatilă. Dar argumentul logistic şi material îşi atinge limitele destul de rapid. Momentul la care Vestul s-ar vedea obligat să intervină nu a sosit nici pe departe. “Violenţele şi măcelul trebuie să atingă noi dimensiuni”, afirmă Margret Johanssen.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Tudor spune:

    Nu putem accepta la nesfârşit ca Liga arabă să scoată castanele din foc cu mâna occidentului. Există doar 3 state ale lumii civilizate dispuse şi capabile să ducă o campanie consistentă: SUA, Marea Britanie şi Franţa. SUA sunt deja supraextinse şi au probleme financiare. Marea Britanie tocmai îşi reduce armata la 80000 de oameni (cam cât a României, deşi mult mai bine echipată) iar Franţa are încă o armată convenţională pe care nu o poate desfăşura în mod foarte flexibil.

    Occidentul a făcut cât a putut până în momentul de faţă. E adevărat că a ales să intervină acolo unde avea şi ceva de câştigat, dar e până la urmă firesc atâta timp cât nu pot interveni peste tot. Până la urmă nu e o datorie morală să ieşi grav în pierdere doar ca să demonstrezi cât eşti de altruist.

    Poate ar fi cazul să mai participe şi alţii ca să înceapă ONU să funcţioneze. Aş vrea să văd măcar un stat în afară de cele trei menţionate participând la misiuni internaţionale la nivel de mare unitate cu logistică proprie… Măcar unul!

    • Marius spune:

      La o prima vedere, desi nu face parte din NATO, cred ca ai uitat sa precizezi de Rusia. Dat fiind faptul ca aceasta tara a criticat dur politica si violentele regimului sirian, nu vad de ce Rusia nu s-ar angaja pe cont propriu (dispune fara doar si poate de mijloacele de care ai amintit in comentariul tau si in plus, geostrategic este amplasata foarte aproape de Siria), ca sa puna capat acestui masacru. Orice completare este binevenita.

      • Tudor spune:

        Rusia nu are interesul să o facă. Mai mult decât atât, deşi are mijloace, Rusia se expune la pierderi semnificative în orice intervenţie militară. Tot echipamentul rusesc a fost proiectat plecând de la premiza că protecţia soldatului este importantă, dar numai în măsura în care costul rămâne moderat.

    • Petronius. spune:

      Ma intreb (si va intreb) oare cum ne-am fi simtit noi ca romani daca URSS ar fi intervenit in timpul Revolutiei pentru a “opri victimele civile” ? Dara daca s-ar fi altaurat si Ungaria ? dar daca marile orase ale Romaniei ar fi fost bombardate sistematic “pentru a ajuta opozitia” ?

      Eu cred ca atunci cand intr-o tara apar rebeli inarmati care lupta impotriva regimului din tara respectiva, comunitatea internationala trebuie sa instituie embargou militar, sa asigure assitenta refugiatilor, sa faca presiuni diplomatice catre dialogul intre parti si sa lase tara respectiva sa isi rezolve problemele.

      Oare daca ungurii din Har-Cov ar lupta cu arma in mana pentru independenta, Romania ar trebui bombardata ?!

      • cip. spune:

        Petronius , in primul rind in Romania nu a existat Revolutie. Asa ca nu aveau de ce sa intervina. Referitor la mortii din timpul Loviturii de Stat , acestia au fost ,, necesari ” ( puteti sa ma huiduiti ) pentru tov. Iliescu & Co. pentru legiferarea asa zisei Revolutii. In privinta Ligii Arabe , cineva se exprima foarte corect : de ce Occidentul trebuie sa aiba castanele fierbinti in mina si sa nu le mai paseze si fratilor arabi ?

      • Tudor spune:

        În cazul tuturor tulburărilor, comunitatea internaţională a acordat timp semnificativ pentru rezolvarea internă a problemelor. Excepție cred că face doar Kosovo, când s-au grăbit ca fata mare la măritat ca să paralizeze singurul aliat semnificativ al Rusiei în Balcani. Cât despre scenarii fanteziste cu ungurii, sunt două motive pentru care intervenția externă nu s-ar putea aplica:
        1. România are un sistem democratic în care minoirtățile își pot promova interesele pe cale pașnică.
        2. Nimeni nu se grăbește să susțină secesiune pe criterii etnice, care este o adevărată cutie a Pandorei din punct de vedere al politicii internaționale. Și aici Kosovo a fost o ciudățenie atipică.

      • elena spune:

        :) corect

  2. cosmin spune:

    de ce nu intervine nimeni in siria, ca si in libia? raspunsul e simplu: nu are petrol
    de fapt in nici o tara in care nu sunt resurse nu a intervenit nimeni

    • gogu spune:

      Astia care o dati cu petrolul sunteti penibili. Nu stiti, nici nu va informati dar dati cu papagalu, pentru ca apoi alti papagali sa redistribuie ignoranta voastra.

      Ca si clarificare, Siria are o productie de petrol de 530.000 barili pe zi si exportul de petrol reprezinta o mare parte din PIB.

      • cosmin spune:

        eu iti propun un exercitiu-
        fa o lista cu toate conflictele (tulburarile civile) de pe glob si in dreptul fiecarui conflict pune resursele disponibile si cele “descoperite” recent si care din marile puteri au intervenit in conflict.
        PS: In cornul africi sunt peste 10-12 mil de oameni, si o foamete crancena, Onu nu poate nici sa intervina sa distribuie alimente. Ce puteri au intervenit acolo? Ce resurse sunt acolo?

        Iar a compara resursele Siriei cu ale Libiei….

  3. Baba Ana spune:

    Imi pare rau, dar diferenta majora este alta: Siria nu are petrol.

    • Tudor spune:

      Siria are o armată substanțială și face parte din sistemele geostrategice ale Rusiei și Iranului. Siria nu poate fi atacată pe un val de entuziasm. Povestea cu petrolul e ușor de înghițit, dar e o gogoașă. Diferența de cost între import și exploatare directă în teritoriu ostil nu justifică costurile unui război modern. Singura motivație “petrolieră” care stă în picioare este cea că nimeni nu își permite instabilitate politică în zonele de unde se aprovizionează cu petrol. Cu alte cuvinte, un regim tiranic, ca cel libian, poate să își vadă de treabă bine mersi și să și încaseze banii din vânzare de petrol pînă în momentul în care începe să-i fiarbă oala sub presiune. În acel moment mariel puteri intervin repede să-i confiște jucăria.

  4. marius spune:

    Poate ca, indiferent de cine va prelua puterea in Siria, masacrele interne vor continua, poate ca acei oameni nu isi doresc altceva. Sau poate ca interesele nord-atlantice in Siria sunt mult mai putin importante decat in Libia. Poate ca adevarul s-ar putea afla undeva la mijlocul acestor ipoteze. Sau poate ca explicatiile autorului, care imi par de o inutilitate crasa, sunt cele corecte.

  5. Emil spune:

    Măcelul din Hama (primul din februarie 1982, cel cu 25000 de victime, nu ăsta ultimul) a fost prezentat de teoreticieni ai contrainsurgenţei antiisamiste ca un exemplu al măsurilor “dure, dar necesare”, “pragmatice”, “…poate că sună cinic, dar viaţa e cinică, s-a inăbuşit în faşă o mişcare care dacă s-ar fi răspândit ar fi provocat mult mai multe victime..” şi altele din acelaşi film. Un măcel e un măcel, indiferent cine îl provoacă.

    • Emil spune:

      Van Creveld (Martin) condenses al-Assad’s strategy into five rules, while noting that they could easily have been written by Niccolò Machiavelli:
      1. There are situations in which cruelty is necessary, and refusing to apply necessary cruelty is a betrayal of the people who put you into power. When pressed to cruelty, never threaten your opponent but disguise your intention and feign weakness until you strike.
      2. Once you decide to strike, it is better to kill too many than not enough. If another strike is needed, it reduces the impact of the first strike. Repeated strikes will also endanger the morale of the counterinsurgent troops; soldiers forced to commit repeated atrocities will likely begin to resort to alcohol or drugs to force themselves to carry out orders and will inevitably lose their military edge, eventually turning into a danger to their commanders.
      3. Act as soon as possible. More lives will be saved by decisive action early, than by prolonging the insurgency. The longer you wait, the more inured the population will be to bloodshed, and the more barbaric your action will have to be to make an impression.
      4. Strike openly. Do not apologize, make excuses about “collateral damage”, express regret, or promise investigations. Afterwards, make sure that as many people as possible know of your strike; media is useful for this purpose, but be careful not to let them interview survivors and arouse sympathy.
      5. Do not command the strike yourself, in case it doesn’t work for some reason and you need to disown your commander and try another strategy. If it does work, present your commander to the world, explain what you have done and make certain that everyone understands that you are ready to strike again.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Laurentiu Diaconu-Colintineanu


Laurentiu Diaconu-Colintineanu

Laurentiu Diaconu-Colintineanu este redactor RFI si contributor HotNews.ro. Si-a inceput cariera in radio, mai tarziu a inceput sa scrie pentru a ajunge in final jurnalist multimed... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)