Home » Global / Europa »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Mai lasa-ma, domne, cu Europa…

Vladimir Tismaneanu noiembrie 28, 2013 Global / Europa, Politica & Doctrine, Reactie rapida
38 comentarii 5,077 Vizualizari

Exista momente cand devine imperativ sa revenim la clasici. In acest caz, cand ni se servesc lectii anti-europene de unde te astepti si de unde te astepti mai putin, e bine sa-l recitim pe Caragiale. Articolul lui Marius Stan capteaza o mentalitate pe care, in lipsa unui termen mai potrivit, as numi-o salvationista. Vin chinezii, vine cornul abundentei! Nu ma pronunt asupra tranzactiilor economice, dar pot sa ma mir ca s-a ajuns la o pompa ce frizeaza ridicolul. Romania este in UE, lucrul cel mai bun care s-a intamplat in aceasta zona in ultimii 500 de ani, spre a-l cita pe Ken Jowitt, un politolog american care stie mai mult despre Romania decat o armata de academicieni locali. Dar noi suntem amarati si otarati, panicati si dispretuitori, in raport cu cine? Cu Europa. Nimic nou sub soare. Cititi textul lui Caragiale. Fie-ne permis sa-l recitim pe Caragiale.

Vlahuta, Caragiale, Delavrancea

Scrisoarea lui Ion Luca Caragiale despre vizita lui Barbu Delavrancea. Berlin, 1905.

Berlin-Wilmersdorf, Preussishestr. 10 Joi, 7/20 iulie 1905

Dragã Alceu,

Am pãțit mai zilele trecute o mare rușine. Sã tac și s-o înghit? Greu — și ar fi și pãcat! Mi-ești prea bun prieten — așa cel puțin mã mãgulesc a crede, și sper cã nu mã-nșel — ca sã nu ți-o mãrturisesc, așteptând cu încredere de la tine un rãspuns de mângâiere. Dar, rogu-te, sub secret de jurãmânt, numa-ntre noi sã rãmâie. O sã-ți parã, desigur, prea lungã trista mea scrisoare, dar iartã-mã, scumpul meu amic, trebuie sã-ți spun totul. Ai, te conjur, rãbdare și acordã-mi câteva minute de atențiune.

Am compromis Berlinul, compromis imperiul si nația germanilor,compromispe mine, compromise familia mea, în fine!

Barbu!… Barbu, în trecerea lui spre Paris, a dat prin Berlin!… Eu! eu, lipsitul de cel mai elementar instinct de conservare a reputației naționale germane-eu l-am ăndemnat să treacă pe aici!

I-am ieșit joi 23 iunie , întru întîmpinare la gara de la Breslau… Era — binișor…intrăm în vagonul-restaurant ca să dăm drumul încoace.Berea-„iar caldã“! De când a intrat(azi-dimineață)pe teritoriul german, nu s-a învrednicit sã gãseascã un pahar de „ber’rece!“ (o înjurãturã la adresa nemtilor ca entitate națională. Dar ce sã facem? rece, caldã, alta nu e; asta este; datoria ne calcã s-o bem ș-așa;și tragem și tutun.Suntem cam fleșcăiți, probabil de căldură cu toate că e destul de răcoare. Deodată, miroase strașnic a ars. S-a aprins vagonul! Zic eu îngrozit. 83 de km pe oră! Carbonizat în goanna rapidului!Departe de patrie de familie! Maica mea!!!… Ce e?… Arde fața de masã: o țigaretã nestãpânitã — o gaurã neagrã cât o bãncuțã… Degrabă înãbuș scandalul — acopăr aceastã ocarã, de frica chelnerului.

Am ajuns la Berlin. De acuma, țin-te!

Administrație, armatã, arte, știinte, litere, tramvaie, drumuri de fier, birjari, chelneri, frizeri, public, prãvãlii, case, monumente, mâncare, bere, tot, tot, prost, stupid, imbecil! Numai un lucru scapã, ca prin minune — apa; nu-nțeleg de ce.

Începem de vineri dimineața.

Vezi-ne de acolo, pe mine, domnule doctor, ce figurã fac eu, mã rog, la d. Meister Metzentin, frizerul meu, ceva mai mult, vecinul meu, când Barbu, pe care l-am recomandat ca „Herr Professor“, rãcnește cã-l jupoaie! Uite-l cum aleargã de colo pânã colo, cu bogata lui capelurã vâlvoi, sãpunit, cu servetelul la gît, vãitându-se, și-n ruptul capului nu mai vrea sã se lase „torturat“ „…lui de neamț stupid!“

Meisterul, scrupulos, vrea sã-l apuce sã-l puie jos; Herr Professor țipã și nu se lasã, Doamne ferește! Furie mare…

— Mersi, destul, maiher!… ta de neamț stupid! M-ai omorât, domnule!

Și, ce e drept, dl. Metzentin, de fel nu prea deștept, face niște ochi de adevãrat stupid.

Cu chiu cu vai, Herr Professor, mai potolit, se reașeazã oftând greu și se mai lasã sãpunit încã o datã, mai bine. Neamțul ascute briciul, și iar începe supliciul. La fiecare trãsãturã, clientul face pe scaun niște contorsiuni oribile, ca un condamnat american la experiențã de execuție prin electricitate (1). Dar, Gott sei Dank, am ajuns la cioc: aici trebuie sã lucrãm cu foarfeca. Țac! odatã neamțul. Aș! pacientul se ridicã-n picioare exasperat: „Pardon, maiher!“ smuceste instrumentul din mâna calãului și-ncepe sã-și potriveascã singur țãcãlia. Iese nițel mai micã la stînga, o mai ciupeste la dreapta, iese mai micã la dreapta, etc. În fine, „Hai sictir!“ trântește foarfeca — cât pe-aci sã facã praf borcãnelele negustorului, se uitã placid în oglindã, dã din cap, și pe urmã din buze:

— Mort!

Apoi, cãtre mine:

— Cât sã-i dau nenorocitului ãstuia?

— Taxa e de 20 pfenigi, dar… fiindcã l-ai cam mâhnit pe bietul neamț, poti sã-l mângâi cu 30.

Îi dã lui maiher cât îi dau eu pentru o lunã de abonament, douã mãrci, taxa înzecitã, și plecãm. De atunci, mereu mã-ntreabã dl. Metzentin, când mai vine Herr Professor; care i-a plãcut mult: „Sehr or’ginal“.

Acuma, vezi-ne, mã rog frumos, d-le doctor, în vestitul parc Tiergarten. Uite cum oprim trãsura și ne dãm jos, ca sã fiu eu supus la un sever examen de silviculturã, si cum dl. profesor, triumfãtor asupra ignoranței mele, îmi aratã cu bastonul una câte una toate deosebitele esențe:

— Ãsta e brad, boule! ãsta mesteacãn, ãsta stejar, paltin, frasin, gorun, arin, fag, oțetar, jugastru, plutã, plop, alun, corn, salcîm turcesc, tei popesc, lemn jigãrit, lemn-câinesc, lemn pãduchios, râia-pãdurii — und so weiter.

Eu urmez cu atenție, iar birjarul priveste la noi cu mult respect, crezîndu-ne negustori strãini, veniți sã luãm în tãiere pãdurea împãrãteascã a orașului.

Mai vezi-ne de acolo d-ta ce figurã facem în fața Reichstag-ului (Parlamentul imperiului) între statuia lui Bismarck, și Siegessäule. Eu stau umilit, ca un școler, mã rog, iar dl. profesor mã muștruluiește la esteticã: fãcând cu bastonul gesturi indicative foarte largi, îmi aratã („Uite, boule!“), una câte una toate ereziile artistice ale grandiosului palat.

— Il a voulu faire grandieux … Mprt!… Stupizi!… Nu vezi, mã, cã sunt imbecili?! n-au talent, mã!

Toate astea pe un diapazon potrivit cu vastitatea pieței… Și așa, încep câțiva nemți curioși și niște „engleji” travellers, o familie numeroasã, sã se strângã împrejurul nostru și sã ne admire.

Englezul cel bãtrân închide Baedeker-ul și toți ne ascultã cu luare-aminte. Asta încordeazã verva profesorului, care continuã, ridicând și mai solemn tonul:

— Imbecili… Și vor sã facã în mare!… Il veut pettre (2) plus ho que leur kiou. (Textual și fonografic garantat.)

„Englejii” noștri probabil nu înțeleg franțuzeste: nici cea mai palidã încruntãturã mãcar.

— Dar, îndrãznesc eu, trãgând cu coada ochiului la cartea de sub subțioara milordului, am vãzut în Baedeker…

— Baedeker e stupid!

Un gest foarte larg cu bastonul… „Englejii” fac niște ochi mari: parcã ar înțelege ceva.

— Dar, adaug eu prostește, nu zice chiar Baedeker personal… colaboratorul lui francez, un cunoscut critic de artã — Desfontaines.

Dl. profesor, impacientat de atâta stãruințã, foarte sever:

— Nu fi bou!… Uite, mã! uite, mã! uite, mã!

Și, lucrând foarte volubil și larg cu amândouã brațele, m-ajunge cu mâneca stîngã peste obraz și-mi zboarã ochelarii cât colo; îi culeg repede… M-a chiorît! un geam spart țãndãri. Toatã lumea ne face mare haz.

— Haide, Barbule…

Și pornesc; dar el m-apucã de braț, mã-nvârtește-n loc și iar… pettre!

Am isprãvit conferența asupra Reichstag-ului. Dãm sã intrãm pe Unter den Linden. Englejii dupã noi… Nu mai pot de necaz insularii, se vede bine, cã nu ne pricep frumoasa limbã maternã:

— A beautiful language indeed!… very beautiful!

Poarta de Brandenburg… Mãiculițã! ce iritațiune! ce nobilã indignare și ce înjurãturi!

— Partenonul si Tezeionul lipite! îngemenate! Asta e prea mult!… lor de nemți stupizi!… Mizerabilii!

Câțiva pași pe Unter den Linden, unde sunt „mai mulți tei jigãriți decât popești, și pe urmã arini, paltini“ etc. și ne rãzbește foamea. Spre dezolarea englejilor, o birje: „Ei! maiher!“.

Acasã:

— Ai un moment rãbdare, se fac numaidecît ochiurile… Stai nițel…

— Nu stau! Mi-e foame!

Și fãrã sã mai scoatem pardesiul, atacãm fioros o ridiche mare deBavaria, foarte necãcioasã (specialitate), tãvãlind-o prin solnițã.

— Haide, fie cum o fi! zic eu nevestii la bucãtãrie… Mi-e fricã, Doamne ferește, de vreo apendicitã! Slava Domnului! Vin ochiurile cu mãmãliguțã și brânzã de burduf și dupã ele, Madame Caragiale, autoarea, foarte convinsã de un frumos succes.

Ochiurile — „prea rãscoapte“. Mãmãliguța — „prea pripitã“. Brânza — „iutițã“ (figura autoarei). Peștele rasol — musafirul îl miroase de-aproape de tot și parcã s-ar cam strâmba.

Madame Caragiale (très piquée): E proaspãt Barbule, vai de mine! l-am cumpãrat eu azi-dimineațã: era viu; uite așa se bãtea și l-am fiert eu în persoanã…

Mosafirul (cu humor): O fi fost proaspãt soro, dacă zici d-ta; dar nu l-ai fiert destul! Nu știi sã-l fierbi! e crud…

Îmbucã, clefãie și scuipã în taler:

— Nu mîncați, copii! e mai tot crud, când vã spun eu… pãcat!

Și, spre pedeapsã, peștele crud sufere tortura cuțitului, spre a i se alege pãrțile oarecum mai admisibile.

Ciulamaua — „lãbãrțatã, nu destul de închegatã și de prãjitã, rumenitã!“

— Sã te-nvãț eu sã faci ciulama, neicã! Iei un clapon gras, durduliu etc. etc.

Friptura de porc (altã specialitate localã, sã juri cã e piept de curcan) „n-are a face cu purcelul nostru românesc de casã“… Berea(iarãși o specialitate, Pfungstaedter Export-Bock, articol hors-concours, finisim) — „n-are a face cuberea francezã St.-Jean“. Piersicile — „mãlãiețe“. În fine, șvartul — „apã chioarã“.

Îmi pare rãu; dar la urmã, gândesc eu, astea toate privesc pe Madame Caragiale — care rãmâne foarte tristã de nenorocitu-i debut.

Am dejunat. Daca ar fi fost St.-Jean, poate c-am fi bãut mai mult; Pfungstaedter n-am putut bea decât vreo zece sticle, a 700 gr.

Dupã amiază.

Intrãm pe un mare bulevard — Kurfürstendamm. Ne oprim în fața unuia din magazinele de lux, așa-numitele Kunstausstellung, unde se expun noutãți artistice — autori de toate națiile. La un geam enorm de cristal (vreo cinci metri lãțime și cam tot atâta-nãlțime), fel de fel de figurine, porțelanuri, picturi și aquarele. Începem lecția de esteticã cu bastonul… Mișcare indicativã foarte pronunțatã: o semnãturã francezã (3); un cer cu „clocotealã“ de nori, pe o mare „îndârjitã“ — perspectivã „sincerã“!

— Uite, mã, boule!

Și, amãgit pesemne de sinceritatea perspectivei, poc! cu vârful bastonului în geam. Mi s-a tãiat inima: ãsta nu mai e geam de ochelari; cel putin 300 mãrci!… Dumnezeule! din ce am scãpatãrã! Herr Professor s-a schimbat și el la fațã, grozav. S-a uitat repede la vârful bastonului și, scurt mișcarea! întorcându-se cu spatele la marea îndârjitã, l-a înțepenit în trotuar. Apoi, deodatã, cãtre mine, care încã țiu mâna pe bãtãile inimii:

— Ia ascultã-mã, nene, ce mã tot porți pe la prãvãlii? Muzeuri serioase n-au mãgarii ãștia?

— Ba da.

Și-ncep a-i enumera, dupã Baedeker, toate muzeurile, pe care eu nu le-am vãzut.

— Nu vreau clasic, domnule! nu-nțelegi? Vreau sã vãz de ce sunt dumnealor capabili.

— Atunci, hai la Național-Galerie — moderni.

— Du-mã acolo! Ce mã tot porți de colo pânã colo?

Acolo…

— Aratã-mi, domnule, pe celebrul Menzel al dumnealor, de care fac atâta caz.

Mã rog de gardian sã mã-ndrepteze.

— Uite-l, Barbule.

Un pas mare înapoi, o încruntãturã, cu mâna la sprâncene en guise de visière; apoi o ricanare fieroasã:

— Ãsta e Menzel?… Hahahà! Ei, sunt ridiculi, pe onoarea mea!… Ãsta?… mã-sii de stupid!

Scuipãm pe Menzel și ieșim foarte scârbiți.

…Dar Domul cel nou? — Mai stupid decât Reichstag-ul… Dar monumentul Victoriei de la 70? — Iar pettre! Dar restaurantele de lux, așa-numitele Weinrestaurant, ori Weinabtheilung, unde nu se pomenește bere?… Dar bãcãniile? Auzi d-ta sã nu-ți taie, așa de gustare, câte un mezel, la odãițã, cu un miș-maș!… scl. … scl.

Foarte obosiți, trecem prin câteva berãrii; la fiecare, douã-trei halbe… Proastã — peste tot.

Înapoi, acasã.

Le souper à la hauteur du déjeuner…

Câteva sticle de Pfungstaedter, în timp ce (altã mâhnire pentru Didina! care zdrobitã se duce sã se culce) mi se demonstreazã cã sunt „absolut tâmpit“ în materie de artã.

Încã o sticlã… și celelalte… Foarte târziu… Fleșcãialã… Somn ușor!… Ar’ vedè mâine!

A doua zi, sâmbãtã, de la 8 1/2 dim., da capo, con brio e piu mosso. Dupã dejun, care e și mai puțin reușit ca ieri, iatã ne sosește de la Lipsca, chemat într-adins telegrafic spre a face cunoștintã, d. Doctor Philologiæ Paul Zarifopol (4). Fațã cu tânãrul erudit, ne-nțepenim în picioare, ne-ncordãm în gât și ne umflãm în gușe — chestie de prestigiu!

Plecãm toți trei la Potsdam, la Sans-Souci. Aci, douã ceasuri de conferințã asupra artelor plastice și-ndeosebi asupra stilului francez al epocii — le rococo… Umãrul Venerii lui Pigalle, în copie (5), e prea „teșit“. „Nu se putea un francez sã facã un umãr așa de ”teșit“ etc. etc.

Moara de la Sans-Souci:

— Il y a de jouges à Berlin… Mprt!… lor de nemți! etc.

Pãrãsim Potsdamul și ne-ntoarcem cu vaporul peHavelpânã la Wansee — vastã colonie de ville-palazzi și de stabilimente estivale — o pasiune, între multe altele, pentru berlinezi.

Plimbare, nec-plus-ultra: un mãreț apus de soare pe o apã largã, înconjuratã de dealuri cu pãduri, parcuri și castele.

— Uitați-vã la apã zic eu, parcã e argint…

— Mprt!… aur, nu argint!

— Uite, zice dl. doctor Zarifopol, arãtând în bãtaia blondei luni pe crețurile apei, parcã e fosfor…

— Mprt!… sulf, nu fosfor!

Nu-i chip sã nimerim nuanța exactã.

În Wansee, ne suim la Kaiserpavillon, mare restaurant, pe deal, de pe terasele cãruia se deschide asupra apei o panoramã mirificã. Cãutãm vreun sfert de ceas, Barbu înainte și noi dupã el, o masã, de unde sã avem exact punctul de privire „cel mai grat“. Punctul de privire e cel mai important lucru pentr-un paysage, „boule!… nu știi?“ Ochim de colea, ochim de dincolo, când în picioare, când pe vine: aici lumina „prea crudã“, aici „prea searbãdã“, acolea „ternã“, dincolo, „prea lãptie“… În fine, am gãsit punctul exact, punctul grat. Așa, da! Ne așezãm la masã.

Aici, mâncãm („prost“, se-nțelege) și ne pilim cu câteva sticloaie de vin de Mosella, cel mai fain, mã rog frumos, și pe urmã svarturi — aavele!

Nu știu cum și nu știu de ce, nesimțitori, se vede, la frumusețile esteticei, dl. doctor și eu, à propos de punctul de privire „cel mai grat“, riscãm oarecari pornografii, nu tocmai grave, ba aș putea zice, chiar destul de inocente.

Barbu se scandalizeazã grozav și, stãpânind greu un gaz, care vrea sã scape din captivitate, foarte sever:

— Știi cã niciodatã nu mi-au plãcut trivialitatea și… porcãriile!

A scãpat gazul…

Ne întoarcem cu tugul, pe la unu noaptea, înBerlin. Mergem în tentrum la Café National — un loc foarte interesant, stație de bãi de mare mixte pe uscat — un pandemonium!

Prezența noastrã nu trece indiferentã; ba, daca n-am fi așa de modești, am putea chiar afirma cã produce oarecare senzație: „Fremde Herren!… Sehr or’ginelle!…“. Walkyriile ne aplaudã în surdinã și parcã ar vrea sã ne deoache. Ne facem cã ne supãrãm, dar nu putem birui îndestul un surîs de vanitate… Ne suim sus la billard; facem o partidã, care ține cam mult: bilele parcã ar fi patru, si chixuri peste chixuri; bem bere (iar caldã!… lui de neamț idiot!), rãsturnãm pahare, le spargem… svarturi… aavele… cești, lingurițe, farfurioare etc. etc. Suntem leoarcã!

S-a fãcut ziuã. Soare… Uite, domnule, cum trece vremea cu conversația!… Duminicã dimineața. Ne urcãm într-o birjã… Imbecilul de birjar — fã-ți idee, mon cher! — așa de dimineațã, beat!… nu înțelege ce-i spunem! În fine, hâța-pâța — un ceas de cãlãtorie. Ajungem la mahala, în Preussischestrasse. Barbu — ce memorie, domnule! — cunoaște casa — eu n-o cunosc, ma parole d’honneur ! — lovește pe birjar cu bastonul peste mîna dreaptã și pe urmã i-l împlântã în șira spinãrii.

— Ho, maiher! (… nu stiu ce și nu știu cum!)

Neamțul, beat, se-ntoarce, ca orice neamț stupid; dar îndatã înțelege cã trebuie sã fie mândru de aceste semne de intimitate, ca bun camarad. 6 ore 1/2 dim.

Copãcel — pe scarã. Sunãm… Familia și servitoarea rãmân îngrozite vãzându-ne: cred cã am scãpat din ghearele Inchiziției.

Dl. doctor Zarifopol, transportat, se pune la piano sã ne delecteze cu ceva din Beethoven. Profitãm de ocazie spre a-i da câteva lecțiuni de muzicã clasicã… „Nu trebuie sã se șterpeleascã, sã se trezeascã, ca sã zic așa, unele note: prrt, prrrt!“ Pianistul se apãrã arãtând caietul, unde apogiaturile sunt scrise cu semne minuscule, într-adins, spre a fi „șterpelite și tesite, ca sã zic asa, prrt! prrrt!“

— E-mprt!

Vedem în perete portretul lui Anghel și-ncepem sã plângem; mai bem ceva bere și mai spargem un pahar. Durerea ne-a biruit. Ne culcãm nedezbrãcați pe la 8 dim., declarând categoric cã de astã datã refuzãm cu desãvârșire dejunul Didinei. Biata fatã! închipuie-ți.

Pe la 3 post-meridiane, niște muște ne scoalã, sã ne dregem. În lipsã deSt.-Jean, ne mulțumim cu Pfungstaedter — parcã începe a fi potabil.

Pe la 4, iatã cã ne sosește un nou musafir, un compatriot, d. Gusti, doctor în filosofie și în drept, un tânãr savant (6). E foarte timid, politicos și pudic, ca o fatã mare — nu nemțoaicã. Îndatã ce facem cunoștința, dl. doctor Gusti primește o violentã lecțiune de filosofie à l’emporte-pièce — anume despre Schopenhauer.

— Apoi, sã-mi dați voie! sã mã iertați!… pardon!… nu-l înțelegeți deloc pe Schopenhauer!… dar absolut de loc!

Iar dl. dr. Zarifopol (7) aflã cã noi, pe drum, en voyage, citim, ce carte?… Les Fabliaux! cãci, trebuie sã stiți, ne preparãm a ținè, la Facultatea de Litere din Bucuresti, „o serie de cursuri asupra poeziei populare și originilor ei în genere, și-n particular la români“.

Et de deux! Matés sur toute la ligne! Enfoncée l’école allemande!

Dar noi stãm de vorbã, și sunt 6 trecute: s-apropie ora despãrțirii… Barbu își ia adio de la copii și de la Didina, care rãmâne inconsolabilã de completul ei fiasco: despre apartament, niciun compliment; despre mine, chiar din contră, iar cât despre arta culinarã… mprt!

Trenul pleacã la 10 seara. Mai avem așadar aproape patru ceasuri. Suntem tare congestionați și cam prea neprimeniți în costumul nostru de traveller… Sã prânzim la Grãdina Zoologicã, peste drum de garã. Lãsãm bagajele la dl. Gusti acasã, aci aproape și mergem la grãdinã.

Duminicã searã. Public endimanché circulã ca la orice Promenade-Conzert, încet-încet, în masã compactã. Dar avem noi vreme de pierdut? Dãm din coate ca la școala de natație; spargem valurile mulțimii și cu pas gimnastic, ajungem la birtul de lux pe terasã (Etablissement de tout premier ordre)… Iar Weinrestaurant! — D-abia gãsim loc, înghesuiți între o lume foarte elegantã. Chelnerul nostru, un adevãrat secretar de ambasadã de cel mai sever stil… Bãtãi strașnice cu cuțitul în serviciul de muștar.

— Pleacã trenul, domnule!

Eu zâmbesc zaharisit. El, vânãt suprem:

— Ascultã-mã! Înțeleg sã mã faci ridicul într-o cafenea infamã de femei pierdute; dar, fațã de domnii (și aratã cu un gest solemn pe domnii doctori), asta este prea mult!

Se scoalã sã plece, turbat; dar își ia repede seama și s-așeazã iar la loc — mai vânãt decât cum se sculase.

… Și secretarul de ambasadã tot nu vine!… Dar pare cã, iatã-l. Pãșește calm. Ce flegmã diplomaticã!… A! de ce n-are, mizerabilul! douã mame — trei!… Ne aduce douã butelii de vin de Rhin (extraordinar, ceva!) la gheațã, în gãleatã de argint, și apã mineralã.

— Sã-mi dea orice, mã! fie și… (figura d-lui dr. Gusti), numai sã nu mã chinuiascã! Sã-mi dea degrabã! Înțelegi bine cã nu vreau sã scap trenul! (à la Mounet) Mi-e dor de copilul meu! nu-nțelegi?

O porție de șuncã și alta, pe nemestecate… și una de saumon de Rhin fumé… Atacãm eroic cu furculița… Malheur!

— Saumon-ul ãsta e vechi, mã! pute!… Sã nu mã-nvãțați și la saumon! eu îl miros, nu cu nasul — cu furculița!

— ?!

— (crescendo con furore) Pute! pute! p u t e !

Și-ncepe sã risipeascã, cu furculița, nevinovatele feliuțe trandafirii, afarã din talerul de argint. Apoi o mutrã acritã ca de un oribil dezgust:

— Mâncați-l voi, daca vreți!

Dl. doctor Zarifopol, cam nevricos, se scoalã și se face cã merge sã caute undeva ceva prin vastul stabiliment; dl. dr. Gusti, tânãr ageamiu, rãmâne cu gura cãscatã, cam tremurând de un fel de vagã fricã; eu, bãtrân hârsit, mã uit la atâta lume frumoasã; Barbu strică așa vin cu apã; cei de la mesele apropiate ne cam trag cu coada ochiului — ba și oarecari pufneli, destul de discrete — în vreme ce banda militarã urlã, cu o ferocitate în adevãr catolicã, conjurația din Hughenotii… Dumnezeul meu! ce situațiune! Infern și maledicțiune!

Mâncãm și noi cu sulița-n coaste, fripturile sosite la potrivitã vreme. Am sfîrșit… O pauzã… Gazuri…

— Are ãsta… șampanie?… (duios) Iancule! a’s’bem o șampanie!

— Nu! zice Iancu, cã pierdem trenul! (à la Nottara) Te așteaptã copilul tãu! nu-nțelegi?

Vreau sã plãtesc. Îmi dã peste mânã și-mi risipește pitulele. Cheamã pe maiher și-i aruncã o piesã de 20 mãrci; toatã socoteala 16 mãrci, 40 pfg.

— De ieftin, e ieftin, ce e drept… dar sunt stupizi, mã! (iar gazuri)… lor de nemți!… (Oftând) Iancule!… a’s’bem o saap…

— Nu se poate, zice Iancu, gândind cu groazã la ce primejdie s-ar expune.

Ne-am ridicat. Dl. dr. Gusti a mers înainte sã ia de-acasã bagajele traveller-ului și sã le dea pentru wagon-lits în primirea tregherului. Ne ducem cu trei sferturi de ceas înainte la garã. Ne suim pe peron, unde bem bere sur le zinc. „Rece, da’ nu face p’àle… nu e șampanie! …“

Iatã trenul… Einsteigen bitte!

Ne pupãm cu muci și ne despãrțim foarte lacrimoși.

Plecat!… Pãcat!… Dd. d-ri și eu ne uitãm lung unul la altul multã vreme, pânã sã ne dezmeticim, aiuriți de trecerea meteoricã a acestui phénomène vivant, prin capitala germanã… Vertiginos… Grandieux!

Am ostenit. Iartã, scumpul meu amic, cã a abuzat de prețioasele tale momente, pe acela care cu mult dor te îmbrãțișazã,

al tãu,

Iancu

P.S.: Stãruie pe lîngã dl. dr. Zarifopol, care vine la Sinaia și pe care ți-l recomand ca o excelentã pastã de prieten, sã-ți dea, la ocazie, mai ample amãnunte. I-a plãcut mult! A rãmas încântat!

____________________________________________

(1) Am aflat pe urmã cã Madame Metzentin, care locuiește în odãița din dos, despãrțitã de prãvãlie numai cu scânduri, ușã cu geam și perdeluțã, a dat, în seara memorabilei experiențe americane, naștere unui Metzentinel — cam cu vreo sãptãmânã înainte de termen (pretinde dumneaei). Desigur, a greșit socoteala. Se-ntîmplã. Mama și copilul se aflã bine. (Nota aut.)

(2) Așa mi se pare cã se scrie verbul acesta. Ori asa: paître? Nu știu. Mi-e lene sã mai caut în Larousse. (Nota aut.)

(3) Aici, în Prusia, sunt foarte mulți germani cu nume franceze — Maché, Coundé, Doré, Barthet, Romain Thalbot, Dupuy, Dampmartin si câte altele… Prima noastrã servitoare aici, fatã de la țarã, tatãl cultivator de pãmânt, se numea, scris în condicutã, Mina de Vantier. Dupã cum mi s-a explicat (ti-o dau cum am primit-o, și cred cã nu te induc în eroare), toți aceștia sunt urmașii germanizați ai emigranților francezi protestanți, din veacul XVII, dupã revocarea Edictului de la Nantes. Mare câștig pentru Germania. (Nota aut.)

(4) D. dr. Paul Zarifopol își preparã acuma examenul de agregat la Universitatea unde și-a fãcut studiile. Se pretinde, nu putem ști pânã la ce punct trebuie acordatã încredere acestor aserțiuni, cã aici examenele ar fi, poate, și mai riguroase decât în România. (Nota aut.)

(5) Originalul acesteia, cât și minunatul ei pendant, Mercure încãlțându-se cu aripi, amândouã capodopere ale celebrului Pigalle, au fost strãmutate, de teama intemperiilor, la Muzeul Imperial din Berlin. În locul lor s-au așezat douã copii, reproducții stricte, fãcute pe tipar. (Nota aut.)

(6) Colaborator al unei reviste speciale de drept; membru al Cercului criminaliștilor moderni, unde are sã facã în curând o conferințã despre o chestie controversatã etc. (Nota aut.)

(7) Specialitatea, în filologie romanicã: limba francezã si evul mediu. (Nota aut.)

http://1001arte.ro/2012/11/scrisoarea-lui-ion-luca-caragiale-despre-vizita-lui-barbu-delavrancea-berlin-1905/

Nu fara legatura, ba chiar direct legat de subiect:

http://www.petitieonline.net/petitie/solidaritate_cu_dizidentul_chinez_liu_xioabo_condamnat_de_autoritatile_comuniste_la_11_ani_inchisoare-p40125039.html

http://www.nytimes.com/2013/11/30/opinion/desperation-in-tibet.html?ref=opinion&_r=0

De asemenea, o pozitie interesanta:

http://www.revista22.ro/mugur-isarescu-umplem-presa-de-stiri-ca-vin-miliardele-chinezilor-dar-nu-luam-miliardele-ue–34522.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "38 comments" on this Article:

  1. Logos spune:

    Excelent! Multimim d-le profesor!

  2. Alin spune:

    1) nu e deloc clar la care articol scris de M. Stan faceti referire

    2)in textul propus de dvs. este reprodus gresit numele adrisantului. Nu e vorba de “Alecu” ci de
    ALCEU URECHIA . In fapt, prenumele “Alceu” sub care a fost cunoscut in epoca e o prescurtare de la Al(exandru) C(onstantin) Urechia , fiul celebrului Urechia, cel incondeiat magnific de Eminescu in citeva texte memorabile din “Timpul” . Si cu toate ca nenea Iancu era prieten cu Eminescu , asta nu l-a impiedicat sa aiba o relatie amicala cu Alceu, fiul celui incondeiat de poet. Era numit “marele urs” pt. ca hiberna prin munti , ani la rind, avind o fire mai retrasa.

    3) nu e clar de ce ati ales acest text ijn contextul amplificarii relatiilor romano-chineze. RO nu a intors spatele valorilor europene, nu s-a retras din UE , ci doar incearca sa diversifice relatiile economice si in alte zone. Nu a respins vreo propunere de finantare venita din UE pt. a-i favoriza pe chinezi. In anii ’70 , cind RO s-a apropiat de piata americana si implicit de BM si FMI nu s-a retras nici din CAER nici din Pactul Varsovia. Una nu o exclude pe alta.

    4) nu RO merge inspre China , ci oamenii de afaceri chinezi cauta o modalitate noua de a investi profitabil pe piete noi, in loc de a arunca banii (precum in anii precedenti) pe rasuflatele si in continua devalorizare american bonds. Nu e politica de re-aliniere din partea RO ci reorientare chineza spre piata est si central Europe.

    5) nu stiu care autoritate si pe ce criterii a stabilit ca Ken Jovitt cunoaste bine aspectele economico-financiare din RO (pt. ca despre asta e vorba) dar stiu ca exprimarea “o armata de academicieni locali” este agresiva (insultatoare) . Daca tot vedem morala din scrisoarea lui Caragiale , de ce sa nu o aplicam si cind vine vorba de valorile recunoscute ale RO ?

    6) cum poate fi cazul Liu XioAbo “chiar direct legat de subiect” ? De ce trebuie amestecata politica atunci cind e vorba de relatii economice ? Sugerati cumva ca RO ar trebui sa impuna un embargo economic Chinei din acest motiv ? :lol: Daca e vorba de embargo si China , sa nu uitam ca RO a boicotat ceremonia Nobel legata de Xiu — iar atunci, precum si acum, presedintele Basescu facea liniile de politica externa . Vorbind de detinuti politici, parca sint destui si in USA , mai recent Manning . Sa denunte RO din acest motiv “parteneriatul strategic” ? :lol:

    7) experiment mental. Daca o editura din China va propune editarea traducerii in mandarina a recentului “Devil in history” (sa spunem , intr-un tiraj de “doar” 500 mii exemplare) veti refuza, conditionind asta de eliberarea lui Xiu ?

    • De acord cu puntul 1. Este Alceu. Voi corecta. Restul pentru alta ocazie :)

      Textul lui Marius Stan a aparut aici pe Contributors:

      http://www.contributors.ro/cultura/chinezarii-cu-iulian-vlad/

    • diana spune:

      Pentru ca la chinezi chestile economice vin la pachete cu cele politice. De aia trebuiesc amestecate. China are o politica economica expansionista care vine la pachet cu conditii politice tare neplacute ca si Rusia de altfel.
      FMI macar doar isi vrea banii inapoi.

      • Alin spune:

        1)Despre ce “conditii politice neplacute ” vorbiti ? Puteti fi mai specifica ?

        2)Nu cred ca FMI “doar” isi vrea banii inapoi — FMI impune tarilor MODALITATEA de a economisi si de a rambursa sumele de bani. De aia atunci cind vin la Buc. dicteaza si ce masuri sa ia guvernul pt. a plati datoria.

        3) chinezii care vor investi , eventual, in RO , sint companii private. Guvernul chinez le va garanta investitia, asta e tot. De aceea vine intai statul si apoi investisorii privati. In fapt e vorba de un transfer de fonduri de la guvern (chinez) la sectorul privat (chinez). Asteptati sa vedeti de unde va fi manpower pt. eventuale proiecte.
        Deocamdata, singura implicare directa a guvernelor,deci a fondurilor publice e pe linia Institutului Cultural Roman

  3. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Text adorabil, de râs și de plâns. Mulțumim. Ne-ar trebui un Caragiale și pentru vremurile de acum. Cei cu domiciliul pe aici tindem să nu prea mai avem umor, ceea ce nu e bine deloc…

  4. DanielS spune:

    “A beautiful language indeed!… very beautiful!”

    Nu numai englezii, ci toate natiile degusta pasiunea limbii romane, in special injuraturile. Din pacate mediul nu suporta reproducerea acestora. Dar am constatat direct simpatia stirnita de grupurile de romani slobozi la gura, injuraturile accentuate din toata inima, cu sete de viata.

    Excelenta schimbare de registru domnule profesor, excelenta.

  5. victor L spune:

    Multumesc, mi-ati inseninat dimineata asta geroasa.
    (Am umezit citeva servetele stergindu-mi ochii.)
    Ceva pe aproape:
    http://i1.wp.com/politeia.org.ro/wp-content/uploads/2013/11/28-11-13-P_11.jpg?resize=300%2C202

  6. dusu spune:

    acela era un burghez regatzean; s a evoluat,tovarasii de azi capitalisti il intrec

  7. Ela spune:

    Savuros,superb,magnific!!Excelenta initiativa de a ne supune atentiei acest admirabil text in contextul actual,este o idee stralucita pentru care va multumesc,dle V.Tismaneanu!
    Iarasi demna de toata atentia,mi se pare ideea pe care o sugerati din preambul “este imperativ sa revenim la clasici!”,si asta,atat pentru o analiza cat mai lucida a situatiei noastre concrete,cat si pentru a evita ca “ridicol” sa nu devina singurul cuvant care sa ne reprezinte cu adevarat…
    Paradoxul romanesc,o tara latina printre slavi si balcanici,nu este neaparat o povara de care sa cautam sa ne debarasam cu orice pret(!),sa o renegam ravnind,cand la unii cand la altii,ci mai de graba un cadou unic si nepretuit facut noua!Ca orice dar insa,nu este suficient sa-l primesti,mai trebuie sa si deschizi ambalajul ca sa te folosesti de ce contine…
    “Péter plus haut que son cul”,este ceea ce defineste perfect actiunea actualilor nostri conducatori,si asta nu e nici sanatos,nici elegant,si nici macar eficace…e doar ridicol!

  8. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Fabulos !

    Seamănă rău de tot cu povestea Coanei Lucsița – în special la… gaze, (cu ifosele isterice mai puțin). Deh, ăștia ne-au fost ȘI NE SÎNT mahalagii (de bariera Vergului în cazul bucureșteanului neaoș zis De-la-Vrancea sub pretext de tată – dădea bine la „patriotism”). Cînd te gîndești că individul a ajuns și academician parcă nu te mai miri atît de tare cum a penetrat acolo și gîngavul scorniceștean + a sa ADI. Și, totuși, în acele vremi existau elite bine lustruite de imitat, iar Oana Zăvoranu & Comp. nu dispuneau de ecrane mici pe care să defileze obsesiv.

    Bietul Caragiale ! A plătit scump (mult mai scump decît își închipuia) procesul de plagiat cu Caion.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Eroare de greșeală: am uitat să amintesc splendida expresie românească

      „S-A URCAT SCROAFA-N COPAC”.

  9. CarmenD spune:

    - o petitie:
    http://www.dafoh.org/petitie-catre-inaltul-comisar-al-natiunilor-unite-pentru-drepturile-omului/

    - o carte:
    http://www.adenium.ro/ro/aciune/74-matas-torsten-organele-statului-abuzul-transplanturilor.html

    “Este o carte despre spirit civic, despre dreptate, despre demnitate și nu cred că va exista un cititor care să nu fie influențat. Este o carte care trezește reacții (pro sau contra), este o carte vie, pe care orice membru al societății trebuie să o citească.”

    - si un articol deosebit, astazi in TheEpochTimes Romania
    “Familia ordonă: Servicii de pretutindeni, uniţi-vă!”, de Adrian Sturdza

  10. Herr Professor, Premierul Chinei, a fost primit cu onorurile prevazute prin Protocolul de Stat, in esenta si peste tot pompos, si daca vi se pare “ridicol” nu este ceva de facut. Imperiul Chinez, in continuitate cu sine de 4000 de ani, a generat,stabilizat, forme, le confera importanta si se formalizeaza. O vaza chinezeasca si o oala de lut difera prin forma, substantial sunt din pamant. Romania este in pragul disolutiei, ca urmare a celui mai important lucru care i s-a intimplat. Nu stiu daca se va salva prin deschiderea pietei chineze si persepctiva unor investitii reale care sa permita relansarea agriculturii spre exemplu, pentru aavea ce si unde exporta. Deocamdata, ca urmare a lucrului important intimplat , douageneratii de romani vor plati dobinzi pentru imprumutur salvatoare din care nu stim ce s-a facut. Poate ne luminati, avind perspectiva mai larga data fiind departarea.

    • cinic spune:

      cum stam cu aritmetica? cca 40 mld euro (DATORIA STATULUI) la 20 mil. romani dau cam 2 000 euro procapita. Rezulta cumva DOUA GENERATII?
      PS1. din acei 40 mld, cam 12 sunt platite de BNR (cine nu stie ca BNR nu e legata de buget sa mai citeasca: macar legea BNR) asa ca raman numai 28 mld.
      PS2. Datoria publica cuprinde si imprumutul luat de Ford si injectia de capital la BRD ba chiar si actiunile Romgaz vandute la Londra. Se face des (doar din ignoranta?) confuzia intre datoria statului si datoria publica.
      PS3. obligatiunile de tezaur vandute (pana si cetatenilor romani -indirect prin fonduri de investitii) se adauga la datoria statului
      PS4. Orice deficit anual al ORICARUI guvern se adauga la datoria statului. Deci cei 2,2% din PIB pentru 2014 adica vreo 4 MILIARDE de euro va fi adaugat de Ponta la datoria statului. Niciun guvern din 1990 incoace nu a facut excedent bugetar. Pana si Vosganian a lasat cam 5% deficit.
      PS5. orice ban imprumutat (de ex. pentru a acoperi deficitul guvernamental) se duce la un cazan comun. Esti deci sigur ca ultimul imprumut de 700 milioane NU s-a dus la pensii sau la ajutoatre sociale sau la deszapezirea primarilor?

  11. DAC spune:

    Se pare ca sunteti “gand la gand” cu bucurie cu un alt autor:

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/republica-lui-caragiale-11726364

    Toate cele bune :)

    • Postarea mea (verficata chiar acum) a fost facuta acum 20 de ore. Restul e, intr-adevar, telepatie :)

      • Alin spune:

        Nu, nu e telepatie , nici coincidenta. Exista deosebiri intre cele 2 texte. In primul rind in “Gindul” e doar un mic fragment din epistola , pe cind aici e textul integral. Dvs. ati operat mici modificari pe text ( pe linga “Alecu” vs. “Alceu” semnalat initial) —- la “Gindul ” sint alte erori de preluare (transcriere). Probabil ca sursele folosite sint diferite .
        Nu, nu e telepatie, ci cu totul altceva. Nu e nevoie sa va explicati cu cele “20 ore” — exista servere ce capteaza momentul in care un text e urcat si postat . Dvs. aveti prioritate la postare si probabil la documentare . Nu e frumos ce au facut cei de al “Gindul”.

        • Hantzy spune:

          Articolele au aparut aproape simultan, la diferenta de cateva minute. Dar cum nu e vorba de drepturi de autor, nu ramane decat sa consideram ca fost, intr-adevar, telepatie. Fiecare autor “leaga” insa corespondenta lui Caragiale de alte evenimente: “chinezariile” vs “republica”.

        • Multumesc pentru precizari.

      • Ioana Hincu spune:

        Dle Tismaneanu, foarte inspirata plasarea textului lui Caragiale in contextul actual.
        Dar si ca lectura de final de saptamana ( din adolescenta, cand am dat intaiasi data peste el am ras cu lalcrimi).

        Eu am redescoperit textul in format digital ( adica pe 1001 arte) asta iarna, tot intr-un weekend, multumita lui Dragos Aligica. Efectul? Acelasi si terapeutic. Si acum, si atunci, si in adolescenta ( caragiale, cartile politiste si benzile desenate imi serveau drept lecturi alternative, de pauza, in sesiuni, in facultate – reconfortante :) )

        Textul e, prin urmare, nemuritor…. in prea multe feluri, din pacate. Tocmai de aceea consider inspirata raspandirea si repetarea, oricand, de catre oricine, pe orice cai, dar mai ales prin “vechicule” cu audienta ( contributors) si autoritate intelectuala ( dvs). Poate asa, cu timpul, ramane nemuritoare doar valoarea comic-literara ( eu asa mi-as dori)

        • Va multumesc pentru comentariu. Eu am descoperit scrisoarea cu ani in urma, eram la Timisoara, mi-a semnalat-o Mircea Mihaies. Am ras cu lacrimi, dar am fost si intristat. Plus ça change

  12. Ciobanasul Tiermondialist spune:

    lasati domnule Profesor, ca companiilor europene le plac de noi. zic si ei precum frizerul „Sehr or’ginal“, pentru ca si ei, precum frizerul, isi iau taxa inzecit de la noi.

  13. adrian petreanu spune:

    Textul publicat, chiar daca este o scrisoare, este totusi un text literar cu exagerarile si ironiile specifice autorului (mod de exprimare, cantitati uriase de bautura etc). Sigur ca au existat si acum o suta de ani intelectuali carora le era rusine ca sunt romani si unii chiar au plecat din tara. Eu nu consider ca eventualele relatii economice cu China sunt un moment potrivit pentru a arata cat de inapoiati am fost si am ramas fata de restul Europei, un fel de rusine a continentului. De relatiile cu China nu se rusineaza nici SUA si nici statele dezvoltate ale Europei ale caror reprezentanti la cel mai inalt nivel se intalnesc destul de frecvent.
    Eu sunt un roman care traieste in Romania si nu sunt nici mandru ca sunt roman, dar nici nu-mi este rusine. In acelasi timp ma supara cand cineva ma trateaza de sus chiar daca astazi traieste in alta tara cu un alt nivel economic, cultural, social etc.
    Nu pot fi de acord cu ce spune Ken Jowitt despre parcursul istoric al romanilor si nici cu aprecierea dumneavoastra referitoare la academicienii romani.
    Sper ca acest comentariu sa nu aiba soarta celui precedent.

    • naiv spune:

      @adrian. In timp ce min.Nita semna o intelegere cu China, Viktor Orban semna un CONTRACT pe energie cu Koreea de Sud. Care o fi fraierul dintre ei?

  14. Mihai Cusuta Mihai Cusuta spune:

    Domnule Tismaneanu, meiher, Splendid!
    Delicios, citit pe nerasuflate, multumesc.

  15. comentariu spune:

    Exista o pre istorie anti sau non Europeana cu radacini in proiectul `democratiei originale’ a iluminatului Ion Iliescu.Acesta a lansat apropierea de Asia si a dat exemplul Korea fara sa specifice care.
    China a ipnotizat pe Nixon, Kissinger, Ceausesci si ILIESCU.
    Primii care au criticat Europa au fost analistii economici care au prezis criza si prabusirea economica a vechiului continent.
    Nimeni nu a criticat economia:-)americana care de fiecare data revine cu surpriza refacerii dupa criza.
    Demografii constata imbatrinirea Europei iar economistii vad cu ochi buni regiunile cu populatie mare cu promisiunea unui consum mare.
    Omul nu este decit un consumator.
    Lumea s-a schimbat si Europa a ramas precum sudul american inainte de razboiul civil, conservator si arogant cu ceasul dupa un alt fus istoric.
    Azi nimeni nu mai da un cent pe democratie drepturi sau societate ci tot mai multi adopta modul de productie asiatic care se aproprie de aspiratiile si interesele celor care domina piata.
    Noul fesenist a adoptat ultima replica a lui Klark Gable din filmul “Pe aripile Vantului”si o foloste ca slogan la adresa Europei.

  16. Un prieten spune:

    Mentalitatea salvationista dintr-o societate ajunsa in impas se aseamana cu cea a boschetarului care alege pentru iarna “confortul” penitenciarului. Omenirea a trecut prin numeroase experiente incat ar trebui sa discearna intre bine si rau, din pacate pentru prea multi lectiile istoriei sunt de prisos datorita ignorantei, prostiei si a altor “calitati negative”.

  17. Lupul Monarhist spune:

    Dl. Profesor: de la exceptional in sus! Tears are rolling over my chest!.
    Pe cat de adevarat si nostim pe atat de trist si actual. Happy belated Thanksgiving!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)