joi, martie 28, 2024

Mama Rusia şi Emiratul Caucazului

In procesul de transformare din Rodina-mat’ (mama sovietelor) in Rosiya-Matuşca (mama Rusiei) s-a varsat mult sange. De la Marea Nordului la Marea Neagra si de la Marea Neagra la cea Caspica, nimic insa asemanator cu ceea ce s-a intamplat si ceea ce a continuat sa se intample pana in zilele noastre in regiunea care separa Rusia de Orientul Mijlociu, teritoriul dintre cele doua mari, cea  Caspica in Asia  si cea Neagra la granitele de est ale Europei.

Regiunea respectiva este compusa din Cecenia, Inguşetia si Osetia de Nord,  Cerchezia, Daghestan, Cabardino-Balcaria, Karaciai-Cerchezia, Nogai si in sfarsit Ţinutul Stavropol (Stavropol Karai).

Toata regiunea mentionata  a cunoscut dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice o renastere religioasa de proportii, intalnita numai in Bosnia post-Iugoslava. Patronii islamului Shiit (Iranul) si celui Sunit (Arabia Saudita) si-au disputat influentele in regiune de la ajutoare umanitare, trimiterea de clerici misionari si pana la sustinerea masiva cu arme si “voluntari” a miscarilor iredentiste din aceasta regiune.

Istoria apropiata a relatiilor dintre rusi si populatia din aceste regiuni este una dintre cele mai sangeroase din istoria comunismului sovietic si dupa disolutia sovietelor a ramas la acelasi nivel de violenta, poate si mai intensa. Luptele pentru influnta dintre turci, rusi si persani dateaza de pe timpul lui Ivan al-IV-lea (“cel Groaznic”) si sunt memorate de istoria regiunii inca din secolul al XV-lea si al XVI-lea. In cel de al II-lea Razboi Mondial, Germania nazista a organizat trupe de voluntari care au actionat impotriva Rusiei Sovietice conduse de Khasan Israilov si Mairbek Sheripov, care au produs pagube insemnate in spatele frontului Germano-Sovietic. La 13 octombrie 1943 rusii au reactionat cu o violenta deosebita, poate mult mai mare decat a fost cunoscuta in anii ‘20 si ‘30 in Ucraina. In operatinea “Lentila” au fost transferati 120 de mii de rusi in teritoriul cecen si multe zeci de mii de ceceni au fost trimisi in Siberia sau pur si simplu lichidati fizic de nefastul general NKVD, Gveshiani, care a operat dupa 1944 si in Basarabia.  Statistica oficiala vorbeste de un numar de 400 de mii de exilati si 40 de mii de morti. Surse academice din occident vorbesc de 700 de mii de exilati si 144 de mii de victime, ucise de trupele NKVD sub comanda lui Beria intre anii 1944 – 1948. In 2004, Parlamentul European a “luat cunostiinta” (was acknowledged) de actul de genocid comis de rusi in aceste teritorii, fara a avea insa o pozitie clara in acest sens.

Dupa perioada sovietica, Cecenia a cunoscut doua conflicte majore – primul intre anii 1994 –1996, cunoscut ca Primul Razboi Cecen, care s-a terminat cu 5.700 de soldati rusi morti (oficial) si cu 17.300 insurgenti ceceni omorati. Statisticile oficiale vorbesc despre 38 de mii de civili omorati. Tratatul de la Moscova a amnistiat pe rusii si pe cecenii care au comis crime de razboi si a acordat Ceceniei o autonomie completa.

In august 1999, liderul iredentist Shamil Basayev, impreuna cu teroristul islamist de origine saudita Ibn Al-Khattab (Afganistan, Bosnia, Tajikistan) intra in fruntea unei grupari armate in Dagestan si declanseaza cel de al Doilea Razboi Cecen, mai crunt decat primul si cu victime mai numeroase (8 mii de morti la rusi si 14 mii la insurgenti). Represiunea crancena a revoltei cecene de catre Primul Ministru de atunci Vladimir Putin il vor transforma pe acesta in Presedintele Rusiei si “tatucul” ei pana in zilele noastre. Razboiul se termina formal pe 16 Aprilie 2009. De facto continua pana in zilele noastre.

La data de 31 octombrie 2007, noul lider iredentist al cecenilor Dokka (Dokku) Umarov, urmasul lui Shamil Basayev, ucis de fortele FSB in iulie 2006, dupa ce teroristul saudit Ibn Al-Khattab fusese omorat in aprilie 2002 in Georgia de un comando rusesec, proclama noul Emirat Islamic din Caucaz (Imarat Kavkaz). Emiratul trebuie sa includa teritoriile mentionate la inceputul articolului si este dusman de moarte al Rusiei, Statelor Unite, NATO si Israelului. Cam multi dusmani si cam puternici. Deocamdata lupta este data impotriva Rusiei.

Lista actiunilor teroriste duse impotriva Rusiei de la inceputul deceniului de Dokka (Dokku) Umarov: 1999 – 13 septembrie: 118 persoane au murit într-un atac cu bombă, care a vizat o clădire din sud-estul Moscovei. Cinci atentate comise în perioada 31 august – 16 septembrie s-au soldat cu 293 de morţi. 2002 – 23-26 octombrie: un comando cecen înarmat a luat 800 de ostatici în teatrul Dubrovka. Intervenţia forţelor de ordine s-a soldat cu 130 de morţi. 2003 – Un dublu atentat sinucigaş comis la Moscova în timpul unui concert rock s-a soldat cu 15 morţi şi 50 de răniţi.  5 decembrie: Un atentat sinucigaş revendicat de liderul cecen Şamil Basaiev, de fapt comis de Umarov si  soldat cu 46 de morţi, într-un tren. 2004 – 6 februarie: Un atentat s-a soldat cu moartea a 41 de persoane la metroul din Moscova. 24 august: Două femei-kamikaze s-au aruncat în aer la bordul a două avioane de pasageri, provocând moartea a 90 de persoane. 1 – 3 septembrie: Peste 1.000 de persoane au fost luate ostatice într-o şcoală din Beslan, în Osetia de Nord, de un comando procecen. Peste 330 de persoane au murit după intervenţia forţelor de ordine. 2009 – Un atentat a provocat deraierea unui tren de călători care circula pe ruta Moscova – Sankt-Petersburg, bilanţul atacului fiind de 28 de morţi. 2010 – 29 martie – Un dublu atentat comis de femei-kamikaze la metroul din Moscova s-a soldat cu 40 de morţi. 9 septembrie – Un atac cu maşină-capcană s-a soldat cu 17 morţi la Vladikavkaz, în Osetia de Nord.

Probabil ca si atentatul de ieri a fost comis de o femeie-kamikaze apartinand aceleasi grupari.

Greu de concluzionat aceste fapte si mai greu de inteles ca acest conflict nu are inca rezolvari militare sau politice. Probabil sangele va curge si ca de obicei nevinovatii vor plati politica celor puternici si nebunia indoctrinarilor religioase si ale fanatismului islamic.

Bibliografie si note:

Politeia-Net: The Caucasus Emirate

Politeia-Net: The Caucasus Cauldron

Long War Journal: Caucasus Emirate leader Doku Umarov

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. Un articol binevenit.
    Poate citindu-l, le mai vine mintea la cap celor care cred ca problema islamistilor se rezolva daca SUA isi iau mana de pe Israel.

    • a tuturor.
      si se amelioreaza daca toti isi iau mana de pe ce nu le apartine. ca le spune rusia, sua sau altfel. nu vor inceta astfel razboaiele, nu au incetat de cand ii lumea, asta ne este caracteristic. dar se vor reduce. cat timp omori si terorizezi populatie, nu prea ai de ce sa te miri ca aia care scapa au chef de razbunare si cultura sau ratiune 0.

      dar evident, niciodata nu vor renunta marile puteri la putere :D niciodata industria armamentului nu va accepta sa nu inarmeze, si intotdeauna se va gasi cineva cu un interes cat de mic pentru a finanta si sustine gruparile teroriste.

    • Ce legatura are islamismul cu faptul ca un popor inca mai doreste sa fie independent, la aproape un secol de la anexarea unilaterala a teritoriilor si deportarea a sute de mii de oameni? Sa ne amintim ce spunea Stefan cel Mare referitor la Turcia si Rusia… avea incredere mai mare in sultan decat in rusi. Si saracul, Dumnezeu sa-l odihneasca, nu cred ca poate fi acuzat de islamism.

  2. ba parcă rezolvarea ar fi ca ruşii să-şi facă bagajele din zonă … ceea ce nu vor face, nu le stă în obicei

    dar atentatele cu bombă sunt cam inutile; mergeau în Spania a cărei populaţie oricum nu era entuziasmată să lupte alături de americani; ruşii sunt obişnuiţi să piardă oameni, nu fac cine ştie ce caz de asta, n-ar ceda un metru de pământ nici dacă înregistrează cincizeci de atentate pe zi
    un atentat mult, mult mai inspirat ar fi la câmpurile de petrol şi gaze …

  3. Rodina-mat’ inseamna Patria-mama, nu ce ziceti voi
    Nu inteleg dece prezentati situatia dreot un conflict exclusiv religios.Conducatorii primei declaratii de independenta a Ceceniei nu erau islamisti,erau laici, doreau pur si simplu despartirea de Rusia. Represiunea teribila care a urmat a radicalizat populatia si a deschis calea fanaticilor islamisti. Rusia poarta raspunderea acestei devieri si-i suporta consecintele !

    • 1. A doua linie a imnului facea sinonimul patriei cu sovietele.
      2. Conflictul de astazi este pur islamist – vezi bibliografia si vezi daca doriti ce inseamna emiratul Islamic al Ceceniei si cine este exact Dokku Umarov si ce scrie pe steagul lor, insotit de sabia Jihadului.

      • Imi pare rau, Dorin are dreptate. Ceea ce zici tu aici este ca si cum am afirma ca toti luptatorii anticomunisti au fost legionari.

      • Rodina-mat’ (mama sovietelor) = Patria-mama (nu e nici un sinonim, pur si simplu asa Kremlinul denuminea URSS-ul, cica URSS e patria noastra si toate nationalitatile din cadrul URSS trebuia s-o apere ca pe o „mama”).
        Rosiya-Matuşca (mama Rusiei) = Rusia-mama, nu mama Rusiei.
        Idea in sine ca de la URSS la Federatia Rusa e corecta, insa sa spui ca e un conflict pur islamic… pot sa-ti spun ca e doar dorit sa fie vazut ca fiind unul islamic. In spatele conflictului se ascund multe alte interese si in primul rand interesul rusilor de a avea o zona instabila. Apropo, stii cine e cel mai bun prieten al Arabiei Saudite? :D Dar stii cumva cine finanta razboiul adica pe ceceni? :D
        Multe dintre atentate din acea lista numeroasa nu au nicio legatura cu razboiul cecen, doar s-a dorit de a fi prezentate ca apartinand cecenilor, pentru ca la Moscova gasesti pe cei mai multi „sustinatori” (doritori) ai razboiului din Cecenia. Stii de ce? Money ;)

  4. Corect. Cred ca ar fi meritat pomenite si acele atentate din Moscova, false flag operations ale FSB si atribuite cecenilor. Si o scurta incursiune in istoria regiunii, din care sa nu lipseasca, de exemplu, ororile deportarii populatiilor din Caucazul de nord dupa ce Armata Rosie a recucerit zona in WW 2.

    • Juvete salut :)
      citeste cu atenti, ai aici citatul din articol:

      La 13 octombrie 1943 rusii au reactionat cu o violenta deosebita, poate mult mai mare decat a fost cunoscuta in anii ‘20 si ‘30 in Ucraina. In operatinea “Lentila” au fost transferati 120 de mii de rusi in teritoriul cecen si multe zeci de mii de ceceni au fost trimisi in Siberia sau pur si simplu lichidati fizic de nefastul general NKVD, Gveshiani, care a operat dupa 1944 si in Basarabia. Statistica oficiala vorbeste de un numar de 400 de mii de exilati si 40 de mii de morti. Surse academice din occident vorbesc de 700 de mii de exilati si 144 de mii de victime, ucise de trupele NKVD sub comanda lui Beria intre anii 1944 – 1948. In 2004, Parlamentul European a “luat cunostiinta” (was acknowledged) de actul de genocid comis de rusi in aceste teritorii, fara a avea insa o pozitie clara in acest sens.

      • 1. Este gresit tradus Operatiunea „Lentila”. De fapt, a fost operatiunea Чечевица, Chechevitsa (tradus Lentil in engleza, Linte in romana, lat:Lens culinaris).
        2. Despre numarul deportatilor, se banuieste ca ar fi fost in jur de 500.000-550.000 (wikipedia) de ceceni. S-au mai deportat si alte natii: 96.327 Inguşi, 104.146 Kalmîci, 39.407 Balkari and 71.869 Karaceai. se pare ca au murit cam o treime din cei deportati pana in 1947.

        http://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Lentil_(Caucasus)

        Oricum si Soljenitsin precizeaza in Arhipelagul Gulag ca a fost deportata intreaga populatie cecena in Kazahstan si nu li s-a permis sa se intoarca decit din 1957.
        Ceea ce e o noutate pentru mine – masacrarea celor considerati netransportabili (batrani, bolnavi, copii) de catre NKVD.
        Am gasit o carte in care sunt trecute marturii ale masacrului de la Khaibakh ordonat de colonelul NKVD Mikhail Gveshiani (pare a fi gruzin dupa nume). http://www.amazon.com/Russia-Confronts-Chechnya-Separatist-Conflict/dp/0521636191 de John B. Dunlop
        Cit despre femeile kamikaze, extremistilor nu le e foarte greu sa le racoleze/indoctrineze deoarece sunt recrutate din randul celor violate de soldatii rusi s-au care au avut rude ucise in ancheta de FSB. De asta li se si spune „vaduvele negre”.

        • Multumesc pentru precizari!

          Nu ma folosesc de Wikipedia pentru ca nu intotdeauna datele sunt valide de fapt de multe ori nu sunt.

          In sursa engleza de care m-am folosit operatia s-a numit „lentilla – Lens”.

          Cifrele le-am luat dintr-un raport al Parlamentului European” iesind din premiza ca sunt mai exacte decat cel din Wikipedia. Poate da sau poate nu.

  5. Felicitarii autorului, rareori gasesc scrieri cu subiect si predicat, unde nu se amesteca cateva informatii cu nenumarate opini personale, rareori pertinente. Aceasta practica neziaristica o intalnesti in toate genurile de presa (tv, scrisa, radio, online) in ro. Inca odata, ptr. a sublinia, bravo. Avem nevoie, cei mai multi dintre noi de informatie corecta, opiniile se formeaza prin acumulare calitativa si cantitativa, confruntarea acestora cu alte pct. de vedere, samd. Toate cele de bine, cornel.

  6. Interesant un episod din primul razboi cecen.

    Pentru cine nu isi aduce aminte, rusii au cam luat bataie la asediul capitalei. O chestie importanta a fost managementul, ca sa ii zic asa. Cecenii erau condusi de un fost general din armata sovietica, Dudaev, parca. Desi general de aviatie, s-a descurcat bine si in tactica la sol.

    A fost ucis pe un camp de o racheta ghidata dupa semnalul telefonului mobil. Tehnologie furnizata de Israel s-a zis la un moment dat.
    Cert era ca ar fi trebuit sa poarte o convorbire cu regele Marocului, Hasan.

    Peste un timp am citit ceva vag despre o retea de spionaj israelian descoperita in Maroc, infiltrata parca pana in preajma familiei regale.
    Poate ca rusii au primit oare numai numarul telefonului si ora convorbirii?

    Caz clasic de ,,dusmanul dusmanului meu e prietenul meu” ce mai….

    • Poveste este interesanta, nu stiu cat de adevarata :)

      Detonatorul celular este extrem de simplu, nu trebuie sa-l primesti de la o putere muilitara, se poate cumpara din orice magazin care vinde explozibile pentru constructii, bineinteles avand permisele necesare :)

      • E o treaba de la mijlocul anilor 90. Pe atunci celularele nici nu cred ca existau de fapt ca in sistemele de retea actuala, De fapt era un telefon pe satelit. Si a fost folosit ca tinta, nu ca detonator sau ca bomba.

        La repezeala uite aici un extras dintr-un articol mai mare de pe Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Dzhokhar_Dudayev)

        –––––––––––––––––––-
        Dudayev was killed on April 21, 1996, by two laser-guided missiles when he was using a satellite phone, after his location was detected by a Russian reconnaissance aircraft, which intercepted his phone call. Despite America’s ban on assassinations, there is a conspiracy theory that suspects the NSA was involved in the assassination by providing one of their SIGINT satellites to assist in the triangulation.[6] At the time Dudayev was reportedly talking to a liberal deputy of the Duma in Moscow, reportedly Konstantin Borovoy. Additional aircraft were dispatched (a Su-24MR and a Su-25) to locate Dudayev and fire a guided missile. Exact details of this operation were never released by the Russian government. Russian reconnaissance planes in the area had been monitoring satellite communications for quite some time trying to match Dudayev’s voice signature to the existing samples of his speech. It was claimed Dudayev was killed by a combination of a rocket attack and a booby trap. He was 52 years old.[7]
        –––––––––––––––––––––––––––––––––

        Dupa cum se vede, o alta teorie a conspiratiei. Chestia ca e cam mare coincidenta, Mai degraba rusii au actionat la pont cum se zice. A, si in plus articolul din Wikipedia vorbeste de bombe ghidate laser. Dar laserele cum au fost punctate pe tinta ?

        Asteptam sa treaca 50 de ani…

  7. Oricat de ortodocsi am fi trebuie sa recunoastem ca sudul Caucazului nu e al rusilor. Nu au ce sa caute acolo cum nu au ce sa caute in multe alte parti de la periferia fostului imperiu. Armenii si georgienii (gruzinii) da, aia sunt acasa la ei dar rusii … Ala nu e un conflict religios. Se intampla ca rusii sunt ortodocsi iar cecenii musulmani dar conflictul este in primul rand intre doua natiuni, una mica care isi apara casa si una mare care vrea sa domine regiunea (printre altele si din motiv de petrol). Si eu cred ca conducatorii de la Kremlin cam au interesul sa mentina zone de instabilitate pentru a-si motiva cvasi-dictatura.

    • dragon54,

      Rusii aveau pana la Ivan al III-lea, tatal lui Ivan cel Groaznic un teritoriu mai mica decat Romania de astazi. Imperiul Rus a fost construit de Petru cel Mare si dupa el. Deci ar trebui dezmembrat total. Credeti ca cineva de la Kremlin va fi de acord cu dumneavoastra :)

      • Nu discutam despre „cu ce ar fi de acord Kremlinul” ci despre „care e adevarul” :). Si adevarul trebuie sa-l rostim chiar impotriva lui Platon :D Pe urma pe baza unui adevar clar stabilit putem discuta despre cum sa-i combatem pe musulmani si sa stavilim islamul, cine e terorist si cine patriot, cum putem sa avem acces la campurile petroliere etc. Dar totul construit avand ca fundament adevarul. Constructia pe minciuna este o constructie in mlastina. Adevarul este ca o natiune se poate intinde atat cat se pot intinde membri acelei natiuni. Degeaba vorbim de Campia Mierlei, descalecari, mituri fondatoare daca sarbii sunt 10% iar albanezii 90%. Degeaba s-au straduit rusii atatia amar de ani daca populatia „moldoveneasca” din Basarabia continua sa fie (dupa toate acele stradanii) peste 60%. Degeaba au vrut de la Petru cel Mare si pana la Putin toti tarii Rusiei sudul Caucazului daca acolo nu sunt rusi, vorbitori de limba materna rusa ortodocsi. Asta e. Plecam de la adevarul asta si vedem ce putem face.

        • dragon54,
          Chiar nu stiu care este adevarul. Pentru ca crede-ma este foarte complicat in acea regiune, care istoric apartinea regatului Georgian si inaintea lui a celui Armean si a fost colonizat de Khazari in doua etape. Deci e complicat rau :) pot numai sa-ti dau un citat din Richelieu in doua versiuni diferite :)

          “Give me six lines written by the most honorable of men, and I will find an excuse in them to hang him.” – Cardinal Richelieu

          Avec deux lignes d’écriture d’un homme, on peut faire le procès du plus innocent. Citat de (Cité par) Françoise Bertaut dans Mémoires pour servir à l’histoire d’Anne d’Autriche

  8. Dl. Theophile, excelent articol si foarte bine documentat.

    O intrebare: puteti scrie si articole si despre crearea USA (imperiului american), imperiului britanic, imperiul francez, spaniol, portughez?

    Ma intereseaza o retrospectiva (si de ce nu motivele caderii) a marilor imperii create in ultimele citeva sute de ani.

    Sunt convins ca se gasesc o multime de similitudini privind procesul de creare/decadre a acestor imperii.

    • salut T+C
      USA nu a fost niciodata imperiu, cel putin de-iure si nici nu a avut pretentii imperiale, dimpotriva s-a luptat impotriva lor. Deci este o poveste cum a ajuns SUA sa fie considerata imperiu. Despre cele alte doua amintite ele s-au numit, s-au considerat si au fost imperii impreuna cu cel Francez.

      Daca se va ivi oportunitatea voi scrie :)

  9. Foarte frumos articolul, multumim…

    Si totusi… N-ar fi corect ca si natiunile mici sa aibe dreptul la autodeterminare dupa modelul Kosovo? De intr-un loc pe lume se aplica un principiu iar in altul contrariul lor?

    • Eu va multumesc,
      De acord! Credeti ca traim intr-o lume care poate accept auto-determinarea si / sau credeti ca toate aceste state noi si mici sunt capabile sa se auto-guverneze? Priviti ce se intampla in statul dat de exemplu de dumneavoastra.

      • Kosovo nu este exemplul cel mai reusit. Este inca un experiment nou. Personal as tine cu sarbii in toata aceasta poveste…:)

        Pe de alta parte, exista si exemple reusite: Luxemburg, Lichtenstein, Malta, etc… Inteleg ca diferentele etnice sau religioase nu exista aici, si ca democratia (asa schioapa cum e) europeana a facilitat integrarea acestor zone in spatiul european, la fel cum inteleg ca acest lucru este practic imposibil in zona Caucazului… Totusi, dreptul asta la autodeterminare ma cam incurca, macar la nivel etic si conceptual…:)

        • Kosovo este un precedent care convine Rusiei. Cand vine vorba de Abhazia/Osetia de Sud sau Transnistria o aplica, cand e vorba de republici din interiorul Rusiei nu.

          Cat despre reusita, aceasta paleste in fata invingatorului: acesta scrie istoria, acesta muta populatii dupa voia sa. Trebuie sa fii invingator. Asta se poate intimpla numai daca nu esti asistat, daca produci mai mult decat consumi, daca esti mai bun decat altul … (la modul foarte general).

          • Pai asta e si problema mea: cine are muschii mai mari acela dicteaza… Nu ca n-ar fi fost intotdeauna asa… Doar ca azi ne pretindem „civilizati”, „evoluati”…

  10. http://www.nytimes.com/2010/03/31/opinion/31pape.html?_r=1
    – americani vasazica

    „Many Chechen separatists are Muslim, but few of the suicide bombers profess religious motives. The majority are male, but a huge fraction — over 40 percent — are women. Although foreign suicide attackers are not unheard of in Chechnya, of the 42 for whom we can determine place of birth, 38 were from the Caucasus. Something is driving Chechen suicide bombers, but it is hardly global jihad.

    As we have discovered in our research on Lebanon, the West Bank, Iraq, Afghanistan, Sri Lanka and elsewhere, suicide terrorist campaigns are almost always a last resort against foreign military occupation. Chechnya is a powerful demonstration of this phenomenon at work. ”
    (…)
    „Still, the picture is clear: Chechen suicide terrorism is strongly motivated by both direct military occupation by Russia and by indirect military occupation by pro-Russia Chechen security forces. Building on the more moderate policies of 2005 to 2007 might not end every attack, but it could well reduce violence to a level both sides can live with.”

  11. […] Populatia zonei a  suferit dupa 1991 un proces rapid de trecere pe fata  la islamism fundamentalist diferit fata de islamismul traditional acceptat in vechea URSS.Ajutoarele au venit din partea Iranului si Arabiei Saudite.Materiale (bani,alimente, arme dar si clerici  misionari,voluntari)O buna analiza a istoricului conflictului dintre Rusia si aceasta regiune a  de sud (impropriu  numita doar a Caucazului)  se gaseste aici:http://www.contributors.ro/global-europa/mama-rusia-si-emiratul-caucazului/ […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Theophyle
Theophylehttp://politeia.org.ro/
Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro