În contextul dezbaterilor recente din România privind legitimitatea și aplicabilitatea în cadrul naţional a legislaţiei europene, Europuls consideră necesare anumite precizări privind relaţia dintre legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene și cadrul legislativ aplicabil în România. Vom arăta, în primă instanţă, care este delimitarea de competenţe între nivelul european și cel naţional, vom evidenţia în continuare relaţia juridică dintre dreptul european și dreptul naţional și, în cele din urmă, vom încerca să cuantificăm impactul legislaţiei europene în România. Vom constata, astfel, nu doar că legislația aplicabilă în România este creată într-o proporţie considerabilă de către instituţiile UE dar, mai mult, legislaţia europeană primează asupra tuturor actelor emise de instituţiile statului român.
Delimitarea de competenţe între Uniunea Europeană și statele membre
Uniunea Europeană este o comunitate economică, politică și juridică, în care statele membre au decis, prin decizia lor suverană privind adeziunea, să cedeze o parte a competențelor naționale în favoarea instituțiilor europene.
Conform Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), competențele UE se împart în 3 categorii:
-
Competenţe exclusive (art. 3 TFUE): uniunea vamală, politica de concurență, politica monetară, conservarea resurselor biologice ale mării, politica comercială și încheierea de acorduri internaționale în domenii proprii Uniunii, spre exemplu acorduri comerciale sau de scutire de vize. În aceste domenii, numai Uniunea Europeana poate emite acte legislative obligatorii, aplicabile în ansamblul UE, statele membre putând legifera în aceste sectoare numai cu acordul Uniunii.
-
Competenţe partajate (art. 4 TFUE): piața internă, politica socială, coeziunea, agricultura, pescuitul, mediul, energia, transporturile, rețelele transeuropene, protecția consumatorului, spațiul de libertate, securitate, justiție, aspecte transversale privind sănătatea, anumite aspecte ale cercetării și dezvoltării tehnologice si spațiului, anumite aspecte ale cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar. În aceste domenii, atât Uniunea Europeana cât și statele membre pot emite acte legislative. Totuși, dacă Uniunea Europeana decide să își exercite competenţa într-unul dintre domenii, atunci statele membre sunt obligate să renunţe la a legifera în acele domenii.
-
Competenţe de sprijin (art. 6 TFUE): politici economice, politici de ocupare a forței de muncă, politici sociale, educația, sănătatea, industria, cultura, turismul, protecția civilă, cooperarea administrativă. În aceste domenii, statele membre păstrează rolul principal în crearea de legislaţie, Uniunea Europeana putând emite acte privind coordonarea, complementarea sau sprijinirea măsurilor naționale.
Pe baza delimitării de competențe între Uniunea Europeana și statele membre, instituțiile europene adoptă trei tipuri de acte legislative obligatorii (drept secundar):
-
Regulamente, obligatorii și direct aplicabile în ansamblul UE.
-
Directive, obligatorii în ansamblul UE, ele necesitând legi naționale de implementare.
-
Decizii, obligatorii pentru destinatarii acestora care pot fi state membre, companii, etc.
Supremaţia dreptului european asupra legislaţiei naţionale
Ansamblul legislației europene, fie că este vorba de legislația primară (tratate) sau cea secundară (regulamente, directive, decizii) se află deasupra legislației naționale în ierarhia juridică comunitara ceea ce înseamnă că actele naționale nu pot să fie contrare dreptului Uniunii. Această supremație absolută a dreptului european asupra legislației naționale este un principiu fundamental al dreptului european recunoscut de Curtea Europeana de Justiție (cauza Costa contra Enel, 1964) și se aplică tuturor actelor naționale emise de toate instituțiile și puterile statului: legi, regulamente, decizii, decrete, ordonanțe, decizii judecătorești, decizii ale Curții Constituționale. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție[1], legislația europeană primează și asupra Constituțiilor naționale.
În contextul celor expuse, toate actele adoptate de instituțiile statului român, fie că acestea sunt parte a puterii executive, legislative sau judecătorești, au obligația juridică de a respecta legislația europeană. Controlul asupra respectării legislației europene este asigurat pe de o parte de judecătorii naționali și pe de altă parte de Comisia Europeană în calitate de gardian al Tratatelor. În conformitate cu articolul 258 TFUE, în situația în care Comisia constată încălcări ale dreptului comunitar, aceasta emite un aviz motivat de încălcare a Tratatelor, după ce a oferit statului membru în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile. În situația în care statul membru respectiv nu se conformează avizului motivat, Comisia poate sesiza Curtea Europeana de Justiție care emite decizii obligatorii față de statul membru în cauză ce pot implica inclusiv sancțiuni financiare.
Câtă legislaţie aplicabilă în România își are sursa în sistemul comunitar
Pentru a deveni membră a Uniunii Europene, România a trebuit să implementeze așa numitul acquis comunitar, adică ansamblul actelor legislative și non-legislative adoptate de instituțiile europene până la momentul aderării. Potrivit unei estimări a Camerei Deputaților, acest ansamblu de acte totaliza la momentul aderării aproximativ 100 000 de pagini. Mai mult decât atât, acquis-ul comunitar se află într-o continuă dezvoltare ca urmare a activității instituțiilor europene. Astfel, potrivit EUR-lex, doar în anul 2012 au fost adoptate aproape 900 de acte comunitare, incluzând regulamente, directive și decizii. De asemenea, potrivit aceleiași surse, numărul total de regulamente, directive și decizii adoptate de Uniunea Europeană se ridică la 112 140. La acestea se adaugă diverse acte speciale cum sunt, spre exemplu, actele de implementare și actele delegate, care sunt de asemenea, obligatorii pentru statele membre.
În funcție de competențele UE și de agenda instituțiilor europene, legislația aplicabilă în România poate avea proporții variate de origini comunitare ce pot varia de la mai puțin de 10% în domenii precum educația sau turismul și până la aproximativ 70% în cazul unor politici ca mediul, agricultura sau politica comercială[2]. Cu toate că nu se poate stabili în mod sistematic o proporție globală certă a influenței Uniunii Europene în legile aplicabile în România, se poate totuși afirma cu certitudine că legislația europeană ocupă o parte importantă din cadrul legislativ aplicabil în țara noastră. Mai mult, legislația națională și deciziile de orice fel ale tuturor puterilor statului trebuie să respecte cadrul legislativ european.
Articol preluat de pe Europuls
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O interventie binevenita, necesara si asteptata, in contextul declaratiilor incendiare ale unor politicieni romani care se pare ca nu stiu pe ce lume traiesc [legile Romaniei nu se fac la Bruxelles?!!! :) ]
Acum ca cetatenii inteligenti ai Romaniei sint lamuriti in ceea ce priveste competentele legislative ale UE, poate nu ar fi rau sa afle cate ceva si despre ‘democratia’ europeana, despre legitimitatea acestor extraordinare puteri si implicit despre natura juridica a acestei entitati. Fara indoiala, piesele componente -statele membre semnatare ale Tratatului- inca pastreaza atributele statului de drept si ale democratiei, dar se pune intrebarea daca nu cumva o democratie supusa unui organism totalitar isi anuleaza practic caracterul de stat de drept din moment ce este in imposibilitatea de a impiedica aplicarea unei norme superioare, a dictatului extern, cu caracter represiv sau contrar vointei si intereselor cetatenilor unui stat degradat. Si stim foarte fine ca Tratatul in vigoare a fost deja respins de cetatenii a doua dintre tarile importante -Franta si Olanda-, iar rezultatul acestui vot de blam nu constat in retragerea proiectului integrist urmata de chemarea unei Adunari Constituante Europene, ci in desfiintarea dreptului de a plebiscita norma constitutionala pentru cetatenii tarilor refractare. Practic, acesti europeni au fost pedepsiti pentru ca au indraznit sa spuna NU unui tratat aberant redactat intr’un mod nedemocratic de catre indivizi nealesi.
In primul rînd natura juridică a entităţii europene. UE NU este un stat, cu atît mai puţin unul federal. Pînă la Tratatul de la Maastricht, Comunitatea făcea figura unei confederaţii, mutantă, defectă, dar totuşi construită in jurul unor politici economice comune ce au realizat Piaţa Comună şi cîteva instrumente menite să asigure o coeziune cu finalităţi economice in beneficiul unor state independente ce îşi păstrau suveranitatea naţională. Voinţa politică in direcţia unei construcţii federative a fost blocată înainte de tratatul din 92 şi astfel entitatea de astăzi a căpătat chipul schimonosit al unui monstruozităţi supra-statale lipsite de identitate şi voinţă proprie politică şi de asemenea lipsite de legitimitate democratică.
Initiativa legislativa. Titulari.
Şi acum asupra naturii juridice a ‘normelor’ emise de Parlamentul European: aceste documente nu pot fi calificate drept legi, ca atare, PE nu poate adopta un pachet de legi, cum se exprimă diverşi specialişti, ba mai mult, acest Parlament este singura instituţie pretins reprezentativă din lumea democratică prin care propunerile parlamentarilor trec ca gîsca prin apă şi nu se pot materializa sub nicio formă în iniţiativă legislativă; PE nu este un Parlament veritabil, iar documentele emise acolo -regulamente, directive, decizii- nu pot fi calificate drept legi şi nici nu au putere de lege, ci doar recomandări pentru statele membre sau pentru acel organ central cunoscut sub numele de Comisie. Ca atare, toată tevatura in jurul superproiectelor şi megaprogramelor de salvare trecute prin acest Parlament nu poate fi decît ridicolă prin pompierismul ei liliputan.
Acum, asupra Comisiei. Un aspect pozitiv al exploziei de unionism din ultima vreme este şi faptul că cetăţenii Europei au putut afla că această Comisie NU a funcţionat pînă in prezent ca un Guvern deşi contribuabilii au plătit de s-au spetit cele 27 de ministere fantastice ale Entităţii anti-federative. Să mă explic. O federaţie presupune din start o uniune de state ce converg asupra unor politici externe şi de apărare comune in timp ce conservă autoguvernarea statelor membre, ca atare, o federaţie nu poate funcţiona fără un guvern federal care să concentreze cîteva funcţii de bază ale statului, iar orice tentativă a unei autorităţi centrale, suprastatale de a uzurpa puterile de autoadministrare deţinute in mod firesc de guvernele locale este echivalentă cu o agresiune la adresa federaţiei, din moment ce uniunea avea drept scop salvgardarea guvernămîntului local ameninţat de un pericol extern. In cazul UE NU s-a întîmplat aşa-ceva, e drept că a planat un oarece pericol de la răsărit asupra noastră, dar in loc de guvern federal care să apere economiile naţionale, avem un Organ Suprem Central care îşi arogă tot mai multe competenţe in detrimentul administraţiilor naţionale. Ca atare, prin noua centralizare -intitulată guvernantă economică- nu se concretizează un presupus proiect federativ ci o politică antifederativă care răpeşte atributele suveranităţii naţionale fără a a oferi nimic in schimb, căci protecţia graniţelor şi a cetăţenilor fiecărei naţiuni nu este asigurată de participarea la acest proiect utopic, ci de apartenenţa la o altă structură, e drept tot mai firavă şi aia.
Relatia dintre Centrala UE si statele-membre
Chiar şi termenul de colonie este impropriu pentru definirea entităţilor regionale succesoare ale fostelor state naţionale suverane. In primul rînd lipseşte Metropola, nu există un Imperiu veritabil sau un Oraş-stat cu propensiuni hegemonice economice care să unească iţele unei reţele de colonii, iar relaţiile dintre Metropolă şi Colonie in paradigma clasică nu izolau atît de mult, mental şi economic, populaţia din diasporă de către cea de la centru, iar autonomia administrativă a Coloniei era cu mult mai mare decît cea obţinută cu chiu cu vai de fostele state. Statutul acestor entităţi şi comunităţi foste naţionale este descris de noţiunea de soviet, desigur adaptat la contextul european, iar forma de guvernare poate fi calificată cu uşurinţă drept centralism democratic de tip totalitar, mai exact de inpiraţie leninistă. Conducerea Centralei, in special Comisia -un guvern ce refuză să fie învestit ca organ guvernamental purtător de responsabilate politică- arată fix ca o juntă socialistă încropită in culisele momentului politic, fara niciun corespondent in vointa politica a populatiei europene. Tratatele, iniţial supuse plebiscitării, au fost transformate într-un Dictat, unul soft, fără dictatori, dar totuşi un dictat din moment ce interesele şi voinţa cetăţenilor Europei au fost înlăturate din procesul legislativ.
Reactia „Europei” la abuzurile si agresiunile la adresa statului de drept din tarile periferice.
Si totusi am ajuns sa ne bucuram ca cineva acolo sus se gandeste la fragila noastra democratie si sare ‘in apararea’ ei utilizind instrumente de mare angajament mediatic precum: mustrare verbala, mustrare scrisa, apostrofare, dojana, incruntare colectiva. Precaritatea acestor reactii este dovedita de cazurile Ungariei [unde neofascismul este in crestere, nestingherit de nimic], al Greciei [unde socialistii fraudeaza engros propriul buget si au trecu si la bugetele altora] si Romaniei [unde neocomunistii de culori diverse vorbesc de re-nationalizarea imobilelor nationalizate de bolsevici ai caror proprietari nu au fost nici pana astazi despagubiti si dispun in mod arbitrar de ultimele companii cu potential in care unicul Fond destinat reparatiilor era actionar, ca sa nu mai vorbim de elanul anarhic cu care ataca cotidian institutiile statului menite sa asigure echilibrul puterilor in stat]. Potentatii acestor state, purtatorii spiritului, intereselor si marotelor nomenklaturii din fostele regimuri dictatoriale, isi permit cu nonsalanta aceste manevre si orice faradelege pentru ca stiu foarte bine situatia alarmanta a dictatului-soft permanentizat la nivelul Centralei UE [definit eufemistic in presa europeana ca „deficit democratic”] si sint siguri ca nu vor intampina o rezistenta ferma din partea unor indivizi asematori structural si ideologic.
Dreptul european este incomprehensibil.
In mod paradoxal, nu caracterul totalitar al entitatii UE este cea mai grava problema intampinata de cetatenii europeni, ci imposibilitatea cunoasterii legilor ce le guverneaza vietile. Niciun cetatean european, niciun ‘expert’ in drept comunitar/constitutional/public si nici macar proprii functionari din Centrala-oras [peste 50.000 de locuitori-contopisti] NU cunosc continutul reglementarilor emise in ultimii 20 de ani. Nicio minte umana nu este capabila sa cuprinda un asemenea volum fantastic de informatii, norme, definitii, si nimeni nu este curios sa descopere continutul acestor texte abracadabrante, darmite sa si prezinte publicului legile adoptate intr’un ritm ametitor de catre niste indivizi opaci, nealesi, lipsiti de orice responsabilitate. Insusi textul cu valente constitutionale, intemeietoare -Tratatul UE- se remarca prin dimensiunea lui faraonica, nu prin claritate, prin logica juridica fara cusur, prin flexibilitate si universalitate [e plin de exceptii si favoritisme]; probabil ca in intreaga tara romaneasca acest Tratat a fost citit si studiat de vreo 100 de oameni, rasfoit de ceteva mii [studentii la drept si ri] si ciugulit de cativa inaripati din cuiburile oengiste. Cum am putea sa fim ‘europeni’ atata timp cit doar o elita minuscula abia de a fost capabila sa citeasca aceasta monstruozitate de text contitutional? si citez autorii materialului:
” doar în anul 2012 au fost adoptate aproape 900 de acte comunitare, incluzând regulamente, directive și decizii. De asemenea, potrivit aceleiași surse, numărul total de regulamente, directive și decizii adoptate de Uniunea Europeană se ridică la 112 140. La acestea se adaugă diverse acte speciale cum sunt, spre exemplu, actele de implementare și actele delegate, care sunt de asemenea, obligatorii pentru statele membre.”
Credeti ca v’ajunge o viata de om ca sa lecturati aceasta maculatura sinistra? Si daca prin absurd ati reusi, oare veti fi atinsi de inefabilul spirit european, sau, pe la venerabila varsta de 120 de ani o sa va transformati, in sfarsit, in robotelul minunat la care acesti ingineri sociali viseaza din frageda pruncie?
Aceasta „malformatie” (birocratia excesiva) face din Europa o „Uniune Europeana a Birocratiilor Nationale”, un proiect fara speranta.
inteleg ca propui iesirea din UE? daca nu-ti place labirintul stradutelor din Roma, nu te duce acolo, caci nu cred ca pt. gustul tau, careva ti-ar permite sa dinamitezi un pasaj intre cele doua puncte dorite de tine.
@naiv, nu are nicio relevanta ce propun eu, dar daca sinteti interesat pe bune, iata citeva linii:
1. Un nou tratat european pe baza unui proiect constitutional adoptat de o Adunare Constituanta a reprezentantilor statelor membre, subliniez, doritoare sa continue proiectul unionist in ideea edificarii unei republici federative.
2. Guvern federal european veritabil, ce va functiona in baza Constitutiei adoptate cf pct 1., condus de un presedinte numit de catre viitorul Parlament European [in principal pentru ca este foarte dificila desfasurarea unor alegeri concomitente pe intreg teritoriul Europei]. Seful executivului va concentra si functia de reprezentare externa [deci sint eliminate toate celelalte presedentii si organe de reprezentare]. Desemnarea candidatilor pentru presedintie este incredintata grupului sau aliantei politice majoritare in PE. astfel va fi redat caracterului democratic al constituirii executivului federal [actualmente nu exista o asemenea procedura care sa asigure reprezentarea intereselor cetatenilor europeni in functie de preferintele lor politice].
3. Armata si servicii de securitate europene, fara a se petrece vreo ruptura de alianta militara existenta, ci doar o reechilibrare a bugetelor si influentei [actualmente US este contribuitot majoritar si in acelasi asigura si grosul contingentelor aflate in misiuni internationale]. Nu poti avea un cuvint decisiv in strategiile si conflictele globale fara o armata puternica, potrivita importantei economice, civilizationale, demografice a continentului nostru.
4. Redarea initiativei legislative Parlamentului European si limitarea prin Constitutia federala a puterilor si sferelor de legiferare incredintate acestuia prin definirea clara a raportului dintre Parlamentul federal si cele nationale [dupa modelele consacrate: Germania, Elvetia, Statele unite]. In principiu, chestiunile economice, bugetele, fiscalitatea trebuie sa ramana in aria de legiferare a forurilor si factorilor de decizie nationali. Fixarea prin Constitutie a unor nivele maxime de indatorare precum si a deficitelor nationale, sub sanctiuni extrem de drastice [suspendarea automata a drepturilor de vot in Guvernul federal, stoparea fondurilor federale, eliminarea din Uniune dupa declansarea unei proceduri speciale, marcate de celeritate, in cadrul Justitiei europene].
5.
…
10.
…
samd [ca mi’e lene si nici nu dispun de timp pentru suete constitutionale intre anonimi, sper insa ca v’ati dat seama incotro merg propunerile mele]
Puciul este anti Europa, anti Nato.
Care este mesajul acestui articol? UE are intradevar un cadru legislativ bine pus la punct dar riscul la care e expusa Romania este plagiatul institutional, cu adevarat toxic si nociv. Spun nociv pentru ca noi nu am identificat profilul celor care pot ocupa acele functii de conducere in institutiile de sorginte europeana. Cel mai dureros exemplu ramane justitia unde toate pozitiile la varf sunt ocupate de santajabili.
Stim ca exista principii de acordare a legislatiei nationale cu cerintele UE. Din pacate, calitatea ofertei promovate de partidele politice este execrabila. Aici intervine plagiatul individual si avem exemplul violatorului de Constitutie: dottore Boc. Sa ne fereasca Dumnezeu sa se creada si Ponta vreun expert in legislatie! Astea sunt problemele noastre: lipsa sau nepromovarea expertilor si inactivitatea in organismele legislative europene. Degeaba ne etalam pe forumuri daca in institutiile legislative UE sau nationale avem bisnitari, botuliste, asfaltatori/borduristi, militieni sau turnatori din fosta securitate.