Home » Analize »Armata »Global / Europa »Societate/Life » Citesti:

Metamorfozele Al Qaeda şi răspunsul Occidentului

Octavian Manea ianuarie 30, 2013 Analize, Armata, Global / Europa, Societate/Life
7 comentarii 1,225 Vizualizari

“Nu există nici o îndoială că al-Qaeda înţelege  importanţa regiunilor africane pentru campaniile militare împotriva cruciaților. Următoarele etape ale conflictului vor vedea în Africa drept câmpul de luptă principal”, spunea în 2006 Abu Azzam al-Ansari, un ideolog jihadist. 6 ani mai târziu, Mali este cel mai recent simptom al moştenirii lui Bin Laden.

Scrisorile recuperate în urma raidului de la Abbottabad din mai 2011 au expus un Bin Laden profund preocupat de moştenirea sa, în special de cum să creeze o fundaţie solidă de mici insule „Al Qaeda“ răspândite în lumea musulmană care să asigure supravieţuirea mişcării şi totodată care să pregătească terenul pentru un nou val de jihadişti. Bin Laden viza o nouă generaţie mai degrabă concentrată pe o agendă locală, la firul ierbii, dar energizată de conştiinţa unei lupte comune: „În esenţă, Bin Laden se întoarce la teoria lui Abdullah Azzam, care vorbeşte de necesitatea stabilirii unor capete de pod, a unor baze extinse peste tot în lumea musulmană. Bin Laden încearcă să încurajeze mişcările afiliate Al Qaeda să dezvolte legături ombilicale cu regiunile în care operează, pentru ca, în cele din urmă, acestea să se maturizeze în puncte gravitaţionale de rezistenţă“, ne-a declarat Isaac Kfir (expert al Institutului pentru Securitate Naţională şi Contraterorism al Universităţii Syracuse). Nici mai mult, nici mai puţin decât o reţetă de reinventare sub forma francizelor locale. Practic, „în locul unei entităţi unice, monolitice, ca în urmă cu un deceniu, astăzi există mai multe Al Qaeda“, observa recent şi profesorul Bruce Hoffman, de la Universitatea Georgetown. Simptomele acestei tendinţe le vedem în Nordul Africii, în Yemen, în Somalia, în Nigeria şi mai nou în Mali. „Mă îngrijorează tendinţa de coordonare şi sincronizare a acestor organizaţii. Vedem o tot mai pronunţată colaborare şi punere la comun a eforturilor de recrutare, a armelor, a ideologiei“, anunţa săptămâna trecută generalul Carter Ham, şeful US Africa Command. Reţeta este mereu aceeaşi: sunt vizate statele foarte slabe, cu structuri centrale masiv fragilizate, incapabile să-şi proiecteze autoritatea în zonele de periferie. Rezultatul? Felii generoase din teritoriul naţional devin adăposturi jihadiste. Privite în această perspectivă, totul capătă aparenţa unei insurgenţe în interiorul Islamului, a unor mişcări de rezistenţă programate să atace la rădăcină legitimitatea guvernelor locale. Oxigenul care le ţine în viaţă este alienarea politică şi economică. În cele din urmă, în Mali, incendiul a pornit pe fondul influxului de armament venit din Libia. Dar scânteia se afla de mult acolo: alienarea triburilor tuarege faţă de guvern, un clivaj centru-periferie imediat speculat de elementele jihadiste.
Şi totuşi, în ce măsură este noua versiune de Al Qaeda o ameninţare existenţială pentru Vest? Priorităţile acestor „filiale“ sunt mai degrabă localizate. În presa internaţională sunt deja voci care argumentează că bătălia aparţine guvernelor de la faţa locului. Dimpotrivă, Vestul ar trebui să se concentreze pe „inima organizaţiei“ (pe centrala Al Qaeda) din regiunea AfPak. Dar este imposibil să nu observi asemănările conjuncturii de astăzi cu discuţia despre Afganistanul de dinainte de 11 septembrie. Este un sentiment de déjà-vu. Acum intervenţia Franţei a oprit temporar un astfel de deznodământ. Dar oare ce rezolvă aceasta pe termen lung? „Contrainsurgenţa, în sensul definit de David Galula, presupune nation-building sau, din multe puncte de vedere, un proces de reconstrucţie. De fapt, toate operaţiunile de stabilizare sunt menite, cel puţin în parte, să răspundă unor necesităţi de nation-building. Este o fantezie să crezi că poţi să eviţi sistematic sarcinile de nation-building“, mi-a spus recent A.A. Cohen, biograful ofiţerului francez care a exercitat cea mai puternică influenţă intelectuală asupra „doctrinei Petraeus“. David Cameron însuşi pare să subscrie acestor convingeri, punctând că francizele Al Qaeda prosperă acolo unde există instituţii politice slabe. Soluţia sa? O ordine instituţională aşezată pe pilonii democraţiei: „domnia legii, independenţa justiţiei, libertatea presei şi a asocierii, drepturile minorităţilor, un loc adecvat al armatei în societate“.
Vestea bună este că premierul britanic nu vorbeşte din cărţi de teorie, ci din lumea reală. Modelul său de succes nu este Afganistanul sau Irakul, ci intervenţia britanică din Sierra Leone, începută, în condiţii relativ similare cu cele ale Franţei în Mali, în iunie 2000 (o insurgenţă care ameninţa să ocupe capitala Freetown). După câteva luni în prima linie, pe fondul reenergizării forţelor guvernamentale şi a trupelor ONU de menţinere a păcii, britanicii aveau să treacă treptat în eşalonul doi (optând pentru o formulă de consiliere pe coordonatele modelului Lawrence al Arabiei şi declanşand un amplu exerciţiu de “security sector reform”).
Vestea mai puţin bună este că o astfel de investiţie „necesită răbdare, ani, chiar decenii, mai degrabă decât luni“ şi foarte mulţi bani. In Sierra Leone, britanicii aveau să investească masiv nu doar în partea de hardware instituţional (birocraţii funcţionale), cât mai ales în schimbarea software-ului statului (cum ar spune Paddy Ashdown), prin reiventarea culturii sale organizationale pentru a reflecta şi răspunde cu prioritate nevoilor cetaţeanului si comunităţii. In cele din urmă, lecţia din Sierra Leone arată că antrenarea unei armate locale performante, desi necesară, este insuficientă. Pentru David Richards, comandantul iniţial al operaţiunii, o astfel de iniţiativă trebuie să fie parte a unui efort multidimensional care să vizeze transformarea simultană şi coordonată a pârghiilor instituţionale strategice (din administraţie, economie, justiţie). Pe scurt, state-building. “Toate acestea se vor acumula în timp si vom putea, imperceptibil, să observăm progresul, dar va fi ca şi cum am privi cum creşte iarba”, ar spune Petraeus. Mai are Vestul răbdare?
Articol aparut in Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. john spune:

    felicitari ! la cat mai multe articole despre acest subiect spinos: terorismul !

  2. Sorin spune:

    Vestea și mai proastă este că exercițiul democratic, ca expresie finală a îndeplinirii criteriilor enunțate (domnia legii, independenţa justiţiei, libertatea presei şi a asocierii, drepturile minorităţilor, un loc adecvat al armatei în societate) poate duce la o preponderență a islamismului extremist. Efectele primăverilor arabe par să demonstreze că democrația este incapabilă să se apere de dictatura majorităților, atunci când se crează majorități toxice.

    Exemplul Iranului din 1978 și, mai recent, al Egiptului pot fi subiecte de meditație pe această temă: ce facem dacă, după ce Vestul construiește migălos toate instituțiile unui stat puternic, constatăm că există o majoritate care dorește fundamentalism islamic? Respectăm democrația și le permitem să preia puterea? Sau încălcăm democrația în numele pericolului mondial pe care îl reprezintă acest tip de organizare statală?

    • Ciprian spune:

      La cine va referiti cand spuneti “le permitem” sau “incalcam” care “noi”, mai exact? Eu unul nu ma simt deloc intrebat, consultat, cand se iau asemenea decizii si mai ales, vad asemenea actiuni ca pe niste agresiuni aberante si care servesc interesele te miri cui, numai ale “noastre” nu. Devine din ce in ce mai evident ca cineva sau ceva nu poate rezista decat prin razboi, agresiune militara, crima pana la urma urmei.
      Cu 9 septembrie 2001 lucrurile au inceput sa fie din ce in ce mai clare pentru toata lumea, terorismul greu de vazut, iar paradigma razboiului, dupa cum spun unii, apare ca fiind din ce in ce mai anormala, mai nejustificata. Ca sa rezum si sa vorbim pe aceeasi limba, depre razboaiele (operatiuni militare sau cum vreti sa le spuneti) care au fost in ultimii ani sau care se prefigureaza, doar atat: nejustificate.

  3. kinn spune:

    Daca tot vorbim despre asta, sa nu uitam ca acelasi Vest, in Libia si in Siria, sustine pratic rebelii cvasi-religiosi contra unor guverne laice (nebune, dar laice). Iar islamismul radical, iarasi nu trebuie uitat, este nascut si sprijinit de sauditi – toata filozofia wahabita s-a nascut si e finantata de acolo. Mi-e teama ca Vestul joaca un joc dublu aici, constient sau inconstient.

  4. ddd spune:

    Trebuie sprijinita partea laica a societatilor musulmane. Sunt multi arabi/musulmani care ii dispretuiesc pe jihadisti dar nu au curajul sa iasa public de frica represaliilor. Aceste nuclee de normalitate din lumea musulmana trebuie ajutate si incurajate. Cand acestia vor prevala in lumea musulmana, se va sfarsi si cu alqaeda.

  5. Liviu spune:

    Terorismul cu greu poate fi combatut prin contrainsurgenta, iar politicile de nation-building pot insa sa asigure germenii unui climat cat de cat stabil care sa impiedice pe viitor crearea de cuiburi teroriste, insa cea ami puternica arma impotriva terorismului ramane Intelligence-ul, care fie este o arma de temut fie partenerul de cealalta parte a baricadei!

    Mult succes mai departe Octavian!

    • Theophyle Theophyle spune:

      Salut Octavian,
      bun articol. Propun o lecturare foarte interesanta: “U.S. Strategy Toward Sub-Saharan Africa” Casa Alba semnat de Obama. Mult “bla-bla americanesc” dar si doua sau trei mentionari interesante. Daca nu poti procura documentul, da-mi un semn.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)