joi, martie 28, 2024

Mitul Gagarin si utopia comunista

Sistemul sovietic a fost unul mitocratic, asadar unul in care domneau miturile si legendele. Aleksei Stahanov a fost simbolul proletarului eroic, maresalul Jukov al militarului glorios, Iuri Gagarin al victoriei comunismului in spatiu. Lordul Cecil Rhodes spunea ca daca ar putea „ar coloniza stelele”. Cam la fel gandea si Nikita Sergheievici Hrusciov, prim secretar al CC al PCUS si presedinte al Consiliului de Ministri al URSS,  pe 12 aprilie 1961, cel care, in anii 30, condusese organizatia de partid din Moscova in timpul constructiei Metroului (care purta numele lui Lazar Kaganovici, pe atunci mana dreapta a lui Stalin), alt simbol al omnipotentei sistemului. Hrusciov era un incurabil optimist. Scopul suprem era sa ajunga din urma si sa depaseasca Statele Unite, pe scurt, sa-i ingroape pe capitalisti sub povara propriei lor nimicnicii.  In 1959 avusese loc Congresul al XXI-lea, extraordinar, al PCUS, la care se adoptase Planul Septenal (aveam candva o serie de timbre care anuntau minunile erei sovietice).

Lansarea sputnikului in 1957 fusese utilizata propagandistic pentru a destrama efectele negative, in planul relatiilor publice globale, ale sangeroasei suprimari a Revolutiei Maghiare in noiembrie 1956. In 1960 avea loc la Moscova conclavul mondial al partidelor comuniste. Se prefigura conflictul sovieto-chinez legat de viziunea despre „coexistenta pasnica” si de definirea experientei staliniste.  Mao anuntase ca „vantul de la Rasarit va triumfa asupra vantului de la Apus”. Pentru Mao, Hrusciov era exponentul celei mai primejdioase maladii, revizionismul capitulard. Pentru Hrusciov, Mao era un aventurier senil, un dogmatic incorigibil.

Zborul lui Gagarin era o lovitura de imagine colosala. Tanarul cosmonaut, cu irezistibilul sau suras, era personificarea lui Homo Sovieticus, a Omului Nou. Asa il zugravea Pravda, asa il romantizau ziarele din statele satelizate, intreaga „omenire progresista”. Imi amintesc perfect cat de mult mi-am dorit o insigna cu Gagarin (am obtinut-o cu greu de la un coleg de clasa in schimbul catorva serii de timbre cu colonii engleze). Dupa revenirea din cosmos (de unde transmisese un mesaj special lui Hrusciov si membrilor Prezidiului CC al PCUS), Gagarin a ajuns la Moscova unde s-a bucurat de o primire triumfala, echivalentul beatificarii de catre Stalin a pilotilor din marile expeditii din anii 30 (Cikalov, Serov). Hrusciov savura fiecare secunda, se simtea in fine egal cu predecesorul sau, cel pe care il denuntase in februarie 1956, la Congresul al XX-lea ca pe un despot megaloman.

In octombrie 1961, la Congresul al XXII-lea al PCUS, mitul lui Stalin era inca o data demolat. Atacurile impotriva defunctului tiran incurajate de marele turist erau tot mai temerare, tot mai radicale. Evgheni Evtusenko publica in Pravda, evident cu aprobarea lui Hrusciov, poemul „Urmasii lui Stalin” in care cerea pedepsirea celor vinovati pentru crimele in masa din anii 30. Vasili Aksionov publica „Bilet catre stele”. Se nastea samizdatul. Generatia zborului cosmic al lui Gagarin era astfel marcata de ceea ce se numeste al doilea val al destalinizarii (in 1962 aparea, in Novii Mir condusa de Aleksandr Tvardovski, tot cu aprobarea lui Hrusciov, „O zi din viata lui Ivan Denisovici”, capodopera lui Aleksandr Soljenitin).  Este vorba de acei intelectuali pe care istoricul Vladislav Zubok ii numeste „copiii lui Jivago” (Iosif Brodski, Anatoli Neiman, Vasili Aksionov, Mihail Satrov, Efim Etkind, Arkadi Vaksberg, Vladimir Voinovici, Bulat Okudjava, Andrei Voznessenski, Bella Ahmadulina, Robert Rojdestvenski, Ernst Neizvestinii etc). Unii aveau sa devina disidenti, altii nu. Toti insa detestau stalinismul.

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/06/17/bulat-okudzhava-the-paper-soldier/

Trupul imbalsamat al lui Stalin era expulzat din Mauzoleul din Piata Rosie si depus in zidul Kremlinului. Se propunea edificarea la Moscova a unui monument in memoria victimelor represiunilor din anii 30 (nu a fost construit nici pana astazi).  Congresul adopta Programul PCUS, primul de la Lenin incoace, care se incheia cu vibrantul juramant: „Partidul proclamă solemn–actuala generatie de oameni sovietici va trai in comunism”.  Iuri Gagarin a fost ultimul mare simbol al acestei mitologii ascendente, al convingerii (de fapt fundamentul unei religii seculare) ca idealul comunist poate fi realizat pe planeta Pamant. Era normal sa stea alaturi de liderul partidului la parada militara din Piata Rosie. In plus, propaganda sovietica prezenta zborurile in Cosmos drept probe irefutabile ale „justetii” a ceea ce numea „ateismul stiintific”. Putem zambi acum, dar atunci Hrusciov si satrapul ideologic Leonid Iliciov au declansat o noua ofensiva anti-religioasa de o virulenta extrema. Se serveau „argumente” de o vulgaritate inimaginabila: daca exista Dumnezeu, cum de nu l-a vazut Gagarin?! Pana si comunistii din Franta si Italia erau jenati de nivelul mizerabil al propagandei ateiste sovietice.

Ezitarile, gafele, comportamentul schizoid aveau sa-l coste mult pe imprevizibilul lider. In octombrie 1964 era debarcat in urma unei lovituri de palat Nikita Hrusciov, acuzat de „scheme nesabuite” si redus la conditia anonima si umilitoare de „pensionar cu pensie personala de semnificatie unionala”. Urmasul sau era Leonid Ilici Brejnev, pe atunci presedintele Prezidiului Sovietului Suprem  si, evident, sicofantul numarul 1  (il vedeti in spate in fotografia de mai sus, cu sprancenele sale stufoase,conform unui banc al epocii, mustatile lui Stalin la nivel inalt). Incepea noul inghet, zambetul lui Gagarin nu mai trezea nici sperante, nici pasiuni incandescente. Autor al unei anodine carti memorialistice intitulata „Drumul spre Cosmos”, eroul  pierea intr-un accident de pilotaj, din gloria sa ramanea doar o legenda, o himera, un basm asemanator cu acelea despre Pavel Korceaghin si alte figuri celebre din panteonul real ori imaginar al unei ideologii tot mai anacronice. Despre URSS se spunea atunci ca este o Volta Superioara dotata cu rachete termonucleare (o formulare atribuita lui Helmuth Schmidt). Generatia careia ii fusese promisa utopia era tot mai cinica, mai frustrata si mai dezabuzata. Mitologia Revolutiei, a Partidului, a Razboiului Civil, a Magnitogorskului, a colectivizarii, a invincibilitatii marxism-leninismului, a sovietismului ca o noua civilizatie, avea sa se naruiasca exact atunci cand Mihail Gorbaciov a incercat sa-i insufle o noua viata. Ideologia oficiala a incercat sa anexeze zborurile cosmice, baletul, filmul, spargatorul de gheata atomic „V. I. Lenin”, Metroul, patinajul artistic, hocheiul etc  drept dovezi ale superioritatii sistemului comunist: Vera Muhina, Oleg Popov, sputnikul, Laika, Strelka si Belka, Gagarin, Gherman Titov, Andrian Nikolaev, Valentina Tereşkova, Serghei Koroliov, marile balerine Galina Ulanova si Maia Plisetkaia, Oistrah, Gilels, Richter, Eisenstein, Ciuhrai, Kalatozov etc erau argumentele unei culturi a performantelor absolute in arta, circ, aviatie, dans, patinaj, sport, transport. Un cantec faimos scris de Iuri Vizbor in 1964 surprindea intregul ridicol al aceastei megalomanii intemeiata pe mituri auto-glorificatoare. Un Homo Sovieticus povesteste despre conversatia purtata cu un delegat dintr-o tara africana. La fiecare constatare critica, raspunsul este invariabil:

„Cu toate acestea, noi construim rachete/Si un baraj peste raul Enisei/Iar in domeniul baletului/Suntem primii din lume”.

РАССКАЗ ТЕХНОЛОГА ПЕТУХОВА
о своей встрече с делегатом форума

… мы делаем ракеты
И перекрыли Енисей,
А также в области балета
Мы впереди, говорю, планеты всей,
Мы впереди планеты всей!

http://www.youtube.com/watch?v=SuiHrGmm1IY&feature=related

In aceasta galerie  a oglinzilor inselatoare, a confiscarilor frauduloase, a frazeologiei hiperbolizante, a entuziasmului conditionat, totul parea menit sa duca la triumf. Un singur lucru uitase propaganda: setea de libertate nu putea fi negata la infinit, minciuna nu putea domni la nesfarsit, oamenii nu puteau fi transformati in roboti.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. si „american dream” (simbol al capitalismului) este la fel … minciuna, manipulare, mituri, imagine falsa … singura diferenta este ca acum nu mai simti coercitia, fiindca este mult mai ascunsa, indirecta .

    • Chiar era nevoie D-le bedexe ? Chiar atit de tare va mincau degetele ? Traiti in USA ? Atunci mintiti fara rusine. Nu traiti acolo ? Atunci sinteti ignorant (in cel mai bun caz). Stiti care a fost rasplata cea mai substantiala primita de sarmanul Gagarin pentru zborul sau eroic ? Un apartament (in chirie de la stat). Cred ca John Glenn ar fi plins de ris daca i se oferea asa ceva. Desigur pentru amaritul Gagarin venit dintr-un bordei a fost un cadou regesc.

      Va sfatuiesc sa cititi „Abecedarul Rosu” (Red Primer) de Victor Vashi, un publicist maghiar refugiat in putredele State Unite, veti afla multe. Dati o cautare pe Victor Vashi si-l gasiti imediat.

      Daca beneficiati macar de o sutime din probitatea intelectuala a Domnului Tismaneanu.

      • Citesc articolele d-lui Tismaneanu, dar sincer, de la un timp simt ca e prea mult. Inteleg, si-a dedicat mare parte din timp studierii comunismului. Din pacate prea se adanceste, prea se baga in detalii, de parca acest subiect il acapareaza complet. Observ o mare grija in articole in a nu supara sau leza SUA in niciun fel. Ne place sau nu, in povestea Gagarin au existat si SUA, poate ca figuranti, dar au existat. La fel si in istoria comunismului, SUA au avut si ele un rol.

    • Dl Bedexe, daca esti in capitalism trebuie sa muncesti ca sa ai nivelul de viata care ti-l doresti. Nimeni nu ma impiedica sa fac orice imi trazneste prin cap. Pot sa traesc in mijlocul desertului sau in mijlocul Manhattanului daca vreau si nimeni nu-mi cere socoteala atata timp cat platesc chiria si taxele. Poti face asa ceva in alt sistem social? Sezizezi diferenta? Sant de acord ca vei reusi prin metode necinstite sau sa fi un politician corupt sau sa castigi la loterie etc. Cand SUA s-a extins spre West, colonistii au fost oameni simpli, nu bogati si nu intelectuali. Religia care a avut cea mai mare priza la ei a fost pentecostala care propovaduieste munca. Din care motiv generatiile urmatoare s-au imbogatit si continua traditia. Imi pare rau ca esti intoxicat cu o doctrina falsa. Numai dumneata te poti vindeca.

      • @mucenic:
        Pe de alta parte, intr-un sistem capitalist, cum se compara sansele unui copil nascut intr-o familie „middle class” cu cele ale unuia nascut intr-o familie saraca, presupunand ca ambii copii sunt harnici si la fel de inteligenti?
        Invatamantul de calitate nu e pe gratis, si nici nu exista peste tot (de exemplu intr-un sat).
        In cea mai mare parte din cazuri persoana din familia saraca va avea intreaga viata optiunile limitate la slujbe care cer mai multa munca si sunt mai prost platite, comparativ cu cealalta.

  2. @pointlessman Cred ca Bedexe nu a negat compensatiile pe care le ofera un sistem capitalist.A spus doar ca este o alta forma de control.Si cu asta sunt de acord. Sistemul este subtil dar isi exercita controlul. Corectia nu mai este una militara ci una economica. „freedom of speech” este o iluzie pentru ca „political corectness” te obliga sa nu poti spune ce doresti in multe cazuri. „loby” va spune destul cred – o forma de legalizare a mitei (guvernul statelor unite este influentat mai mult de loby decat de parerile celor pe care ii conduc).Nu exista sistem perfect. Capitalismul insa, este in acest moment solutia optima.

    • Daca nu v-ati prins ca povestea cu political correctness este o creatie esentialmente stingista, adica cripto-bolsevica, sinteti de plins. Faceti parte din categoria „idiotilor utili” conform terminologiei NKVD (GPU, KGB, FSB et caetera).

      Draga John Smith, observi ca luptam in minoritate ?

      NU incerc sa diminuez valoarea personala a lui Gagarin care, deja urcindu-se intr-o capsula sovietica, stia ca e singur cu Dumnezeu (AMNEZICI INTERESATI amintiti SI de cazul Komarov). Tocmai asta incearca sa lamureasca Domnul Tismaneanu – faptul ca in spatele cosmonautului (si a multor alti rusi de valoare) nu sedea decit o gasca criminala de propagandisti cu orice pret (adica CU PRETUL ORICITOR CADAVRE – vezi catastrofa rachetistica in care a pierit si Maresalul Nedelin). Pentru revolutia LOR mondiala erau dispusi sa sacrifice ORICE.

      La fel stau treburile in USA ? O, Michael Moore, n-ai aparut din senin si degeaba. De ce taci? Ti-ai facut plinul ? Esti deja uzat ? Ti-au gasit deja un inlocuitor ?

      Celor cu adevarat onesti intelectual le-am furnizat suficiant material de rumegat. Celorlalti

  3. Bedexe, defineste „american dream”. Stii ce inseamna? „Simbol al capitalismului”!? Rid de ma prapadesc! Macar documenteaza-te despre ceea ce incerci sa critici. E o mare varza in capul tau.

  4. Domnul Tismaneanu este un propagandist filo-american convins. Admir intotdeauna oamenii care admira ceva :-)

    Din pacate, Domnia sa considera ca este oportun sa il arunce pe Gagarin in derizoriu. Pacat … la fel cum Neil Armstrong merita toata admiratia noastra, nu pentru ceea ce a facut, ci pentru ceea ce simbolizeaza primul pas pe Luna, la fel si Iuri Gagarin merita admiratia noastra nu pentru faptul ca a stat cuminte in capsula, ci pentru ceea ce a reprezentat atunci acest eveniment.

    La fel cum SUA defineste si impune democratia dupa un dublu standard, la fel si Domnul Tismaneanu considera ca Gagarin este „câh” doar pentru ca a fost rus. Ar putea oare cineva sa il traga de maneca pe autorul articolului si sa ii spuna discret ca Razboiul Rece s-a incheiat ? Eventual, ar putea continua sa tune impotriva teroristilor rai si musulmani (pentru ca sunt si teroristi buni; de exemplu UCK, sau rebelii libieni).

    Miturile fac parte din cultura umana. Aproape toata istoria este o insuriere de mituri: vitejia lui Achile, intelepciunea lui Ulise, geniala strategie a lui Alexandru Macedon, „Pe aici nu se trece”, cei 12 generali (care nici macar jumatate nu erau maghiari), rezistenta franceza, „9/11” si multe-multe altele …

    Distrugatorii de mituri nu fac decat sa ne nege umanitatea. De fapt, propagandistii fac acest lucru intotdeauna cu miturile dusmanilor lor; un specialist ar putea explica de ce este nevoie de negarea umanitatii unui dusman. Probabil domnul Tismaneanu nu stie cum a fost primit Gagarin in SUA, lucru care ar fi scuzabil. Frica mi-e insa ca Domnia sa stie, si incearca sa il arunce in derizoriu pe Gagarin in cunostinta de cauza … asta cu greu si-ar putea gasi intelegere.

    Ca sa fie clar: nu am nici un fel de simpatie fata de Rusia si nu pot sa o iert pentru raul istoric pe care ni l-a facut. A trata insa diferit fostul imperiu sovietic fata de actualul imperiu american este dovada unei lipse de gandire obiectiva si asumarea unei sarcini de propagandist (din aia penibili, care ne umpleau de greata la sedintele de invatamant politic).

    P.S.
    Domnule Tismaneanu: spuneti sincer, credeti ca Armstrong ar mai fi ajuns pe Luna, daca nu ar fi existat provocarea Sputnik & Gagarin ?

    • Ceea ce scrii dovedeste ca nici macar nu ai citit articolul. Te arunci insa sa-l acuzi pe autor de propaganda. Gagarin nu e „aruncat la cos”, nu i se neaga meritele. Este vorba de propaganda sovietica care a politizat toata misiunea si a incercat transformarea succesului intr-un surogat al libertatilor elementare (daca asta o insemna ceva in sistemul tau de valori).

    • Ia sa vedem, ar fi ajuns sau nu Neil pe Luna? Hmm, sa vedem… probabil ca da, de vreme ce ajungerea lui pe Luna depinde de potentialul stiintific al celor care au creat programul de la NASA si de piloti. Deci da, Neil a ajuns pe Luna fara sprijinul sovieticilor si culmea nu le datoreaza nimic asa cum inept sugerezi matale. Tot la fel de inept deduci ca Tismaneanu e filo-american. Daca este, mi se pare logic sa fie caci are motive spre diferenta de mata care ai motive stranii sa te intrebi ce ar datora NASA sovieticilor..si de ce anume o fi Tismaneanu „filo-american”.

      • De fapt probabil e cuvantul cheie. De foarte multe ori americanii au reactionat la ceea ce initiau rusii: cursa ptr cucerirea spatiului, lansarea primului satelit, atingerea Lunii, cursa inarmarilor samd. Important e ca pe rusii i-a costat mult mai mult participarea in cursele astea dar s-au simtit obligati sa participe pentru a fabrica vise si argumente pentru oamenii care mureau de foame si frig in custile comuniste. Ok, poate nu mureau, dar nici in viata nu erau.

      • Stai calm ca inca nu a ajuns nimeni pe luna. Se preconizeaza ca in 10-15 ani vom avea tehnologia necesara pentru a ajunge pe luna.

        De fapt problema nu e de a ajunge pe luna ci de a pleca de acolo. Cum lansezi o racheta fara rampa de lansare? Cum o ridici in picioare? Crezi ca aterizeaza ca OZN-ul direct in picioare?

    • Sub nici o forma nu am incercat sa neg curajul personal al lui Iuri Gagarin. Cum nu am negat meritele militare ale lui Gheorghi Konstantinovici Jukov. Am spus doar ca aceste personalitati au facut parte din galeria de mituri a „civilizatiei” sovietice, au fost proiectate drept arhetipuri ale unui eroism presupus intrinsec. Tocmai de aceea dadeam exemplul eroului Pavel Korceaghin din romanul lui Ostrovski „Asa s-a calit otelul”. Puteam scrie despre Maresiev din „Povestea unui om adevarat” de Boris Polevoi. Ori despre „pionierul-martir”, delatorul Pavlik Morozov (a se vedea cartea profesoarei Catriona Kelly de la Oxford despre constructia mitului lui Pavlik). Amintesc in textul meu strategia „coexistentei pasnice” care era bazata de fapt pe competitie ideologica accentuata intre cele doua sisteme. Un comunist suta la suta, Hrusciov proiecta in rivalitatea spatiala aceasta competitie.

      Da, Razboiul Rece s-a incheiat, dar nu s-a terminat analiza acelei perioade. Doua mari proiecte istorice aici, in Statele Unite, se ocupa exact de Razboiul Rece: cel de la Wilson Center si cel de la Harvard. Iuri Gagarin a fost transformat in simbol politic de catre un stat bazat pe propaganda sistematica si teroare politieneasca. Figura sa carismatica era utilizata pentru a „umaniza” imaginea sistemului. Metoda nu era noua. In anii 30 Stalin folosea simboluri din aviatie, din film (Liubov Orlova), din muzica usoara (Mark Bernes, Vertinski), din balet etc Oricine a vazut filmul lui Leni Riefenstahl despre Olimpiada de la Berlin din 1936 („Olympia”) stie ca nazistii faceau acelasi lucru. Ambele sisteme glorificau „triumful vointei”.

  5. Multi au fost atinsi de mitul Gagarin…

    Dar mai tarziu, in Romania, George Bacalu a jucat un rol cheie in promovarea astronauticii.

    Imi aduc aminte de excelentele transmisii televizate legate de misiunile Appolo.
    Cred ca a doborat la aceea vreme toate recordurile legate de audienta. Transparent, necenzurat am vazut si prima mica cadere pe de Luna.

    Bunica mea si cu mine am urmarit in direct primii pasi pe Luna si ea nu credea sa sunt imagini reale…

    Nu am insistat prea mult cu explicatiile, dar in schimb ma iubea si ma cinstea cu bomboane – suprema onoare facuta din mica pensia de mizerie a unei refugiate, vaduva de veteran de razboi, mimimalizat de comunisti ca a luptat dincolo de Prut – cand ii citeam mici povestioare, asta ca sa aiba placerea de a sta cu nepotii ei.

    Deci bunica nu citeste nepotilor, pentru nu vedea bine in ciuda ochelarilro cu dioptrii mari, iar marile povesti sunt traduse de nepoti pentru bunicile lor.

    O lume mereu in schimbare!

    PS Nu stiu ce se intampla, dar nu mi-a luat comentariul trimis prima data! Mai incerc, ca sunt perseverent!

  6. Ultima fraza a dlui Tismaneanu imi reaminteste de Peter Druker care spune in Innovation in Antrepreneurship ca Hrusciov intrebat despre industria de automobile din URSS a declarat ca nu sunt necesare automobile deoarece exista taxiuri ieftine.
    Hrusciov, remarca Drucker nu lua in seama ca pentru un tinar a avea un automobil nu inseamna numai a se deplasa dintr-un loc in altul ci inseamna si libertate , initiativa, stil , bucurie.

  7. Binevenită şi foarte utilă punerea în perspectivă a „mitului Gagarin“. Cei din generaţia mai veche sunt poate tentaţi să nu observe că, ceea ce pentru ei sunt lucruri de la sine înţelese, rămân necunoscute sau neclare pentru cei mai tineri. Este cazul şi cu mitul Gagarin. (Apropo, mare păcat de timbrele cu colonii engleze …) Este de aceea foarte util ca, înainte de a apuca să se consolidează prin trecerea timpului, miturile să fie puse în perspectivă: este tocmai ceea ce face acest text, care descrie şi lămureşte contextul socio-politic în care s-a construit mitul Gagarin, precum şi rolul acestuia în consolidarea simbolică a epocii hruşcioviene.

    Nu m-am aşteptat ca reacţiile la un text ştiinţific, adică pertinent şi neutru, de sociologie şi istorie contemporană să devină vehemente. Asta dovedeşte că a fost atins un nerv şi că, în mod surprinzător, mituri crezute demult stinse, servesc ca ecran de proiecţie a unor fantasme politice actuale, născute din resentimente înăbuşite şi confuzie.

    Circuitul construcţiilor ideologice spontane din România deceniului doi nu este lipsit de imanentă ironie: exasperări locale pe fond de criză, cauzate în fond de regimul kleptocratic românesc de sorginte securistă, se articulează într-o acreală anti-occidentală şi –americană, care la rândul ei se proiectează pe ecranul prăfuit al nostalgiilor comuniste, al căror cap de proră este … URSS. Cine şi-ar fi închipuit că acţiunea predatorie a securiştilor şi activiştilor vechiului regim, prelungită de 21 de ani, va duce, nu la consolidarea sentimentelor anti-comuniste, ci la indecente exhumări ideologice.

    Desigur, fenomenul, deşi marginal, nu este mai puţin semnificativ. Ca unul care nu obosesc să reamintesc despre marea actualitate a criticii vechiului regim, rămân însumi uimit de mereu noile efluvii otrăvite pe care strigoiul regimului comunist le poate emana peste câmpuri.

    • Atacul Domnului Tismaneanu asupra mitului Gagarin trebuia pus alaturi de mitul Neil Armstrong. Atunci ar fi fost echilibrat si ar fi avut sens. Domnul Tismaneanu ar fi putut spune ca Razboiul Rece se ducea pe toate planurile si chiar si realizarile stiintifice erau deturnate in scop propagandistic. Daca propaganda de atunci ar fi fost echilibrat prezentata, as fi inteles ca exagerarea simbolurilor si inregimentarea lor politica este de prost gust.

      Din pacate, domnul Tismaneanu nu isi poate depasi conditionarea filo-americana, motiv pentru care a ales sa prezinte doar jumatate de adevar. Se stie ca minciunile si propaganda sunt consturite pe jumatati de adevar, asdar autorul articolului nu face decat sa imite ceea ce critica.

      Din pacate propaganda americana este exclusiv in alb si negru, culminand cu perfect absurdul „cine nu este cu noi este impotriva noastra”. Din pacate, printr-un efect de rezonanta (refuz sa fac acuzatii nefondate) unii comentatori isi inchipuie ca a spune pe nume execritiilor de propganada americanofila a Domnului Tismaneanu reprezinta „bolsevism” si alte cuvinte arhaice.

      Probabil ca cei care au o anumita varsta nu mai pot iesi din logica Razboiului Rece. Treziti-va ! nu mai suntem o tara ocupata (sper) asadar, nu avem nevoie de spalare la creierii capului cu propaganda anti-sovietica si pro-americana.

      Daca Domnul Tismanenanu ar avea o minima decenta ar scrie si despre propaganda pe care americanii au facut-o primului pas pe Luna in paralel cu propaganda Sputnik/Gagarin. Ar scrie si despre vanatoarea de dizidenti din URSS, dar in paralel cu penibilul vanatorii de vrajitoare, care de ambele parti a facut victime nevinovate.

      Repet: adevarul spus pe jumatate este minciuna, iar propaganda se construieste din minciuni si adevaruri. Articolul de fata se vrea un articol de propaganda anti-ruseasca (mai putin anti-sovietica), pentru ca vine in momentul in care Rusia isi sarbatoreste eroul. Atunci cand SUA a sarbatorit primul pas pe Luna Domnul Tismaneanu a uitat sa dezgroape uraciunile de atunci.

      • Indraznesc sa va intreb care sunt disidentii din Statele Unite condamnati la deportare, la inchisoare, fara probe, doar pentru ca indrazneau sa sustina drepturile omului etc. Cine este echivalentul american al lui Andrei Dmitrivici Saharov? Sper ca nu-mi veti raspunde ca Noam Chomsky. Admitiand ca acesta ar fi raspunsul, as mentiona ca marele lingvist nu a fost expulzat de la MIT, ca nimeni nu l-a impedicat sa-si publice lucrarile, inclusiv manifestele sale „anti-imperialiste” atat de pretuite de Hugo Chavez si alti iubitori ai Forumului de la Sao Paulo. Nu cred ca sustinerea echivalentei morale intre Vest si Blocul Sovietic serveste la altceva decat la ocultarea adevaratei dinamici si adevaratelor mize ale Razboiului Rece. Occidentul putea fi moralist (a si fost), URSS era o putere amorala (acest lucru l-a demonstrat Raymond Aron de o maniera stralucita in scrierile sale).

        Este cumva amuzant sa vedem reluate in lumea post-comunista motivele, fobiile si temele anti-americanismului postbelic din Franta si Italia, ale pacifismului unidirectional pentru care, cum spunea Sartre, „l’anticommuniste est un chien”.

        • Orice societate produce şi difuzează mituri. Diferenţa dintre societăţile capitaliste şi regimurile totalitate e că primele îşi consolidează, în mod paradoxal, substanţa generând şi încurajând distanţări ironice, jocuri demistificatoare, oaze de luciditate militantă, în timp ce regimul totalitar secretă DOAR mituri. Dacă în primul caz, fundamentele sistemului nu sunt aduse în discuţie fiindcă schema mit (ideologie, prejudecată, clişeu, ficţiune) VS. demitizare (cinism ironic, “gândire critică” etc.) e dominantă, în cazul societăţilor închise, interdicţia oficială de a combate butaforia şi falsul propagandistic nu va genera, după cum s-ar putea crede, găşti clandestine de goliarzi şi pamfletari de samizdat. În mod evident, există şi acelea, dar omniprezenţa şi suveranitatea oficială a mitului vor produce îndeosebi obiecţii radicale, contestarea fundamentelor acelui regim politic.

        • Stimate Domnule Tismaneanu,

          Va multumesc pentru raspuns. Desi nu sunt decat un inginer, voi incerca sa raspund totusi argumentat intrebarilor Dumneavoastra, chiar daca unele dintre acestea s-ar fi vrut retorice.

          Desi il admir pe Noam Chomsky, nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa il numar printre dizidentii americani. Astazi SUA este o democratie (spun aceste lucru, desi conceptul a fost pervertit in mod procustian – oare exista cuvantul ? – ca sa se potriveasca cu ceea ce experimenteaza lumea vestica). O mare parte din aspectele nedemocratice ies la suprafata si ar fi de asteptat ca tocmai prin acest lucru democratia sa se curete de ne-democratie. Asadar, in SUA Chomsky are voie sa vorbeasca, pe cand in URSS Saharov n-a avut voie sa vorbeasca. Ceea ce ii aseamana pe acestia este faptul ca ambii au vorbit totusi, dar degeaba (să nu-mi spuneti ca Saharov si toata pleiada de dizidenti a rasturnat comunismul !).

          Ce fel de democratie este cea care permite Abu Ghraib ? Care este diferenta dintre gulagul sovietic unde inamicii erau torturati in secret si Abu Ghraib unde tortura este legala ? (sau nu este ?)

          Invazia sovietica in Afganistan a fost rea si comunista. Dar invazia americanilor in Afgansitan a fost oare buna si democrata ? Invazia americana in Irak nu are nici o justificare in spatiul logicii democratice. Totusi, „poporul suveran” a fost de acord cu absurdul acestei crime. Cum este posibil ? Desigur prin propaganda, care mincinoasa fiind nu se deosebeste cu nimic de crimele sovietice (sau ruse ?) din teritoriile caucaziene rebele.

          O propaganda bine facuta, in special cand are in slujba ei oameni culti si inteligenti, ca si Dumneavoastra devine substitut pentru democratie. Cum a fost posibil ca milioane de nemti, urmasi de filozofi si poeti, sa participe din convingere la crimele lui Hitler ? Desigur prin propaganda. Diferenta dintre propaganda facuta de regimuri dictatoriale si cea facuta de regimuri democratice este irelevanta. Rezultatul este acelasi: crime in masa.

          Propaganda americana, facuta de profesionisti, justifica crimele facute impotriva altora, dar si (intr-o mult mai mica masura) impotriva propriilor cetateni. Azi americanul de rand este incurajat de propaganda sa-si toarne colegul de munca dupa modelul bine-cunoscut; care este diferenta ? Faptul ca regimuri criminale (cum sunt este si regimul „democratic” american) produc victime zi de zi este esential pentru un diagnostic.

          Dar sa revenim la observatia Dumneavoasta: „Occidentul putea fi moralist (a si fost), URSS era o putere amorala”. Nu va contrazic: URSS era o putere amorala. Ceea ce insa trebuie spus este ca si SUA este o putere amorala. Daca sistemul american face mai putine victime in interiorul granitelor, nu acelasi lucru se poate spune despre crimele facute in alte tari. Este oare un criminal in serie mai putin vinovat decat altul, doar pentru ca nu si-a strangulat si nevasta ? URSS a ucis multi rusi, dar si romani, unguri, cehi, slovaci si asa mai departe. SUA au ucis mult mai putini americani, dar au compensat copios in Coreea, Vietnam, America de Sud, Afganistan, Irak si se pregatesc pentru Siria si Iran. Care este diferenta ? Cum mai poate cineva pretinde ca SUA ar fi un regim moral doar analizand invaza Irakului ?!

          Eu cred ca aparatul de propaganda este cel mai vinovat pentru crimele unui regim. Cu parere de rau pentru eruditia Dumneavoastra, eu va consider un propagandist pro-american si deci va vad vinovat de crimele imperiului care azi stapaneste Lumea, la fel cum Paunescu, un om cu un talent si o sensibilitate deosebita, s-a facut vinovat pentru crimele regimului comunist de la noi.

  8. Incredibil, Iuri Gagarin pictat ca simbol comunist. In 2011. Omul care odata ajuns in spatiu a rostit urmatoarele cuvinte:

    „Circling the Earth in my orbital spaceship I marveled at the beauty of our planet. People of the world, let us safeguard and enhance this beauty — not destroy it!”

    Nu-mi prea suna a propaganda comunista.

    1. Yuri’s Night Party – http://yurisnight.net/

    Punctele galbene reprezinta party-uri de aniversare a ceea ce inseamna Iuri Gagarin. Nu sunt prea multe in Rusia dar sunt extrem de multe in Europa si US. Probabil sunt doar niste comunisti nostalgici. Unde e MacCarthy sa-i demaste oare? Nici o petrecere de recelebrare in Cuba sau Coreea de Nord.

    2. First Orbit – http://www.youtube.com/watch?v=RKs6ikmrLgg

    Un film care recreeaza prima orbita in jurul Pamantului filmat de la bordul Statiei spatiale internationale cu fundal sonor comunicatiile intre Iuri Gagarin si centrul de comanda de la sol.
    Un film care celebreaza trecerea a 50 de ani de la un eveniment cheie in evolutia speciei umane. Genul de eveniment care ii va impresiona pe oameni pentru o foarte lunga perioada de timp. Si pe buna dreptate in opinia mea.
    Vizionare placuta.

    Acesta este Iuri Gagarin pentru dumneavoastra – prima fiinta umana care a ajuns in spatiu. Un simbol care a inspirat si va continua sa inspire o gramada de oameni. Pentru ceea ce inseamna cu adevarat.
    Nu este doar o inregistrare in cartea recordurilor ci un pas care a condus la sateliti si internet printre altele. Satelitii sunt chestiile alea lansate initial de rusi pentru promovarea sistemului comunist si folosite astazi pentru a scrie pe internet ca sunt niste prostii inutile. Ironic nu?

  9. Poate parea putin pe linga subiect, dar nu e. Nu mai pot abtine sa nu-l citez pe prietenul meu Zappa:

    The planet of my dreams
    The EARTH, my EARTH
    Is bulging at me seams
    The EARTH, my EARTH
    It’s full of many schemes
    And as the sunlight beams
    The glory of our sciences
    And military alliances
    Reveal their BASIC WORTH
    Along the mounds of dead appliances!

    The planet of my dreams
    The EARTH, my EARTH
    I hear it’s muffled screams
    The EARTH, my EARTH
    And though it often seems
    From television beams
    That ignorance is rampant there
    And Governmental Goons don’t care
    I know that I shall not despair
    And CHEAT like ALL THE REST
    I’ll just keep on
    With what I do the best!

    Cheat-cheedly-cheat! Go Ahead!
    I CAN’T DO IT!

  10. Domnul Tismaneanu are dreptate in fond cu privire la teoriile sale expuse.

    Problema este ca zilele acestea nu se discuta despre comunism ci despre o imensa realizare a omenirii care a fost primul pas in spatiu!

    Fiind ancorat in realitatea sa concreta dlui. Tismaneanu ii scapa semnificatia acestui moment.

    Peste mii de ani, cand nu va mai sti NICI DRAKU ce a fost comunismul si, for that matter, capitalismul sau orice alt sistem politic social din ziua de azi, PASUL LUI IURI GAGARIN VA FI SARBATORIT, CELEBRAT.

    Peste mii de ani acesta va fi primul moment cand omul a pasit in afara casei sale. E primul pas spre mii si mii de planete colonizate de om peste mii, zeci de mii, sute de mii de ani.

    Pacat ca oamenii nu prea au imaginatie sa vada aceste lucruri si sa le inteleaga semnificatia. Corectez, nu imaginatie, ci putere de a vedea cum se vor desfasura lucrurile in viitor.

    In plus, agreez cu ceilalti care stiu ca Iuri Gagarin nu este egal comunism. Iuri Gagarin a fost si el o victima a comunismului. Asta nu-l face mai putin parte a mitului primului pas in spatiu!

    • Dvs spuneţi că peste mii de ani nu va şti nici dracu ce a fost comunismul. Va înşelaţi fundamental considerând comunismul un accident al istoriei. Esenţa şi cauza comunismului a fost obsesia pt putere a unor oameni lipsiţi de dumnezeu-credeţi că vor lipsi vreodată din istorie asemenea dementi antropoizi? Citiţi o carte de psihiatrie k să aflaţi că nebunia a însoţit fiinţa umană de la început. Priviţi feţele consumatorilor din hipermarket şi veţi vedea acolo ce viitor ne aşteaptă. Colonizarea miilor de planete?aveţi idee spre ce se îndreaptă de fapt o omenire abrutizată de consumism când resursele sunt pe terminate?sunteţi la fel de naiv ca aceia care pe la 1900 credeau că războaiele între naţiunile civilizate nu mai sunt posibile. . .

  11. „Occidentul putea fi moralist (a si fost), URSS era o putere amorala (acest lucru l-a demonstrat Raymond Aron de o maniera stralucita in scrierile sale).” zicee domnul Tismaneanu.

    Trec usor peste sofismul ieftin (apel la autoritate)…. dar nu ma pot abtine sa nu-l mentionez…

    Dar dori sa ii reamintesc domnului Tismaneanu ca persoana care a condus programul spatial american a fost Wernher Magnus Maximilian Freiherr von Braun, fost membru al Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei din 1937 avand gradul de Sturmbannführer in Waffen SS (a intrat in SS in 1933 dupa unele surse, 1937 dupa altele).

    In rest… i-as mai spune … ca orice putere atunci cand este privita obiectiv este amorala.
    Orice putere.

    Ziceam si eu asa… doar.

    • Atunci rezulta imediat ca orice membru al fostului Partid Comunist Roman a fost la fel de criminal precum Gh.Gh. Dej sau Ceausila.
      Daca toti Gica-Contra-Pentru (bolsevism) care posteaza ar fi vinduti am ramine in sfera gretei. Dar se pare ca prea destui sint „idioti utili” cf. terminologiei NKVD ceea ce e trist. Foarte trist.
      Nici nu mai vorbesc de extrema superficialitate a comentariului dezvaluita prin „Ziceam si eu asa…doar.” Daca asta este un subiect despre care se vorbeste intr-o doara…
      Sau e metoda standard de a evita asumarea unei raspunderi clare in cazul unor argumente inconturnabile ?

      • De aici nu rezulta nimic…. decat ca ai incercat sa faci irelevanta apartenenta la Waffen SS.

        Una e sa fi fost membru de PCR …. alta e sa fi avut gradul de Sturmbannführer in SS. Si sa participi in mod activ la dezvoltarea rachetelor V2.

        Incercam doar sa subliniez ca … asa cum ii e obiceiul domul Tismaneanu nu vede decat paiul din ochiu URSS fara sa vada si barna din ochiul SUA.

        Istoria… e „sine ira et studio” … ziceam si eu… asa doar…

    • Good point. Si sa nu-l uitam pe Dr. Hubertus Strughold (the father of space medicine) colectat si el la pachet in Operation Paperclip. Tehnic nu ar fi iesit prea bine din procesul de la Nuremberg si din motive destul de intemeiate (experimente pe oameni la Dachau focusate pe rezistenta la conditii de presiune si altitudini extreme).

      Cursa pentru spatiu a inceput cu doar putin inainte de a incepe Razboiul Rece si nici uneia din parti nu i-a pasat prea mult de etica sau morala.
      Si rezultatele – primul om in spatiu/primul om pe luna – nu scuza in nici un fel aceste lucruri dar nici nu le putem diminua din motive ideologice.

    • Articolul de pe Wikipedia nu este 100% corect. (De altfel Wikipedia nu prea exceleaza la capitolul acuratete)

      Von Braun nu a facut parte din Waffen SS (aripa militara a SS) ci din Allgemeine SS. Gradul in SS (de altfel onorific) i-a fost acordat de Heinrich Himmler care incerca sa preia controlul politic asupra programelor pentru arme speciale.

      Si tot in urma intrigilor lui Himmler, von Braun a fost arestat de Gestapo pentru afirmatii defetiste…

      Vezi si cartea lui Victor Debuchy „Strania istorie a armelor secrete germane”

  12. De multt n-am citit ceva mai ridicol ca cele scrise de domnul Petronius ! Sa compari Abu Ghraib cu gulagul este o enormitate !
    Abu Ghraib a fost o deriva, regretabila, dar o deriva, iar cei care au torturat au fost pedepsiti cum meritau. Gulagul a fost un proiect sistematic, un element central, daca nu chiar temelia regimului comunist ! Daca comparam scara l-a care s-au petrecut cele doua, primul este un element izolat, iar al doilea a afectat milioane !
    Fara a nega curajul personal al lui Gagarin, Domnul Tismaneanu are evident dreptate cind afirma ca motivatia lui „Nash Nikita” nu era sa faca sa progreseze stiinta, ci sa dovedeasca cu orice pret, inisist, CU ORICE PRET, asa-zisa „superioritate” a sistemului sovietic. Imediat dupa asta, urmau motivatiile de ordin militar. Maresalii sovietici nu ignorau ca, strategic, stapinirea spatiului cosmic e decisiva.

    Un intelectual sovaielnic

  13. Tuesday 12 April 2011
    Yuri Gagarin’s brave, brilliant leap into the dark
    On the 50th anniversary of the first manned spaceflight, James Woudhuysen praises Gagarin’s daring – and says we need more of it today.
    James Woudhuysen

    Yuri Gagarin was my hero.

    For a child just nine years old on 12 April 1961, the day he flew into space, he appeared intrepid, unassuming, and cool. Above all, he appeared in black and white. This was not the glossy, sunlit, bright blue Florida-sky ethic of American efforts in space, all NASA aluminium foil and silver crewcuts in magazines such as Life. No, with Gagarin there was something grittier, more documentary, something altogether scarier than Cape Canaveral. Russia’s success in putting a man into space was, for a child of the West, also a success for grainy monochrome photography and flickering video footage. The mission was dark, seemingly shot at night, and redolent of the air of conspiracy that, in the year of the Berlin Wall going up, surrounded Nikita Khruschev’s Soviet Union.

    Or maybe that’s just a man’s memory playing tricks. In those days, after all, all TV was black and white. But the unmistakable thing about the headlines and the publicity and the genuine celebrations that surrounded this particular celebrity was how strongly they loved both the man and his endeavour. And this was all the more remarkable given the bad light, almost literally, in which the Soviet Union was then regarded.

    The launch of the Soviet satellite Sputnik in 1957 had been a shock to the West. Now, in another surprise gambit, Moscow thumped home its apparent technological superiority over Washington. And yet there was something so smiley, calm, innocent and youthful about Gagarin that people in the West could, with him, forget all about the conflict between capitalism and what was thought to be communism. Gagarin’s achievement was for humanity – to conquer space, gravity, the limitations of this planet. His name was spiky but easily pronounced, and his easy demeanour was not that of an irascible Soviet apparatchik: recognisably Slavic, he was one of us.

    At seven miles a second, he had achieved escape velocity and circumnavigated the Earth in just 108 minutes. Unlike Alan Shepard, who completed a simple up-and-down flight in May 1961, there was nothing ‘sub-orbital’ about Gagarin.

    Obviously, Stalin’s successors milked the occasion, for they had few other heroes they deemed proper for foreign consumption. But even the Soviet bureaucrats couldn’t manage to sour the cream. When Gagarin, who had first trained as a foundry worker, flew to Manchester to receive a medal from the Amalgamated Union of Foundry Workers, thousands mobbed him, and crowds overwhelmed the police. Later, through an interpreter and in a car park, he briefly addressed a large crowd of workers from AEI’s factories at Trafford Park and beyond. ‘There is plenty of room’, he observed, ‘for all in outer space. Plenty of room for the Americans, the Russians, and the British.’
    The daring behind Vostok 1

    Gagarin told the Mancunians that his craft, Vostok 1, had no photographic or military equipment, only scientific gear. Yet although in reality his flight was a Cold War propaganda gesture, there was much about it to applaud – and much that is missing from today’s much less decisive, much more tentative culture.

    First, there was the mission’s willingness to experiment with and explore the unknown in ways that make those who today ‘dare’ to bomb Libya or police a demonstration in central London look like the cowards they are. We forget the scale of scientific ignorance that existed back in 1961. Why was Vostok limited to just one orbit? Because unlike the Americans, who knew how to experiment with minutes of weightlessness flying parabolic arcs in Boeing 707 jets, each of the 20 cosmonauts (out of 2,200 candidates) whom the Russians prepared for space had only experienced a few seconds free of gravity in special ground-based tests. Weightlessness was a great unknown for the Soviet space effort. Result: Sergei Korolev, the Soviet space programme’s legendary chief designer, limited exposure to weightlessness to a journey of just one orbit round the globe (1).

    Second, there was Gagarin’s physical bravery. Sometimes an acrobat, and an excellent high-altitude parachutist, Gagarin, like his colleagues, had to train under a regime little different from Guantanamo Bay. Ghoulish doctors at the aptly named Institute for Medical and Biological Problems in Moscow had, with Korolev and the Soviet military, a commanding influence over the space programme. They therefore took it upon themselves to put cosmonauts in solitary confinement in an isolation chamber for periods of up to 10 days, there to take a battery of mental, physical and psychological tests. Sometimes the doctors starved the cosmonauts of oxygen in the chamber, to see how they got on. They also subjected Gagarin to 12G, or 12 times the force of gravity, aboard a whirling centrifuge.

    One need neither admire this kind of training, nor the tiny primitiveness of the capsule in which Gagarin flew, to note how little of his mettle is around today. Who aspires, in 2011, to handle the exigencies of space? Who would be ready personally to check alignment for re-entry into the Earth’s atmosphere by using Vostok’s ‘Vzor’ porthole, which revealed when the moment was right only by mirrors, lenses and elaborate calibrated markings? Today, people will not even leave the house without a hi-tech mobile phone. When Gagarin came home, the only thing umbilical about his flight was far from reassuring: the ball in which he sat failed to separate completely from the equipment module to his rear, causing the two vehicles, which were connected by electrical and electronic wiring, to tumble headlong round each other. Only burn-up in the atmosphere eventually severed the cabling, setting our hero free.
    The lessons for today

    Gagarin did what he did at the tender age of 27. His subsequent death, in an air accident at the age of 34, was tragic, and long the subject of many conspiracy theories. Yet we know what is important about his feat. The Vostok mission deliberately confronted, and was not fearful of, what today overwhelms the consciousness of the West: the unknown. It was a leap into the dark, but the risks it ran proved surmountable. It wanted to overcome the ignorance of its day.

    Look now at NASA. It has no plans for new manned missions to the Moon, still less for humans to get to Mars. Instead, its leader emphasises that his is a sustainable programme of exploration and innovation. Yes, that’s right – innovation! In truth, the watchwords for NASA, after a series of lethal, Soviet-style mistakes, are our old, familiar, all-too-right-on friends: transparency, accountability, safety, integrity, ‘reaching out’ to foreign partners and stakeholders. There is high-blown bluster about innovation, but the reality is that NASA is more interested in space for its ‘societal benefit’ and putative effect on US competitiveness than for its intrinsic interest or grandeur.

    Is it too much to ask for grandeur, or vaulting ambition, in today’s cautious times? At least the Russians, with their unglamorous rivets and their interchangeable modules, have done well enough over the years to contemplate manned flights to the Moon by 2020 and building a lunar base by 2030. After the events in Japan, fear of Nature, and of the sub-atomic realm, is greater than ever. Meanwhile, outer space is left simply for documentaries designed to inspire awe, or for a handful of astro-billionaires: it is no longer something to which you or I can easily have a human connection, as Gagarin told the people of Manchester that we would.

    Gagarin made everyone sense that connection. For that moment, the human conquest of the planet, rather than man’s subordination to it, was something that everyone could feel proud of.

    James Woudhuysen is author, with Joe Kaplinsky, of Energise! A Future for Energy Innovation, published by Beautiful Books. (Buy this book from Amazon(UK).) He is also a contributor to BIG POTATOES: The London Manifesto for Innovation.

    (1) Jamie Doran and Piers Bizony, Starman: the truth behind the legend of Yuri Gagarin, Bloomsbury, 1998, pp 31, 65-66

    reprinted from: http://www.spiked-online.com/index.php/site/article/10421/

  14. Se stie ca sovieticii, in cursa lor pentru intaietate, si-au apropriat cam toate inventiile: spre exemplu automobilul nu a fost inventa de Benz ci de un rus etc. Stiti cumva daca Popov (Popescu in rusa) a fost in mod real un inventator al radioului (alaturi de Marconi) sau o alta inventie a propagandei bolsevice?

    • Ce stiu e ca a fost o perioada in care toate inventiile
      erau „facute” de rusi sau de sovietici -rog nu intelegeti
      ca minimizez contributiile reale.
      In alta ordine de idei, implicatiile militare erau
      cele care primau.

  15. Eu, ce sa zic… Sunt pro-american. De felul meu nu pun patima in nimic, deci nici
    in filo-americanismul meu. Cu aceeasi lipsa de patima insa, nu imi plac rusii.
    Paradoxoul face insa ca doi dintre cei mai dragi mie, oameni, sunt rusi:
    Unul, pomenit de domnul Tismaneanu in expunerea facuta ( Evgheni Evtushentko,
    iar celalalt personaj se numeste „Ayn Rand”.

    Cat priveste Gagarin, eram prea copil ( sunt nascut in 60 ca sa nu-l fi absorbit, de
    prin „mass media” vremii ca pe un erou.
    Aritmetica lucrurilor, asa cum inteleg eu sa o aplic, ma aseaza de aceeasi parte a
    liniei cu domnul Tismaneanu.
    Mi se pare ciudat sa puna cineva incantar (cumpana, balanta) democratia rusa cu
    ne-democratiaa americana.
    Pai de ce trebuie sa o aparam pe a rusilor? Nu am avut-o noi pe a noastra?
    Desi o floare la ureche in comparatie cu a rusilor, eu, copiilor mei nu le-as dori
    sa se „bucure” de acelasi „soare” care mi-a traversat tineretea.
    Cine vrea comunism, sa si-l aplice lui, si copiilor proprietate personala.
    Ca, odata ce ne-am vedea fiecare de treaba, in tarlaua lui,sunt prea democrat pentru
    a-l deranja cu ceva. Nici nacar, cu vreo intrebare.
    Nu-mi fac insa iluzii, pentru ca stiu ce este, socialistul.
    Acela care crede ca fariseii au ramas haaaat, in urma, tot aceia pot crede si ca
    fascismul si/sau comunismul si-a pierdut samanta.
    „Razboiul rece” este acum un pacific ocean. Dar, intotdeauna furtuna nu vine dupa
    furtuna ci… dupa vreme buna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro