Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Mitul generalului Giap

Vladimir Tismaneanu octombrie 11, 2013 Global / Europa, Politica & Doctrine
29 comentarii 2,157 Vizualizari

S-a stins din viaţă, la o vârstă matusalemica (trecuse de o sută de ani), liderul militar al celor două războaie din Vietnam din a doua jumătate a secolului trecut, un comunist înfocat, generalul Vo Nguyen Giap. Inspirat de scrierile lui Mao şi ataşat indefectibil de fondatorul comunismului vietnamez, Ho Si Min, Giap a simbolizat momentul travestiului naţional al comunismului din Asia, cea ce numesc stalinismul naţional. A clamat vocaţie patriotică fără să-i pese că triumful mişcării din care făcea parte echivala cu instaurarea unui regim despotic-poliţienesc. In numele independentei nationale, a participat la intemeierea unui sistem totalitar. Mai întâi în Vietnamul de Nord, apoi în Vietnamul unificat sub steagul comunist, cel supranumit “Napoleonul Roşu” şi tovarăşii săi au construit un regim calchiat pe cel stalinist: teroare, poliţie secretă, economie de comandă, cenzură, lagăre de concentrare, prigonirea oricărei opoziţii, ateism militant şi intransigent.

http://www.amazon.com/The-Vietnamese-Gulag-Doan-Toai/dp/0671603507

De la Mao a preluat convingerea că acţiunile militare împotriva forţelor inamice (străine ori locale, nu conta) au deopotrivă valoare strategică şi propagandistică. Cu cât mai multe victime civile, părea să gândească Giap, cu atât mai rapidă va fi radicalizarea maselor, activizarea lor de partea revoluţiei. Faimoasa ofensivă Tet din 1968 a fost un dezastru militar, dar a servit comuniştilor vietnamezi ca armă de presiune psihologică împotriva Statelor Unite. Lui Giap nu-i păsa de numărul morţilor, pentru americani era o chestiune esenţială. Un general american declara că “orice conducător militar care ar fi suferit astfel de pierderi, nu şi-ar fi menţinut funcţie mai mult de trei săptămâni”. Dar, în regimurile comuniste responsabilitatea este faţă de ideologie, nu faţă de cetăţeni.

A jucat un rol important în constituirea viziunii vietnameze despre focarul revoluţionar leninist şi capacitatea sa de a iradia în urma unor campanii militare spectaculoase. Accentul era pus pe recrutarea unor imense contingente din rândul ţărănimii paupere, considerată o forţă radicală comparabilă cu proletariatul din Occident. Cum spuneam, naţionalismul predicat de Giap era de fapt unul stalinist, asemanator cu acela al unor Ceausescu, Enver si Kim Ir Sen, emanciparea naţională era trambulina pentru instaurarea unei autocraţii întemeiată pe comandamentele utopiei comuniste. Nu-l interesau libertăţile civice, era ostil pluralismului de orice fel.

Mitul generalului Giap a făcut parte din arsenalul propagandistic al Lumii a Treia ca actor revoluţionar incoruptibil, din ideologia numită tiersmondism. Era vorba, cum a demonstrat gânditorul venezuelian Carlos Rangel, de o nouă ipostază a mitului rousseauist al bunului sălbatic, înzestrat cu virtuţi purificatoare şi regeneratoare. Făcea parte din categoria miturilor izbăvitoare. Pentru Giap, ca şi pentru Ernesto Che Guevara, nu conta câte pierderi umane rezultă din acţiunile decise de el şi asociaţii săi. Educat în ştiinţele umane, a predat iniţial la un liceu de elită din Hanoi. A devenit un lider militar real, recunoscut în acest sens de amici şi inamici. În anii 80 a pierdut lupta pentru putere şi a devenit de fapt o simplă prezenţă ceremonială. Puterea o castigasera birocratii din partid in frunte cu Le Duan. În ultima perioadă locuia într-o reşedinţă de lux unde primea vizitatori străini. Între aceştia s-a numărat şi colonelul Hugo Chavez. Ba chiar si inamicul de-odinioara, Robert McNamara. În chip ironic, în aceşti ani crepusculari, Giap a susţinut necesitatea unor reforme structurale, îndeosebi pe plan economic. Renuntase la unele din sacrosantele dogme originare. În plan politic, a rămas până în ultima clipă fidel crezului său totalitar.

Unificarea Vietnamul sub steagul partidului comunist a insemnat de fapt impunerea regimului comunist din Nord asupra Sudului. Victoria Vietcongului as fost de fapt victoria comunistilor vietnamezi. A urmat exodul a sute de mii de oameni (cifrele acceptate international spun ca au fost un milion si jumatate), acei boat people decisi sa-si riste viata pentru a-si salva libertatea. La ora actuala, Vietnamul ramane o societate inchisa in care orice forma de disidenta, de gandire libera este persecutata fara mila. Cei care, dupa ani de rezistenta impotriva regimului corupt din Vietnamul de Sud, au refuzat sa ingenuncheze in fata dictaturii comuniste, au ajuns in lagare de concentrare. Biografia generalului Giap nu poate sa fie separata de istoria Gulagului vietnamez pe care, prin prezenta sa disciplinata in conducerea partidului comunist, l-a sustinut fara murmur. Vo Nguyen Giap stia, in anii cand conducea operatiunile militare contra Sudului, ca nu era vorba de nasterea unui Vietnam democratic, ci de expansiunea regimului totalitar intemeiat pe distrugerea libertatilor civice si anihilarea demnitatii umane.

http://www.nytimes.com/2013/07/23/world/asia/vietnam-dissident-continues-hunger-strike-in-prison.html?_r=0

http://www.historylearningsite.co.uk/vietnam_boat_people.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Lupul Monarhist spune:

    Nu sunt un admirator al generalului Giap, dar cred ca trebuiesc precizate cateva detalii, care ajuta la conturarea mai precisa a personajului. Ce m-a determinat sa citesc mai mult despre generalul vietnamez este concluzia unor istorici si analisti care il considera drept “comunistul indiferent”. Lui Giap ii displaceau intrigile politice. Provenea dintr-o familie educata (si) in cultura franceza, cea a puterii coloniale. De profesie era avocat, vorbea limba franceza impecabil si avea marele har de a impune respect maselor. Initial nu a avut aspiratii cazone. De altminteri, cel ce l-a impins spre o cariera militara a fost tovarasul sau de lupta revolutionara si prietenul sau, Ho Chi Min, in perioada de timp pe care cei doi au petrecut-o in exil in China, sub protectia marelui Mao. Este perioada in care tatal si sora lui Giap au fost arestati si torturati de autoritatile coloniale franceze (ulterior au decedat in inchisoare), evenimente care l-au radicalizat pe viitorul militar. In China a invatat tehnicile luptelor de guerila pe care le-a implementat cu succes Vietminh-ului, adica armatei revolutionare de eliberare (de departe mult mai numeroasa decat detasamentele lui Guevara). Giap este indiscutabil cel care a dus greul razboiului timp de 30 de ani, din 1945 (de la declararea independentei Vietnamului de Nord) pana in 1975 (caderea Saigonului). Momentul de apogeu al carierei sale militare este batalia de la Dien Bien Phu – 1968, pe care a orchestrat-o in cea mai mare parte de la distanta. O armata de tarani analfabeti, fanatici, in papuci si obiele, prost instruiti si echipati, care se deplasau marsand prin ploaie si prin jungla (dupa principiul pe unde poate trece o capra poate trece si un om, pe unde poate trece un om poate trece si un batalion) a reusit sa infranga armata coloniala franceza care, desi bine echipata si condusa de ofiteri pregatiti la Saint-Cyr, era in intregime nemotivata. Nici consilierii militari americani intr-o prima faza si apoi nici trupele de marines nu au reusit sa intoarca lucrurile favorabil pentru guvernul de la Saigon.

    Dupa moartea colegului si prietenului Ho Chi Minh (1969), Giap a fost marginalizat gradual de tovarasii de lupta. Si-a pierdut influenta. Cu toate acestea, noua conducere a Vietnamului unificat a tolerat prezenta generalului in viata publica deoarece acesta se bucura de simpatia maselor, de imaginea eroului national. Chiar si atunci cand nu s-a sfiit sa critice linia dura a urmasilor lui Ho.

    • satanae spune:

      Deranjez din nou. O mica erata la comentariul de mai sus – batalia de la Dien Bien Phu a avut loc in 1954. In rest, fata de articolul propriu-zis, n-as avea de spus decit faptul ca toti comandantii militari au fost dintotdeauna indiferenti fata de numarul de soldati morti in timpul luptelor. Ce spunea comandantul american este o simpla ipocrizie. Schimbarea de atitudine in Vest a avut loc dupa primul razboi mondial, cind populatia civila, dar si militarii obisnuiti au fost revoltati de stilul marilor generali de a arunca la gunoi sute de mii de oameni numai ca sa arate pozitia lor mai bine pe hartile de stat major. Cu toate acestea, lucrurile au continuat si risipa de vieti omenesti a fost la ordinea zilei atunci cind o armata lupta pentru o cauza importanta pentru tara de origine. Mult mai atenti sint insa, si publicul si comandantii, atunci cind este vorba de un razboi purtat la mare departare de casa, caruia publicul nu-i intelege rostul – asa cum a fost razboiul din Vietnam pentru SUA. Atunci, da, fiecare viata pierduta conteaza si comandantii sint destituiti pentru excese in aceasta privinta. Si este mai bine asa, dar generalul Giap nu a fost in situatia comandantilor americani de atunci, asa ca a putut face excese.
      Cit despre regimul politic pe care l-a slujit, ar trebui amintit ca nici cel impus cu sprijinul american, in Sud, nu a fost cu nimic mai breaz. Pina la urma, de-aia au si pierdut razboiul. Dar nimic nu se invata din aceste lucruri – vezi situatia din Afganistan si a “presedintelui” Hamid Karzai.

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        „ ..toti comandantii militari au fost dintotdeauna indiferenti fata de numarul de soldati morti in timpul luptelor.”

        Stimate Domn ! (avocat al diavolului, sau însăși satana, dacă pricep eu bine)

        În răspăr cu tonul general al comentariilor pe care le postez vă spun verde-n față CĂ MINȚIȚI ! Că oricine a citit minimum zece cărți de istorie ȘTIE CĂ MINȚIȚI ! Că un bun general este un tehnician care are de rezolvat o problemă similară cu cea a unui manager de uzină așa că dacă rămîne fără muncitori calificați e pierdut. Numai popoarele primitive (inclusiv rușii) au aplicat tactica sufocării adversarului indiferent de pierderi – fiindcă nu aveau soldați calificați așa că puțin le păsa. Plus că dispuneau de rezerve imense – invers decît Împăratul Augustus “Quintili Vare, legiones redde!“ Ați auzit sau nu despre scandalul de după Okinawa unde generalul a crăpat împreună cu cele cîteva mii de GI ce-i comanda ?

        Repet: MINȚIȚI ! (cu bună știință)

        • Peter Manu spune:

          Ion Antonescu a fost un general execrabil: a “aruncat” 180.000 de militari romani la moarte sau prizonierat la Stalingrad, stiind ca nu au nici o sansa sa scape.

          • lucid spune:

            Peter Manu; lasati-o balta, inteleg sentimentele personale dar istoria nu se face cu indignare si resentimente. Soldatii romani de la Stalingrad erau incadrati in Armata 6, neputand-o parasi. Antonescu l-a avertizat pe Hitler inca din septembrie 42 asupra catastrofei ce se prefigura la Cotul Donului (de acolo au scapat totusi prin fuga destui de-ai nostri), dar Hitler era convins ca Luftwaffe va aproviziona Stalingradul iar von Manstein il va despresura. Antonescu si-a luat revansa in aprilie 44 cand l-a convins pe Hitler sa evacueze Crimeea salvand peste 100.000 de romani, mii de tatari si peste 60.000 de germani, fapt pentru care e deosebit de apreciat de generalii si istoricii germani. Iar daca in august 44 se facea intoarcerea armelor dupa planul lui Antonescu in nici un caz nu erau tradati – caci asta a facut ex-regele – peste 200.000 de soldati romani luatzi prizonieri de sovietici desi ei auzisera la radio de la jalnicul lor ultim rege ca era pace.

            • Peter Manu spune:

              Armatele a 3-a si a 4-a romane, cu un efectiv de 189.000 de militari la asediul Stalingradului, au fost anihilate in 3 zile (19-21 noiembrie 1942). Armata a 6-a germana a luptat pana in februarie 1943.

          • lucid spune:

            O leaca de geografie: Cotul Donului E DEPARTE de Stalingrad – sute de kilometri. Daca e vorba de dezastrul de la Cotul Donului, trupele romane NU PUTEAU PARASI FRONTUL, fiind si aici incadrate de trupe germane, ca si trupele maghiare, italiene si divizia slovaca. Antonescu l-a avertizat pe Hitler asupra pericolului si slabei inarmari a trupelor romane dar mai mult nu putea face, caci retragerea armatei romane de pe front ar fi insemnat in acel moment desfiintarea Romaniei ca stat. Decizia trecerii dincolo de Nistru din toamna lui 41 este alta discutie.

      • Lupul Monarhist spune:

        @satanae – multumesc pentru corectie, Dien Bien Phu este intr-adevar la 1954 si nu 1968 (anul ofensivei Tet).

        n-as avea de spus decit faptul ca toti comandantii militari au fost dintotdeauna indiferenti fata de numarul de soldati morti in timpul luptelor.

        Aici generalizati si nu pot fi de acord cu dvs.

    • Ela spune:

      Apreciez completarea pe care ati adus-o,Lupul Monarhist,am citit cu interes comentariul dvs,si l-am gasit interesant mai ales pentru ca,prezentand aceasta personalitate si din punct de vedere intim,imi pot face propria idee despre el si modul in care a marcat istoria.
      E clar ca orice eveniment,ca si orice om,pot fi judecati in multiple feluri,deoarece trecuti prin filtrul propriilor sentimente,experiente sau cunostiinte…Ceea ce mi se pare important de inteles,este inutilitatea etichetarii de facto,sau a unei judecati strict univoce,deseori succesive declararii invingatorilor!
      Ca sa impiedicam (?) repetarea greselilor,probabil ca ne-ar fi util sa ne inlocuim convingerile absolute,cu semne de intrebare…Altfel,cred ca vom continua sa diabolizam simptome,fara sa ne preocupam de sursele,un pic mai subtile,ale bolilor noastre fie ele endemice,sau de natura epidemiologica ;)

      • sile spune:

        “E clar ca orice eveniment,ca si orice om,pot fi judecati in multiple feluri…”

        Numai daca ne raportam de fiecare data la alte principii.

      • Lupul Monarhist spune:

        @Ela – exista un nou val de cercetatori si analisti care se ocupa in prezent cu studiul razboiului sau razboaielor din Indochina. Acest lucru a fost posibil prin desecretizarea (incepand cu finele razboiului rece si destramarea URSS) a documentelor militare din Rusia, China, Vietnam, Laos, Cambodgea (partial si in unele cazuri numai temporar). Pana in prezent se cunoaste in amanuntime razboiul din perspectiva experientei franceze si apoi americane dar inca relativ putin din perspectiva celei vietnameze. Conflictul din zona isi are radacinile adanc in istora Vietnamului, in modul in care tara a fost colonizata (incepand cu zona sudica), in diferentele culturale dintre provinciile din nord (preponderent paupere) si celor din sud (bogate in resurse naturale, propice expoatarii cauciucului), in neputinta administratiei coloniale franceze de a stopa coruptia generalizata si de a aduce prosperitate cetateanului obisnuit. Si nu In ultimul rand, in conflictul dintre cultura europeana impusa de puterea coloniala franceza si nationalismul vietnamez emergent, de influenta confucianista.

  2. Nautilus spune:

    “triumful mişcării din care făcea parte echivala cu instaurarea unui regim despotic-poliţienesc. In numele independentei nationale, a participat la intemeierea unui sistem totalitar. Mai întâi în Vietnamul de Nord, apoi în Vietnamul unificat sub steagul comunist, cel supranumit “Napoleonul Roşu” şi tovarăşii săi au construit un regim calchiat pe cel stalinist: teroare, poliţie secretă, economie de comandă, cenzură, lagăre de concentrare, prigonirea oricărei opoziţii, ateism militant şi intransigent.”

    E foarte adevărat, dar în contextul Vietnamului e irelevant.

    Fiindcă nici vietnamezii sudici nu s-au jenat câtuşi de puţin să conducă un regim totalitar, să terorizeze, să cenzureze, să îşi lichideze opoziţia şi să ucidă ori de câte ori au avut ocazia.

    Deci înlocuirea unui “vietnamez pro-occidental” cu un “vietnamez (co)mu(n)ist” nu schimba natura răului.

  3. Dedalus spune:

    As fi curios ce rol a avut Giap in partid, ce influenta avea.

    Altfel spus, cred ca ar fi superintersant sa scrieti mai mult despre personaj, macar ca pentru multi el este inamiul lui Rambo.. .:-)

    Multumesc!

  4. lucid spune:

    Giap nu are ce cauta alaturi de ceausescu, enver hodja sau kim-ir-sen. Giap nu era nici paranoic ca ceausescu, nici tiran sangeros ca kim-ir sen. Nici Ho Chi Minh. Dupa jalnica pentru americani cadere a Saigonului (ambasadorul USA, si el victima a razboiului – pierduse un fiu – fugind in ultimul moment catzarandu-se intr-un elicopter pe acoperisul ambasadei ca si ceausescu), au urmat lagare de concentrare o perioada, dar nu executii sumare sau masacre. Vietcongii au inchis ochii si la exodul in masa cu barcile spre sud (Australia mai ales). Dien Bien Phu a fost in 1954, iar tzaranii lui Giap nu erau nicidecum fanatici cum bate campii un comentator mai sus, ei credeau in Giap ca sa restabileasca demnitatea nationala a Vietnamului, care avea o traditie istorica remarcabila. Ca solutia comunista nu s-a dovedit cea buna este altceva. Geniul lui Giap s-a dovedit din plin in organizarea suportului logistic in jungla bazata pe sutele de mii de carausi tzarani care CREDEAU in victoria natiunii lor. Americanii le-au contrapus un imperialism stupid si deseori criminal (vezi napalmul) si dupa cum se vede nu au invatat nimic – dovada Afganistanul, Irakul, posibil Iranul – urmate de un imens cortegiu de crime si de o parte si de alta. Saltul imens de la principiile Parintilor Natiunii la criminala pre-emptive self-defence este urias si explicabil prin totala dominare azi a politicului USA de catre cei care detin puterea financiara. Giap a dovedit ca un popor mic dar demn si cuajos poate infrange cel mai agresiv imperialism. Daca pretzul platit a meritat sau nu va judeca istoria.

  5. F. Ioncioaia spune:

    Foarte oportuna revizitare a figurii generalului Giap.
    Tocmai am citit in presa franceza un set de encomioane care te lasa fara respiratie. Probabil ca lucrul cel mai oribil din acestea era elogiul adresat generalului pentru contributia sa la reunificarea Vietnamului, ca si cum ar fi fost un fel de Kohl, ignorindu-se modul in care s-a realizat si mai ales consecintele acestui fapt. In fine, de-a dreptul scabros era citatul ( in necrologul din Le Monde daca nu gresesc) in care tovarasul Giap rostea un elogiu al libertatii. Parca si la Ceauescu suna mai bine!

    • Emil spune:

      Probabil este vorba de un mecanism de protecţie a Eu-lui lor naţional, adică hai să-i facem ăstuia care ne-a bătut un portret de supraom militar, că dacă îl prezentăm într-o lumină negativă, ne facem singuri de rahat (scuzaţi expresia). Părerea mea proprie şi personală este că acelaşi mecanism psihologic a acţionat şi în transformarea lui Rommel în WW2 într-un fel de guru al Wehrmacht-ului în ochii opiniei publice şi al soldaţilor aliaţi, pe când el, stricto sensu, nu se remarcase, la origine, decât prin două chestii – una că fusese şeful gărzii lui Hitler şi doi printr-o ofensivă nesăbuită pe cont propriu cu blindatele sale, în timpul bătăliei Franţei. Probabil că şi la ei, la aliaţi, ca şi la francezii care îi dedicau eulogii deplasate lui Giap, a acţionat acest mecanism.

  6. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    O trăsătură destul de răspîndită printre criminalii bolșevici: moartea (cînd e naturală) survine la vîrste foarte înaintate. Deduc de aici că sînt sociopați, adică suferințele semenilor nu le provoacă nici o tulburare, nici un regret, pe scurt nici un stres. În acest sens un sfat: căscați bine ochii la oamenii din preajmă și, v-o spun eu, sigur depistați măcar unul. Așadar, vorba lui Simon Wiesenthal: „Asasinii printre noi” – totul e dacă sistemul social le permite să se „desfășoare” sau îi ține cu botul pe labe. Pînă la urmă asta e diferența esențială între democrație și totalitarism (vezi ce spune și „imperialistul” ăla de general american).

    • Ela spune:

      :) :) :) savuroasa deductie,dle Vasiliu Mircea Paul:sociopatii traiesc mult PENTRU CA sunt indiferenti suferintei semenilor lor!
      Am inteles,in sfarsit :) ,mesajul subliminal pe care ni-l transmitem atunci cand ne uram “sa traim pana la 120 de ani”!

  7. Razvan spune:

    Domnule Tismaneanu, aveti perfecta dreptate in fiecare rand al articolului. Exista insa si alte motive pentru care Giap si Vietnamul de Nord au castigat razboiul iar Giap a devenit un erou.

    Dominatia franceza era detestata in mod unanim de catre toti vietnamezii, chiar si de non-comunisti astfel ca, din aceasta perspectiva, victoria lui Giap de la Bien Dien Phu nu este atat de spectaculoasa. Chiar si el a inteles asta cand le-a spus francezilor “c’etait notre Valmy”.

    Dupa 1954, Vietnamul de Sud a fost cladit pe o fundatie subreda si nu a reusit niciodata sa cucereasca mintile si inimile cetatenilor sai. Primul presedinte, Ngo Dinh Diem, a dus o politica discriminatorie contra cetatenilor de confesiune budista care reprezentau 90% din populatia tarii si a favorizat in mod brutal pe catolicii care reprezentau cel mult 10% din populatie.

    Inlocuitorii lui Ngo au fost si mai incapabili sa cladeasca un proiect national (chiar si de genul celui al lui Syngman Rhee sau Park Chung-hee in Coreea de Sud), iar armata SUA nu putea castiga singura un razboi in numele unui regim corupt, urat de majoritatea propriilor cetateni si la fel de neinteresat de drepturile si libertatile cetatenesti ca si omologii de la Hanoi.

  8. CarmenD spune:

    Pe de o parte varsta asta matusalemica a unor astfel de personaje, pe de alta parte raspunsul dat de Iliescu undeva prin 2003, cum ca “lipsa de deschidere, respingerea alternativei, neacceptarea altor opinii duc, până la urmă, la osificare şi la anihilarea forţei unei ideologii” ma fac sa cred ca intr-adevar trebuie sa accepti, trebuie sa fi deschis si “powerful enough to serve as Lucifer’s earthly vessel”.
    Am vazut priin filme cum demons require a human vessel or “meat suit” to travel to Earth si “a giant cockroach wearing a Edgar suit”… al nostru Edgar e pentru bug-ul comunismului un suit de cursa lunga, conservat, ingrijit, sanatos tun, plin de vitalitate si numai apt pentru o noua crima.

  9. Ela spune:

    Din cate stiu,dle V.Tismaneanu,MITUL este o proiectie a imaginatiei colective,delimitata cultural si implicit geografic,care ar avea ca rol decomplexarea,si respectiv motivarea celor care se simt implicati,si care impartasesc aceleasi valori cu mitul.
    Evident ca putem vedea in acest fenomen si o manipulare,prin modificarea vadita a adevarului istoric in diverse scopuri,de dominatie sau pur mercantile,doar ca nicio tentativa de vulgarizare a miturilor n-a functionat pana acum,niciunde..!
    Indiferent ca e vorba de Stalin,Che,Giap,Hitler,Ceausescu sau Davy Crockett,oamenii care-i venereaza au,si vor avea,mai mult succes in perpetuarea acestora ca mituri,decat orice discurs denigrator,sau poate tocmai datorita acestuia…e verificat!
    Atunci cand mesajul (in-)direct adresat populatiilor indoctrinate spune “sunteti prosti sa credeti ce credeti”,sau “nu trebuie sa-l iubiti pe X ci pe Y”,efectul produs este deseori invers celui scontat…

    • De acord, exista evident ceea ce putem identifica drept nevoia de mit (in cazul de fata de mit politic). Dar miturile politice (pentru ca despre ele discutam) nu sunt statice, au propria lor dinamica. De pilda, mitul rezistentei franceze. Un mit politic nu este, prin urmare, imuabil, etern etc Mitul politic se judeca in fuunctie de credibilitatea sa, nu de veracitate. S-a tradus in romaneste, la Humanitas, cartea lui Georges Sorel despre violenta ca mit social si politic. Cand Nikita Hrusciov rostea “Raportul Secret”, in februarie 1956, el dadea o lovitura mortala mitului lui Stalin. Sistemele comuniste sunt mitocratice. Cand aceste mituri se zguduie, cand se erodeaza, aceste sisteme intra intr-o acuta criza de legitimitate. Recomand cartea lui Leon Aron despre distrugerea mitocratiei bolsevice:

      http://frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/breaking-myths-the-ideas-that-ruined-bolshevism/

      M-am ocupat de miturile politice post-comuniste in cartea mea Fantasies of Salvation:

      http://press.princeton.edu/titles/6280.html

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Cum poate fi sfarâmat un mit ? Spre deosebire de utopii care, asa cum spunea Sorel, sunt descrieri a ceva, produse ale activitatii intelectuale sau “constructii demontabile” pe plan rational, miturile sociale sunt expresii ale vointei unui grup sau ale unei comunitati. Cum poti altfel sa faci o comunitate sa uite un mit decat facandu-o sa creada in alt mit ?

  10. comentariu spune:

    Credeam ca americanii au cistigat in Vietnam sau cel putin asa reiese din filme.
    Tovarasul a fost un erou real si un supravietuitor.
    A fost de partea ideilor in care credea chiar daca noi nu le acceptam.
    Azi Vietnamul se dezvolta si America a stagnat platile si se chinuie in apropierea falimentului.
    America se sinucide prin mondializare iar Vietnamul se adapteaza si va trebui sa se dea de partea Chinei.

  11. Catalin spune:

    In articol am gasit o remarca interesanta “în regimurile comuniste responsabilitatea este faţă de ideologie, nu faţă de cetăţeni”. In ideologia vestica moderna (daca imi este permisa o generalizare), dreptul individului se completeaza cu dreptul societatii – “Dieu et mon droit” spun englezii. In Japonia aniilor ’40 dreptul individului palea in fata ideologiei imperiale.

    Pe scurt, ideea la care as vrea sa ajung este ca nu numai in regimurile comuniste ideologia este mai presus de individ. Apararea ei justificand orice cost uman. Pare sa fie o forma de auto-justificare al oricarui sistem totalitar. Ideologia imbraca multe forme si variante, scopul final fiind puterea absoluta.

    Imi este greu sa cred ca Stalin chiar credea in ideologia comunista (spre deosebire de Lenin). Ma gandesc ce ar fi America daca balanta puterilor in stat ar fi compromisa. Cineva spunea ca atunci cand fascismul va trece oceanul va avea intr-o mana crucea si in cealalta steagul. Felul in care evolueaza mesajul politic al ultimilor ani in Romania ma pune ganduri. Un nationalism orbitor este o dieologie puternica. Unde este limita dintre patriotism si totalitarism in nationalism?

    Ca incheiere m-as gandi la politica lui Stalin in cel de-al 2-lea razboi mondial in care individul nu conta. Ideologia de baza era supraviatuirea societatii cu orice pret uman. Doua evenimente mai repolitica de razboi a lui Stalincente in Rusia: Rezolvarea crizei ostaticilor din teatrul Balsoi din 2002 (mama Rusia nu poate fi infranta chiar daca mor toti ostaticii) si Criza ostaticilor (copii) din Beslan. Inca de pe vremea lui Petru cel Groaznic in Rusia individul nu conta in fata “telurilor societatii”.

    • Vasilescu spune:

      In momente critice in orice razboi individul nu conteaza si asta e valabil pentru orice armata indiferent de ideologie. Daca ai armata adversa la un km mai faci filozofie?

      • Catalin spune:

        Domnule Vasilescu,

        Am dat trei exemple din Rusia din care doua au fost in timp de pace: Cazul teatrului Balsoi si cazul Baslan. De altfel avand in vedere ca Stalin a ocupat functia de conducator suprem intre 3 April 1922 – 16 October 1952 (30 de ani) iar cel de-al doilea razboi mondial a fost oficial intre 1 September 1939 – 2 September 1945 (6 ani si o zi), este clar ca cea mai mare parte a ideologiei comuniste (staliniste) a fost aplicata pe timp de pace (24 de ani = 30 – 6).

        Cu tot respectul pe care vi-l port ma simt obligat sa subliniez ca nu vad justetea remarcii dumneavoastra la cele scrise de mine. Poate voiati sa spuneti altceva.

  12. Bloom spune:

    Dle Tismaneanu,
    Sa intelegem ca faceti o subtila apologie a razboiului din Vietnam dpdv al pozitiei americane? Daca da este un revizionsim cu totul neasteptat. Situatia astazi este settled demult in america si the policy disaster este general acceptat (chiar si de fostul SD McNamara). Este de dorit sa nu cream confuzie din ideologie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)