Home » Dosar Lenin »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Moartea genialissimului generalissim (Un eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Marius Stan martie 5, 2015 Dosar Lenin, Global / Europa, Politica & Doctrine
11 comentarii 3,469 Vizualizari

Pe 6 martie 1953, la ora 3 dimineața, după ce se transmisese muzică solemnă vreme de câteva ceasuri, vocea gravă a celui mai cunoscut crainic al postului de radio Moscova, Iuri Levitan,  dădea citire unui comunicat din partea CC al PCUS, a Consiliului de Miniștri și a Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, anunțând că a încetat să bată, în ziua precedentă, la ora 9 și 50 de minute seara, inima lui Iosif Vissarionovici Stalin, secretar al CC al PCUS, președintele Consiliului de Miniștri, “colaboratorul și discipolul cel mai apropiat al genialei opere a lui Lenin, înțeleptul conducător și învățător al Partidului Comunist și al poporului sovietic”. Cum avea să observe cunoscutul jurnalist Victor Zorza în The Guardian, știrea făcuse de-acum înconjurul lumii prin agențiile de presă, dar cetățenii URSS și ai Blocului Sovietic nu aflaseră încă. Radiourile vestice erau bruiate 24 de ore din 24. Informațiile erau draconic controlate. Și, desigur, ca într-un carusel al coincidențelor bizare, toate se petreceau cu doar câteva zile înainte de “aniversarea” a 30 de ani de la atacul cerebral care-l privase pe Lenin, în 1923, de darul vorbirii…

Odată anunțată moartea celui pe care, într-o carte scrisă împreună de autorii acestui eseu l-am numit genialissimul generalissim (“Dosar Stalin”, Curtea Veche, 2014), se încheia o eră și începea o alta. Nimeni nu putea anticipa cum va fi viața după Stalin, dar era clar că nu va mai fi ca pe vremea acestuia. Ar fi fost greu de închipuit atunci că, în doar câteva săptămâni, va demara vaga liberalizare internă, inițiată, culmea ironiei, de mareșalul URSS, ministrul de Interne și șeful poliției secrete, Lavrenti Pavolovici Beria. Discursurile rostite la ceremonia din Piața Roșie erau exerciții apologetice fără suflu, se repetau ritualic, de către Beria, Gheorghi Malenkov și Viaceslav Molotov, pecum pe o placă de gramofon utilizată până la refuz, toate lozincile cultului deșănțat al răposatului “părinte al popoarelor” — în fapt, alături de Adolf Hitler, cel mai înfiorător criminal din istoria omenirii. Singurul în a cărui voce s-a simțit o profundă tristețe, singurul care avea lacrimi în ochi era Viaceslav Mihailovici Molotov. La acel ceas, fosta sa soție, Polina Semionovna Jemciujina, de care divorțase la ordinul lui Stalin, se afla în deportare, acuzată de “naționalism sionist”. A revenit curând la Moscova, s-au recăsătorit și au rămas fideli până la moarte mitului lui Stalin. Nepotul de fiică al lui Molotov și al Polinei, Viaceslav Nikonov este comentator politic și un apropiat al lui Putin.

Au sosit să participe la “marele doliu” liderii “democrațiilor populare”, inclusiv Gheorghe Gheorghiu-Dej, șefii partidelor comuniste din întreaga lume. La ONU, la propunerea Franței, se păstra un moment de reculegere în memoria celui dispărut. Se organizau ceremonii-mamut în toate statele sovietizate, de la Beijing și Hanoi, la Praga și București. Steagurile URSS și RPR erau atârnate în bernă la Ateneul Român, în toate instituțiile din țară, inclusiv școli, grădinițe și chiar creșe. Micii “Stalini” ai Europei de Est rămăseseră orfani…

Începea să se configureze ascensiunea fulgerătoare a lui Nikita Sergheievici Hrușciov. Lunarul “Novîi Mir” publica nuvela lui Ilia Ehrenburg, “Dezghețul”, a cărei titlu avea să simbolizeze deschiderea post-Stalin. În iunie, Beria era demascat ca “spion”, “trădător”, “dușman al poporului”, și avea să fie executat în septembrie. Tandemul Hrușciov-Malenkov anunța, în stilul esopic al limbii de lemn comuniste, revenirea la “conducerea colectivă” și la “normele leniniste ale vieții de partid”. În iunie, muncitorii din construcții din Berlinul de Est organizau prima insurecție anti-totalitară din Blocul Sovietic, înecată în sânge de intervenția sovietică și de trupele de securitate ale regimului Ulbricht.. La Budapesta, încurajat de Malenkov, Imre Nagy declanșa “Noul Curs”, denumirea unei politici de relaxare economică și culturală. Numele lui Stalin era pomenit tot mai rar în paginile “Pravdei”. În 1955, se reluau relațiile cu Iugoslavia, iar Hrușciov accepta să călătorească la Belgrad, trăind acel moment ca pe un drum la Canossa. În februarie 1956, în sesiunea închisă a celui de-al XX-lea Congres al PCUS, Nikita Hrușciov a dat o lovitură mortală mitului lui Stalin. “Raportul Secret” a fost unul dintre cele mai importante documente politice ale secolului XX, a deschis calea spre redeșteptarea spiritului critic și sfidarea efectelor dezastruoase ale spiritului revoluționar bolșevic.

Decesul dictatorilor totalitari este diferit în multe feluri, de la un caz la altul, și survine pe un fond politic extrem de relevant pentru orice analiză serioasă asupra acestui “ritual de trecere”. Dacă moartea lui Lenin a fost marcată de dorința puternică a succesorilor de a se instala într-o continuitate a politicii răposatului, ca imitatori și discipoli direcți, moartea lui Stalin a arătat, încă din prima zi a puternicei vești, că tot ce au dorit succesorii a fost să se disocieze de moștenirea sa. Deci, a existat o diferență marcantă în termenii popularității la decesul celor doi lideri, o diferență de estimare imediată a carierei lor politice. Și asta, trebuie să o spunem, în condițiile în care, așa cum am mai scris și cu alte ocazii, stalinismul a fost privit, pe de o parte, ca o extensie logică a leninismului, pe de altă parte, ca o trădare a acestuia. O dilemă logică și interpretativă cu care istoricii s-au confruntat în multele decenii ce au urmat celor două “sfârșituri de drum”.

Procesul de de-stalinizare “nu doar că a fost posibil, dar chiar a început prin moartea lui Stalin”, spune Robert C. Tucker în “The Soviet Political Mind”. Dar deși moartea lui Stalin a avut într-adevăr un impact neîndoielnic și imens asupra politicii la vârf, există suficienți alți autori care susțin că regenerarea partidului pe acordurile unui tip de conducere colectivă, una pe care am văzut-o mai abitir sub Hrușciov, a început, cu semne clare, încă de la al XIX-lea Congres al PCUS, din octombrie 1952. Unul dintre cei care au susținut teoretic teza a fost și Barrington Moore Jr. (în “Soviet Politics – The Dillema of Power: The Role of Ideas in Social Change”), care afirma că maturizarea sistemului sovietic a fost marcată de “cicluri repetitive de crescândă rigiditate birocratică și autoritară, urmate de campanii viguroase de re-democratizare”. Observația este însă credibilă doar dacă acceptăm că departe de a fi anti-autoritară, fiecare nouă rundă de “re-democratizare” a însemnat reîntărirea și confirmarea centrului politic. Alți interpreți, Yoram Gorlizki și Oleg Khlevniuk (în “Cold Peace: Stalin and the Soviet Ruling Circle, 1945-1953″), au încercat să arate cum campania care a premers celui de-al XIX-lea Congres a fost marcată de o retorică în favoarea acestui tip de regenerare internă a partidului bolșevic. Ca să înțelegem și mai bine această schemă complexă de “reînnoire politică” ciclică în sânul familiei politice bolșevice, trebuie, desigur, să ne aplecăm și mai mult asupra istoriei PCUS din acei ani, asupra “Afacerii Leningrad”, asupra transferului lui Hrușciov, în 1949, la Moscova, pentru a contrabalansa alianța dintre Malenkov și Beria, asupra Congresului din octombrie 1952, și așa mai departe. Dar, despre toate acestea, în episoade următoare…

Recomandări:

http://www.theguardian.com/century/1950-1959/Story/0,,105154,00.html

http://www.contributors.ro/cultura/mic-bilan%C8%9B-60-de-ani-de-post-stalinism/

http://www.curteaveche.ro/dosar-stalin-genialissimul-generalissim-ebook.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Nu doar ca am mincat coliva lui Stalin si popolu` rus (in ziua inmormintarii, la Biserica din sat, unde s-a tinut o slujba), dar am si plins in ziua cind se vestise ca a murit marele invatator al popoarelor.
    Era pauza mare si o colega vine si se smiorcaie ca a batut-o Mitruţ. Scurt: i-am aplicat doo palme mojicului, care mojic a mers la tov`nţător si care, mai zmeu, mi-a aplicat mie doo palme.
    Plingeam cind, un verisor mai rasarit, vine la mine:
    - Ce faci? plingi dupa Stalin, măi loază!
    Asa am aflat ca murise marele geniu malefic al omenirii :P

    • Eddy Popa spune:

      Ar trebui sa scrieti o nuvela pornind de la aceasta intamplare, cred ca ar avea sanse sa intre in istoria literaturii nationale. Talentul de povestitor, cu siguranta, nu va lipseste.

  2. Dr. Mihai I Turcu spune:

    “Pe varfuri de munte/ sub cerul cu soare/ unde vulturi se-nalta in zbor/Lui Stalin multimea-i inalta cantare/ Lui Stalin cel Mare/iubit de popor.
    Este dintr-un cantec pe care l-am invatat la scoala. Toate reprezentarile statura ale lui Stalin erau imense, coplesitoare. Stalin era suprem si nemuritor.Mai era si prietenul copiilor, “Djed”, napadit de copii si flori de mar sau linga un “brad de iarna” cu strea rosie in varf. Ccum putea sa moara? (insotit de marsul funebru din Eroica). Era o zi urata, cu cer plumburiu si vant subtire. Familia reunita, trei generatii, in jurul receptorului radio Philips, al bunicului, asculta cu incordare, printre huruitiri, acea emisiune care incepea cu bataile din Simfonia Destinului, insotita de conspirativitate si semiantuneric. Cert, era mort, confirma BBC.

  3. Ventidius spune:

    Asa zisa liberalizare a regimului(care nu era decat o intoarcere la dictatura colectiva a celor din comitetul central) era ceva firesc, daca ar mai fi trait Stalin, probabil ca s-ar fi infaptuit cu el in viata. Asa ca nu e nici o mirare sau paradox ca a fost initiata de doua dintre cele mai odioase canalii ale lui Stalin, Beria si Hrusciov. Dictatura unei singure persoane si epurarile care ii loveau pe aparatcici nu puteau fi tolerate decat in perspectiva atingerii apropiate a scopului suprem, revolutia mondiala. Odata ce esecul in atingerea acestui tel s-a constientizat, justificarea mentinerii unui regim precum cel al lui Stalin a disparut, iar acesta a pierdut trepatat sprijinul politic nemaiservind interesele nimanui din cadrul partidului. Daca Stalin s-ar fi opus, il astepta soarta lui Robespierre.

  4. Centurion spune:

    In ziua mortii lui Stalin, vine tata acasa cu o paine alba, sunca si sampanie. Unde le-o fi gasit atunci in 1956, mi-a ramas o enigma pana azi. Era prima oara in viata mea ca am baut sampanie. ” Vezi cum te comporti cand iesi in oras sau la scoala. Sa nu te puie dracu’ sa te hlizesti de bucurie..Ai priceput ??”
    A doua zi mare meeting in orasul ardelean in care locuiam atunci. Asteptam cu orele acolo sa vorbeasca unul de la partid, un tip scund cu sapca si mutra de nerod.
    Toti colegii mei si profesorii se comportau sobru. Deodata vad 6 ciori (evident negre) zburand in formatiune. Nu ma pot stapani si exclam ” pana si ciorile poarta azi doliu”.
    Decenii mai tarziu studiindu-mi dosarul de Securitate, constatam ca in acea zi s-au facut primele denunturi si note informative asupra persoanei mele. Aveam atunci 13 ani.

  5. Andrei A. spune:

    Așa după cum China lui Mao sau cea de azi nu pot fi înțelese fără o pătrundere a trecutului imperial sau a confucianismului, nici URSS sub Stalin sau Rusia lui Putin nu pot fi desprinse de un trecut la fel de încărcat și semnificativ. În ce măsură cele două mari puteri au evoluat în ultimii 50 de ani, merită o discuție copioasă într-un spațiu dedicat. „Evoluția” este greu de negat dar în esență, chiar și în ziua de azi, Rusia rămâne the house that Uncle Joe built. And Ivan, and Peter, and Cathy… :)
    Citeam de curând că la eliberarea lui Ramon Mercader din închisorile mexicane după ce a ispășit 20 de ani pentru uciderea lui Trotsky, asasinul a fost „repatriat” în URSS, a primit o pensie de general, a fost decorat și îmbrățișat personal de Hrușciov. Trivia, ar remarca cineva. Și totuși, în ciuda destalinizării, atât de simbolic în ce privește anumite „fire roșii călăuzitoare”.

  6. rcampeanu spune:

    mi-aduc aminte puternic, avem doar 5 ani, ca a murit Stalin

  7. eu****** spune:

    Nu eram nascut atunci.

    Dar am inteles de la mama mea ca unii plangeau pe strada, aici in RO….
    Imaginile cred ca erau similare cu cele mai din zilele noastre, din Koreea de Nord –

    Oare de ce se repeta istoria?
    Dar oare se poate repeta si cu Putin?

    Sa auzim numai de bine!

  8. Elena spune:

    Mi-aduc aminte cum ne-am dus “cu scoala” in centrul orasului Cluj , in fata cinematogafului Timpuri Noi , unde pe o panza mare se evocau scene din viata “tatucului”si toate fetele eram cu ochii in lacrimi. De atunci a inceput sistemul de a tine trei zile de doliu national ,interval in care se canta numai muzica simfonica.Nu-i frumos ce spun , dar ma bucuram atunci cand era doliu national dupa cate un demnitar comunist ,pentru ca ma lipeam de aparatul de radio. Am vazut apoi , in anul 1972 la Moscova,cat de “glorioasa” este politica comunista privind mormatul lui Hrusciov ,pe care il recunosteai printr-un tablou (cum erau cele ale mult iubitilor conducatori la defilarile de 1 Mai , 23 August , 7 Noiembrie -adica niste poze de format A3 sau A2 ,acoperite cu o sticla si un bat de care trebuia sa tii “tabloul” ), intr-un cimitir central al Mpscovei , dar un plasament lateral . De atat consideratie se bucurau “vajnicii” conducatori ! Spun acestea pt. a sti si tineretul in ce ridicol am trait .

  9. Dan Dragoi spune:

    Tatal meu mi-a povestit ca la defilarea din 7noiembrie 1952 ,’organizatorii’ i-au dat un portret al lui Stalin sa defileze cu el,dar tatal meu a refuzat net.Toti cei de fata consternati ,il vedeau arestat ,dar nu a patit nimic.S-a mirat si el,dar mai tarziu , cand s-a inscris l-a liceu l-a seral seful comunist de la CFR unde lucra tatal meu, s-a dus la directorul liceului si i-a cerut sa-l exmatriculeze.Directorul a raspuns:nu stiu ce face omul asta ,dar la scoala ne face cinste ca elev!Si l-a refuzat



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Stan


Marius Stan

Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)