Home » Global / Europa » Citesti:

NATO si UE, tendinte centrifuge si de “fragmentare”

Ioan Mircea Pascu mai 16, 2011 Global / Europa
4 comentarii 2,206 Vizualizari

Inca inainte de aparitia Noului Concept Strategic si a sumitului de la Lisabona, una din preeocuparile majore ale noilor aliati, adica a celor proveniti din Europa Centrala si de Est, a fost necesitatea ca NATO sa isi pastreze capacitatea de a-si onora obligatia funcamentala privind garantarea securitatii membrilor sai (Art. V). Aceasta, pentru ca, pe de o parte, pentru noi, cei din aceasta parte a continentului, principala motivatie a solicitarii presante de a deveni membri a constat tocmai in obtinerea accesului la cea mai importanta garantie de securitate furnizata de cea mai puternica organizatie polito-militara din lume.

Pe de alta parte, insa, conflictul dintre Rusia si Georgia din 2008 ne-a demonstrate cat de actuala este aceasta solicitare, in conditiile in care, cel putin asa cum par sa stea lucrurile pana acum, refacerea Rusiei nu a fost insotita si de o schimbare a mentalitatii si comportamentului ei. Chiar din contra. De aceea, desi NATO si-a adaugat in anii ’90 o noua functie – aceea de “crisis management” – noi am fost – si suntem – atenti ca aceasta sa nu impieteze asupra functiei sale principale, aceea a apararii colective.

In 2010, atat Noul Concept Strategic, cat si hotararile sumitului de la Lisabona ne-au oferit aceasta “re-asigurare strategica”, ca principala functie a NATO ramane in continuare garantarea securitatii colective a membrilor sai. Importanta acestei “re-asigurari strategice” a fost amplificata si de faptul ca, UE, respectiv cealalta componenta a garantiei noastre de securitate si cantonare definitiva in Vest (chiar daca unii nu sunt pregatiti sa recunoasca acest lucru), a avut un tratament diferit fata de Rusia, fiind mult mai ingaduitoare cu comportamentul in forta al acesteia fata de unii din vecinii sai.

Cum bine spuneau cei de la Stratfor, in timp ce noi, fostii aliati ai Uniunii Sovietice, priveam cu atentie la acest comportament, tragand concluziile de rigoare in privinta viitorului securitatii noastre, principalele puteri din UE, situate la o distanta considerabila de Rusia, o priveau in primul rand ca un partener economic si comercial de prim rang, capabil sa contribuie substantial la iesirea lor din actuala criza. Si, drept urmare, se dovedeau mult mai ingaduitoare cu Rusia in celelalte domenii, inclusiv al securitatii.

Implicatiile nu sunt de neglijat: astfel, noi din aceasta zona, avem mult mai multa incredere in Art.V al Tratatului de la Washington, care sta la baza NATO, decat in clauza similara de securitate a Tratatului de la Lisabona.

Numai ca, pana la urma, nici aceasta nu este problema fundamentala care afecteaza cele doua organizatii. In ce priveste UE, problema fundamentala, in opinia mea, este tendinta generala de re-nationalizare a unor importante politici comune, cum este libera circulatie a persoanelor (vezi  posibilitatea de suspendare a acordului Schengen), cuplata cu impotenta militara a organizatiei (CSDP, una din realizarile cu care ne placea atata sa ne mandrim, a “cazut” la primul test, fiind complet “scoasa din peisaj” in cazul operatiunilor impotriva Libiei colonelului Gaddafi: nici consensul politic nu a putut fi realizat, nici capacitatile necesare comenzii si controlului unei asemenea operatiuni nu au existat).

In ce priveste NATO, in conditiile in care Statele Unite, din ratiuni pe care nu le discut acum si aici, au facut in cazul Libiei un pas inapoi, preferand, pentru prima data in istoria organizatiei, un rol de sprijin, in locul rolului conducator asumat de regula pana acum, au aparut anumite semne de intrebare atat in planul eficacitatii militare (aliatii europeni, aflati cu mult in urma americanilor sub aspect tehnologic, nu dispun de mijloacele necesare asigurarii succesului in toate misiunile pe care le desfasoara), cat si cel politic (ce se va intampla daca, la fel ca UE, un NATO lasat pe mana puterilor europene, va trata cu aceeasi lipsa de compasiune preocuparile de securitate ale membrilor sai din Centrul si Estul continentului?)

Iar primele semne ale acestei neincrederi crescande in cele doua organizatii incep sa apara. Astfel, Suedia si Polonia au convenit pe cont propriu sa isi sporeasca coordonarea actiunilor in plan politico-militar, tinand seama in primul rand de vulnerabilitatea statelor baltice, iar tarile Visegrad au decis sa creeze singure un battlegroup, in cadrul UE.

Ca sa nu se inteleaga gresit, cum ca singurii raspunzatori de aceste tendinte centrifuge, provenite dintr-o neincredere crescanda, am fi noi, cei din centrul si estul Europei, “obsedati” (desigur, nejustificat) de o Rusie tot mai putin toleranta, se cuvine sa adaugam pe lista dovezilor si acordurile militare franco-britanice, si eforturile britanice de a cristaliza o sub-alianta cu tarile nordice (vezi conferinta de la Londra dedicata acestui efort din toamna trecuta), dar si intelegerile franco-italiene privind suspendarea acordului Schengen, ca si masurile efective de reintroducere a controalelor la granitele sale luate recent de Danemarca.

Pentru mine, toate sunt semne ale unei tendinte de “fragmentare” a celor doua organizatii, tendinta care s-ar putea amplifica in viitor, daca nu ii vom acorda atentia cuvenita inca de pe acum cand, cred eu, mai poate fi oprita. Caci alternativa, respectiv o Europa cu o UE si un NATO considerabil slabite sau poate chiar lipsa, va arunca continentul inapoi, in perioada premergatoare celui de-al doilea razboi mondial, cand cel mai puternic domina, iar fiecare incerca sa se descurce cum putea mai bine singur. Cu rezultatele cunoscute!?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. gabriel spune:

    SECURITATEA NATIONALA

    UNELE ASPECTE PRIVIND SECURITATEA INTERNA

    Romania este membra a Aliantei Nord-Atlantice si a Uniunii Europene. Necesitatea si oportunitatea acestor realitati nefiind subiectul acestui eseu, consider aceste fapte ca fiind un postulat.
    Avand in vedere faptul ca apararea colectiva ( in cadrul NATO ) sau securitatea comuna ( in cadrul UE) reprezinta o realitate, totusi, in prima perioada a unui conflict sau a unei crize , pana la mobilizarea fortelor tratatului sau uniunii necesare actiunii, statul national trebuie sa supravietuiasca, atat ca teritoriu cat si ca popor.
    Realizarea acestei aparari individuale ( si aici includ si latura economica) este posibila doar daca sistemul national de securitate si aparare este apt sa reziste agresiunii, daca economia poseda acele caracteristici minimale necesare asigurarii existentei poporului pe timp de criza sau conflict si daca populatia este pregatita pentru aparare, in spirit patriotic, civic, militar.
    In contextul general complex, dinamic si conflictual , cu tendinte de globalizare, securitatea nationala, insasi existenta statului roman, poate fi pusa in pericol chiar si din interior in conditiile in care starea morala a populatiei este degradata, ( tradare , necinste, minciuna, coruptie, hotie, defetism, proasta pregatire profesionala).
    De asemenea, inexistenta unor minime resurse naturale, mijloace de productie, elemente de infrastuctura aflate la dispozitia statului in situatii de criza sau conflict constituie un pericol major .
    Armata trebuie sa fie in masura sa dea o riposta hotarata oricarui agresor, inca din primele momente, astfel incat teritoriul national si populatia sa aiba minim de suferit in acest caz. Este tardiva o interventie colectiva dupa ce poporul nu mai exista sau avutul statului sau privat a fost distrus.
    Fara a neglija importanta apararii colective sau comune, voi incerca sa fac unele consideratii asupra apararii individuale si sa aduc in discutie anumite realitati concrete si solutii.

    PREGATIREA POPULATIEI PENTRU STARI DE CRIZA SAU CONFLICT

    Cunoasterea, intelegerea si evaluarea corecte a proceselor interne, a gradului de coeziune sociala, a capacitatii de mobilizare publica este o necesitate, in consecinta incep cu unele consideratii asupra starii de fapt .
    In tara noastra unde alternativa marxist-socialista este discreditata ( obiectiv sau nu), alternativa liberal-occidentala este pusa in pericol tocmai de modul in care elitele nu constituie un model de urmat, ci dimpotriva.
    Se spune ca pacea este inexistenta starii de razboi, in plus existand dreptate si prosperitate.
    In tara noastra dreptatea nu este infaptuita corespunzator iar prosperitatea este cunoscuta doar de anumite categorii, in mare majoritate cu incalcarea legii si moralitatii.
    Atat la nivelul superior al societatii cat si la nivel de individ se constata racile teribile ( lipsa de patriotism si constiinta civica , hotie, coruptie generalizata, defetism, carente de educatie si cultura, slaba pregatire profesionala, slaba informare). Se constata slabiciuni ale regimului democratic, ale societatii civile si o anemica dezvoltare a spiritului public.
    Pe acest fond extrem de negativ, in prezent singura solutie de a asigura functionarea cat de cat normala a statului este cea coercitiva . Insa nici justitia nu este functionala inducand tensiuni latente, neincredere in stat si frustrari, modelele de urmat fiind infractorii. Populatia nu considera ca singurul izvor de drepturi sta in munca si proprietate, ci este predispusa la acte antisociale, chiar ne mai constientizand acest lucru.
    De asemenea sunt create conditii de dezinformare, manipulare a populatiei, in functie de interesele economice, politice ale unor actori interni sau straini.
    Clasa politica este expresia cea mai hada a poporului, dand impresia unei gasti impartita pe clanuri, bezmetica si inconstienta, pusa pe rapt si distrugerea tarii cand interesul personal sau de grup o cere.
    In momentul actual politicienii ar putea ceda tara fara nici o impotrivire daca interesele personale ar cere-o. In acest moment clasa politica constituie un risc si o mare amenintare.
    Institutiile statului sunt inerte, slabe, ineficiente si profound corupte.
    Institutia politieneasca nu este doritoare de dreptate ( mentionez experienta personala in care un ofiter de cercetari penale mi-a declarat ca toata lumea fura, asa ca il sesizez degeaba).
    Chiar si institutia militara este atinsa de coruptie si lipsa de moralitate ( iarasi din experienta personala, o grupa de ofiteri-studenti a votat in majoritate sa copieze la examene ). De asemenea furtul si delapidarea se practica pe scara larga, cei cinstiti fiind marginalizati si ridiculizati.
    Invatamantul este superficial, fiind minat atat de “zestrea” cu care elevii participa cat si de lipsa de interes si dedicare a cadrelor didactice.
    Institutia religioasa nu se apropie de valorile crestine, de textile biblice, de enoriasi, de popor pana la urma, ci si-a construit un mod de comportare si evanghelizare bazat pe interesul personal si de grup. Folosindu-se de masiva ignoranta a credinciosilor mistifica adevarurile propovaduite de scripturi, putand constitui un mare pericol de manipulare. Asa cum Biserica crestina a tinut ascunsa Biblia popoarelor, asa se incearca si acum indepartarea cetatenilor de adevarul istoric si contemporan.
    In aceste circumstante, cu toate ca spatiul politic este bine incadrat de partide si organizatii, opinia publica continua sa exprime numeroase retineri fata de modul de organizare si functionare a democratiei si statului de drept ( ca urmare publicul confera Bisericii si Armatei o cota remarcabila de incredere, mult in fata presei, guvernului sau parlamentului).
    De aceea Biserica si Armata pot fi folosite pentru indreptarea starii de lucruri existenta.
    Aceasta stare de fapt trebuie acceptata , doar astfel putandu-se actiona constient pentru indreptarea situatiei.
    Ca principala solutie propun punerea unui mare accent pe educatie patriotica, civica, ortodoxism moderat, pregatire profesionala , inseminarea unor cunostinte profunde precum si a unor metode stiintifice de cunoastere inca din copilarie, scoala, astfel ca adultul sa fie deja format in spiritul celor de mai sus.
    Inca din ciclul primar ar trebui introduse cursuri de educatie civica, democratie, istorie a patriei, urmand ca in ciclurile superioare sa se predea chiar informatii de natura geopolitica, de securitate si aparare. Mentionez ca un individ , oricat de bine pregatit profesional, fara adanci convingeri civice, patriotice, morale si crestine, nu valoreaza mai nimic, ba chiar poate face mult rau.
    Manualele acestor cursuri trebuie intocmite de catre autoritatile centrale ale statului, cu maxima responsabilitate si discernamant, cu avize ale Academiei Romane si a structurilor de securitate, cu obiective clare, reducand la maximum pericolul intrepretarilor subiective ala profesorilor, care momentan nu sunt un model de urmat, ci trebuie folositi doar ca portavoce. Controlul insusirii cunostintelor la aceste cursuri trebuie facut tot de autoritatile centrale.
    De asemenea, religia trebuie acceptata ca si materie scolara doar in sensul ca aceasta inoculeaza inca din copilarie cetatenilor valorile morale crestine( pacea, toleranta, buna intelegere intre oameni si popoare), universal umane, valorile statului national.
    Atat cunostintele si deprinderile civice cat si cele religioase trebuie inoculate inca din prima copilarie, oamenii prin natura lor fiind gata sa lupte pentru orice considera sacru: ideologii, credinte, teritorii sau pentru statul –natiune.
    Nu o data s-a intamplat in istorie ca religia sa fie parte integranta a eforturilor nationale de a dezvolta capacitatea de sacrificiu necesara fortelor armate si de a motiva populatia pentru conflict armat.
    Practic, astfel se pot crea generatii de cetateni devotati patriei, cu profund spirit democratic si civic. Avalansa de imoralitate, necinste si tot setul existent in prezent nu vor reusi astfel sa se impuna.
    Acestea se vor izbi ca de un zid de credintele formate inca din copilarie.
    Aceste cursuri vor prima celorlalte, fiind necesare formarii caracterului si personalitatii omului, dandu-i deprinderi corecte pentru intreaga viata.
    Manipulatorii actuali, toate tipurile de lichele, agentii de influenta, vor protesta energic contra acestor masuri, insa nu vor indrazni niciodata sa se exprime public impotriva credintei si traditiei statului roman.
    In privinta clasei politice propun ca pentru fiecare post ocupat prin alegeri, acestea sa se produca cu un an inaintea inceperii mandatului. In acest an, politicienii vor efectua un an de pregatire, in regim militar incazarmat ( tip scoala de ofiteri de rezerva), timp in care vor absolvi un masterat pe teme de securitate si aparare, eliminatoriu.
    Politicienii se vor opune, asa cum se opun mereu chiar si poporului, exprimarilor acestuia chiar si prin referendum validat, nepunand pret pe “ masele nespalate”, si vor trebui obligati de societate prin actiuni nonviolente, dar ferme ( starea de spirit a populatiei face posibil acest lucru).
    Trecerea de la serviciul militar bazat pe conscripţie la serviciul militar fondat pe voluntariat şi integrarea României în NATO au avut drept urmare firească o continuă diminuare a coeziunii sociale şi consensului naţional în ceea ce priveşte responsabilitatea fiecărui cetăţean privind apărarea ţării.
    În acest context, percepţia responsabilităţii cetăţenilor faţă de garantarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale se transformă, majoritatea considerând-o ca o atribuţie exclusivă a armatei, la rândul său văzută ca o instituţie specializată în executarea acestui tip de activităţi şi nu ca o parte componentă a naţiunii
    Aceste aspecte negative pot fi estompate prin introducerea unor stagii de pregatire a populatiei apte luptei armate, dupa modeleul Garzii Nationale ale SUA. ( convocari periodice, fara scoaterea din productie, in cadrul carora accentul se va pune pe informari asupra situatiei geopolitice, a conflictelor existente sau potentiale, asupra intereselor marilor puteri in diverse zone, astfel reusindu-se nu neaparat o pregatire militara generala a populatiei ci contracararea manipularilor practicate de organele mass media ostile intereselor nationale ).
    Pregatirea populatiei trebuie sa nu aiba un caracter cazon explicit, in sensul disciplinei si instructiei militare, ci trebuie imbracata in forme acceptabile de societatea civila, tip informari, pentru a evita crearea de tensiuni.

    PREGATIREA ARMATEI PENTRU STARI DE CRIZA SAU CONFLICT

    Conform structurii si dimensiunii actuale Armata Romaniei nu poate apara de una singura teritoriul national si poporul roman.
    Totusi, pana la activarea fortelor apararii colective, tara trebuie aparata. Retragerea strategica, in contextul rapiditatii si tehnologizarii ducerii actiunilor de lupta actuale, nu este o optiune acceptabila , eliberarea teritoriului national si urmarirea ulterioara fiind tardive, oamenii si bunurile lor materiale fiind deja distruse.
    In situatia unui agresiuni masive, alianta nu poate interzice simultan toate directiile de patrundere, ci va apara selectiv, pe prioritati, zonele in care are amplasate facilitati militare comune destinate operatiilor ulterioare.
    In aceasta situatie, interesul national impune atragerea de facilitati ale NATO pe teritoriul Romaniei, astfel incat acesta sa fie aparat inca din primele minute ale razboiului ( baze aeriene, de rachete antiaeriene etc.).
    De asemenea, forte armate, altele decat cele destinate apararii colective, trebuie destinate apararii individuale, in contextul in care fortele principale ale aliantei nu s-au prezentat la timp pe teritoriul national ( nu poate fi exclusa niciodata posibilitatea tradarii) sau sunt in dificultate ori infrante definitiv.
    Pe scheletul unei forte reduse dar foarte capabile, prin trecerea la mobilizare a armatei de rezervisti, se poate organiza o “ oaste cea mare a tarii”, cu adanci traditii istorice, care chiar dupa o eventuala infrangere poate duce actiuni de rezistenta.
    In aceste conditii , pregatirea populatiei nu atat pentru lupta, ci in spiritual rezistentei este esentiala, fiind posibila atitudinea de non-combat.
    Conducerea politica a tarii are un mare rol in organizarea rezistentei, insa in contextul actual, acest rol trebuie jucat de Armata si Biserica, institutii fundamentale ale poporului raman in afirmarea identitatii si unitatii nationale.
    Armata pe langa faptul ca este o institutie a statului este si o institutie a poporului, oastea fiind constituita din cetatenii tarii.
    Armatei ii revine apararea armata, iar Bisericii apararea spirituala a integritatii si fiintei nationale.
    Increderea in armata, spre deosebire de politie si jandarmerie, este generata, in afara de traditiile istorice nationale si de neexpunerea ei la viata de zi cu zi a populatiei civile. De aceea trebuie evitata compromiterea armatei in actiuni pe timp de pace, cu exceptia celor de stricta necesitate, prezervandu-i-se rolul de salvator al natiunii in caz de dezastru major.

    PREGATIREA ECONOMIEI PENTRU CRIZA SI CONFLICT

    Unul dintre indicatorii securitatii nationale este dezvoltarea economica durabila si prosperitatea pentru cetateni.
    Unul dintre mijloacele de asigurare a securitatii este cel economico-financiar.
    Principial, globalizarea este o sansa reala de dezvoltare economica dar nu este o certitudine garantata pentru fiecare tara.
    Din cauza conditiilor create atat inainte de 1989 dar mai ales dupa acest an ( coruptie, hotie, lipsa de clarviziune a conducatorilor, spolierea avutiei nationale si a poporului etc.), economia romaneasca este aproape inexistenta. Societatea s-a bazat pe imprumut si consum in lipsa productiei de bunuri materiale. Axarea pe servicii si consum a fost o grava eroare, la fel dezindustrializarea tarii si distrugerea agriculturii. Majoritatea resurselor naturale de petrol si gaze nu se mai afla in patrimoniul statului roman. Industria prelucratoare a fost instrainata sau distrusa, la fel constructiile de masini si industria de aparare. Bancile au fost devalizate sau vandute astfel incat aproape nu mai exista banci cu capital romanesc. Infrastructura rutiera, dar in special cea feroviara a ramas la nivelul anului 1989, dar mult degradata. Romania nu mai are flota.
    In contextul globalizarii, Romania intra cu un handicap important, iar daca tendintele de polarizare intre tabara bogata si cea saraca vor continua, se poate lesne ajunge la faliment si distrugerea statului national.
    De asemenea, asa cum comunismul nationalist era o utopie de societate universala si perfecta, tot asa este acum cea a pietei fara granite si a universalismului economic, care impune pretutindeni aceleasi norme de productie si stil de viata.
    In fata acestor provocari, aparent situatia este fara iesire. Situatia economico – financiara este un butoi cu pulbere, nu doar un risc sau o amenintare.
    Totusi, daca vom folosi puterea creativa si de munca a poporului roman, dupa eradicarea tarelor mai sus amintite, s-ar putea sa avem o sansa. Foarte mica . Insa nu acest aspect este obiectul acestui eseu.
    Contextul actual al crizei economice poate simula la scara situatia care s-ar crea in caz de conflicte, atat regionale dar in special globale.
    Solutia pe care o propun este crearea in patrimoniul statului a unui minim sector economic, chiar nerentabil, dar care ar putea asigura strictele necesitati ale populatiei in cazuri extreme : aprovizionarea cu apa si alimente, cu bunuri de consum de stricta necesitate, energie electrica generata hidro, nuclear si pe carbune. Acest sector trebuie sa functioneze la parametri minimali pe timp de pace, dar sa aiba capacitate suficienta pentru intreaga populatie, cu materii prime si energie din interior, independenta de relatiile economice ale pietei internationale.
    Riscul instrainarii profitului acestor capacitati economice- sifonari de fonduri- de catre clasa politica si clientela ei este mai mic decat pericolul inexistentei acestei plase de siguranta.
    Este evident si acum ca UE , cuprinsa de criza, nu poate ajuta statele in dificultate, in plus este posibil si sa nu vrea sa o faca la un moment dat ( se pot invoca motive atat obiective- coruptia, hotia, justitia derizorie etc. cat si subiective-Germania va uita foarte greu comportamentul nostru anterior).
    De asemenea SUA, in conditiile in care ar trebui sa salveze mai multe tari cuprinse de criza, ar ajuta Romania doar daca ar avea mari capacitati militare pe teritoriul nostru.
    In caz de conflict major nu ne va ajuta nimeni.
    Capacitatea de supravietuire a poporului va fi conditionata de indeplinirea cerintelor de la paragraful legat de pregatirea populatiei, de minima subzistenta, de existenta unor institutii puternice ca Armata si Biserica.
    Pe de alta parte, economia de piata in Romania este la limita functionalitatii ei. Dezvoltarea economica este franata daca nu blocata de tarele fantastice ale societatii noastre. Capitalul romanesc este obtinut in mare parte din spolierea statului, capitalistii romani sunt urmasii bisnitarilor din socialism.
    Crearea unui asa numit moment zero este fara sens in contextual actual. Pana la rezolvarea tarelor morale si de comportament, singura solutie este conservarea valorilor nationale pana la reimprospatarea poporului roman.

    Ca si concluzie, iesirea din acest marasm pe cale legica, dialectica, obiectiva este de lunga durata . Grabirea acestui proces s-ar putea face , insa numai cu limitarea unor drepturi si libertati fundamentale ale omului, pe o perioada determinata. De fapt, PE TIMP DE PACE si din proprie initiativa, benevol, acest lucru este imposibil in contextul entropiei populatiei romanesti, in contextul apartenentei la NATO si UE.

    Bucuresti ing.Gabriel
    Iunie 2010

    BIBLIOGRAFIE

    • STRATEGIA DE SECURITATE NATIONALA A ROMANIEI, PRESEDINTELE ROMANIEI, BUCURESTI 2007;

    • POLITICA EUROPEANA DE SECURITATE SI APARARE-CADRUL DE MANIFESTARE SI DEZVOLTARE A INTERESELOR DE SECURITATE NATIONALA, Dr.PETRE DUTU, MIHAI STEFAN DINU, UNIVERSITATEA NATIONALA DE APARARE CAROL I, 2007;

    • NATIONAL SI COLECTIV IN APARAREA ROMANIEI, Dr. CONSTANTIN MOSTOFLEI, Dr.PETRE DUTU, UNIVERSITATEA NATIONALA DE APARARE CAROL I, 2007;

    • SECURITATEA NATIONALA SI RELIGIA, MIHAI DINU, VLADIMIR ZODIAN, CSSAS.UNAP.RO

    • Liviu Petre spune:

      Stimate domnule Gabriel,

      Subscriu in totalitate celor mentionate de Dv. in acest eseu, de fapt un necesar mini-program politic.
      Ramane sa gasim, impreuna cu toti cetatenii romani care gandesc la fel, mijloacele de actiune politica si civica pentru impunerea (am omis cu buna stiinta si imi asum omisiunea, atributul ‘democratica’, pentru ca numai de ‘democratie’ nu putem vorbi in cazul actualei noastre clase politice) acestor imperative pentru supravietuirea noastra nationala.
      Simt nevoia doar de a adauga documentatului Dv. program exemplele de urmat ale Israelului, Suediei si Elvetiei.
      Si as mai sublinia (mai era nevoie?) apetitul iresponsabil (stimulat?) si incompetenta actualei noastre clase politice de a inghiti pe nemestecate si pe nedigerate modele cu eticheta “flavour of the month” (ca tot vorbeam de ne-mestecare :) ), in fapt retete pentru auto-distrugere garantata.

      “Patria si dreptul meu!”

  2. DanMovilă spune:

    Cred că de fapt nu avem de a face cu o fragmentare, ci cu o pregătire a continuării procesului de unificare. Uniunea Europeană a apărut şi a fost creată ca o uniune economică. Aşa funcţionează şi în prezent. O integrare sporită în continuare nu este momentan posibilă din cauza sentimentelor naţionale ce încă mai există la nivelul conducerii fiecărui stat membru (nu spun că asta e rău), dar aşa cum integrarea economică a pornit de la grupuri mici de state din vestul Europei, aşa şi colaborarea militară şi de politică externă începe cu grupuri mici de state care îşi armonizează politicile în aceste domenii. Pentru europenii din vest nu mai există o ameninţare directă de câteva zeci de ani, dar pentru cei din est Rusia este mereu prezentă apropape. De aceea activismul lor care va duce în viitor la coagularea unei politici militare şi de politică externă europene. Acet fenomen este firesc. Un portughez sau un irlandez nu au fost niciodată ocupaţi de ruşi, deci nu prea au cum să-şi dea seama ce înseamnă asta, pe când statele membre ale grupului de la Vişegrad ştiu la ce să se aştepte, de aceea se organizează. Şi România se va alătura într-un viitor acestei politici pentru a face presiuni asupra Uniunii în integralitatea ei să meargă în această direcţie. Deocamdată noi ne-am alăturat celui mai puternic, deoarece iniţiativele militare europene sunt doar în fază de proiect. Şi să nu uităm că lideri politici importanţi au urlat ca din gură de şarpe că am fost vânduţi … americanilor. Probabil nu se mai pot duce la băi la Moscova.
    Neimplicarea NATO, de fapt a SUA, sau, mai bine spus, implicarea lor târzie în Libia nu este un semn de slăbiciune sau de fragmentare, deoarece nici un membru NATO nu a fost ameninţat, aşa încât să apară obligaţie aliaţilor de a intra în luptă. Din contră, un conflict dintre Regatul Unit şi Franţa cu Libia a atras şi sprijinul altor aliaţi. A nu se uita că în 1956 Franţa şi Marea Britanie au atacat Egiptul, dar SUA nu le-a sprijinit, ba chiar le-a cerut să se retragă, deşi erau în mijlocul Războiului Rece, la doar câţiva ani de la crearea alianţei.

    Nu mă îndoiesc de buna dumneavoastră credinţă, dar nu pot să nu observ tonul propagandistic pe care afirmaţi cu fermitate opţiunea noastră euro-atlantică şi în acelaşi timp regretele estice (a se citi comuniste) ale fruntaşilor partidului dumneavoastră. Până la urmă este vorba de a vedea paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol. De fapt poate fi plin pentru că încă nu s-a umput (ceea ce am spus mai sus despre intergarea insuficientă în UE în anumite domenii) sau pe jumătate gol pentru că se goleşte (de … , capitalismul putred).

    Apropo, Danemarca nu a (re)instituit controale la frontieră împotriva francezilor sau grecilor, nici măcar împotriva românilor, ci a celor ce intră în Uniune în urma crizelor din zonele adiacente.

  3. Semanticus spune:

    offtopic- Mai lung comentariul decat articolul.
    ontopic – Se stia de apropae 2 ani ca Polonia va avea o agenda militara pe timpul preluarii presedintiei UE. Bugetele militare din ce in ce mai reduse nu mai corespund nici ele unei aparari comune. Pe de alta parte este deja o realitatea profilul de putere regionala a Poloniei fapt care implica reacomodari in Europa nordica dar si centrala.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Mircea Pascu


Ioan Mircea Pascu

Om politic, membru PSD, profesor la SNSPA, europarlamentar, fost ministru al Apararii Nationale, expert in relatii internationale. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)