Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

Navalnîi, scânteia celei de-a cincea revoluții din Rusia?

Armand Gosu ianuarie 2, 2018 Analize, Global / Europa
9 comentarii 9,519 Vizualizari

  • Comisia Electorală Centrală a respins la 25 decembrie candidatura lui Aleksei Navalnîi la alegerile prezidențiale programate să aibă loc la 18 martie 2018. Navalnîi conduce o fundație care luptă împotriva marii corupții iar anchetele sale jurnalistice împotriva unor membri ai echipei președintelui Vladimir Putin s-au bucurat de audiența și interesul publicului. Navalnîi este singurul opozant politic care poate scoate în stradă zeci de mii de oameni la proteste, reprezentând singura amenințare seriosă pentru regimul autoritar din Rusia.
  • Ultranaționalistul Vladimir Jirinovski, președintele liberal-democraților ruși, a fost primul candidat înscris de Comisia Electorală Centrală. Și-au anunțat deja candidaturile alți lideri importanți, începând cu președintele Putin, liderul istoric al liberal moderaților de la Iabloko, Grigori Iavlinski, și tânăra ziaristă Ksenia Sobciak, care candidează din partea “Inițiativei cetățenești”, o formațiune politică până de curând anonimă. Analiștii și observatorii sunt unanimi: cele mai mari șanse le are actualul președinte Putin, ce ar câștiga astfel un al patrulea mandat, care – dacă nu modifică din nou Constituția – ar trebui să fie și ultimul.
  • Îndată după respingerea candidaturii, Navalnîi a anunțat organizarea unei greve a alegătorilor ca formă de protest extremă. El a amenințat cu organizarea unui marș la 28 ianuarie, la Moscova, dar și în alte orașe importante. Majoritatea analiștilor ruși consideră că acest boicot nu va avea consecințe electorale foarte mari, însă impactul asupra evoluțiilor politice ulterioare ar putea fi semnificativ.
  • Anexarea Crimeei, războiul din Donbass împotriva Ucrainei, campania militară din Siria, tensiunile fără precedent din relația Rusiei cu NATO și SUA, fac ca rezultatul viitoarelor alegeri să capete o semnificație specială. De ceva vreme comentatorii de la Moscova compară alegerile prezidențiale cu un referendum sau chiar plebiscit la care Kremlinul speră să obțină o victorie zdrobitoare, care să-l relegitimeze pe președintele Putin.

*

Curtea Supremă a Rusiei a respins sâmbătă, 30 decembrie 2017, contestația lui Aleksei Navalnîi la decizia Comisiei Electorale Centrale de a nu-i accepta candidatura la viitoarele alegeri prezidențiale, fixate pentru 18 martie 2018. Decizia celei mai înalte instanțe era previzibilă. La fel de previzibilă fusese și cea a Comisiei Electorale. De altfel, după conferința anuală de presă, în care președintele Vladimir Putin a spus că nu-i place Navalnîi, fără să-l numească, și că vede în el o ediție rusescă a fostului președinte georgian, Mihail Saakașvili, iar acțiunile lui amenință Rusia cu destabilizarea, era probabil că Navalnîi nu va fi lăsat să candideze.

Navalnîi era singurul care-și anunțase cu mai bine de un an intenția de a candida la aceste alegeri. El bătuse Rusia în lung și în lat, și-a înființat centre electorale în 80 de regiuni, a făcut nenumărate mitinguri pre-electorale de la Pacific, din Magadan, până în inima Europei, la Kaliningrad. La fiecare protest a adunat zeci de mii de oameni, în ciuda presiunii autorităților locale care-l șicanau. Candidatura lui Navalnîi era promovată de un grup de inițiativă, format din tineri, ce aduna reprezentanți ai diverselor regiuni ce colectaseră un mare număr de semnături.

Tot candidat independent este și Putin. Cel puțin formal.

Independentul Putin

Grupul de susținători ai candidaturii lui liderului de la Kremlin adună câteva sute de vedete din lumea sportului, boxeri, patinatori, luptători, dar și diplomați, de pildă celebrul prin scandalurile în care a fost implicat ambasador al Rusiei la Washington, Serghei Kisleak, academicieni și chiar rectorul Universității din Moscova, cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior din Rusia. Potrivit legislației electorale, grupul de susțintători care înregistrează candidatura trebuie să fie format din minim 500 de persoane, iar în câteva săptămâni trebuie să colecteze nu mai puțin de 300 de mii de semnături. Grupul s-a întrunit la 26 decembrie, într-un pavilion de la Centrul de expoziții din Moscova. Putin nu s-a dezmințit. N-a venit la întâlnirea cu susținătorii, preferând să primească copii la bradul de Crăciun, din Piața Catedralei de la Kremlin[1]. Chiar dacă este candidat independent, Putin va fi sprijinit de “Rusia Unită”, partid condus de premierul Dmitri Medvedev, care deține majoritatea în parlamentul de la Moscova. Și “Rusia Dreaptă”, alt partid pro-Kremlin, condus de Serghei Mironov, a anunțat că-l sprijină pe Putin în alegeri.

Deși nimeni nu se îndoia că Putin va candida, acesta tot amâna anunțarea deciziei. Abia în seara de 6 decembrie, la mitingul concert în cinstea împlinirii a 85 de ani de la înființarea fabricii de automobile GAZ, de la Nijni Novgorod, răspunzând întrebării unui muncitor, Putin și-a anunțat candidatura [2]. A obținut efectul pe care-l dorea. Și alte dăți și-a anunțat candidatura tot în mijlocul colectivului, înconjurat de oameni ai muncii, și tot în ultimul moment.

Bătălia pentru…. locul doi

În mod tradițional, principalul contracandidat era reprezentantul comuniștilor. Numai că președintele Comitetului Central al Partidului Comunist din Federația Rusă, Ghenadi Ziuganov, a refuzat să candideze, de teamă să nu piardă locul doi, după Putin, în favoarea lui Jirinovski sau chiar Sobciak, fapt care i-ar fi șubrezit poziția în propriul partid. Așa că liderul comuniștilor l-a împins în luptă pe șeful sovhozului “V.I. Lenin” (intreprindere agricolă de stat) din regiunea Moscovei, Pavel Grudinin. Candidatura acestuia a fost aprobată la 21 decembrie, în ședința Prezidiului CC. Fost membru al partidului lui Putin “Rusia Unită”, pe care l-a părăsit în 2010, Grudinin candidează de ceva vreme la tot soiul de alegeri locale sau parlamentare (2016), însă fără succes. Întrebat recent într-o emisiune tv ce-l recomandă, Grudinin a răspuns că mustața, care-l face să semene cu Stalin. Manifestă o admirație nelimitată pentru China, detaliu care nu-i va aduce multe puncte în ochii electoratului. Primul obiectiv din programul lui este naționalizarea și repatrierea averilor oligarhilor ruși.

Grudinin nu e comunist, ci candidează din partea unei largi coaliții “a forțelor de stânga și popular patriotice”, paravan după care, tradițional, se pitesc urmașii lui Lenin. Ziuganov a candidat mereu din partea unor astfel de coaliții. Doar o singură dată, în 2004, Ziuganov n-a candidat la președinție. Atunci, din partea comuniștilor care pilotau coaliția forțelor național-patriotice, a candidat agrarianul Nikolai Haritonov. Numai că acesta era un politician bine cunoscut publicului, obținând un scor peste cel luat de comuniști în alegerile parlamentare din 2003 (13,69 față de 12,60 %). Spre deosebire de Haritonov, candidatul susținut astăzi de comuniști, Grudinin, abia dacă e cunoscut în regiunea Moscovei. Promovarea unui candidat fără șanse cum e Grudinin s-ar putea explica prin lupta pentru putere din interiorul Partidului Comunist. Dacă Ziuganov ar fi obținut un scor foarte mic sau ar fi pierdut locul doi, cel de după Putin, poziția sa s-ar fi șubrezit. Dacă ar fi sprijinit un candidat comunist care ar fi obținut un scor bun, acesta ar fi putut pretinde la o influență mai mare în partid sau chiar ar fi amenințat poziția lui Ziuganov (74 de ani). Astfel, cea mai bună soluție pentru acesta a fost să susțină un candidat care nu-i membru de partid. Ceea ce nu înseamnă că va fi absolvit de răspundere politică pentru scorul modest pe care-l va face probabil Grudinin, de vreme ce Ziuganov a promovat candidatura lui.

E greu de imaginat că Grudinin va putea introduce în dezbaterea electorală temele social-economice care – cel puțin teoretic – l-ar avantaja. Astfel că, Putin și Jirinovski n-o să aibă mari dificultăți în a centra campania pe subiecte geopolitice, de securitate, militare, cu iz naționalist și populist. Grudinin nu poate să-l bată pe ultranaționalistul Jirinovski pe aceste teme, iar mașina de vot a Partidului Comunist ar putea da rateuri, astfel încât rezultatul final să confirme temerea lui Ziuganov, că reprezentantul comuniștilor va pierde locul al doilea, după Putin[3].

Jirinovski, 72 de ani, liderul unui partid a cărui denumire derutează publicul, Liberal Democrat, candidează pentru ultima oară la prezidențiale. Scrutinul din 18 martie este ieșirea lui de pe marea scenă a politicii rusești, cântecul său de lebădă. Desigur, el ar vrea să-și termine lunga carieră politică, în care a făcut cam toate serviciile care pot fi imaginate Kremlinului, oricare ar fi fost locatarul acestuia, cu o “victorie” de palmares, adică cu un loc doi.

Cu totul alta este situația lui Grigori Iavlinski (66 ani), fondatorul și liderul istoric al partidului “Iabloko”, de orientare liberal moderată. Preferatul intelectualității din marile orașe Moscova și Sankt Petersburg, Iavlinski încearcă să revină sub lumina reflectoarelor și să recâștige controlul formațiunii politice căreia i-a dat și numele. “Iabloko” înseamnă într-adevăr măr în limba rusă, dar numele partidului provine din abrevierea numelor celor trei fondatori, dintre care, primul e Iavlinski, de unde și primele două litere ale denumirii partidului. Deci, n-are nici o legătură cu Apple al lui Steve Jobs. Programul electoral al lui Iavlinski: încetarea războielor din Ucraina și Siria, restituirea drepturilor și libertăților cetățenești, schimbarea cursului politic de la confruntare cu Occidentul la apropiere și colaborare cu acesta, i-ar putea asigura câteva procente, mai ales voturile generației perestroikăi și glasnosti. Dar nu mai mult.

Un alt candidat care a apucat deja să stârnească interes la public este jurnalista, actrița, activista civică Ksenia Sobciak (36), fiica lui Anatoli Sobciak, fostul rector al Universității și primar al Petersburgului, mentorul, protectorul și cel care l-a promovat pe, încă tânărul pe atunci, Putin, pe scena politică a vechii capitale imperiale. Și a cărui moarte (cel mai proabil a fost otrăvit în campania electorală a lui Putin, în februarie 2000) n-a fost nici până astăzi elucidată. Multe din misterele începutului carierei politice a lui Putin au fost îngropate odată cu Anatoli Sobciak. Fiica sa, Ksenia și-a anunțat candidatura la 18 octombrie, cu doar câteva zile după ce s-a întâlnit cu Putin, pentru un interviu la filmul documentar despre tatăl ei. Cei mai mulți analiști ruși au văzut în această variantă rusească de Paris Hilton o piesă pe tabla de șah a politicii moscovite mânuită de Kremlin[4]. Două ar fi obiectele: electoratul tânăr, unde Navalnîi este foarte popular, ca alternativă la Navalnîi; polarizează electoratul, are capacitatea de a “face știri”, dă culoare unei campanii electorale cu rezultat dinainte cunoscut, scoală din adormire segmente de electorat, crescând participarea la vot. Programul ei electoral, intitulat “123 de pași dificili” s-a inspirat și din cel al “Inițiativei cetățenești”, partid al cărui candidat este, militând pentru transformarea Rusiei în republică parlamentară. Presa centrală acordă însă o atenție mai mare altor puncte, cum ar fi legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, decriminalizarea consumului de marihuana etc. Este agresiv promovată de televiziunile controlate de Kremlin, fiind foarte prezentă în emisiunile de știri, care au mare audiență, crescându-i notorietatea, chiar dacă pe fond de știri negative, menite să irite un public conservator. În fond, profilul public al Kseniei Sobciak, felul în care sunt reflectate campania electorală și programul ei politic în media centrale au un efect pervers, caricaturizând Occidentul și valorile lui. Poate tocmai asta se și urmărește.

Spre deosebire de Sobciak, episodul respingerii candidaturii lui Navalnîi la 25 decembrie de către Comisia Electorală Centrală n-a fost nici măcar amintit de principalul canal de televiziune din Rusia. Deci, numele Navalnîi n-a fost pronunțat la știrile de la ora 17.00, când a fost prezentat un interviu cu Grudinin. Nici la ora 18.00, când se încheiase deja ședința Comisiei iar candidatura fusese respinsă, deși s-a transmis un lung reportaj electoral despre “Rusia Dreaptă” care susține candidatura lui Putin. Iar în principala emisiune informativă a zilei, de la ora 21.00, în cadrul rubricii Cronica pre-electorală, s-a difuzat un lung reportaj despre înregistrarea candidaturii Kseniei Sobciak. Nici un cuvând despre Navalnîi. Pur și simplu nu exista pentru Pervîi Kanal, televiziunea cu cea mai mare audiență din Rusia.

Mai mulți comentatori de la Moscova sunt convinși de succesul domnișoarei Sobciak în această campanie. Publicul este asigurat că există un segment, 5-7%, care va vota cu ea.

Până atunci, însă, ultimul sondaj Levada Țentr, realizat în zilele de 24-28 noiembrie, confirmă faptul că Putin va câștiga din primul tur de scrutin. Dintre cei care au decis deja cu cine votează, 53% merg pe mâna lui Putin. Mai multe sondaje îl indică pe Jirinovski pe locul doi. Sigur, mai sunt și alți candidați: președintele Alianței Verzilor, o cunoscută jurnalistă, o poetesă…. aproape 30 de persoane și-au anunțat intenția de a candida.

Pentru unele partide acest scrutin poate fi o bună afacere. Potrivit legii, partidele care promovează candidați ce obțin peste 3% primesc bani, câte 20 de ruble de vot. Astfel că, la alegerile din 2012, Jirinovski cu 4,4% a adus liberal – democraților 89 de milioane ruble, iar Ziuganov a umplut conturile comuniștilor cu 246,3 milioane ruble pentru 12,3 milioane de voturi. “Rusia Unită” a încasat, în urma alegerilor din 2012, nu mai puțin de 912 milioane ruble pentru 45,6 milione de voturi primite de Putin[5].

O problemă de legitimitate

Alegerile din Rusia nu sunt libere și corecte după standardele occidentale. Dar nici nu se pot compara cu exercițiile electorale de pe vremea Uniunii Sovietice. Nici Putin nu e un Stalin 2.0, nici regimul său autoritar nu e unul comunist. Alegerile din Rusia sunt importante, foarte importante, pentru că prin acest exercițiu, care nu e nici pe deplin democratic, nici corect integral, nici ferit de fraude și excese, puterea se legitimează. Da, Putin are nevoie de aceste alegeri, dacă n-ar fi avut nu le-ar fi ținut. De asemenea, el are nevoie nu doar să adune zeci de milioane de voturi ci și ca aceste alegeri să fie cât mai puțin contestate. Deci e vorba de un anumit număr din totalul voturilor care se falsifică. De regulă, asta se întâmplă în republicile naționale, unde scorurile sunt de peste 90% pentru Putin și cifra participării la vot este articial umflată.

În Rusia campania electorală a început cu stângul. Problema lui Putin se numește Navalnîi. El îi poate arunca în aer nu rezultatul din 18 martie ci legitimitatea victoriei, chiar așa după niște standarde atipice, standarde rusești.

Candidatura lui Navalnîi a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală invocându-se faptul că a fost condamnat. Degeaba liderul opoziției a afirmat repetat că în acest fel se încalcă Constituția, care la nu știu care articol, spune foarte clar că…. Decizia era redactată, doar s-a citit în ședința public.

Pe scurt, istoria arată cam așa: în iulie 2013, Navalnîi a fost condamnat în dosarul Kirovles la 5 ani închisoare pentru delapidare. Fusese acuzat că pe când era consilier al guvernatorului regiunii Kirov, Navalnîi a forțat întreprinderea Kirovles să vândă producția în condiții proaste, motiv pentru care s-ar fi produs grave prejudicii. Imediat după anunțul privind condamnarea lui Navalnîi, centrul Moscovei s-a umplut de protestatari. A doua zi, supriză! s-a anunțat că acea condamnare la cinci ani închisoare era cu suspendare. Tinerii s-au întors la casele lor. Kremlinul n-avea nevoie de proteste violente, mai erau câteva luni până la  Olimpiada de Iarnă de la Soci.

După această condamnare, Navalnîi a candidat pentru funcția de primar al Moscovei, ieșind pe locul doi, cu 27% din voturi. La o lună după alegerile locale, Curtea Constituțională a decis că cei care au suferit condamnări penale să nu  mai poate candida tot restul vieții lor, la nici o funcție în stat. După alte câteva luni, la începutul anului 2014, Duma a votat o lege prin care persoanele care au fost condamnate nu pot fi alese timp de 10 ani (sau 15 pentru un set de fapte mai grave care au dus la condamnări). Navalnîi s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului care i-a dat câștig de cauză, în februarie 2016, anulându-i condamnarea. Procesul s-a rejudecat la Moscova, numai că instanța a dat, în februarie 2017, același verdict, cinci ani cu suspendare. La această sentință trimite acum Comisia Electorală Centrală, când refuză să înregistreze candidura lui Navalnîi. Nici Comisia Europeană, nici Departamentul de Stat nu s-au lăsat păcălite și au protestat împotriva deciziei Comisiei Electorale. Cu câteva luni mai devreme, Consiliul Europei ceruse Rusiei să nu obstrucționeze candidatura lui Navalnîi. Kremlinul e sensibil la aceste gesturi, el nu vrea să pună aceste alegeri sub semnul întrebării. Dar nici nu poate să-i permită lui Navalnîi să candideze. Ar fi prea riscant.

Revoluție, numele tău e anti-corupție

Cel mai probabil numele lui Navalnîi o să lipsească de pe buletinul de vot la 18 martie. El devenise deja o figură cheie în ecuația viitoarelor alegeri, impunând tema anti-corupției pe agenda publică. De altfel, în multe din comentariile sale publice, Putin răspundea sau i se adresa lui Navalnîi, mai mereu fără să-i menționeze numele. Notorietatea lui Navalnîi a crescut dramatic după ancheta realizată de Fundația de luptă împotiva corupției, pe care o conduce, despre averea premierului Medvedev, film difuzat pe youtube și care în trei luni a făcut peste 20 de milioane de vizualizări.

Sub lozinci anti-corupție, Navalnîi a scos din case zeci de mii de oameni la protestele din 26 martie și 12 iunie, inclusiv elevi și studenți, distrugând mitul tineretului rus pro-Putin. Sub stindardul anti-corupției, a organizat zeci de întâlniri cu alegătorii din provincie. Cu toate că un cor de sociologi și politologi apropiați de Kremlin dădea asigurări că Navalnîi n-are nici o șansă, că acțiunile lui politice și lozincile anti-corupție nu afectează baza electorală a președintelui, Putin n-a riscat și a preferat alegeri fără Navalnîi. Chiar dacă în acest fel, Kremlinul devine ținta criticilor care au găsit un nou argument ca să se îndoiască de corectitudinea exercițiului electoral.

Se pare că Navalnîi anticipa decizia Comisiei Electorale pentru că avea deja înregistat mesajul prin care chema populalația la grevă electorală. Navalnîi nu e primul care invită la boicot. Și Boris Nemțov, Iavlinski etc au făcut-o în trecut, însă a contat prea puțin. Navalnîi e însă din alt aluat. El nu e un liberal sofisticat, care se adresează unui electorat urban, educat. Navalnîi are în spate o mișcare populară mult mai amplă. Nici un partid politic, nici măcar comuniștii, nu reușește să scoată pe străzi atât de multă lume, câtă poate mobiliza Navalnîi cu lozincile lui anti-corupție.

Câteva zeci de mii de voturi în plus nu ar fi schimbat nimic. Însă, o mișcare activă de boicot, cu sute de oameni protestând în ziua votului în fața secțiilor, cu organizarea unei numărători paralele a participanților la vot, cu trupe speciale ale Ministerului de Interne care intervin împotriva acestor protestatari în ziua scrutinului, după scenarii ce amintesc de America Latină din perioada dictaturilor militare, nu e tocmai ce-și dorește Putin. De altfel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a și catalogat boicotul drept o acțiune “extremistă”.

Analiza ratelor de participare la vot din ultimul deceniu indică faptul că activismul electoratului scade constant. În marile orașe din zona centrală a Rusie tot mai puțini ies la vot, din cauza lipsei alternativei politice reale. Navalnîi ar putea acum să transforme acest fenomen sociologic într-un factor politic. Tinerii care s-au alăturat Fundației anti-corupție a lui Navalnîi au demonstrat în ultimii ani că sunt foarte creativi și că pot mobiliza multă lume. Ei vor încerca să încarce cu energie protestatară conceptul de “grevă electorală”. Nu va fi simplu, în jur mai toată lumea îi asigură că nu vor schimba nimic, că tactica boicotului nu dă rezultate. Într-adevăr, nici în Rusia, nici în alte țări, boicotul n-a influențat decisiv rezultatul alegerilor.

Dar în plan politic greva electorală reprezintă o oportunitate. Ar putea genera schimbări în traiectoria curenților de adâncime. Sau să creeze noi situații. Ori să conducă la mișcări sociale care să ofere oportunități politice. În fond, crearea unor astfel de situații este mai importantă decât variația unor cifre, câteva zecimi într-o parte sau alta. Boicotul activ cum îl imaginează Navalnîi va fi un eveniment politic mai important decât un vot de rutină pentru unul sau altul dintre candidații înregistrați. Într-adevăr – și asta amintește mai toată presa rusă – campaniile de boicot chiar dacă nu au influențat rezultatul alegerilor, uneori au condus la căderea regimurilor dictatoriale (Filipine, peste un an de la boicot) sau la reforme seriose (Africa de Sud).

Imposibil de prevăzut care va fi impactul grevei alegătorilor asupra vieții politice din Rusia. Regimul de acolo e un model special, unic de autoritarism. Putin, a demonstrat-o de mai multe ori, este capabil să-și reseteze agenda politică și să-și modifice abordarea tactică. Însă, pentru orice schimbare după alegeri, pentru orice reformă, chiar și unele cosmetice, el are nevoie de o legitimare cât mai solidă. Adică de un scor bun, la o rată de participare cât mai mare. Ceea ce tocmai a devenit imposibil de realizat. Dacă va falsifica vizibil rezultatul alegerilor el riscă să se aleagă cu o nouă ediție a protestelor din toamna 2011 – primăvara 2012. Iar situația politică și social-economică a Rusiei de astăzi este de-a dreptul explozivă, în comparația cu cea de acum 6 ani.

NOTE________________

[1] Петр Козлов, Елизавета Фохт, “<<Нас убеждать не надо>>: Путина выдвинули в президенты без Путина”, 26 decembrie 2017, http://www.bbc.com/russian/news-42480566

[2] Максим Иванов, Софья Самохина, Ирина Нагорных, “Система «ГАЗ-выборы». Президент сообщил, что готов выдвинуться на новый срок”. 7 decembrie 2017, https://www.kommersant.ru/doc/3488639

[3] Sunt și analiști care consideră că Grudinin crește șansele comuniștilor în alegerile prezidențiale, candidatura lui fiind o bună mișcare tactică a lui Ziuganov. Vezi Татьяна Васильчук, Вячеслав Половинко, “Серебряный призер. Эксперты комментируют перспективы нового кандидата от КПРФ — Павла Грудинина”, 30 decembrie 2017, https://www.novayagazeta.ru/articles/2017/12/30/75070-serebryanyy-prizer

[4] Marc Bennetts, “Playboy model seeks to dislodge (or maybe help) Putin”, 18 octombrie 2017, https://www.politico.eu/article/ksenia-sobchak-vladimir-putin-alexei-navalny-playboy-model-seeks-to-dislodge-or-maybe-help-putin/

[5] Александр Куделя, Максим Иванов, Ирина Нагорных, Мария Карпенко, “Партии переходят на предвыборное положение”, 13 decembrie 2017, https://www.kommersant.ru/doc/3494883

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Zah Ioan spune:

    Un articol excelent in care se arata adevarata situatie din Rusia si adevarata fata a lui Putin si a sustinatorilor sai.

  2. Un Domn spune:

    Buna Dimineata
    O Semnificativa Recunoastere a Starii de fapt din URSS este Facil de Identificat: setea celor multi si inepti din URSS pentru un Lider similar cu Plamada dintre Stalin si Lenin, este care intra in Coliziune cu acea Clasa de Oameni Educati care nu urmaresc constant butaforiile lui Rogozin sau gimnastica lui Lavrov . Lenin a esuat in mancurtizarea iobagilor rusi de la acea vreme si a pedalat cu lantzul soios al retoricii spre proletariat….azi Navalnii Sprijinit Gratuit de Internet si Comunitatile de internauti isi alatura Adeptii Improspatarii “Democratiei” mimate de Kremlin.Ramane de vazut daca vreodata in Rusia ( ma refer la Acea Rusie dupa Putin) va implementa un DNA, cat va rezista acel DNA? Atat cat vor instrumenta furtul celor 200 miliarde eur din Banii Publici….timp in care apare un alt Putin? Pai acesta este Destinul URSS, never give up!

  3. amicu spune:

    Navalnii pare mai degraba “iepurele” lui Putin, inca o pacaleala a psihopatului la adresa fanilor. Adevaratii opozanti au decedat din cauza “intoxicatiilor” cu plumb sau dind pe git diverse chestii radioactive.

  4. Ciobanul Bucur spune:

    Citesc cu mult interes analizele facute de dl. Gosu asupra situatiei din Rusia. Cred ca e singurul care face astfel de analize fara porniri viscerale antirusesti, care devin astfel necredibile. Rusia de azi, chiar cu Putin in frunte, nu mai e URSS-ul lui Stalin si cu atat mai putin Rusia pravoslavnica a tarilor care voiau neaparat sa ajunga la Bosfor trecand peste noi. Ma rog, asta nu inseamna ca putem sta chiar fara griji, mai ales daca tot ii zgandarim, ca odata se supara Putin si nu stim cum va reactiona, mai ales cat timp se poate baza pe mafiotii lui Dracnea sau numai pe rusofilul ala cu coada care e mai tot timpul prezent alaturi de haita de la A3 in speranta ca ii va lua locul lui Dracnea si ne va da cadou lui Putin.

  5. Mihai spune:

    M-am uitat daca au sarit deja postacii de serviciu ! Poate se refac dupa revelion !

  6. Polilogu spune:

    Iată un nou microeseu al d-luil ARMAND GOȘU care merita a fi retinut in mod deosebit de toti cei care vrem sa stim si sa avem înțelegerea”starii actuale a comunismului si neocomunismului” nu doar in Rusia. Autorul , spre deosebire de multi altii, mi se pare ca are propensiunea clara a fenomenului, a implicatilor si complicatilor lui in lume si in Ro (cu osebire !)Pertinenta informatiilor si a ”concluzilor ” adiacente ține de certitudinile faptului ca , in ciuda tuturor greselilor facute fata de oameni, comunismul nu se da batut cu una, cu doua. Reformulând teze vechi leniniste, acceptând compromisuri ”necesare”, adjudecandu-și teze ale eurocomunismului franco-italo-spaniol(si nu numai !) Randurile de fata ne si demonstreaza ,de altfel, ca nu putem nicidecum considera COMUNISMUL drept ” piesă de muzeu” fara rol si fara efecte majore in lume si in Romania, mai cu osebire! Din pacate, aceasta tendinta este observabila si la case mai mari ale comportamentului post comunist românesc si nu e bine, Iar cel mai bine se poate observa , fara prea mare efort, chiar in ”practica” si…demagogia tuturor partidelor ”noastre” dragi, unde reflexe comunistoide se regasesc cu duiumul. Inclusiv in societatea civila organizata si conștientă mai mult sau mai puțin. Mare păcat si mare nevoie de cunoastere si actiune.

  7. ronea spune:

    Situatia reflecta o Rusia care are “democratia” pe care o merita. E adevarat ca se poate trisa la urne, dar daca 80% ar fi votat cu Navalni mi-e dificil sa cred ca cineva ar putea rasturna situatia. E adevarat ca este manipulare in mas-media, dar manipulatre este peste tot iar in prezent exista internetul cu tot cu susrsele lui de informare alternative. Avem de fapt de a face cu o mare majoritate de rusi spalata pe creier, needucata, inapoiata democratic, care il merita pe deplin pe Putin. Daca nu era Putin, se gasea altul ca el, in nici un caz nu ajungea la conducere in Rusia unul ca Ronald Reagen. Sa nu ne imbatam cu apa rece…Se personalizeaza fara temei. Putin nu ajunge la putere pentru ca ar fi un geniu smecher care manipuleaza si triseaza, ci pentru ca rusii il aleg, si il aleg ca atita sunt ei in stare sa faca…

    • m spune:

      Mai ales femeile il voteaza. Il adora pe Putin. Pentru ele este un barbat puternic si rusoaicele au nevoie de barbati puternici, care bat cu pumnul in masa. Stiu asta de la o rusoaica fascinata de Putin. Visa sa danseze cu el si sa petreaca o seara romantica. Va dati seama ce este in capul acestor oameni? Cum gandesc ei? Este ca si cum Dragnea ar fi votat pentru ca este un macho.

      • navalnicku goshman spune:

        Putin e un piticot – rusoaicele sunt fascinate de Puterea in general detinuta de un respectiv la fel ca toate celelalte muieri – mai putin de forta bruta, daca n-au incotro, desigur.
        Mai interesant ar fi sa ne anunte cineva din timp cand incepe bubuiala cu Ucraina, ce de pierdut PUTEREA nu se pune problema.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Armand Gosu


Armand Gosu

Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center fo... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)