marți, martie 19, 2024

Netanyahu în America: până unde ţine campania electorală şi de unde începe ruptura reală?

Idei şi puncte cheie:

  • Astăzi, 3 martie a.c., premierul israelian Benjamin Netanyahu va susţine în faţa Congresului Statelor Unite un discurs extrem de controversat, în care va critica explicit administraţia Obama pentru iminentul Acord cu Iranul[1] (idei şi fragmente din alocuţiune au apărut deja în presa israeliană şi americană, dar nu este exclusă o atenuare a discursului în ultimul moment, în urma semnalelor evidente de iritare ale executivului american, care consideră „distructivă pentru relaţia bilaterală” atitudinea adoptată de şeful guvernului de la Ierusalim);
  • Netanyahu va poza în rolul vizionarului înţelept (un Churchill al Orientului Mijlociu[2]), care atrage atenţia naivilor americani asupra intenţiilor reale şi ascunse ale Teheranului, dar faptul că este în plină campanie electorală îi diminuează substanţial credibilitatea şi ridică totodată problema graniţei între discursul electoral şi consistenţa efectivă a tezei sale (nici una, nici alta nu pot fi total negate);
  • Politizarea intensă şi partizanatul cvasi-transparent în relaţia bilaterală Statele Unite-Israel par mai evidente ca oricând, cu republicanii susţinând energic cauza Israelului şi abordarea tradiţională de politică externă a SUA, consacrată în ultimele decenii, respectiv cu Preşedintele Obama şi tabăra democrată părând mai degrabă deranjaţi de insistenţa, rigiditatea şi agresivitatea discursivă a lui Netanyahu şi fiind tentaţi de o abordare ceva mai flexibilă, mai echidistantă şi mai conciliantă asupra chestiunilor care divid Orientul Mijlociu, fără favorizarea neapărată, aproape doctrinară, a intereselor Israelului în disputele din regiune;
  • Netanyahu se adresează legislativului american (doar) la invitaţia liderului majorităţii republicane John Boehner şi fără a beneficia de o invitaţie din partea Casei Albe, aşa cum cere protocolul diplomatic, în cazul vizitelor şefilor de stat şi de guvern;
  • Pe 17 martie au loc alegeri legislative în Israel iar Netanyahu este lansat într-o campanie electorală destul de „agresivă”, care vizează inclusiv sensibilizarea cercurilor evreieşti din Statele Unite şi Europa şi crearea sentimentului general că numai statul Israel este protectorul tuturor evreilor, în timp ce democraţiile occidentale au eşuat în a apăra valorile şi principiile care au consacrat, după 1948, profilul parteneriatului tradiţional al Israelului cu Vestul. Ideea este riscantă politic dar dezbaterea în sine merită să aibă loc, fiind fascinantă pentru analiştii independenţi şi pentru mediile academice, intelectuale şi spirituale aparţinând marilor culturi şi civilizaţii creştine şi iudaice, care au atât de multe lucruri în comun;
  • Descinderea intempestivă şi oarecum provocatoare a lui Netanyahu în inima democraţiei americane divide nu numai politica şi societatea americană, dar şi opinia publică din Israel[3], prin neobişnuitul situaţiei şi depăşirea unei noi linii roşii a relaţiilor politico-diplomatice bilaterale;
  • În opinia mea, impasul actual din relaţia Statele Unite-Israel nu se limitează la divergenţele asupra Acordului cu Iranul ci este mai profund, ţinând de o anumită schimbare a etosului Americii în raport cu lumea, schimbare care trece dincolo de caracteristicile culturale, intelectuale, politice şi biografice ale lui Obama, atingând miezul adânc, „magma” societăţii americane, una care a încetat să mai reflecte cu stricteţe crezul WASP (White-Anglo-Saxon-Protestant) al anilor 50-60 şi chiar abordarea hawkish a „uliilor” democraţiei liberale din deceniile mai recente. La urma urmei, reinserţia treptată şi monitorizată a Iranului pe scena diplomatică internaţională este un lucru bun şi poate duce la responsabilizarea regimului de la Teheran, precum şi la un necesar echilibru şiit-sunit în Orientul Mijlociu, chiar dacă asta deranjează acum Arabia Saudită;
  • America se schimbă semnificativ iar ceea ce numim minorităţile vizibile şi corectitudinea politică, triumfătoare în „războaiele culturale ale Americii” (ne place sau nu, depinde de opţiunea ideologică şi culturală a fiecăruia dintre noi), au imprimat şi vor imprima pentru mult timp de acum încolo un anumit tip de comportament (cod) politic şi instituţional, tot mai departe de aşteptările conservatoare ale lui Netanyahu;
  • Aici nu e vorba de cine are dreptate şi cine se înşeală. Şi Netanyahu are dreptate, şi Obama are dreptate, atâta doar că fiecare vorbeşte în numele ţării sale şi al majorităţii cetăţenilor care i-au ales şi reales (de două ori pe Obama, de trei ori pe Netanyahu), iar aceste ţări şi majorităţile despre care vorbim se îndepărtează tot mai mult, chiar dacă nu total şi nu ireversibil;
  • Ruptura Israelului de Statele Unite (sau invers), dacă într-adevăr se va produce (eu cred că procesul de fisurare a relaţiei va fi stopat după alegerile prezidenţiale americane de anul viitor, legăturile organice între cele două societăţi fiind totuşi mult prea puternice pentru a permite separarea politică) ar declanşa un seism catastrofic al Orientului Mijlociu, din care nu vor avea de câştigat nici democraţiile occidentale, nici Israelul, nici ţările arabe moderate care s-au aliniat, de bine de rău, la sistemul regional de tratate şi alianţe centrat pe echilibrul actual de putere, respectiv pe interesele strategice şi politica Statelor Unite ale Americii (Egipt, Iordania, Arabia Saudită etc.), asigurând în acelaşi timp securitatea Israelului în oceanul tulburat al Islamului;
  • Dincolo de ofensa protocolară şi politică adusă Preşedintelui Statelor Unite (cu care oricum Netanyahu a avut relaţii mai degrabă reci, începând chiar din 2009), trebuie admis că sensul şi conţinutul discursului din Congres sunt cu adevărat cruciale pentru perspectiva relaţiilor bilaterale, pentru evoluţia politică a Israelului, pentru viitorul Orientului Mijlociu şi pentru aranjamentele de securitate ale unei lumi care se reconfigurează sub ochii noştri.

*

Semnele răcirii relaţiei Washington-Ierusalim sunt de notorietate, datează din 2009 şi includ episoadele jenante din 2010-2012 ale unor vizite nereuşite ale lui Netanyahu la Washington, în care Casa Albă a refuzat practic întrevederea celor doi importanţi lideri ai lumii. Am scris în trecut despre acest lucru[4], arătând că inclusiv nominalizarea lui Chuck Hagel la Apărare a fost considerată o sfidare explicită a lui Obama la adresa sensibilităţilor exprimate de puternicele cercuri pro-israeliene, mai ales după afirmaţiile prietenului Chuck din mandatul său de senator, despre „lobby-ul evreiesc care intimidează pe toată lumea aici în Congres”, întărite de completarea tranşantă că „el nu este senator al Israelului, ci al Statelor Unite”. Chuck Hagel este acum istorie, fiind practic eliminat de consilierii cei mai influenţi ai preşedintelui, dar receptivitatea scăzută a lui Barack Obama faţă de interesele şi abordările specifice ale Israelului, precum şi etosul său diferit de cel al predecesorilor de la Casa Albă au rămas, în esenţă, neschimbate.

Nu trebuie uitate, în contextul evenimentelor tensionate de astăzi, criticile frecvente ale Casei Albe din anii trecuţi, cu privire la reluarea construcţiilor de locuinţe în teritoriile palestiniene ocupate[5] şi replicile acide ale republicanilor, care s-au poziţionat împotriva schimbării tonului administraţiei de la Washington faţă de Israel, după 2009. Toate acestea au divizat adânc politica şi societatea americane (desigur, nu au fost singurele motive de polarizare politică internă) dar au avut, totuşi, o măsurătoare precisă la urne, un verdict democratic care trebuie respectat ca atare. Nu înseamnă, pe de altă parte, că schimbarea de curs politic este definitivă.

Nu e chiar departe de adevăr nici ideea că stilul intransigent al lui Netanyahu a minat şi în final a compromis demersul politico-diplomatic american de intermediere a unui acord de pace israeliano-palestinian şi al reglementării definitive a statutului Palestinei, obiectiv strategic asumat cu mult optimism (poate prea mult) de secretarul de stat John Kerry la începutul mandatului său, pe 1 februarie 2013. Administraţia democrată a trebuit în cele din urmă să bifeze un eşec greu în dreptul acestui mare obiectiv de politică externă al Statelor Unite, practic abandonat în 2014. Avem aşadar vreo şase ani de lovituri sub centură reciproce, de contre şi tensiuni într-o relaţie cu adevărat strategică pentru lumea occidentală şi pentru raporturile Occidentului cu Orientul Mijlociu, o redefinire treptată dar vizibilă a unui parteneriat tradiţional, pe care îl ştiam ca un factor-cheie de apărare a valorilor comune ale lumii libere, democratice, în faţa unor clivaje civilizaţionale imense.

În fine, chestiunea Iranului nu este chiar atât de divizantă şi de dramatică precum pare. Continui să cred că motivaţia electorală pe acest discurs al lui Netanyahu este mai mare decât cea de substanţă (în timp ce riscurile reale ale separării poziţiilor trec mult dincolo de proiectul Acordului cu Iranul, care este doar un pretext), atâta vreme cât toată lumea este de acord că Teheranului nu trebuie să i se permită să construiască arma nucleară. Atât în Statele Unite cât şi în Israel, şi guvernarea şi opoziţia sunt în consens privind această condiţie impusă Iranului, dar stilistica discursului şi nuanţele diferă. Iranul este puternic motivat să revină la masa dialogului cu puterile occidentale, să facă unele concesii şi să beneficieze de o uşurare a sancţiunilor internaţionale care l-au izolat şi i-au afectat grav economia în ultimele decenii (în special în mandatele lui Mahmud Ahmadinejad, 2005-2013), iar momentul politic favorabil ar trebui, în opinia mea, fructificat din plin, chiar cu precauţia necesară, înainte ca Rusia sau China să ajute economic Iranul şi să îl deturneze pe alte culoare politice. În plus, riscul unui eşec al regimului moderat al Preşedintelui Rouhani ar favoriza ascensiunea la putere a radicalilor şi ar anula orice şansă de „recuperare” a Iranului ca potenţială resursă de stabilitate în Orientul Mijlociu, corodat dramatic de expansiunea ISIS (formaţiune sunită). O deteriorare a situaţiei şi echilibrelor fragile ale puterii de la Teheran, atâta vreme cât oricum nu se pune problema unei alternative liberale, ar avea acum consecinţe dintre cele mai primejdioase. Deci nu Iranul este motivul central al îngrijorărilor Ierusalimului (sau nu singurul) în raport cu politica externă a Statelor Unite, dar tema este folosită acum copios pentru exhibarea unor frustrări acumulate în timpul mandatelor actualului preşedinte american.

Discursul lui Netanyahu în faţa Congresului este aşadar o palmă dată lui Obama la el acasă. Meritată sau nu, opiniile sunt, aşa cum vedem cu toţii, împărţite.

NOTE _________________


[1] http://www.bbc.com/news/world-middle-east-31690235

http://www.gatestoneinstitute.org/5302/netanyahu-congress-speech[2]

[3] http://time.com/3729230/israel-netanyahu-address-congress/

[4] https://www.contributors.ro/administratie/va-fi-chuck-hagel-confirmat-de-senat-primele-semne-despre-relatiile-americii-cu-lumea-in-noul-mandat-prezidential-asteptarile-romaniei/

[5] http://thehill.com/blogs/floor-action/senate/219749-rubio-obamas-criticism-of-israeli-settlements-is-deplorable

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Cum evreii americani voteaza preponderent cu democratii, ar putea fi si o manevra a republicanilor care doresc sa-si asigure in mai mare masura sprijinul atat de influentei comunitati evreesti din USA.

  2. In timp ce Netanyahu stie unde vor trimite iranienii primele bombe atomice , se pare ca pe Obama nu-l intereseaza unde vor ajunge urmatoarele.

  3. Ceea ce faceti dumneavoastra se cheama propaganda democrata pro-Obama.
    In primul rand alegerile in Israel cad chiar cu cateva zile inainte de semnarea acordului dintre US si Iran, deci viitorul prim-ministru israelian nu va mai putea sa faca absolut nimic pentru a opri acest acord dezastruos.
    In al doilea rand nu cred ca ar fi indraznit cineva sa-i reproseze lui Obama ca se implica intr-o campanie electorala daca ar fi facut o vizita chiar inainte de realegerea sa. Asta dovedeste inca o data pozitia ipocrita in care va aflati.
    Netaniahu este seful statului Israel, este probabil cel mai echilibrat si centrist sef de stat poate cu exceptia Angelei Merkel, dar nu puteti sa negati pericolul in care se afla statul Israel si ca atare dreptul legitim la auto-aparare.
    Potrivit limitarilor cu privire la numarul de centrifuge din acordul pe care Obama il coace acum, Iranul nu va fi capabil sa produca decat o singura bomba nucleara in viitorul apropiat. Asta ii va asigura lui Obama un sfarsit de mandat linistit, gandindu-se ca Iranul nu va risca sa foloseasca unica bomba impotriva Israelului, stiind ca nu va mai avea alte bombe nucleare de rezerva. Situatia seamana cu cea din al doilea raboi mondial cand Japonia a continuat razboiul dupa prima bomba de la Hyroshima crezand ca americanii nu mai au alte bombe de rezerva.
    Chiar si asa o astfel de solutie in care dupa ce Clinton a lasat Coreea de Nord sa obtina arsenal nuclear, Obama sa lase arsenal nuclear pe mana unui preot ayatolah islamist mi se pare nu doar o uriasa iresponsabilitate, dar chiar o nebunie totala. Nu poti sa lasi pe mana unor nebuni arme care pun in pericol insasi existenta speciei umane.
    Oricine sustine dreptul „legitim” al unor nebuni de a detine arsenal nuclear este la fel de nebun ca si acestia.

    • Eu chiar nu sustin dreptul “legitim” al unor nebuni de a detine arsenal nuclear. Dar ma intreb: de ce tocmai americanii trebuie sa se angajeze (a cata oara?) intr-un razboi cu consecinte devastatoare cu Iranul? De ce nu se angajeaza Israelul? Si Israel are arme atomice, ca si SUA si categoric o armata de temut, chiar daca mai mica decat cea a SUA!

      • Pentru ca sunt singurii capabili si suficient de corecti si civilizati ca sa pune lucrurile pe niste baze corecte. De exemplu dupa ce diversi militari americani au omorat cu reavointa oameni nevinovati ei au fost judecati si condamnati. In timpul asta in Africa dictatorii locali se folosesc de pericolul islamist pentru a-si curata inamicii, iar Iordania dupa ce ISIL-ul le-a ars de viu un pilot, au executat imediat si fara nici o judecata niste prizonieri ISIL. Lumea asta este dominata de barbarism si haos si America, Europa si eventual China sunt singurele capabile sa i-a decizii corecte cu privire la viitorul omenirii.
        Numai o gandire rationala si logica poate avea dreptul legitim de a conduce si a lua decizii critice pentru viitorul omenirii, si in nici un caz niste preoti care se ghideaza dupa scrieri reinterpretate de acum 2000 de ani. Iranul este condus de ayatolah, iar presedintele si toata conducerea civila asazis laica raspunde in fata acestuia. Problema lui Obama nu este ca nu ar fi rational si logic, ci ca metodele si solutiile de stanga nu au dat niciodata rezultate pe termen lung. Obama vrea doar sa isi asigure un sfarsit de mandat linistit doar pentru el si nu-l intereseaza care sunt consecintele pe termen lung ale masurilor dezastrusoase pe care le ia acum.

    • Iar ceea ce faci tu e propaganda pro-Israel.

      De cand si pana cand au acceptat locuitorii planetei sa ofere SUA calitatea de judecator suprem asupra dreptului de a avea arme nucleare ? Nu-mi amintesc sa se fi facut la fel de mult tam-tam cand India si ulterior Pakistan au inceput programe nucleare ? Nu sunt anti-american, dar sunt anti-ipocrizie (si anti-prostie); si nimic nu mi se pare mai ipocrit decat sa sustii dreptul de a decide cine are voie sa-si dezvolte arme nucleare SINGURULUI stat care a folosit o arma nucleara in conditii de razboi.

      „Nu poti sa lasi pe mana unor nebuni arme care pun in pericol insasi existenta speciei umane.
      Oricine sustine dreptul “legitim” al unor nebuni de a detine arsenal nuclear este la fel de nebun ca si acestia.” – Nu faci decat sa dovedesti cat de limitat esti. Israelul si-a dezvoltat un program secret prin care a obtinut arme nucleare, cu ajutorul partenerilor americani, evident. Cam toti expertii militari activi in prezent sustin ca Israelul dispune de arsenal nuclear, desi acest lucru nu a fost public nici confirmat, nici negat. Inca o data, nu pot sa ma abtin sa nu remarc logica ta zdrobitoare: daca eu(Iran) si cu tine(Israel) avem un conflict, tu construiesti o bomba nucleara, si apoi pretinzi ca altii nu au acelasi drept la progresul tehnologic, pt ca vrei sa ai doar tu buzduganul cu care sa imparti dreptatea, si evident toate popoarele musulmane din zona ar trebui sa aiba o incredere deplina in etica Israelului. Poate daca te-ai fi nascut si tu intr-o tara care a fost vanduta de britanici evreilor, o tara care de vreo 60 de ani este practic ocupata si subjugata militar, daca la 30 de ani ti-ai vedea satul/orasul natal incercuit de ziduri de beton de 5m inaltime, daca ai avea accesul la reteaua de drumuri si autostrazi SEVER restrictionat pe criterii etnice, toate astea LA TINE ACASA IN TARA TA, poate atunci ai gandi altfel…

      • Domnu Radu, dumneata pari a fi obiectul unei spălări pe creier cu propaganda creată în laboratoarele kaghebiste şi pusă la îndemâna organizaţiei teroriste OEP, la vremea aia marxistă; prin urmare, nu are sens să îmi bat capul să îţi explic cum vine cu „ocupaţia” israeliană şi subjugarea aşa numitului popor „palestinian” (chiar, ţi-ai pus problema, domnu Radu, dacă chiar există un popor „palestinian”? sau că, până la schimbarea de macaz kaghebistă din anii 70 nu a existat un popor „palestinian”, ci palestinieni arabi sau palestinieni evrei, noţiunea de „palestinian” fiind o simplă trimitere geografică, aşa cum am zice noi „braşoveni” celor care locuiesc în Braşov, indiferent de etnie, română, maghiară sau germană, fără să existe, însă, un aşa numit popor „braşovean”? nu mai spun că nu a existat un stat palestinian sau arab pe acolo, teritoriul numit geografic Palestina fiind anterior fie provincie sub mandat britanic, fie, şi mai înainte, provincie a Imperiului Otoman, iar şi mai înainte provincie a Imperiului Bizantin, şi mai înainte provincie a Imperiului Roman iar înainte finnd stat evreu; ca să nu mai adaug că anterior Rezoluţiei ONU de recunoaştere a statului evreu Israel 30% din populaţie era alcătuită din evrei, care nu au picat din Lună pe acolo).

        Revenind la problema înarmării nucleare a Iranului, ţin să îţi atrag atenţia asupra unor detalii care merită această atenţie: acceptând că Israelul are arma atomică, putem vedea cu toţii că, deşi are periodic războaie cu lumea arabă, a fost atacat acum nişte ani de mai multe state arabe iar în ultimii ani de diverse entităţi teroriste cvasistatale (Hamas, Hezbollah), Israelul nu a dat semne că ar intenţiona să utilizeze arma atomică şi nici nu a ameninţat pe cineva cu asta, nici nu a pretins că vrea dispariţia vreunui stat arab; ştiu, însă, că Iranul ameninţă constant, de la cel mai înalt nivel, cu „ştergerea de pe hartă a Israelului”, finanţează organizaţii teroriste (Hezbollah-ul şiit şi, mai nou, Hamas-ul sunnit, de când finanţările din zona Qatar, Egipt pentru Hamas s-au oprit), ca să nu mai vorbesc de spre natura opresivă a regimului de la Teheran.
        Nu ştiu dacă regimul iranian şi cel american pot fi echivalate moral, nu mi-aş dori ca eu şi copiii mei să prindă vremurile în care lumea ar fi dominată de Iran cum e azi dominată (încă, dar din ce în ce mai puţin, din păcate) de americani, doar ca să văd cât de mult vă place să trăiţi într-o democraţie de tipul Republicii Islamice.

      • In primul rand nu fac propaganda pro-Israel ci expun propaganda copiata in Romania cu CopyPaste dupa Obama si expun o opinie pro-logica, pro-dreapta, pro-conservatoare, pro-corectitudine, pro-istorie.
        US sunt vrei/nuvrei cel mai civilizat si puternic stat de pe planeta asta. Nu este perfecta, dar este cea mai buna solutie existenta. US au fost primii care au creat si au folosit bomba atomica intr-un moment in care nu erau cunoscute efectele radiatiilor nucleare si in conditiile in care Japonia era intr-o etapa de indoctrinare comparabila cu cea a islamistilor de acum; japonezii inca mai credeau ca imaparatul lor era un zeu, pana cand acesta a fost obligat de americani sa iasa in fata populatiei si sa le spuna ca este fals si ca nu este un zeu. Dupa aceea nu au mai folosit bomba atomica ceea ce dovedeste responsabilitatea acestora ca de altfel a tuturor celor care au obtinut armament nuclear. India a obtinut armament nuclear din cercetare proprie si eventual de la rusii cu care erau aliati atunci pentru a se apara de pericolul islamic, iar Pakistanului i s-a oferit cateva bombe pentru a se apara de un eventual atac preemptiv al Indiei. Nici India nici Pakistanul nu sunt conduse de preoti asa cum este Iranul; Pakistanul nu a avut niciodata o politica agresiva fata de vecini si nici nu a incercat sa isi mutiplice arsenalul nuclear asa cum face Iranul.
        OK deci eu sunt „limitat” pentru ca nu vreau armament nuclear pe mana unor preoti. Mda, siiigur.
        Israelul este singur inconjurat de o mare musulmana. Daca Iranul loveste primul nuclear Israelul, cel putin jumatate din tara cu tot cu populatie va fi stearsa de pe harta. Daca Israelul loveste primul Iranul doar o mica parte din tara va fi afectata, nemaivorbind ca in 24 de ore va fi calcata in picioare de toate tarile musulmane. Inca o data, Israelul nu are suficiente bombe nucleare ca sa distruga toate tarile musulmane si nu va folosi armament nuclear atata timp cat existenta lor ca stat nu va fi pusa in pericol. Nimeni nu va mai folosi bombe atomice decat pentru a-si proteja existenta. Nimeni cu exceptia unor preoti nebuni cu viziuni apocaliptice. Netaniahu a spus de altfel ca lupta nu se duce intre musulmani si crestini sau evrei ci intre oameni moderni si islamisti cu viziuni medievale.
        Cu privire la existenta statului Israel, teritoriul a apartinut istoric evreilor, iar palestinienii care l-au ocupat ilegal nici macar nu si l-au asumat ca fiind al lor. Era un fel de Dobrogea cucerita de romani de la turci, sau Transilvania in care ungurii au ocupat-o fara a putea inlatura populatia autohtona romana. Evreii au dreptul istoric asupra acelui teritoriu, sustinut de dorinta si puterea de a apara acel teritoriu. In acelasi timp pentru Europa crearea statului Israel a fost un lucru bun pentru ca o natie atat de inteligenta si puternica fara o tara va incerca sa ocupe teritoriul altora, ceea ce a dus pana la urma la problemele de antisemitism din Germania si nu numai. Bineinteles asta a creat o problema mult mai mica cu palestinienii care au ramas fara tara, dar aici sunt si acestia de vina nedorind niciodata sa accepte infrangerea in fata evreilor. Evreii au facut tot timpul compromisuri in schimbul pacii, dar palestinenii nu au raspuns la fel. Demografia ii ajut aintradevar pe palestinieni, dar asta pentru ca toarna incontrolabil copii si ii educa ca singurul lor scop in viata este sa omoare evrei. In timp ce evreii au construit o industrie de nivel mondial, palestinienii construiesc rachete. Israelul nu a atacat niciodata pe palestinieni decat dupa ce acestia au lansat rachete. Spune-mi si mie de ce nu fac si palestinienii ceva productiv pe planeta asta? Este atat de greu sa te gandesti de dupa zidurile de beton si la ceva pozitiv in afara de a omori evrei? Si mai lasa-ma cu LA TINE ACASA. NU ESTE CASA LOR. S-au asezat ca niste tigani in casa altora si cand au fost dati afara au inceput sa urle si sa se poarte ca niste maimutoi. Nu neg nimanui dreptul la proprietate si eventul de a cuceri proprietatea altuia daca sunt in stare, dar macar sa o faca civilizat si cu cap si nu ca niste maimute nespalate.
        Apropo de civilizatie am vazut cum chinezii i-au dat clasa lui Putin, explicandu-i ca metoda eliminarii fizice a adversarilor este invechita si necilvilizata. Ei sunt mult mai metodici, isi baga in inchisoarepe dizidentii si daca se cumintesc poate mai apuca lumina zilei.
        Daca vrei sa fi tratat civilizat trebuie in primul rand sa te porti tu civilizat.

      • @Radu: mai précis, ce vrei sa zici prin „acces SEVER restrictionat pe criterii entice”? Ai ceva concret, exemple, situatii, etc sau doar bati campii?

  4. Atata pregatire si zgomot pentru nimic. Cu toata „primavara araba” si principalele armate arabe imobilizate, ar fi chiar pacat sa nu atace Iranul !! Si uite ca Obama nu vrea sa repete greseala lui GWB.

  5. Netanyahu este in campanie electorala. In Israel este anchetat la nivel inalt (pentru abuzuri domestice, a mincat prea multa inghetata) iar media il critica pentru modul megaloman de abordare a situatiei. Nimic nu l-a putut opri. Nu mai are argumente sa contracareze criticile. Asa ca risca totul pe aceast discurs care maximum ii va aduce aplauze in congres.
    Obama nu-i va ierta impolitetea si cred ca si autorul articolului ca legaturile sint mai puternice decit anemozitatile prost gestionate.

  6. Corect:
    – „(eu cred că procesul de fisurare a relaţiei va fi stopat după alegerile prezidenţiale americane de anul viitor, legăturile organice între cele două societăţi fiind totuşi mult prea puternice pentru a permite separarea politică)”.
    In rest, campanie electorala.
    Exista si prin Ioropa cite un catindat in alegeri care sterge cu americanii pe jos, dar tot pe soldatul american se bazeaza cind e vorba de rusi ori de alti cretini.
    Ruptura SUA – Israel nu se poate produce.

  7. Obama trebui împiedicat să mai plaseze o flacără lângă un alt butoi cu pulbere al lumii; cum a reuşit el, sireacu’, ca, luptând pentru pace, retrăgându-se din Iraq, susţinând mişcările „democratice” din vremea „pimăverii arabe”, resetând relaţiile cu Rusia şamd să dea foc lumii.
    Încă aproape doi ani cu iresponsabilul ăsta la Casa Albă s-ar putea să fie prea mult şi cu greu să se mai refacă lumea după el fără un război mondial devastator.

    • Liviuta.

      Aici esti nedreapta. Nu Obama a resetat relatia cu Rusia, ci George W Bush, care era in mare prietenie cu Putin la un moment dat si mergeau la ferma personala impreuna.

      Cu Obama am eu o problema ca nu e destul de dur in relatia cu Rusia.

      Cu Iranul pare sa aiba relatia care trebuie. Irakul e o natiune cu 8 milioane si e natiune de campie. Iranul are vreo 60 de milioane si e intr-o regiune muntoasa.

      Cine isi inchipuie ca un razboi cu Iranul are sorti de izbanda sa se gandeasca mai bine. Iranul nu e nici Irak, nici Afganistan, plus ca are in spate Rusia si China care au interese speciale acolo.

      • Resetarea relaţiei cu Rusia a fost un obiectiv de politică externă ASUMAT de administraţia Obama.
        Tentativele de apropiere personală ale lui W Bush faţă de Putin şi mesajele încurajatoare către Rusia, parte a politicii de tip „biciul şi zăhărelul” (adică partea cu zăhărelul) nu au însemnat o politică a administraţiei Bush de reset în sensul stupid dat de administraţia Obama.
        În timpul lui Bush şi la presiunile administraţiei Bush NATO s-a extins în spaţiul foştilor sateliţi ai URSS din Tratatul de la Varşovia (inclusiv prin primirea în Alianţă a României, fapt pentru care ar trebui să-l pupăm şi în fund pe Bush), ba chiar a încercat să forţeze extinderea NATO inclusiv în spaţiul fost sovietic (către Ucraina şi Georgia, în 2008 – Summitul de la Bucureşti); ăsta numai reset nu se poate numi.

    • Daca bine-mi aduc aminte, GWB e cel care a intors cu fundul in sus regiunea, atcand Irakul fara sa aiba nicio legatura cu 9/11 sau cu alte posibile amenintari teroriste. De ce a facut-o, el stie (nu vreau sa ma lansez in explicatii). Cert e ca a facut rahatul prastie pe-acolo.
      E interesant apoi sa vezi cum toata lumea buna (inclusive republicanii) ii canta in struna lui Obama cand ataca Libia si cand sustinea idea bombardarii Siriei pentru folosirea armelor chimice pentru ca acum sa se trezeasca ca doar el e de vina pentru ceea ce se intampla in Orientul Mijlociu.
      Oricine-ar veni la Casa Alba nu poate sa schimbe un fapt: SUA, ca putere globala, este in declin. Va mai avea in urmatorii ani niste reveniri, insa trendul e evident. Si semnele au inceput sa apara atunci cand SUA (adica GWB et comp) au hotarat ca trebuie sa foloseasca forta militara ca sa isi rezolve niste probleme in Orientul Mijlociu care puteau fi rezolvate si altfel. Obama a incercat sa lucreze cu alte mijloace, dar fie nu s-a priceput destul, fie nu s-a putut altfel, efectiv, si a calcat tot pe urmele lui GWB facand apel la forta. Odata intrate in valtoarea asta a violentei, Statelor Unite le va fi tot mai greu sa iasa din ea. Rezultatele vor fi indoielnice si cu costuri foarte mari pe termen mediu si lung.

        • Ai dreptate, s-au dus pentru armele chimice ale lui nea Saddam. Si ce sa vezi? Grozăvie mare: le-au si găsit.
          Nu cred ca s-au dus pentru un singur motiv, sunt ele mai multe, dar nu e cazul sa discutam aici, inclusiv ca sa își revină moral după bălmăjeala din Vietnam. Si tot au făcut rahatul praf. Sincer mi-ar fi părut bine sa le fi ieșit cum trebuie, dar o lege a lui Murphy spune ca ce începe prost se termina si mai prost.

  8. In timp Israelul se va intoarce catre fratii lui arabi. Israelul a fost o tinta pentru arabi atata timp cat nu au putut viza direct America si Europa. Acum ca acestea si-au aratat vulnerabilitatea, Israelul nu mai este o tinta majora. De fapt si Israelul a fost un instrument in politica occidentala, intai impotriva Germaniei, apoi a Rusiei. Diferendul palestiniano-evreiesc se va solutiona prin negocieri directe cu acceptul majoritatii arabilor. Cand isi vor da seama de potentialul acestei aliante lucrurile se vor precipita cu o viteza uluitoare. Si atunci sa vezi lucruri interesante!

  9. Nu cred ca SUA are libertatea de a se „dezlipi” de interesele Israelului, oricat ar vrea. Asa cum se spune clar si in articol, rolul SUA de a sustine Israelul in orice dispute cu vecinii ei este aproape dogmatic. Adica orice ar fi, SUA trebuie sa fie de partea Israelului. Fara a intra in teorii conspirationiste mai mult sau mai putin idioate, totusi este de netagaduit ca evreii americani au o forta economica si sociala care nu poate fi ignorata. Un singur exemplu: directorul general al Federal Reserve, banca centrala a SUA, un fel de BNR al americanilor, este cetatean israelian!
    De fapt, aici ceea ce solicita vehement si agresia Israelul de la SUA este ca SUA sa atace militar, pe teren, Iranul. Sigur, formulat in termeni diplomatici, dar clari. Pe de o partea SUA e satula de razboaie extrem de costisitoare, iar pe de alta parte Israelulului nu ii convine sa declansele el un razboi cu Iranul, cand SUA, mult mai puternica militar, poate sa faca asta in locul Israelului si in intereseul imediat al Israelului, nu al SUA.
    De aici provine tot scandalul asta: intra sau nu SUA intr-un razboi cu Iranul, razboi care sigur, SUA il va castiga, dar cu niste costuri colosale. Normal ca Israelului ii convine sa-si scoata castanelor din foc cu mana altuia: si eu sa fiu in locul lor as proceda la fel.

  10. am impresia ca fie nu ati ascultat speech-ul lui Netanyahu:

    http://video.foxnews.com/v/4090922610001/netanyahu-irans-regime-is-not-merely-a-jewish-problem/?#sp=show-clips

    http://www.washingtonpost.com/blogs/post-politics/wp/2015/03/03/full-text-netanyahus-address-to-congress/

    fie traiti cu impresia acolo in Romania ca aceste probleme nu va privesc pe dvs. Trebuie sa corectati acesta miopie si sa intelegeti ca aici nu mai este, si nu a fost, vorba de mici neantelegeri ci de soarta democratiei in general…

    • @ nicu,
      esti nitelus de genul lu` domnu` Goe.
      Destul de clar incepe articolul:
      – „Astăzi, 3 martie a.c., premierul israelian Benjamin Netanyahu va susţine în faţa Congresului Statelor Unite un discurs extrem de controversat”.
      „Va sustine” iti spune ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro