Home » Analize »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Nicicând Franţa nu a părut mai mică…

Valentin Naumescu februarie 17, 2014 Analize, Global / Europa, Reactie rapida
29 comentarii 5,282 Vizualizari

Nicicând în istoria ei postbelică (nu mai vorbim, desigur, de cea antebelică sau de gloria secolelor trecute) Franţa nu a părut mai mică. În raport cu marile puteri ale lumii, “contracţia Parisului” pe scena internaţională devine aproape nefirească, greu de asumat în ecuaţia balanţei de putere şi îngrijorătoare pentru însăşi ideea Europei unificate.

Recent, preşedintele socialist Hollande a întreprins una dintre cele mai derizorii, mai ironizate sau, dimpotrivă, mai ignorate vizite ale unui şef de stat francez în America. O vizită la cel mai înalt nivel care, dacă nu ar fi fost efectuată, ar fi produs probabil mai puţine daune de prestigiu internaţional Franţei decât derularea ei în condiţiile cunoscute. Vor fi fiind, fără îndoială, mulţi care cred că scandalurile interceptărilor NSA sau al celor două partenere de viaţă ale lui François Hollande (una oficială, întreţinută din bani publici, cealaltă secretă), ultimul dintre ele izbucnit chiar înaintea stabilirii componenţei delegaţiei oficiale franceze care avea să-l însoţească pe preşedinte la Washington, au contribuit la deprecierea vizitei în mediile politice şi jurnalistice americane. Cred, totuşi, că e vorba de ceva mai mult decât caricaturile şi emisiunile umoristice de pe televiziunile americane, la adresa vieţii personale tumultuoase a altminteri mediocrului Hollande. Este o pierdere de altitudine şi de grandoare (vorba lui de Gaulle) faţă de care ambiţiile şi strălucirea regimurilor trecute par acum să definească doar coordonatele unei lumi dispărute.

Actualul preşedinte al Republicii Franceze este singurul (sau primul?) lider francez care nu a fost invitat să se adreseze Congresului Statelor Unite, în timpul unei vizite de stat de trei zile. Din 1951 începând (Vincent Auriol), până în 2007 (Nicolas Sarkozy), predecesorii săi au avut această onoare, iar privilegiul oferit a însemnat de fiecare dată o recunoaştere implicită şi un omagiu, de maxim simbolism politic, aduse Franţei şi Europei pe pământ american. Până şi „anti-americanul” Charles de Gaulle, cunoscut pentru perspectiva sa constantă de respingere a supremaţiei americane şi pentru retragerea trupelor franceze din comandamentul integrat al NATO, s-a adresat senatorilor şi reprezentanţilor americani, pe 25 aprilie 1960.

Mai recent, cancelarul german Angela Merkel s-a adresat Congresului în 2009, aşa cum au făcut-o ulterior preşedinţii Mexicului şi Coreei de Sud sau premierii Israelului şi Australiei. Bun, veţi spune, a fost doar o problemă de agendă, o nepotrivire de programe, să nu exagerăm importanţa unor detalii. Admit că este un detaliu, dar la acest nivel şi mai ales atunci când e vorba de primirea unui oaspete care reprezintă un sistem diplomatic atât de sofisticat şi de atent la chestiuni de protocol, parcă nu mai este doar un detaliu, ci devine un semnal politic înregistrat „în plină figură”.

Declinul Franţei este deopotrivă economic (sau, mai corect spus, în primul rând economic) dar şi, inevitabil, politic, strategic, social, cultural. Nu doar competitivitatea şi forţa economico-financiară a Parisului slăbesc, dar şi influenţa limbii şi culturii franceze în lume. Practic, asistăm la decenii în şir de scădere continuă a atractivităţii faţă de producţia culturală şi ştiinţifică de limbă franceză, evidenţiabilă prin indicatori precum citările în lucrările de specialitate, congresele şi conferinţele mondiale sau chiar europene de referinţă, editurile, revistele şi publicaţiile ştiinţifice cu grad maxim de recunoaştere internaţională, difuzările pe posturile TV şi radio de producţii franceze etc. Lumea s-a „globalizat în engleză” (scuze pentru locul comun), dar nu aceasta e vestea cea mai rea pentru Franţa, ci că pe palierele următoare de interes vin acum spaniola, chineza, şi mai nou, germana.

Prestigioasa publicaţie The National Interest, în analiza The Decline and Fall of France (1) , din noiembrie 2013, porneşte de la constatarea îndatorării excesive şi a regresului economiei franceze, pentru a ajunge la concluzia că „lipsa reformelor structurale urgente în Franţa ar putea periclita însăşi continuarea proiectului Uniunii Europene, confruntat astăzi cu riscul unei disoluţii sau al unui viitor tot mai germanic”.

Pentru a face însă reformele necesare, Franţa ar avea nevoie de o societate mai motivată şi mai flexibilă precum şi de o clasă politică mai creativă, ambele dispuse la schimbări incomode, la plata unui preţ devenit între timp destul de piperat, componente pe care nu le are. Corpul social francez a devenit ultracostisitor şi „cam leneş”, spun gurile rele (cum care guri rele?: ale germanilor, bineînţeles), dependent de stat şi îmbâcsit de facilităţi de tot felul, de gratuităţi, sărbători şi drepturi sociale care s-au suprapus de-a lungul generaţiilor. Ca să nu mai vorbim că vârsta de pensionare a fost crescută cu greu şi cu mari proteste de stradă de regimul Sarkozy de la 60 la 62 de ani, iar acum socialiştii se întreabă dacă nu e cazul să-şi tină promisiunea electorală de a o aduce înapoi la 60 de ani. Discuţia are loc în condiţiile în care economiile competitive din nordul continentului au ridicat la 67 de ani vârsta de pensionare sau pur şi simplu se gândesc să desfiinţeze această limită legală, după modelul economiilor liberale americană şi canadiană, care lasă (cu câteva excepţii) la latitudinea angajatului şi a angajatorului decizia pensionării, desigur cu variaţia corespunzătoare a nivelului pensiei, în funcţie de contribuţia acumulată la fondul respectiv de pensii.

Pentru a balansa deficitele tot mai adânci, regimul socialist al lui Hollande a ajuns la enormitatea impozitării veniturilor mari cu 75%. Nu trebuie să fii economist ca să înţelegi că cine are venituri anuale de peste un milion de euro va căuta să-şi stabilească „sediul” în ţări vecine cu o fiscalitate mai prietenoasă (Belgia, de exemplu), sau va alege să trăiască în Statele Unite, ca atâţia artişti, sportivi sau celebrităţi care refuză „apelul la solidaritate socială” al statelor europene. A înţeles-o până şi comediantul Depardieu, care, cu luciditatea rămasă între două sticle de vin bun (desigur, franţuzesc) a ales domiciliul formal în Rusia şi paşaportul rusesc în locul cotei socialiste de 75%.

Nu pot anticipa acum dacă Hollande va mai câştiga un mandat de preşedinte al Franţei. Probabil că nu. E greu de crezut că o majoritate a naţiunii franceze (aşa schimbată cum este aceasta) l-ar mai putea gira încă o dată, după ce a coborât la nivelul cel mai scăzut de popularitate al unui locatar de la Palais Elysée, pentru prima jumătate a mandatului. Şi nu e vorba aici numai de faptul că este socialist, ci că nu are nimic interesant de spus lumii despre Franţa şi nimic inteligent de oferit Franţei pentru a ieşi din conul de umbră. La urma urmei, un alt socialist, tot François, însă Mitterand, a fost unul dintre cei mai respectaţi preşedinţi francezi, între 1981-1995.

E limpede, Franţa nu a avut mână prea bună la ales preşedinţi, de ceva vreme încoace. Poate n-ar trebui să spun ceea ce gândim cu toţii, dar un uşor aer ridicol se ridică deasupra înaltului statut de Preşedinte al Republicii Franceze, de la ridicarea pe tocuri supraînălţate a micuţului şi energicului Sarkozy încoace. În spiritul texan binecunsocut şi cu zâmbetul inconfundabil, George W. Bush a privit atunci frumosul cuplu prezidenţial venit de la Paris şi a gândit cu voce tare: „Înţeleg de ce te-ai căsătorit cu Carla Bruni. Şi înţeleg şi de ce s-a căsătorit Carla Bruni cu tine”, într-o replică de un comic nebun, care ne face să regretăm că nu a mai fost acelaşi Bush la întâmpinarea noului preşedinte francez, pentru o altă replică memorabilă care s-ar fi cerut rostită după episodul metreselor.

Frustrările electoratului francez vor răbufni curând. Pe 25 mai, la alegerile europarlamentare, rezultatul Frontului Naţional va da foarte probabil o imagine politică dură a societăţii franceze de astăzi. O imagine pe care întreaga Europă o va resimţi dureros. Fireşte, nu e vorba aici numai de lipsa de performanţe a regimului socialist actual, ci de un declin istoric, cronicizat. Franţa are nevoie de o „revizie generală”, care să o readucă la nivelul aşteptărilor propriilor ei cetăţeni. Europa întreagă ar avea nevoie de o Franţă puternică, prosperă şi generoasă, care să inspire Uniunea Europeană şi să echilibreze cu adevărat şi în sens pozitiv expansiunea economică şi influenţa Germaniei, şi să nu se mai refugieze în spatele unei logici meschine, de mic stat naţional preocupat de protecţionism economic şi social intern.

Noua Franţă, aproape ieşită din ecuaţia de putere a politicii internaţionale, cu o voce ignorată sau absentă în marile dosare ale zilei (Siria, Iran, negocierile israeliano-palestiniene, Ucraina şi vecinătatea estică a Uniunii Europene etc.) mai are însă suficientă fermitate să se opună intrării „partenerului său strategic”, România, în Spaţiul Schengen. Şi să arate că această împotrivire e datorită romilor care au „năpădit-o”…Şi să ironizeze România care, de bună seamă, i-a deteriorat gloria trecută, prin imigraţia jalnică pe care i-a făcut-o cadou în ultimii ani. S’il vous plaît!…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. radu spune:

    Toata Europa e in criza nu doar Franta, e vorba de criza demografica, imbatranirea populatiei native europene.Nu poti sa mai domini material si cultural, nu poti sa mai ai creativitate si crestere economica in asemenea conditii, cand tu esti un muribund.
    Iar cu emigrantii din Africa si Orient nu o sa faci mare lucru pe termen scurt.Majoritatea sunt imigrati economic, nu sunt selectati dupa abilitati.

    Adevarul e ca “it’s the final countdown” pentru Europa.O sa urmeze agonia, criza permanenta, poate si convulsii.Nu exista solutie, e o problema cronica.Vor mai trece cateva decenii bine pana cand populatiile europene actuale vor fi inlocuite complet cu africani si arabi.
    Apoi vom vorbi de “un nou inceput”.

    • Adrian spune:

      Nu e doar criza demografica, e mai ales vorba de criza motivationala: de ce sa muncesti cand poti sa stai acasa pe banii vecinilor (ca statul de-acolo ii ia)? De ce sa te agiti cand poti sa te relaxezi? De ce sa vii acasa obosit dupa o zi de munca daca poti sa stai toata ziua relaxat pentru doar cateva sute de euro mai putin lunar, mai ales ca mersul la serviciu genereaza costuri de transport, haine de lucru etc?

  2. Adrian spune:

    Articolul imi place pentru ca este clar si corect, dar mi se pare incomplet. Se fac observatii asupra evolutiei Frantei, ceva subtilitati asupra cauzelor dar nu o analiza macar sumara a principalilor factori care au adus-o in aceasta pozitie. O fi de vina personalitatea plictisitoare a presedintelui, or fi scandalurile, o fi socialismul nerealist, o fi scaderea culturala datorata mixului din ce in ce mai puternic de imigranti mai putin educati (care trag media in jos), o fi altceva?

    Doar o descriere a simptomelor fara o analiza a cauzelor pare o opera incompleta. Urmeaza si o parte a doua sau chiar si o a treia a articolului?

  3. A. spune:

    Am fost curios să văd ce scrie pe “The National Interest” şi m-am lămurit: “This is a premium article. You must be a subscriber of The National Interest to continue reading.” Uite, asta îmi plăcea la francezi: gratuităţile.

  4. UnOarecare spune:

    Numai lovituri in capul cuielor…
    :)

  5. Peter Manu spune:

    De la Cluj, conferentiarul Naumescu ne anunta ca Franta e din ce inn ce mai mica, cel putin dupa 1995, de la sfarsitul mandatului lui Francois Mitterand. Aflam ca Sarkozy e un pitic hiperactiv, iar Hollande nu numai ca are metrese, dar nici nu i se acorda onoarea de a vorbi in fata Congresului. A ramas necomentata performanta penibila, in alcov, a lui Jacques Chirac, un act de pudoare al universitarului transilvanean.

    Dar hai sa nu uitam alte lucruri si sa comparam Franta cu, sa zicem, Germania si Japonia. Din 1996 incoace, Franta (prin personalitatile ei) a primit 11 premii Nobel, fata de cele 11 ale Germaniei si 6 ale Japoniei. Iar in ce priveste calitatea sitemului de ingrijire medicala, Organizatia Mondiala a Sanatatii a pus Franta pe locul 1, Japonia pe 10 si Germania pe 25.

    Ii doresc lui Valentin Naumescu o vacanta care sa-l duca, in mai, cu un Citroen inchiriat la CDG, de la la Paris la Nice, cu pauze de o zi-doua la Sens, Nyon, Carpentras, Arles, Avignon, Cassis. Dupa aceea, mai vorbim despre declinul Frantei.

    • Adrian spune:

      Premiile Nobel nu sunt indicator actual, uneori un premiu rasplateste 10 ani de munca. Da, in perioada 1996-2004 Franta o ducea mai bine decat astazi.

      Iar ingrijirea medicala buna pe baza unor costuri ce taxeaza prea mult economia e la fel ca dulciurile ce produc diabet: sunt bune la gust, dar nesustenabile, per total au un efect negativ chiar daca plac copiilor. Incercati sa vedeti toata imaginea, nu 3 elemente care va plac, dar care nu definesc nici 5% din total.

      Este incontestabil ca industria e in declin, aproape de o spirala mortala. Agricultura se sustine pe fonduri europene. Serviciile inca mai merg, dar Franta e vazuta ca fiind o destinatie din ce in ce mai scumpa si cu servicii din ce in ce mai proaste (CDG e probabil cel mai slab aeroport intr-o capitala vest-europeana). Da, francezii inca mai beau vin bun in amintirea vremurilor de glorie, dar autobuzul lor a luat-o la vale si nimeni nu pune frana.

    • victor L spune:

      @ Peter Manu,
      domnule, autorul trateaza in articol nivelul ca “actor” politic pe plan international al Frantei.
      Nu face comparatii intre productia de lina, ulei, vin sau TGV-uri.
      De unde atita rautate?
      Demonstrati-i ca greseste, dar in discutie nu erau premiile Nobel ori sanatatea.
      (Sigur, e greu de acceptat ca Dama cu camelii poate ajunge Dama pe centura policii internationale.)

    • Doru spune:

      @Peter Manu
      In ultimii 3 ani Franta a pierdut 5 locuri in Global Competitiveness Report (ajungand pe locul 23). Detalii gasiti pe http://www.weforum.org/gcr. Zona de care vorbiti este frumoasa dar este buna pentru pensionari si turisti.
      Despre clasamentul OMS la care faceti referinta spun ca:
      1. dateaza din 2000
      2. a fost foarte criticat datorita indicatorilor pe care ii lua in considerare
      3. in consecinta OMS a renuntat de atunci sa mai intocmeasca un astfel de clasament.
      Despre laureatii premiului Nobel; nu credeti ca este o situatie asemanatoare (pastrand proportiile) cu cea din Romania in care avem cativa olimpici buni si un sistem educational la pamant? Studiati va rog unde se gasesc universitatile franceze in clasamentele mondiale. Este un dezastru.

      • Pinno spune:

        @tuturor celor care i-au raspuns Dl. Manu (care sustine ca traieste in SUA!!!)
        Eu “ador” comentariile sus numitului! (pe aproape orice chestiune).

        Oare chiar traieste in SUA? In aceea societate unde lupta pentru supravietuire economica este acerba? Unde trebuie sa cotizezi din greu la “n” fonduri de pensii si la asigurarile de sanatate pentru a te descurca la anii batrinetii sau in caz de boala? Stilul lui imi aminteste de comentariile (must have) pe care le faceam in liceu referitor la personajele din opera lui Caragiale: “discrepanta intre ceea ce sint si ceea ce pretind a fi”

        Ceea ce ma deranjaza la comentariul Dl. Manu este chestia cu “Dl. Naumescu de la Cluj!”
        Adica vezi Doamne, Clujul este un fel de Cuca Macaii cu stupid people (scuze pt. cei din Cuca Macaii), intelighentia se afla numai in marile capitale ale lumii! (Exclus desigur capitala SUA).

  6. non-stop spune:

    “Noua Franţă… mai are însă suficientă fermitate să se opună intrării „partenerului său strategic”, România, în Spaţiul Schengen. Şi să arate că această împotrivire e datorită romilor care au „năpădit-o”…” o suprema ironie a istoriei, acum 100 de ani le corbusier, aflat in vizita la bucuresti, le reprosa tinerilor artisti locali faptul ca imita cubismul occidental in loc sa picteaze murdaria inconjuratore folosind “plastica tiganeasca” aflata din abundenta pe strazile orasului! ei bine, la 100 de ani distanta, francezi au parte de plastica tiganeasca in carne si oase! :) )))

    • Doru spune:

      @non-stop
      Le Courbusier nu este francez. Este romand si protestant.” Là où naît l’ordre, naît le bien-être” a fost filozofia lui; educatia de elvetian isi pune astfel amprenta asupra intregii lui activitati. Ce cred romanzii despre francezi? Murdari, puturosi, soferi execrabili care si claxoneaza! Incroyable! Catre sfarsitul primului razboi mondial a plecat in Franta considerand ca va avea mult de lucru intr-o tara afectata de distrugeri comparativ cu neutra Elvetie.
      In 1930 a devenit si cetatean francez.

      • non-stop spune:

        originea lui le corbusier este nerelevanta in discutia asta: in le voyage d’orient el facea referire la productia lipsita de valoare a pictorilor bucuresteni care copiau cubismul francez, pentru ca, la 1911, cand facea el calatoria la bucuresti, cubismul era francez. ori el tocmai asta le reprosa tinerilor pictori locali: ca au copiat cubismul in mod stupid si saracacios, fara sa aiba acces la, si sa inteleaga, plastica masinii pe care se bazeaza/ pe care o internalizeaza cubismul, simpla, septica, curata, si ca ar fi fost mult mai bine pentru ei daca ar fi folosit plastica tiganeasca, murdara, carnala, obraznica, de care era plin bucurestiul atunci: ar fi rezultat o pictura mult mai autentica si mai valoroasa, in opinia lui…

        altfe, educatia de arhitectura a lui le corbusier nu este elvetiana, e (mult) mai complicata: el a invatat arhitectura in elvetia, franta, germania, austria…. pictura acasa si in franta… franta nu este numai catolica, ci si protestanta… e mai complicat…

    • Adrian spune:

      Puteti explica ce argumenteaza acel link? E vorba de un trend, pentru asta e nevoie de puncte in timp care sa il confirme sau infirme, nu interventii punctuale ce nu au o interpretare in context.

  7. Valentina spune:

    Putina bibliografie pentru Valentin. Daca nu a avut timp sa observe cat de “iesita” este Franta “din ecuaţia de putere a politicii internaţionale” si cat de “derizorie” a fost vizita lui Hollande in US, poate isi face timp pentru putina lectura:
    Dosarul sirian si abandonul SUA, Marea britanie si Germania de a interveni, asta referitor la asa-zisa absenta a Frantei în marile dosare ale zilei:
    http://www.arte.tv/fr/faut-il-intervenir-en-syrie/7644396.html
    vizita Hollande in US prezentata in Lefigaro.fr (ziar de dreapta)
    http://www.lefigaro.fr/vox/monde/2014/02/17/31002-20140217ARTFIG00113-rencontre-obama-hollande-centrafique-iran-syrie-le-tournant-neoconservateur-de-la-france.php
    sau parerea foxnews:
    http://www.foxnews.com/politics/2014/02/10/french-leader-opens-unusual-state-visit-to-us/
    Referitor la nevoia Frantei “de o „revizie generală”, care să o readucă la nivelul aşteptărilor propriilor ei cetăţeni”…cu un minim interes fata de Franta, Valentin ar fi putut sa isi dea seama ca proprii ei cetateni sunt incapabili de a accepta revizii generale.
    ////

  8. iosiP spune:

    O tara nevoita sa isi impuna limba si cultura prin lege este o tara fara viitor.
    Un guvern incapabil sa suporte consecintele socio-economice ale permisivitatii in domeniul imigrarii este un guvern fara viitor.
    Un popor care si-a pierdut identitatea culturala dar ridica pretentii de suprematie intelectuala este un popor fara viitor.

    Si fiinca toate trebuiau sa poarte un nume, sa-l pronuntam: Franta!

  9. Lupul Monarhist spune:

    Opinia mea este că majoritatea cetățenilor francezi preferă statul paternalist. Nu este ceva nou sau care ține de ideologie politică. Este modul în care statul modern francez s-a înfiripat și a evoluat sute de ani până în prezent. Istoricul francez Alexis de Tocqueville atinge sbiectul și îl dezvoltă cu măiestrie în lucrarea Ancien Regime and the French Revolution.
    Revenind la prezent, iată un articol interesant de la BBC: http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-26152051
    Cât despre relațiile SUA – Franța – ele vor fi întotdeauna speciale.

  10. RazvanM spune:

    Interesant articolul – si coincide in mare cu parerea mea din Romania despre Franta. Franta insa este mai mult decat niste paiatze care conduc temporar o tara.

    Infrangerile francezilor in razboaie – fie ca au fost cu englezii sau cu nemtii – au sapat serios in prestigiul si in imaginea Frantei – de unde si glumele ca blindatele franceze au 4-5 viteze in marsarier, http://www.jokes4us.com/miscellaneousjokes/worldjokes/francejokes.html etc. Dar Franta este un loc destul de bine organizat, au o infrastructura de transport impresionanta, localitati cu personalitate si o industrie care functioneaza global. In Franta nu exista orase precum in lista de aici: http://money.cnn.com/gallery/real_estate/2013/01/23/dangerous-cities/index.html. Chiar si Marseille este departe dupa standardele americane. Comunitatile europene in general sunt mai inchegate si chiar daca in America banii sunt mult mai multi, in Europa este mai bine de trait.
    Nu neg ca iresponsabilitatea lui Hollande face mult rau Frantei si poate produce copiatori idioti in tari precum Romania. Dar nu stiu daca intr-o comparatie intre Hollande si Obama sau intre Sarkozy si Bush cei din urma ar fi castigatori. Sa nu uitam ca presedintii americani au prezidat peste cele mai mari bailouturi din istorie, iar Obama introduce acum fortat Obamacare, detine putere absoluta asupra presei (exista articole diferite chiar in aceeasi revista de limba engleza – un tip de articole pentru editia americana si alt tip de articole pentru editiile straine), spioneaza propria populatie, persecuta cu ajutorul IRS opozantii politici etc. Este un trend global aici.

  11. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Tuturor celor ce mai pariază pe Franța găsindu-i diverse puncte forte (puține și dispersate) le reamintesc poziția ei geografică excepțională adică exact în inima Europei Occidentale. Fără a minimaliza contribuțiile ei esențiale la civilizația Vestului, nu avem voie să ignorăm derapajele enorme, cu origini chiar în inima Evului Mediu. Cel puțin de la Filip cel Frumos (exterminatorul templierilor și subminatorul papalității), prin Francisc I aliat cu necredincioșii din pure ambiții personale (real-politik), prin nenumăratele războaie ale secolelor XVII-XVIII cînd armatele franceze se plimbau pe continent de-a lungul și de-a latul, prin revoluția lor (bolșevică avant la lettre) și Napoleon-cvasi-Hitler ce i-a îngrozit pe toți, ajungem la epoca post-1800 unde îi dăm cuvîntul lui Soljenițîn:

    - „ … pentru tine, chiar dupǎ 150 de ani, revoluţia francezǎ nu e decît o rebeliune stupidǎ a janghinoşilor, o dezlǎnţuire de instincte diabolice, o nimicire a naţiunii, nu-i aşa ?
    - Desigur ! Încearcǎ sǎ-mi dovedeşti contrariul ! Toatǎ grandoarea Franţei se terminǎ în secolul XVIII. Ce s-a petrecut dupǎ rǎzmeriţǎ ? O mînǎ de mari oameni rǎtǎciţi ? O completǎ degenerare a naţiunii, da ! Guvernele jucînd capra, spre bucuria lumii întregi ! Impotenţa ! Abulia ! Nulitatea ! Cenuşa ! …Şi Franţa nu-şi va reveni ! Poate doar graţie Bisericii romane !”

    Degeaba Montesquieu („Să fii drept în toate, chiar şi în privinţa patriei tale. Tot cetăţeanul e dator să moară pentru patria lui, nimeni nu-i silit să mintă de dragul ei”) fiindcă Joseph de Maistre pune punctul pe i: „Din temperamentul şi, în special, din limbajul francezilor irumpe o forţă a prozelitismului ce desfide orice imaginaţie. Pur şi simplu întreaga naţiune se constituie într-o uriaşa propagandă”.

    Sic transit gloria mundi !

  12. Luca spune:

    1. Poate ar trebui sa ii spuna cineva autorului ca “Prestigioasa publicaţie The National Interest, în analiza The Decline and Fall of France ” este o publicatie republican-neo/conservatoare care are obiceiul sa considere “degenerat” orice sistem economic si social care nu seamana la fata cu cel al neo-liberalismului deregulat american.

    (ori daca e voita ignorarea acestui aspect asta spune mult de angajamentul intelectual al autorului, iar daca e ignorata critica sursei asta spune si mai multe despre folosirea unui material de studiu )

    2. Ar mai trebui mentionat ca articolul asta este plin de erori factuale, sau daca vreti contraadevaruri contrazise de cifre ale multor statisticile europene sau ale unor institutii ca , Conférence des Nations Unies sur le commerce et le développement, Eurostat, United Nations World Tourism Organisation )

    In concluzie, Franta nu e o tara in declin pentru ca o spune o publicatie americana ( care anunta sfarsitul istoriei sic! ) -oups si aici s-au inselat :)

    Franta este inca

    “Un pays qui attire toujours les investisseurs étrangers”
    “Des salariés très productifs”
    “La France première destination touristique mondiale”

    Apoi ca ultima observatie… poate autorul trebuia sa faca o reflectie nu asupra continutului ci asupra semnificatiilor lui… pentru ca preia o idee preconceputa…nu vad sensul decat faptul ca a facut o traducere…mai mult spirit critic ne-ar descotorosi de metehnele astea ale ideilor fabricate de unii asupra celorlalti…dar e un exercitiu mai greu.

    Din razboiul USA vs Franta, 1-0 zice domnul Naumescu (chiar asa?)

    • Lupul Monarhist spune:

      Nu există niciun război între SUA si Franța, relațiile sunt cordiale, asezonate cu inevitabile divergențe ce au la bază diferențe culturale și de mentalitate. SUA dorește o Franță puternică și prosperă, un aliat care se poate implica în probleme majore și pe care se poate baza. Președintele Hollande a fost primit cu cele mai înalte onoruri la Casa Albă, Nu are nicio importanță că nu s-a adresat Congresului. Repet, SUA a avut, are și va avea întotdeauna relații speciale cu două țari europene: Regatul Unit și Franța. Indiferent ce comentează politicienii, specialiștii si bloggerii de ambele părți ale Atlanticului, Londra și Parisul vor avea întotdeauna prioritate la Washington. Fără suport logistic și financiar francez, America nu ar fi existat în forma actuală. Probabil ar fi avut o evoluție asemănătoarei Canadei (Dominion). Părinții Fondatori ai națiunii americane (John Adams, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson – just to name a few) au privit întotdeauna admirativ la Franța – indubitabil cea mai avansată națiune -din punct de vedere economic, tehnologic, cultural- pe plan mondial, la sfârșit de secol XVIII.
      Revenind la prezent, nu trebuie să ai cine știe ce cunoștințe economice să înțelegi că modelul statului paternalist (augmentat in Europa post WWII) nu este sustenabil într-o economie globalizată, unde concurența este mai acerbă ca niciodată. Chiar și guvernul socialist al lui Hollande dă semne timide că înțelege unde stagnarea economică își are rădăcinile… rămâne de văzut cât de mult sunt dispuși să aducă schimbare… există totdeauna o diferență între voință și putință.

  13. Barbara spune:

    We can safely say that “France is 5 feet tall and suffer from delusion of grandeur”.

  14. DanielT spune:

    Să reamintim dlui Naumescu care e diplomat, că Franţa are mijloace imediate să reacţioneze eficient la abordări din astea provocatoare, gen relocalizarea Renault. Iar Romaânia nu prea are cu cei să-i ameninţe decât că le trimit mai mulţi romi în ţară. Abordări din acestea frustrate, nu aduc nimic bun ci doar orgolii inutile.

    O abordare constructivă ar fi un proiect de limitare a circulaţiei cetăţenilor europeeni, restricţii pentru cei care au un cazier criminal pe o perioadă de timp suficientă . Plus investiţii în infrastrucutura de transport în jurul uzinelor Renault, care ar oferi şi populaţiei locale luxul de a avea drumuri curate. Asta ar fi probă de lidership şi abordare pragmatică a unor relaţii, semne de bunăvoinţă nu burzuluirea inutilă cu un partener mai puternic ca tine.

  15. vlad spune:

    Rade harb de oala sparta.

  16. Marian Grigore spune:

    Urmariti presa scrisa si audiovizuala franceza, faceti un inventar al subiectelor la ordinea zilei in Franta si ii veti da dreptate dlui Naumescu. Colectivismul in metastaza si o demagogie in sfera publica ce i-ar face invidiosi pe politicienii nostri sunt reteta declinului unei tari a carei maretie paleste continuu.
    Pentru o analiza mult mai extinsa va recomand cartea lui Lucian Boia, “Franta, hegemonie sau declin?”.
    Un francez faimos, Alexis de Tocqueville a sintetizat evolutiile actuale acum 200 de ani cu o clarviziune uimitoare:

    “A democracy cannot exist as a permanent form of government. It can only exist until the voters discover that they can vote themselves largesse from the public treasury. From that moment on, the majority always votes for the candidates promising the most benefits from the public treasury with the result that a democracy always collapses over loose fiscal policy, always followed by a dictatorship. The average age of the world’s greatest civilizations has been 200 years.”

    • Margicu spune:

      Citatul este apocrif, si este atribuit (de altfel gresit) atat lui Tocqueville cat si lui Fraser Tytler.

      • Marian Grigore spune:

        Da, asa este, insa mult mai importanta este ideea citatului, care reflecta o realitate foarte actuala, in Franta ca si in alta parte, inclusiv in Romania.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)