joi, martie 28, 2024

Norvegienii au Barnevernet, noi, ipocrizie

Cazul familiei Bodnariu a stârnit o veritabilă revoltă românească împotriva Norvegiei, stat care ar fi răpit copiii de lângă mamă fără niciun temei, se spune. În timp ce ancheta e în desfășurare, numeroase voci acuză statul norvegian de manevre ce ar putea fi calificate cel puțin absurde: la televizor o doamnă isterică opinează că națiunea norvegiană este atât de degenerată încât a ajuns să răpească copiii cu sânge proaspăt ai altor țări.

Toată această revoltă, națională și nu numai, se petrece fără a arunca privirea măcar o clipă în curtea propriei țărișoare. Cred că e important să ne întrebăm de ce în România instituțiile care ar trebui să se ocupe de protecția copilului par să fie copleșite și să nu facă față numărului de copii aflați în situații critice. Acest articol nu se referă la situația familiei Bodnariu, ci la reacția pe care aceasta a stârnit-o în România, la ipocrizia celor care contestă instituțiile altor țări.

Uitându-ne în curtea noastră românească, vedem copii cerșind în fiecare zi. Pe străzile din București, poți întâlni copii mici și foarte mici care nu sunt niciodată la școală, ci pe stradă, la semafor, cerșind. Și pentru că unii români miloși le dau câțiva bănuți, copiii sunt trimiși de părinți în fiecare zi în același loc. Vedem copii care trăiesc în condiții inumane, care nu au mers nicio zi la școală, copii care nu au niciun viitor, vedem copii folosiți și abuzați de părinții lor, copii care nu au parte de educație pentru că sunt trimiși de părinți să muncească. Mulți copii români sunt răpiți în fiecare an, devenind victimele traficului de carne vie, în timp ce alții sunt vânduți de părinții proprii.

Alții, ai căror părinți au fost ingenioși, merg până la Ploiești cu trenul ducând în brațe un miel care ar putea impresiona pe românii darnici. L-am cunoscut pe Aurel acum o săptămână, în Gara de nord. Aurel are 12 ani, dar statura sa mică te face să crezi că n-a împlinit nici 10 ani. Nu lasă mielul nicio clipă, îi ține cald, pentru că în Gara de nord e una din cele mai friguroase zile ale iernii, iar el e îmbrăcat atât de subțire. Ar vrea să-și cumpere o ciocolată caldă înainte să ia următorul tren, dar nu știe să citească. Îi e rușine când spune asta, se simte din glasul lui. Dacă îl întrebi, spune că nu a fost niciodată la școală, iar rușinea i se citește din glas. E suficient de mare încât să fie afectat de faptul că nu știe să citească. De ce unii dintre noi nu simt revolta când îl văd pe Aurel în gară sau în tren și îi întorc spatele? Poate pentru că el nu pare să fie ca noi, nu pare să fie dintre noi, ci aparține unei alte lumi pe care ne-am obișnuit să o ignorăm.

Doamna Ana locuiește cu cei patru băieți pe un șantier, într-o baracă de metal. Cel mai mare băiat are 14 ani, iar cel mai mic câțiva ani. Locuiesc într-o baracă rămasă în urma unui șantier de locuințe. Iarna își petrec zilele în baraca lor încinsă de la un foc care aruncă un fum gros în încăpere. Cu greu se poate respira. Și totuși cei mici râd și se joacă, se bucură că e cald. Niciunul nu merge la școală. Munții de pământ lângă care locuiesc par să se întipărit pe chipurile lor triste, pe hainele lor. Cel mai mare nu are doar obrajii mânjiți de noroi, ci și o greutate în privirea care-i cade mereu tot în jos. Ca să trăiască, băieții caută metal pe care să-l vândă. Mulți dintre noi îi văd în fiecare zi pe aleile dintre blocuri, îi vedem căutând în gunoaie și încă o dată suntem prea puțin revoltați pentru a face ceva, pentru a reacționa.

Uneori, în zilele mari ale creștinătății, ne amintim că ei există și, în semn de ajutor, le dăruim bomboane și jucării. Ne simțim mândri de fapta noastră, căci suntem cei care aduc binele. Dar gestul acesta nu le va îmbunătăți viața pe termen lung, nu vor avea șanse mai mari la un viitor frumos, decent. În continuare, ei nu vor avea parte de educația pe care o merită și lumea este în continuare nedreaptă cu ei.

Între noi și ei se cască o prăpastie. Noi nu vrem să facem parte din lumea lor, e bine la noi și nici nu vrem ca ei să vină în lumea noastră. Îi lăsăm deci marginalizați pentru comoditatea noastră și aruncăm asupra lor stigmatul aparteneței la o clasă socială inferioară și îi uităm. Societatea în ansamblu îi discriminează și îi antagonizează, fără să vadă în ei copiii lipsiți de noroc sau tinerii de mâine fără nicio șansă la un viitor mai bun.

În schimb, ne revoltă foarte mult atunci când românilor asemeni nouă, cu chipul alb și senin, muncitori în țări străine, li se „răpesc” copiii. S-ar putea spune chiar că revolta aceasta față de situația familiei Bodnariu nu este generată de îngrijorarea față de copii, ci de faptul că alți români se regăsesc în această situație. Ne revoltă pentru că ni s-ar putea întâmpla și nouă. Mai mult, ne împăunăm cu dorința de a-i proteja pentru ideea generală că e bine să aperi copiii, dar de ce îi apărăm numai pe unii despre a căror situație nu știm de fapt nimic – din moment ce ancheta este confidențială – și îi neglijăm pe atâția alții?

Politicieni, jurnaliști își mărturisesc sprijinul nețărmuit pentru familia nedreptățită, pe care o doresc reîntregită, dar nici măcar ei nu luptă pentru crearea unor instituții românești care să se asigure că toți copiii României duc o viață decentă, că nu sunt abuzați, forțați să cerșească, să se asigure că au parte de educație. Adeseori credem, pe bună dreptate, că e mai bine ca un copil să rămână alături de familia lui, în condiții grele, decât să fie instituționalizat, pentru că în aceste instituții, condițiile ar putea fi la fel de grele și, în plus, copiii ar fi înstrăinați de familie.

Trăim într-o țară căreia nu-i pasă de copiii maltratați, chinuiți, abuzați, bătuți. Iar țara aceasta suntem noi toți. România nu îi ajută pe acești copii, nu este preocupată de ei, nu îi sprijină și nu îi scoate din mediul cu adevărat nociv în care ei se află. Pentru niciuna din aceste situații românii nu ies în stradă, deși ar trebui. Și, mai ales, cred că România ar trebui să privească bârna din ochiul său înainte de a acuza alte state de nedreptăți făcute asupra copiilor.

În încheiere, fac un apel la toți cei care se simt revoltați de situația creată de statul norvegian să își folosească constructiv energia pentru a crea instituții românești care să fie capabile să protejeze copiii. Nu putem schimba instituțiile norvegiene, dar putem schimba viața copiilor români.

Distribuie acest articol

122 COMENTARII

    • Si credeti doamna draga, ma adresez autoarei, ca, copii despre care vorbiti nu au aceleasi sanse ca cei cu pielea mai alba sau mai degraba este cazul sa recunoastem ca un anumit grup etnic din Romania nu se integreaza de zeci de ani, de secole. E vina statului? Au „parintii” resposabilitatii, sunt ei responsabili? Isi asuma responsabilitati? Interzice sistemul de invatamant roman incadrearea lor in scoli sau li se interzice scolarizarea? Hadeti ati luat-o pe nota politically correct

      • Stimata doamna autoare, comparati doua probleme complet diferite. Integrarea sociala a unor categorii defavorizate e o alta mancare de peste. Aici vorbim despre interventia institutiilor unui stat in viata unei familii perfect integrate in societate. Despartirea si imprastierea fratilor in mai multe familii, pentru ai salva chipurile de parintii lor, e o masura de o violenta psihologica uriasa, care va produce consecinte ireversibile, pe toata viata. Vreau si eu sa-l cunosc pe parintele perfect, fie el roman sau norvegian. Nu sunt adeptul corectiilor fizice, dar ce li s-a facut sotilor Botnariu va produce urmari mult mai grave decat orice palma la fund sau urecheala. E ca si cum ai vrea sa tratezi pe cineva de platfus taindu-i piciorul, in loc sa-i recomanzi incaltaminte adecvata.

  1. La un moment dat, a avut loc raidul printre aurolacii lui Bruce Lee Aurolacul de la Gara de Nord. Care erau prototipuri ale puştilor maltratați, chinuiți, abuzați, bătuți şi probabil multe altele de care nu se vorbeşte.

    Publicul care nu vrea să facă parte din lumea lor și îi marginalizează ca să nu vină în lumea noastră începe să ragă ca leul: să arunce grenade cu gaze în canale, să îi împuşte cu mitraliera …eventual să îi strângă pe toţi într-o baracă şi să îi ardă de vii, cum se spune că ar fi făcut Vlad Ţepeş.

    Sună destul de stupid ideea că i-ai gaza în masă pe unii pentru faptul că stau prin canale, cerşesc şi câteodată ciordesc vreun portofel, e o pedeapsă disproporţionată faţă de paguba pe care o fac.

    Dar aurolacul e una şi hoţul e altceva. Hoţul caută să îţi fure telefonul mobil sau portofelul în autobuz şi ştii că trebuie să te fereşti de el. Dar odată ce i-a reuşit furtişagul, nu mai poate fi deosebit de oamenii obişnuiţi. Cumpără bere de la Mega Image, plăteşte întreţinerea etc

    Aurolacii au şi ei o putere magică (intolerabilă într-o societate represivă): puterea de a contamina. Prin exemplul lor, prin milogeală, prin faptul că sunt caraghioşi, câştigă o anumită formă de simpatie amestecată cu milă. Nu par chiar aşa de răi, mai mult un fel de sălbatici cărora le dai de pomană şi de care poţi să râzi. Dar dacă sunt amuzanţi, poate că şi ceea ce fac ei e mai mult amuzant şi nu periculos. Aşa încât poate că nu e ceva atât de grav şi intolerabil să fii jegos ca ei, deşi ai casă şi masă (cum fac punkerii). Sau poate că a băga la venă şi a trage pe nas e mai mult o distracţie inofensivă (mulţi drogangii al căror viciu nu se vede pe figura lor). Sau poate că a munci doar ocazional, la negru, e un mod de a câştiga puţinul de care ai nevoie fără a avea program regulat, şefi şi abonament pe RATB; repari ţevile vecinului şi ai bani pentru o săptămână. În timpul ăsta mai cerşeşti de la prieteni câte o bere şi-o ţigară.

    Publicul românesc obişnuit nu dă două parale pe cei care nu au disciplină, program regulat de viaţă şi relaţii sociale şi familiale foarte stricte. În ochii lor, cel care nu face asta e un monstru. „Dacă nu-i e ruşine de nimeni, poate mâine îţi dă în cap.” Aşa încât opusul lor, cei care au o viaţă foarte disciplinată (habotnicii, fie că sunt ortodocşi, neoprotestanţi sau musulmani) sunt respectaţi. Chiar şi de către cei care nu îi agrează şi nu vor să aibă relaţii prea apropiate cu ei.

    • Mi se pare ca ati descris civilizatia. Sigur, pentru elitele trendy astazi civilizatia inseamna imperialism cultural occidental abject care trebuie sabotat.

  2. Bună ziua,

    Întotdeuna adevărul este discutabil. Şi undeva la mijloc.
    Am să dau un exemplu.
    Într-o ţară occidentală, nu dau nume, un copil de aproape 9 ani dă cu şutul în burta mamei cu toată puterea. Asta ca să se răzbune că nu i se face voia. Mama se crispează de durere dar nu reacţionează în nici un fel. Îi spune frumos să nu mai facă asta. Aşa o obligă legislaţia occidentală mult evoluată. Copilul a ameninţat-o că dacă îl bate o reclamă. Mai făcuse asta o dată. De frica repercursiunilor, mama acceptă orice porcărie pe motiv că puştiul e prea mic. Doamne fereşte, să nu cumva să îl afecteze emoţional.
    Prin urmare, nici o exagerare nu e bună, valabilă în ambele sensuri. Legislaţia nu acoperă nuanţele şi se poate aplica în mod abuziv.
    Aseară am urmărit o emisiune legată de ceea ce s-a întâmplat în Norvegia.
    Nu a fost vorba de bătaie sau de trimis pe străzi la cerşit.
    Acolo a fost vorba de faptul că fetele, după ce au fost trase de limbă de către directoare, au spus că sunt disciplinate acasă. NU CĂ AU FOST BĂTUTE. Ultimul copil, bebeluşul are nume biblic. Au reclamat faptul că familia îşi îndoctrinează religios copiii.
    Sunt penticostali. Habar nu am dacă această religie este interzisă în Norvegia. Dacă organele abilitate consideră că această religie, prin implicaţiile ei, afectează negativ dezvoltarea copiilor, atunci înseamnă că trebuia să interzică acest cult la ei în ţară. Dacă nu l-au interzis…atunci nu au nici un drept să ia copiii cu forţa.
    De ce a apelat la protecţia copilului acea directoare? Simplu. I-a atras atenţia faptul că fetele sunt prea cuminţi, s-au remarcat prin rezultatele deosebite, vor activităţi creative şi interesante, au ieşit din marea masă. Şi a tras concluzia că din cauza educaţiei rigide de acasă, aceşti copii sunt forţaţi să iasă din obişnuit. Buuun. Nu era mai bine să rămână la nivelul celorlaţi? Desigur…
    Şi dacă acum copiii sunt separaţi şi daţi aiurea spre a fi crescuţi de cupluri de homosexuali…că doar asta este normalitatea în societatea actuală…credeţi că vor fi mai fericiţi?
    Este o părere.
    Înţeleg că societatea evoluează. Că nu trebuie să fim rigizi.
    Dar ….există un dar …ce ţine de nivelul fiecăruia de înţelegere.
    Recunosc, sunt adepta familiei tradiţionale. Părinţii naturali sunt cei care îşi iubesc copiii cu adevărat. Sunt şi excepţii dar…puţine.
    Doresc tuturor un an bun cu sănătate! Şi cu înţelepciune!

    • E foarte bun comentariul dvs ca ilustratie pentru ce are de spus autoarea. Vorbiti in intregime despre norvegia, occident, penticostali si homosexuali. Despre amaratul ala cu mielul in brate din gara de nord care nu stie sa citeasca nu e clar daca aveti o parere, dar in schimb e bine ca am aflat-o pe cea despre norvegia.

    • Aici e o chestie mai ciudată. Nimeni, norvegian, român, patagonez sau klingonian, nu a zis în această chestiune că ar fi homosexual.

      Astfel încât mesajul început pe subiect derivă spre un ipotetic homosexual care ar mai putea avea şi o familie ne-tradiţională.

      Asta îmi aminteşte de situaţia dintr-o firmă. În care unii voiau cu orice preţ să îl demită pe un tip, şi nu aveau motive legale. Aşa încât născoceau pe seama lui poveşti legate de faptul că e când drogat, când golan, când homosexual, când ţigan, şi în cele din urmă toate la un loc, pentru a-i stârni pe şefi împotriva lui.

      • Comentariul cu homosexualii e pe masura logicii articolului. Adica vorbim despre o familie careia i-au fost rapiti copiii, iar contra-argumentul este „da’ de copiii din Romania nu va pasa?”. La fel de pertinent si logic ar fi fost „dar in Patagonia mor pinguinii” sau „in Bucuresti sunt blocuri cu bulina rosie, ganditi-va mai intai la copiii de acolo”. Astfel de logica stramba se vede in multe locuri la romani, incepand cu gainarul care nu da bon fiscal si pe urma sa plange ca ia amenda de la fisc, invocand argumentul „s-au terminat hotii in tara asta de m-ati gasit pe mine”. Ce are sula cu prefectura? De cand e acceptabil ca un adult responsabil sa vina cu texte de genul „doamna invatatoare, dar si Gigel a scuipat pe jos”? Un rau punctual nu devine mai putin rau sau mai putin important daca aratam cu degetul catre alte rele. Fiecare e liber sa lupte cu raul pe care si-l alege, fie ca e in Norvegia sau in Romania, si nu e nimeni in masura sa prioritizeze la modul general care sunt relele pe care trebuie sa le criticam mai intai. Pe unii ii doare de familia cu copiii rapiti, pe altii ii doare de aurolacii de la noi. Fiecare sa isi vada de revoltele lui, fara a ii judeca pe altii pentru ce aleg sa lupte.

    • sa inteleg ca daca era in Romania, femeia aia de a luat un picior in burta de la copil il snopea in bataie in fata tuturor in parc? cum ar trebui sa reactioneze acea mama? acum legat de Norvegia: in tara aia se tot plimba asa pruncii de la o familie la alta pana ajung toti majori, cu ultimile gadgeturi in posesie si cu bani in conturi personale pentru a putea la 18 ani sa isi cumpere masini scumpe? sau or fi toti pruncii institutionalizati?

      • Bună seara,

        Se pare că articolul a stârnit ceva comentarii.
        Ne-am dat cu părerea mulţi de pe aici. Simple păreri care ţin de observaţiile personale. Nu spune nimeni că deţine adevărul absolut. Revenind la subiect….

        Femeia din comentariul meu de mai sus, care a fost lovită cu brutalitate de propriul copil, putea să îl admonesteze verbal cu duritate şi să-l pedepsească de la gadget-uri sau alte jucărele, să se revolte cumva! Nu să-i zâmbească frumos ca să nu-l afecteze emoţional! De asta zic că sunt nuanţe şi nuanţe!
        Am fost crescută într-o familie de educatori de altă dată. Nu am îndrăznit niciodată să mă adresez nepoliticos părinţilor, dar să îndrăznesc să-i şi lovesc? Pe vremea aceea ceauşistă mult blamată…chiar şi în şcoală…se mânca bătaie la palmă cu linia dacă erai obraznic. Învăţătorii aşa procedau. Nimeni nu i-a reclamat vreodată. Culmea…pedagogii considerau că bătaia e ruptă din rai. Învăţătorii şi profesorii erau respectaţi. Acum elevii se trag de şireturi cu profesorii.
        Vremurile s-au schimbat.
        E libertate, democraţie. Principii educative moderne, de dezvoltare liberă a personalităţii fiecărui individ de cum se naşte. Întrebarea este…cât de liber? Până unde se tolerează libertatea de comportament şi ce rezultate vor fi în viitor?
        Posibil că spuneţi că sunt vreo acritură de profesor învechit. Nici pe departe. Dar observ în jur lucruri.
        Paralela cu România …ce pot spune? O ţară săracă. Mulţi oameni disperaţi care nu-şi mai găsesc nimic de lucru. Trăiesc din alocaţiile copiilor şi din ajutoarele sociale. Nu au haine pentru a-şi trimite copiii la şcoală, în colectivitate, unde ar avea parte de acea gustare gratuită. Mulţi copii cresc şi se dezvoltă văzând disperarea în ochii părinţilor. Prin barăci, trăind claie peste grămadă. Unii merg la şcoală, alţii nu. Indiferent de condiţiile vitrege, simt iubirea de acasă, chiar dacă nu au condiţii.
        Cei instituţionalizaţi? După majorat sunt liberi să se descurce! Fără un acoperiş deasupra capului, într-o lume ce nu le dă posibilitatea să se dezvolte…Desigur că există copii folosiţi de mici…şi abuzaţi, dar exemplele sunt puţine.
        Toate cele foarte bune!

        • Da, si astfel de metode au creat generatii cu capul plecat si creierii varza. Acele generatii, printre altele, sunt cei care au sustinut nomenclatura comunista si esalonul 2 al securitatii in fruntea tarii, ajungand la dezastrul de astazi.
          Si e doar un exemplu. Uitati-va in jur, la coruptia absolut …. naucitoare. Stiu ca multora le place sa spuna ca exista coruptie peste tot, chiar mai mare decat aici. Astea sunt tot aiureli ale celor cu creierii facuti varza de metodele pedagogice descrise. O exista coruptie peste tot, dar nu, nu este la fel de extinsa ca la noi si ca in alte tari de lumea a treia. Diferentele imense dintre banii chiar folositi pentru lucrari publice si sisteme publice sunt vizibile din momentul in care iesi din casa si pana la orice nivel din societatile vestice.
          Putreziciunea din societatea romaneasca de astazi NU este creata de tinerii de astazi – ai abia acum incep sa apara mai puternic pe scena, la urma urmei, cei mai in varsta dintre cei care nu au mai apucat comunismul abia au 26 de ani. Nu, devalizarea tarii a fost intretinuta si sustinuta de generatia „bine educata” de comunisti si „metodele pedagogice” descrise de dumneavoastra. Asa ca m-as abtine de la a spune ca acestea au un efect benefic si ar trebui sa mai invete vestul de la noi cum se face educatie.
          Ceea ce nu inseamna ca acolo se face totul perfect. Diferenta e ca ei ar mai avea de imbunatatit lucruri, la noi e pur si simplu … putred, ar trebui schimbat totul din radacini.

    • Doamna, comentariul dvs. denota atat de mult bun simt si un spirit profund neconflictual incat am fost surprins sa-l descopar.
      Din pacate acest caz extrem de trist este folosit in clipa de fata ca si platforma pentru diverse persoane care vor sa-si vada propriile idei in arena publica. Traumele celor implicati par a fi pe planul secund sau tert.
      Eu va multumesc sincer pentru ca v-ati gandit sa postati si pentru exemplul pe care comentariul dvs. ar trebui sa-l reprezinte pentru noi toti.

    • Presupunand ca exemplul Dvs este real, este un exemplu perfect pentru situatia in care serviciile sociale trebuiau sa intervina IMEDIAT.

      Ce „familie” e aia in care copilul de 9 ani isi bate mama?!? De unde a invatat copilul asa ceva, de la eventualul tata alcoolic care-si cafteste nevasta zilnic cand se intoarce de la oficiul de somaj? Asta e casa de nebuni nu familie si toata lumea are acolo nevoie de terapie – mama, copilul si eventualul „tata”.

      De aia exista servicii sociale, ca asa ceva sa nu se (mai) intample.

    • @liliana
      Ma tem ca le urati altora intelepciunea care va lipseste. Autoarea articolului incearca ( perfect justificat) sa ne puna fata in fata cu nerusinata noastra ipocrizie. Dumneavoastra preluati o situatie izolata (parinti care tolereaza intolerabilul in tarile Vestice), contrapunind-o uneia care reprezinta moneda curenta in Romania. Cu alte cuvinte, calatorul prin capitale europene nu va vedea nicidecum, la tot pasul, copii administrind suturi in burta si capete-n gura parintilor lor, in vreme ce, in Bucuresti, spectacolul dezolant al copiilor abandonati e, practic, ubicuu (pentru cine are ochi sa vada). In plus, daca prin alte parti cainii abandonati s-or fi numind tot „caini comunitari”, copiii abandonati nu se numesc „copii ai strazii”, cum oribil se numeau la noi.
      Cit despre situatia familiei din Norvegia pe care n-o cunosc citusi de putin, ancheta find confidentiala, nu pot spune decit atit: cind socialismul „magnanim” iti da de toate el iti poate, oricind, lua orice. Aviz acelora care viseaza (inclusiv pe platforma contributors) gradinite gratuite pentru copii si alte sisteme prin care cetateanul devine dependent de pomana guvernamentala care ii cultiva si ii perpetueaza lipsa de responsabilitate, statutul de asistat si, mai grav, ceea ce se numeste in englezeste ” a sense of entitlement”.

      • @ Margot – „nerușinata noastră ipocrizie” e alta: probabil peste trei sferturi dintre românii în vârstă de peste 30 de ani au fost crescuți cu aplicarea de pedepse corporale drept metodă educativă. În clasele primare (prin 1975-1980 fiind asta) bătaia cu rigla la palmă se practica ZILNIC în clasă, iar asta la ”Școala de Aplicație”, școala unde făceau practică viitorii învățători. Sigur că nu fiecare copil primea zilnic rigle la palmă, dar cei mai ”neajutorați” dintre ei experimentau asta de mai multe ori pe săptămână. Este stupid să bați un copil cu rigla la palmă pentru că nu a învățat o lecție, dar asta se întâmpla în realitate.

        Pe de-o parte, este profund greșit să folosești violența (și mai ales cea fizică, bătaia) drept metodă educativă. Pentru că bătaia timorează, nu educă. Însă pe de altă parte, este profund ipocrit să consideri drept niște psihopați părinții care mai dau câte o palmă la fund copilului, în condițiile în care acei părinți au fost crescuți cu astfel de metode educative și li s-a spus mereu că așa e bine. E adevărat că vremurile s-au schimbat, e foarte bine că astăzi orice violență asupra copilului este interzisă prin lege, însă orice persoană rezonabilă ar trebui să poată face distincție între o palmă la fund dată copilului și o bătaie administrată cu un cablu electric, de exemplu.

        Există mai multe feluri de bătaie. Nu suntem la baschet, nu orice atingere e fault. Pentru a recunoaște diferența între diversele corecții fizice sunt necesare niște aptitudini psihologice și ceva experiență. Traumatizante psihic pentru copil sunt doar loviturile care îl fac să-și simtă amenințată existența. Loviturile peste față, loviturile peste cap, bătăile programate anticipat, cu rol de pedeapsă etc.

        Însă lua de ureche un copil de 5 ani și a-l trimite în camera lui când el tocmai încerca să-și sufoce cu perna surioara de 6 luni nu e ceva de natură să-i amenințe existența. Astăzi, după 20 de ani, acel copil își amintește că prezența surioarei în casă și atenția pe care o primea din partea tuturor a fost atât de frustrantă pentru el, încât s-a gândit de mai multe ori că ar putea să o arunce în vasul de toaletă și să tragă apa, dar n-a fost prea sigur că n-o să-și dea seama nimeni că el a făcut asta. Se pare că episodul cu urecheala fost singurul lucru care l-a împiedicat să treacă la fapte.

        • Unde mai pui ca separarea unui copil de familia sa e o violenta mai mare decat orice palma la fund. O poate spune si un psiholog incepator. Imprastierea fratilor nu se justifica in nici un fel si produce traume psihologice ireversibile. Cei care compara trasul de urechi(cu care eu personal nu sunt de acord) cu asta ar trebui sa mai reflecte putin.

    • Fiica mea are cele mai bune rezultate din scoala la testul local ( Cito).
      Dupa al 3-lea an la rand cu acelasi rezultat am aflat ca ceilalti parinti ca o considera proasta, murdara ,necuviincioasa dar ca nu e vina ei ci a parintilor.( amandoi avem insumat mai multi ani de scoala decat ei laolalta, despre calificari nici nu mai vorbesc). Inutil sa explic igiena si educatia.
      Nu trebuie sa fii altfel,indiferent ce inseamna asta.

    • Draga doamna, daca nu iti poti argumenta punctul de vedere fara minciuni, las-o balta….la ce TV asculti tu trebuia sa stii ca te pacaleste, de fapt noi avem informatii/propaganda doar din partea familiei respective si penticostalii incolonati, dar nu avem din partea Bavernet…asteapta pana se comunica date credibile. Insa pana si pe blogul fratelui Bodnariiului din tara putem citi, printre randuri, ca mama a admis ca tatal batea copiii, sau ca scoala urmarea comportamentul fetelor de un an…

  3. Prin orașul meu, capitală de județ (”provincie” amărîtă în termeni bucureștenești) bîntuie de ani de zile o persoană cu picioarele întoarse din genunchi la 90 de grade ÎN FAȚĂ. Pentru oricine este clar că nu e vorba de o boală sau accident – chiar și din mîna celui mai prost medic imaginabil ieșea CEL MULT fără picioare. Adică nenorocita ființă A FOST FABRICATĂ (vezi și ”Omul care rîde” de Victor Hugo). Întotdeauna m-am mirat că nici o ”organizație” de stat nu pare să o observe. De fapt, nota bene, nu m-am mirat de fel !!!

    Precizare: nu știu/nu pot decide dacă este țigancă. Și nici nu mă interesează.

    Cum nu mă rezum la simpla miluială ci schimb cu ea și niscai vorbe omenești, acum vreo doi ani aflu, stupefiat, că-i de sex feminin și poartă o sarcină. Imagine de coșmar – nefericita estropiată, care se deplasează precum un păianjen, are o viață sexuală ”normală”. Poate că ”militantele” noastre feministe (gen Olivia Steer și smartwoman) ar avea ceva de ronțăit pe marginea subiectului.

    În aceste condiții întreg scandalul Barnevernet mi se pare un fel de SF de… nișă.

    Bleah !

    • S-ar putea ca gestul de a da de pomană (invalizilor, aurolacilor, ţiganilor etc) să se întoarcă împotriva ta, precum bumerangul.

      În Bucureştiul care nu e provincie amărîtă, a te arăta generos cu ei / ele în faţa unora dintre civilizaţii-disciplinaţi-bisericoşi din cartier „ţi se trece la dosar”: data viitoare când unul din ei se va supăra din pricina unui loc de parcare sau din alte motive la fel de intelectuale, va fi de cel puţin 2 ori mai agresiv şi va ridica volumul sonor ca pe stadion.

      • Exact ce mi-am imaginat: locuind în ”Bucureștiul tuturor mizeriilor” aveți gîndirea atît de deformată încît nu ați perceput mesajul meu – reducîndu-l la… locurile de parcare. O simplificare de-a dreptul simplistă.

        Pe de altă parte vă asigur că am avut și experiențe foarte neplăcute cu indivizi din etnia respectivă – am blocat obrăzniciile aruncînd în joc mai multă energie decît ei. DAR asta nu mă poate împiedica să compasionez prudent, fiindcă spectacolul estropiatei este absolut zguduitor. Și, bineînțeles, fiindcă așa mi-e firea. Nici nu mai insist pe latura creștinească.

        Mă mir că tocmai o femeie nu-mi înțelege poziția. În plus nu mă așteptam ca o anglo-saxonă să mă ia la per tu, deși nu am mioritizat împreună niciodată.

      • Da, sunt foarte posibile experienţele mai neplăcute cu etnia.

        Dar a fi generos şi milos cu aceeaşi etnie (sau cu invalizii, aurolacii etc) în faţa civilizaţilor-disciplinaţi-bisericoşi din cartier „pătează dosarul”.

        Data viitoare când unul dintre aceiaşi civilizaţi-disciplinaţi-bisericoşi se va înfuria (ceea ce, într-adevăr, o fac surprinzător de uşor pentru nişte creştini civilizaţi) din cine ştie ce motiv absurd cum ar fi un loc de parcare, îşi va aminti: „e cel care a dat de pomană ţiganilor şi aurolacilor şi a stat de vorbă cu ei!”

        Şi atunci civilizatul nostru va fi de cel puţin 2 ori mai agresiv şi va ridica volumul sonor ca pe stadion. Sau ca în tinereţile lui, când striga „Ceauşescu şi Poporul!” la mitinguri.

        Dintr-un punct de vedere creştinesc, e cam la fel cu arunca mărgărita… a arunca o bucată de pâine cuiva, cu un porc drept martor.

  4. Avem aici in fond eterna discutie etatisti vs. libera initiativa. Sigur ca un etatist va sustine ca e rolul statului sa se ingrijeasca de nefericitii soartei, sa reglementeze cat si cum iti poti disciplina copiii si sa distribuie copiii dupa vechiul principiu: de la fiecare dupa posibilitati, la fiecare dupa nevoi. Cum sa aiba familia Bodnariu cinci copii iar altele nici unul?

  5. Washington Post despre ipocrizie:
    “resist for a moment the h-word. Instead, ask yourself: Can I think of reasons why decent people might distinguish affirmative action from various other forms of discrimination, or abortion in rape cases from abortion in other cases (even if I don’t find those distinctions persuasive myself)? If not, can I think a little more, since there almost always are such reasonable distinctions (again, even if not fully persuasive ones)? And if I can think of those distinctions, why should we assume that our adversaries actually aren’t thinking of them, too, and are instead being hypocrites?”
    https://www.washingtonpost.com/news/volokh-conspiracy/wp/2015/12/28/freedom-and-hypocrisy/

    • Ba cred că ne putem imagina lejer diferențele pe care le găsesc „oamenii decenți” între „aurolacul” Aurel și cazul Bodnariu: culoarea pielii, originea socială, păcatul original al analfabetismului, inadecvarea totală cu modelele noastre de familiști majoritari. Iar dacă astea sunt motivele, a le numi „ipocrizie” e mult prea blând.

  6. nu prea am idee ce s-a incercat cu articolul asta; sau am, dar nu coincide probabil cu parerea autoarei despre ce-a scris. S-a vrut o paralela, dar nu cred ca s-a reusit; nu vad nimic in comun intre copiii strazii si saracia de la noi cu actul de a lua copiii din bratele unor parinti care pana acum, cel putin din ce-am citit, nu s-a facit dovada ca nu se ocupa de ei, ca-i abuzeaza din vreun punct de vedere. nu prea stiu multe de penticostali, doar ca erau una din cele 13-14 religii admise de statul comunist, ceea ce-mi spune ca probabil nu sunt genul pe care-i sa-i urmaresti si arde pe rug (figurat vorbind), chiar daca probabil sunt genul agresiv in prozelitism. palme la fund iarasi nu-mi sugereaza o motivatie.

    ce pare ca nu intelege autoarea, desi are studii in filologie, o dovada in sine de acuta sensibilitate, e ca romanii se revolta cand vad ca ceea ce considera ei normalitate (familie sigur cu valori conservatoare, fara probleme financiare, cu ceva orientare intelectuala) e desfiintata de ceea ce ei percep cel mai probabil o motivatie ce tine de etnie sau etnie-religie – sa nu uitam ca dupa revolutie nu ne-am indreptat spre secolul 21 cu speranta, ci spre evul mediu cu evlavie..

    sugerez autoarei sa scrie un articol separat (desi ar avea nevoie probabil de o carte-documentar) despre copiii strazii si situatia copiilor saraci de la noi. e o problema mult mai grava care nu poate fi decat minimizata fiind doar folosita cu scop de analogie in situatia familiei romano-norvegiene.

    • @Carp ai spus exact ce gandeam eu numai ca ai folosit cuvinte mult mai bine alese.
      De cand cu acest caz Bodnariu am vazut atatia romani anti pedepse fizice incat imi vine sa cred ca romanii nici nu isi bat copiii. Si ca asta nu este decat un mit.

  7. Acum cateva luni s-a vorbit despre niste sinucideri in orfelinatele romanesti, S-a vorbit putin si lumea a uitat.

    Acum ne ocupam de Norvegia.

    Ce ma indispune e ca vorbim mult mai mult acum despre cazul Norvegiei decat am vorbit atundi despre acele sinucideri. SI hahbar nu am daca nu cumva chiar acum cand scriu un pusti isi tine fata in perna prin nu stiu ce orfelinat uitat de lume in timp ce noi vorbim, vorbim vorbim… despre Norvegia.

    • Despre sinuciderile din orfelinatele romanesti s-ai scris si poate se va mai scrie, daca nu facem nimic. Despre sinuciderile din ofelinatele norvegiene, cu copii luati ca in cazul familie Bodnariu, se scrie acum (si probabil se va mai criedaca nu facem nbimic).

      Cam asta se intampla daca noi stam nepasatori.

      Cat o priveste pe autoare, ar fi curios sa aflu ce anume a facut domnia sa pentur copii pe care acum ii plange ca de, altii si-or gasit drept „cauza” familia de copii din Norvegia.

      • Pai si nu stati nepasatori?
        Adica stam, ca nici eu, nici Dvs, nu facem ABSOLUT NIMIC pentru cei din orfelinate. Ca nu scrisurile pe situri ii ajuta, nici petitiile online. Gura-i de noi…

        • Am votat. Am ales oameni sa se ocupe de asta.

          Dar lipsa de responsabilitate, ascunderea continua dupa institutii si pe baza tehnicilor „fa pe prostul”, ” nu mi-a cerut nimeni’ samd. a condus la aceasta situatie.

          Ceea ce orice cetatean poate face este sa descurajeze presa sa mai scrie despre false probleme (cum e cea cu copiii din Norvegia, sistemul lor fiind… al lor; e cel putin ciudat sa reformezi sistemele altora cand tu nu esti in stare sa ai grija copiii tai…).

          Daca in loc de a cadea in capcana comentarii subiectului „copiii romani din Norvegia luati de stat” – despre care nu stim nimic de fapt, in afara de cateva reportaje su[erdiluate si partinitoare- am semnala clar mass-mediei ca nu ne intereseaza subiectul, ci ca dorm sa stim ce se intampla cu copiii NOSTRI din orfelinate, cu copii NOSTRI din scoli, cu copiii NOSTRI din spitale – atunci s-ar chema ca am fi facut ceva -macar un mm.

          Perfect de accord cu autoarea – sa ne ocupam de barna din ochii nostril.

    • Cu un an în urmă, tot aici pe site s-au pornit atacuri nesimţite din partea comentacilor la adresa aceloraşi norvegieni, pe motivul …suspans …că ei citesc prea mult. Şi că publică prea multe cărţi.

      Motivul real: nord-europenii (norvegieni, suedezi, finlandezi, dar şi olandezi sau belgieni) sunt percepuţi printre români, dar şi printre est-europeni şi printre rednecii din Bible Belt, drept „duşmani ai unui mod de viaţă conservator şi religios”. De unde vine această idee e greu de spus, fiindcă se pare că nordicii sunt la fel de conservatori, zgârciţi şi secretoşi precum un comunist din ultimii ani ai lui Ceaşcă, şi mai religioşi decât românii. Cel puţin când s-au publicat sondajele de opinie, un procent impresionant dintre ei au spus că merg cu regularitate la biserică, în timp ce la noi n-a răspuns afirmativ decât 1 om din 5.

      Puştii din orfelinatele uitate de lume nu au puterea de a afecta în vreun fel sau altul modul de viaţă tradiţional.

      • Vorbesc doar despre ce stiu eu: in Belgia nu e nici o inghesuiala la biserica (excluzându-le pe cele ortodoxe si moscheile), iar preoti nu mai sunt – ce tânar de 18 ani s-ar duce la un seminar catolic in secolul XXI?
        Urmarea: singurii care vin sa tina slujbe sunt africanii, insotiti evident de nevasta/este si (multi) copii, ca tot e casatoria interzisa…

  8. Excelent articol!
    Ar trebui ca cei carora le pasa de copiii abandonati de societatea noastra sa faca mai mult pentru ei. Nu trebuie sa avem prea mari asteptari de la organele de stat ce au obligatia sa o faca. Din pacate aceste institutii, de multe ori, pun piedici organizatiilor care se straduiesc sa dea o mina de ajutor celor amariti. Un exemplu: vin foarte des in control tot felul de inspectori si dau amenzi pentru ca in hrana copiilor nu exista suficiente fructe! S-au taiat finantari de la primarii si singura speranta este in sponsori, in oamenii simpli care vor sa ajute din putinul lor.

  9. Ciudat text. De la titlu apare o disociere intre ei – pozitiv (cine mai e ca ei, cu Barnevernet ?) si noi, obiditii de romani, cu „ipocrizie”. Pe toate canalele de stiri, pe internet, la cea mai firava cautare gasesti zeci de materiale care spun acelasi lucru – norvegienii sunt niste ticalosi . Ei iau copii la intrebari, intr-un mod bizar si prepara din jumatati de raspunsuri o acuzatie, fara a pune in balanta puterea de intelegere si discenamantul unui copil de 5 ani.
    Nu inteleg de ce trebuie sa ne oprim din a ne spune opinia impotriva Norvegiei. Tablourile intermediare, care incearca sa abata atentia de la adevar, cele in care este descrisa viata romanilor saraci, ce cauta aici ? De ce se arunca cu noroi in noi toti, cei care traim aici ? Vina este a celor care manipuleaza sau inghit manipularea – ei sunt masa critica, cei care modifica in rau mersul firesc al vietii – lucru viyibil in ultimiii ani, din cei 26 de la marea lovilutie !

  10. o tara ca o mlastina puturoasa in care daca incerci sa te misti incepe sa puta tot mai tare si te trage in jos
    clasa exploatatilor,cei mai nenorociti indivizi ai comunitati,au ucis,furat,estorcat de la cei ce aveau(ca aveau pe drept sau nu,e alta discutia) in numele luptei de clasa.
    cind in Timisoara si apoi in citeva orase ardelene s au rasculat citiva(foarte putini si acolo in comparatie cu populatia orasului), exploatati ( comunisti si au zis si sint ,au fost, un sfert din populatia romaniei !) au intors armele.azi bogati romaniei sint comunisti capitalizati care pina la revolutia lor isi motivau actiunile criminale impotriva celor care incercau sa l i se opuna cu egalitate si echitate socialista
    greata ma apuca rominilor cind aud de voi

  11. Nu ma refer la ce este in Romania, una esste una si alta este alta.
    Tovarasaaa, da uitati ce face si Gigel! nu este ceva care sa ma motiveze.
    Doresc sa vorbesc de institutii in statele civilizate caci daca dorim sa traim intr-o lume civilizata ar trebyi sa avem parte de ea cat timp nu avem ce ne reprosa. . Daca in spateleBernavetului se va gasi un sistem de coruptie pentru a se realiza adoptii s eu asa cred ca este ca oriunde apare posibilitatea coruptiei nesanctionate Murphy va explica imposibilitatea sa nu vina si aceasta.
    Nu astept cine stie ce de la Ponta dar asteptam de la Merkel, asta-i cestinunea dna Cristina. :)

  12. „Trăim într-o țară căreia nu-i pasă de copiii maltratați, chinuiți, abuzați, bătuți. Iar țara aceasta suntem noi toți. România nu îi ajută pe acești copii, nu este preocupată de ei, nu îi sprijină și nu îi scoate din mediul cu adevărat nociv în care ei se află. Pentru niciuna din aceste situații românii nu ies în stradă, deși ar trebui. Și, mai ales, cred că România ar trebui să privească bârna din ochiul său înainte de a acuza alte state de nedreptăți făcute asupra copiilor.”

    Din fericire, desi romanului obisnuit ii pasa de copiii maltratati sau poate tocmai de aceea, nu iese in strada ca sa ceara infiintarea unor noi institutii de tip lagar de concentrare care sa transforme violenta accidentala parentala in violenta sistematica a statului [iar violenta etatista consta in agresiuni deoppotriva psihice si fizice]. De ce? Cum de rumanul este atat de reticent vizavi de interventia si „grija” statului in chestiuni familiale? Simplu: abia ce am iesit din comunism si inca nu am uitat cat de ‘capabili’ pot fi niste birocrati in materie de tutela. Inca nu am uitat cum aratau orfelinatele si internatele comuniste. Oricat de nociva ar fi strada, noi stim ca cel mai toxic mediu pentru un copil este adapostul asigurat de stat. De aceea, in loc sa cerem interventia statului -pentru ca legile si institutiile ce permit asta deja exista- noi, in majoritatea noastra, preferam sa actionam la fel de ‘primitiv’ ca stramosii nostri, prin interventie directa, acolo unde se poate, asupra parintelui-agresor. Iar metode sunt destule. Pentru inceput se va incerca rusinarea acestuia, moralizarea lui, apoi, daca vorba buna nu merge, se va oferi gazduire temporara victimelor de catre un alt membru al familiei -bunic, matusa, unchi-, iar daca nici carantina nu functioneaza, se va apela la displinarea fizica prin ciomagirea crunta a agresorului de catre un comitet adhoc de rumani de bine vigilenti. Desigur, in anumite cazuri, e necesar un divort. Dar despartirea nu garanteaza incetarea violentelor, din contra: poate agrava situatiunea. Implicarea familiei in protejarea victimelor este insa esentiala. De asemenea, pastrarea de catre parintele bun a tutelei asupra copiilor este absolut necesara pentru recuperarea lor psihica. Daca ambii parinti sunt agresori -o situatie totusi rarisima- si nici familia nu este in stare sa ofere protectie minorilor, acestia vor ajunge insa in strada unde se vor salbatici. De unde se vede ca totusi unii rumani ies in strada si raman acolo. Si e bine ca raman acolo pentru ca provoaca un deranj psihologic oamenilor sensibili si le ilustreaza clar incapacitatea statului de a’si respecta propriile legi si de a asigura un minim de drepturi copiilor aflati in nevoie. Sunt o barna in ochii ipocritilor sensibili care reproseaza celorlalti, familistilor rudimentari, ca nu ies in strada ca sa oblige statul sa faca ceea ce s’a angajat prin lege sa faca. Sunt o barna in ochii junilor ideologizati din generatia crescuta in pampersi care, in pofida realitatii crunte a unui stat neputincios si corupt, cer mai mult etatism, mai multe institutii, mai multa implicare a autoritatii. Adica, cu alte cuvinte, cer ca parintele lor degenerat, abuziv, violent, delasator si nepasator, sa fie si mai prezent in viata fratilor lor inca nedistrusi de tatuc. Logic, nu?

  13. @Cristina Tunegaru

    Perfect de acord cu dumneavostra in ceea ce priveste ce trebuie sa faca statul roman sau societatea noastra in privinta copiilor, DAR:
    – In cazul de fata aveti stiinta de o hotarare judecatoreasca definitiva care sa decada parintii din drepturi sau functionarii decid asta?
    – De ce se demareaza o procedura de adoptie internationala? De ce nu una nationala? De unde atata graba?
    – Credeti ca Barnevrnet este un model de urmat?

    • Adoptiile internationale sunt posibile doar pentru copii pentru care timp de doi ani s-a incercat adoptia nationala (asa ca numai de graba nu poate fi vorba). Iar conditiile pentru adoptiile internationale sunt extrem de restrictive, motiv pentru care acestea sunt foarte putine (in 2014 doar 14 adoptii, in 2013 doar 7, in perioada 2006-2012 niciuna).

  14. Alte voci, alte pareri:
    „Dar în anii 1980, în Statele Unite, a existat o microtendinţă ciudată în rîndul unor asistenţi sociali: aceea de a descoperi în familiile americane obişnuite practici pedofile şi satanice, în care părinţii îşi supuneau copiii sodomizării şi îi sileau să participe la orgii şi ritualuri demonice. Au fost zeci de cazuri, zeci de condamnări la puşcărie grea, zeci, sute de copii traumatizaţi pe viaţă. Unii dintre ei cred şi azi că lucrurile respective chiar li s-au întîmplat. Doar că acele abuzuri sexuale nu au existat niciodată: ele au fost inventate de asistenţi sociali şi apoi, prin „întrebări deschise”, de fapt prin interogatorii dirijate şi ameninţătoare, au fost smulse mărturisiri la fel de dirijate de la copii. Cel mai cunoscut caz e cel din Kern County, din 1982, dar nu e nici pe departe singurul. Părinţii acuzaţi pe nedrept au fost eliberaţi tîrziu, s-au înstrăinat de copii, în schimb cei vinovaţi şi-au văzut de carierele lor, fără a fi traşi vreodată la răspundere. Ei şi-au făcut doar „datoria” – cu exces de zel, e drept, şi au nenorocit nişte oameni. Însă absolut legal.”
    http://www.gheoland.ro/

  15. Doamna Autoare, una-i una, alta-i alta… Tactica dv. este insa stravezie, este din categoria ”Voi vorbiti, voi, care ii omorati pe negri?’
    Revenind la ‘una’ si ‘alta’: printre ‘softurile educationale’ pe care le-ati produs se numara si un copil pe care sa-l fi nascut si pe care sa il cresteti in familia dv.?

  16. Felicitari pentru articol!
    Credeti ca este exclus ca ambii parinti sa isi bata copiii? Sau credeti ca un copil abuzat nu zambeste frumos?
    Acum cativa ani locuiam langa Radu. Radu lucra pe santier, dar fusese si pe la puscarie. Era insurat cu „Balena”, ca asa o striga pe nevasta-sa. Radu o batea frecvent pe „Balena” dar il batea si pe baietelul lor. Dar si „Balena” il batea si il umilea pe bietul baietel. Odata „Balena” l-a scos in pielea goala din apartament si l-a incuiat pe casa scarii injurandu-l: „in p….. matii de copil!”. Copilul ei, evident. Intr-o zi ma intalnesc cu copilul in fata usii, copilul avand mana in ghips si il intreb: „Ce-ai patit? Ai cazut la fotbal?” La care copilul imi raspunde zambind: „A, nu, mi-a rupt-o tata!” Inutil sa mai spun ca politia cand a fost chemata nu a vrut sa intervina, inutil sa spun ca Radu si prietenii lui interlopi amenintau pe toata lumea. Asta este Romania!

  17. Daca tot vorbiti despre ipocrizie, dvs. ce ati facut pentru acesti copii ai strazii?
    Ruth Bodnariu a venit din Norvegia sa-i ajute, dvs. i-ati ajutat in vreun fel?
    Daca raspunsul e nu, inseamna ca acest articol nu a fost scris pentru ca va doare de copiii strazii, ci pentru ca nu suportati ideea ca poporul roman sa doreasca inapoierea copiilor celei care chiar a facut ceva pentru ei.

    • Ruth e acea femeie ce peste cativa ani a decis sa refuze propunerea Bernevet si decat sa stea singura cu cei 5 copii mai bine intr-o institutie sta cu sotul si fara cei 5 copii…..

  18. Daca tot va entuziasmati de protectia copiluiui in Norvegia .. ati dopri si la noi impoztare ca le ei?!
    „Socialism” ca le ei ?

    • În 2016 probabil că nu.

      În 2006 publicul român ar fi vrut ca regimul fiscal al scandinavilor (eufemism pentru: prohibiţie prin supraimpozitare şi control poliţienesc) să se aplice în primul rând automobilelor şi în al doilea rând altor produse populare pe atunci la noi.

      Cam aşa cum în 1977 „unii” idolatrizau ţăranul român al lui Zaharia Stancu de la 1907. Ţăranul era mort şi îngropat de 2 generaţii, iar Zaharia Stancu însuşi nu mai era ţăran, înainte de vârsta majoratului devenise ziarist.

      În România admiraţia funcţionează numai de la distanţă.

      • Kathy Bates

        nu cred ca in 2006 publicul dorea supraimpozitarea automobilelor. La noi automobilul este (si) un obiect de cult … un cult ceva mai popular decat cel al lui Arsenie Boca !

        Iar admiratia de la distnata se datoreaza in cele mai multe cazuri faptului ca ne uitam doar la unele „amaunte” fara a observa ansamblul (cati ani s-a pregatit doctorul X ca sa ajunga celebru, ce „viata” au gimnalstele , sau caeree este nivelul de impozitare din Norvegia).
        SI asa ajungem la o reteta quasi infailibila de esec : dihotomia dintre mijloace si scopul urmarit

        • @ Ghita Bizonu’ – ba bine că nu! Erau pline forumurile de teorie savantă care justifica și de invidie feroce care lăuda taxa auto introdusă de Tăriceanu.

  19. Conform UNICEF in jur de 27% din copiii din Romania traiesc sub pragul de saracie.Mai mult de unu din patru.Dupa legea din Norvegia ar trebui institutionalizati pentru ca familiile nu le pot asigura o existenta decenta.Si astia nu sint copii ca aia din articol.Sint copii din familii normale cu parinti care muncesc cinstit.Atunci sa li se ia copiii pentru ca nu reusesc sa asigure din munca lor o viata decenta copiilor.Poate asa facem si noi o civilizatie ca-n Norvegia.

    • Lipsesc destule în România, însă nu o ”civilizație” ca în Norvegia. O ”civilizație” menținută prin măsuri coercitive nu e civilizație, e dresaj.

  20. Întreg textul mi se pare o deturnare esențiale a subiectului ridicat de situația familiei respective. Poate că are priză la indivizii fără o minimă formare într-ale logicii, însă, venind din mediul educației, este o aberație cât cuprinde.

    În raport cu familiile din Norvegia, se pune problema dezmembrării violente a unor familii, fără niciun fel de evaluare riguroasă, de către o organizație semi-privată, care primește bani grei pentru fiecare caz. Deci o fac la normă. Familii care-și văd de copii, teoretic bine asimilate în societatea norvegiană, nu pleava.

    Copiii abandonați sau exploatați de la noi sunt cu totul altă discuție, fiindcă e taman pe dos. Sunt nedoriți sau utilizați fără milă, dar nu foarte diferit de felul în care-și întrebuințează și un sistem socialist nordic tinerii cetățeni. Să vorbești despre asta în același context seamănă cu interviul tipic unde o biată băbuță, întrebată de subiectul X (unde X nu e legat de pensie), răspunde: da, dar pensia…

    Greșeala fatală pe care viziunile de genul ăsta o comportă este că pun societatea ca ansamblu înaintea indivizilor, dreptului lor de a avea o familie disfuncțională, de unde apoi bieții copii să plătească și pentru păcatele părinților. Valabil și invers. Dar ce legătură are privarea unor oameni care nici măcar nu se califică în categoriile defavorizate de dreptul de a avea o familie și de a o crește conform propriilor convingeri, de dreptul la o judecată cinstită și amănunțită înainte de aplicarea oricărei rupturi semnificative și așa mai departe?

    Luați de undeva un dram de claritate, că aveți nevoie. E o problemă care ne privește, mai ales că țările scandinave sunt adesea propuse ca model de societate și educație chiar la noi, unde rădăcinile, compoziția etnică, trăirea și în speță personajul colectiv nu are nicio legătură cu acela norvegian, finlandez, suedez sau danez. O măsură perfectă pentru toți? N-aș prea crede.

    • „Familii care-și văd de copii, teoretic bine asimilate în societatea norvegiană, nu pleava.

      Copiii abandonați sau exploatați de la noi sunt cu totul altă discuție, fiindcă e taman pe dos. ”

      Ba e fix aceeași discuție: cum ne organizăm ca societate pentru a-i apăra pe cei care nu se pot apăra. Și avem opinii foarte contondente despre cum se organizează alte societăți, deși a noastră, unde avem toate pârghiile, are după orice criterii rezultate execrabile.

      Textul nu afirmă că abuzurile românești justifică eventualele abuzuri norvegiene. Ci că atitudinea noastră e una schizoidă, că vrem să schimbăm legea unor țări îndepărtate invocând valori pe care ignorăm să le cerem de la propria societate și instituții. Acceptăm ca „pleava” să cerșească la semafor și să devină țintele proxeneților la scară de fenomen statistic, dar ne inflamăm când un caz neclar ar putea constitui un abuz.

      „Capra râioasă cu coada pe sus.”

        • Nu e un lucru bun, să fii atât de lăcustă încât să te legi de patru litere (nu e țara, deșteptule, precum vezi, în rest am diacritice în postare că nu mă doare mâna să scriu românește, minte sclipitoare ce ești!).

          Dincolo de asta, nu, nu e vorba despre cum tratezi grupuri sociale care NU VOR să se integreze, să plătească vreo taxă și să-și facă obligații cu un job stabil, dar care în schimb beneficiază de alocații peste alocații și pensii de handicap pe care-i cheltuie pe alcool. E vorba despre o familie neproblematică, medie, care, ca și aici, are părinți care lucrează, plătesc taxe, au grijă de copiii lor și, până la proba contrarie, deviază de la ruta ideală fiindcă ar fi aplicat vreo palmă unui copil din când în când. Spre deosebire de vasta majoritate, care sunt părinți perfecți.

          Discuția e o deturnare mizeră. Vrei să discutăm ce facem în legătură cu aurolaci, în legătură cu familiile de țigani cerșetori aciuați pe unde li se pare că pică mai bine, în legătură cu hoții, cu bețivii sau cu familiile de țigani care au în spate o tradiție, practică meserii onorabile, fac școală și cotizează și ei la stat? Hai să nu mai aruncăm conceptele la grămadă, să nu ne mai folosim de alte subiecte pentru a spune ce avem de spus, iar dacă tot abordăm o problemă, să rămânem în sfera ei.

          Nu e vorba despre a dicta altei țări ce să facă, ci despre obligația de a ajuta cel puțin un cetățean român aflat în dificultate peste hotare prin toate mijloacele legale și umane posibile. Atât.

          • domnule tara,chiar daca supozitia cu nickul a fost gresita, sinteti un patriot romin
            si aveti si discurs; nu cred ca ar ajuta nimic sa dialoghez cu dvs

      • Este prima data cand comentez pe subiectul acesta pentru ca observ ca multi oameni chiar nu inteleg esenta. Nu ma intereseaza daca acel copil este sau nu maltratat, ci ma intereseaza ce cetatenie are acel copil. Daca acel copil este roman, atunci autoritatile norvegiene pot doar sa sesizeze autoritatile romane si sa expulzeze familia sau sa aresteze parintii si sa trimita copii acasa. Nu ai dreptul sa retii un copil al altui stat pentru faptele parintilor, asa ca fac pipi pe legile lor atata timp cat acestea intra in contradictie cu drepturile omului si legislatia internationala. Sigur daca respectivii copii sunt cetateni norvegieni atunci discutam de jurisdictia autoritatilor norvegiene si nu trebuie sa facem altceva decat sa „amendam” politic „derapajele” care incalca drepturile omului.

      • @ Stelian Ene – copiii fam.Bodnariu nu cerșeau la semafor, da?

        Există măsuri foarte necesare pentru copii din familiii dezorganizate sau pentru copii care cresc prin canale, însă aceleași măsuri sunt complet deplasate când e vorba de niște copii care merg zilnic la școală și dorm zilnic acasă. Indignarea față de evenimentele din Norvegia are la bază faptul că în România acea familie nu ar fi trecut prin așa ceva.

        Dar dacă sunteți de părere că românii nu au dreptul la un punct de vedere cu privire la ce se întâmplă în alte țări atât timp cât în România nu e totul roz, puteți să vă păstrați aceeași părere și pe mai departe, nu se supără nimeni. Problema ar fi că pe forumul ăsta comentează oameni care își cresc copiii într-o manieră mai mult sau mai puțin asemănătoare cu fam.Bodnariu, nu oameni care și-au abandonat copiii prin canale sau îi lasă să creșească la semafor.

        Pe ansamblu, România e destul de înapoiată față de restul Europei și are mereu nevoie de modele din care să se inspire. Iar până la actualele evenimente, Norvegia părea un astfel de model, în timp ce acum e clar că nu e. Sigur că un copil crescut fără tată și bătut zilnic de mamă cu coada măturii poate ajunge la concluzia că mai bine decât statul nu știe nimeni să crească copii, însă majoritatea oamenilor nu au astfel de experiențe personale și au aflat cu destul de mare surprindere ce se întâmplă cu o problemă de care se ocupă statul, într-o țară considerată până acum de ei civilizată.

        • ” Indignarea față de evenimentele din Norvegia are la bază faptul că în România acea familie nu ar fi trecut prin așa ceva. ”

          Nu. Indignarea are la baza faptul ca nu e drept si nu e benefic nici pentru copii, nici pentru parinti

      • 1. Cristina Tunegaru: „În încheiere, fac un apel la toți cei care se simt revoltați de situația creată de statul norvegian să își folosească constructiv energia pentru a crea instituții românești care să fie capabile să protejeze copiii.”

        2. Stelian Ene: „… atitudinea noastră e una schizoidă, că vrem să schimbăm legea unor țări îndepărtate invocând valori pe care ignorăm să le cerem de la propria societate și instituții. Acceptăm ca “pleava” să cerșească la semafor și să devină țintele proxeneților la scară de fenomen statistic, dar ne inflamăm când un caz neclar ar putea constitui un abuz.”

        Sa lasam Norvegia neomarxista si sa raminem la Romania dezorientata, fiindca noi, cei ceva mai batrini, „been there, done that” (am trecut prin asa ceva), adica stim foarte bine in ce hal poate sa degenereze „grija fata de om” a statului socialist: uniformizare alimentara, vestimentara, locativa, control ginecologic inopinat si obligatoriu, restaurante inchise la ora 22, legitimare si perchezitii corporale discretionare (fara nici un mandat) in plina strada, prin restaurante, gari, trenuri sau chiar in casele oamenilor, copii spalati pe creieri, tunsi scurt si indoctrinati in scolile de stat (totul era de stat), crese saptaminale (ca parintii proletari sa poata lucra in 3 schimburi in fabrici si uzine), umilirea publica in sedinte a „oamenilor muncii” reclamati de neveste la Partid etc. etc.

        Admiratia oarba a hipsterimii romane pentru Norvegia si Suedia dovedeste doar ignoranta unor tinerei care nu au calcat niciodata pe acolo altfel decit calare pe internet sau pe reviste porno date din mina in mina.

        Drumul pe care au luat-o la vale ca niste sinucigasi drogati suedezii si norvegienii (drumul pierzaniei neomarxiste si al fauririi „omului nou”) duce exact acolo unde a dus si marxismul economic: la tot mai mult STAT (control al populatiei), la tot mai multa teroare, la tot mai multa egalitate in saracie si la tot mai putina libertate. Adica la faliment national. Daca pretul barilului de petrol ramine la nivelul actual, norvegienii vor avea foarte curind o mare problema: vor trebui sa reinvete sa pescuiasca, fiindca asta le-a fost indeletnicirea de baza din care au trait sute de ani, ca cei mai saraci dintre scandinavi si din toata Europa de Vest, pina acum vreo 40 de ani cind au gasit petrolul si totul s-a schimbat.

        Revenind la Romania, veti avea mult si bine de asteptat pina sa faca statul ceva bun pentru cetateni. Mi-e teama ca riscati sa muriti de batrinete la 120 de ani fara sa puteti identifica o astfel de fapta.

        Nu va mai uitati inspre guvernul Ro! Pierdere de vreme. Faceti stinga imprejur si priviti inspre Românași, Sălaj, fiindca asa arata viitorul, daca mai exista unul, pentru romani:

        http://www.voceatransilvaniei.ro/cum-arata-complexul-social-de-12-000-000-de-lei-care-se-deschide-in-acest-weekend-este-cel-mai-mare-din-transilvania-foto/

        Sint sigur ca acum aflati ca in Transilvania exista un astfel de complex, de-a dreptul impresionant, pentru copii si batrini. Si, zice stirea, nu e singurul din Transilvania.

        Cititi articolul, uitati-va la poze si spuneti cite sute de milioane ar fi costat complexul daca investitorul ar fi fost guvernul Romaniei… Probabil ca numai software-ul ar fi costat o suta de milioane…

        P.S. Ca sa nu fie neintelegeri: nu am nici o legatura cu satul Românași, Sălaj, nu am fost niciodata acolo si nu sint nici macar crestin-ortodox.

        • Hipstării nu sunt orbi. Dimpotrivă, sunt conştienţi că e vorba de uniformizare alimentară (pe care în zilele noastre nu o numesc raţie sau cartelă, ci vegetarianism pe care l-ar impune cu forţa), control ginecologic inopinat şi obligatoriu, restaurante închise la ora 22, legitimare şi perchezitii corporale discreţionare (fără nici un mandat) în plină stradă, prin restaurante, gări, trenuri sau chiar în casele oamenilor, umilirea publică în şedinţe a “oamenilor muncii” reclamaţi de neveste la Partid. Dacă stai să citeşti cam ce vrea un hipstăr, tipul vine şi cu completări. Cum ar fi să scoată jandarmeria în stradă cu kalaşnikoave şi să împuşte pe cine nu se conformează.

      • Din ciclul occidentalii e buni noi e răi şi ciocu mic. O ruşine de comentariu. Cu un Barnevernet în România, vom vedea că se poate şi mai rău: copiii străzii vor rămâne tot ai străzii, dar şi copiii noştri, prin grija statului, vor ajunge tot ca ei.
        Dealtfel, sunt curios dacă aveţi copii.

  21. Nu în ultimul rând, vă informez că orice țară în general are nevoie întâi de toate de oameni cărora să le pese unii de alții, nu de insituții. Obligația duce la aberație, înțelegerea, dragostea și căldura pot însă duce la convingere și transced orice formalism organizațional.

    • Foarte bine spus. Am senzatia ca de multe ori, „statul” nu doreste asta, ci doreste oameni fara empatie, care pot fi manipulati mai usor. Asta e si efectul luarii copiilor de la parinti. Viitori adulti cu tulburari psihice.

  22. Cred ca sunt doua probleme separate.
    Prima tine de drepturile individuale si familiale, in ce conditii statul trebuie sa intervina radical intre peretii unei familii, a doua tine de problema ajutorarii persoanelor fara acces la resurse, in saracie extrema.
    Am citit cazul Bodnariu.
    Sunt acuzati de violenta fizica. Pedepse corporale , corectii fizice aplicate copiilor . Ramane sa vedem probele administrate in Justitie. Insa strategia de interventie este in opinia mea, neadecvata, de departe se vede ca viata copiilor nu era in primejdie, aveau o rutina stabila, erau hraniti si iubiti in felul lor de catre parinti.
    Cred ca s-ar fi putut aborda o alta cale, graduala de interventie cu etape de sensibilizare si educare a parintilor respectivi, care sa-i constientizeze si despre consecintele psihologice a corectiilor aplicate. Mentalitatea Eu te-am facut, eu te omor nu isi are locul intr-o educatie normala.
    Referitor la tratarea institutionala a copiilor, care sunt dezradacinati de familii, sunt consecinte si mai grave in etapele de dezvoltare ulterioare. Copilul pachet, care la fiecare cativa ani zboara dintr-un domiciliu provizoriu in altul, parintii adoptivi nu sunt neaparat cea mai buna solutie in toate cazurile, orori de genul agresiunilor sexuale.

    Pentru cine e interesat la ce conduc politicile aplicate fara cap, de catre functionari zelosi le recomand vizionarea documentarului Enfants de la DPJ https://www.youtube.com/playlist?list=PLE873012C6B32D921 .

    Tot in Canada, a fost nevoie de peste 100 de ani ca sa se stopeze (dupa unii autori, genocid cultural) fenomenul scolilor rezidentiale, unde copii de indieni din rezervele indepartate erau obligati de Stat ca de la varsta de 5 ani sa fie educate in pensionate, departe de parinti, familie si comunitate, tocmai in numele asigurarii unei educatii decente de tip occidental. Tragedii umane enorme s-au petrecut, ultima scoala a fost inchisa recent in 1996.

    Tardiv, Guvernul si-a asumat partea de responsabilitate si a prezentat scuze(si solutii) acelor comunitati, https://www.aadnc-aandc.gc.ca/eng/1100100015657/1100100015675 dar cu toata bunovainta actuala, pretul platit de unii oameni si unele familii e mare, sunt generatii care nu stiu cum sa se comporte ca si parinte, probleme de droguri etc.

    Ceea ce vreau sa punctez, drumul spre iad e pavat cu bune intentii, nu exista solutii general aplicabile pentru probleme individuale, fiecare caz trebuie tratat in parte cu toata consideratia respectiva.

    Ceea ce face Barnvernet-ul e inuman, in multe din cazuri.

  23. Mi se pare ca faceti un lucru urat aici, chiar daca in fond aveti dreptate cu copii abandonati din Romania. E aceeasi logica nociva intalnita des pe la noi, daca faci ceva esti acuzat de ignoranta in alte cele. Cele doua cazuri n-au nici o legatura una cu alta; nu vad ce au copiii abandonati cu copiii lui Bodnariu. Si inca ceva copiii de care vorbiti nu pot fi salvati cu unu cu doi – vorbiti la general de mii de copii – pe cand in cazul concret a lui Bodnariu (ca si cazuistica) solutia este simpla. As putea merge mai departe, spunand de ce va deranjeaza pe dm-voastra simpatia fata de cazul Bodnariu, dar nu cred ca are sens… Numai bine!

  24. “Dar gestul acesta nu le va îmbunătăți viața pe termen lung, nu vor avea șanse mai mari la un viitor frumos, decent”

    “În schimb, ne revoltă foarte mult atunci când românilor asemeni nouă, cu chipul alb și senin, muncitori în țări străine, li se „răpesc” copiii.”

    Cu alte cuvinte, chiar daca suntem milosi si facem ce putem pentru a insenina viata cuiva care are nevoie de ajutor, este lipsit de sens si fara rost. Cu toate acestea, avem tupeul sa ne dam cu parerea, sa ne manifestam suportul pentru o familie. Ce conteaza ca unul dintre “obiectele” confiscate are 4 luni si este (era) alaptat ? Autoarea, tot femeie, poate mama, stie ca exista lapte praf. Pana la urma, i se face un bine mai mare, mai organizat, mai reglementat.
    Bun, suntem ipocriti si incercam sa remediem. Evoluam de la binele individual, facut dupa cum ne duce capul si buzunarul si trecem la binele plenar, cel facut de INSTITUTII. Atunci vom afla ca ne chinuim fara rost, in Africa exista copii care nu au ce manca. Suntem dublu ipocriti! Remediem si asta, mergem in Africa. Atunci vom afla ca in China treaba este mai nasoala, acolo sunt vanduti, sunt folositi pentru prelevare organe si in general sunt milioane de copii cu probleme. De acolo esti trimis in India si esti facut triplu ipocrit, etc.

    Empatia trebuie exprimata cu demnitate, fara patos, intr-un cadru reglementat. Interventionismul, chiar cel exprimat pe retele sociale si concretizat in cateva demonstratii, trebuie inabusit, trebuie sa te simti rusinat ca nu te-ai gandit sa sustii o cauza de culoare diferita. Mi-e si frica sa spun simt ceva pentru femeile din Koln, vor aparea link-uri cu femei agresate chiar sub nasul meu! Daca simt cumva mila pentru cele agresate local, sunt trimis in Orient, sa vad acolo cum este. Etc.

    De fapt, cine sunt eu sa simt mila, sa incerc sa fac ceva? De asta se ocupa statul si cativa bloggeri alesi pe spranceana. Rusine mie! Ma duc chiar acum sa depun mila la un ONG, la o institutie. Eu nu sunt demn de asa ceva.

  25. Framintatul vorbeste, in general, despre ceea ce crede ca e important de facut, caci de facut se ocupa, de fapt, altii.
    Dar ipocrita e inclusiv preocuparea asta cu deosebire fata de copii desi napastuitii sint de toate virstele. Sigur, ideea e ca copiii n-au vina si nici capacitatea de a intelege dar ca ei sint viitorul si asa mai departe. Asa aste, cu siguranta, dar asta arata cit de ipocriti sintem fiindca ne-am invatat sa gindim cum e bine dar sa facem cum ne taie capul. Si asta in timp ce ne place sa „simtim crestineste”.
    Pe strazile Romaniei sint multimi de oameni bolnavi, fara un loc unde sa puna capul si fara viitor. Cei mai multi dintre ei au ramas fara viitor inca de cind au fost copii sau tineri. Azi au devenit invizibili caci trecem pe linga ei dar nu ii mai vedem.
    Sintem din cale afara de grijulii daca nu chiar fricosi daca-i vorba de soarta noastra – noi o numim pe asta „grija fata de oameni” –, fiindca votam mereu si obsedant cu stinga, desi stinga in genere si politicienii sai sint nascute din aceleasi… framintari.
    Si mereu sint altii de vina si ne place sa credem ca sintem depasiti de problema dar, in realitate, sintem doar… framintati. Haituiti prea adesea de gindul bun, obosim, avem insa grija sa parem mereu proaspeti. Comentariile noastre au verva si nerv, nu iertam nimic. Doar faptele ne cam lipsesc.
    Exemplu: daca-i vorba de oamenii strazii, pentru a suna la un numar de urgenta, si acela creat inital pentru hingheri – 0219844 – trebuie mai intii sa fie frig de sa crape pietrele.
    Eu caut de ceva vreme un numar la care sa pot semnala cazul tragic al unei intregi tari atinse de o boala grava, incurabila.

  26. Dacă tot vorbeşti despre ipocrizia românilor (presupun că te referi la toţi românii fără excepţie), tu ce anume ai făcut concret pentru copii străzii ? În afară de articolul ăsta mediocru care putea fi scris şi de un copil de clasa a doua. E uşor să arăţi doar cu degetul. Dar pentru copii tăi faci ceva ? Pentru că în cazul ăsta vorbim despre o familie care beneficiază deja de toate condiţiile posibile pe care probabil puţini români şi le permit în România, nu vorbim despre copii străzii din Norvegia. Tu doar ai aruncat mâţa moartă din curtea Norvegiei în curtea mizerabilă a României. În amandouă cazurile, problema e tot la noi. Lipsă totală nu doar de empatie, dar şi de solidaritate pentru alţi semeni aflaţi în dificultate şi despre care nu cunoaşteţi NIMIC !

  27. Ideea articolului este sa nu ne risipim excesiv energia si timpul cu ce se intampla in Norvegia, in conditiile in care nu stim prea bine ce se intampla acolo si chiar daca am sti, nu putem influenta ce se intampla acolo, fiind o alta tara si o alta cultura, ci sa ne folosim energia si timpul pe care le avem pentru a imbunatati situatia copiilor din tara noastra, pentru ca, teoretic, este in puterea noastra sa o facem.
    Articolul nu zice sa facem la noi ca in Norvegia sau ca e bine acolo. Sigur e un abuz ce au facut ei, putem fi empatici, putem protesta, putem incerca sa ajutam, dar sa nu ramanem fixati pe cazul asta, ci, daca tot am ajuns la subiectul protectia copilului si s-a creat atata valva sa fim empatici si cu copiii din Romania si sa facem ceva in acest sens, dar ceva care conteaza, o bomboana de Craciun fiind insuficient.
    Cam asta inteleg eu din articol si sunt de acord.

    • Românii sunt excesiv de empatici în anumite chestiuni, în care se pot identifica ei înşişi cu personajele.

      Contraexemplu: în cazul românului condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri, comentacii au spus (punând la un loc mai multe comentarii) cam aşa: „Tipul trebuie să fie executat prin spânzurătoare, dar nu fiindcă a umblat cu droguri. Asta e legea lor, îi priveşte pe ei, cum noi avem puşcăria, ei au altceva. Trebuie să fie executat fiindcă e un cocalar care pozează arătându-şi muşchii şi lanţul la gât, şi dacă ar fi reuşit să scape cu pachetul de droguri ar fi revenit în ţară cu un sac de bani, şi-ar fi făcut vilă şi maşini în satul lui, ar fi pretins că el e mare jmecher, mafiot şi om de afaceri, şi i-ar fi umilit pe românii de rând, care muncesc cinstit.”

      Publicul se pune în locul unora care au avut de-a face cu parveniţi. A căror obrăznicie e o pagubă minoră în 2016, dar în 2006-2007 funcţiona altfel. E o mare diferenţă între o ţară cu salariul minim pe economie de 1200 de lei şi una cu 390 de lei.

      Nimeni nu ţine să se pună în locul copiilor străzii, de asta puţini le arată milă. Pensionarii săraci, cerşetorii invalizi sunt mai aproape de mentalitatea unui om obişnuit – e de ajuns să îţi pierzi locul de muncă printr-un ghinion neaşteptat ca să ajungi în sărăcie. Copiii străzii sunt golani, ciorditori, drogaţi, aurolaci. Au avut ghinionul să se nască unde nu trebuie, dar, din punctul de vedere al restului lumii, s-au complăcut (nimeni nu le dă vreo soluţie logică de a-şi schimba soarta).

      Cum a spus Kathy mai sus, dacă le dai de pomană, publicul te urăşte: „de ce te faci prieten cu ţiganii şi aurolacii?”

  28. Nu are nimic de-a face ipocrizia din Romania cu abuzul statului norvegian asupra copiilor

    Sa le luam pe rand. Saracia din Romania naste mostri, Cu privire a cresterea copiilor romanii nu-s nici macar iporciti; Isi asuma deschis, in majoritate, primitivismul. Are asta de-a face cu abuzul si arbitrariul norvegian?
    Saracia din Romania naste mostri. „Ana care traieste in baraca” nu poate fi acuzata ca-si abuzeaza copii doar pentru ca traieste in baraca. Abuzul incepe acolo unde copiilor le este refuzata educatia. Si iarasi poate nu parintii sunt primii abuzatori. Aducerea in dicutie a saraciei argument pentru extragerea din familie este ea insasi ipocrizie. Daca ar avea bani „Ana cae traieste in baraca” ar putea sa-si creasca copiii. Trebuie sa prezumama asta. Daca, noi ca societate, avem bani sa ajutam acei copii, trebuie sa-i ajutam fara a-i lua de langa mama lor.
    Da! in Romania se petrec abuzuri asupra copiilor si da! sunt muuult mai multe decat in Norvegia. Ar fi penibil ca sa sustin contrariul.

    Si totusi statul norvegian e abuziv:

    In cazul abuzului asupra familie Bodnariu nici macar n-as putea cere ca acei copii sa se intoarca – definitiv – in familie, Pentru ca nu conosc detaliile. Poate chiar sunt niste parinti abuzivi si copii trebuie extrasi. Ceea ce cer insistent e ca statul norvegian sa nu foloseasca arbitrariul (si deci abuzul). Ei trebuie sa-si schimbe legea asa incat o diecizie (oricare ar fi ea) sa fie executorie in urma unui act de justitie si sa poate fi supusa unei cai de atac.
    Daca parintii sunt lasati liberi iar copii sunt extrasi din familie statul comite din start un abuz: fie copii nu trebuie extrasi din familie si e un abuz asupra lor si a parintilor fie parintii trebuie condamnati pentru rele tratamente si lipsa condamnarii e iarasi un abuz.

  29. Despre ipocrizie, as adauga ceva despre romania:
    -ca sunt 60 mii copii abandonati, institutionalizati. Da, nu s-a schimbat mare lucru de la caderea comunismului.
    Sunt peste 100 de mii de copii in care stau doar cu bunicii (nu, parintii!! au decis sa ii lase acolo).
    -sunt 25 de mii de copii si adulti institutionalizati in centre de recuperare psihomotorie drogati medicamentoasa, NICIUNUL recuperat. Da, astia sunt handicapatii nostri
    -sunt cateva mii de copii ce cersesc in tranvai, in gara.
    -sunt 63% din copiii romani loviti periodic de parinti. Si nu le place.
    -sunt 17% din copii care abandoneaza scoala pana la majorat. Unii ajung in clasa a4a analfabeti, invatatoarea nu i-a invatat nimic….

  30. Chiar daca dna Tunegaru admira norvegienii cu Barnevernet-ul lor, cred ca o face din ipocrizie (spune ca o avem), pentru ca multi au alta parere:

    „Un grup de avocati, fosti judecatori si profesori de drept, profesori de psihologie si doctori din cadrul The Nordic Comitee for Human Rights a realizat in decembrie 2012 un raport intitulat „Child Removal Cases in Sweeden and the neighbouring nordic countries”. (1)

    „Din experienta noastra profesionala, rezulta ca mai ales familiile tinere, monoparentale, cu o slaba educatie sau situatie materiala precara, familii cu probleme de sanatate sau parinti imigranti sunt tintele serviciilor sociale din Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda. De asemenea, parinti avand credinte filozofice sau religioase care nu par sa fie acceptate politic sunt deseori declarati drept parinti nepotriviti, care determina inevitabil serviciile sociale, actionand la sfatul asistentilor sociali, sa mute copiii din familiile lor si sa-i plaseze in familii surogat. Totusi, chiar si parinti cu o buna educatie si cu profesii bune au experimentat interferenta asistentilor sociali in viata lor privata si de familie. Inca din anii 80, un mare numar de familii au parasit Suedia pentru a-si proteja copiii de plasarea in custodie sau in case de copii. Numerosi critici se refera la aceste cazuri numindu-le <> din cauza sumelor mari de bani care se platesc parintilor adoptivi, in timp ce altii folosesc termenii <> din cauza ca atat copiii, cat si parintii lor sunt invariabil traumatizati”, se arata in raport.”
    (dintr-un articol de pe HN semnat de Dan Tapalaga.)
    Chiar trebuie sa privim cu admiratie timpa tot ce vine de la altii?

  31. Stimata doamna, ati vrea sa va ia Barnevernetul copiii(daca aveti), si dupa un an, doi, tribunalul sa decida ca dumneavoastra sunteti o mama perfecta iar copiii dv. au fost luati in mod abuziv?

  32. Ceea ce distinsa autoare înțelege a fi ipocrizie reprezintă, de fapt, o indignare primară, parte integrantă din ceea ce ne face cu adevărat oameni și esența apropierii între noi ca ființe în general, apoi cupluri, familii. Singurul semnal de alarmă ar fi fost absența unui asemenea sentiment, destul de evidentă în țările multpreadezvoltate, al căror model ne gândim să-l preluăm, unde sistemul este un scop și nu un mijloc de facilitare a viețuirii, unde cultura ascunde agonia spirituală, care duce la netrăire și în cele din urmă sinucidere, unde civilizația impusă abuziv naște frustrări și se transformă în psihoze dintre cele mai sinistre, dar tolerate ca efect secundar, un „paradis” orwellian cu note din ce în ce mai propunțate de Huxley, care ar fi putut la fel de bine face un subiect de batjocură dulce-amară semnată de frații Ștrugațki, Ilf și Petrov, dar mai ales un veritabil reper kafkian.
    Viața apare în durere și sânge, dar și cu multă bucurie. Din păcate, la fel de des se sfârșește la fel, însă fără împlinire.
    Într-o societate cu ambiția de abolire a primelor două, care definește clar limitele bucuriei, cvadratura cercului pentru o fațadă curată, de bună calitate, a te întreba unde anume mai rezidă și viața devine un demers deloc absurd. Pentru că dacă te primbi prin Oslo, Zurich, Helsinki sau Copenhaga și nu vezi mizerie pe jos, e logic, sub rezerva echilibrului universal, să te întrebi, unde stă ascunsă.
    Ceea ce mă duce la o notă optimistă: dacă la noi mizeria încă se vede peste tot, avem speranță. Și mai dă-le naibii de ieșiri în stradă, așteptări legislative, „să ni se deie”, că vrem (sic!).
    Dacă te nemulțumește situația, tot ce trebuie să faci e să scoți capul din propriul cur (că în fond, dacă n-ai vrea societatea idilică în primul rând pentru tine, nici nu te-ar prea interesa, sincer vorbind), să te uiți bine în jur, iar când vezi că-ți stă în putere cu un minim deranj să ajuți pe cineva, să o faci. Atât de simplu este. Nu e nevoie de petiții, de marșuri cretinoide, de slogane seci și „awareness”/conștientizare, nici de schimbarea unor lepre cu alte lepre dintr-o categorie estetică mai apropiată de preferințele toamnă-iarnă 2015-2018, ci pur și simplu să facă fiecare bine, cât poate, fiindcă puterea exemplului nu poate fi întrecută de nimic.

  33. Ce articool dezamagitor :( Mi-o amintesc pe autoare din alte articole, pline de reflectii de bun-simt, candoare, idealuri etc. Mi-o amintesc pe Larisa, de ex, eleva despre care ne scria deunazi. Incerc sa o pastrez deci in memorie pe autoare cu acele articole prin care mi s-a parut ca mai avem la catedra oameni inimosi, oameni tineri cu entuziasm si idealuri. Iar nu prin articolul asta care e total neinspirat. E neinspirat pentru ca utilizeaza trucuri literare si emotionale pentru a ne livra ideea ca abuzurile norvegienilor sunt de fapt manifestari civilizate la care noi nici nu putem visa. E neinspirat pentru ca e patetic si apasa doar pedala sensibilitatii. E neinspirat pentru ca opereaza ceea ce in logica se cheama sofism prin analogie. Adica stabileste echivalente dupa criterii care nu coincid (chiar daca se intersecteaza). Am citit un comentariu excelent, al lui Gogol. L-as duplica, daca nu m-as teme ca obosesc prin asta pe cei care l-au citit deja. Scria acolo ca fiecare are lupta lui. Fiecare sa incerce sa remedieze bucatica lui. Nu ierarhizam – cauze mai bune unele decat altele… nu avem noi dreptul sa le prioritizam. Cu alte cuvinte, baietelul cu mielul din tramvaie este problema noastra, durerea noastra romaneasca, trebuie sa luptam sa o eradicam, dar asta nu inseamna ca sistemul norvegian nu are mari probleme. Legiferarea pana in amanunte orweliene a metodelor de crestere a copilului duce la situatii suprarealiste, absurde. Citeam ca unei familii de englezi imigrati in Norvegia li s-a luat copilul pentru vina dezordinii alimentare, el incepand sa sufere de obezitate. Ok…sunt eu insami profesoara. Am in prezent in clasa, la dirigentie, o eleva care mananca haotic, mult si numai prostii. Ceilalti o jignesc cu tot felul de apelative. E deci nu doar un risc pentru sanatate, ci si o trauma psihica. Am incercat sa semnalez ca s-ar cuveni o grija mai mare in alimentatie, apelul la un nutritionist etc. Chiar daca ii consider responsabili pe parinti, cum ar fi sa li se ia copilul din aceasta pricina? Cum ar fi sa imi fie dat mie in grija, de ex (chiar imi doresc sa adopt, intr-o buna zi) – l-as creste in respect pentru alimentatie si sport, dar cu siguranta nu l-as iubi precum familia biologica. Este incredibil. Cititi ”Omul recent”, Patapievici are argumente geniale (si expresie geniala) pentru aceasta deraiere a omului modern, om care pare sa aiba de toate, numai simtul masurii si discernamant, nu. Este incredibila tendinta asta de maxima intruziune a sistemelor asa-zis civilizate in viata privata, sisteme care vor sa ne niveleze, sa ne faca pe toti la fel, niste cetateni functionali, recitatori de mantre. Brrr! Dupa logica asta a norvegienilor, din corectitudine politica, am risca sa ajungem la cenzurarea lui Creanga, pentru ca a scris ca, dupa furtul cireselor, a fost batut de tata-sau. Sau la cenzurarea lui Preda. care, ce sa vezi, isi lua si el uneori corectia fizica, dar a scris Morometii din admiratie pentru figura tatalui. Nu l-a inteles initial, apoi a ajuns aproape sa il venereze.

  34. A aparut in presa raspunsul ambasadei Norvegie care este asa cum era de asteptat unul foarte corect nu numai politicaly ci si pe fond .
    Legislatia lor pare a fi buna cu cateva observatii dar spetele se rezolva individual in relatia cu autoritatle sau in justitie ,observatii prezentate in notele din textul raspunsului ambasadei.

    Legislativ relatiile intre state pe tema protectiei copilului inca nu sunt reglementate in nOrvegia caci Norvegia nu a ratificat inca Convenției de la Haga 1996 , in acest sens Guvernul a solicitat Parlamentului să consimtă la ratificarea acestei conventii

    Intrucat deja nu mai se poate gasi cu usurinta raspunsul oficial al ambasadei(pozitia oficiala a acesteia) fiind inlocuit cu opinii , parereri etc si pentru pastrare sa la vedere transcriu aici acest raspuns la care m-am referit deja iar sublinierea prin bolduire imi apartine:

    „În contextul globalizării și creșterii migrației, un număr fără precedent de mare de copii și familii cu cetățenie străină sunt în contact cu serviciul de protecție a copilului din Norvegia. Mulți dintre copiii care locuiesc în Norvegia au părinți provenind din țări diferite și legături familiale în mai multe țări.

    Informații generale
    • Serviciul norvegian de protecție a copilului se aplică tuturor copiilor din Norvegia, indiferent de istoric, naționalitate și stadiul de rezidență. Interesul superior al copilului reprezintă principala preocupare în activitatea serviciului de protecție a copilului.

    • Serviciul de protecție a copilului este în primul rând un serviciu care vine în ajutorul copiilor și al familiilor. Sistemul de protecție a copilului acordă o mare importanță relațiilor de familie și continuității în creșterea și îngrijirea copilului. Premiza de bază este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinților lor.

    • Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale este responsabil de politica generală de protecție a copilului. Serviciul local de protecție a copilului din cadrul municipalităților se ocupă de cazurile de protecție a copilului. Ministerul nu are nicio autoritate de a interveni sau de a da indicații serviciilor de protecție a copilului în cazuri individuale de protecție a copilului.

    • Norvegia a asimilat în legislația sa Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Conform acesteia, statul în care se află copilul are datoria de a-l proteja pe baza legislației sale.

    • Legea Protecției Copilului este considerată prioritară prin Legea Drepturilor Omului. Interesul superior al copilului este de asemenea asimilat în Constituția Norvegiei, secțiunea 2014.

    • Autoritățile norvegiene au obligația statutară de a păstra confidențialitatea asupra informațiilor privitoare la cazurile individuale de protecție a copilului, pentru a asigura dreptul la viață privată atât în cazul copiilor, cât și al părinților. Din acest motiv, nici autoritățile de protecția copilului, nici autoritățile centrale norvegiene nu pot comenta asupra detaliilor din cazurile individuale de protecție a copilului.

    • De cazurile de protecție a copilului se ocupă Serviciul de protecție a copilului la nivelul municipalităților; acest serviciu nu poate primi instrucțiuni din partea ministerelor. La nivel regional, Guvernatorul districtual verifică activitatea serviciilor de protecție a copilului.

    • Respectând cadrul Convenției de la Viena privind relațiile consulare din 1963, misiunile diplomatice străine din Oslo pot oferi asistență cetățenilor lor în cazuri de protecție a copilului.

    Statistică
    • În fiecare an, aproximativ 53.000 de copii primesc diverse forme de ajutor din partea Serviciului de protecție a copilului din Norvegia. Mai mult de șapte din zece astfel de cazuri au reprezentat măsuri de asistență voluntară pentru copii și familii. Ajutorul poate fi acordat sub formă de sfaturi sau îndrumare a părinților cu privire la practicile parentale, consiliere, ajutor economic, grădiniță, etc.

    Ordine de plasament
    • Un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecție Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz. În plus, ordinul de plasament trebuie să fie necesar și în interesul superior al copilului.
    Nota mea: sa nu apara ca este dat doar ca fiind necesar …în interesul superior al copilului. susa potentiala de mari abuzuri-exact ca si inlegislatia inca pseudocomunista de la noi

    • Acțiuni precum violența fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament. În Legea de Protecție a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei.
    Nota: constatam ca problema religiei nu este invocata dar constatam de asemenea ca se pun pe acelasi plan violenta fizica sau psihica fara a fi definita cu rele tratamente nici alea definite si cu abuzul sexual(desigur lucru normal acolo unde pedofilia esteaproape tolerata

    • Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimțământul părinților, este întotdeauna o măsură de ultimă instanță. Un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre țările cu număr scăzut de copii aflați în îngrijire alternativă.

    • Părinții au dreptul la un proces echitabil, inclusiv un avocat plătit de către guvern, dreptul de a fi audiați și de a contesta decizia Consiliului la Tribunalul Districtual. O dată pe an părinții au dreptul să depună cerere pentru revocarea ordinului de plasament.

    Adopții
    În mod normal, părinții de plasament nu își adoptă copiii pe care îi au în plasament. Adopția reprezintă o măsură foarte radicală, care presupune ruperea tuturor relațiilor legale dintre părinți și copii. Acest lucru are loc în foarte puține cazuri. Condiții stricte trebuie îndeplinite pentru a adopta un copil împotriva voinței părinților.

    Nota:asadar in nici-un caz facuta cu mare viteza

    • Serviciul de protecție a copilului,în mod normal, nu va demara procedurile de aprobare a adopției împotriva voinței părinților, în cazurile în care corelarea cu legea imigrației nu este clară sau în cazurile în care este clar că părinții și copilul nu au rezidență permanentă în Norvegia.
    Nota: Care este situatia fam Bodnariu fata de acest articol?

    Convenția de la Haga din 1996
    • Guvernul a solicitat Parlamentului să consimtă la ratificarea Convenției de la Haga 1996 privitoare la protecția copiilor. Ratificarea va oferi o protecție sporită copiilor în cazurile unde este implicat mai mult de un singur Stat, și va deschide drumul spre o mai bună cooperare internațională pentru prevenirea și rezolvarea cazurilor de protecție a copilului.

    Multumesc celor care s-au ostenit sa urmareasca ceva tehnic fara figuri de stil sau sentimentalisme retorice inutile.

    „Acţiuni precum violenţa fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament. În Legea de Protecţie a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei”, se consemnează în răspunsul publicat de Ambasadă.

    „Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimţământul părinţilor, este întotdeauna o măsură de ultimă instanţă. Un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre ţările cu număr scăzut de copii aflaţi în îngrijire alternativă”, a mai accentuat Ambasada.

    În ceea ce priveşte adopţia contestată de reprezentanţii familiei, procedura este considerată de autorităţile norvegiene una extrem de dură, în această ţară fiind foarte rare cazurile în care s-a întâmplat ca un copil să fie primit „cu acte” în familia de plasament, mai ales împotriva voinţei părinţilor naturali.

    „În mod normal, părinţii de plasament nu îşi adoptă copiii pe care îi au în plasament. Adopţia reprezintă o măsură foarte radicală, care presupune ruperea tuturor relaţiilor legale dintre părinţi şi copii. Acest lucru are loc în foarte puţine cazuri. Condiţii stricte trebuie îndeplinite pentru a adopta un copil împotriva voinţei părinţilor. Serviciul de protecţie a copilului, în mod normal, nu va demara procedurile de aprobare a adopţiei împotriva voinţei părinţilor, în cazurile în care corelarea cu legea imigraţiei nu este clară sau în cazurile în care este clar că părinţii şi copilul nu au rezidenţă permanentă în Norvegia”, se mai arată în replica oficialilor norvegieni.

    • Erata: Ce urmeaza in final dupa multumirile bolduite, sunt niste elementeextrase din raspunsul ambasadei, ramase din neatentie de la momentul redactarii textului, fiind redundante. Scuze.

  35. O femeie este batuta violent de sot. A doua zi femeia face o plangere la politie. Politia il amendeaza pe sot iar acesta furios se duce acasa sa se razbune. Acesta find un caz tipic in Romania.
    In Norvegia, acelasi caz, sotul primeste interdictie, pana cand se termina ancheta. Doar o sesizare face diferenta intre viata si moarte.
    Asta este si in cazul copiilor unde legea este mult mai aspra.
    Ganditi-va ca in cazul femei din Romania ar fi un copil. Viata lui ar fi pusa in pericol. Protectia copilului ia acesti copii pentru a-i proteja.
    Dar noi romanii toleram violenta in familie, pentru noi asta nu e o crima, pentru noi este crima ca aceasta institutie protejeaza copii pana la terminarea anchetei.
    Daca se dovedeste ca barbatul din Norvegia si-a batut copiii, nu ii mai vede si el risca puscaria si asta pentru ca norvegieni nu tolereaza violenta.

    • iar daca judecatorul decide ca institutia a gresit ii va returna( sigur cu sechele ptr copii, pacat) pe cit sint de profesionisti ,ma indoiesc ca au gresit.
      ceea ce vezi azi in romania despre acest caz e dovada clara a diferentelor culturale,intre o tara aflata in topul tarilor lumi in privinta protectiei copilului,a familiei si a drepturilor omului si o tara de oameni primitivi , dar jmekeri, care a fost construita ca o vatra de ieroi

      • Singura chestie pe care o omiteți este că „demografia” norvegiană a dus la legile respective, nu invers. De asta nu există comparație, fiindcă nu vorbim despre cum să construim bărci mai bune sau autostrăzi, unde avem materii prime clare, bine definite, ci mai degrabă despre modelarea socială. Unde, în primul rând, nu avem cum să ne comparăm, dată fiind și diversitatea etnică și culturală incomparabil mai mare în România față de țările nordice. Nu poți să iei ideile de-acolo ca pe o matriță și să le trântești la noi, ci trebuie să vii cu un model complex, adaptat, viabil și în primă fază acceptabil ca să ajungi unde vrei în 50, 100 de ani. Aia necesită gândire, planificare, expertiză, probabil mai multe resurse decât ne-am gândi, din păcate, să alocăm.

        Cât despre părerea dumitale despre mine, nici nu pot să-ți spun ce părere proastă am eu despre cei care se iau de un pseudonim și califică o înșiruire de idei fără nici cea mai vagă argumentație. Exact genul de etichetare rapidă pe care o fac și echitabili B când smulg sugari de la sânul mamelor, fiindcă ei, în profesionalismul lor și luminați de litera bine buchisită a legii locale, nu au cum, pur și simplu nu au cum să nu știe mai bine decât oricine altcineva. Pe stilul, întâi măciuca-n figură, pe urmă întrebările. Bravos.

        Dar știi o parte faină, la care poate ne gândim mult prea rar? Oricât ne ragem în cap unii altora pe net, unii admiră vestul, alții estul, alții nimic, alții totul, dacă ne-am întâlni pe stradă și unul ar avea o problemă, celălalt l-ar ajuta. Suntem faini și noi, cu toate defectele generale și personale pe care ni le găsim. Eu zic să nu ne bazăm pe legi și pe stat să ne forțeze să fim mai buni, ci pe noi. Numai așa poți forța și statul să fie mai bun și mai pe placul tău, zic eu.

        • de ce ma provocati ? v am intuit, dvs v ati facut o parere despre mine, io chiar ca n am chef de discursuri
          citesc fitzuici de romanica si deseori vad informatiile trunchiate si manipuilatoare de acolo; e normal atunci ca omul bine intentionat sa judece apoi in urma a ceea ce a fost informat in prealabil.deci exista categoria oamenilor ignoranti ! e vina lor ? io zic ca in parte da ; norvegieni au doua limbi oficiale, iar engleza este vorbita de majoritatea ( va rog ! nu pe stil rominesc; ci cursiv) apoi,cetateni republici romania sint construiti cu anumite matrite sociale. ei au alte valori morale; patria si partidul le au fost mama si tata.
          exista apoi postaci; pe astia ii deosebesti prin discurs; uneori sint atit de jmekeri ca joaca ptr dreapta da ca sa cistige stinga. si sint atit de multi ca ma intreb de unde dracu atitia bani !? de;! azi faci mai mult cu cuvintul decit cu sabia.
          stiti domnule tara ce m a surprins la nordici !? joaca si ei uni contra altora( au de altfel competitii doar intre nordici) dupa terminarea jocului, se bucura impreuna invingatori si invinsi, cum la noi fac doar copii.

    • @ Leonard A – după asemenea comparație emoționantă, mai spuneți-ne un singur lucru: în opinia dvs., viața copiilor fam.Bodnairiu era în pericol? Că la teorie și comparații false nu ne întrece nimeni.

  36. Doamnă, lăsaţi-ne cu cotiturile dogmatic pro-occidentale. Chiar dacă avem atâţia copii în situaţii nenorocite în România, asta nu înseamnă că nu avem voie să ne indigneze abuzurile Norvegiei. Că trebuie să facem ciocul mic.
    Nu trebuie să facem ciocul micul nu din solidaritate cu familia Bodnariu sau din orgolii naţionale, ci ca să nu existe niciodată în România un Barnevernet sau ideea că statul este mai competent decât familia în creşterea copiilor.
    Să spunem Răului pe nume, indiferent cât de „sexy” ar suna modelul scandinav, occidental, etc.
    Copiii răpiţi de Barnevernet aveau o situaţie foarte bună. Atâta le-ar mai lipsi copiilor români, o instituţie ca Barnevernet care să-i nenorocească şi pe cei mai norocoşi dintre ei pe motiv că au luat palme la fund sau au ţipat la ei părinţii.
    Principiile care stau la baza legislaţiei norvegiene în acest domeniu sunt greşite, imorale şi subversive, fiind orientate împotriva familiei. Ele vor distruge în cele din urmă societatea occidentală – de fapt o fac chiar sub ochii noştri.
    Ele răstoarnă raporturile de autoritate părinte-copil, practic i se interzice părintelui orice act de autoritate. În plus, sunt legalizate ingerinţe poliţieneşti grave în vieţile personale ale oamenilor, iar copiii sunt transformaţi în mici Pavlik Moruzov. Deloc baze sănătoase pentru viitorul societăţii.

  37. …de departe, diferențe mari între un sistem și altul și în ceeace privește abordarea, dar și rezolvarea problemelor legate de protejarea copiilor! Categoric grija statului norvegian se manifestă foarte concret și plenar. Problema care se pune, probabil (aproape sigur) de mai mult timp, este cea a exceselor pe care le face Barnevernet (n-am spus abuzuri!) în această politică de protecție a copilului! Politică de stat, nu? Civilizat?! …desigur, în măsura în care Barnevernet este și ea, ca instituție (concepție și metode), o exprimare a statului civilizat.

  38. Și uite așa, merg lupii noștri dacici să le facă propuneri norvegienilor cum să schimbe legea, ca să poată trăi liniștite și familiile române din Norvegia, trăgându-și de urechi, pedepsindu-și și pălmuindu-și copiii în continuare, în țara în care norvegienii nu își mai bat nici câinii, și asta încă din secolul XIX. Incredibil…

    Cum mă aștept ca ai noștri să facă presiuni pentru a afla mai multe informații despre anchetele în curs, ceea ce statul norvegian nu oferă nimănui pe durata anchetelor, delegația română se crede mai presus de lege și caută să o schimbe printr-o vizită la norvegieni. Eu aș vrea sa îi vad pe români stând acasă, doar de dragul imaginii românilor ce traiesc în acea țară.

    Le-aș scrie norvegienilor să îi invite pe români în alea 3 zile la o tură prin fiorduri, la schi și la vizionat balene. Știu un loc bun! Că și noi, când vin turiști pe la noi, le împuiem capul cu cât de frumoasă e țara noastră, încercând să ascundem gunoiul sub preș. Iar dacă străinul zice ceva de rău de noi, imediat ne ofuscăm. Facem ditamai circul mediatic pentru niște români de care oricum nu multora le pasă, stricând relațiile diplomatice dintre România și Norvegia.

    Ii doresc delegației române să se întoarcă fix cum vor ajunge în Norvegia: legea e lege și e egală pentru toată lumea! Vreți o țară ca afară? Trăiți ca afară și adaptați-vă sistemului în care trăiți!

    • credeti ma ca si io ma gindeam cind am citit stirea, ca iara o dau in bara patrioti romini
      auzi tu ! sa mearga gheroghe si ion sa i intrebe pe aia ce fac cu rominasi lor ? ha ha
      astia amu chiar cred ca ” neamestecul in treburili interne” ii numa ptr romanica
      probabil parlamentari rominilor vor sa i ia Acasa pe Botnari

    • @ Un roman in Suedia – și despre acuzațiile de viol formulate de Suedia împotriva lui Julian Assange ce-ai putea să ne spui? Când bărbații devin homosexuali și femeile fac turism sexual în țările mediteraneene încă din anii ’70, ție ți se pare că trăiești într-o țară de oameni sănătoși la cap, cu legi făcute pentru bunul mers al societății?

      Oferirea de servicii sexuale e OK, dar solicitarea lor e infracțiune, asta e legea căreia îi faci tu apologia? Cât privește sfatul adresat altor români de a rămâne acasă, ăsta e unul dintre românismele tipice.

      • Era mai greu de observat comentariul meu de mai sus, despre situația dintr-o anumită companie. În care unii voiau cu orice preţ să îl demită pe un tip, şi nu aveau motive legale.

        Aşa încât născoceau pe seama lui poveşti legate de faptul că e când drogat, când golan, când homosexual, când ţigan, şi în cele din urmă toate la un loc, pentru a-i stârni pe şefi împotriva lui. Niciuna din acuzații nu avea legătură cu activitatea lui profesională.

        Eu personal nu-i pot suferi pe nord-europeni (nu doar pe norvegieni, pe toți nordicii) din pricina faptului că sunt zgârciți, modești, formaliști, secretoși și închiși în ei, ”fiecare (băștinaș, nu migrant) cunoaște pe fiecare”. Manii tipice ale unui comunist de la noi, și care ieșeau în evidență atunci când comunistul era profesor; cea mai dezgustătoare categorie socială crescută în acel mediu. Până și milițienii aveau momente când păreau mai simpatici.

        Dar asta are foarte puțin de-a face cu niște chestiuni care se rezolvă pe cale legală.

        La fel cum în acea firmă nu ar fi trebuit să fie luate în seamă acuzațiile care nu aveau treabă cu activitatea profesională a învinuitului. Dar, pentru că ei erau români și nu norvegieni, se întâmpla altfel decât ar fi trebuit.

  39. Ce logica e asta? „Daca la noi in tara se intampla lucruri rele, n-avem nici un drept sa nu fim de acord cu lucrurile rele din alte parti”.??? Ce legatura are una cu alta? Ce legatura avem noi, care protestam impotriva unor astfel de abuzuri, cu copii care cersesc? De unde stiti cum traim noi si ce facem? Ce legatura are familia Bodnariu cu copiii care cersesc? AI lor cerseau? Minte n-aveti, dar macar putina rusine?

    Barnevernet nu ia copii care cersesc, care traiesc prin canale etc. IA COPII DIN SANUL FAMILIEI. In cazul de fata, copii care nu aveau semne de violenta sau de neglijenta.

    Ce ati facut pentru acele categorii de copii pe care le amintiti? Cine va opreste sa faceti, sau sa faceti mai mult?? Nu e asta cea mai mare ipocrizie? Sa cereti ALTORA sa faca ceva? Si cand FAC CEVA pentru niste copii luati prin abuz din familie, ii mai si acuzati de „ipocrizie”.

    Practic orice am incerca sa facem bine, dvs. o sa ne acuzati de „ipocrizie” pentru ca uite cate ALTE rele sunt in tara noastra. Ciudata „logica” si definitii aveti.

    „Mai mult, ne împăunăm cu dorința de a-i proteja pentru ideea generală că e bine să aperi copiii, dar de ce îi apărăm numai pe unii despre a căror situație nu știm de fapt nimic – din moment ce ancheta este confidențială – și îi neglijăm pe atâția alții?”

    E mai bine sa ne „impaunam” cu dorinta de a-i neglija? E mai bine sa nu facem nici una, nici alta, doar sa impaunam cu articole sterile pe bloguri? Stim destule ca sa ne dam seama ca e un abuz.

    De ce ii aparam pe ei? Pentru ca asta se intampla acum! Si pentru ca e un caz nemaiauzit. Orice am face, oricand puteti intreba „da’ de ce asta si nu cealalta?”.

    „Trăim într-o țară căreia nu-i pasă de copiii maltratați, chinuiți, abuzați, bătuți. Iar țara aceasta suntem noi toți.”

    De ce nu vorbiti in dreptul dvs.? Sau cel mult in dreptul persoanelor pe care le cunoasteti? De ce vorbiti in dreptul altora?
    Cat de bine ne simtim, cat de virtuosi, cand vorbim numai generalitati, iar cand apare un caz concret, ziceti ca de ce nu ne ocupam de alte cazuri. Numai cei care sustin familia Bodnariu sunt „tara asta careia nu-i pasa”?

    Ia mergeti dvs si faceti ceva pentru toate cazurile pe care cu atata „sensibilitate” le-ati observat. Poate daca o sa va vedem EXEMPLUL, nu numai palavrageala sterila, va vom urma si va vom ajuta. Nu mai pierdeti timpul scriind tampenii si criticand pe cei ce vor sa ajute familia B., cand acest timp poate fi folosit pentru a ajuta atatia copii sarmani din Romania.

  40. Eu cred ca articolul e corect. Numai cine nu vrea, nu e de acord cu el. In acelasi timp, citind pe sărite comentariile, nu poti sa nu vezi cat de departe de text sunt cei mai mulți comentatori din punctul de vedere al înțelegerii textului. Am citit numai la Maria un rezumat al textului, aceasta comentatoare fiind poate si ea mirata de câte i s-au pus in gura dnei. Tunegaru.
    Ca de multe ori, ce se vede imediat este lipsa de pragmatism la romani : Care este rostul discuțiilor despre acest caz din moment ce acei oameni se afla sub autoritatea unor legi pe care noi nici nu le știm bine si nici nu le putem influența? Niciunul. Nici un rost absolut.
    Rostul e poate de origine psihologică, fiindcă orice discuție aici despre acei oameni nu își are sensul decat pentru înșiși comentatorii. Si de aici poate medita fiecare la ce l-a împins sa aibă o atitudine si mai ales ce atitudine.
    Dna. Tunegaru, sper sa nu va lăsați descurajata si sa mai scrieți aici.

      • am aflat azi de la unu mihaiu ca patriot nu inseamna doar etnie romineasca si credinta ortodoxa, da si sa fi fost lovit de parinti cind ai fost mic
        pe mine m o ferit dumnezo sau parinti sa patesc asta, asa ca am scapat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Tunegaru
Cristina Tunegaru
Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedagogic și de realizarea unor softuri educaționale pentru disciplinele în care sunt specializată.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro