joi, martie 28, 2024

O altă perspectivă în chestiunea greacă

Cu câteva zile în urmă, domnul Papandreou, primul ministru al Greciei, a „surprins” forurile europene şi comunitatea internaţională propunând a supune consultării populare soluţiile identificate de UE pentru chestiunea greacă. Din perspectiva comunităţii internaţionale, a UE în particular, iniţiativa a fost catalogată in extenso, aşa încât nu sunt necesare dezvoltări suplimentare.

Acţiunile domnului Papandreou nu pot fi însă motivate numai de obligaţiile internaţionale asumate de ţara sa, ci, în primul rând, de responsabilitatea faţă de Grecia, faţă de soarta, rolul şi locul ei în viitorul imediat şi pe termen lung, inclusiv în arena europeană. Asupra acestei perspective doresc să mă opresc, pentru a arăta că implicaţiile abordării elene sunt mai largi şi mai subtile decât ar părea la o primă vedere.

Este cert faptul că, în ultima vreme, primul ministru elen s-a regăsit într-o poziţie de neinvidiat: ţara sa a fost ridiculizată de mai toţi partenerii şi aliaţii tradiţionali şi tratată ca un elev fără potenţial sau speranţă. I s-a sugerat Greciei să-şi vândă insulele, să transfere colectarea taxelor către terţi sau chiar să intre sub umbrela unui protectorat, care să-i gestioneze finanţele sau economia. Demersul primului ministru s-a înscris în ordinea firească a lucrurilor: un stat suveran european decide singur şi democratic cu privire la viitorul său, chiar, sau mai ales în contextul în care se confruntă opţiuni extreme.

Domnul Papandreou, încrezător, cel puţin la nivel declarativ, în maturitatea propriului popor, a părut a reaminti tuturor că politica dictatului, fie şi pentru raţiuni înalte şi binele comun, nu reprezinta un argument în sine.  Adversarul căzut la pământ nu poate fi umilit încât opţiunea de a se afunda şi mai tare în propria-i nenorocire să nu i se mai pară de neimaginat. Poate că Europa a făcut prea puţin în ultimul timp pentru a arăta că este partenerul Greciei. UE nu poate exista în afara parteneriatului, negarea acestei componente subminează fundamentul însuşi al construcţiei comunitare. Fără ideea de parteneriat, Grecia ar putea să nu aibă suficiente motive pentru a fi interesată de un viitor comun în actuala formulă politică şi instituţională. Acesta este, de fapt, substratul tumultului politic din ultimele zile.

Domnul Papandreou a dat Greciei şansa să-şi recapete, măcar în parte, respectul de sine, mutând centrul de greutate al dezbaterii de la molotov la ştampila de vot. Dincolo de considerentele legale sau de oportunitate, nimeni nu poate pune la îndoială dreptul unui popor de a-şi face auzită şi respectată vocea prin intermediul votului; în Europa cel puţin, acesta este un acquis intangibil.

Panica generată de eventuala respingere, la urne, a soluţiilor europene arată interdependenţa, inevitabilă, între statele membre UE. Deşi astăzi acest lucru nu pare evident, şi UE are nevoie de Grecia, aşa cum şi Grecia are nevoie de UE. Nu însă cu orice preţ! Dezastrul Greciei va avea cel mai probabil consecinţe drastice asupra celorlalte economii europene. În timp ce pentru Grecia perspectiva este sumbră oricum, ceilalţi actori europeni mai au o şansă, cu condiţia ca Grecia să accepte o strategie comună, integrată. Domnii Barroso şi Van Rompuy reafirmă dorinţa menţinerii Greciei în zona euro, cu condiţia implementării angajamentelor deja convenite, în timp ce, miniştrii unor state membre invită, mai mult sau mai puţin voalat, la ieşirea Greciei din UE, cu totul. Pe cine vor crede grecii mai degrabă? A considera că Grecia nu are opţiuni în afara soluţiilor europene ar fi o naivitate. Falimentul Argentinei, cu un deceniu în urmă, nu o împiedică astăzi să se afle în avangarda economiilor emergente.

Pe lângă implicaţiile economice, lipsa unei soluţii europene pentru Grecia va constitui primul semnal puternic cum că UE trebuie să-şi reducă serios aspiraţiile de actor politic cu greutate, chiar şi doar la nivel regional. Noul Serviciu de Acţiune Externă al baronesei Ashton are puţine şanse să fie luat în serios în următorii ani cu o aşa carte de vizită. Acest lucru este valabil şi pentru vajnicele cancelarii, mai mult sau mai puţin vestice, paralizate încă de ceea ce Henry Kissinger numea acum mai bine de 30 de ani „parohialism” european.

* * *

După ultimele evoluţii, iniţiativa primului ministru elen pare a fi sortită eşecului iar viitorul politic al domniei sale pecetluit. Mutările cu potenţial impact psihologic major sunt parte a recuzitei omului de stat, ele însă nu se substituie strategiei de substanţă, care să transforme avantajul surprizei în câştig poziţional durabil.

Opoziţia greacă se arată astăzi dispusă ca, în schimbul renunţării la confruntarea în agora, să-şi asume, pe tăcute, soluţii de consens larg, în spatele uşilor închise. Este greu de spus dacă această abordare este viabilă pe termen lung. Grecia nu are nevoie, cu disperare, numai de încă o tranşă de împrumut cât de o arhitectură pentru viitor. Evenimentele din ultimele zile au arătat că Europa, şi Grecia, nu au încă un răspuns în această priviţă. Demersul domnului Papandreou ar putea fi doar primul dintr-un şir de iniţiative similare, motivate de lipsa unei perspective credibile, a unei viziuni de ansamblu.

Iniţiativa referendumului grec poate pune bazele unor repoziţionări în jocul politic european, pe baze mai realiste, dacă demersul domnului Papandreou nu va fi pus exclusiv pe seama presupusului său apetit pentru jocurile de noroc, cu sau fără cărţi. Potenţialul de stabilizare a situaţiei depinde de capacitatea Europei de a coaliza în spatele planului de salvare a Greciei toate energiile pozitive, pe grecii înşişi! Rămâne de văzut dacă clasa politică europeană poate fructifica la justa valoare circumstanţele, dacă strategia concretă, din spatele anunţurilor dramatice, se ridică la înălţimea provocării momentului, a aşteptărilor şi intereselor pe termen lung legate de dezideratul construcţiei comune, atât de necesare.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. E fumos ca sustine cineva si cauza celor defavorizati:) .

    Legat de faptul ca Europa a facut putin pentru a fi partenerul Greciei cred ca e adevarat referindu-ne la ultima peridoada.

    Insa sa vedem unde a aparut dezechilibrul.

    A aparut la inceputul crizei cand Europa, tarile din zona euro mai exact, s-au trezit cu un partener care nu a fost corect, care a ascuns deficitul.

    De aici cred ca vine o mare furie colectiva care influenteaza si tonul discutilor politice.

    Asta cred ca se va rezolva atunci cand Grecia va oferi ceva ca o compensatie pentru lipsa de onestitate si garantii ca nu se va repeta sau cand tarile din euro vor pedepsi Grecia direct sau mai pe ocolite.

    • Pe cat de juste cauzele nemultumirii, ma tem ca e prea tarziu pentru recriminari. Ma intreb daca exista o posibila compensatie…

    • N-a ascuns nimeni nici un deficit, astea sunt povesti de adormit copiii!

      Cum sa ascunzi asa ceva, si cui? Gangsterii aia de la banci stiu si ce ai mancat de dimineata.

      S-a dorit acest lucru, sa creasca datoria, pentru ca sa stii si tu, bancherii au un limbaj dublu, ei spun „client bun” aluia care nu-si plateste creditul ci il amana cu anii, platind dobanzi. Interesul unui bancher nu este sa ii dai banii inapoi.

  2. Grecia a mai avut un plebiscit de referință – în 1975. Atunci s-a votat transformarea țării în republică democratică, asta dupa ce Regimul Coloneilor (1967-1974) abolise monarhia, în 1973, și care regim (așa-numita „dictatură militară”) s-a prăbușit la rândul lui din cauza problemelor cu Ciprul. În 1981 Grecia a aderat la UE, iar în 2001 a adoptat euro.

    Dar îi oprește cineva să (mai) facă un referendum acum? Chiar, cine?

    Se spune că ieri, când George (Giorgios) Papandreou s-a întâlnit cu Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy la Cannes, aceştia i-ar fi zis: „Hmm, toate sondajele de opinie sugerează că grecii au de gând să voteze împotrivă la referendum, deci trebuie să găsim altceva mai subtil. Ceva de genul: Doresc grecii să fie fiinţe umane sau maimuţe? Ce ar vota ei atunci?” Şi au găsit această întrebare subliminală pentru referendum: DORESC GRECII SĂ FIE PARTE A EUROPEI SAU NU?

    Sondajele de opinie arată că 66% din greci doresc să rămână în zona euro. Reformulând întrebarea în aşa fel încât răspunsul să fie clar un DA, se încearcă în mod disperat să se ascundă întrebarea crucială, care este:

    DORIŢI VOI, GRECILOR, SĂ VĂ AUTOFLAGELAŢI ÎNTR-UN DECENIU DE DEPRESIUNE ŞI SĂ VĂ AUTOIMPUNEŢI AUSTERITATEA? VREŢI SĂ VOTAŢI VÂNZAREA DOMENIULUI VOSTRU PUBLIC, A REŢELEI DE ALIMENTARE CU APĂ A ATENEI, A INSULELOR VOASTRE, A RESURSELOR MINERALE DIN PLATOUL CONTINENTAL DE LA ŢĂRMURILE VOASTRE, BA CHIAR ŞI VÂNZAREA PARTHENON-ULUI? – VREŢI SĂ FACEŢI ASTA, ASTFEL CA BĂNCILE FRANCEZE ŞI ASIGURATORII AMERICANI DE OBLIGAŢIUNI GRECEŞTI SĂ NU PIARDĂ BANI?

    În această formulare, evident că răspunsul este unul singur: NU!

    • toate aceste realizari (inclusiv metrou gratis) nu s-a facut pe bani imprumutati de la altii? nu trebuie dati inapoi? altfel -in toate legislatiile din lume- se cheama FRAUDA sau furt! deci reformulata intrebarea ta ar trebui sa fie: vreti sa fiti acuzati de FRAUDA? cu raspuns evident: NU!

    • În această formulare, evident că răspunsul este unul singur: NU!

      Datoriile trebuie platite, dnu’ dion. 50% reducere si tot faci nazuri ?

  3. Grecul a incercat sa faca ceea ce era decent si prudent pentru democratie si pentru supravietuirea statelor in fata marilor interese private (marile companii financiare si de toate tipurile) care impun popoarelor si statelor sa plateasca oalele sparte de imprudenta si lacomia lor din ultimele 3 decenii.
    Din pacate, ceilalti lideri politici, inspaimantati de puterea transnationalelor si de riscuri, au preferat atitudinea „”Peace for our time” . Nu va fi pace.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Acordul_de_la_M%C3%BCnchen

  4. Mi-ati promis o „alta perspectiva” dar mi-ati dat una romantica si rasuflata.

    Dati-mi voie sa nu fiu de acord cu ea.

    In primul rand, Papandreu, ca orice politician de duzina a actionat in mod las, incercand sa transfere responsabilitatea asupra poporului. De parca, Papandreu &comp ar fi facut vreun referendum cand au angajat acele credite!

    E ca si cum iti vine copilul acasa si spune uite, tata, ce traznaie am facut, scoate-ma din necaz.

    Lucrurile sunt extrem de simple. La greci, ca si la noi, clasa politica tradatoare, lacoma si nesatioasa, a contractat credite imense pe care o treime le-au furat in nume propriu, o treime au mituit bugetarii cu salarii grase, pe privati i-au mituit necolectand impozitele, iar cu o treime au mai schimbat bordurile si au facut patinoare (glumesc, binenteles).

    Acum, trebuie sa dea banii inapoi camatarilor. E normal. Dar banii nu mai sunt. Cu alte cuvinte scroafa moarta demult, in cotet.

    Camatarii nu o sa renunte veci la bani. N-am auzit in istorie sa renunte vreunul. O sa-si ia ce-i al lor chiar daca pentru asta o sa fie nevoie de un razboi. Indiferent daca Papandreu face sau nu referendum, ceea ce era o copilarie meschina din partea lui, ca doar nu se astepta sa aduca fripturistu’ bugetar grec, bani de-acasa sa plateasca creditul alora, sau mai rau, sa-i scada nivelul de trai.

    Asa ca, domnu’ Papandreu trebuie sa lase poezia si sa treaca la munca de jos. Sa scoata bani de unde-o putea, sa faca in loc de referendum, un recesamnat sa vada cati morti vii mai figureaza pe statele de plata la fondul de pensii, cati patroni sunt in faliment dar lucreaza bine mersi, cati bolnavi inchipuiti iau ajutoare de boala, si alte chestii de-astea prozaice.

  5. Si toata lumea vorbeste cu o morga grava de dezastrul in care va cadea economia Europei daca, vai, Grecia intra in faliment si de modul cum va trage ea alte economii dupa ea.

    Dar nimeni nu explica in ce consta acest dezastru.

    Va fi dezastru, intr-adevar , dar pentru camatari, pentru ca daca nu va plati, Grecia va fi un exemplu pentru tarile indatorate si se va petrece o reactie in lant. Oricum, opinia publica a acumulat o gramada de antipatie la adresa camatarilor cu pantofii rupti in talpi , afemeiati si violatori, si cam sta sa explodeze, se asteapta doar un fitil.

    Din cauza asta transpira alde sarkozi, merkel si berlusconi, ca is cam intre ciocan si nicovala, pe de o parte, bancherii ai caror angajati sunt, practic, ptr ca sa fie clar, asemenea credite nu se iau fara spaga de rigoare, si electoratul pe cealalta, care cam sta cu ochii pe ei.

    Ce povesti sunt alea cu se prabuseste euro, eu nu pricep, noi care avem lei, ne pasa fix in banana de euro lor. Prabuseasca-sa! Li se prabuseste gangesterilor de bancheri un sistem de colectare a cametei. Asta e, la urma urmei, in afaceri mai iei si tepe, nu numai dai.

    • Exista cineva care spune chestia asta…am scris chiar un articol Romania si Grecia: un dezastru in pregatire sau efect de domino? Si am scris si mai multe , tot aici pe contributors…in comentariul „Democratia intr-un tomberon de gunoi”

      • Da, multumesc, am citit acum. Avem aceiasi parere in ceea ce priveste camataria. :)

        Dar, eu sustin ca acel referendum nu trebuie facut, tot asa cum nu s-a facut referendum cand s-au luat banii.

        Eu zic ca etapele sunt astea.

        Banii trebuie platiti.

        Politicienii care au angajat acele credite iresponsabile sa fie trasi la raspundere. Exista inca in codul penal articole la care pot fi incadrati. Asta, daca justitia se mai bate cu pumnii in piept ca e a nu stiu cata putere in stat.

        Renuntarea completa la imunitatea parlamentarilor.

        Si binenteles, masuri de austeritate, pentru ca altfel nu poti plati.

    • Titlul articolului este exact, perspectiva este „alta”; alta, spre exeplu, decat cea dintr-un articol anterior sau decat cea a unui curent dominant. Sigur, puteti sa nu o agreati, sa o considerati „romantica” sau perimata („rasuflata”), dar asta este o „alta” discutie.

      In fond, ceea ce spuneti nu este neaparat in disonanta cu ceea ce spun: ca dl. P ar trebui „sa treaca la munca de jos” s-ar putea sa fie exact lucrul de care este nevoie, Dar asta nu il exonereaza de necesitatea unei decizii intre o abordare coordonata sau o abordarea unilaterala.

      Sunt de aceesi parere: banii trebuie platiti, ma tem insa ca singura optiune pentru a plati banii, pe termen scurt, este sa-i primeasca, sub forma de imprumut, de la altii, cu toate conditionalitatile aferente. Si astfel ne intoarcem la discutia intiala: o abordare coordonata sau o abordare unilaterala.

      Cat priveste camataria, planul de salvare a Greciei presupune stergerea unor dobanzi; poate si aici perspectiva dvs. are substanta, dar nu eludeaza alegerea intre abordari.

      Grecia nu poate sa primeasca bani si ajutor fara sa accepte pretul aferent. Si daca Grecia nu accepta ajutor, exista un pret de platit. Pretul, oricare ar fi el, nu-l plateste clasa politica, ci 11 milioane de oameni, si pentru asta este nevoie de un acord social, chiar si tacit.

  6. interesant! daca personal am fi imprumutat pe careva cu bani pe care nu-i restituie ce s-ar intampla? l-am trata ca pe „elev inapoiat” sau ca pe un trisor ordinar? si sa nu dam in mila fata de cetatenii greci care au fost inselati de clasa politica! pensiile grase si indelungate nu le-au incasat clasa politica! angajari PE VIATA la stat nu au fost pt. clasa politica! evadarea taxelor (unde s-a pomenit bon fiscal in Grecia) nu a fost pt.clasa politica! s-au infruptat TOTI, inclusiv cei ce zbiara in piata contra bogatilor ce ar trebui sa achite in exclusvitate factura. Iar intrarea in zona euro le-a permis sa capete imprumutir cu dobanzi JOASE, altfel datoria ar fi fost TRIPLA!

  7. Am vizitat Grecia in februarie, mai precis Atena, pentru o saptamina. Stiam deja ca 22% din greci lucreza la stat si ca de multe ori cistiga mai bine decit in sistemul privat. Plus alte mizilicuri bugetare. Ca nu prea se omoara cu platitul impozitului iar nepotismul si coruptia sunt bine impamintenite iar nu era un secret. Stiam si cum au pacalit colegii din EU la aderarea zonei euro. Am discutat vrute si nevrute timp de o saptamina cu prietenii nostri greci si am aflat ca vina pentru situatia prezenta o poarta americanii,europenii, mafia finantelor, mafia italiana, mafia de pretutindeni, homosexualii…..etc. Ei, grecii sunt victimile conspiratiilor din afara. In sfirsit m-am lamurit si eu cum sta treaba. De un lucru mi-a parut rau ca nu au si ei un Basescu a lor sa isi mai verse naduful si local nu numai in deplasare.
    In rest s`auzim numai de bine.

  8. A considera că Grecia nu are opţiuni în afara soluţiilor europene ar fi o naivitate. Falimentul Argentinei, cu un deceniu în urmă, nu o împiedică astăzi să se afle în avangarda economiilor emergente.

    Irelevanta comparatia. Argentina are populatie mare, clasa de mijloc nu chiar de ieri de azi, resurse.
    In plus, datoriile grecilor sunt denominate in Euro si nu pot fi platite in drahme.
    Toate astea sunt tari de fapt, ca ne convine, ca nu.

    • Comparatia este relevanta, in sensul in care falimentul si distantarea de o zona de liber schimb nu condamna o tara pentru eternitate.

      Marimea populatiei, resursele si forta clasei de mijloc sunt variabile importante, cum bine spuneti, insa cu influenta post factum, nu intra in premisele de fundamentare a unei optiuni politice de tip UE sau non UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Grigorescu
Victor Grigorescu
Victor Grigorescu este consultant în politici publice, specializat în politica comerciala comuna a UE și energie. Are 8 ani de experiență în administrația publică românească, inclusiv în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE. În 2014, a lucrat în cadrul Departamentului pentru Energie, între altele, în poziția de consilier al ministrului delegat pentru Energie. Este membru in Consiliul de Administratie la Electrica SA, dupa listarea acesteia pe bursele de la Bucuresti si Londra

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro