joi, martie 28, 2024

O vitală condiție a libertătii: A privi adevărul in față

Motto: „Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri.”–Gabriel Liiceanu, “Apel către lichele”, 30 decembrie 1989

„Condițiile libertătii” se intitulează cartea despre societatea civilă si rivalii ei datorată marelui antropolog, sociolog si istoric al ideilor care a fost Ernest Gellner. Una dintre aceste condiții, as spune chiar una vitală, este confruntarea cu trecutul traumatic, rostirea fără ambiguități si asumarea deschisă a adevărului istoric, nefardat, nemăsluit si netrucat. Reconcilierea nu poate avea loc in absența căinței. Acum 25 de ani, un filosof român lansa celebrul „Apel catre lichele”. Lichelele au preferat să-l ignore, ba chiar să-l terfelească si sa-l calomnieze ignobil. Pentru că sunt lichele. Crimele comuniste si fasciste nu sunt secvențe efemere, note de subsol pe care constiința democratică le poate sterge din propria memorie. Sunt intru totul de acord cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu si H.-R. Patapievici atunci când scriu, in prefața remarcabilului si atat de actualului volum „O idee care ne sucește mintile” că „divizarea memoriei europene este o consecință inevitabilă a inexistenței unei memorii comune”. Si, mai departe, când scriu că „problema memoriei comunismului este problema centrală a unificării constiinței europene”. Suntem din nou intr-o fază de acuta necesitate a a asumării, o perioadă de sfârsit și de inceput, să o facem cu prețuire pentru ce s-a intreprins (Muzeul Memorial de la Sighet, de pildă) si cu empatie pentru toți cei au suferit din cauza utopiilor totalitare, fie ele de stânga ori de dreapta.

În societățile post-dictatoriale, trauma trebuie abordată, moștenirile autoritare trebuie confruntate iar vina și responsabilitatea trebuie procesate în cadrele responsabilității. În cazul fostului Bloc Sovietic, putem invoca doar parțial succesul în rezolvarea enigmei legată de condamnarea juridică a criminalilor regimurilor comuniste și de maniera cea mai bună de administrare a trecutului. Au existat varii soluții privind chestiuni precum procese internaționale și naționale, lustrație, comisii istorice, dar încă mai este mult de făcut în termenii evaluării istorice, responsabilității juridice și memoriei colective. Orice pronunțări asupra eșecurilor sau succeselor acestor evoluții depind deopotrivă de criteriile de comparație și de orizonturile existente de așteptare, pentru fiecare țară din regiune în parte.

Efectele negative care acompaniază amnezia socială adânc înrădăcinată nu ar trebui subestimate. Absența dezbaterilor publice reale și a analizelor cumpătate despre trecut (inclusiv recunoașterea de către cele mai înalte instituții ale statului a crimelor împotriva umanității comise sub dictaturile comuniste) alimentează insatisfacții (nu într-atât de) tăcute, revoltă și facilitează ascensiunea la putere a noilor demagogi. Un caz elocvent este regimul lui Vladimir Putin din Rusia. Un ingredient esențial al legitimității „democrației sale dirijate” este amnezia instituțională, falsificarea istoriei secolului XX, a trecutului sovietic, și în special a genocidului(rilor) stalinist(e). Spre exemplu, David Satter remarca în 2012 că Rusia este o țară „care nu a dorit să privească în față adevărul complet despre comunism” (David Satter, „It Was a Long Time Ago, and It Never Happened: Russia and the Communist Past”, New Haven, CT: Yale University Press, 2012). După tentativele neconcludente ale lui Boris Elțin de a organiza un proces al Partidului Comunist, lucrurile s-au mișcat în direcția opusă: mitologiile timpurilor sovietice au fost restaurate și cei care continuă să insiste asupra atrocităților trecutului au fost din ce în ce mai marginalizați (a se vedea cazul Asociației „Memorial”).

https://www.contributors.ro/global-europa/adevarul-nu-poate-fi-expulzat-david-satter-si-traditia-onoarei/

Reacția contrarevoluționară a lui Putin la Euromaidan nu a făcut decât să ranforseze contrastul dintre îngroparea în valorile trecutului comunist și tradiția morală și politică a mișcărilor care au avut loc între 1989 și 1991, care erau centrate pe împuternicirea celor fără de putere. În acest sens, Euromaidanul a simbolizat renașterea civismului democratic. Istoricul Timothy Snyder a înțeles în mod pertinent modul în care aceste proteste au revitalizat cetățenii respectivei țări: „Protestatarii reprezintă fiecare grup al cetățenilor ucraineni: vorbitorii de rusă și vorbitorii de ucraineană (deși cei mai mulți ucraineni sunt bilingvi), oameni din zonele urbane și cele rurale, oameni din toate regiunile țării, membri ai tuturor partidelor politice, tinerii și bătrânii, creștinii, musulmanii și evreii.” (Timothy Snyder, “Fascism, Russia, and Ukraine,” New York Review of Books, 20 March 2014). În pofida diferențelor evidente, originate în mod particular în spectrul imperialismului rus, unele dintre provocările cu care s-a confruntat Ucraina în 2014 sunt identice cu ele care au caracterizat persistent post-comunismul în fostul Bloc Sovietic.

Scriind în 1992, Leszek Kołakowski (adesea numit filosoful „Solidarității”) a diagnosticat în mod remarcabil pericolele care pândeau imediat după 1989: „Euforia este întotdeauna scurtă, indiferent de ce o provoacă. Euforia post-comunistă este gata și premonițiile pericolelor iminente cresc. Monstrul trage să moară în felul său monstruos. Să vedem oare un alt monstru luându-i locul, o serie de lupte sângeroase între variile lui rămășițe? Câte noi țări vor apărea din haos. …Singurul lucru pe care îl știm cu siguranță: nimic nu este sigur; nimic nu este imposibil.” (Leszek Kołakowski, „Amidst Moving Ruins,” in „The Revolutions of 1989”, ed. Vladimir Tismaneanu, London: Routledge, 1999). La 25 de ani după 1989, o lipsă de predictibilitate izbitor de asemănătoare pare să se abată asupra viitorului Europei de Est. Euromaidanul, precum și demonstrațiile de stradă ale ultimilor ani în Sofia, București, Budapesta, Varșovia sau Riga, au relevat o prăpastie în continuă căscare între așteptările post-comuniste și realizări. Deopotrivă promițătoare și neliniștitoare, realitatea post-1989 este instabilă social și derutantă psihologic.

Chestiunea centrală care bântuie această realitate rămâne, în termeni arendtieni, cum anume pot gândirea și acțiunea să fie reconciliate întru căutarea emancipării civice? Răspunsul la o asemenea interogație ne aduce înapoi la un liberalism al fricii (Judith Shklar), unul întărit de cunoașterea profundă a sensului și experienței lipsirii de libertate. Societatea civilă ca mit central al mișcărilor din 1989 a fost cuprinsă de conștientizarea temătoare a trecutului comunist cu ale sale fantasme totalizatoare, colectiviste și exterministe. În orice caz, în cele mai multe țări ale fostului Bloc Sovietic, valorile asociate cu acest par a bate în retragere. Provocarea Uniunea Europeanăși eurasianismului lui Putin reprezintă o povară adițională asupra și așa fragilului echilibru democratic al acestor societăți. Vestea bună este că moștenirile leniniste dispar treptat. Odată integrate în Uniunea Europeană, cele mai multe țări ale regiunii au depășit un prag extrem de important. Vestea mai puțin bună este că peisajul se găsește încă bântuit de nevroze colective și anxietăți pre-moderne, ataviste.

PS– In interviul din ziarul „Gândul”, dl Octav Bjoza se referă si la mine: „În sfârşit, vă spun că nu am citit cele apărute în presă, dar acum un sfert de oră mi s-a spus că domnul Tismăneanu… Eu îl respect, ca politolog de excepţie, pe domnul Tismăneanu, n-am ce să-i reproşez, dar aici mă surprinde! Cum să te apuci să faci, ca domnul Cristoiu, asemenea afirmaţii, când nici nu mă cunoşti. N-ai vorbit, o dată, în viaţa ta, cu mine…” Repet, nu am nimic personal cu dl Bjoza. Respect trecutul sau, sacrificiile facute in numele luptei pentru libertate. Mă delimitez de aprecierile domniei sale despre legionari si deplâng faptul că a participat la ceremonii neo-legionare. Regretatii Ticu Dumitrescu, Corneliu Coposu, Ioan Bărbus, spre a-i numi doar pe acestia, n-ar fi facut-o nici in ruptul capului. Regret că dl Bjoza nu-si aminteste de vizita mea la Brasov, impreuna cu istoricul Cristian Vasile, in iunie 2007, când, la invitatia domniei sale, am vizitat sediul filialei AFDPR. Cel care ne-a făcut cunostintă era profesorul Caius Dobrescu. Sper că acesta isi aminteste momentul. Dacă citeste acest articol, il rog să confirme. Voi publica si poze de la acea intâlnire.

Octav Bjoza si Vladimir Tismaneanu, AFDPR, Brasov, iunie 2007
Octav Bjoza si Vladimir Tismaneanu, AFDPR, Brasov, iunie 2007
Caius Dobrescu, Vladimir Tismaneanu, Octav Bjoza, sediul AFDPR, Brasov, iunie 2007
Caius Dobrescu, Vladimir Tismaneanu, Octav Bjoza, sediul AFDPR, Brasov, iunie 2007

Articolul de mai sus este versiunea actualizata si largita a textului transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26770302.html

Acea prima versiune poate fi ascultata aici:

http://www.europalibera.org/audio/26770301.html

Recomandări:

http://www.humanitas.ro/humanitas/apel-catre-lichele-1

http://www.humanitas.ro/humanitas/o-idee-care-ne-suce%C5%9Fte-min%C5%A3ile

http://www.ceupress.com/books/html/TheEndandtheBeginning.htm

http://www.lrb.co.uk/v16/n18/john-gray/our-way

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Domnule Profesor Tismaneanu,

    Parerea mea este sa nu va faceti prea multe probleme cu dl. Octav Bjoza. Dupa parerea mea, daca era un caracter corect ar fi avut reactie la mizeria care s-a produs in presa. Dar domnia sa a preferat sa-si astupe urechile, ochii si gura. Nu mai adaug cine intrupeaza acest simbol in cultura africana spre a evita alte comentarii inflamate si inflamante.
    S-auzim numai de bine…

  2. De ce nu l-ati consiliat pe presedintele Basescu sa-i decoreze pe domnii Dumitrescu si Barbus, ori macar pe unul din fostii detinuti politici, oricare (se intelege, unul „nepatat” de vreun contact cu un legionar)? Doar i-ati fost aproape si nu ma indoiesc ca v-ar fi urmat sfatul. Basescu a decorat 150 de angajati de la Cotroceni, pe Anghel Iordanescu, consilieri prezidentiali, toti oameni cu merite mari pentru tara.

    Acum a primit o decoratie si un om care a suferit in puscariile comuniste, simbolic pentru toti cei care si-au pierdut ani din viata in temnitele regimului pe care dumneavoastra l-ati analizat in atatea lucrari. Printre ei au fost si legionari, unii poate chiar criminali, multi naivi si bine intentionati, chiar daca rataciti. Pe toti insa i-a „spalat” malaxorul infernal al lagarelor si inchisorilor. Nu vi se pare totusi meschina cruciada asta impotriva gestului prezidential care repara 25 de ani de indiferenta si nepasare fata de niste OAMENI in carne si oase?

    • interesant ca autorul nu are in acest caz opinia ca omul se poate schimba !?desi multe din articole pledeaza ptr acest tip de atitudine !? poate doar preteni comunisti au astfel de inclinatii spre schimbare !?
      io is ardelean si nu cred ca m ati putea socoti simpatizant legionar

      • Autorul … asa cum spuneti dumneavoastra, trebuie mai intii sa se caiasca de cele spuse …sa se dezica de fapte rusinoase si abia apoi se va schimba. Daca dumneavoastra ati fi inteles articolul domnului Vladimir Tismaneanu, nu doar sa-l cititi, nu cred ca ati mai fi scris ceea ce ati scris…

    • Faptul ca din criminal devii o victima nu te spala de raspunderea faptelor tale. A fi victima nu presupune neaparat un merit personal, ca urmare o victima nu devine in mod obligatoriu erou. Victimele au dreptul la compasiune, pentru ca le sunt incalcate drepturile. Exista printre victimele comunismului si persoane care au rezistat eroic represiunii si care s-au ridicat deasupra statutului de victima, dar si victime care au devenit uneltele calailor, turnandu-si colegii de suferinta sau care chiar s-au transformat in ajutoare de calai. In inchisorile comuniste au intrat atat persoane care s-au opus comunismului cat si criminali comunisti care au pierdut lupta pentru putere in cadrul partidului. Pana si Ana Pauker a stat o vreme in inchisoare si poate revendica pe drept titlul de detinut politic. Sa-i ridicam azi o statuie?
      Ciudat ca dintre toti detinutii politici a fost gasit unul care nu numai ca ii lauda pe leginari, dar are si stagiul satisfacut la antena 3, unde nu a gasit ceva mai bun de facut decat sa se solidarizeze cu Voiculescu, pe care l-a declarat detinut politic. O astfel de atitudine a unui anticomunist pe mine ma intriga.

    • Tatăl meu, Ioan Bărbuș, a murit în 2001, deci înainte ca președintele Traian Băsescu să dea decorații. Ar fi putut să-l decoreze Emil Constantinescu, care îl cunoștea bine, însă Emil Constantinescu a fost înfrânt de structuri.
      Pot să vă spun că tatăl meu punea mare preț pe aflarea adevărului despre comunism. Cu certitudine ar fi apreciat Raportul asupra crimelor regimului comunist și condamnarea oficială a acestui regim mai mult decât decorațiile. Mama mea, și ea fost deținut politic (a așteptat 17 ani întoarcerea logodnicului ei din închisoare), apreciază foarte mult eforturile Prof. Tismăneanu pentru redactarea Raportului, pentru IICCMER și pentru însănătoșirea morală a țării, ca și curajul moral cu care face față atacurilor abjecte de genul celor din ultimele zile. Familia mea este onorată de prietenia lui Vladimir Tismăneanu.
      Tata nu ar fi participat la ceremonii cu tentă legionară și nu ar fi fost de acord cu ele. Îmi pare rău că trebuie să vă spun că „malaxorul infernal” și real la care vă referiți NU spală și ideologiile, din nefericire.
      Crezul legionarilor era fascist și mulți s-au adaptat la comunism. Decorarea D-lui Bjoza, subsecretar de stat în guv. Ponta, admirator al unei moralități care practica asasinate, nu onorează rezistenții anticomuniști. Mai ales acum când IICMER-ul recent (Andrei Muraru, Radu Preda, Dinu Zamfirescu, Cosmin Budeancă, Adelina Țințariu) a făcut din Lista Torționarilor un „exercițiu de expunere mediatică”, când același IICCMER nu a știut să facă cum trebuie dosarul unui călău ca Vișinescu și când premierul, admirator al lui Che și Mao, se referă la victimele comunismului doar ca să îi compare cu corupții din PSD.

  3. Voi scrie aici cateva randuri. Desi stiu ca nu vor aparea, poate le va citi autorul textului:

    A privi adevarul in fata in chestiunea comunismului romanesc nu e prea greu. Comunismul romanesc a fost un produs de export.
    Un grup restrans de spioni sovietici au acaparat puterea in Romania, pe fondul ocupatiei tarii.
    Au pus la punct un sistem de distrugere a natiunii.
    Au folosit acest sistem timp de aproape 50 de ani.
    Rezultatul: crime in masă, abuzuri, destabilizarea societatii.
    Stim cine sunt spionii.
    Stim care au fost efectele.
    Stim cum continua azi sa actioneze resturile acestui sistem.

    Ramane ca si statul roman, daca e democratic cu adevarat, sa faca ce are de facut.
    Se vorbeste prea mult, in loc sa se faca ce e de facut.
    Se culpabilizeaza victimele, in loc sa se culpabilizeze calaii.

    • in 1989, in romania erau 4 mil. comunisti. ei ce sunt – victime sau colaboratori?
      nu faceti altceva decat sa va lamentati, sa va justificati esecul dand vina pe altii. tot timpul altii!

      • bugsy

        Nu știu cum ai ajuns tu la concluzia că mă lamentez.
        Nu mă lamentez deloc. Subliniez un adevăr evident, pe care-l ascund cei care, pretinzându-se moraliști, iau încă o piele de pe sutele de mii legionari, țărănișți, ofițeri ai Armatei, țărani, preoți etc. etc. aruncați în temnițe sau uciși fără nici o vină. Deci, mai degrabă acuz decât mă lamentez.
        Repet, ca să fie clar: ȘTIM cine sunt vinovațiI pentru ce s-a petrecut în vremea comunismului. Mai știm ceva: cei vinovați îi arată cu degetul tocmai pe cei chinuți fără vină.
        E clar?

        • nu, nu e clar.
          de exemplu:
          1. „un grup restrans de spioni sovietici au acaparat puterea in Romania, pe fondul ocupatiei tarii” – cand a fost ocupata tara?
          2 .”Au pus la punct un sistem de distrugere a natiunii” – concret, ce sistem?
          3. „Au folosit acest sistem timp de aproape 50 de ani” – idem, 2.

          4. „crime in masă, abuzuri, destabilizarea societatii” – aveti proprietatea termenilor pe care ii folositi? puteti da un exemplu de „crime in masa” (bineinteles, cu exceptia celor „60.000 de victime din dec 1989”.)
          5. „Stim cine sunt spionii” – cine?.
          6. „Stim care au fost efectele” – care?.
          7. „Stim cum continua azi sa actioneze resturile acestui sistem” – cum? (vorbiti de acelasi sistem ca la pct 2 si 3?).

          e usor sa acuzi, mai greu sa probebzi

          • 1. România a fost sub ocupație directă începând din august 1944 până în 1958, și sub ocupație indirectă până în 1990, poate chiar 1991.

            2. și 3. Sistemul în discuție are ca element de bază Securitatea. Partidul comunist este o componentă secundară, ca și formele de guvernare și administrare a țării, create după desființarea Monarhiei.

            4. Un singur exemplu de crimă în masă: închisorile și coloniile de muncă ale Canalului, unde mii de oameni au fost înfometați, schingiuiți, obligați la munci istovitoare etc., cu scopul de a fi exterminați. Mulți au și fost exterminați. E un singur exemplu. Se pot da cam o sută.

            5. Vă dau trei nume de spioni: Ana Pauker (născută Rabinsohn, de etnie evreiască), Emil Bodnăraș (de etnie ucraineană), Walter Roman-Neulander (de etnie evreiască). Se pot da cam treizeci. Români sunt doi sau trei.

            6. Efecte: dispariția unor întregi clase sociale, incertitudini privind proprietățile celor supuși represiunii, dispariția încrederii în stat. Se mai pot adăuga și altele.

            7. Resturile sistemului bolșevic acționează și azi în principal inducând confuzie cu privire la natura evenimentelor de sub comunism, pentru c se bucura în continuare de avantajele oferite de acesta.

            E mai clar?

  4. „Amnezia socială adânc înrădăcinată” este domnule profesor o tehnica straveche, primitiva de conservare a vicleniei primordiale. Oamenii chiar uita trecutul. Dar ei uita si prezentul. Il ignora absolut intentionat pina dispare din memorie.

    Viclenia ignorarii si uitarii a temperat intotdeauna progresul. Din motive incetosate, viitorul supravietuitorilor functioneaza in acelasi ritm cu tehnici psihologice primitive. Civilizatia se desprinde greu de selectia naturala, selectia speciilor si a civilizatiilor. Butoanele noilor tehnologii declanseaza miscari intotdeauna neprevazute.

    Oamenii evita sa priveasca adevarul in fata. Gresit dupa opinia mea. Dar totusi as vrea sa mai studiez viitoarele milenii de civilizatie. Ca sa fiu sigur ca progresul chiar functioneaza mai bine fara frina prostiei. Am senzatia uneori ca prostia omeneasca e tocmai cea care catalizeaza aparitia ideilor si actiunilor geniale. Dragostea si ura alcatuiesc doar impreuna setea de viata. Poate ca prostii nostri sint la fel de importanti in chimia progresului, ca si desteptii.

    • Apropo de amnezia sociala adinc inradacinata, tocmai am uitat. Dar o fac acum.

      La multi ani domnule profesor! Multa sanatate va doresc, dumneavoastra si tuturor cititorilor!

  5. Repet, nu am nimic personal cu dl Bjoza. Respect trecutul sau, sacrificiile facute in numele luptei pentru libertate. Mă delimitez de aprecierile domniei sale despre legionari si deplâng faptul că a participat la ceremonii neo-legionare.

    Eu cred că puteți scrie și două articole pe zi sau chiar mai multe despre „cazul” Bjoza… rezultatul este același. În realitate toată această tevatură este o furtună într-un pahar cu apă și nimic mai mult. Din categoria how to make mountains out of molehills. Criticii dvs. merg chiar mai departe.

    Dl. Bjoza NU s-a declarat simpatizant al mișcării Garda de Fier. Nu a fost legionar din câte se știe. Dacă vă deranjează atât de tare ce a declarat (exclusiv) în legătură cu legionarii pe care i-a întâlnit în închisoare, atunci ați pierdut câteva oportunități de a critica:

    (1) pe bunul dvs. colaborator Mihail Neamțu (a se vedea recitalul din opera lui Radu Gyr):

    http://www.gandul.info/politica/legionar-sau-ignorant-co-presedintele-ard-mihail-neamtu-acuzat-oficial-de-incitare-la-extremism-sunt-doar-eclectic-in-stil-10282625

    (2) pe stimabilul ziarist Ion Cristoiu, admirator declarat al lui Corneliu Zelea Codreanu (a se vedea emisiunea d-nei Vodă, în decursul căreia dl. Cristoiu l-a numit pe fondatorul Mișcării Legionare drept un personaj romantic și incoruptibil). Bonus: a se vedea articolele admirative la adresa Mareșalului aparute in revista ‘Historia’.

    (3) pe cel mai bun președinte al României, din toate timpurile, Traian Băsescu, ale cărui declarații repetate transpiră ceva simpatie vis-a-vis de deciziile administrației Ion Antonescu („era doar prim ministru”, „altul era șeful statului”, „Niciodată, nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului a fost o greşeală în istorie”);

    Ar fi bună ceva consecvență înainte de a vă repezi și a cere azi demisia președintelui iar mâine a consilierului său.

  6. Draga Vladimir,
    Ma grabesc sa raspund rugamintii din articolul tau si sa confirma ca, intr-adevar, in iunie 2007 am vizitat impreuna sediul AFDPR Brasov, ocazie cu care ti l-am prezentat pe dl Bjoza. Presupun ca nu este vorba, din partea domniei-sale, de nici un fel de rea-intentie, ci doar de o scapare de memorie. Explicabila, poate, si prin faptul ca intilnirea voastra de atunci, ca si intilnirea mea prealabila cu dl Bjoza, care ma pusese in conditia de a ti-l putea introduce, s-au consumat doar la nivelul politetii conversationale.
    In orice caz, profit de ocazie pentru a ma alatura pozitiei exprimate si de tine şi de William Totok: dincolo de respectul pe care il datoram suferintei d-lui Bjoza si sacrificiului sau, modul in care domnia-sa face elogiul legionarilor si al etosului legionar mi se pare complet inacceptabil moral.

    • Multumesc pentru precizari, draga Caius. Nu stiam pozitia lui William Totok, ma bucur sa aflu ca vederile noastre converg asupra acestui subiect. Etosul legionar, asemeni celui comunist, poate sa genereze admiratii pasionate si pasionale. Dar acestea nu-l fac mai putin indoielnic din punct de vedere moral, politic si chiar (ori in special) teologic. Raymond Aron a descris candva marxismul drept o erezie crestina. Nu cred ca sunt primul–din cate imi amintesc, Ioan Petru Culianu a scris pe acest subiect–care noteaza componenta eretica a legionarismului. Conceptul pe care, iti amintesti, l-am propus a fost acela de mistici revolutionari. Am facut-o intr-un eseu publicat in „Partidan Review”, inclus in volumul antologic „A Partisan Century”, editat de Edith Kurzweil. Legionarismul, un fascism sui generis, a avut in comun cu comunismul (bolsevismul) acest partizanat mistic, ori, daca vrei, misticismul politic partizan. Nu vreau sa intru aici in biografia calaului posedat Turcanu de la Pitesti.

      A revendica purificarea absoluta a corpului etnic si/sau social, a impune violenta drept cale de mantuire, este o eroare ale carei consecinte catastrofale continuam a le plati. Morala legionara, cum stim amandoi, draga Caius, nu era una a non-violentei. Dimpotriva, anticipandu-l pe Fanon (din nou „barocul”!), considera ca violenta duce la eliminarea agentilor patogeni, este o forma de terapie istorica, un tratament salvator, justificat atunci cand vine din partea celor ofensati national ori social. Gandea Malraux altfel in anii 30? Ori Sartre cand prefata, in anii 50-60, incendiara carte a lui Fanon?

      Asadar, Codreanu nu a fost Gandhi. Era vorba de o aventura spirituala si istorica de tip demonic (v. romanul lui Dinu Pillat), chiar daca aceia care se aruncasera in ea se credeau ingeri. Dl Bjoza, la 19-20 de ani, s-a intalnit, in temnitele dictaturii, deci in Gulagul romanesc, cu detinuti politici legionari care se mentinusera verticali si nu pactizasera cu sistemul. Nu neg acest lucru. Dar noi azi vorbim despre modele si comportamente morale care sa fortifice spatiul democratic. A te afisa in compania nostalgicilor legionari nu este, oricum am privi lucrurile, o expresie publica a respingerii oricarei forme de totalitarism. Din pacate, ne-a fost dat sa vedem in aceste zile cum o eroare de consiliere a noului presedinte al tarii, deplansa de unii comentatori, intre care si eu, a devenit prilej de resuscitare publica a celor mai abjecte componente din simbolistica letala a Zydokomunei. Dl Bjoza nu a fost legionar, fireste. dar reactiile isteric-excrementiale (il citez pe Marius Stan) sunt datatoare de seama pentru persistenta mentalitatii de tip „Sfarma Piatra” si „Porunca Vremii”.

  7. Nu cred ca trebuie sa amestecam faptele cu sentimentele. Cel putin asa ne dicteaza rationalitatea. Oricat de umflata ar fi, bula emotionala din ultimele zile nu va reusi sa acopere suferinta fizica a domnului Octav Bjoza. Dincolo de tot ce s-a spus pe aceasta tema, exista o perspectiva (si/sau o retrospectiva) pe care nu ar trebui sa o ignoram sau sa o obturam: adevarul exista in suferinta si credinta. Cei care nu au cunoscut nici macar o farama din suferinta spirituala si trupeasca a unui fost detinut politic, din fostele temnite comuniste, ar trebui sa-i respecte pe martirii in viata. Ar fi proba suprema de sinceritate in condamnarea comunismului. Domnul Octav Bjoza ar trebui sa fie o icoana pentru cei care, fara sa fi miscat macar un deget, se bucura din plin, astazi, de binefacerile democratiei. Nu pot decat sa ma inclin cu respect si umilinta in fata unui condamnatoriu autentic al comunismului.

  8. Recomand unora postarile
    – Mihaela Barbus spune:
    31/12/2014 la 12:29
    – caius dobrescu spune:
    31/12/2014 la 12:03
    NB,
    dl Octav Bjoza, la fel ca presedintel, nu va retracta nimic.
    – presedintele Iohannis, ca a fost parte la distractia din (macar) vara lui 2012. Daca va catadixi sa spuna ceva, o va face pe modelul Ponta si plagiatul.
    – la fel se comporta si dl Octav Bjoza (a spus ca a primit educatie legionara in inchisori, ca le multumeste, iar ulterior a participat la intruniri/intrunire cu tenta legionara. Va recunoaste ca e o ratacire?).

  9. @Peter Badesco: Doamna Hertha Müller nu e in masura sa vorbeasca despre asa ceva! Nu ea! Sunt timisorean si stiu ce spun. Doar nu credeti cu adevarat ca distinsa doamna a fost anticomunista! Ce sustine ea acum si ce anume s-a intamplat cu adevarat atunci sunt doua chestii absolut diferite! Intrebati-i pe cei care au cunoscut-o in perioada aceea! ;)

    @Vladimir Tismaneanu: Aceleasi texte! Un „salvator de tara” care nu e tocmai salvator! Si care a decorat un individ nu foarte curat d.p.d.v. moral. Un motiv suficient de serios pentru ca un grup de intelectuali care a ajuns departe de ceea ce indeobste numim „societatea civila” se se asarneze! Aceleasi transparente jocuri! Aceeasi imunda propaganda! Astept usor amuzat interpretarile altor „democrati”, respectiv sustinatorii Ponta & Co. Si eventual, interpretarile unora pentru care miscarea legionara a fost ceva curat si sfant. Sa nu-i uitam, desigur, pe eternii nostalgici ai dictaturii rosii.
    Divina comedie! (ca sa zic asa ca la noi la Ougadougou) :)
    P.S. Domnu’ Tismaneanu, in rarele momente in care nu sunteti orbit de ura impotriva comunismului in general si al Rusiei in particular, va ganditi la societatea civila din America? Ne dati si cateva exemple? Relevante, desigur! Ceva, acolo….o opozitie, cat de mica! O miscare vie de factura liberala (cu adevarat liberala, sociala, pe scurt, ceea ce numim „societate civila”)! Fiind o tara model de democratie, „atat de model” incat trebuie exportatat in toata lumea, cu sau fara voia „restului lumii”, trebuie sa existe acolo si altceva in afara de doua partide corupte, politisti agresivi si pedeapsa cu moartea, Holywood, fast food si NSA! Big brother nu poate ajunge atat de usor la o putere absoluta fara o acerba lupta cu societatea civila din cea mai democratica tara din lume!. Suntem (nu doar eu, cu siguranta) curiosi! Democratia se traieste, nu se invata, n’est ce pas?

    • Doamna Herta Muller are dreptul sa vorbeasca despre ce doreste. Va rog respectuos sa tineti seama ca acest forum nu este o tribuna a insultelor, insinuarilor si calomniilor. Am aprobat acest mesaj ca exemplu de cum nu trebuie purtata o discutie. Am destui prieteni timisoreni care mi-au povestit ce a fost Akionsgruppe Banat, o comunitate de tineri intelectuali care au sfidat dictatura lui Ceuasescu. Cu unii dintre acestia sunt prieten. Pe toti ii pretuiesc. Nu e momentul aici si acum sa definim societatea civila. Va sugerez sa fiti mai putin apodictic si chiar exclusivist in definirea ei, sa va debarasti de pre-conceptii si pre-judecati, si atunci veti gasi sute, chiar mii de exemple din Statele Unite. Va doresc un An Nou fericit!

      • Fara indoiala ca Dna. Herta Müller are dreptul sa vorbeasca despre ce anume doreste! Asteptam insa sa spuna adevarul! Am si eu prieteni (ca si Dv.) care mi-au povestit despre Dna. Müller. De ce ar fi prietenii Dv. mai in masura sa cunoasca adevarul decat prietenii mei, unii dintre ei cunoscand-o personal pe Dna. Müller si unii dintre ei facand parte chiar din Aktionsgruppe Banat?! De aici si reactia mea. Mai mult decat atat, incep sa cred ca daca cineva este de acord cu parerea Dv. atunci postarile intra la categoria „critica”, iar daca nu este de acord, intra la categoria „insulte”. In afara de asta, discutia pe tema Hertha Müller a fost pornita cu Peter Badesco, nu cu Dv.! Asta doar asa, ca „Randnotiz” ;)

        Faptul ca-mi acuzati postarea drept apodictica este irelevant. Cel care scrie intr-o maniera apodictica sunteti Dv. Va spun si de ce anume: in afara de o ura de-a dreptul infricosatoare impotriva comunismului (un sistem politic pe care si eu, ca si multi altii il dezaprob) nu am vazut la Dv. niciodata, absolut niciodata, o critica a sistemului american. Si dati-mi voie sa va spun ca asta asteptam de la Dv. Un anume echilibru, o anume echidistanta!
        De ce nu este postarea Dv. legata de societatea civila? Doar este vorba despre reactia unor intelectuali legata de decorarea unui fost detinut politic cu simpatii legionare, deci de reactia a ceea ce numim „societatea civila”. Traim in „satul universal”, imi vine greu sa cred ca societatea civila, atat cat mai exista, nu este intr-o „retea”. Si tocmai pentru ca este intr-o retea, se pune si intrebarea legata de societatea civila americana! Raspunsul „cautati pe net” este un nonraspuns! (corect este „preconceptii” si „prejudecati”…fara cratima….). Raspunsul acesta m-ar jigni, daca nu ar veni din partea unui intelectual ci din partea unui consilier guvernamental pe care de-altfel il criticati ( „cauta pe goagal!”)!
        Acestea fiind spuse, va doresc un An Nou fericit!

        • S-ar putea sa aveti o intrebare legitima, dar felul in care o puneti nu invita un raspuns pe lung din partea domnului profesor. Societatea civila in Statele Unite era deja puternic dezvoltata inainte ca tara sa aiba un sistem de guvernare a carui putere necesita contra-balanta. Alexis de Tocqueville a intuit foarte bine efectul ce avea sa il aiba organizarea sociala specifica Statelor Unite asupra traiectoriei lor istorice.

          Toata lumea rezonabila va fi de acord ca e loc de mai bine in Statele Unite. Dar a cere echidistanta intre comunism si sistemul de gurernare american este absurd si daca nu va este clar de ce este absurd, va asigur ca explicatiile despre ce s-ar putea imbunatati in sistemul american nu va vor fi de ajutor.

          • Domnule Bogdan, nu cred ca sec. XIX in America ne poate spune chiar atat de multe despre societatea civila din America de astazi! Dincolo de faptul ca exista „adevaruri universale”, ceea ce spunea Tocqueville era valabil pentru perioada aceea, iar noi vorbim despre prezent! Orice societate evolueaza, iar a argumenta cu pozitii din sec. XIX (repet, dincolo de „adevarurile universale”) mi se pare oarecum deplasat. Si ca sa clarificam si dualitatea in gandire a lui Tocqueville, amintiti-va de pozitia lui legata de Algeria. Nu este tocmai liberala, nu-i asa? Deci de ce ar trebui sa accept argumetatia cuiva care a trait o realitate acum 200 ani, o realitate care nu s-a perpetuat pana in zilele noastre. Intreb ei eu, nu dau cu parul! ;)
            Cu o argumentatie asemanatoare pot veni si adeptii lui Lenin (de ex.). O astfel de argumentaie este arhicunoscuta, din pacate!
            Este posibil sa ma fi exprimat gresit, mea culpa. Ceea ce astept eu de la Dl. profesor este legat de titlul articolului. A privi adevarul in fata. Revenind, nu mi s-a raspuns inca la intrebarea legata de societatea civila din America din ziua de azi. In afara de acuze, de declaratii suffisante, nu am citit inca un raspuns clar si la obiect. Asa cum spunea profesorul meu de filosofie din facultate (nu, nu am terminat filosofia, era materie aditionala) „exprima-te riguros si nu va putea nimeni sa sustina ca nu te-a inteles”. Pe scurt, nu am citit niciun exemplu relevant legat de societatea civila americana actuala. Nici din partea D-lui profesor, nici din partea altcuiva.
            Cat despre echidistanta intre comunism si sistemul de guvernare american, o comparatie ar fi necesara si poate binevenita! Desi reprezentau (si reprezinta) moduri absolut diferite de gandire, nu-mi pot reprima o anume senzatie de „deja vu”. Ma refer strict la traiectoria Americii din ultimii douazeci de ani. O atitudine hegemoniala care-mi aduce aminte (sub alta forma, desigur) de un anume Deutsche Reich si de o anume Uniune Sovietica. Fara indoiala ca orice sistem poate fi imbunatatit. A arata insa in permanenta cu degetul spre un sistem mort de fapt, si asta inainte de a-ti face curatenie in curtea proprie, mi se pare depasit. La fel ca si trimiterile la un publicist, politician si istoric francez din sec. XIX.
            Mai cred ca Dl. profesor nu are nevoie de ajutor. Daca va binevoi sa raspunda, o va face. Daca nu o va face, nu e tragedie! E posibil sa nu aiba timp, rabdare, etc. Pentru ca argumente si exemple sunt convins ca are! M-ar bucura sa le aflu!
            Un An Nou fericit si Dv.

            • Dar dumneavoastra „altu”(un ascuns,un om care se fereste de adevar asadar ),nu aratati prin ceea ce spuneti ,ca doriti sa vedeti (cu adevarat) adevarul asa cum ii cereti domnului profesor
              .

            • Multumesc pentru clarificare si sunt de acord cu dumneavoastra ca directia Statelor Unite este un subiect interesant in sine. Desi nu sunt expert in acest subiect (deci nu as scrie un articol pe contributors.ro de exemplu) mi-ar face placere sa discut subiectul si sa incerc sa explic punctul de vedere al cetatenilor americani, Desi actiunile guvernului american afecteaza disproportionat viata celor ce nu sunt cetateni americani, cred ca motivatiile principale pentru aceste actiuni sunt prea putin intelese de acestia. Societatea civila din Statele Unite este in continuare diversa, puternica si bine reprezentata dar nu garanteaza o politca externa care sa fie echitabila cu toti cei afectati de ea, Adresa mea este bradubv la. hotmail.com.
              An nou fericit.

    • O miscare vie de factura liberala (cu adevarat liberala, sociala, pe scurt, ceea ce numim “societate civila”)

      1. Dupa cum scrieti nu ati vizitat niciodata America. Aveti mult de invatat si de calatorit. Burta pe carte!

      2. “Socialism never took root in America because the poor see themselves not as an exploited proletariat but as temporarily embarrassed millionaires.”

      ― John Steinbeck

      • 1. Da, aveti dreptate! Nu am vizitat inca America! Poate intr-o buna zi o voi face! De ce nu? Nu mi-e teama de faptul ca la intrare mi se vor lua amprentele, nu am nimic de ascuns. Ideea in sine mi se pare, totusi, oarecum departe de ideea de libertate. Banuiesc si ca cererea mea va fi aprobata, pentru ca nu ma numesc Ibrahim Ferrer, si doar, vai, prenumele Ibrahim ne face sa refuzam viza, din motive evidente, de altfel. Nefiind nici Ibrahim, nici mafiot, nici comunist, sunt convins ca mi se va oferi onoarea de a fi lasat in tara! Odata sosit acolo, voi evita cateva cartiere, nu de alta, insa nu as vrea ca democratia minunata care permite oricarui descreierat sa posede o arma de foc sa-mi scurteze in mod relevant viata.
        Da, mai am mult de invatat, de acord cu Dv.! Dv. nu? Sunteti atat de citit incat nu mai aveti nimic de invatat? Respect!!
        „Burta pe carte”? Ntz! Prefer sa le citesc! Parol!

        2.Sa interpretez citatul? Ar fi o jignire la adresa oamenilor simpli din America, nu foarte scoliti, de-altfel! Imi dati un citat din Steinbeck! Chiar? Ati citit „Fructele maniei”? Ati citit „Despre oameni si soareci”? OK, „Iarna vrajbei noastre” are alta tematica. Insa in primele doua, mie nu mi se pare deloc a fi un apologet al sistemului american. Chiar ati ales neinspirat! Inainte de a cita, ar fi bine sa cititi macar cate ceva din ceea ce a scris autorul citatului. Si sa le puneti in context!
        Un An Nou fericit! ;)

        • Un An Nou Fericit si dvs!

          Steinbeck este autorul meu preferat. În primul rând cartea se numește „The Grapes of Wrath” care s-ar traduce mai precis în românește în „Strugurii Mâniei”. Pun accentul pe acest lucru pentru că Steinbeck a ales titlul cărții folosind o sintagma din versurile unui cântec aboliționist – „The Battle Hymn of the Republic” – ale cărui mesaj are conotații religioase, pledând pentru justiție divină. Am ales citatul din Steinbeck pentru că este cunoscut faptul că autorul a avut preferințe politice de stânga, preferințe pe care odată cu trecerea anilor și experiențele personale și le-a moderat. „The Grapes of Wrath” este mai degrabă o lucrare despre condiția umană în situații excepționale, despre prejudecăți, disperare și rezistență într-o lume lipsită de certitudini. S-a bucurat de un succes imens la apariția ei, în acelați timp unii dintre criticii vremii au considerat-o excesiv de liberală, reproșând lui Steinbeck că a exagerat pe marginea experiențelor „okies” în California. Din aceste motive s-a mers chiar până la interzicerea studiului ei în sistemul public de învățământ, în unele disricte școlare (Kern County, California).

          Despre amprentare – vorbiți iarăsi in necunoastere de situație. Sistemul este larg răspândit în SUA, chiar și cetățenii americani sunt amprentați. Spre exemplu, pe documentele de împrumut bancar (pentru o locuință), aplicantul pune frumușel amprenta lângă semnătura personală.

          Continui să fiu surprins de disponibilitatea românului din România, care nu a călătorit niciodată în Statele Unite, care nu a produs niciun cent impozabil până la activ, dar care știe mai bine decât românii-americani ce se petrece peste ocean. Mulțumim pentru vigilență dar riscați să luați în serios rolul individului care vrea să ajute băbuța să treacă strada cu orice preț.

          Recomendarea mea inițială rămâne în picioare. Happy trails!

          • Ca Steinbeck este autorul Dv. preferat este ceva de respectat, fara indoiala. Eu am citit acum ceva ani romanele de care pomeneam, mi-a placut cum scrie, dar nu l-am aprofundat ;) Faptul ca traducerea corecta a titlului este „Strugurii maniei” este o binevenita completare, promit ca in cazul in care mai traieste si il voi intalni pe traducator sa-i atrag atentia asupra impardonabilei greseli :)
            Tocmai datorita faptului ca a fost simpatizant al stangii, citatul postat de Dv. pune intr-o lumina nu tocmai favorabila societatea americana. In opinia mea a nu te vedea exploatat atunci cand de fapt esti exploatat mi se pare o dovada de spalare pe creier, in afara de asta stim amandoi ca mitul „de la spalator de vase la milionar” ramane, totusi, doar un mit. Posibil sa fi existat cazuri, iar daca au existat nu au fost decat cazuri izolate, cele care confirma regula. Aici insa discutia era pe alta tema, as mai adauga doar faptul ca a fi milionar nu a fost si nu este telul vietii mele, pentru mine exista si alte valori decat banul, ergo argumentatia cu „posibil milionar” este inutila, legat de mine. Pentru altii poate este, nu sunt in masura eu sa decid asta. O duc suficient de bine d.p.d.v. material incat asa ceva sa ma lase rece.

            Faptul ca ampretarea, dupa felul in care ati formulat, vi se pare ceva normal, nu ma uimeste. Raman insa la parerea ca asa ceva este foarte departe de de ceea ce se numeste libertate. Asta inseamna in ochii mei un inceput de control total. 1984! Nu ajunge o semnatura? Doar traim vremuri civilizate intr-o societate libera! De unde si pana unde si in baza carei logici are o institutie (in cazul asta o banca, in alte cazuri statul de drept) dreptul (legal!!!) sa-mi ia amprentele?? Doar nu sunt un criminal, un raufacator! Iar daca asa ceva s-ar fi facut in China, sau Rusia, sau Cuba, toata lumea civilizata din vest ar fi protestat vehement, invocand libertatea, invocand drepturile omului, etc. La fel cum acelasi occident ar fi jubilat la aparitia unui Snowden rus sau chinez, argumentand, pe drept, cu ceva de genul „iata! de astfel de oameni verticali este nevoie intr-o dictatura, oameni care dezvaluie perversitatea sistemului, oameni care au curaj, care se ridica impotriva unui abject sistem, sistem care isi permite sa ne citeasca corespondenta, sa ne asculte telefoanele, sa ne spioneze in sfera privata, fara niciun drept moral, fara niciun drept legal. Ceea ce se intampla este revoltator!” Asa si este! ;)
            Atata doar ca vorbim de NSA, atata doar ca ampretarea este o practica curenta, dupa cum tocmai Dv. spuneti, in USA, nu vorbim aici nici de China, nici de Rusia (asta dincolo de faptul ca nu-i vad nici pe ei mai buni). Si de aceea spuneam de „a-ti face curatenie in curte inainte de a arata cu degetul la un altul”. Poti critica in momentul in care tu, ca stat, ca societate, desi imperfecta, respecti libertatea si drepturile umane si valorile democratiei. Si aici revin la intrebarile legate de societatea civila americana. Nu tin minte sa fi citit undeva de vreun apel al intelectualitatii americane legat de ampretare, nu tin minte sa fi citit undeva de vreun protest al societatii civile din USA legat de afacerea Snowden. Asta este valabil si pentru afacerea Guantanamo, CIA, „tórturi dietetice, nu tortúri dietetice”, privare de libertate fara o hotarare judecatoreasca, inchisori secrete CIA in tari ca Polonia etc. Ca acum, o senatoare americana a adus problema in Parlament, problema care a ramas fara urmari serioase din cate stiu, nici macar nu mai are relevanta. Este doar praf in ochii cetatenilor, nimic mai mult.
            Asa cum Securitatea, KGB-ul, STASI si ceilalte iubite servicii au fost un produs al sistemului pe drept criticat, asa sunt NSA, CIA, MI6 (si5), BND, etc. tot produse ale sistemului. Institutii care au ajuns sa-si depaseasca in mod eclatant atributiile si se apropie ingrijorator de periculos de o pozitie in care pot fi (sau sunt deja) folosite ca instrumente de oprimare, de urmarire nu doar a unor prezumtivi sau declarati teroristi, spioni, etc. Iar asta este tot un atac la adresa democratiei si a libertatii.
            Desi asta este evident, nu am citit pe niciunde de masuri aspre, sanctiuni severe, suspendari din functie, in ipoteza ca cei care au facut-o au facut-o fara stirea guvernului respectiv. Nu dezvolt, legaturile le poate face oricare.

            Sincer sa fiu, daca Dv. nu va pasa de ampretare si de ascultarea convorbirilor telefonice, de interceptarea si controlul corespondentei electronice, mie imi pasa! Daca in Romania eram pe drept revoltati de metodele securitatii in interceptarea convorbirilor telefonice ale unor oameni care nu erau nici banditi, nici teroristi sau mai stiu eu ce altceva, de ce nu am fi si acum?
            Si revin la intrebarea initiala. Unde este societatea civila vie, liberala?

            Asta era problema, nu cata scoala (destula) sau cate calatorii (destule) am facut eu, domnule.
            Asta era si acel inceput de discutie legat de „sa privim adevarul in fata”, asta era si acel „sa facem curatenie in propria curte inainte de a arata cu degetul”.
            Asta era si intrebarea pusa D.lui Tismaneanu, pe care il vad criticand neostenit un sistem care fara indoiala merita a fi criticat, pe care il vad facand eforturi admirabile in a ne lumina despre ceea ce a fost in comunism (stim, domnule, stim. nu l-am iubit, nu-l regretam) si despre lichelele care ne-au condus si ne conduc inca. In acelasi timp nu l-am vazut vreodata pe Dl. Tismaneanu criticand ceva legat de sistemul american, de aici si reprosul legat de echidistanta. Pentru ca, nu-i asa, libertatea, drepturile omului, sfera privata, democratia, nu tin de definitia sau denumirea pe care o dam unui sistem politic si/sau economic si nici doar de o tara sau un grup de tari.
            Sunt valori universale, iar rolul unui reprezentant al societatii civile, a carui cultura si inteligenta nu o pune nimeni la indoiala, este sa traga un semnal de alarma in momentul in care se ajunge la astfel de aberatii, si asta de oriunde ar veni ciuntirea, deformarea, ingradirea libertatilor, amestecul in viata privata, lipsa transparentei, agresivitatea, calcarea drepturilor omului in picioare. Fara asta, nu este nici el, la fel ca si altii, altceva decat un propagandist! Ii cunoastem pe cei comunisti, grobi in exprimare, agresivi si brutali. Ii cunoastem acum si pe cei de pe partea cealalta a baricadei, mai subtili si mai insinuanti. Incep sa cred ca de fapt „nu musti mana care te hraneste!” este ceva valabil in orice sistem. Asta insa nu are nimic de-a face cu libertatea. Ca cineva ca mine are dreptul sa posteze pe un blog asa ceva, este doar ceva ce tine de forma, nu de fond.

            Continuati in a-mi da sfaturi pe un ton arogant, mai mult, din cele citite parerea Dv. este ca romanul din Romania ar trebui sa taca din gura daca nu a fost vreodata pe acolo si nu a produs niciun cent impozabil.
            Dincolo de faptul ca traiesc de ani buni in occident, imi platesc cuminte toate impozitele, am calatorit suficient de mult (nu, nu de la Tecuci la Timisoara), sunt de parere ca nu trebuie neaparat sa vizitez o tara ca sa-mi pot forma o imagine, mai mult sau mai putin obiectiva (sau mai mult sau mai putin deformata) despre sistemul social si politic de acolo. Doar nu vreti sa-mi spuneti ca nu aveti absolut nicio parere despre China si ca nu condamnati, fara a sti de fapt ceea ce se petrece cu adevarat acolo, sistemul politic actual din China! Sa fim seriosi, argumentatia Dv. este atat de grobiana si simplista, incat ma mir ca va si raspund! ;)

            Ati intervenit in discutie intr-un mod grob, care era legat de persoana mea, nu de subiectul in sine.
            Mi-ati dat sfaturi pe un ton care-mi aduce aminte de unii „tovarasi” care argumentau pe acelasi ton, in situatii in care dialogul ajunsese sa-i irite.
            Mi-ati dat citate in lb. engleza (desi probabil nu as putea citi un roman in lb. engleza, sau mi-ar cere eforturi sa-l citesc, am inteles ceea ce ati scris acolo) pe un forum de discutie in lb. romana. Am sa fiu la fel de prost crescut si va dau si eu cateva citate, intr-o limba de cultura, la fel ca si lb. franceza, la fel ca si lb. engleza, la fel ca si lb. rusa si cea spaniola, etc. Si am sa fiu suficient de prost educat incat sa nu vi le traduc, nu dintr-o dorinta de a va demostra ceva, ci din convingerea ca uneori e bine sa raspunzi arogantei cu aceeasi moneda! O optica atat de obtuza si impertinenta ca a Dv., un ton atat de arogant ca al Dv. am intalnit foarte rar!

            „Freiheit! Ein schönes Wort wer’s recht verstände.”
            Johann Wolfgang von Goethe

            „Ein natürlicher Nachteil der Demokratie ist, daß sie denen die Hände bindet, die es ernst mit ihr meinen.”
            Václav Havel

            „Demokratisch ist es, dem anderen zuzuhören, seine Meinung zu erwägen, das, was einem selbst einleuchtet, zu akzeptieren und gegen das übrige, unter ständiger Wahrung des Respektes vor der Person des anderen, seine Gegenargumente hervorzubringen.”
            Walter Scheel

            „Aufklärung ist der Ausgang des Menschen aus seiner selbstverschuldeten Unmündigkeit. Unmündigkeit ist das Unvermögen, sich seines Verstandes ohne Leitung eines anderen zu bedienen. Selbstverschuldet ist diese Unmündigkeit, wenn die Ursache derselben nicht am Mangel des Verstandes, sondern der Entschließung und des Mutes liegt.”
            Immanuel Kant

            Iar astea, domnul meu, sunt citate care se refera la libertate in general, nu doar la ceea ce intelege sistemul actual (subliniez, actual) american prin libertate!

            Si pentru ca nu mi se pare a fi, chiar si avand opinii diferite, o conversatie constructiva, imi rezerv dreptul de a nu va mai raspunde. Sa auzim de bine!

  10. Domnule Tismaneanu,
    Exista vorbe – cateva declaratii laudative si fapte – ani de temnita si suferinta.
    Nu ati reusit sa faceti deosebirea intre cele doua.
    Cu regret.

    • haideti sa haidem!

      inainte de a condamna comunismul nu ati vrea, de exemplu, sa dati zapada din fata casei/blocului in care locuiti?

  11. An Nou fericit, Domnule Profesor, cu multe bucurii sufletești și intelectuale, cu proiecte realizate și speranțe împlinite, dar mai ales cu liniște, armonie și prețuire įn mijlocul celor dragi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro