vineri, martie 29, 2024

Obama, băiatul bun al politicii internaționale

Sondajele confirmă lună de lună dezamăgirea electoratului față de politica externă a președintelui american. Editorialiștii au folosit deja toate epitetele negative: dezastru, eșec, lipsă de viziune. În sondaje Obama e la același nivel cu Bush junior pentru că se lasă condus de opinia americanilor în loc să fie o inspirație pentru ei.

Nu poți să fii președintele Statelor Unite fără să ai critici. Dar din 2013, în mod constant mai puțin de 40% dintre americani au fost mulțumiți de politica externă a lui Obama. Deși a promis „schimbare” și o politică externă complet diferită de a administrației republicane precedente, Obama are aceleași scoruri în sondaje ca și Bush junior în al doilea său mandat. El reușește să fie criticat și de republicani și de democrați și să piardă teren și în fața aliaților externi.

Politica externă americană se zbate într-o contradicție între deziderate și rezultate. Sondajele de opinie sunt principalul consilier al lui Barrack Obama în ce privește politica externă și totușiamericanii nu sunt mulțumiți de reacțiile sale. Obama nu vrea să își domine partenerii, ci vrea să „îi conducă din spate” (leading from behind), însă partenerii nu vor să se implice în rezolvarea crizelor. Diplomația americană susține că nu se implică în conflicte deja complexe pentru a nu le alimenta, însă conflictele se extind și se multiplică în fiecare lună.

E drept, contextul e foarte complicat. Conflictul din Siria, agresiunile repetate ale Rusiei împotriva Ucrainei, asaltul ISIS în Irak, un nou război israelo-palestinian, răsturnarea guvernelor alese democratic în Egipt și Libia. A negocia între aceste scenarii e un balet dureros, pentru căinamicii de pe un front pot fi aliații de pe altul. De exemplu, sancțiunile impuse Rusiei nu trebuie să-l împingă pe Putin să-l sprijine și mai mult pe Assad, sau să-și schimbe părerea în legătură cu dosarul nuclear iranian.

Însă am ajuns aici și pentru că SUA s-a retras de pe toate fronturile de luptă și n-a mai intervenit în nici un conflict de când Obama e la putere. Președintele spune că America e în continuare „singura putere indispensabilă care vrea să cheltuiască sânge și bani” pentru a apăra valori universale. Dar administrația lui retrage aproape toți soldații americani activi în lume (doar 8900 vor rămâne în Afganistan după 2014). Intervențiile din ultimii ani au fost chirurgii punctuale efectuate de escadroane mici. Cel mai mare număr de soldați trimiși în luptă de Obama e de 500, o cifră ridicolă față de 112.000 de oameni câți erau în 2010. America investește masiv în drone, care îi permit să acționeze fără sacrificii majore. Însă dronele au însemnat foarte des uciderea nediscriminatorie de civili, pe lângă teroriști, și intervenții neanunțate pe teritoriul unor state suverane – ca Yemen, Pakistan, Niger, Somalia. Acțiunile sunt diferite de declarații:SUA sunt dispuse să cheltuiască sânge pentru valori universale, dar nu sângele lor.

Obama a promis că politica sa externă va fi diferită de cea a lui Bush junior și și-a ținut această promisiune. Pe o scenă pe care acum Putin își exhibă agresivitatea, unii americani sunt bucuroși să aibă un președinte „băiat bun„, fără atitudinea beligerantă care se confundă cu imperialismul. Dar atitudinea cuminte e în contrast cu spionajul CIA, cu scandalul legat de ascultările NSA, reacția dură la revelațiile lui Snowden și Assange.  Numeroși americani își aduc aminte că președintele le-a promis că va reuși să rezolve problemele cu o nouă atitudine. Însă electoratul democrat e dezgustat de ceea ce ei consideră că e aplicarea în continuare a manierelor republicane în ce privește apărarea națională.

Nici un premiu Nobel pentru pace n-a fost acordat mai ușor decât cel dat lui Obama în 2009. Nici de atunci Obama nu a avut vreun rezultat care să justifice această înaltă gratificare. Tentativa de a media conflictul israelo-palestinian eșuează lamentabil. Negocierile în dosarul iranian sunt criticate de mulți, inclusiv Franța, care consideră că SUA sunt prea laxiste cu Iranul. În Siria, Putin a fost cel care a dat impresia că este negociatorul în criza armelor chimice. Afganistan și Irak sunt lăsate să se descurce singure cu talibanii și ISIL. Dacă Nobelul pentru pace se dă pentru o politică de neimplicare ca a lui Obama, atunci aproape toți liderii actuali ar putea să-și pună unul pe șemineu.

Și totuși, nimeni din occident nu se remarcă printr-o atitudine diferită de cea americană. Liderii europeni sunt paralizați de interesele economice și de frica de a nu-l provoca și mai tare pe Putin. Declarativ, Obama ar vrea ca europenii să fie fațada unui efort comun împotriva Rusiei. Însă Obama nu reușește să-i convingă pe europeni că dorește realmente să aibă un rol principal într-o confruntare cu Rusia, sau într-un război de lungă durată în Siria. Atât din declarațiile publice, cât și din cele private care s-au „scurs” în presă, SUA pare să încerce mai degrabă să îi împingă pe europeni în față, fără a avea curajul să îi sprijine în orice context. Simțindu-se lăsați singuri în ploaie, europenii preferă și ei politica struțului, așteptând criza din Ucraina să treacă de la sine. În același timp, rușii își consolidează dominația în zonă.

Robert Kagan, fost consilier pentru Hillary Clinton, scrie că, deși americanii vor ca Obama să nu se implice în diferite crize, ei nu-l vor răsplăti pentru că îi ascultă. Americanii își doresc un președinte care să-i inspire, nu un președinte care se inspiră de la electorat. Ei își doresc un lider care să-și asume viziunea și soluțiile pentru problemele internaționale. Partenerii internaționali ai SUA sunt mulțumiți de atitudinea de „băiat bun” care nu îi calcă pe bătături, dar și ei așteaptă de la „băiatul bun” să-și asume responsabilitățile de președinte al celei mai puternice țări din lume.

Articol aparut pe site-ul Europuls

Europuls este o organizaţie ce are scopul de a promova procesul de integrare europeană în România dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. Europuls urmăreşte să încurajeze dezbaterile publice pe teme europene prin articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri și conferinţe, fiind inițiatorul şi principalul organizator al Eurosfat (www.eurosfat.eu), cel mai important forum anual din România dedicat dezbaterilor pe teme europene. Mai multe detalii pe www.europuls.ro.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. nu este corect ceea ce spuneti. obama a intervenit in mod deschis si formal in confictul din libia care a dus la caderea lui gaddafi. de asemenea,nu vad cum puteti sustine ca obama duce o politica de neimplicare. sua este profund implicata in razboiul sirian, distribuind arme si bani la diverse organizatii anti-assad. de fapt, erau cat pe ce sa inceapa o campanie aeriana impotriva lui assad. dvs considerati acest fapte drept o politica de „neinterventie” ? nu mai vorbesc despre criza din ucraina unde sua a fost implicata de la bun inceput. este adevarat ca obama este mai receptiv in ceea ce priveste opinia publica decat g.w. bush. sa spuneti insa ca isi bazeaza politica externa pe sondaje de opinie denota o proasta intelegere a modului in care
    functioneaza presedentia americana qua institutie in materie de politica externa. pe scurt, ati neglijat sa va extrageti informatiile din surse multiple si ati preluat necritic un singur punct de vedere. desi a lucrat si pentru hillary clinton, robert kagan este.bine cunsocut ca fiind un analist neoconservator.

    • Prin „surse multiple” intelegeti Rusia Today? .. sau, ma rog orice alt canal media al Kremlinului, caci toate au acelasi „punctaj”, incepand cu jelirea fiecarui dictator cazut, vai, din cauza interventiei americane ….

  2. Eu cred ca e pur si simplu habarnist. A castigat alegerile cu un discurs impaciuitor si nici prin cap nu i-a trecut ca in politica externa trebuie sa fii realmente puternic, altminteri te mananca cainii. Ori el era supranumit „no-drama Obama” inca dinainte de a ajunge presedinte.
    Din pacate, si in politica, precum si in alte domenii, e mult mai simplu sa darami decat sa construiesti. Si Obama exact asta a facut: a daramat cam orice urma de inceredere pe care America o insufla aliatilor. Cireasa de pe tort e ca America nici macar nu a profitat in vreun fel de pe urma actiunilor sale.

    • pai obama e doar clona de culoare a lui clinton, saxofonistul degraba fumator de trabucuri. Diferenta e ca lui clinton ii placeau femeile, saxofonul si tutunul, astuia nu cred ca ii place ceva, in afara de puterea cu care nu stie ce sa faca. In rest sint la fel, aceeasi politica externa penibila, cu ochii pe sondaje, nu pe interesele americane. Nota o va palti urmatorul presedinte, oricine ar fi el.

  3. ok, ia sa-l lasam pe Obama nitel afara din ecuatie, pentru ca pare a fi vorba de SUA. Pana la urma, vorbim despre dorinta lumii (sa zicem) civilizate ca SUA sa depuna toate eforturile financiare, militare si sa puna la bataie vietile soldatilor americani pentru apararea valorilor universale (relativ) oriunde pe aceasta planeta. Si aceasta in timp ce restul lumii civilizate NU VREA sa se implice decat la un nivel foarte mic, dar isi permite sa critice modalitatile si rezultatele actiunilor SUA, sa-i acuze ca-si urmaresc interesele (economice, sfera de influenta). Cred ca este un mod egoist si ipocrit de a pune problema. Datoria externa a SUA este imensa si afecteaza bunul mers al societatii americane. O foarte mare parte se datoreaza cheltuielilor militare ce-au acoperit operatiuni de „jandarm mondial”. Nu vi se pare ca restul lumii cere cam mult de la SUA si presedintii ei, in timp ce ofera prea putin?!

    • Domnule, ai atins un punct nevralgic si bine ancorat in real-politik. Cine plateste factura? Pana nu demult au facut-o americanii si au ajuns la fundul sacului. Rusii au trecut prin experienta „traumatica” pentru ei de prabusire a imperiului sovietic. Putin nici acum nu si-a revenit din nostalgie si a declarat in repetate randuri cu toata seriozitaea ca a fost unul din cele mai dramatice evenimente a secolului trecut.

      Ha! Se pare ca cele doua razboaie mondiale plus o lista lunga de razboaie locale nu cantaresc prea mult pentru domnul Putin. Individul este periculos, infatuat, incapatanat si complet lipsit de orice inclinatii pentru libertatea individuala, ca sa nu pomenim de democratie.

      Ca sa o citez pe d-na Merkel, Putin traieste intr-un univers paralel dar, cand acest univers atinge lumea noastra, evenimente de gen Crimea si Ukraina produc complicatii urate si se lasa cu mii de morti.

      Indiferent de opinia europenilor sau a asiaticilor, Statele Unite si-au inceput strategia de entrenchment. Este foarte posibil ca urmatorul presedinte american – eu sunt convins ca va fi republican – sa continue intr-un fel sau altul politica externa a Washingtonu-ului. Exista diferente majore strategice intre democrati si republicani, dar ambele tabere sunt de acord ca banii s-au terminat si ca este timpul sa carpeasca sacul, taind cheltuieli din toate partile.

      Europenii ar trebui sa-si croiasca propria capacitate de aparare. Nu o vor face. Costa prea mult si divergentele intre membrii UE sunt mult prea acute. Se vor harai cu Rusia, cu arabii, vor fi pro si contra Israel, vor negocia in continuare cu China, America de Sud, India, etc. Nimic nou. Asta pana cand vreun dement extremist ajunge la butoanele nucleare, lucru foarte posibil in viitorul apropiat.

      Atunci sa vedem cine vorbeste de auto-determinare, appeasement, diplomatie soft si toata lista de non-sensuri la mare moda astazi.

      Da, de acord, ajunge cu americanii la carma. Sa vina urmatorul la comanda. Cam ce optiuni avem ? Care este cea mai convenabila optiune pentru europeni, nord americani, asiatici, indieni, etc? Putin? China? Sau, printr-un miracol, noul jandarm mondial cu HQ-ul la Bruxelles. As vrea sa am zile sa o vad si pe asta.

    • Adica americanii sunt in faliment pentru ca preluat functia de jandarm al lumii ??? What ??? Cine sunt marii beneficiari ai razboaielor, daca nu marii funrizori (privati) de armament si securitate. Acest „jandarm mondial” a picat cu brio orice conflict militar de la al doilea razboi mondial incoace, fara sa reuseasca sa instaureze democratia sau civilizatia vestica undeva. Saracii imperialisti ( a se citi popor eliberator) acum sunt victime, nu ?

  4. Spuneți dumneavoastră că „cel mai mare număr de soldați americani trimiși în luptă de președintele Obama este de 500”. Cred că ați neglijat cei 30000 adiționali care au participat la escaladarea războiului din Afganistan.
    Într-un fel, situația de acum îmi evocă un alt președinte american și tot democrat, Woodrow Wilson. Abordarea principială a păcii după primul război mondial s-a sfârșit rapid printr-o retragere iar ceea ce pe hârtie suna înălțător față de măcelul european, a rămas un ecou stins în fața unei încrengături aparent insolubile de naționalism, revanșardism, iredentism și interese variind de la concurența pentru superioritate strategică până la cele mai meschine.
    Într-un interviu acordat la televizor, senatorul John McCain nega faptul că guvernul Maliki ar fi obligat trupele americane să plece- scenariul prezentat de el este acela al unei rugăminți de a păstra un nucleu de intervenție de minim 15000 de soldați, căreia administrația Obama i-a replicat cu 3500 maximum. Tot după McCain, irakienii nu au fost interesați în ceva simbolic și au preferat atunci o soluție mai radicală.
    Să trecem peste problemele de finanțare a conflictelor, peste costurile fabuloase, pentru a nu transforma această discuție într-un fel de cârcoteală, în sensul în care americanii ar fi văzuți drept prea zgârciți pentru a mai cheltui acum în sprijinul „păcii mondiale”. Poate încercăm să pătrundem un pic mai adânc în acest psihe colectiv, care istoric nu a fost dispus la orice fel de sacrificiu uman când a fost vorba de intervenții militare. Churchill a propus o invazie în Balcani, intuind intențiile lui Stalin. Roosevelt l-a refuzat, atât pentru că nu voia să-l supere pe Stalin cât și motivând pierderi în oameni care nu ar fi fost sprijinite de Congres și opinia publică. Invazia Japoniei ar fi necesitat, după estimări, pierderi între 500000 și un milion de oameni- de unde decizia utilizării bombei atomice. De aici, cred că toate controversele în ce privește acest tragic eveniment, în fapt nu pot avea un răspuns definitiv. Să comparăm asta cu URSS, unde soldatul este de unică folosință și doar la cuprinderea Berlinului pierderile sînt de 250000. Contrar speranțelor noastre, este improbabil ca Congresul și opinia publică americană să fi sprijinit o continuare a conflictului spre Europa de est, după 1945. Coreea, Vietnam, chiar și Irak sau Afganistan sînt exemple similare. Este greu de imaginat scenariul primei conflagrații mondiale în care milioane de oameni sînt tocați în tranșee.
    Acum, revenind la conținutul articolului dumneavoastră, motivele de critică sînt abundente. Aș prefera însă să văd și soluții constructive, venite din partea celor care nu cu mulți ani în urmă păreau să dea impresia că războiul este „a piece of cake”. Să ieșim un pic din mentalitatea mega-producțiilor hollywoodiene- Shock and Awe ! Aș vrea să văd niște propuneri concrete, care să reziste unei prime analize de bun simț.
    Hai să ne imaginăm un scenariu inversat unde după două mandate Obama, în timpul cărora lumea se destramă iar America „stă cu brațele în sân”, urmează două mandate G.W. Bush. Prin consecință, să ne închipuim iarăși un desant în Libia; altul în Siria; o escaladare pentru curățirea nord-vestului Irakului; de ce nu, poate și un bombardament masiv în Iran; dublarea efectivelor din Coreea de Sud; crearea unor centre de intervenție rapidă în Africa, din Somalia și până în Mali; stabilirea unui contingent în România și altuia în Polonia, poate chiar și în țările baltice; revenirea la o prezență masivă în Afganistan; stabilirea sau întărirea unei prezențe aero-navale masive în Australia și Filipine. Toate acestea sînt posibile, acolo unde există bani și voință. Și apoi ce ?
    Personal, am fost convins că intervenția anti-Gaddafi a fost justificată, pentru a împiedica o baie de sânge. Acum văd că ea se petrece „în picături” și încep să am îndoieli.
    Tradițional, începând poate cu instaurarea regimului Somoza în Nicaragua, aliații devin dictatori odioși. „Pacificarea” prin tiranie este o soluție de moment- trecând de orice argumente etice și morale, ea nu rezistă în timp și generează probleme și mai mari. Popoarele sau națiunile făcute inerte politic prin dictatură (și noi sîntem un exemplu benign) par să fie condamnate la dilema între „liniștea” asigurată de un tiran sau nebuloasa unor perpetue conflicte interne. „Democrația”, așa cum e văzută în Occident, nu pare aplicabilă oriunde. Să fie singura soluție implantarea unui mini-Stalin sau mega-Trujillo în orice colț al pământului ?

  5. @ laura bretea
    ok, greseala mea in ceea ce priveste multiplele puncte de vedere. scuze. asta insa nu schimba faptul ca ati omis interventia din libia. ati uitat, de asemenea, sa comentati despre expansiunea misiunii AFRICOM sub presedentia lui obama. critica mea raman valida.

  6. Interventiile americane, impreuna cu aliatii lor mai mult sau mai putin de ocazie, nu au rezolvat nimic. Din contra, au last in urma numai instabilitate. Principala si cea mai nociva consecinta este fanatizarea populatiilor locale care automat se raliaza in jurul fundamentalismului islamic.

    Se repeta astfel, pe alte coordonate, experienta din Vietnamul deceniilor 6, 7 si 8 ale secolului trecut. De acesta data, pericolul nu este doar o ideologie seculara, imbratisata de un grup restrins de cadre, ci de una transcendenta cu valente de masa.

    Fundamentalismului islamic i se da astfel ocazia sa apara ca ideologia rezistententei. Or, rezistenta este cu atit mai indirjita cu cit saracia si ignoranta sint mai mari in rindul rezistentilor iar aroganta mai mare in rindul interventionistilor.

    Daca acesta va triumfa, lumea se va intoarce in epoca barbariei. Raspunderea deci a marilor puteri este enorma. Inalta tehnologie nu este deloc un atu. Imperiul Roman precum si cel Bizantin detineau cea mai inalta tehnologie a timpului si totusi nu au supravietuit.

  7. Om trai si om vedea ! Mi-aduc aminte cat de mototolita era imaginea lui Jimmy Carter la finalul mandatului ….Reagan a profitat si a pozat intr-un fel de Mihai Viteazu. Tot Reagan a contabilizat in cele din urma prabusirea comunismului Est European ca urmare a abndonarii de catre URSS a cursei inarmarilor careia nu i-a mai facut fata. Totusi RELIGIA DREPTURILOR OMULUI a contribuit in egala masura la subminarea totalitarismelor comuniste din Est….iar acea religie ”slabanogul” de Carter a implementat-o cand le-a bagat rusilor mortul in casa …in Actul Final al Conferintei de pace si cooperare in Europa. Pe cat de slab Presedinte pe atat de eficient facator de pace a fost ulterior mandatului Plus ca Jimmy a luat si el un Nobel pentru pace chiar pe bune. Cer clementa pentru Obama dupa ce a facut declaratia senzationala de recunoastere a folosirii TORTURII de catre americani dupa 2001…..un gest pe care mi-ar placea sa-l analizati intr-un eseu vitor. Eu cred ca aceasta declaratie este inceputul unui OBAMA VIITOR la care omenirea se va raporta cu simpatie si respect , iar America are nevoie de asa ceva, nu de baronii cam ruginiti, previzibili si repetitivi din Congres. .PS. Pe noi romanii cine ne va inspira, oare vreodata ? Sa ne inspire la o relansare si o inseninare, nu la mojicie, smecherie, minciuna si cinism, vreau sa zic…

  8. nu e Obama presedintele providential, dar nici opinia publica nu e mereu cel mai bun barometru al politicii.

    Ca American fan Rambo e usor sa fii dezamagit de politica externa SUA si de faptul ca nu mai ‘fac pace si democratie’ in lume. Ia sa-l convoace sub arme pentru a se lupta sa democratizeze lumea, sa vedeti ce rapid isi schimba poporul opinia. Altfel interventiile militare americane nu prea au creat asa ceva…interventiile in Irak si Afghanistan nu prea se pot numi succese in aducerea pacii si democratiei pe acele meleaguri. Ar fi fost sinucigas sa intervina direct si armat in alte tari arabe macinate de conflicte (si probabil ca au o contributie din umbra in inceperea lor). E drept ca au fost profitabile si asta mai ales pentru unii, iar asta e motivul pentru care apologetii unei Americi cu arma-n mana au inca multi simpatizanti.

    Si nu cred ca americanul de rand ar fi multumit pentru ca Obama a decis sa atace Rusia de ex. Consecintele ar fi catastrofale pentru toata lumea si ar fi o decizie dementa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laura Bretea
Laura Bretea
Laura Bretea este consultant în asistență electorală pentru UE, ONU, ONG-uri internaționale și a lucrat în aproape 20 de țări din Africa, Orientul Mijlociu, America Latină și Europa de Est. În 2012 și 2013, Laura a fost Asistent parlamentar la Parlamentul European unde a urmărit dosarul Republica Moldova și comisiile de Politică externă și Dezvoltare. Este membră a Consiliului Director al Europuls.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro