Home » Analize »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Obama si pivotul de catifea

Octavian Manea iunie 7, 2014 Analize, Global / Europa, Sinteze
4 comentarii 1,608 Vizualizari

S-a vorbit mult despre un eventual pivot al NATO pe flancul estic dupa evenimentele din Ucraina. Polonia, statele baltice dar si Romania au pledat pentru consolidarea prezentei Aliantei, in special a SUA, pe teritoriul lor. Pentru acestea noul context impune o repozitionare simbolica a NATO dincolo de „Pasul Fulda“, in Noua Europa. In cele din urma, aceasta este una dintre restantele istorice ale Aliantei. De 24 de ani nucleul tare, centrul gravitational, infrastructura militara a NATO a ramas anchilozata in geografia Razboiului Rece. O repozitionare in Noua Europa ar corecta „pacatul originar“, mostenit din prima runda de extindere, al unei Aliante care, desi promitea o securitate indivizibila, in realitate, a perpetuat o frontiera europeana vulnerabila, expusa si acoperita doar partial de serviciile de aparare colectiva oferite nucleului traditional al membrilor.

Totusi, in ciuda Initiativei de Reasigurare Europeana lansata de Obama la Varsovia, mesajul de fond ramane cel formulat in urma cu cateva luni de Derek Chollet (Assistant Secretary of Defense for International Security Affairs) in fata Congresului: Pentagonul nu anticipeaza “schimbari majore in prezenta noastra permanenta din Europa” dincolo de desfasurarile prudente si limitate numeric deja anuntate. In esenta, din perspectiva reasigurarii strategice imediate, frontiera estica ramane la fel de vulnerabila, cu un NATO dezechilibrat, ancorat geografic predominant in Vechea Europa. Intre timp insa, Washingtonul asteapta ca Europa sa faca mai mult pentru propriul flanc estic. De fapt mesajul indirect a fost mai degraba unul de mobilizare a Europei.

Contextul

Turneul european al presedintelui Obama vine intr-un moment foarte sensibil pentru administratia sa. Este atacat din toate partile ca este prea slab, ca are o politica externa incoerenta si ca de fapt America se afla in retragere. Sigur, pe undeva este adevarat, dar vorbim de o realitate care trebuie atent nuantata. Intreaga notiune de “rebalancing” aflata in centrul viziunii lui Obama asupra lumii ramane in esenta una despre echilibrare, despre corectarea unor excese, despre restructurarea unui surplus de angajamente, in special cele asumate dupa momentul 9/11. De aceea din primul moment Obama vorbeste de incheierea razboaielor din Irak si Afganistan, de pivotul geografic spre Pacific, de reconstructia propriei natiuni, incercand sa transmita mesajul ca America mai are si alte responsabilitati (mai vechi), nu doar cele noi devenite realitate pe 11 septembrie 2011. Implicatia de fond era aceea ca Washingtonul va reveni la responsabilitatile mai vechi, incercand sa evite, sa stea departe de altele noi. Dar executarea unei astfel de manevre presupune o sumedenie de riscuri. Mai intai “retragerea din razboaie, mai ales unele in care nu exista o victorie clara, este o afacere delicata, pentru ca vrei sa eviti sa transmiti semnalul ca abandonezi responsabilitatile internationale mai extinse”, afirma recent Robert Gates, primul Secretar al Apararii al Administratiei Obama. In trecut, aminteste el, in contexte structurale relativ similare, precum retragerea din Vietnam, America a trebuit sa compenseze prin declansarea unor intitiative diplomatice indraznete (in relatia cu URSS si China lui Mao) tocmai pentru a camufla aceasta perceptie ca se afla in retragere. Si Obama a incercat acest lucru prin resetarea relatiei cu Rusia si negocierile cu Iranul. Dar perceptia de retragere a ramas mai puternica amplificata fiind si de discursul predominant concentrat pe revenirea acasa, luptele interminabile dintre Congres si Casa Alba, taierile semnificative ale cheltuielilor de aparare, sechestrul bugetar al Pentagonului. Mai mult retragerea din Irak, urmata in curand de cea din Afganistan, raspunsul prea soft dat crizei din Crimeea, neimplicarea in Siria si in consecinta criza liniilor rosii americane, au ajuns sa fie receptate drept indicii ale unei atitudini programatice de dezangajare din lume. Tot acest comportament i-a facut pe multi dintre aliatii SUA, in special pe cei aflati la marginea umbrelei de securitate americane, sa chestioneze si chiar sa se indoiasca de credibilitatea garantiilor de aparare oferite de Washington. Totodata a dat semnalul puterilor oportuniste ca a venit momentul sa testeze vechea ordine:”s-a creat aceasta reprezentare in jurul lumii ca Statele Unite fug de responsabilitatile pe care si le-au asumat de decenii. Intre altii, Rusia si China, observa acest vid si se pozitioneaza pentru a vedea ce avantaje pot sa obtina din asta. (…) Sigur nu o sa ne provoace in asa fel incat sa se ajunga la un conflict, dar simt reticenta noastra in a sustine angajamentele globale, lipsa de vointa in a ne asuma decizii dure in Siria, sau esecul de a ne pune in aplicare liniile rosii in Siria, cu alte cuvinte un context care le da oportunitatea sa-si urmeze propriile ambitii nationaliste” a avertizat fostul Secretar al Apararii, Robert Gates. Astfel se poate explica recenta efervescenta geopolitica a Chinei si a Rusiei in zonele din imediata lor proximitate-in Marile Chinei de Est si Sud, respectiv Ucraina. Mai mult, acesta este contextul care a declansat turneele de reasigurare strategica intreprinse de Obama in regiunile pivot ale ordinii americane postbelice, in Extremul Orient si Europa.

Masuri cosmetice

In prima zi a turneului sau european, Obama a anuntat la Varsovia in fata reprezentantilor flancului estic asa numita “Initiativa de Reasigurare a Europei”. Dincolo de elementele deja cunoscute precum dezvoltarea componentelor scutului antiracheta, desfasurarea detasamentului de F-16 apartinand US Air Force, alocarea de forte in regim de rotatie, Obama a propus un miliard de dolari pentru extinderea exercitiilor comune si pentru cresterea nivelului de alerta operationala a fortelor aliate. Totodata noile fonduri vor fi folosite pentru pre-pozitionarea de echipamente militare in Europa (foarte probabil pe flancul estic) dar si pentru consolidarea institutionala si a capacitatilor Moldovei, Georgiei si Ucrainei. Intre timp, omologul sau polonez a subliniat ca o masura obligatorie, complementara celei anuntate de Obama ar trebui sa fie implicarea NATO in dezvoltarea infrastructurii care ar permite primirea eventualelor forte de reactie rapida pentru ranforsarea flancului estic in caz de urgenta.

La Bruxelles, Secretarul General al Aliantei a salutat oferta americana considerand-o parte dintr-un efort mai extins de pregatire a flancului estic pentru absorbtia unor eventuale forte de reactie rapida:”In general asta tine de pregatirea terenului pentru posibile ranforsari in caz de nevoie. Si pentru a pregati eventualele intariri avem nevoie de echipamente pre-pozitionate, de pregatirea infrastructurii si desemnarea bazelor”. Mai mult in aceeasi logica, Rasmussen a vorbit despre cresterea capacitatii de reactie a Fortei de Raspuns a NATO, de concentrarea exercitiilor comune pe scenarii operationale foarte specifice. In plus, Rasmussen a mentionat initiativa de a reuni sub coordonarea Marii Britanii un grup de 7 state membre care vor colabora la dezvoltarea unei forte expeditionare comune, o optiune ce va consolida capacitatile de reactie rapida ale Aliantei. Probabil aceasta este solutia de consens la care s-a ajuns pentru a potoli nelinistea flancului estic-promisiunea dezvoltarii unei forte suplimentare NRF (NATO Response Force) de interventie imediata in caz de urgenta.

Dar sa recapitulam. Washingtonul vorbeste de echipamente pre-pozitionate, exercitii comune si investitii in consolidarea capacitatilor partenerilor, Bruxelles-ul de suplimentarea fortelor expeditionare de reactie rapida si cresterea nivelului lor de alerta operationala, iar Varsovia de veriga lipsa: infrastructura care ar da credibilitate masurilor anuntate. Pe acest fond, mesajul presedintelui polonez: “preocuparea noastra este ca la summitul din Tara Galilor, NATO sa reconfirme necesitatea unei implicari mai ample a Aliantei in dezvoltarea infrastructurii care ar facilita primirea fortelor de ranforsare in cazul unei amenintari”.

Concluzii de etapa

Mai intai, raportul Albright care a stat la baza dezvoltarii actualului Concept Strategic al NATO afirma ca “pentru a ramane credibil angajamentul de a proteja statele membre de o agresiune armata trebuie sustinut nu doar prin capabilitati militare, ci si (…) printr-o logistica adecvata, toate fiind masuri necesare pentru a mentine increderea aliatilor, diminuand posibilitatea unui calcul eronat din partea potentialilor adversari”. Cu alte cuvinte exact ceea ce spunea presedintele Komorowski in conferinta de presa alaturi de Obama, ca asteapta implicarea NATO in dezvoltarea infrastructurii care ar permite primirea eventualelor forte de reactie rapida pentru “ranforsarea” flancului estic in caz urgenta. Un aspect despre care NATO inca nu discuta. Vorbeste despre forte de reactie rapida, de echipamente prepozitionate, dar nu despre infrastructura logistica necesara pentru a face aceste masuri credibile. Cu atat mai mult cu cat acest lucru nu contravine Actului Fondator NATO-Rusia (din mai 1997) unde Alianta reafirma faptul ca va indeplini misiunea de aparare colectiva nu prin stationarea permanenta a unor forte de lupta substantiale pe teritoriul noilor state membre, ci asigurandu-se “ca exista o suficienta interoperabiliatte, integrare, capacitate de ranforsare si in consecinta va trebui sa se bazeze pe infrastructura corespunzatoare”.

In al doilea rand, cei care asteptau un nou modus operandi in relatia cu Rusia si reconsiderarea politicii de interactiune pozitiva, vor fi foarte dezamagiti. Pretul revenirii la un model de tip business as usual tine in cele din urma de “credibilitatea ordinii internationale, o ordine care daca se dezintegreaza pe formula orice se poate, va devasta relatiile internationale si pacea si stabilitatea ” avertiza presedintele Estoniei, in martie 2014. Altfel, tot ceea ce face Rusia in Ucraina contravine flagrant Actului Fondator NATO-Rusia din 1997. Dimpotriva, NATO nu doar porneste de la premisa ca Actul Fondator NATO-Rusia este inca in vigoare (“toate masurile pe care le vom lua vor fi posibile in contextul Actului Fondator NATO-Rusia” spunea pe 2 iunie la Bruxelles, Secretarul General al NATO), dar si in raport cu litera si spiritul acestui document masurile luate de Alianta dupa “cea mai grava amenintare de la Razboiul Rece”, sunt inca mult prea timide. De fapt nici macar nu merge pana la aplicarea integrala a prevederilor sale. 

In al treilea rand, cand Secretarul General al NATO spune ca toate masurile pe care Alianta urmeaza sa le ia in perspectiva summitului de la Cardiff vor ramane in limitele Actului Fondator NATO-Rusia, inseamna ca “stationarea permanenta a unor forte de lupta substantiale” pe flancul estic este exclusa. Cu alte cuvinte, adio celor 10.000 de militari americani doriti de Polonia pe teritoriul lor sau un echivalent al bazei Ramstein pe flancul estic. Cu o zi inainte de oferta facuta de Obama, intr-un interviu la CNN pentru Christiane Amanpour, Radek Sikorski formula foarte direct: “Pur si simplu credem ca sub umbrela NATO nivelul de securitate trebuie sa fie mai mult sau mai putin egal. Iar la acest moment, avem baze NATO (mosteniri ale Razboiului Rece), in locuri in care erau utile confruntarii cu Uniunea Sovietica si care nu tin seama de evenimentele ultimului sfert de secol. Este o realitate care trebuie corectata”. In esenta, Varsovia pledeaza de multi ani pentru o updatare geografica, pentru o distribuire echilibrata a infrastructurii NATO si care sa acopere noul flanc estic, nu doar Pasul Fulda. Cu alte cuvinte un “rebalancing” al NATO spre Est dincolo de dispozitivul anchilozat in geografia Razboiului Rece. In mai 2012, intr-un discurs la Chicago, Sikorski vorbea despre “afacerile inca neincheiate din vremea Razboiului Rece. Mare parte dintre tarile care au iesit din fostul bloc Sovietic nu se bucura de acelasi nivel de securitate pe care Europa Occidentala il primeste de-a gata”. Sigur Polonia nu este singura in acest demers. Recent, presedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves indemna intr-un editorial in Washington Post: ”trebuie luate imediat masuri pentru a asigura o prezenta NATO pe tot teritoriul aliantei”. Si toate acestea intr-o alianta fondata pe principiul ca securitatea statelor membre este indivizibila.

Poate cea mai mare problema tine de faptul ca flancul estic a mai vazut dezbaterea asta si inainte, la sfarsitul anilor ‘90, cu rezultate si mai modeste. Atunci Washingtonul sub SACEUR a promis 2 divizii de ranforsare, dedicate flancului estic si desfasurarea de echipamente pre-pozitionate plus infrastructura (upgradarea podurilor, depozitelor de gaz, aeroporturilor) necesara absorbtiei acestor forte. Desigur, promisiunile nu au fost onorate. Este simbolic ca dupa un moment tectonic de magnitudinea anexarii Crimeii, altfel “cea mai grava provocare directa pentru securitatea europeana de la Razboiul Rece” (in cuvintele Secretarului american al Apararii, Chuck Hagel), si cand credibilitatea potentialului de descurajare al Aliantei este serios pusa sub semnul intrebarii, in NATO se revine la aceeasi discutie.


Articol aparut si in Revista 22.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Atâta timp cât statele NATO din centrul şi sud-estul Europei (foste comuniste) nu vor aloca fonduri suficiente pentru dezvoltarea infrastructurii din propriile ţări, americanii nu vor face nici un pas la est de Pasul Fulda. Dacă doreşti protecţie, trebuie să asiguri şi bugetele necesare, exact aşa cum s-au angajat politicienii din Europa Centrală şi de Est care au militat pentru includerea acestor state în NATO.
    Săptămâna aceasta, Barack Obama a pus pe masă un miliard de dolari, în timp ce V.V. Ponta, de exemplu, promite că va aloca pentru armată 2% din PIB de-abia în 2016. S-au cheltuit circa 400 de milioane de euro pentru şoseaua Transalpină (domnul Sorin Ioniţă a publicat un material foarte interesant în acest sens, în această săptămână), în loc să se utilizeze aceşti bani pentru a face o autostradă pe Valea Oltului sau pentru a continua aşa-zisul proiect al autostrăzii Transilvania – unde sectorul Suplacu de Barcău – Borş este realizat doar în proporţie de 58%, iar continuarea lucrărilor costă în jur de 250 de milioane de euro. Priorităţile autorităţilor de la Bucureşti au fost cu totul altele în ultimii 10 ani, faţă de cele ale NATO, iar acum se merge cu mâna întinsă la americani, cerşindu-se protecţie. Oamenii aceştia nu au nici ruşine şi nici Dumnezeu!

  2. Radu spune:

    Locuri de munca intr-un domeniu nou! Tot mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! Oferim pe loc contract legal! Primele castiguri au fost acordate! Avem dovada platii! NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati comod, 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Daca doriti detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: doarsimplu@gmail.com

  3. Red spune:

    Sprijinul SUA pt aliatii din est e autentic, nu sunt mutari pt consum intern. Americanii care-l considera pe Obama slab si incoerent in politica externa sunt o minoritate aceeasi care-l critica pe orice tema de cand a devenit presedinte.

    Gasesc astfel de articole obositoare. Lucrurile sunt cu mult mai simple, nu au complexitatea unor miscari de sah care analizeaza urmatoarele 10 mutari posibile. Seamana mai degraba cu un meci de box, niste miscari rapide in fuctie de cum loveste si cum se pozitioneaza adversarul. A invadat Putin Crimeea, NATO a raspuns cu discursuri, sanctiuni si exercitii tactice. L-a trimis Putin pe Medvedev in Crimeea, l-a trimis si Obama pe Biden in Ucraina, a mers Putin in Crimeea, a mers si Obama in Polonia. Reactii firesti care trebuie citite ca atare, nu trebuie rastalmacit orice cuvant, ce altceva putea face SUA in contextul dat?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Octavian Manea


Octavian Manea

Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)