Home » Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Obligatia de a vedea limpede: Despre comunism, fascism, liberalism

Vladimir Tismaneanu decembrie 23, 2012 Global / Europa, Politica & Doctrine
23 comentarii 2,572 Vizualizari

Secolul al XX-lea a fost unul al confruntarilor ideologice, politice si chiar militare intre sistemele democratic liberale si adversarii lor totalitari. Intre ganditorii romani care au scris pe aces subiect s-a numarat, la loc de cinste, eseistul, romancierul si istoricul ideilor Alexandru George, un remarcabil intelectual critic trecut in lumea celor drepti in 2012. Ne-am intalnit intotdeauna in graba, dar l-am citit mereu cu imens interes. Zilele acestea am recitit volumul sau “In istorie, in politica, in literatura” (aparut la editura Albatros in 1997) si l-am gasit extrem de actual, de incitant ideatic si nu mai putin nelinistitor. Scria Alexandru George in eseul intitulat “Un moment hotarator”: “Suntem intr-un moment al istoriei noastre cand imprejurarile ne silesc sa regandim totul, sa punem ordine in capitolul nostru de opinii, de convingeri, care, pentru unii, sunt si credinte. E un moment al luciditatii si obligatiei de a vedea limpede, deoarece nu mai avem scuza, ca pana acum, ca suntem tulburati de teroarea politica, de teama, de disperare. … Comunismul s-a bazat tocmai pe negativul fiintei umane si a reintrodus sclavia pana la sfarsitul secollului XX, pe care si cele mai inapoiate tari o lichidasera de mai bine de o suta de ani. Or, aceasta experienta ingrozitoare a dovedit ceva cu totul neprevazut: ca fiinta umana este mult mai adaptata pierderii libertatii decat s-ar crede, ca aceasta e mai degraba un lux in viata omenirii si ca imensa majoritate a oamenilor se adapteaza acestei situatii, chiar daca o considera o noenorocire”.

Despre maledictiunea totalitara au scris ganditori precum Hannah Arendt, Raymond Aron, Isaiah Berlin, Alain Besancon, Albert Camus, Francois Furet, Marcel Gauchet, Vaclav Havel, Virgil Ierunca, Ghita Ionescu, Karl Jaspers, Tony Judt, Leszek Kolakowski, Monica Lovinescu, John Lukacs, Nadejda Mandelstam, Jan Patocka, Richard Pipes, Leonard Shapiro, Aleksandr Soljenitin, N. Steinhardt, Robert C. Tucker.

Libertatea nu este o conditie facila, imediat si lesne acceptabila. Adevarata libertate inseamna asumarea responsabilitatii pentru faptele tale, ceea ce provoaca adeseori rasucite rationalizari, anxietati si frustrari. Cum scria Alexandru George: “Libertatea e un dat firesc al naturii umane, dar in aceeasi situatie se afla spiritul de slugarnicie, complacerea in sclavie, nevoia de a se subordona, lasitatea de a se dori ocrotit”. Textele lui Alexandru George sunt deopotriva anticomuniste si antifasciste, numesc Raul politic in mod transant, fara ambiguitati inutile. Recomand aici in mod deosebit excelentul eseu “Balanta totalitarismelor” in care ganditorul liberal roman riposteaza celor care, precum Ion Ianosi, incearca sa invoce si sa reabiliteze “umanismul originar” al marxismului, tradat, adulterat, desfigurat de incarnarile istorice concrete ale “praxisului revolutionar”. Ceea ce regretatul eseist a definit drept “bastarda uniune” este de fapt sinteza baroca dintre cele doua totalitarisme, cel brun si cel rosu, similare in privinta reactiei de ostilitate viscerala in raport cu statul de drept. In multe privinte, ideile lui Alexandru George, se intalnesc cu acelea ale unor Matei Calinescu, Virgil Nemoianu si Ion Vianu. In generatia tanara, ele sunt consonante cu abordarile lui Dragos-Paul Aligica, Catalin Avramescu, Andrei Cornea, Cristian Preda si Ioan Stanomir.

Am mers pe aceasta linie de gandire (sa o numim aronian-kolakowskiana) in cartea mea “The Devil in History”. In revista “Foreign Affairs” a aparut o recenzie-eseu semnata de cunoscutul jurnalist Andrew Nagorski, autor al unor carti remarcabile despre experientele totalitare ale secolului al XX-lea. Iata un fragment:

One evening in June 1940, an excited crowd in Berlin awaited Adolf Hitler’s arrival at the opera. The German army was scoring victory after victory in Europe at the time, and when the dictator finally entered the room, the audience greeted him with impassioned cries of “Sieg Heil!” “Heil Hitler!” and “Heil Fuehrer!” With the 1939 Nazi-Soviet Nonaggression Pact still in force, one of the attendees that night was Valentin Berezhkov, an interpreter for Stalin. “As I am watching all that,” he recalled in his memoirs, “I am thinking to myself — and the thought scares me — how much there is in common between this and our congresses and conferences when Stalin makes his entry into the hall. The same thunderous, never-ending standing ovation. Almost the same hysterical shouts of ‘Glory to Stalin!’ ‘Glory to our leader!’”

The parallels between communism and fascism have often been noted, fueling endless debates over whether the movements were fundamentally similar or different. “The Devil in History”, a new book by the political scientist Vladimir Tismaneanu, presents a genuinely fresh perspective on this topic, drawing enduring lessons from the last century’s horrifying experiments with totalitarianism.

Instead of writing a historical treatise, Tismaneanu set out to produce “a political-philosophical interpretation of how maximalist utopian aspirations can lead to the nightmares of Soviet and Nazi camps epitomized by Kolyma and Auschwitz.” Prompted by the author’s personal intellectual journey, the book is an extended essay that examines the evolving interpretations of communism and fascism.

Tismaneanu touches on so many questions that he cannot possibly provide all the answers. But in doing so, he reinvigorates important debates about not only past ideologies but also present and future ones. The animus toward modern liberalism that he finds at the root of both earlier totalitarian movements has not disappeared, and the liberal world today should remain alert to its contemporary manifestations.

http://www.foreignaffairs.com/articles/138465/andrew-nagorski/the-totalitarian-temptation

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. XzibitBitzxzi spune:

    Obligatia de a vedea limpede: Despre comunism, fascism, liberalism

    1) Comunismul s-a bazat tocmai pe negativul fiintei umane.

    2) Libertatea nu este o conditie facila, imediat si lesne acceptabila.

    De acord. In afară de dvs. și câteva alte persoane (foarte puține) persoane, oamenii nici măcar nu pot oferi o explicație a cuvântului ăsta. Nu că explicația dvs. ar fi “de manual”. Dar până la următoarea, a dvs. se potrivește cel mai bine cu ceea ce EU cred.

    Revenind la prima. Faptul că alții NU cred ceea ce eu cred nu le neagă calitatea de ființe umane.

    Există și aici cazuri:
    – În cel mai rău, îi ignor.
    – Într-unul intermediar, mă amuz.
    – În cazul #2 (dacă se ajunge acolo), îi cred.

  2. Radu Vancu Radu Vancu spune:

    Despre Alexandru George îmi vorbea cu enormă admiraţie Mircea Ivănescu, mult înainte ca eu să-i fi citit cartea despre Arghezi, apoi cea despre Mateiu Caragiale, apoi romanul “Oameni şi umbre, glasuri, tăceri”. De fiecare dată când vorbea despre el, marele poet îmi spunea ceea ce de altfel afirmă şi public, în “Interviul transfinit” dat lui Vasile Avram, reeditat luna aceasta la Casa de editură Max Blecher: „Alexandru George este cel care m-a învăţat româneşte, şi datorită lui am putut să devin poet”. Aşa încât, urmărind apoi scrisul lui Alexandru George, i-am resimţit întotdeauna funcţia eminamente pedagogică – în cel mai înalt înţeles al cuvântului, al acelei pedagogii care, la o adică, poate să formeze chiar şi spiritul unui mare poet, precum în speţa amintită. De regulă, criticul român are şi un côté de artist, el are ambiţia că, prin analiza lui, seduce. Alexandru George e unul dintre puţinii, alături în primul rând de Tudor Vianu, care ţine numai să educe. Mai degrabă decât un seducător, e un educator, un Erzieher, în sensul dat de Nietzsche cuvântului. Din acest motiv, nici măcar atunci când textul lui e acuzat personal nu-i permite să devină artist şi liric. În amplele panorame ale istoriei liberalismului autohton din În istorie, în politică, în literatură şi din Pro libertate, vine uneori în discuţie familia de negustori şi antreprenori din care se trage Alexandru George – nicicând însă vocea istoricului nu se încălzeşte şi, mai ales, spre lauda lui, nu încearcă să confecţioneze a posteriori imaginea unei familii liberale – ba chiar dimpotrivă. Spus scurt, pentru Alexandru George critica e un gen al pedagogiei, eliberat de contingenţele individualului şi ale biograficului. E cauza pentru care, chiar şi atunci când nu convinge, educă. Ca atunci când, de pildă, e iritat de ascendenţa rurală a unor prozatori români eminenţi, ori de bucureştenismul de primă generaţie al unui procent important de locuitori ai capitalei, situaţii din care deduce consecinţe culturale dezavantajante. Înţelegi bine că, de data asta, nu are dreptate, însă apreciezi faptul că nu încearcă să-şi susţină teza prin varii truculenţe stilistice, ci e tranşant şi direct ca un aticist pentru care pasiunea ideii primează asupra pasiunii stilului. Dacă am fi avut mai multe personalităţi de tipul lui Alexandru George în literatura noastră doldora de asianici, atunci am fi avut poate o cultură de polemişti în locul uneia de pamfletari. Critica lui fiind o pedagogie, aceasta cred că e lecţia lui fundamentală.

  3. gheorghe din Ardeal spune:

    hm!…dupa alegerile din urma o sa ma numesc…. gheorghe din Munchen…! “Critica lui fiind o pedagogie,aceasta cred ca e lectia …fundamentala”-R.Vancu……Actualul sistem de invatamant romanesc DOAR imformeaza si nu FORMEAZA…totul se bazeaaze pe aceste date….din pacate nu vad nici o iesire din acest impas ….doar…varianta MUNCHEN !!! cu respect gh.din ….!!!

  4. vlad spune:

    Din ciclul “cand Inteleptul arata luna, carcotasul vede degetul”: de ce ati simtit nevoia sa incheiati un text despre Alexandru George cu o recenzie elogioasa a unui volum al dumneavoastra? Cine are de stiut, stie cine sunteti, fara sa trebuiasca sa mai amintiti asta (cam suparator de des); iar pentru cine nu vrea sa stie, se pare ca din pacate nu prea merita efortul sa-i convingeti…ln rest, complet convins de adevarul celor scrise de dvs.

    • Recenzia a aparut ieri, am primit linkul aseara cand am postat prima parte pe blogul meu personal. Deci textul de pe “Contributors” este o versiune largita a celui publicat ieri.

      http://tismaneanu.wordpress.com/2012/12/28/ispita-totalitara-andrew-nagorski-despre-the-devil-in-history-foreign-affairs/

      Mi s-a parut ca ar merita sa leg aceasta recenzie de tema care l-a framantat atat de mult pe Alexandru George a carui carte, mentionata in text, am recitit-o saptamana aceasta in timpul unei (prea) scurte vacante: relatia dintre comunism, fascism si liberalism. Pe 4 ianuarie, daca sunteti interesat de subiect, veti putea citi, in “Times Literary Supplement”, o recenzie-eseu la “The Devil in History” semnata de John Gray. La Multi Ani!

      • vlad spune:

        Ma bucur ca aveti parte de recenzii elogioase la cartile dvs. in ziare prestigioase; merita.

        Totusi, ca sa mergem un pic mai departe: cine este cat de cat la curent de modul cum functioneaza o comunitate stiintifica vie, si demna de acest nume, stie ca nu e un club de ingeri care se valideaza reciproc prin recenzii elogioase. Sunt ipoteze de lucru si modele diferite, dezbateri aprigi, discutii in contradictoriu, iar in cazul stiintelor politice, chiar confruntari ideologice “cu scantei”. Ceea ce nu inseamna ca (de obicei) adversarii de idei nu se stimeaza reciproc.

        Din pacate, articolele dvs de pe acest site dau in general impresia unei mari armonii de idei in domeniul respectiv, si ca ipotezele, modelele, si teoriile nu prea sunt combatute (stiintific), ci au parte numai de comentarii elogioase… cel putin, impresia asta mi-o lasa mie articolele dvs. Si cred ca realitatea nu e asa; nu are cum sa fie; nu exista autoritati ultime in domeniu, iar singurii care nu sunt combatuti (stiintific) sunt cei care nu mai merita sa fie.

        Ati putea sa ridicati un colt de perdea despre realitatea pe care eu cel putin o banuiesc mult mai nuantata? Eu cel putin cel mai mult va apreciez scrierile in care descrieti realitatea vie, ne-machiata, precum cea despre lumea secreta a nomenclaturii.

        Asadar, pe cand “lumea adevarata a cercetarii in stiinte politice”, de Vladimir Tismaneanu? Nu asteptam dezvaluiri senzationale, ci doar o dare de seama realista despre confruntarile de idei din domeniu…

  5. smaranda spune:

    Confruntarile ideologice nu se vor termina curind. Politica are nevoie de ideologie. Incercari sint si vor fi si deasemeni si esecuri. Lumea se transforma si relatiile umane se modifica iar ideologia sociala le urmeaza pentru a le clarifica. Mi se pare exagerat de a spune „ca fiinta umana este mult mai adaptata pierderii libertatii decat s-ar crede” . Atita timp cit majoritatea oamenilor isi vind forta de munca ei accepta si o stirbire a libertati individuale. Iar viitorul mi se pare sumbru prin nivelul de supraveghere pe care tehnologia il pune la dispozitie. De care libertate discutam? Orice companie se asigura ca nu vei protesta impotriva ei.
    Libertatea este un ideal frumos dar ramine un ideal.

    • marina vlaicu spune:

      Imi permit sa intru in dialog cu dvs., Smaranda, fiindca mi se pare interesanta problema pe care o puneti. Cred ca libertatea de care vorbesc Alexandru George si Vladimir Tismaneanu este alta decat aceea de care vorbiti dvs. Toti acceptam sa ne pierdem acest fel de libertate de care vorbiti dvs. aproape din momentul in care ne nastem. O sacrificam in favoarea securitatii, cand ne ascultam parintii, cand respectam programul de scoala si pe cel de la serviciu. Dar angajamentul pe care vi-l luati de a nu va vorbi de rau patronul e una si obligatia de a minti ca liderul suprem al tarii este egalul unei zeitati e alta. Suntem la un alt nivel al discutiei cand vorbim despre libertate in sensul de autonomie a gandirii si de curaj de a o asuma, cu toate consecintele ei. Patronul nu va cere sa ganditi ca el în toate privintele, ci doar in privinta regulilor pe care el le-a stabilit in organizatia lui. Daca nu va place, aveti libertatea sa-l parasiti. Hitler, Stalin, Ceausescu, etc. , fără să fie patroni, obligau cetatenii sa gandeasca asemeni lor. Si multi oameni cedau bucurosi privilegiul de a gandi cu propriul cap si se abandonau servitutii. In schimbul altor privilegii, sau pentru a-si pune pielea la adapost, pur si simplu din voluptatea de a se supune. asa cred.
      Alexandru George gandea intr-adevar cu propria sa minte cum putini oameni o faceau. Eu l-am cunoscut, dar cumva am ratat intalnirea cu el, fiindca de cate ori vorbeam spunea ca numai tampitii puteau fi dizidenti, fiindca nu-si dadeau seama ca vor fi zdrobiti si ca e o prostie sa fi zdrobit intr-o lupta inegala. Credeam atunci ca libertatea de gandire neexprimata SFARSESTE PRIN A SE CONFUNDA CU acceptarea servitutii. Si acum cred asta, de altfel.

      • smaranda spune:

        Libertatea de a gindi liber. Nimeni nu iti pune obstacole sa gindesti liber ci iti pune obstacole numai in cunoastere. Orice ideologie vrea sa te manipuleze in sensul dorit de ea. Deci eu gindesc liber –relativ in limitele cunoasterii mele. Cineva (un partid, o companie, un trecator)imi propune o teorie. Eu am libertatea sa o resping. Altceva este cind necesitatile mele vitale intra in conflict cu libertatea de gindire. Acest conflict intern al individului este o dilema exploatata de mii de ani de politicieni, de mic sau mare conducator. Te nasti intr-un sistem care ti se pare natural, normal. Nu vorbesc de cazurile extreme, comunism sau fascism si constati ca necesitatile tale in raport cu standardul societatii sint foarte mari. Ai doua alternative: sa fi rebel si sa esuezi sau sa renunti temporar la o parte din libertati (inclusiv cea de a dialoga liber).
        Pragmatic fiecare guvern promite locuri de munca. A nu se uita, eu imi vind forta de munca. Capitalismul mentine o rata a somajului in limite strategice (6-8%) de infometati care vor fi spargatorii de greva. Socialistii sau social democratii reduc procentajul fara a rezolva problema. Comunismul (cel putin cel chinez) da locuri de munca. Prost platite, cu putine drepturi sociale. Dar rezolva problema a unui miliard trei sute de milioane de oameni.
        d-na Marina ma bucur sincer ca va exprimati liber gindirea. Eu nu cred in comunism si nu cred ca ne nastem egali. Privesc. Privesc numai marea de idei.

  6. Radu Korne spune:

    Fara a incerca sa imflamez acum discutia pe teme de politica actula, gasesc oarecum fascinanta permanenta atractie a “intelighentiei” autohtone, nu neaparat romane, pentru Conducator. Conducator uneori messianic , uneori dictatorial, dar intotdeauna egocentrist in slabiciunile sale si mereu autocrator. De la mult adulatul A.I. Cuza, la Carol II si mai tarziu la liderii comunisti (fiecare cu miturile sale populare, precum Badia Ghita ce ne-a eliberat de Rusi si Ceausescu cel care, precum personajului lui Asturias “nu stia”) pana in contemporanitate, la Iliescu si Basescu. In recenta sa carte Dl. Boia ofera astfel de exemple savuroase.
    Este un mare pacat ca nu exista un studiu serios asupra Partidului Poporului si a Maresalului Averescu. Ar putea genera paralelisme interesante.
    Dar revenind, cred ca mai degraba tragic pentru Romania ca nu am putut genera ganditori liberali in genul Aron sau Berlin. Cred ca alaturi de Steinhard (dar acesta sufera de partinirea sa mistica) singurul eseist cu adevarat liberal al nostru a fost un conservator: Caragiale. Dar asta este, evident, o gluma.

  7. vida clara spune:

    Libertatea, la om nu mai poate fi in picioare (de la evolutia speciei de la Homo la
    “Homo Sapiens” decat prin cunoasterea “demnitatii”.
    (Atentie: “cunoastere” nu are sinonimie perfecta (doar) cu “luarea la cunostinta”) ci
    regasesti mai degraba intelesul in spusa barbatului care “a cunoscut o femeie” sau
    in spusa cuiva care afirma ca “a cunoscut marea (apa)” (adica s-a scufundat, s-a
    impresurat cu ea si i-a simtit si gustul) si inca nu e nimic din ceea ce se poate
    afirma in definirea cunoasterii.
    Dealtfel cred ca tocmai asta a vrut sa defineasca Isus (sau Ioan, nu mai stiu bine) cu
    “botezul” dar … nu prea a avut cui.
    Una dintre cele mai la mintea oricui demonstratii a facut Jack London cu ale sale
    magistrale filozofii (“Colt Alb” – drumul de la statutul de “liber” la statutul de “domesticit”
    si “Chemarea strabunilor” in care Buck reface exemplificador drumul de la lant la
    libertatea de “decizie in ceea ce te priveste”).
    Cine nu poate intelege libertatea prin dominarea (gramatical vorbind) a metaforei
    (inainte de orice), altfel nu o va cunoaste vreodata.
    Omul nu poate fi liber “formal” daca nu este mai intai liber pe fond.
    Iar pe fond nu poate fi nimeni (nici un individ) liber pana nu este Societatea (umana)
    in totalitate.
    Pot fi atinse diferite grade de lejeritate (dinspre tensiune inspre inabusire) ca in
    cazul unei camasi de zale marimea 42 imbracata pe un “de la 44 in sus” sau “de
    la un 40 in jos”. Doar in cazul in care o camasa de zale marimea 42 este imbracata
    pe un “model” marimea 42 tensiunea este in limite normal-umane.
    Libertatea “formei” este una abstracta (desi in perceptia noastra fiind …”concreta”),
    iar libertatea “fondului”, desi in perceptia noastra ne apare a fi “abstracta” este
    tocmai cea “concreta” (de fapt, partea concreta, miezul) a “libertatii depline”.
    Permutivitatea asta este continua si este tot la fel de greu de urmarit pe cat de greu
    e sa urmaresti mainile maestrilor de la “alba-neagra” (sau a altor iluzionisti).
    Partea vizibila (formala) a libertatii este … “obiect”, iar ca orice obiect este neinsufletit
    este ca o informatie inmagazinata de calculator.
    Partea nevizibila (reala, concreta) este vie (se naste, traieste, se reproduce si moare).
    Aceasta parte nevizibila a libertatii se numeste “demnitate”.
    Ca si in cazul copiilor si in cazul demnitatii se pot spune acele vorbe: “cine-o are sa-i
    traiasca, cine nu …. sa nu-si doreasca” pentru ca demnitatea, desi vitala, este foarte
    greu de intretinut.
    Asa cum in cazul conceptului “individ”, fara existenta conceptului “copil” este sortit
    disparitiei conceptul “societate” (nu are deci, “viitor”) tot la fel si in cazul “libertatii”
    fara “demnitate” este sortita inexistentei. Lipsa “libertatii” omoara “specia”.
    In ciuda atator si atator inconstienti, oameni care au reusit sa tina aprins suflul
    libertatii (ca o flacara a lumanarii la modul figurat, si nu la propriu, cum se practica)
    au existat intotdeauna, desi primii care ii sugruma sunt tocmai cei carora le fac
    acest bine.
    ( Azi a fost ziua mea. Imi permit sa-mi zic un “La multi ani”. Iar voua, eventuali cititori
    ai randurilor mele, Sarbatori cu bine )

    • cristalin viu spune:

      La Multi Ani “vida clara” (mai degraba partii vizibile, omenesti, reprezentata prin pseudonimul virtual)!…interesante cuvinte despre libertate si demnitate; daca aveti timp va rog spuneti opinia dvs. despre demnitate vs mandrie (se poate face un paralelism intre etnocentrism/nationalism vs. patriotism?)

  8. Luk spune:

    La multi ani! Sarbatori fericite! Vom avea nevoie de dumneavoastra in 2013.

  9. comentariu spune:

    Noi sa vedem limpede sau cei care imprima un sistem politic sau altul si fac politica cum le place si tocmai ca nu prea exista liberalism si democratie decit pe hirtie si in practica dupa infringerea fascismului si comunismului cea mai mare economie este condusa de un partid comunist iar economiile din vest se muta sinucigasi in China,
    Politicienii vestici nu vad ca principiile lor declarate sunt calcate in picioare in China asa cum erau calcate in picioare in tara lui Ceausescu sau a lui Brejnev sau Hitler.
    Dupa victoria decomratiei in Europa, Germania cea invinsa se comporta ca politistul absolut si face ordine cum vrea si foarte departe de pricnipiile democratice.
    Conducatorilor Romaniei li se iarta tot intrucit Germanii au interes sa cistige bani acolo, americanii sa aiba urme de baze si rachete si rusii sa aiba monopolul energiei.
    Co-dominionul este forma de organizare a Europei.
    Protectoratul de la Sud de Balcani, Grecia ( asa cum o numeste Eskenazi Kalamitsi ) este un exemplu de refulare a complexului de inferioritate german care ar vrea un imperiu chiar si colonial. Scenariu dupa care a fost surpata economia Greciei s-a scris la Bonn si Berlin si s-a executat impreuna cu firme si banca germana toate exemple de coruptie.
    Germanii nu au dat nici o marca pentru crimele din al doilea razboi mondial, cititi cartea lui Manoli Gletzos nanogenarul care continua sa apere idei asa cum in tinerete a coborit steagul german ocupant de pe Acropole.Grecii sunt azi in stare de masacrare tocmai din cauza politicii Germane si deviatiei de la deomocratie stat de drept si politica vestului.
    Desi nu ma implic in politica observ cresterea fascismului dar trebuie sa redau ce spun omenii simplii cei fara de lucru: Fascistii declarati care au intrat in parlament sunt mai putin decit ceilalti nedeclarati care conduc de mai multe decenii.

    • marina vlaicu spune:

      Manolis Glezos? Apoi chiar ca COMUNISMU-N VECI NU MOARE! (CACOFONIE INTENTIONATA). Cum nu a platit Germania dupa al doilea razboi mondial? Si cum s-a decis soarta Greciei la Bonn? Nu se decide mereu la greci, in strada si in coruptia endemica chiar din Grecia? Care vrea sa munceasca asa cum se munceste in Grecia, adica putin, si sa traiasca asa cum se traieste in Germania, adica bine?
      Cat despe China, cea mai mare putere, mai asteptati un pic. O sa vedeti cat e de mare si putreda. Deja produsele ei, comuniste, plac tot mai putin, iar tara e nefericita sub 10, 12, 15 supermiliardari de partid si de stat…

    • Ioan Badila spune:

      @comentariu
      Mai adecvat era nick-ul “Sopârlă”

  10. Vali spune:

    Domnului Profesor Tismăneanu, abil iscoditor al îngerului Istoriei…
    (și tuturor comentatorilor de pe forum)

    The struggle of memory against forgetting

    AN NOU FERICIT!

  11. Urmaresc cu deosebita atentie comentariile d-lui profesor Tismareanu.Ce pot spune?Indiferent de orientarea politica, exista personalitati deosebit de persuasive, cu mare priza la mase, nemultumite datorita diverselor situatii si care profita in momentul respectiv de o orientare favorabila in a acapara o pozitia de varf in societate.In spatele acestora exista fel de fel de servicii sau finantisti puternici, care orienteaza dupa plac conducerea societatii respective.Ce urmeaza, in cea mai mare parte a situatiilor sunt tragedii de neimaginat pentru cei care s-au aliniat fara echivoc la fel de fel de curente, insa favorabile celor care le-au initiat, totusi pana la un anumit punct.Ce putem face?Aproape nimic, ne expunem teoriile noastre,ca un hoby ,avem placerea de a face schimb de idei si cam atat.
    La multi ani 2013!

  12. Un roman spune:

    Bunicul meu a fost detinut politic in anii ’50. Motivul: A injurat partidul. A facut 3 ani de inchisoare. Stiam aceasta istorie de la mama si bunica mea. Dar nu am stiut si cum a fost procesul. Bunicul meu si-a studiat dosarul aflat in arhivele securitatii si astfel a aflat cine a dat declaratii impotriva sa la tribunal. Am aflat de curand ca doi din cei sapte frati ai bunicului meu au dat declaratii impotriva lui. Adica au afirmat ca l-au auzit pe bunicul meu cand a injurat partidul. Acesta a fost motivul pentru care a stat 3 ani in inchisoare. Bunicul meu acum nu mai este. Tot de la mama am inteles ca si-a iertat fratii. Ceea ce s-a intamplat in Romania in anii ’50 s-a intamplat pentru ca o parte din dintre romanii de atunci au fost de acord sa participe la promiscuitatea pe care o propunea partidul. Sa minta, sa fure, sa jure stramb, sa trimita oameni la inchisoare pentru ca sunt mai buni ca ei. Un motiv pentru care multi oameni au fost de acord sa de-a declaratii fase cred ca a fost si indivia. Bunicul meu a facut parte din oamenii gospodari din sat. Si dupa ce a venit din inchisoare a ramas unul din oamenii cei mai gospodari din sat. Tot de la bunica mea mai stiu ca si alti oameni gospodari din sat au fost la puscarie. Timp de 50 de ani, INVIDIA, a fost politica de stat. Si am vazut cu totii ce poate sa faca invidia. Eu stiu doar ca din cauza invidiei bunicul meu a facut pe nedrept puscarie politica din care a venti bolnav de ciroza si diabet. Familia mea a avut de suferit pentru ca mama mea era fiica unui detinut politic si tatal meu generele acestuia. Parintii mei nu au avut voie sa faca parte din PCR, nu au primit casa de la stat, nu au avut voie sa urmeze o facultate nu au avut voie sa promoveze in nici un fel. Abia prin anii ’80 mama mea a putut urma o facultate la fara frecventa. Fratelui mamei dupa ce a intrat la facultatea de Marina Comerciala i-a fost trimis dosarul acasa, si nu i s-a permis sa urmeze aceasta facultate. In urma acestei respingeri, fratele mamei a intrat in depresie. Nu s-ar fi intamplat nimic din tot ceea ce s-a intamplat daca nu ar fi existat alti oameni care sa jure stramb si care sa dea declaratiile necesare pentru ca alti oameni sa faca puscarie pe nedrept. Multi oameni au facut puscarie politica pentru ca au fost alti oameni care au dat declaratii contra lor, oameni care faceau parte din familia celor care au fost inchisi, din grupul lor social, oameni in care aveau incredere. Cazul bunicului meu nu este singular. In multe familii au existat astfel de situatii. Unii din membrii familiilor au dat declaratii false la securitate, sau i-au turnat, pe alti membrii ai familiilor. De cand am aflat de aceasta istorie din familia mea, ma gandesc ce fel de neam suntem. Invidios pe cei din jurul nostru este clar ca suntem. Si prin ce am trecut din cauza ca INVIDIA a fost politica de stat.

  13. georges spune:

    se implinesc azi 65 de ani de cand regele mihai a fost fortat sa abdice. ma asteptam la un articol despre acest lucru pe contributors (nu neaparat de la dumneavoastra).

    la multi ani si an nou fericit!

  14. eugen chirovici spune:

    An Nou fericit, cu bucurie şi lucruri frumoase! La mulţi ani!, din toată inima, domnule Tismăneanu.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)