vineri, martie 29, 2024

Octombrie roșu: Ulianov devine Lenin

„Bolșevismul, doctrina revoluționară a partidului care a preluat puterea pe 24-25 octombrie 1917, și-a datorat existența lui Vladimir Ilici Ulianov, care și-a luat numele de Lenin.” Așa își începe Leonard Schapiro lucrarea clasică intitulată „The Russian Revolutions of 1917: The Origins of Modern Communism” (New York: Basic Books, 1984). Această frază este la fel de succintă și revelatoare precum primele propoziții ale lui Leszek Kołakowski din „Principalele curente ale marxismului” (le reiau aici, în traducere proprie, din ediția apărută la Norton, NY, în 2005): „Karl Marx a fost un filosof german. Aceasta nu pare o afirmație în mod anume lămuritoare, și totuși nu este într-atât de tare un loc comun, cum ar putea părea la prima vedere. Jules Michelet, ne aducem aminte, obișnuia să-și înceapă prelegerile de istorie britanică prin următoarele cuvinte: ‘Domnilor, Anglia este o insulă’. Sunt lucruri complet diferite dacă știm pur și simplu că Marea Britanie este o insulă, sau dacă îi interpretăm istoria în lumina acestui fapt, care capătă astfel o semnificație în sine.” Cu alte cuvinte, faptul că Lenin a fost un marxist rus are o însemnătate la fel de importantă cu a faptului că Marx a fost un filosof german.

*

Din ce (de)vine Ulianov? Fratele mai în vârstă al lui Vladimir, Aleksandr Ilici Ulianov, fusese condamnat la moarte și spânzurat, în 1887, pentru a fi participat la un complot menit să ducă la asasinarea țarului Alexandru al III-lea. Fusese unul din liderii mișcării „Pervomartovți”, o grupare teroristă secretă de cinci membri, probabil printre puținele din epoca respectivă care promovau violența. Vestea uciderii lui Aleksandr a căzut ca un trăsnet peste familia Ulianov. Vladimir a studiat foarte atent această organizație, al cărei program își descria membrii drept „socialiști”. Pentru că orice activitate educațională era imposibilă în Rusia acelor timpuri, singura cale de acțiune rămânea cea politică, sau, cu alte cuvinte, a acțiunilor teroriste. În fapt, o viziune eroică dispusă la scarificiu de sine. Așa ajunge adolescentul de nici optsprezece ani Vladimir Ilici, retras în casa de la țară a bunicului matern, să ia contact cu literatura rusă radicală de secol XIX. În toamna aceluiași an, 1887, se înscrie la universitatea din Kazan, dar este exmatriculat în urma unei arestări survenite la o acțiune la care participase alături de anturajul grupului terorist amintit. Se mai știe apoi că Cernîșevski a jucat un rol imens în formarea tânărului Vladimir, mai ales prin „Ce-i de făcut?”. Dar același Nikolai Gavrilovici avusese un efect similar și asupra defunctului Aleksandr, precum și asupra unei întregi generații de revoluționari. Pe Cernîșevski îl admiraseră însă nu doar acești tineri revoluționari ruși, ci chiar Marx însuși. De la Piotr Tkachov au preluat apoi disciplina și organizarea, precum și principiile măsurilor radicale întru preluarea puterii în numele „poporului”. Când în toamna lui 1888 i se permite să se întoarcă în Kazan, deși nu la universitate, Vladimir Ulianov citește și primul volum al „Capitalului”. A continuat să frecventeze cercuri revoluționare, iar după mutarea familiei în Samara, în 1889, se dedică frenetic însușirii tezelor marxiste. Așa cum sugerează și Leonard Schapiro, Vladimir Ulianov s-a distins de alți adepți ai lui Marx printr-o imensă dedicație față de cauza revoluționară, conștientizarea faptului că „opera teroristă” începută de fratele său nu poate fi dusă la capăt într-un stat pregnant polițienesc precum cel rus, dar și convingerea că succesul activității sale revoluționare stă în organizarea temeinică a partidului. A devenit foarte rapid liderul marxiștilor din Samara, s-a informat asiduu asupra operei lui Gheorghi Plehanov (ai cărui marxiști proliferau în acea perioadă la Geneva), dar și, așa cum subliniam, asupra literaturii radicale ruse din secolul al XIX-lea.

Nu voi insista, aici și acum, asupra cronologiei acțiunilor sale până la debutul Marii Revoluții – sunt detalii cunoscute, sau cel puțin ușor de identificat din nenumăratele surse disponibile. Voi insista însă, acum când se împlinesc 98 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, asupra formei mentale a liderului ei și asupra determinantului unei întregi generații.

Întrebarea care se poate pune, într-o formă sau alta, ar fi următoarea: dacă trecutul este un cimitir de erori și iluzii, este atunci de conceput un spirit intelectual, dincolo de capcanele ideologiei și utopiei, dogmei și revoluției? Ne aflăm de fapt în plină spirală, poate veche de când lumea, a cuplului pasiune-rațiune…

În 1918, Lenin însuși mărturisea că „nu știm ce va fi socialismul”, că „nu-l putem contura în formele sale finale”, răspunzând astfel unor obiecții venite dinspre Buharin. Revoluția sosise așadar, la 1917, dar revoluționarii (ne-utopici) nu aveau nicio concepție clară ori consistentă despre cum ar trebui construită noua societate, sau, și mai profund, de ce anume? Certitudinea era dată, pur și simplu, de convingerea că vechea ordine trebuie distrusă. Spunea același Lenin: „Adevăratele mari revoluții se nasc din contradicțiile dintre vechi, dintre ceea ce este îndreptat spre analiza trecutului, și năzuința abstractă spre nou, care trebuie să fie atât de nouă încât să nu mai rămână nicio particulă din ceea ce este vechi… Ceea ce este vechi este distrus pentru că merită să fie distrus; a fost transformat într-un morman de ruine așa cum trebuia să fie.”

A fost abia înainte să moară când Lenin a spus, cu oarece amărăciune: „Am devenit o utopie birocratică!” Aici se află de fapt cheia eșecului revoluționar bolșevic: la rigoare, este vorba despre cum anume dorește cineva să arate acest viitor și nu despre știința acestei proiecții. Linia de tensiune dintre „a vrea” și „a ști” este minunat surprinsă și de Martin Buber atunci când spune că „această voință conștientă influențează în sine ceea ce se vrea a fi…” Viitorul este un vacuum primejdios dacă prezentul nu îi oferă un substrat marcat de imagini umane și inspirate de frumusețe și excelență (Melvin Lasky). Visul devine dogmă. Temerile devin fanatism. Ideile devin semnalul pentru acțiuni extreme. Ajungem să arătăm cu toții asemeni descrierii lui Camus din Omul revoltat, „pierduți în singurătate, cu arme în mâini și un nod în gât”.

Închei acest mic text la aniversarea Revoluției ruse cu ironia pe care a simțit-o chiar Karl Marx, superb descrisă de Melvin Lasky în cartea sa „Utopia & Revolution”, atunci când filosoful german află că Das Kapital este tradus, pentru prima oară într-o altă limbă, în rusește: „Este o ironie a soartei [spunea KM în octombrie 1868] că rușii, pe care i-am combătut vreme de douăzeci și cinci de ani, și nu doar în germană, ci și în franceză și engleză, au fost întotdeauna ‘patronii’ mei. Lucrările mele împotriva lui Proudhon nu au fost nicăieri mai populare ca în Rusia; și acum sunt rușii cei care îmi vor publica prima traducere străină a Capitalului” (pentru că abia în 1894, cele două volume ale Capitalului au fost oprite din drumul lor spre bibliotecile publice ruse și alte săli de lectură, iar tipărirea lor a fost interzisă; cu alte cuvinte, au trecut ani buni până când cenzura a realizat apariția unui „cult Marx” în Rusia). Același Karl Marx spunea, în Scrisori către Kugelmann, că rușii aleargă mereu după cele mai extreme idei pe care are să le ofere Occidentul. Așadar, Ulianov devine Lenin pentru că este un marxist rus și nu unul polono-german precum, să zicem, Rosa Luxemburg. Iar asta face toată diferența. Determinarea neo-iacobină a bolșevismului se naște din acest algoritm al evidențelor…

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Si eu cred ca ” …Ulianov devine Lenin pentru că este un marxist rus și nu unul polono-german precum, să zicem, Rosa Luxemburg. Iar asta face toată diferența. Determinarea neo-iacobină a bolșevismului se naște din acest algoritm al evidențelor… ” Noutatea leninismului, fundamentind victoria revolutiei socialiste nu intr-o tara capitalista dezvoltata ci dimpotirva, in ” veriga slaba”, intr-o tara subdezvoltata, s-a- potrivit ca o minusa pe mesianismul classic rus in toate formele sale revolutionare dela decembristi si pina la trotkisti.
    Dar ce facem cu marxist-leninistii asiatici ai .secolului XX, Mao, Kim si Pol Pot care au incarnate si ei aceeasi perfectiune criminala a comunismului ca si Lenin si ceilalti lideri bolsevici rusi ? Au devenit ei oare ceeace au fost, datorita faptului ca au fost marxisti chinezi, coreeni sau cambodgieni si nu marxisti germani ? Sau pur si simplu o doctrina criminala a strins in jurul ei, oriunde in lume, criminali innascuti dintre care unii au devenit acesti lideri abominabili ?
    Ce s-ar fi intimplat oare daca Adolf Shicklgruber ( sau cam asa ceva ) devenit Hitler, ar fi imbratisat ideile marxiste si el ?

    • Nu cred că „algoritmul evidențelor” e diferit în cazul Asiei. Da, când spunem că „Mao este un marxist chinez”, înțelegem, din nou, lucruri cu totul diferite. Sau mai bine zis specifice. Și nu mă refer neapărat la ceea ce numiți „perfecțiune criminală”, ci mai ales la nuanțele fine și importante și decisive ale unui credo politic.

      De pildă, în China, interesele revoluționare ale burgheziei și ale țărănimii au fost aduse laolaltă de sentimente anti-imperialiste. Lenin însuși constată că, spre deosebire de Occident, unde burghezia e în cădere liberă și se confruntă cu groparul ei, proletariatul, în China există încă o burghezie capabilă să apere o democrație sinceră, militantă, consistentă. L-am citat aproape la literă. Deci când spunem „marxismul chinez”, sau „Mao este un marxist chinez”, înțelegem această suprapunere a mișcării de eliberare națională și a revoluției anticapitaliste. Spune același Lenin, în timpul celui de-al doilea congres al Cominternului din 1920, că mișcarea de eliberare națională din Asia și că orice mișcare națională nu pot fi decât mișcări burghezo-democratice! Deci pentru Mao, dar și pentru Aidit (marxistul indonezian), burghezia a avut mereu acest caracter dual: uneori revoluționară, alteori reacționară! Unitatea burgheziei, țărănimii și proletariatului, concepută și direcționată de partidul comunist, este prin urmare nu doar necesară pentru faza burghezo-democratică a revoluției, dar este în mod special indispensabilă pentru succesul mișcării de „eliberare națională” (care ea însăși este parte integrantă din faza burghezo-democratică) în zonele subdezvoltate, coloniale sau semi-coloniale.

      Este o discuție foarte teoretică, dar răspunsul meu este da: marxist-leniniștii chinezi au devenit ce au devenit potrivit unui specific local, unul pe care doar calificativul „chinez” îl poate da. Iar când spui „Mao a fost un marxist chinez”, îți trec deja prin fața ochilor toate aceste particularități esențiale. Sau măcar ar trebui…

  2. An citit ca intoarcerea lui Lenin in Rusia din exilul elvetian, la St.Petersburg, a fost gandita de serviciul secret german, care l-a si finantat, cu acordul imparatului Wilhelm II care dorea o Rusie slabita din interior care sa iasa din razboi si el sa-si aduca pe frontul de Vest trupele care luptau in Est, pentru o victorie rapida contra Frantei si Angliei. Revolutia din Octombrie a reusit si Lenin s-a tinut de cuvant, delegandu-l pe Trotski sa negocieze si sa semneze o „pace” (capitulare, de fapt) cu consecinte dezastruoase pentru Rusia.
    Ne-ati putea spune ceva despre conditiile „pacii”?

    Thank you.

  3. Este foarte util sa reimprospatam memoria colectiva romaneasca cu informatii despre „vecinul ” de la rasarit. Personal, consider ca Ulianov a devenit Lenin, mai degraba in urma unui context social decat in urma impactului cu satanismul marxist. Principalul factor este reprezentat de statalitatea de tip mongol inghetata din sec. XIII. Autorul a fost bland si a numit statul rus ca fiind politienesc. Ori, la acea ora, state politienesti erau doar cele doua imperii germane. Alt factor, punctat partial de autor este determinat de microcosmosul familial. Desele mutari, neputinta populatiei evreiesti de a se impotrivi birocratiei tariste, a adus in mintea tanarului Ulianov o lipsa de incredere in valorile spirituale ale comunitatii. Aceasta abdicare, in primul rand de la credinta, i-a marcat intregul traseu pana in momentul mortii. Ateismul adoptat doctrinar, lipsa de moralitate (sa nu uitam ce boala teribila i-a grabit sfarsitul), lipsa de incredere in cei apropiati, cruzimea care o depasea pe cea a inamicilor sai, toate acestea sunt rodul contextului in care s-a dezvoltat Ulianov. Revenind la statalitatea rusa, o incercare de a stabili o forma democratica socialista ar fi fost sortita esecului inca din start. Mental, populatia din imperiu avea(si inca are) nevoie de un lider puternic si de un aparat care sa ia decizii in locul individului. Aici apare Lenin, marxistul de tip asiatic care linisteste masele printr-un mesaj dorit: Dusmanul nu doarme, ne ocupam noi de el. Astfel, populatia si-a luat grija de la implicarea sociala, a disparut si democratia Dumei de la 1905, si reformele de emancipare, si libertatile individuale, nimic din ce se castigase in ultimii 20 de ani nu mai era pe pozitii.
    Daca ne uitam la tarismul dinainte de 1897 si la ce a urmat dupa moartea lui Lenin, avem toate argumentele sa credem ca a fost un factor democratic. Daca ne uitam la rezultate, dupa 80 de ani, vedem ca adevaratul scop al marxismului este nefericirea si pervertirea sufleteasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Stan
Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro