Home » Analize »Global / Europa »Politica & Doctrine »crestin-democratie/conservatorism »liberalism »marginali »social-democratie » Citesti:

Orbán IV. O explicație dezamăgitor de simplă

Puncte cheie:

  • Sunt, probabil, autori care caută și oferă explicații mai spectaculoase, mai sofisticate, mai profunde, mai încărcate de ascunse semnificații politice, economice, culturale, istorice și revizioniste pentru victoria masivă a lui Viktor Orbán în alegerile generale recente din Ungaria, dar eu nu mă număr printre aceștia;
  • Nu cred că națiunea maghiară este iliberală în esența ei, la fel cum nu cred că ungurii sunt neapărat mai naționaliști și mai antieuropeni decât alte popoare, din Europa Centrală și nu numai. Nu cred, de asemenea, în teoriile conspirației, nu cred că e mâna Rusiei lui Putin, a Chinei, a lui Netanyahu etc.;
  • Explicația pe care o propun eu pentru mandatul cabinetului Orbán IV (al treilea mandat consecutiv, după revenirea la putere din 2010) este pur și simplu slăbiciunea opoziției, ungurii neavând de mulți ani cu cine altcineva să voteze;
  • Din nefericire, intelectualii, comunitatea academică și societatea civilă ungară s-au complăcut de peste un deceniu în mediocritatea politică de la Budapesta, în refuzul de a lupta cu discursul populist, în comoditatea de a îl accepta pe Orbán, fără o competiție reală și fără efortul civico-politic de a crea o alternativă serioasă și credibilă. Au acceptat compromisul cu o guvernare care a dat, poate, rezultate satisfăcătoare pe plan economico-social (așa cum au dat, de altfel, majoritatea guvernărilor din Europa în ultimul deceniu, fiind o perioadă de creștere economică generală), însă o guvernare evident detestabilă ca raportare la valorile și practicile europene, la independența justiției și la statul de drept, care a făcut un titlu de glorie în sfidarea deciziilor obligatorii ale Consiliului European, în cultul liderilor fasciști ai Ungariei, în colaborarea cu regimul lui Putin, în tendințele autoritariste etc.;
  • Dacă este ceva de învățat din lecția succeselor neîntrerupte ale lui Orbán, este prețul eșecului de a construi o opoziție puternică, altfel spus prețul teribil de scump pe care o societate comodă („leneșă politic”) îl plătește atunci când cei care ar putea face ceva stau deoparte și așteaptă să facă alții, sau strâmbă din nas atunci când oameni bine intenționați încearcă să propună alternative, preferând să rămână neimplicați, în ideea că oricum nu iese nimic și n-are rost să își consume degeaba energia, mai ales când rezultatul este oricum „previzibil”;
  • Participarea la vot a fost relativ bună dar era prea târziu, „meniul” de pe buletinele de vot a fost sărăcăcios iar efortul de implicare politică din anii trecuți, pentru reconstruirea opoziției de la Budapesta, a fost slab. În principiu, ca cetățean al Ungariei puteai să votezi fie cu naționaliștii șmecheri și experimentați de la guvernare (care știu să ia căruțe de bani de la Bruxelles și în același timp să critice cu mânie Uniunea), fie cu ultranaționaliștii aventurieri, învoiți parcă de la „casa de nebuni”, vorba lui Eminescu, costumați ca pentru sfintele cruciade și gata să bage bățul prin gard în țările vecine, pentru câteva voturi în plus, fie cu „momâile” socialiste compromise iremediabil de marile scandaluri ale anilor trecuți. Restul partidelor, nesemnificative. Cam asta este ce s-a văzut, în esență, la alegerile ungare de pe 8 aprilie. Ce să voteze vecinul ungur?

*

Viktor Orbán nu a avut nici pe departe o guvernare atât de bună pe cât s-ar putea crede după a treia victorie consecutivă în alegeri. Ai zice că Ungaria este un paradis după cât îşi venerează premierul, dar nu este. Din 2010 încoace, toate economiile din regiune au fost pe creștere puternică, nimic deosebit. Șomajul nu e mare nicăieri, nu doar în Ungaria, iar în Cehia a atins chiar un minim istoric, de 3%. Nici rata creșterii economice a Ungariei nu este cine știe ce, înscriindu-se undeva în plutonul Europei Centrale, fără a prinde podiumul ultimilor 5-10 ani în regiunea noastră. Deci, lucrurile au mers bine, dar nu a fost ceva ieşit din comun.

Migranții, gardurile de sârmă ghimpată? Să fim serioși! Oricum nu voiau în Ungaria, așa cum nu vor să stea nici în România, Bulgaria, Croația sau Slovacia. Invazia musulmanilor în Ungaria, islamizarea țării? Riscul unui nou pașalâc? Aici da, pe acest front uriaș credem că Orbán a dat bătălii grele și eroice, care justifică din plin obținerea a două treimi din locurile parlamentare. Cât de prost poți să fii să validezi o asemenea teză?

De fapt, lucrurile sunt mult mai simple. Nu mai e nimic altceva de votat în țara vecină. Orbán a distrus ideea liberală în Ungaria, la sfârșitul anilor 90, trecând din motive oportuniste de la liberali la populari. Apoi a devenit din ce în ce mai conservator, intuind şi exploatând politic un filon de naţionalism, şovinism şi frustrare din societatea ungară, filon care există, în proporţii variabile, peste tot în regiunea noastră, şi nu numai în Europa Centrală. Din varii motive, și ideea de opoziție s-a făcut praf, imediat după pierderea puterii de către socialiști, în 2010, și revenirea FIDESZ la putere. Scandalul înregistrării lui Gyurcsány din 2006, care a arătat că socialiştii câștigaseră prin minciună deliberată, s-a dovedit apocaliptic pentru Partidul Socialist.

Pe de altă parte, după schimbarea la față a lui Orbán, cel care fusese speranța tinerilor liberali din 1990-1992, la sfârșitul primului deceniu postcomunist (în 2000 pleacă oficial din Internaționala Liberală), nu a mai putut apărea un alt partid liberal, cât de cât credibil, nici măcar de 5%. Răul făcut liberalismului ungar a fost atât de adânc și de distructiv, încât prea puțini mai cred astăzi într-o platformă autointitulată „liberală”.

Nimeni nu a mai fost vrednic de încrederea votanților unguri în ultimii opt ani, în afară bineînțeles de Orbán însuși. Presa și televiziunile au trecut, cu arme și bagaje, în tabăra lui. Opoziția de catifea, socialisto-liberală, este parcă rușinată de propria ei încercare de discurs critic, mai-mai că se scuză că trebuie să facă asta! Cealaltă opoziție în schimb, Jobbik, în plin puseu isteric şi revizionist, parcă îl îndeamnă pe ungurul cumsecade să voteze totuși FIDESZ, să nu se facă de râs în Europa chiar de tot. Toți îi ciugulesc din palmă lui Orbán în Ungaria, de la instituțiile de stat la sectorul privat, mass-media și ONG-uri, nu mai mișcă nimeni în front.

Ungaria pare astăzi o Rusie în miniatură în politica sa internă (nu că n-ar mai fi încercat asta, acum vreo 100 de ani, noroc că i-am salvat noi atunci de utopii), spre rușinea celor care măcar înțeleg cum stau lucrurile în realitate și cum e cu atracția istorică a modelului rusesc și a autoritarismului la Budapesta.

Până și pe miliardarul american George Soros „l-a plesnit Orbán de nu s-a văzut”, a pus panouri de înfierare a magnatului imperialist peste tot în țară, vedeți ce lider curajos are Ungaria? (Unde mai pui că era să-l inspire și pe Dragnea al nostru cu tema luptei împotriva conspirației lui Soros?) Că de Bruxelles ce să mai vorbim, a dat Viktor cu Marile Puteri europene și cu eurocrații de pământ când și cum a vrut, și doar bătrânelul simpatic Juncker ce și-a mai permis, într-o celebră scenă de la un summit de acum câțiva ani, ușor euforic, să-l pălmuiască pe Orbán cu afecțiune, ca un bunic scăpat de la damigeana cu vișinată, bucuros că-și vede nepotul năzdrăvan, venit în vizită.

Singurul lucru care nu i-a ieșit lui Viktor cum planificase a fost intrarea triumfală la Trump, la Casa Albă. Și nu că Orbán nu l-ar fi susținut în campanie, dimpotrivă. Doar era între ei, „ca băieții”, de la iliberal la iliberal. Atâta că s-au opus cercurile evreiești, și încă aceia tari, din America, nu Netanyahu cel fugărit de poliție și de procurori la el acasă, cu care Viktor a reușit să bată palma, pe ideea luptei anti-Soros. Noroc deci cu sponsorii lui Trump, altfel am fi auzit acum, în campanie, că „Viktor și Donald au apărat lumea creștină și au salvat valorile tradiționale ale Occidentului…”

Nu m-aş lăsa neapărat pradă tentaţiei generalizate din aceste zile de a compara sau de a pune semnul egal între riscurile autoritarismului din Ungaria, Polonia, Rusia şi România. Este o idee facilă, parţial adevărată, bazată pe observaţia simplă a accentelor iliberale şi abuzurilor majorităţilor parlamentare împotriva statului de drept, centrate pe figura unui lider cu puteri maxime şi hrănite electoral din exploatarea nevoii de protecţie a cetăţenilor. Da, este adevărat, lumea este pe cale să abandoneze supremaţia valorilor liberale în favoarea valorilor protecţionismului, asta ştim. Dar sunt şi diferenţe enorme de naraţiune între Ungaria, Polonia, Rusia şi România, care vor face ca evoluţiile în anii următori să fie complet diferite în cele patru ţări. Despre aceste diferenţe, vom vorbi cu altă ocazie.

Acum punctăm doar un loc comun al acestor regimuri: lupta contra unor duşmani imaginari. Ideea este că aceşti lideri apără „cetatea asediată”, în fapt o veche stratagemă de consolidare a puterii locale, utilizată copios şi în trecut, aceeaşi idee pe care, de exemplu, nazismul, stalinismul şi ceauşismul secolului trecut şi-au fortificat treptat poziţiile în stat. Dar împotriva cui ne apără aceşti lideri? Putin – de dorinţa Occidentului de a distruge Rusia, Orbán – de pericolul islamizării Ungariei şi al declinului creştinătăţii în Europa, Kacsyńsky – de valorile liberale care distrug tradiţiile poloneze şi suveranitatea statului, Dragnea şi Tăriceanu – de „statul paralel”, care se opune democraţiei şi binelui poporului. Este limpede că niciunul dintre aceşti „duşmani ai poporului” nu există în realitate. Sunt pure ficţiuni politice şi electorale, menite să legitimeze politic un anumit sens al acţiunii parlamentare şi guvernamentale, în toate cele patru cazuri împotriva valorilor şi principiilor Uniunii Europene.

În fine, Ungaria ca Ungaria, atât au putut să ofere alegătorilor, asta au. Dar România? Am stat oare noi mai bine la capitolul opoziție în 2016? După procentele partidelor, am zice totuși că da, un pic mai bine. Însă după procentul de peste 60% al celor care nu au venit la vot, dezamăgiți de oferta existentă în buletinele de vot, am zice că stăm chiar mai rău. Iar dacă privim lecția politică de la vest de noi, din Ungaria vecină, vom înțelege probabil, în ceasul al doisprezecelea, de ce trebuie să nu ne complacem în acceptarea unei politici care dezamăgește aproape pe toată lumea, pe ideea comodă că nu e nimic de făcut, și de ce trebuie să susținem cu toată energia orice formă de implicare în construcția unei alternative. O democrație care își pierde până și speranța unei alternative politice la guvernarea prezentă își pierde nu numai caracterul liberal, ci însăși rațiunea de a fi. Alternanţa la putere este aerul pe care o democraţie îl respiră, la intervale rezonabile de timp, tocmai pentru a putea compara diferite direcţii de acţiune politică şi de a da şansa competitorilor, deopotrivă învinşi şi învingători, să-şi îmbunătăţească permanent oferta politică, în condiţii şi cu şanse egale de exprimare publică.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "77 comments" on this Article:

  1. Biz spune:

    Succesul politic al lui Orban sta pe succesul economic al Ungariei. Cand socialistii au pierdut alegerile si a venit Orban la putere exact asta era problema, Orban le-a oferit stabilitate si crestere economica. Nu e intr-adevar mana lui Putin, nici a Chinei, a nimanui. Doar a lui Orban.
    Iar ungurii nu au votat povestea cu protectia fata de emigranti, ca nu prea au vazut mare lucru pe la ei, iar alegerile au venit la multa vreme dupa ce acest subiect nu mai este unul fierbinte.
    Dar Orban este cel care a convertit creditele in valuta straina ale ungurilor in moneda locala, a pus suprataxa bancilor straine, a cumparat de la unii investitori straini unele active strategice in energie si banci pentru a avea parghii de interventie directa in economie, a devenit pragmatic pe plan extern bagand in joc/in competitie cu UE capitalul rusesc si chinezesc.
    A alimentat sanatos capitalul ungar de expansiune regionala prin Mol si OTP, ceea ce trebuie sa recunoastem ca Romania nu a facut-o.
    Acest lant de succese s-a resimtit la nivelul prosperitatii populatiei. Asta conteaza, asta aduce voturi. Nu povestile pro sau anti-Bruxelles, nu fanteziile liberale sau iliberale, nu pro sau antisorosismele. Astea sunt teze pe care Orban le-a folosit pentru a-si elimina ultimele cuiburi de rezistenta din Ungaria.
    Obsesia de a lega pe Dragnea si Tariceanu de ceea ce face Orban in Ungaria este aberanta. Mai degraba as asemui practicile capitalului de stat ale lui Orban cu modelul chinezesc, care pana acum cateva decenii parea o utopie disfunctionala, prin combinatia de sistem politic totalitar cu o economie de piata comandata prin partile esentiale de acelasi stat. Nu Orban trebuie sa ingrijoreze, ci deriva in care Romania se situeaza in ultimele 3 decenii, care in spatele unui tip de crestere economica bazat pe consum, adanceste clivajul intre clase. Ceea ce nu se intampla in Ungaria, Cehia, Polonia. Si ceea ce ne arata ca la noi e un diagnostic cronic este ca am avut pana acum o alternantat a guvernelor PSD cu cele de dreapta, fara a reusi sa contureze o clasa mijlocie puternica.

    • silicon_v spune:

      Cam exagerata povestea cu marele success economic al Ungariei. Cum zice si autorul, Ungaria a progresat in ritm cu toata regiunea, profitand de perioada favorabila economic.

      Ca altfel maine o sa incepem sa laudam masurile luate de unii ca Grindeanu, Tudose sau Viorica, care au dus Romania pe cele mai inalte culmi de cresteri economice, ei neconducand in viata lor nici macar un SRL cu 3 angajati.

      Eu cred ca autorul are dreptate, societatea ungara plateste pretul unei oboseli cronice in ce priveste implicarea civica si politica in ultimii 10 ani. Au ramas fara optiuni si Orban profita de asta, adancind si mai mult criza regimului democratic cu masurile luate..

      Cat despre cat de mine le merge ungurilor, ia sa preiau de pe net cam care e starea societatii ungare sub Orban, dincolo de componenta economica.

      Indicele libertății presei (Reporteri fără frontiere)
      2007, locul 17
      2017, locul 71

      Democracy Index (Economist Intelligence Unit)
      2006, locul 34
      2017, locul 56

      Libertăți civile, scor (Democracy Index, EIU)
      2006, 9,41
      2017, 7,06

      Respectarea dreptului de proprietate (Global Competitiveness Report, World Economic Forum)
      2008, locul 46
      2017, locul 125

      Independența justiției (Global Competitiveness Report, World Economic Forum)
      2008, locul 55
      2017, locul 101

      Schimbarea destinației fondurilor publice – diversion of public funds (Global Competitiveness Report, World Economic Forum)
      2008, locul 79
      2017, locul 108

      Favoritism în deciziile oficialilor (Global Competitiveness Report, World Economic Forum)
      2008, locul 112
      2017, locul 131

      Indicele libertății economice (Heritage Foundation)
      2007, locul 44
      2017, locul 55

      Gender Gap Index (World Economic Forum)
      2007, locul 61
      2017, locul 103

      Coeziune socială și nediscriminare (Social Justice in the EU)
      2008, 5,31
      2017, 4,48

      Indicele dreptății sociale (Social Justice in the EU)
      2008, 6
      2017, 4 (pe ultimul loc în UE)

      Deci, e din ce in ce mai misto in Ungaria lui Orban.

    • TC spune:

      Cand impanzesti orasele de postere anti-soros iar d-voastra imi spuneti ca mi se pare imi dau seama ca ati scris mult si degeaba. Intr-un context economic favorabil este un pic cam dificil sa dai gres. Singurul atuu este ca au facut austrazi. In rest, Ungaria nu este nimic de invidiat. Dar chiar nimic

    • eu****** spune:

      Ceea ce se uita si este uitat si ina rticolul de mai sus, dar, cred eu, ar trebuie reafirmat este pozitia lui Orban impotriva coruptiei care lipseste cu desavarsire.

      Orban si-a adjudecat sefii principalelor institutii maghiare si isi doreste sa joace cum le canta el.
      Este doar inceputul sfarsitului – prosperitatea care s-a ivit o sa fie daramata de ceea ce acum doar se intrevede – coruptia si lipsa democratiei.

      Aceste doua elemente vor darama regimul Orban si opoziitia in Ungaria este doar la inceput de drum. Este opozitia fata de totalitarism – fie el ca este de stanga , fie ca este de dreapta.

      Prosperitatea nu se mentine pe termen lung fara “rule of law”.
      Este doar “fata morgana” si asta este regula care urmeaza sa fie demonstrata.

      Daca am invata din experimentele vecinilor nostri ce bine ar fi!

    • un român spune:

      Aveti dreptate. Iata si o alta parere ( dpdv economic, cel putin ) asupra alegerilor din Ungaria si a victoriei clare obtinute de catre Orban. http://www.zf.ro/business-international/viktor-orban-a-castigat-alegerile-generale-din-ungaria-cu-binecuvantarea-aliatilor-politici-ai-cancelarului-german-angela-merkel-si-a-companiilor-din-germania-17125696.

  2. Vlad spune:

    Cred ca alternanta asta e un mit propagat de cei interesati sa nu se produca nicio schimbare de substanta.

    Faptul ca se stie cine sunt emitentii vuvuzelelor cu “statul paralel” si “statul vertical” adica Daniel Dragomir (SRI) si Florian Coldea (SRI) nu indica decat spre faptul ca opozitia politica nu numai ca nu s-a format avand in vedere faptul ca aceste vuvuzele au iesit la iveala cand Principiul separarii puterilor in stat a fost confiscat pe deplin de SRI, consfintit de hotararile Curtii Constitutionale.

    Faptul ca se incearca asa zise verificari in comisii parlamentare, demantelarea campului tactic din justitie (de ce nu si din presa ?) nu sunt decat fumigene ale serviciilor de dezinformare adica ale “statului paralel” facute la ordinul “statului vertical” desigur printr-un alt director Edward Hellvig dar cu interesele implementarii unor proiecte de inginerie sociala, pentru care Liviu Dragnea nu este decat un pion facil.

    Edukatia propusa de Liviu Dragnea si proiectul defaimarii sociale sunt motoarele proiectului de reeducare in masa.

    Alternanta intr-o tara in care Puterea Justitiei a fost desfiintata si in care “statul paralel” si “statul vertical” conduc din umbra societatea romaneasca prin interpusi nu este decat un opiod pentru a ascunde de ochii lumii plutocratia locala si politia politica.

    • JB spune:

      Cred ca am mai scris pe aici despre chestiunea asta. Exista tara de pe lumea asta unde justitia/tragerea la raspundere juridica a faptuitorilor sa nu fie parte din campul tactic al serviciilor secrete….?!? Observati putin FBI, MI5, DST, FSB, etc, etc

      Este cel mai firesc lucru si chiar dezirabil ca cei care atenteteaza la ordinea constitutionala, la securitatea (de N naturi) a statelor sa intre in mecanismul juridic care ii va duce la condamnare. In acest sens ORICE serviciu secret se va adresa justitiei atunci cand va considera oportun. Aceasta face parte din tactica folosita in atingerea obiectivelor strategice subsumate scopurilor ptr.care serv.secr.a fost creat.
      Oportunitatea insa este un specific important al activitatii serviciilor secrete. Dar si oportunitatea este reglementata legal si nu se apreciaza pur discretionar.

      Asadar, in termeni militari (SRI, FBI, MI5, FSB sunt structuri quasi-militare) sistemul juridic al unui stat este unul dintre campurile tactice al serviciilor secrete, dar si al oricaror organisme de aplicare a legii.
      Diferenta e ca serv.secr.elaboreaza strategii ptr.atingerea scopurilor ptr.care au fost create in care justitia este DOAR un camp tactic. Expresia este foarte corecta, din toate pct.de v.
      Ah, daca justitia era botezata/calificata de gen,Dumbrava ca fiind un camp strategic lucrurile puteau fi discutate in sensul in care s-a facut, isteric, la noi.
      Ptr.celelalte organisme de aplicare a legii/law enforcement justitia (tribunale, parchete, etc) este atat camp tactic cat si strategic.

      Poate ca unii cred ca, in Ro., justitia a fost/este un camp strategic al serv.secr. Posibil sa fie, dar ramane de dovedit. Pana acum: nexam.

      • Harald spune:

        @JB – să-ți caut comentariile din urmă cu 5-6 săptămâni, când perorai împotriva ”câmpului tactic”?

      • freddy mercury spune:

        Justitia nu poate fi decat publica. Restul sunt doar interese…

        • JB spune:

          Să înțeleg că “interesele” sunt ceva neapărat negativ, rău, ocult ?!? Dar interesele legitime ale Ro.?!? Apărarea lor se face doar prin mecanismele justitiei?!?

  3. Chiar eu spune:

    Cred ca cel mai important lucru care a dus la victoria masiva a lui Orban este sistemul electoral din Ungaria unde un partid este votat de 48% din alegatori si de fapt sa ia aproximativ 67% din parlamentul Ungariei. Una votezi, alta se concretizeaza. E ceva!
    La asa sistem electoral ma mir de ce ii mai cheama la vot.

    • KV spune:

      Sunt foarte multe neintelegeri cu sistemul electoral din Ungaria. Este un sistem mixt, cu doua voturi care, intr-adevar, nu este proportional. Insa nu este corecta aceasta contrapunere a doua cifre: votat de 48% din alegatori si de fapt sa ia aproximativ 67% din locurile parlamentare. Cele 48% sunt numai proportia voturilor date pe listele partidelor, nu contine voturile date pe candidatii individuali din circumscriptii…

    • Josef Svejk spune:

      Peste tot unde există votul uninominal sau mixt se poate produce aceeași figură. „Progrsiștii”sunt în general grupați în zone compacte unde câștigă cu majorități demne de Coreea de Nord, dar pierd la scoruri mici în afara lor. E aritmetică simplă. Socialiștii unguri domină Budapesta, dar sunt inexistenți în afara ei. Oamenii lui Orban au câștigat cu majorități mai mici locuri în parlament în toată țara.

      • freddy mercury spune:

        Domina pe naiba. Daca va uitati la rezultate http://www.valasztas.hu/dyn/pv18/szavossz/hu/oevker.html, veti putea vedea ca votul a fost strans. Luand toate partidele de opozitie (de stanga/verzi) au luat mai mult 12 la 6, dar totusi vorbim de patru partide. #2 Sunt cazuri (ex. circumscriptia 17) cand au pierdut din cauza Jobbik. Fidesz + Jobbik ar fi avut peste partide de stanga. A fost o strategie a partidelor de stanga, care a tinut in capitala, in schimb au pierdut rusinos per global.

      • wd spune:

        @ Josef Svejk (11/04/2018 la 14:56″

        “Peste tot unde există votul uninominal sau mixt se poate produce aceeași figură.”…..s.am.d.

        Poate explici si unora (ca mine): care-i sistemul de vot din USA ?

  4. Nica spune:

    Da, ultimul pasaj este cel ce trebuie sa ne dea cel mai mult de gandit, abandonarea luptei. Fie ca e vorba de sport sau de scoala, profesie sau orice altceva in viata, in momentul cand am abandonat lupta, atunci totul incepe sa se naruie. Never give up au spus toti cei care au impartasit din secretele reusitei lor!

  5. Florin C. spune:

    O surpriză plăcută în articolul d-lui Naumescu este următoarea frază:

    „sunt şi diferenţe enorme de naraţiune între Ungaria, Polonia, Rusia şi România, care vor face ca evoluţiile în anii următori să fie complet diferite în cele patru ţări.”

    În general există tentația facilă a comentatorilor și aflătorilor în vorbă de pe la noi de a băga toate aceste regimuri în aceeași oală, deci remarc cu o prudentă bucurie faptul că cineva este dispus să depună ceva efort de gândire pentru a pătrunde dincolo de etichetele aplicate la grămadă. Evident, aștept confirmarea plăcutei surprize prin viitoare articole care să detalieze în ce mod vede dl. Naumescu diferențele dintre politicile de guvernare ale acestor țări.

    O surpriză mai puțin plăcută este modul ne-elegant, ca să mă exprim eufemistic, în care autorul se referă la cei pentru care un eventual aflux imigraționist ar fi un lucru nedorit:

    „Cât de prost poți să fii să validezi o asemenea teză?”

    Chiar dacă în multe privințe nu rezonez cu opiniile d-lui Naumescu, am apreciat întotdeauna ținuta academică și decența exprimării. Din păcate, văd că s-au dus și acestea pe apa Sâmbetei. Sau poate e doar o scăpare de moment, pe care autorul nu și-o va mai permite în articolele viitoare de pe această platformă.

    • silicon_v spune:

      Imi pare sincer rau, dar, in opinia mea, nu ati inteles ce anume sustine autorul.

      “în care autorul se referă la cei pentru care un eventual aflux imigraționist ar fi un lucru nedorit:
      „Cât de prost poți să fii să validezi o asemenea teză?”

      Autorul nu se refera la cei pentru care un eventual aflux imigraționist ar fi un lucru nedorit.

      Autorul se referla la cei care ignora toate masurile anti-democratice luate de guvernarea Orban, considerand ca toate aceste lucruri sunt acceptabile sau neimportante, odata ce “Orban se lupta eroic cu imigratia”

      Oricum Orban nu se lupta eroic cu nicio imigratie, pentru ca aceasta imigratie oricum nu vrea sa ramana in Ungaria, cum nu vrea sa ramana nici in Romania sau Serbia sau Bulgaria. E doar un chichiriz electoral, cum e si lupta guvernarii actuale din Romania cu “statul paralel” (asta dupa ce incercarile de a utiliza naratiunile cu Soros sau imigratia nu au tinut in Romania)

    • khan spune:

      Un pic de zguduiala nu i-ar strica Europei, asa de trezire la realitate.

    • donquijote spune:

      “Cât de prost poți să fii să validezi o asemenea teză?”

      Ati interpretat gresit!
      Este vorba despre cei care sustin teza ca asta i-a facut pe unguri sa-l voteze pe Orban.
      De fapt, Poporului i se cam falfaie dar desteptii cred ca au descoperit “cheia succesului” – cam asta zice paragraful respectiv intr-un ton cam sarcastic.

    • Alexandru spune:

      @Florin C
      Spuneti ca autorul nu se exprima cu suficienta eleganta atunci cand face referire la “cei pentru care un eventual aflux imigraționist ar fi un lucru nedorit”. Nu aveti dreptate. Autorul nu se refera la acele persoane. Autorul se refera la persoanele care sunt de acord cu Orban ca exista pericolul unui aflux imigrationist in Ungaria in viitorul apropiat. El nu spune ca migratia e de dorit/nu e de dorit in Ungaria, el spune ca, in momentul de fata, nu se pune problema, nu exista nicio migratie semnificativa. Autorul are dreptate. Mi se pare ca de la un punct incolo prostia trebuie numita prostie. Pentru ca asta este. Si eu imi doresc mai multa decenta in exprimarea publica dar trebuie sa existe o limita. Suntem inconjurati de persoane cu opinii foarte ciudate (pamantul este plat, vaccinurile sunt rele, vin musulmanii in Romania, etc). Sa ne intelegem, se poate discuta extensiv despre beneficiile si problemele migratiei in Europa de Vest. Ne referim la Germania, Franta, Belgia, etc. Sunt argumente pro si contra si, desigur, pot exista multe motive legitime de teama. Dar o persoana care ia in considerare pericolul migratiei la alegerile din Ungaria este o persoana desprinsa de realitate. Si, va rog, nu mentionati cotele de redistribuire. Sunt o gluma si, ceea este si mai grav pentru persoanele care se tem de migratie in Ungaria: o gluma veche de trei ani.

      • freddy mercury spune:

        Stiti cum vorbesc oile cand nu este lupul la pradat: “e minciuna ca ne-ar manca lupul, lupul nici nu manca carne de oaie”. Cam asa si argumentul asta.

  6. Lucifer spune:

    Explicaţia autorului cum că în Hungaria opoziţia este slabă, este insuficientă. La întrebarea “de ce opoziţia este slabă şi Orban tare?”, răspunsul nu poate fi dat numai din condiţionări interne. Eu zic că a fost un cumul de factori interni şi externi, dar factorii externi au fost decisivi. Orban a fost sprijinit puternic de aliaţii doamnei Merkel(UCS) dar şi de marile concerne germane. Din Est a primit binecuvântarea lui Putin. Astfel lui Orban i s-a permis să se consolideze la putere şi să strivească toţi adversarii politici sau din media. Adăugaţi discursul revanşard şi revizionist al lui Orban adresat vecinilor potenţat de sprijinul direct şi indirect al Germaniei şi Rusiei şi veţi înţelege de ce electoratul maghiar a votat în trombă pe Orban. Orban, cu sprijinul Germaniei şi Rusiei, a devenit un pericol pentru statele vecine ale Hungariei. Ferească Dumnezeu de o plecare a SUA+NATO din Europa de Est, malaxorul Germania-Rusia va strivi toată Europa de Est, îndeosebi Polonia şi România. Amintirea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 este încă prezentă. Repet: Germania, Rusia şi Hungaria sunt trei state revanşarde şi revizioniste, un adevărat pericol pentru pacea Europei. Rugaţi-vă ca SUA să nu părăsească Europa de Est.

    • JB spune:

      1. Tendinta revizionista la Ungaria este ceva firesc. Acelasi sentiment ne mână pe noi spre Basarabia si Bucovina de Nord…. Cool down ca stiu ca nu e chiar acelasi lucru, dar spune-le asta maghiarilor. Concluzie: ne revine sarcina de a ne pregati ptr.putea sa ne opunem (cu succes) unor asemenea pretentii. Din acest pct.de.v.perspectivele nu sunt incurajatoare…… Politica Ro.nu vede decat la max.6 luni distanta iar publicul crede că eroismul soldatului român luptând la baioneta in transee o să rezolve probl.
      Cred ca am mai scris pe aici ca, dupa cum merg lucrurile, insisi etnicii români din Transilvania vor deveni sedusi de o perspectivă mai europeană, autonomista sau austro-maghiara dacă politicanismul otomano-fanariot de TR, GR, AG va mai fi lasat sa spolieze mult tara.

      2. La fel, Rusia e natural sa nu se impace cu situatia teritoriului diminuat. Sa facem abstractie de faptul ca miturile fondatoare ale Rusiei au ca piatra de temelie cnezatul kievean?!? Sau poate doar noi avem dreptul la astfel de mitologie si discurs patriotic…..
      De aspectul geostrategic nu mai amintesc ptr.ca discutia e prea lunga.
      Interesant e ca Rusia pare sa nu revendice Basarabia. Sau cel putin nu exista probe in sensul asta. Daca e sa dam crezare declaratiilor repetate ale politicienilor rusi exista o constientizare a situatiei Ro.-Basarabia. Ah, e clar ca nu vor renunta, fara negocieri, la interesele geostrategice de dragul sperantelor legitime ale Ro.

      3. Desi, in special dupa WW1, DE a suferit pierderi teritoriale teribile si ar avea ce sa revendice nu prea se observa vreo atitudine revansarda.
      Nostalgie germana dupa pactul Ribbentrop-Molotov?!? Hai sa fim seriosi. Este chiar o aiureala.
      DE are realizari fenomenale dupa WW2. In contextul actual este un actor inconturnabil si decisiv la scara europeana. Ce rost ar avea sa strice ceea ce a construit pacific si cu mare minuție?!!?

      • Lucifer spune:

        Păi Germania vrea trei lucruri.
        -SUA să-şi ia bazele din Germania
        -Să i se permită să se înarmeze
        -Să devină putere globală, eventual membru cu drepturi depline în Consiliul de Securitate al ONU.

        Germania are o oarecare dreptate. Până când mai este pusă la colţ de restul lumii? Ea consideră că pedeapsa pentru WW2 trebuie să ia sfârşit.

        • JB spune:

          Nu știu de unde trageti cele 3 concluzii. Nu știu pe ce vă bazați.

          Dar permiteti-mi să speculez puțin despre cea de-a treia dorință a DE, asa cum o identificati dvs.”Să devină putere globală, eventual membru cu drepturi depline în Consiliul de Securitate al ONU.”
          DE este o putere globală: economică/industrială/științifică. Nu și militară…… Oare DE e tristă, pe tema asta?!? Japonia e fix in aceeași situație. Le dăunează?!? Poate, dar f.putin. Fenomenalele reușite de după WW2 le-au obținut fără să aibă si putere militară. Ambele sunt puteri globale de acelasi tip.
          Calitatea de membru permanent in cons.de securit.ONU aduce beneficii. Indiscutabil. Dar aduce si răspunderi, vizibilitate și presiuni politice permanente. Oare DE își dorește să fie ținta permanentă a presiunilor politice, pamfletelor si propagandei care capitalizează pe seama culpelor sale istorice?!?

          • Lucifer spune:

            Nu intru în polemici cu Dvs, dar cred că sunteţi puţin naiv. Chiar credeţi că Germania a uitat că a pierdut cam cu ghinion două râzboaie mondiale? Mie mi se pare că politica actuală(dar neoficială!) a Germaniei este duplicitară, revanşardă şi revizionistă. Oare, de ce:
            -cochetează cu Rusia lui Putin?
            -are relaţii reci cu SUA şi UK?
            -este cea mai dornică pentru o “federaţie europeană” sau “statele unite ale Europei”, adică de un fel de al IV-lea Reich german?
            -obstrucţionează permanent câştigătorii din WW2 şi ajută pe pierzători?

            Dar, am zis, are şi Germania dreptatea ei. Dar dreptatea ei poate fi o ameninţare pentru celelalte state.

            • JB spune:

              Bineînțeles că n-a uitat. Noi am uitat?!? Sa ne imaginăm ce s-ar spune despre DE dacă ar intretine o atitudine similară cu a noastră despre Basarabia, Bucovina de nord sau a HU despre Transilvania….. Cum ar fi sa revendice deschis/semi-deschis Silezia, Gdansk, Prusia Orientală ?!?
              Hai sa fim rezonabili.

              Nu știu pe ce vă bazați impresia că “politica actuală(dar neoficială!) a Germaniei este duplicitară, revanşardă şi revizionistă”. Sunteți prea vag.

              Vă reamintesc că ideea “federatiei europene”, USE este o inițiativă, in pincipal, franceză. DE susține această idee. Visează Fr.la reich-ul german?!? Mi se pare f.departe de realitate.

              DE este în relații f.bune cu Fr, BE, NL, ES. Sunt dintre cele care au pierdut WW2?!?
              Mi se pare dezechilibrat să punem, doar pe umerii DE, responsabilitatea relațiilor “reci” cu US au UK. Trebuie să păstrăm proporțiile, totuși.
              Ca o opinie personală, in cazul de speță nu văd ce a făcut DE ptr.ca rel.să se răcească. Poate crede prea mult, împreună cu statele fondatoare, in proiectul european?!? Refuză să îmbrățișeze teoriile/inițiativele care, in siajul britanic, duc la disolutia UE?!?

      • freddy mercury spune:

        Ungaria e clar revizionista, la ei s-au adoptat hotariri de consiliu judetean si in parlament referitoare la unirea cu un alt stat. Nu la noi sa stiti. Curat murdar.

  7. amicu spune:

    ” Invazia musulmanilor în Ungaria, islamizarea țării? Riscul unui nou pașalâc? Aici da, pe acest front uriaș credem că Orbán a dat bătălii grele și eroice, care justifică din plin obținerea a două treimi din locurile parlamentare. Cât de prost poți să fii să validezi o asemenea teză?”
    Nu cine stie ce prost, doar prost. E un mod facil de a cistiga 20% din electorat. Adaugi si alte demagogii comune, beneficiind si de faptul ca nu prea poti fi contrazis pentru ca ai (aproape) toata media in mina, si ai ajuns la 49%, procent care-ti permite dupa minunata lege ungureasca sa ai 2/3 din locuri in parlament. Trai neneaca!

  8. Kurt spune:

    Escape to Life.

    După 29 de ani de libertate estul continentului nu a reușit să creeze democraţii consolidate. UE pare că nu înfluenţează azi locuitorii estici. Mesajul UE nu e cunoscut, nu e recepţionat în est? Parlamentarii europeni PE estici „naţionali” nu se prezintă 2018 în faţa electoratului pe care îl reprezintă la Bruessel /PE ca Pro- UE? Cum va arăta PE 2019? Președinţia UE 2019? Est contra vest?

    Controlul mediilor de stat și eliminarea, asuprirea celorlalte a înlesnit manipularea „precariatului” maghiar în anul 200 Karl Marx (o statuie de 5 m dăruită de PC chinez se montează azi în orașul său natal Trier)?

    ……. „…. o guvernare evident detestabilă ca raportare la valorile și practicile europene, la independența justiției și la statul de drept,….. Alternanţa la putere este aerul pe care o democraţie îl respiră…. „…..

    Intelectualii maghiari nu au reușit să apară în sfera publică ca o opoziţie, o alternativă credibilă la o mare parte a locuitorilor. Scriitorii, muzicienii, oamenii din sectorul de cultură au avertizat și s-au opus, fără succes.
    (……. Dalos: Das grundlegende Bedürfnis der ungarischen Gesellschaft ist soziale Sicherheit, und zwar sogar auf der ziemlich niedrigen Ebene, wie es möglich ist. Die Welt ist wirklich sehr kompliziert geworden. Es gibt unglaubliche Probleme auf allen Kontinenten und auch im Ungarn-Umfeld. Die Leute wollen Ruhe, Stabilität, und das ist das, was Orbán auf dieser, und sei sie noch so miserablen Ebene verspricht. ….. 500.000 Ungarn haben in den letzten Jahren, in den letzten, ich würde sagen, acht bis zehn Jahren das Land verlassen. Das ist auch eine Art Abstimmung……. /.. /… 500.000 maghiari au părăsit în ultimii ani ţara…. ceva cunoscut?… .. ).

    În seara triumfului V. Orban a cântat cu suporterii lui un imn „istoric 1848, anti- habsburgic”. O sută de ani nu au fost destul în est pentru a realiza un trai mai bun al locuitorilor. Naţionalismul etnic izolaţionist în secolul 21 ca o etapă „naţională” mai lungă în estul continentului?

    Escape to Life. (Deutsche Kultur im Exil. Der Film Escape to Life – The Erika and Klaus Mann Story.. /.. Klaus Mann a fost în Budapesta interbelică și a văzut regimul Horty. A fost în Budapesta în anii 1950… Der Wendepunkt. Ein Lebensbericht… descrie opoziţia faţă de dictatura după 1933….). Tinerii părăsesc estul continentului…
    Ce va urma?

    • Harald spune:

      Despre cenzura pe Internet introdusă recent de Merkel ce-ai putea să ne spui?

      • Kurt spune:

        Fake news, bull shit.

        Legile se fac în Bundestag cu Kanzlermehrheit CDU/SPD. Nu cunsoc pe nimeni în lume care a sezizat o cenzură în internet (Frankfurt e un nod tehnic) în RFG. Datenschutz se discută politic în lung și în lat. Tehnic e mai mult sau mai puțin imposibil in democratie să cenzurezi tot din internet. Am prieteni experti în Glasfaser și Internet. Am văzut locul unde se interceptează din partea statului, rezervat pentru Innenminister. Tehnica de supraveghere e din timpul telefonului impusă de stat. Mult mai dificil sunt de cenzurat miliarde de date în internet. Lucrez de 30 de ani la PC și de 18 ani cu internet. Am învătat ceva programare HTML, webdesign etc, termeni rudimentari azi.

        Facebook e un răspuns. Senatorii americani nu prea cunosc exact despre ce e vorba. Zuckerberg, S. Jobs, B. Gates, merită admiratie. Dacă statele „nationale” ar trebui să stabilească „standarde” internationale tehnice pentru internet am fi azi în sala de asteptare fără Word, Explorer, Google, Facebook etc. Menschenkinder de pe tot globul se pot conecta cu aceste tools americane private de mult timp. Intâi e inovația și după aceea vine birocrația „natională” care e de o mediocritate bine cunoscută. Legile vin după… regularea…
        Legile germane se pot citi, nu le-am văzut.

        Le poti ciți înainte de a porni… ?

        Standardele tehnice UE sunt un avantaj pe care britanicii îl vor decoperi 2021. British standards nu ne interesează…

        Politica Dâmbovițeană nu mă interesează nici un pic, numai condițiile (ähnliche Lebensverhältnisse) pentru tinerii de azi in țară. Tinerii au un drept la o viață mai bună, au un drept la solidaritatea UE.

        • Harald spune:

          @Kurt – fake news? Hai să comentăm în românește, ca să înțeleagă toată lumea:

          Ca urmare a valului de comentarii negative cauzate de sosirea in Germania, in 2015 si 2016, a peste 1,5 milioane de imigranti afro-asiatici, ministrul Justitie, Heiko Mass a simtit nevoia unei legi care sa puna stavila pe viitor acestui gen de reactii adverse. El a hotarat ca: „Libertatea de expresie se opreste acolo unde incepe dreptul penal”.

          Pentru a obliga marile retele sociale, Facebook si Twitter, sa reactioneze cu promptitudine la doleantele guvernului german, stergand in termen de 24 de ore, sau blocand conturile , comentariile care instiga la ura sau propaga stiri false, legea prevede amenzi care merg, gradat, pana la 50 de milioane de euro! De la 1 ianuarie 2018, aceasta lege a intrat in vigoare.

          http://www.justitiarul.ro/prostia-nemteasca-merkel-impune-cenzura-pe-retelele-de-socializare-si-presa-germana-acuza-executantul-adica-americanul-de-la-facebook/

          P.S. Standardele britanice erau din repertoriul lui @JB, lasă-l și pe el să mănânce o pâine. Înțeleg că sunteți colegi, înțeleg că aveți o misiune împreună pe forumul ăsta, dar încercați să țineți și voi minte care și ce-a scris :)

          • JB spune:

            Măi Harald, patimi grele te bântuie……. :-)

          • Kurt spune:

            Păreri diferite… da…

            Legile sunt ale statului. Se pot schimba.
            Intreprinderile private din internet sunt globale. Mesajele în internet nu pot fi verificate direct de stat.Oricare provider poate accepta sau refuza o colaborare cu un stat (SUA: marile companii din Silicon Valey se opun public lui D.T). E greu de decis până unde Facebook/Twitter e responsabil de mesajele userilor?
            Dovada (Beweislast) e datoria statului. Dacă constată că unele legi sunt încălcate poate interveni justiția, legea (Maas/SPD nu poate interveni).

            In Germania Federală există o excepție în privința unor expresii în sfera publică. Negarea Holocaustului în sfera publică germană poate avea consecințe. Această practică legislativă este teoretic o excepție la libertatea cuvântului. Legile statelor se pot aplica cu greu „strict” pentru userii din internet?

            Un scandal public a fost ieri la oferirea premiului muzical ECHO pentru raperi cu un text discutabil. (.. … Antisemitismus-Kritik bei Echo-Preisverleihung. Campino kritisiert. Er kritisierte die Preisträger Kollegah und Farid Bang für ihre umstrittenen Texte – und erntete deren Widerspruch. … … / .. Kollegah și Farid Bang au fost criticați pentru un text… … ).

            Conflictele de interese sunt starea normală în „societatea deschisă”. Coliziuni în sfera publică nu sunt grave, faptele sunt altceva. RFG se numără azi, se prezintă ca o societate deschisă
            (.. …. … STATISTISCHES BUNDESAMT: In Deutschland leben so viele Ausländer wie noch nie, 10,6 Millionen Ausländer leben derzeit in Deutschland. Seit 2009 ist ihre Zahl kontinuierlich gestiegen. Das hat vor allem mit der Entwicklung der EU zu tun. Hauptgrund ist die zunehmende Zuwanderung aus der EU – vor allem aus den Staaten, die im Zuge der EU-Erweiterung ab 2004 Teil der Union wurden, wie etwa Polen, Rumänien und Bulgarien. Hier gab es 2017 einen Zuwachs von 439.000 Personen. „Zwischen 2007 und 2017 ist die ausländische Bevölkerung mit der Staatsangehörigkeit eines neuen EU-Mitgliedstaats von 919.000 auf 2,6 Millionen gewachsen“, teilte das Statistikamt mit… /…… imigrarea din România… ).

            Nu sunt „coleg” cu nimeni de la publicația contributors. Politica în general nu mă preocupă, cea dâmbovițeană de loc. Sunt alte domenii care au mai multă importanță și îmi atrag atenția. In primul rând tinerii de azi din țară care trăiesc de 29 de ani ca oameni liberi. Am multă simpatie pentru ei.

            Riscurile și problemele grave în UE le văd în „uniunea bancară” prevăzuta la Bruessel/UE și impusă de la Paris (Schuldenunion ar fi declinul cancelarei A. Merkel). La Londra sunt institutele bancare globale „neregulate” (……. In den Bilanzen von Italiens Banken türmen sich Kredite in Höhe von rund 360 Milliarden Euro, bei denen Kunden Probleme mit der Rückzahlung haben. Das entspricht einem Drittel der gesamten faulen Darlehen in der Eurozone. Betroffen sind viele Regionalbanken. Neben der jahrelangen Talfahrt der italienischen Wirtschaft liegt das auch am Missmanagement bei der Vergabe von Krediten.
            „Italien kann eine größere Gefahr für die Eurozone werden als der Brexit“, fürchtet Neil Wilson von der Handelsfirma ETX Capital. Die Aufseher der Europäischen Zentralbank sind alarmiert. In einem Schreiben drängen sie die von faulen Krediten besonders belastete Großbank Monte dei Pasci di Siena (MPS) zu einem drastischen Abbau der faulen Kredite. Das Traditionshaus steht im Fokus der Krise…. „Mit dieser Entscheidung geleitet die Kommission die Bankenunion zum Sterbebett“, sagte der CSU-Abgeordnete und stellvertretende Vorsitzende des Wirtschafts- und Währungsauschusses im EU-Parlament, Markus Ferber (CSU). „Das Versprechen, dass künftig nicht mehr der Steuerzahler für marode Banken in Haftung genommen wird, ist mit dieser Nacht- und Nebel-Aktion ein für alle Mal hinfällig.“ Er drohte gar mit einer Blockade bei anderen Gesetzesvorhaben bei der Bankenunion…. /… în bilanțele băncilor italiene sunt credite „putrede” de 360 miliarde Euro… ).

            Riscurile pentru UE au rămas ca 2008 (Lehmann Brothers) crizele sistemului bancar global. Premierul olandez Rutte se opune azi public cu alți 7 asociați UE conceptului francez din 2017 al lui E. Macron. Rutte e în dilemă. Olanda se orientează mai mult spre Londra și mai putin spre Paris. Olanda e în viitorul apropiat actorul principal în UE pe lânga E. Macron/Paris. Sper ca A. Merkel & O. Scholz/SPD, ministrul de finanțe, să găseasca o cale pentru a păstra UE solidară, fără riscurile unei Schuldenunion, fără să devină Uniunea datoriilor de stat (SUA 70 % BIP, Italia 133 %).

            Creșterea dobânzilor în viitor e momentul cel mai riscant pentru Italia (băncile) și UE. Imigrația „economică” din sud-est (peste mare) se poate controla. Un faliment financiar în Italia…. …
            Păreri diferite… da…

  9. Sergiu Simion spune:

    ” Explicația pe care o propun eu pentru mandatul cabinetului Orbán IV (al treilea mandat consecutiv, după revenirea la putere din 2010) este pur și simplu slăbiciunea opoziției (s.n.), ungurii neavând de mulți ani cu cine altcineva să voteze(s.n.);”

    ” Din nefericire, intelectualii, comunitatea academică și societatea civilă ungară s-au complăcut de peste un deceniu în mediocritatea politică de la Budapesta, în refuzul de a lupta cu discursul populist, în comoditatea de a îl accepta pe Orbán, fără o competiție reală și fără efortul civico-politic de a crea o alternativă serioasă și credibilă ( s.n.) ”

    Foarte interesant ! Problema este ca exact acelasi lucru s-a intamplat si la noi dupa prabusirea Conventiei Democrate iar aceasta criza s-a adancit continuu pana la demonstratiile mamut din ultimii doi ani pentru ca oamenii nu au mai suportat asaltul penalilor. Cinstit vorbind , ” strada” si ” ţara” si-au facut datoria cu varf si indesat ingheţand cand alţii au stat la caldura si demonstrand si celor de aici si celor de afara ca Romania este un stat european, dar obiectivele “strazii” nu au concis cu cele ale ” opozitiei” politice si nici cu cele ale societatii civile care a avut alte prioritati . Realitatea trista este ca in conditiile dezinformarii si manipularii uriase din mass-media care sunt tolerate de guvernanti ( prietenii stiu de ce !) si fara sprijinul societatii civile si al unor partide politice credibile, orice efort al ” strazii” a ramas si va ramane zadarnic , dar aceasta situatie este mana cereasca pentru unii.

    N.B. Cel mai recent exemplu este aparitia unor partide politice… fara o orientare politica clar definita ( ” dreapta” si ” stanga” ar fi chipurile notiuni depasite depasite,etc. ) care este un non-sens . Este ca si cum am defini omul drept un ” biped fara pene ” . Cu acest gen de ” constructe” politico-culturale , PSD-ul va putea fi fi invins doar atunci cand seful lui isi va vedea singur ceafa fara sa se mai uite in oglinda.

  10. a urmar intregul esichier este azi o acctiune fara speranta in multitudinea de surse de ‘informare’ calitatea acestora a devenit din ce in ce mai discutabila.
    succesul economic al Ungarii este indiscutabil
    lipsa intelectualitatii in coagularea unei opozitii credibile o realitate, cu atit mai grava ca fiind cunoscator al limbii maghiare am avut acces la reviste literare care erau mult mai de ‘avangarda’ decit cele din Romania, in final vezi succesul 1956
    cei sa recunoastem ca aceasta ecuatie a ‘firii ommenesti’are ‘multe necuoscute’ penrru a termina ca de fapt mare vorba: stiu ca nu stiu nimic, pare ca ramine un adevar
    fara sa intentionez o trecere in domeniul religios, dar incepe sa se impuna: ca ruperea relatiilor cu Divinitatea se …plateste!

  11. eu****** spune:

    Nu sunt de acord cu formularea:
    “fără efortul civico-politic de a crea o alternativă serioasă și credibilă. ”

    Cred ca eforturile au fost facute dar masa nu a fost suficienta pentru a aduce schimbarea asteptata de catre unii in Ungaria.

    Masa celor nemultumiti de regimul Orban va creste pentru ca nu se poate sa ramai in stadiul de sclav aservit tartorului sef Orban – si maghiarii stiu sa lupte pentru ceea ce cred – urmeaza vremuri triste in Ungaria dar lectii mari pentru RO – daca le intelegem.

    Istoria ne invata numai ca trebuie sa avem ochi, urechi si minte pentru a pricepe sensurile.

    Pare sa fie lectia legata de democratie, de “rule of law”, de separarea puterilor in statul de drept, de limitarea puterii.Prosperitatea nu se mentine fara o democratie adevarata – ce lectie minunata!

  12. razeshu spune:

    Eu tot nu inteleg cum de Orban atrage fonduri nenumarate de la UE si noi nu suntem in stare. Se tot vorbeste de coruptia din Ungaria, de gasca lor de la putere pastorita de Orban si care imparte fondurile primite unor prieteni de casa ai lui Orban si totusi UE nu misca nici un deget, banii curg in continuare. Spre deosebire de noi unde doar imprumuturile curg fara numar. Ma lamureste si pe mine cineva care e misterul ?

    • victor L spune:

      Misterele nu mai sint mistere daca se dezleaga :P

    • Lucifer spune:

      Dau şi eu o explicaţie: mafioţii lui Orban fură din fondurile europene, nu de la buget; deci sunt interesaţi să atragă cât mai mulţi bani de la UE ca să aibă de unde fura. Mafioţii lui Dragnea preferă să fure de la buget, deci nu sunt interesaţi de fondurile europene. Asta înseamnă că mafioţii lui Dragnea sunt proşti( nu ştiu să fure din fondurile europene..) şi iresponsabili( îşi fură propriul popor; maghiarii fură bani de la alte popoare)

  13. Vlad spune:

    Cred ca explicatia dvs este infirmata de prezenta la vot. Oamenii care nu au cu cine vota, nu voteaza insa in Ungaria oamenii au iesti la vot. Singura explicatie cred ca vine tocmai din dublul discurs al Europei care il blameaza pe Orban in vreme ce investeste masiv in el, in vreme ce in alte state docile, dar mai prost pozitionate pe harta, continua sa limiteze investitiile strategice ( e.g. Romania). Astfel ca Orban are populismul personal la care Europa adauga reusita economica..

  14. mike spune:

    “Dar împotriva cui ne apără aceşti lideri? Putin – de dorinţa Occidentului de a distruge Rusia, Orbán – de pericolul islamizării Ungariei şi al declinului creştinătăţii în Europa, Kacsyńsky – de valorile liberale care distrug tradiţiile poloneze şi suveranitatea statului, Dragnea şi Tăriceanu – de „statul paralel…”—>
    1. “dorinţa Occidentului de a distruge Rusia” –>este obsesia oricarui lider de la Kremlin si folosita abil intotdeauna ca pretext pentru orice conflicte
    2. “Kacsyńsky – de valorile liberale care distrug tradiţiile poloneze şi suveranitatea statului” —>este un fel de ecou al obsesiei rusesti in Polonia; este acelasi lucru (valori liberale=valori occidentale).
    3. “Dragnea şi Tăriceanu – de „statul paralel..” –>baietii astia-s mai sofisticati un pic, insa stat paralel=occident+liberalism, deci cam acelasi lucru. Stat paralel poate fi orice, in fond, chiar si Putin
    4. “Orbán – de pericolul islamizării Ungariei şi al declinului creştinătăţii în Europa”–> stau si ma intreb, pana la urma cine i-a dat “apa la moara” lui Orban pentru a se folosi de problema migrantilor. Nu cumva tocmai liderii de la Bruxelles si din vest care au impus cote si au permis intrarea sutelor de mii de oameni? Nu cumva acesti lideri au calculat gresit cotele pentru fiecare tara ? Acesta este principalul motiv ce sta la baza ascensiunii partidelor extremiste in Franta, Olanda, Germania, etc.., nu doar Ungaria. Desigur, Orban putea gasi alte motive pentru a continua destabilizarea Europei, insa acesta i-a fost oferit pe tava.

  15. io dixit spune:

    poate doar mi se pare, dar in afara politicii economice a guvernarii orban, o alta fateta ar fi cea a nationalismului exacerbat, creator de probleme celorlalte tari cu minoritate ungara, de unde orban a cules o felie importanta de voturi. oricum natia ungara are o gena belicoasa. norocul celorlalti si nenorocul lor, este ca sint mai redusi la numar decit ar dori, ca sa poata avea sub stapinire jumatate din estul europei. cred ca de aici a cules orban majoritatea care a decis ca sa aibe 2/3 din parlment.

  16. Liviu spune:

    Cred ca ati omis cel mai important factor al castigarii alegerilor de catre Orban: generatia postcomunista, care nici dupa 30 de ani nu pricepe ce-i aia democratie, ce-s alea alegeri libere. Asta atat in Ungaria cat si la noi. Aceasta generatie gandeste in continuare in termeni propagandistici, foloseste notiuni invatate in tinerete, nu pricepe realitatea si se lasa prostita de propaganda ieftina cu care era deja obisnuita: occidentul este inamicul, rusii prieteni, avem nevoie de un mare conducator, dusmanul e la panda etc.
    Un exemplu de la noi: l-au votat pe drujba lui Dnezeu 25 de ani, cu toate ca stiau ca e fost colaborator al securitatii. Asta inseamna ca generatia postcomunista nici nu a priceput de fapt ce sunt alegerile, au votat ca oile.

    • Liviu spune:

      Prin generatie postcomunista inteleg cei care au implinit cel putin 16 ani in comunism, si pana la schimbare nu au avut alte surse de informatie.

    • freddy mercury spune:

      Un comentariu “de contrast”: cand ati auzit ultima data politician roman vorbind de munca grea, perseverenta si credinta?

  17. donquijote spune:

    A facut cineva un sondaj de opinie ca sa verifice cu cine ar vota cei 60% care nu au votat?
    Eu as paria ca distributia preferintelor este cam aceeasi.
    Pana la urma politicienii reprezinta emanatia (vorba lui ilici :)) intregii populatii si se realizeaza un fel de auto-reglaj.
    Dar, daca ma insel si aveti convingerea ca restul (nevotantii) sunt impotriva PSD, de ce nu va implicati in politica, stimati intelectuali care aveti si cunostintele si inteligenta si conexiunile necesare pentru a-i bate pe alde Dragne/Tariceanu si ceilalti. Oricum, sunt mult mai slabi intelectual decat cei dinaintea lor Iliescu/Nastase/Geoana si chiar Ponta.
    Dar, daca cel mai tare partid de opozitie este PNL,deja partida este pierduta.
    Partidele politice sunt partide personale. Fecare are un mic adevar pe care il sustine. si nu cedeaza, nu se lasa depasit; exemplu de manual: Nicusor Dan a preferat sa piarda partidul decat sa accepte intrarea in partid a cuiva care ii punea in pericol pozitia de lider.
    Convingerea lui este ca nu mai exista nmeni capabil sa-i imbunatateasca “opera”.
    Nu exista: “v-am adus pana aici, de aici ajutati-ma sau sa treaca in fata careva care vede si mai bine si asa, vom fi mai puternici”. USR u a iesit intarit din scandalul asta, si nici ND nu si-a refacut imaginea.
    Puterea o vor lua intotdeauna cei care au forta sa o castige, nu cei care doar teoretizeaza

    • victor L spune:

      “A facut cineva un sondaj de opinie ca sa verifice cu cine ar vota cei 60% care nu au votat?”
      De unde 60% absenteism daca au votat 69%?

      • donquijote spune:

        De aici:
        ” Însă după procentul de peste 60% al celor care nu au venit la vot, dezamăgiți de oferta existentă în buletinele de vot, am zice că stăm chiar mai rău.”

        E vorba despre Romania. In Ungaria, mi-e clar ca cetatenii il sustin pe fata pe “dictator” – nu prea-mi fac probleme.

  18. Cristi spune:

    Din pacate ”valoriile” liberalismului european se rezuma la entuziasmul fata de sodomizarea si islamizarea Europei ( se rasucesc Bratienii in mormant !!! ) . As mai adauga anti – crestinismul elitelor si lupta acestora impotriva a tot ceace reprezinta natiune,etnie,traditie si nu in ultimul rand normalitate .Kominternistii interbelici ar fi uluiti sa vada ca civilizatia europeana nu a putut fi distrusa de tancurile sovietice ci de acesta forma perversa de marxism numita marxism cultural / neomarxism .
    Cine nu se aliniaza Agendei este iliberal sau este prietenul Rusiei.
    Asa aflam ca regimul polonez , profund anti-rusesc , este numit putinist deoarece nu este iubitor de refugiati si pederastrii .Iar dna Merkeloglu , iubitoare de ciuhapi si gaz rusesc , este profund democrata ……asa ne spune o presa main europeana alianiata Doctrinei oficiale .
    Daca maine Orban ar accepta 100000 de refugiati , acesta ar reintra instant in gratiile oficialilor UE si a presei main.
    PR – nu exista niciun ternen de comparatie intre conducatorii maghiari sau polonezi si mascarici ca Dragnea , Ponta, Tariceanu,Basescu…..

  19. Gabriel Badescu Gabriel Badescu spune:

    Merita observat un alt determinant important al succesului FIDESZ: sistemul electoral (adoptat in 2011) care a transformat cele 48% dintre voturi pentru acest partid in 68% dintre locurile din parlament. De asemenea, componenta ‘first past the post’ a creat probleme unei opozitii fragmentate. Cu un sistem electoral mai putin disproportional, FIDESZ nu ar fi avut o super-majoritate de 2/3.

    • Attila spune:

      În Franța anul trecut prin sistemul uninominal coaliția lui Macron (La République En Marche! + Mouvement démocrate ) a obținut in primul tur 32.33%, coroborat cu al doilea tur (49%) procentul mandatelor este de 60.66%.

    • Attila spune:

      Mai mult dacă luăm sistemul britanic pur uninominal Orbán ar avea 85% majoritate în parlament.
      Fidesz-ul a avut majoritate de 2/3 și in 2010 după la acel sistem de vot mixt uninominal- listă în 2 tururi.
      În 2014 și anul acesta este sistem mixt uninominal-listă cu un singur tur, dar dat fiind diferențele de procente între candidați, nu cred că rezultatul per total ar fi fost alta dacă se aplica sistem de vot mixt uninominal- listă în 2 tururi. S-ar mai fi cheltuit bani în plus pt. organizare și campanie electorală, fără alt rezultat.
      Opoziție dezbinată, fără un program viabil de guvernare, care nu făcea altceva decât striga dictatură și corupție de dimineață până seara.
      Președintele Jobbik, din opoziție, are relații de prietenie cu național-islamisti din Turcia (Lupi Gri), halal de opoziție.
      În afară de LMP, toți ceilalți din opoziție erau oameni care au condus economia Ungariei de un colaps de stil grecesc până la 2010.

  20. euNuke spune:

    Eu am o explicatie si mai simpla: ungurii, in majoritatea lor, tin sa aiba gard la casa si nu inghit musafirii nepoftiti, necivilizati si needucati [io nu indraznesc sa le zic si prosti, ca nu a masurat nimeni iq-ul imigrantilor].

    cat despre explicatia domnului Naumescu nu mi se pare ca sta in picioare: apai daca n’aveau cu cine altcineva sa voteze [oare?] ar fi putut sta acasa, este?

  21. andi d. spune:

    Va citez: ”Migranții, gardurile de sârmă ghimpată? Să fim serioși! Oricum nu voiau în Ungaria, așa cum nu vor să stea nici în România, Bulgaria, Croația sau Slovacia. Invazia musulmanilor în Ungaria, islamizarea țării? Riscul unui nou pașalâc? Aici da, pe acest front uriaș credem că Orbán a dat bătălii grele și eroice, care justifică din plin obținerea a două treimi din locurile parlamentare. Cât de prost poți să fii să validezi o asemenea teză?”
    Aflati domnule Naumescu ca sunt destui, mai multi decat va inchipuiti. Aveti curaj sa mergem la tara si in orasele mici oriunde in Ungaria sa abordam oamenii pe subiectul migrantilor si islamizarii? Veti vedea cat a prins ideea, cu toate ca – si aici aveti dreptate – migrantii numai in Ungaria nu vor sa ramana! Tema in sine are mare priza la publicul din Europa Centrala.
    In rest, de acord cu dumneavoastra!

    • freddy mercury spune:

      Va faceti ca nu intelegeti… va provoc sa tregeti granita ilegal atat in Ungaria cat si in Germania/Austria sa vedeti cum veti fi tratat. In Ungaria e sigur ca veti fi tratat ca un infractor! Glumite cu gardul de sarma ghimpata am auzit multe, dar mergeti sa vorbiti printre imigrantii blocati in Serbia sa vedem daca le arde de glume. Graficul cu trecerile ilegale de frontiere din Ungaria nu vi le mai arat, ca poate veti fi nevoit sa admiteti lucruri care va sunt incomode.

      • Sapho spune:

        O spuneti chiar dumneavoastra: ILEGAL ! Este deci vorba de ceva intre infractiune si delict (penal). Legea germana, spre exemplu, sanctioneaza trecerea ilegala a frontierei, fara acte sau viza, cu inchisoare pana la 1 an (AufenthGes §94) urmata de expulzare. Prin urmare avem de a face, fara exceptie, cu delincventi, infractori, violatori de frontiere, ca sa le spunem pe nume !
        Bineinteles ca guvernul doamnei Merkel este primul care a incalcat brutal legea punand in dificultate autoritatile de frontiera si pe cele judiciare, incapabile de a face fata acestei invazii.
        A trece ilegal o frontiera, lucru pe care-l priviti cu nonsalanta (sper ca numai din ignoranta) este peste tot in lume o incalcare cu buna stiinta a legii, asa cum spune si termenul “ilegal”, adus aici in discutie.

  22. Giulescu spune:

    Partea asta cu aia (migrantii economici) oricum nu vor in Romania sau Ungaria nu sta in picioare.
    Ideea venita de la Bruxelles e sa-i impuna o cota acestor tari care nu poate fi refuzata. Nu sta sa-i intrebe nimeni pe aia (migranti) daca vor sau nu, ci dupa documentele de “intrare” a lor in UE vor fi nevoiti sa se aseze acolo unde li se va dispune (basca ca tarile primitoare vor fi obligate sa le asigure un trai chiar mai decent decat unor pensionrai din acele tari sarace). Aici e problema pe care nici autorul si nici majoritatea forumistilor nu o intzeleg. Cu asta se lupa Orban. Daca ar fi dupa voia migrantilor … nimeni nu si-ar face probleme in europa de est.
    Puterea din Ungaria cu asta vrea sa se lupte in raport cu cei din Bruxelles. Sunt convins cand aceste amendamente (in acea forumlare) vor fi impuse si Romaniei nici aici nu va fi primita cu mare entuziasm.
    Cu toata povestea alegerilor din Ungaria am uitat sa ne uitam ca trendul e acelasi in Europa. Iaca sa ne uitam la alegerile din Italia (sa ne uitam la Brexit – de unde a pornit oare). De ce credeti ca in Suedia si Germania extrema dreapta prinde tot mai multe voturi ? Populatia autohtona s-a cam saturat de politicile facute de “politicieni” fara sa fie consultati.
    Da George Soros nu e chiar asa bau bau cum e prezentat, insa nu l-as scoate cu totul din ecuatia problemelor migratiei in care e profund implicat. Eu v-as recomanda sa cautati cati parlamentari pro-migratie din parlamentul UE e finantzat sau a fost sustinut de miliardar.
    Ei sunt si cei mai vehementi critici a lui Orban … Oricum, Soros a spus clar care e conceptia lui despre Europa mixta de mai multe ori fara menajamente.
    Altminteri, frumos articol dar lipseste substanta si analiza globala a situatiei.

    • freddy mercury spune:

      Mai e ceva care a fost inteles de maghiari. Costul imigratiei. Si aici nu vorbim de chestii soft (care sunt si ele foarte importante) ci de bani. De bani multi. Milioane si milioane de euro care ar putea fi investiti in cresterea natalitatii. Doar asa ca exemplu: “Refugees Will Cost Sweden $18.6 Billion This Year—9.3x Over-Budget”.

  23. Giul spune:

    Aaaa si sa nu uitam ca si Austria e pe acelasi trend … la alegerile de acolo nu am mai facut nicio analiza, desi acolo extrema dreapta e partid din coalitia de guvernare. Pe noi ne doare de Orban si de obsesia lui de a refuza migrantii economici. Dar de obsesia autriecilor de a refuza purtarea burkai nu ne doare, dar de problemele majore de integrare a musulmanilor in Austria, Suedia, Germania, Frantza, Anglia … nu ne mai doare.
    Orban, cica e corupt pana in maduva oaselor. Nu stiu cum de banii europeni (desi deturnati, cica) continua sa i se puna la dispozitie. La noi UE e in proces cu astfel de cazuri. Pai pentru ca nu de deturnare e cazul in Ungaria, ci de investire in proiecte mai putin utile (vezi cazul stadionului din localitatea de nastere a “despotului”).
    In aceasi ordine de idei sa ne uitam la alte proiecte din bani europeni care sunt din aceasi categorie (aeroport nou in Spania nefolosit din cauza amplasamentului gresit, investitia de multe miliarde la aeroportul din Berlin … si alte astfel de proiecte care te pun pe ganduri). Orban nu a bagat banii in buzunar. Stadionul ala desi prost amplasat (poate de dragul lui) nu e folosit exclusiv de el si de familia lui – e un bun al comunitatii …

    • donquijote spune:

      Nivelul de educatie si civilizatie se reflecta si in rafinamentul metodelor de spoliere a bugetului deci si aici stam mai prost.
      La noi e mult mai greu de deturnat fonduri europene fiindca ai nostri sunt (inca) mai rudimentari. De-aia sunt preferate proiectele finantate de la bugetul statului sau local.

  24. Constantin spune:

    „De fapt, lucrurile sunt mult mai simple [...] este prețul eșecului de a construi o opoziție puternică, altfel spus prețul teribil de scump pe care o societate comodă („leneșă politic”) îl plătește atunci când cei care ar putea face ceva stau deoparte și așteaptă să facă alții…”

    Așa este, sunt relativ simple lucrurile, dar sunt puțin altfel decât le vede autorul articolului. „După închiderea publicației „Népszabadság”, un alt ziar cu tradiţie îşi încetează activitatea în Ungaria. „Magyar Nemzet” a apărut pentru prima dată la data de 25 august 1938 şi pentru ultima dată astăzi, 11 aprilie 2018. Concomitent a încetat și emisia postului de radio „Lánchíd”, iar canalul de televiziune „Hír TV” îşi reduce numărul de angajaţi.” (Radio România)

    Îndrăznesc să-i împărtășesc autorului articolului un „secret”. În situația în care vocea care se aude în spațiul public este doar cea a Puterii, regimul autoritar poate conduce statul decenii la rând. Mă tem că există încă numeroși concetățeni care consideră că alegerile din România anului 1990 au fost „libere” și s-au desfășurat în condiții democratice și echitabile. Ei, lucrurile, deși simple, nu stau tocmai așa. Participanții la competiția electorală nu beneficiază de condiții echitabile, iar alegătorii nu sunt corect informați, prin urmare, rezultatul alegerilor este viciat. Acum, pe bune, chiar crede cineva că eliminarea ONG-urilor și a presei de opoziție reprezintă „o societate comodă („leneșă politic”)” ?!

    • Harald spune:

      @Constantin – în lumea în care trăim, vocile oamenilor se aud pe forumuri și pe Facebook. Epoca ”Radio Ga-Ga” despre care cânta Queen a apus de mult. Faptul că Orban se află la guvernare dovedește că democrația funcționează, chiar dacă progresiștii insistă mereu că democrația e bună doar când câștigă ei votul majoritar.

      Cât despre ONG-uri, cam prea mare parte din ele nu sunt deloc societate civilă.

      • YellowSubmarine spune:

        Bravos, centristii de stanga (social democratii) sunt oameni rai, iar extremistii de dreapta -Jobbik & Co- sunt oameni buni. Mh, atltudinea croita pe ideologia lor extremista nu mai conteaza, important este ca sunt de dreapta (respectiv anti-stanga) n’asa?
        P.S. In ultimii doi ani, peste 500.000 de maghiari -in mare parte intelectuali- au emigrat in alte tari din UE (s-au scarbit de manipularile lui Orban si Jobbik?)
        Vezi si raportul OSCE in privinta alegerilor recente din Ungaria http://www.ziare.com/europa/polonia/osce-afirma-ca-alegerile-din-ungaria-nu-au-fost-echitabile-opozitia-n-a-avut-nicio-sansa-1509112

        • Harald spune:

          @YellowSubmarine – 500.000 de oameni emigrați în 2 ani reprezintă o cifră absolut aberantă pentru o țară ca Ungaria. Mai încearcă! :)

          • YellowSubmarine spune:

            Sorry, corectez: 50.000 de maghiari au emigrat in ultimul an. Daca acest trend continua, in urmatorii 4-5 ani Ungaria va pierde cateva procente bune din populatia actuala… si asta in conditiile in care Ungaria se confrunta deja cu probleme in privinta rezervelor de surse umane /forte de munca.
            P.S.
            1. Cum ramane cu monopolizarea mass mediei si cu manipularea alegatorilor in Ungaria?
            2. Cum ramane cu ingradirea independentei justitiei in Ungaria?
            3. Cum ramane cu xenofobia primitiva (antisemitism, islamofobie, etc) promovata de coalitia lui Orban cu zevzecii de la Jobbik?
            Astea sunt valorile la care subscrii?

      • Constantin spune:

        “vocile oamenilor se aud pe forumuri și pe Facebook…”

        În cadrul platformei Contributors.ro sunt publicate, mai cu seamă în această perioadă, câteva articole cu referire la manipularea prin rețelele de socializare. Pe de altă parte, despre libertatea de exprimare în comunități și măsurile de limitare a acesteia prin restrângerea dreptului la liberă informare a cetățenilor, există numeroase studii, iar în școlile din România se învață încă de prin clasa a IV-a, la cursurile de Educație civică. Indiferent dacă formațiunea politică de guvernământ este de stânga, ori de dreapta.

        P.S. Dacă nu este o glumă, comentariul dumneavoastră se remarcă prin contradictoriul care caracterizează și celelalte comentarii pe care le faceți la modestele mele intervenții. :) Ceea ce ați scris la articolele cu referire la FB și CA demonstrează că aveți cunoștință atât despre libertatea presei și importanța ei socială, cât și despre tehnicile de manipulare.

        • Harald spune:

          @Constantin – dacă un comentariu de-al meu pare contradictoriu, singura explicația valabilă este că el nu a fost înțeles. Nu pot scrie totul din nou, de fiecare dată, dar pot explica orice aparentă contradicție, dacă e nevoie.

  25. MariS spune:

    Da, explicaţia e simplă, numai că nu e aceea pe care o spune autorul. Cetăţeanul european, da, vorbesc la nivel european pentru că e o tendinţă europeană şi nu numai, are alte valori decât cele clamate în gura mare de elita neomarxistă şi atunci votează cu cei care le taie macaroana neomarxiştilor. Vezi alegerile din Austria, Italia, Germania, Franţa, etc. SPD-ul german mai păcăleşte poate o tură electoratul german, dar îşi sacrifică viitorul, pentru că la viitoarele alegeri posibil să aibe mari probleme de a mai intra în parlament. În Franţa, Macron a semnalizat centru şi francezii au zis să-i dea o şansă. Apoi Macron după ce s-a văzut cu sacii în căruţă s-a lansat în politici de stânga, i se arată fanionul roşu de către electorat şi imediat o coteşte discret spre dreapta, cu discursul său recent ţinut în faţa cardinalilor catolici referitor la rolul Bisericii Catolice în statul laic francez. Neomarxiştii francezi au sărit ca arşi şi încearcă să-l convingă pe Macron că greşeşte. Sunt curios dacă Macron se va lăsa manevrat de ei riscându-şi viitorul politic.
    Concluzia e că electoratul european nu mai marşează la discursul neomarxist, e sastisit de ideologia neomarxistă, a marxismului cultural, a teoriei genului, a drepturilor LGBTQ.., a muticulturalismului, a egalităţii de dragul egalităţii, a drepturilor migranţilor de-a valma şi, în general, de grija faţă de orice minoritar cu oricâte bube în cap, precum şi de a se supune noii utopii, cea a “politically correctness”. Nu, nu mai vor aşa ceva, s-au săturat de neomarxism şi “politically correctness”. Vor ca valorile lor să primeze, ca valorile lor să fie luate în seamă. Iar acestea sunt valori simple, identitare, creştine, nu utopii elitiste, globaliste, “ultra-progresiste”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


E randul tau

Cateva observatii: 1. Reducerea la PAC (unde avem proiecte de tei ori mai multe) si banii se atrag,...

de: MirceaM

la "Ce fonduri europene va primi România după 2020. Partea a II-a – fondurile pentru agricultură și dezvoltare rurală"

Camp Kennedy

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august. Informații complete despre program sunt disponibile și online pe site, iar aplicatiile pot fi depuse pana pe 10 iunie 2018.

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iunie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)