joi, martie 28, 2024

Paris, mon detour: despre abuzul de libertate și spiritul civic

O dată în plus, în era atacurilor terorist-fundamentaliste care a debutat răsunător pe 11 septembrie 2001, atacul recent de la Paris ne pune față în față cu valorile noastre democratice și cu limitele lor. James Madison vedea două pericole majore pentru libertatea democratică: abuzul de libertate și abuzul de putere. Primul tip de abuz e manifestat atunci cînd se depășește limita unuia din drepturile ce alcătuiesc libertatea democratică – de pildă, a dreptului la liberă asociere sau la exprimare. Totuși, așa cum știm din teoria liberal-democratică a lui John Rawls, într-o societate democratică avem nevoie nu doar de drepturi, ci și de un simț al dreptății și un respect pentru alte persoane. În caz contrar, stabilitatea morală a acestui tip de societate poate fi în pericol. Voi numi, într-un sens mai larg, spirit civic acest simț al dreptății și al respectului pentru alte persoane, întrucît cred că presupune și o preocupare pentru binele comun.

Spiritul civic ar însemna, așadar, și a evita ofensele grave aduse direct sau indirect altor persoane sau comunități. Nu vreau să subscriu aici la opinia celor care susțin, de pildă, culpabilitatea caricaturiștilor francezi care ar fi stîrnit, prin desenele lor impudice, ”dreapta mînie” a extremiștilor islamici etc., intoleranța teroriștilor fiind o reacție (destul de legitimă) la intoleranța caricaturiștilor. Totuși, una din lecțiile oferite de atacul de la Charlie Hebdo este că există, într-adevăr, limite ale libertății de exprimare ce ar trebui negociate cu respectul pentru alții. În fapt, credințele și valorile altora s-ar cuveni să nu facă obiectul ultragiilor celor mai provocatoare, pentru a nu pune în pericol binele comun și libertatea însăși.

Spre deosebire de cei care îi culpabilizează pe ”caricaturiștii iconoclaști”, apărătorii unei libertăți de exprimare fără limite par dispuși să le găsească doar scuze, afirmînd că ar fi vorba doar de ridiculizarea ”credințelor fundamentaliștilor”. Totuși, cînd în joc sunt simboluri centrale ale tuturor religiilor monoteiste, nu e vorba numai de ”simbolurile extremiștilor”, ci și ale unor  comunități culturale și religioase care nu sunt fanatice și în care aceleași simboluri sunt privite cu venerație. Dacă te amuzi, de pildă, reprezentînd Sfînta Treime ca pe o ”orgie homosexuală”, nu îți bați joc doar de fundamentaliștii creștini, ci de oricine mărturisește Crezul de la Nicea. Dacă reprezinți obscen figura Profetului, manifești un dispreț implicit față de toate comunitățile de musulmani. Or, responsabilitatea civică și bunul simț ar trebui să intervină tocmai în acest punct: a nu te aștepta ca aceia care aderă la o credință religioasă să aibă atîta ”toleranță” încît să înghită politicos ofense cu nemiluita la adresa figurilor sau simbolurilor-cheie din imaginarul lor spiritual.

Atacul de la Charlie Hebdo nu poate fi, probabil, explicat cauzal doar ca un efect al ofenselor simbolice din săptămînalul satiric francez. Cei trei voluntari jihadiști ar fi găsit probabil un alt pretext pentru a ataca într-un fel sau altul Occidentul, chiar și în absența lor. Totuși, el este o ocazie să reflectăm asupra stabilității morale a democrațiilor europene, atunci cînd libertatea de expresie începe să fie apărată împotriva extremismului sub specia unui abuz de  libertate. De pildă, nimeni nu te obligă să venerezi, dacă trăiești în România, sfinții din calendarul creștin-ortodox sau icoanele lor. Dimpotrivă, ești liber să fii un ateu militant și să pledezi public pentru dispariția icoanelor din școli. Nu este însă responsabil și să batjocorești public acele icoane în numele libertății de exprimare – acesta e un abuz de libertate.

În concluzie, libertatea de conștiință rămîne fundamentală în orice democrație, dar dacă se transformă într-un slogan ce îndreptățește batjocorirea simbolurilor centrale pentru credințele altora, nu numai că își pierde conținutul, dar poate pune în pericol binele comun. Lumea este într-adevăr plină nu doar de credincioși cumsecade ai diferitelor religii, ci și de fanatici explozivi (la propriu) și bine înarmați, care nu au nici un simț al umorului și detestă orice nonșalanță iconoclastă. Prudența și spiritul civic îți cer să te abții de la abuzuri de libertate și să nu transformi opțiunile (a)religioase personale într-un pretext pentru a disprețui public  lucrurile în care nu crezi.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Se incearca ingradirea libertatilor fundamentale ale omului si instaurarea unei tiranii globale.

    Spatiul public se extinde periculos incalcand viata privata a oamenilor.

    Restrictiile de acces ale Facebook au cazut primele devenind, impotriva vointei utilizatorului spatiu public.

    Urmeaza frenetic ingradirea libertatii de constiinta, prin interzicerea asocierilor umane bazate pe convingeri spirituale.

    Retelele informatice, proprietate privata, vor fi accesate neautorizat pentru „investigatii” inopinate, impotriva vointei proprietarilor acelor retele informatice.

    Libertatea de expresie incepe sa devina un vis frumos. Nu mai poti spune orice, chiar daca e o simpla opinie la urma, urmei. Greseala, chiar si la nivel verbal devine condamnabila.

    Intoleranta, frica si violenta au ajuns la paroxism. Omul a ajuns sa se teama de umbra lui.

  2. Apelul la Rawls e gratuit pentru o argumentatie slaba care se reduce la „nu poti insulta cele mai sfinte simboluri ale altora ca s-ar putea sa se supere”. Dimpotriva, pozitia initiala a lui Rawls, laica prin definitie, impune libertatea de exprimare deasupra oricarei „demnitati religioase”: este singura cale prin care se poate atinge societatea liberala democratica pe care o anticipeaza. Daca renuntam inca din pozitia initiala la dreptul de exprimare in favoarea unui presupus drept de a nu fii insultat religios, s-ar putea ca atunci cand se ridica valul ignorantei sa ne trezim in prezenta unor extremisti religiosi care pretind in mod arbitrar ca actiunile noastre politice – de exemplu, faptul ca promovam ideea de laicitate a statului sau de egalitate a sexelor – le ofenseaza mortal perceptele religioase cele mai sfinte.

    Capcana e inevitabila atunci cand libertatea mea e conditionata de ce consideri tu ca te-ar putea leza, cand un individ sau un grup de indivizi poate defini unilateral ce e permis si ce nu fiindca se simt ofensati. Si eu ma simt profund ofensat de multe din tampeniile pe care le aud, dar imi inghit ofensa si-mi directionez protestul spre canalele legitime de actiune democratica. Nu vad de ce revelatia divina individuala are intaietate asupra altor opinii sau convigeri profunde. Toleranta la prostiile spuse de altii nu e doar o optiune, e regula absolut obligatorie a unei societati pluraliste si cu adevarat libere.

    Asa cum am mai afirmat, limitele libertatii de exprimare nu tin cat de scandaloasa, jignitoare sau falsa e ideea exprimata – toate aceste etichete sunt subiective si e nevoie de libera exprimare pentru a discerne daca etichetele sunt sau nu valabile. Cand vorbele nu mai contin idei ci instiga la actiune, cand ele ranesc si pun in pericol securitatea altora, abia atunci e „prudent” si „civic” sa le cenzurezi. Si aici intra o multime din lucrurile propovaduite de pretinsi oameni ai lui Dumnezeu.

  3. „Preocuparea de seamă a tuturor intelectualilor poltroni -români şi nu numai- este cum să scape de datoria de a lupta. Şi nu vorbesc de lupta cu arma in mână, pe un front sângeros, ci de lupta cu cuvântul. Căci iată, se dovedeşte că e destul de periculos să te exprimi public împotriva unor satrapi religioşi zilele astea. Cel mai simplu este să pocneşti din degete, să agiţi bagheta magică a frazeologiei, şi pufff! duşmanul să dispară fără urmă. Cum adică duşmani? Nu există duşmani, iar cei care încă îi mai caută sau indică sunt -evident- stupizi. Omul cu adevărat inteligent a descoperit deja falsitatea acestei noţiuni, ca atare ideile de inamic, de vrajbă, de conflict intre civilizaţii şi religii sunt ficţiune, aiureli, delir mistic. Iar datoria civică constă nu in protejarea şi consolidarea unor valori deja cucerite prin identificarea, izolarea şi eventual condamnarea agresorilor invizibili ai zonei noastre libere -cei ce au recrutat, indoctrinat şi instigat, ci in potolirea stupizilor înfierbântaţi care abia aşteaptă să intre in cercul vicios al răzbunării. Datorie civică a intelectualului suprem este şi dezarmarea acestor zvăpăiaţi anti-fundamentalism religios, este şi muştruluirea acestor rebeli islamofobi inconştienţi, eventual, dacă nu se lasă, sancţionarea lor preventivă prin noi legi care să limiteze libertăţile periculoase precum vorba slobodă şi aiurea chitită să învrăjbească. Dezarmarea inseamnă confiscarea creioanelor, asta pentru că, in acest moment, creionul este singura armă utilizată de Occident -e vorba desigur de acel occident ireverenţios şi absolutist vizavi de drepturi şi libertăţi- impotriva fundamentalismului islamic. Intelectualul suprem nu se luptă cu islamismul, pentru că nu există această luptă, şi oricum este inadmisibil să porţi război impotriva unei religii nevinovate, respectabile şi onorabile aşa cum elocvent au invederat preşedinţii Americii, Bush şi Obama.”

    Dar mai există şi o altă preocupare, subsidiară, aceea de a şubrezi insăşi temelia doctrinară a drepturilor şi libertăţilor constituţionale prin instituirea unor limite artificiale, ambigue, care se adaugă limitelor induse de corectitudinea politică. Ca atare, libertatea de exprimare se transformă intr-un abuz de drept, ba chiar intr-un act extremist, atunci când prea-cuvântătorul, musai ateist militant [oare de ce sunt daţi de exemplu aceşti paria?], calcă in picioare „bunul simţ”, „figurile simbolice ale religiilor „, „morala publică” prin critica sa inverşunată la adresa fundamentalismului islamic.

    Apropo, aţi găsit vreodată vreunul din aceşti intelectuali -atât de sensibili vizavi de protejarea comunităţilor religioase de ‘tiradele’ infamilor atei- in postura de apăra ‘stabilitatea morală’ a societatăţii şi siguranţa publică de excesele stridente ale predicatorilor fundamentalişti? I-aţi văzut să păzească cu fraza lor percutantă comunităţile de atei şi agnostici nemilitanţi atacate pe internet, in massmedia şi chiar pe lângă moschei de imamii înfierbântaţi ai Arabiei wahabiste? Le-aţi citit undeva eseurile preţioase care să descrie modul in care propagandiştii islamişti abuzează de drepturile şi libertăţile oferite cu atâta largheţe de occident ca să instige la violenţă impotriva nu numai a caricaturiştilor de la Charlie, ci impotriva intregii Europe, impotriva Americii văzută ca Marele Satan şi impotriva statului Israel? Bine că sunt sancţionate ‘derapajele’ unor comedianţi pentru ca veritabilul şi masivul abuz al libertăţii de exprimare să se petreacă nestânjenit chiar sub nasul nostru. Desigur, dacă nasul nu e vârât adânc in nisip.

    Şi pentru că luările de poziţie ale intelectualilor poltroni islamofobi [islamofobia este teama de a privi, studia, accepta realităţi negative, crunte legate de religia islamică] se inmulţesc, mă întreb dacă nu cumva islamofobia merge mână in mână cu eurofobia, căci, iată, agendele islamofobilor şi islamiştilor corespund, cel puţin până la un punct, şi sunt vizibil anti-europene: ambele grupuri au o obsesie vizavi de ateismul militant -caracteristic civilizaţiei occidentale; ambele grupuri au o problemă cu libertatea de exprimare – o parte esenţială a setului de valori europene; ambele grupuri impărtăşesc un deranj psihologic -tulburări, sensibilităţi, isterii colective- in legătură cu aşa-zisele simboluri şi figuri religioase -demult dezmembrate şi desacralizate in imaginarul colectiv occidental; ambele grupuri sunt lipsite de umor, iar noi, europenii, de la Shakespeare şi Moliere incoa, ştim foarte bine ce fel de armă este râsul şi suntem extrem de ataşaţi de comedie.

    • N-aș spune că discutăm de o „agendă” propriu-zisă, coordonată, a intelectualilor corecți politic, cât despre o dorința tipic umană de a sta în zona de confort. Lumea se încăpățânează să rămână un loc periculos, în care fantomele preistoriei continua să omoare oameni. O generație educată în ideea toleranței pacifiste flower power – poți să faci ce vrei dacă mă lași pe mine în pace, toți oamenii sunt buni și toate religiile pașnice – e pusă în fața eșecului acestui model: violența este intrinsecă convingerilor religioase ale unora, nu doar rezultatul extrinsec al intoleranței. În fața acestei realități, varianta cea mai confortabilă emoțional, dar și, recunoaște autoarea, „prudentă” politic, e să te întorci cu mânie proletară împotriva bufonilor care batjocoresc simboluri sfinte, niște marginali facil de atacat în primul rând pentru că nu au legături puternice cu establismentul. Și nici arme de foc.

      • Desigur, agendă e mult spus. Nici măcar nu putem vorbi de un grup compact, omogen, al intelectualilor obedienţi, dar am exagerat cu bună ştiinţă ca răspuns la aşezarea ateilor militanţi in contextul crimelor săvârşite de nişte islamişti, ca exemplu de comunitate ce abuzează sau ar putea abuza pasămite de libertatea de exprimare. M-am obişnuit deja, ca ateu, să fiu târât in asocieri infamante, de pildă in compania lui Stalin sau a lui Hitler, aşa că nu mă miră că se găsesc intelectuali publici care să-şi transforme aversiunea faţă de ateism intr-o şaradă despre protejarea ‘stabilităţii morale’ a societăţii aflată cumva sub asaltul unor păgâni ireverenţioşi. In fapt, in România comunitatea ateilor, militanţi sau nu, este o minoritate foarte cuminte, care, in afara câtorva site-uri mai acide, cu conţinut polemic vizavi de credinţe, nu a produs NICIUN eveniment antisocial, nicio agresiune asupra religiilor şi bisericilor, şi nici măcar nu se manifestă in sensul unui prozelitism ateu. Aşa că găsesc extrem de deplasată asocierea ateilor cu ceea ce se petrece in Europa de Vest in raport cu imigraţia şi comunităţile islamice. Dacă vrem să facem comparaţii apăi tocmai drept-credincioşii băştinaşi de tipul Tanacu trebuie luaţi in colimator ca abuzatori ai libertăţilor constituţionale, ei sunt cei ce desfăşoară un prozelitism agresiv in spaţiul public, ei sunt cei ce se inflamează când intră in contact cu alte secte, ei sunt cei ce pretind bani de la stat, ei sunt cei ce ameninţă şi proferează injurii la adresa ateilor -să nu ziceţi că nu aţi întâlnit pe internet astfel de habotnici obsedaţi de ‘oculta’ bolşevic-atee- şi tot ei sunt cei care cer sau sugerează astăzi criminalizarea blasfemiei. Or, asemenea doleanţe sunt similare celor exprimate public de căpeteniile religioase şi politice ale islamului. De altfel, statele islamice au produs propria Declaraţie a Drepturilor Omului [Cairo, 1990] unde se descrie clar concepţia islamistă asupra libertăţii de exprimare [art 22] , statuîndu-se principiile izvorîte de Sharia drept limită absolută a exprimării. Ca atare, orice critică a divinităţii, a instituţiilor religioase, a personalului clerical este prohibită şi tot astfe

    • ca de obicei, comentariul dvs e mult mai bun decit articolul de baza. In cazul prezent e atit de evident incit altceva nu se mai poate adauga.

    • Intelectualii care apără discernământul nu sunt neutri valori, sunt şi angajaţi de partea unei credinţe, a unui ideologii politice, etc. Cineva angajat va apăra zona în care el crede de excesele grupului care critică excesiv această zonă şi va argumenta pentru discernământ în genere.

      Mi se pare nerealist şi nerezonabil să aşteptăm de la ateii cu discernământ să apere Biserica de excesele verbale ale ateilor fără discernământ, iar de la creştinii şi musulmanii cu discernământ să apere grupul ateilor şi agnosticilor de excesele persoanelor credincioase care nu au discernământ.

      gânduri bune,

      • @Virgil Iordache
        Vă mulţumesc pentru comentariul amabil.
        „Mi se pare nerealist şi nerezonabil să aşteptăm de la ateii cu discernământ să apere Biserica de excesele verbale ale ateilor fără discernământ, iar de la creştinii şi musulmanii cu discernământ să apere grupul ateilor şi agnosticilor de excesele persoanelor credincioase care nu au discernământ.”

        Într-adevăr, o asemenea echidistanţă este nerealistă, dar nu şi nerezonabilă. In fapt mie, ca ateu, mi s-a intâmplat -in cadrul unor dezbateri- să apăr o Biserică creştină împotriva tiradelor unor atei furioşi [nu i-aş catologa ca lipsiţi de discernământ, de altfel discernământul este o noţiune juridică foarte clară ce nu se referă la derapajele verbale] ce ţineau să falsifice istoria inchiziţiei pentru a-şi susţine propria agendă [mă refer la numărul de victime produs de tribunalele religioase, mult exagerat – caz abordat in volumul Corectitudinea istorică de Jean Sevilla]. Mai mult, excesele sistematice ale persoanelor din acelaşi grup definit pe criterii confesionale afectează grav imaginea şi confortul psihic al celor raţionali, cumsecade, moderaţi, ca atare, mi se pare că, din contră, este rezonabil ca un bun creştin/ateu să domolească cu vorbă bună şi blândeţe bigoţii din acelaşi cult/grup ce se lasă purtaţi de resentimente şi instinct gregar atacând tot ceea ce este diferit şi perceput implicit ca o ameninţare asupra integrităţii şi chiar existenţei comunităţii din care face parte. Găsesc că este parte a datoriei civice a fiecăruia apelul constant pentru toleranţă, respect reciproc, şi sancţionare de ordin moral a derapajelor, a instigatorilor, a mânioşilor, insă nu faţă de ceilalţi, ci, in primul rând in interiorul comunităţilor structurate pe criterii religioase/politice/culturale. Este ceea ce aşteptăm de la liderii musulmani de pretutindeni. In loc de asta avem manifestaţii violente anti-franceze in toată lumea islamică, din Niger până in Cecenia, trecînd prin Turcia, unde chiar prim-ministru s-a pronunţat ritos asupra definiţiei libertăţii de exprimare, tinind să dea lecţii Occidentului intr-o declaraţie publică de un tupeu extraordinar. Apelurile la toleranţă şi respect tot in Europa au loc, tot aici, unde se comit violenţe motivate de ură religioasă orientate asupra populaţiei autohtone, se găsesc buni creştini şi buni atei care să tempereze furia semenilor, iară nu in Islam. Ei bine, printre bunii atei sunt şi unii care îşi doresc stăvilirea expansiunii islamice, convinşi fiind că latura politică a islamului este in acest moment preeminentă in raport cu cea spirituală şi că dincolo de toleranţa noastră vizavi de credinţă, şi insist: o toleranţă şi un respect ce se câştigă individual, nu cu goata, căci efectiv nu pot respecta o comunitate care de câte ori se adună in spaţiul public îşi revarsă cele mai urâte instincte şi sentimente prin arderi rituale ale simbolurilor şi steagurilor occidentale, există aşadar atei care găsesc o preocupare firească militantismul in vederea conservării drepturilor şi libertăţilor in Europa precum şi dorinţa eminamente umană ca oamenii picaţi in sclavia islamistă să fie cât mai iute eliberaţi. Pentru că, aşa văd unii atei situaţiunea: pe lumea asta există incă state sclavagiste unde religia este instrumentul cel mai de seamă al opresiunii, iar satrapii religioşi au efectiv drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor. Nu putem respecta o tiranie teocratică sclavagistă precum Arabia Saudită, iar grija pentru sensibilitatea religioasă a musulmanilor captivi intr-o astfel de teocraţie, nu poate fi decât ipocrită din moment ce viaţa şi libertatea acestor oameni nu constituie deloc o preocupare pentru apărătorii de conjunctură ai islamului. Este ca şi când, intr-un caz de răpire urmată de abuzuri sexuale, apărătorul inchipuit al victimelor ar cere nu eliberarea lor, ci ‘menajarea’ psihică a victimei prin cruţarea violatorilor, inclusiv prin protejarea lor de orice epitete negative, glume sordide şi descrieri juridice ale realităţii penale.

        • Da, o să mă gândesc la ce aţi scris. Dacă ceva care nu este realist poate fi rezonabil. S-ar putea ca în anumite momente o doză de idealism să fie rezonabilă, iar realismul să reflecte doar micime sufletească sau interese grupale. Probabil că realismul şi idealismul nu sunt net separabile, iar zona de suprapunere permite ceea ce aşteptaţi dumnevoastră pe criterii morale de la intelectualii angajaţi valoric.

          Gânduri bune.

        • Dinocolo de un discurs elevat, observ cum infierati(poate chiar ati vrea sa incatusati) unele religii, doar pentru ca cativa fanatici ai unei religii ce numara un miliard de oameni, flutura un stindarg in numele caruia ucid. Desigur, referindu-ne strict la intelectuali, cei care ar trebui sa actioneze pentru a distruge aceste celule de fanatici, sunt chiar musulmanii, deoarece, culmea, prin actinile lor profaneaza ideea de martirizare si cult a unui profet. Dar, ati vorbit despre atrocitatile unui cult, a unei religii si v-as intreba ce trebuia sa faca intelectualii vremii si marea masa a crestinilor in fata atrocitatillor, crimelor, teroarei cu care Inchizitia crestina dorea sa ne tina in negura si care in numele Domnului purifica necredinta prin ardere pe rug? Acest lucru se petrecea la varf si totusi, crestinismul nu a disparut. Libertaea este un cuvant abstract. Imi amintesc cum in anii ’90, grupuri de tineri intrau in magazine si luau ce doreau fara sa plateasca pentru ca asa au inteles ei liberatea. Trebuia sa lichidam tineretul? Poate ca dau exemple disproportionate, extreme, dar sincer, nu cred ca intelegeti prea bine termenul de libertate. Ma bucur ca sunteti ateu, si eu sunt, cred ca ingeneral religiile au o singura latura buna, cea de a ne face sa meditam, sa intram intr-o sfera a noastra, intima, sau, in clipele grele sa ne rugam, practic sa intram intr-o zona pozitiva, dar orice religie poate avea fanatici, inclusiv cea crestin ortodoxa. Am cunoscut oameni care erau in stare sa te loveasca daca spuneai ceva rau despre Dumnezeu si asta chiar in comunism. Alambicand cuvinte, nu vom pune niciodata punctul pe ”i”, ne vom incurca, (sau vom fi plini de admiratie) in propiile noastre idei si vom uita un mare adevar: absolut orice in acesta lume, in natura, oriunde vreti, exista o limita pe care daca o depasesti poti suporta(si ar trebui sa ti le asumi) consecintele!!!! In incheiere as vrea sa il citez pe papa: ”daca prietenul meu ar spune ceva de mama, l-as plesni”. A spus-o zambind, dar orice om trebuie sa inteleaga ca gluma si satira, chiar in cercul nostru de prieteni, trebuie sa aiba o limita. Extrapoland, cred ca cea mai mare prostie facuta de francezi si admirata de alte milioane de crestini, a fost recidiva, dorind altfel sa arate lumii ca ”liberatea” nu poate fi infranta. Infantil, daca nu cunva prostesc! Ce a urmat a fost trecut la ”pierderi colaterale”, nu?

  4. In alte vremuri, Honoré Daumier a facut 6 luni de inchisoare pentru o caricatura a regelui Louis-Philippe: http://www.wikiart.org/en/honore-daumier/gargantua-1831-1.

    Dupa cum poate vedea oricine, desenul e destul de obscen: regele scoate o limba imensa pe care urca saci de aur, iar pe partea cealalta (ca sa ma exprim prudent, cu spirit civic) defeca decoratii si titluri nobiliare pentru deputati. Nu e cu nimic mai prejos decat caricaturile de la Charlie Hebdo, si ele reputate pentru obscenitatea lor.

    Intrebare pentru dvs: si Daumier a abuzat de libertate, punand in pericol stabilitatea morala a societatii franceze ?

    • Libertatea e greu de definit, de aceea e usor sa o abuzezi, sa o intelegi gresit si sa o pierzi. Nu degeaba spunea Reagan ca nu ne desparte de tiranie decat o generatie.
      E inutil sa dam cu pumnul in constitutie ca sa le aratam unor Amedy Coulibaly ca trebuie sa reespecte libertatea, ca lor nu de asta le pasa. Nu le pasa nici de marsurile lui Hollande.
      Exista intelepciune, bine si rau, adevar si minciuna. Libertatea se raporteaza intai la ele si apoi la lege.
      Incepand de la Revolutie, Franta a inaugurat o mare si neintrerupta traditie de violenta, de nedreptati, de ura a unor categorii sociale impotriva altora. In ultimii 200 de ani nu a existat o reconciliere durabila in societatea franceza. Francezii sunt oricand capabili de o revolutie sangeroasa. Asta face parte din rafinata si glorioasa cultura franceza.
      Francezii au avut in Vandeea tabacarii de piele omeneasca. Da, au facut tabacarii pentru pielea de om, masacre, violuri, mutilari, incari colective in raul Loara.
      http://trone.forumpro.fr/t595-tanneries-de-peau-humaine-sous-la-revolution-francaise#4717
      http://www.canalacademie.com/ida2855-Le-Livre-noir-de-la-Revolution-francaise.html
      http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/france/3964724/Vende-French-call-for-revolution-massacre-to-be-termed-genocide.html
      Nu s-a ajuns la asta de pe o zi pe alta, ci cu pasi mici, in timp ce intelectualii si aristocratii (nu analfabetii) proclamau toleranta, libertatea, egalitatea si fraternitatea.

      • Intrebarea era adresata mai degraba autoarei articolului. M-ar fi interesat parerea d-sale asupra caricaturii lui Honoré Daumier, care desigur depaseste bunul gust, dar care ar meritul ca denunta lacomia de bani a regelui Louis-Philippe (care cerea lista civila nu numai pentru el, ci si pentru membrii familiei regale) si coruptia (rezultata din vanzarea de functii publice si titluri nobiliare).

        Astfel de caricaturi sunt dupa parerea mea oricand binevenite, pentru ca pana la urma duc la limitarea abuzurilor pe care orice putere politica este tentata sa le faca – macar de gura lumii.

        Dar sa va raspund si dvs.

        In ce priveste raportarea libertatii mai intai la notiuni moral-religioase precum bine si rau… si abia apoi la lege, nu pot fi de acord cu dvs, pentru simplul motiv ca nu e asa in realitate! Si dvs si eu suntem liberi in limitele legii – daca nu respectam legea si suntem prinsi, societatea poate sa ne priveze de libertate. Altfel, libertatea mea nu este limitata de notiunile dvs de bine si rau, adevar si minciuna… si ma bucur de asta, pentru ca foarte probabil, aveti valori foarte diferite de ale mele.

        In ce priveste afirmatia ca societatea franceza nu s-ar fi impacat cu sine insusi in ultimii 200 de ani… iarasi nu sunt de acord cu dvs. E adevarat ca revolutia franceza a fost excesiv de violenta si ca au fost comise masacre, dar e la fel de adevarat ca a lasat mostenire drepturi individuale asupra carora nu s-a mai revenit apoi decat in cazuri exceptionale (razboaie…), dupa incetarea episodului revolutionar. E adevarat ca dupa revolutie francezii s-au certat (si batut, si cateodata omorat) intre ei vreo 70-80 de ani pe tema formei de guvernamant, dar e la fel de adevarat ca incepand cu a III-a republica (instalata progresiv in deceniul 1870-1880) sistemul de guvernament republican s-a stabilizat, si consensul asupra lui este astazi foarte larg. Asa cum este consens si asupra necesarei laicitati/nautralitati a statului in raport cu religiile, izvorata din vechea trauma istorica a razboaielor religioase care, iata, tind sa revina in prim plan. E un truism faptul ca Republica si laicitatea sunt ideile care-i federeaza pe mai toti francezi. Altfel, sunt divizati asupra multor subiecte (stanga/dreapta, europa/natiune, atei/religiosi…), cum e de alfel si firesc sa fie.

        Iar in ce priveste afirmatia ca francezii (contemporani) ar fi oricand gata sa porneasca o revolutie sangeroasa… nu vad niciun argument in acest sens; nu a mai fost aici revolutie de la 1848.

  5. Îmi plac „argumentele” legate de abuzul de libertate al celor de la Charlie Hebdo, care aveau un tiraj de circa 60000 exemplare în toată lumea (!!!). Acum, fiecare are un simţ al umorului diferit şi priveşte cum vrea o caricatură (chiar fără să-l aibă), dar nu poate numi cu mintea întreagă atacul armat al unor bezmetici o reacţie legitimă! Este de-ajuns faptul că piaţa le-a transmis mesajul că nu sunt mulţi cei care sunt dispuşi să le cumpere, iar mulţi sunt indiferenţi, neinteresaţi de subiectul religios sau dezgustaţi, dar nu cumpără şi în orice caz, nu sunt violenţi dacă nu le convine ceva! Legitimă este acţiunea în instanţă sau, dacă vorbim de o confruntare mai directă, protestul scris sau în stradă, deşi este o amărâtă de caricatură!

    Pe de altă parte, educaţia religioasă îl prosteşte pe om să creadă că dogmele sunt perfecte şi reprezintă credinţa sa personală (culmea!) mai şlefuită. Vorbesc la modul general, pentru că inclusiv „ortodoxia” noastră este o insultă la celelalte drepte „credinţe” (see what I did here?) din lume. Acum, dacă toate sunt drepte şi fără cusur, ce se fac doi „drept credincioşi” în stradă, dar fiecare cu versiunea sa? Se bat şi se omoară ca-n Evul Mediu? Sau interacţionează, se informează reciproc şi îşi văd fiecare de treabă? Ba, dacă mai sunt şi inteligenţi, îşi pot satiriza reciproc confesiunea/religia! Dar pentru asta trebuie deschidere, inteligenţă şi simţ al umorului, ca să nu mai zic de acceptarea criticii unde este cazul.

    Revenind la „abuzul” de libertate prin caricatură, ce să mai zic de defecare şi exhibiţionism în public, de vandalismul fără sens (mai există şi ca formă de protest – Polonia în WW2) şi alte minunăţii care pot fi făcute în public? Bun, sunt sancţionabile, dar există peste tot hoţi neprinşi. Nu mai vorbesc de problema autocenzurii la televizor, mult mai plină de capcane decât o pagină de caricatură realizată de o agenţie chiar obscură din Franţa. Pe ăştia de la Taraf sau Trinitas de ce nu-i ciuruie nimeni, deşi ne insultă inteligenţa? Sărim pe ateii „militanţi”, că ei nu iubesc teocraţia şi o declară public. Pentru că asta transmite autoarea – religia primează în faţa libertăţii de exprimare şi chiar a bunului simţ, pentru că cine satirizează un defect al unei religii este automat un ateu militant, se pare…

    „De pildă, nimeni nu te obligă să venerezi, dacă trăiești în România, sfinții din calendarul creștin-ortodox sau icoanele lor. Dimpotrivă, ești liber să fii un ateu militant și să pledezi public pentru dispariția icoanelor din școli. Nu este însă responsabil și să batjocorești public acele icoane în numele libertății de exprimare – acesta e un abuz de libertate.”

    În ce Românie trăiţi? Şi cum înţelegeţi batjocura? Câţi scuipă pe icoane sau fac altele cu ele? Câte persoane credeţi că au de suferit fiindu-le băgate de gât icoanele fiindcă au trecut la altă confesiune sau religie sau au rămas simpli apostaţi? Credeţi că le mai văd ca simboluri demne de un minim respect? Oare nu putem vorbi de antisimbolism religios? Câţi oameni s-ar plânge de un muezzin, dar ar sări ca arşi dacă cineva care lucrează în schimbul doi sau trei face plângere pt. zgomotul produs de clopotele la biserică şi de difuzoarele de neam prost al unui popă care ştie umilinţa numai din DEX, iar ipocrizia, lăcomia şi furtul le practică fără pic de ruşine? Cât de ortodoxă mai e ortodoxia atunci şi de ce nu ar trebui „batjocorită”?

    M-am săturat să pun întrebări, multe retorice. La câte victime face religia prin credincioşii care nu pot sta în băncile lor, un om serios trebuie să fie în stare să râdă de defectele lor. Iar o formă de critică prin glumă poate fi un mod inteligent de a actualiza sau de a ridica o preocupare cât se poate de sinceră legată de abuzurile „drept” credincioşilor. Cine nu gustă glumele, „move along”!

    P.S. Sunt destui care consideră comunismul şi fascismul religii cu caracter sectar. Vă plac bancurile cu Radio Erevan sau cu Marx, Engels, Ceauşescu şi comunismul? Dacă da, sunteţi cam ipocrită.

  6. Doar din curiozitate pentru ca s-a scris mult pe acest subiect, dar au fost mai mult vorbe decat argumente: la citatul din articolul dumneavoastra „Prudența și spiritul civic îți cer să te abții de la abuzuri de libertate și să nu transformi opțiunile (a)religioase personale într-un pretext pentru a disprețui public lucrurile în care nu crezi.” am citit in mai multe locuri un raspuns de genul „de ce sa ma abtin in a lua peste picior prietenii imaginari ai unora?”. In acest context care ar fi raspunsul dumneavoastra la o asemenea replica?

    La modul pur logic, ignorand „spiritul civic”, aproape toate religiile se bazeaza pe personaje (zei, semizei, sfinti, ingeri, prooroci, duhuri, draci, cavaleri Jedi, spaghetti monster) ce par a tine mai mult de fantezie decat de realitate, numai numarul enorm de „credinciosi” face ca acest fenomen de masa sa nu fie catalogat medical ca o boala psihica („delusions”? nu stiu care ar fi termenul in limba romana), deci din perspectiva logica argumentul cu „prietenul imaginar nu necesita toleranta si incurajare” pare sa aibe sens.

  7. Articolul demonstreaza inca o data apropierea dintre stanga occidentala a corectitudinii politice si fundamentalismul islamic. Sunt „tovarasi de drum” in subminarea valorilor societatii occidentale.
    Studentii britanici (National Union of Students) au refuzat sa dea o declaratie de condamnare a ISIS…
    Doamna, nimeni nu e obligat sa citeasca Charlie Hebdo!
    Ati vazut „The People vs. Larry Flynt”? In Hustler a aparut o parodie cum ca un pastor foarte cunoscut si respectat ar fi comis un incest cu maica-sa. Pastorul l-a dat pe Larry Flynt in judecata, dar a pierdut la Curtea Suprema (decizie unanima bazata pe Primul Amendament ).

  8. The sense of justice la Rawls mi se pare independent conceptual de spiritul civic. Spiritul civic poate susţine atitudini şi acţiuni civice de la stânga militantă neanarhistă până la libertarieni moderaţi neanarhişti. Rawls fiind undeva se zice pe centru stânga (cei de stânga militantă zic despre teoriilor lui că sunt doar o păcăleală: http://www.amazon.com/Youre-Egalitarian-How-Come-Rich/dp/0674006933 ).

    Nu ştiu ce e spiritul civic, e de gândit. Aş porni de la grecii vechi în căutarea unor răspunsuri.

    gânduri bune,

    • P. S.

      La Hayek ceea ce permite creşterea eficienţei pieţelor şi apariţia catalaxiei este simţul aristotelic al justului, constrângere a comportamentului maximizator individual, inclusiv a celui altruist, care se crede că ar putea fi maximizat prin ideologiile de stânga.

      Din perspectiva asta înclin să cred că spiritul civic este mentalitatea de a te implica in1) în formularea participativă a conţinutului binelului public, 2) în implementarea unor politici publice prin acţiune neguvernamentală, 3) în controlul felului în care guvernanţii folosesc resursele pentru atingerea binelului public, control exercitat prin acţiune neguvernamentală şi nesusţinută din bani publici (noţiunea de ong de interes public e doar un mecanism al statului de a controla modul de control al statului în societăţile puţin dezvoltate economic, fără surse private care să alimenteze ong-urile astfel încât să nu mai depindă financiar de programele statului).

      Spiritul civic în acest sens generază o piaţă cu propriile ei aspecte financiare, a organizaţiilor neguvernamentale, cu implicaţii asupra pieţelor organizaţiilor cu profit (http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0969593102000446 )

      Cu privire la simţul dreptăţii mi se pare fertilă varianta aristotelică, simţul dreptăţii ar modera intuitiv excesele de pe piaţa civică, ar fi un soi de reglaj fin al aplicării regulilor formale şi ideilor cu privire la maximizarea bineului public (redau mai jos o notă dintr-o lucrare mai veche pentru a susţine această idee).

      „Câteva elemente legate de utilizarea noţiunii de dreptate la Aristotel, „Politica” (traducere şi note de A. Baumgarten). O primă direcţie de utilizare a termenului dreptate, şi cea mai importantă din punct de vedere ontologic, pare a fi pentru a stabili legătura dintre natura umană şi natura statului. Dreptatea pare a juca rolul unui termen intermediar între cele două, susţinând mecanismele subtile prin care individul şi statul se condiţionează reciproc.

      Pentru a ilustra această teză am selectat următoarele pasaje:

      • I, 2, 1253 a15 “Limbajul serveşte exprimării utilului şi dăunătorului, precum şi a dreptăţii şi a nedreptăţii”. Numai omul “sesizează dreptul şi nedreptul, pe lângă alte senzaţii”. Baumgarten notează că nu trebuie înţeles că ar fi vorba de noţiunea de drept şi nedrept concepute ca senzaţii, ci de faptul că limbajul corespunde intelectului, şi că prin limbaj se pot comunica judecăţi, comunitatea celor capabili de judecăţi constuind cetatea. Cred totuşi că râmăne de analizat în ce măsură Aristotel nu vrea să spună că există o intuiţie, sau o abilitate nediscursivă de identificare a dreptăţii, pe care apoi o exprimăm prin limbaj. Aceasta cu atât mai mult cu cât ulterior el arată explicit că înţelepciunea practică, necesară pentru a împărţii dreptatea, nu se limitează la utilizarea raţiunii.

      • I, 2, 1253 a32 “Precum omul care îşi îndeplineşte menirea este cea mai bună dintre fiinţe, tot aşa şi cel lipsit de lege şi de dreptate este cea mai rea dintre toate, căci nedreptatea dotată cu arme este lucru cel mai neprielnic”. Şi puţin mai departe: “simţul dreptăţii are un caracter politic, căci dreptatea este ordinea comunităţii politice şi discernerea a ceea ce este drept”. Al doilea pasaj citat arată cred că interpretarea lui Baumgarten nu este justificată. Desigur că simţul dreptăţii nu poate fi interpretat ca fiind de aceeaşi natură cu alte capacităţi senzoriale. Dar el este cel care pare să permită o discernere în privinţa dreptăţii. De unde provine această capacitate de a discerne ? O sugestie apare în VII, 13, 1332 a12: “răzbunările şi pedepsele juste provin dintr-o virtute”. Acest pedepse juste sunt apanajul bărbatului destoinic, virtuos. Mai departe (VII, 13, 1332 a39) ni se arată cum devin cetăţenii buni şi destoinici: prin natură, deprinderi şi raţiune. Dacă natura poate oferi anumite calităţi înnăscute, “restul revine educaţiei, pe care unii şi-o însuşesc prin deprinderi, alţii prin învăţare” (VII, 13, 1332 b10). Baumgarten notează (n107) că “o cetate bună poate face buni cetăţeni chiar din bărbaţi care nu au un caracter ales, prin intermediul deprinderilor şi educaţiei”. Dar ce înseamnă bun cetăţean în privinţa împărţirii dreptăţii ? Înseamnă (n124) să poţi găsi un “termen mediu între legea universală şi cazul particular. În contextul în care problema termenului mediu al acestor extreme este obiect al înţelepciunii practice, ea este singura care permite o guvernare dreaptă într-o cetate”. Iar din Etica Nicomahică (VI, V, 1140 b) [240] aflăm că “înţelepciunea practică nu poate fi nici ştiinţă, nici artă”, ci mai degrabă “un habitus al acţiunii însoţit de raţiune adevărată, având ca obiect ceea ce este bine şi ceea ce este rău pentru om”, nu instrumental, ca în cazul producţiei, ci ca scop în sine. Virtutea ar fi doar acceptarea şi practicarea regulilor bune, un fel de reglaj fin al caracterului.

      Hayek pare să caute o cale de mijloc în sens aristotelic între raţionalismul extremist şi conservatorism.”

      Gânduri bune,

  9. Se estimează că sunt 1.476.233.470 de musulmani pe faţa pământului: un milliard în Asia, 400 de milioane în Africa, 44 de milioane în Europa şi şase milioane în cele două Americi. A cincea parte din populaţia lumii este musulmană; la fiecare hindus există doi musulmani, la fiecare buddhist există doi musulmani, şi la fiecare evreu există o sută de musulmani. Există 57 de state membre ale Organizaţiei Conferinţei Islamice (OIC), şi toate la un loc au în jur de 500 de universităţi; o universitate la fiecare trei milioane de musulmani. SUA are 5.758 de universităţi, iar India are 8.407. În 2004, Universitatea Shanghai Jiao Tong a publicat un ‘Clasament Academic al Universităţilor din Lume’, şi, surprinzător, nici măcar una singură din statele musulmane nu era în top 500.
    Conform datelor strânse de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), rata alfabetizării în lumea creştină este de aproape 90 la sută, iar 15 ţări majoritar creştine au o rată a alfabetizării de 100 la sută. Spre deosebire de ele, un stat majoritar musulman are o rată medie a alfabetizării de aproape 40 la sută, şi nu există nicio ţară majoritar musulmană cu o rată a alfabetizării de 100 la sută. Cam 98 la sută din „alfabetizaţii” din lumea creştină au terminat şcoala primară, faţă de sub 50 la sută din ‘alfabetizaţii’ lumii musulmane. Aprox. 40 la sută din „alfabetizaţii” lumii creştine au absolvit o universitate, în timp ce doar doi la sută din cei ai lumii musulmane au studii superioare.
    Ţările majoritar musulmane au 230 de oameni de ştiinţă la un milion de musulmani. SUA are 4.000 de oameni de ştiinţă la un milion de locuitori, iar Japonia 5.000. În întreaga lume arabă, numărul total de cercetători angajaţi full-time este de 35.000, şi există doar 50 de tehnicieni la un milion de arabi (în lumea creştină există până la 1.000 de tehnicieni la un milion).
    Mai mult, lumea musulmană cheltuie 0,2 la sută din PIB pe cercetare şi dezvoltare, spre deosebire de cinci la sută din PIB în lumea creştină.
    Concluzie: lumea musulmană nu are capacitatea de a genera cunoaştere.
    Numărul de ziare cotidiane la mia de locuitori şi numărul de cărţi pe un milion de locuitori sunt doi indicatori ai măsurii în care cunoaşterea este difuzată în societate. În Pakistan, există 23 de cotidiane la mia de locuitori; în Singapore rata este de 360. În Marea Britanie, numărul de cărţi pe un milion de locuitori este de 2.000, în timp ce în Egipt este 20.
    Exporturile de înaltă tehnologie ale Pakistanului ca procent din exporturile totale reprezintă unu la sută. În cazul Arabiei Saudite, el este de 0,3 la sută; Kuweit , Maroc şi Algeria sunt toate la 0,3 la sută, în timp ce Singapore a ajuns la 58 la sută.
    Iar viitorul aparţine societăţilor bazate pe cunoaştere.
    Un fapt interesant: PIB-ul total al celor 57 de member OIC este sub 2 trilioane USD. America singură produce bunuri şi servicii în valoare de 12 trilioane USD; China de 8 trilioane, Japonia de3,8 trilioane iar Germania de 2,4 trilioane (pe baza parităţii puterii de cumpărare).
    Statele bogate în petrol – Arabia Saudită, EAU, Kuweit şi Qatar produc în total bunuri şi servicii (majoritatea petroliere) de 500 de miliarde USD; Spania singură produce bunuri şi servicii în valoare de peste un trilion, Polonia catolică de 489 miliarde iar Thailanda buddhistă de 545 miliarde.
    Aşadar, de ce sunt musulmanii underdog?
    Răspuns: lipsa educaţiei!!!
    Tot ce fac musulmanii este să strige la Allah toată ziua şi să dea vina pe toţi ceilalţi pentru numeroasele lor eşecuri!

  10. „Nu este însă responsabil și să batjocorești public acele icoane în numele libertății de exprimare – acesta e un abuz de libertate.”
    Dar, ma intreb este permis sa batjocoresti fiinte sfinte? Se pare ca toata lume discuta de niste desene si injurii aduse unor simboluri si uita ca sute de milioane de cetateni ai acestei planete, cu drepturi egale cu cele ale credinciosilor iudeo-crestino-islamici, sint agresati in cel mai inalt grad de modul in care ceilalti trateaza vacile pe care ei le considera sfinte. Ce ar fi daca crestinii sau musulmanii ar avea ca simbol cite un animal si ceilalti l-ar creste in niste conditii oneori inimaginabile ca ulterior sa il consume la masa de prinz iar din pielea lui sa-si faca incaltaminte si din oase clei? Nu e cam multa aroganta sa luam in considerare numai credinta iudaica si derivatele? Hindusii nu ar avea dreptul sa ceara respect pentru simbolurile lor? Ce s-ar face lumea „civilizata” daca din corectitudine politica s-ar interzice consumul de carne de vaca? Ar fi cazul sa ne vedem lungul nasului. Cele trei religii surori nu sint char buricul pamintului! Noroc ca alte religii sint cu adevarat tolerante!
    Sa nu uitam ca pentru unii budisti sobolanii sint sacri! In unele locuri maimutele sint sacre.
    PS Vaca sacra este mult mai veche decit numitele religii asa zis majore!
    PPS Nu este nici o diferenta de conceptie intre cele trei religii. Singura diferenta este ca islamul actioneaza cel mai violent acum. In trecut au facut-o altii care acum se pretind toleranti.

      • Multumesc! Foarte frumos dar, oarecum in contradictie cu traditia iudeo-crestino-islamica pentru care omul este stapinul naturii si poate face ce vrea. De fapt acesta idee lansata in Vechiul Testament (Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” Gen 1,28) este motivul pentru care toate sectele derivate din VT sint atit de arogante! Daca poti stapini tot pamintul poti stapini si pe cei de alta credinta (ca doar astia sint niste vietati nu egalii tai!). Si de aici dezastrul, mai ales ecologic, spre care ne indreptam cu voiosie. Akhenaten a reusit, esuind in incercarea sa creeze o religie prin care sa stapineasca Egiptul, sa initieze una care va duce la distrugerea omenirii!

  11. Tot ce spuneti este valabil pentru orice om sanatos si cu bun simt, care nu face prea multa teorie in jurul libertatii de exprimare.
    Dar exista in lumea asta jigodii, care ne sucesc mintile si fac raul in numele binelui, isi cladesc propria putere pe puterea binelui, pe credinta noastra in bine inselata si deturnata in cel mai josnic mod.
    Si mai exista pe lumea asta oameni, pe care frica lui Dumnezeu, lui Allah, daca vreti, ii duce pana la suparare, intoleranta, ura si suferinta si ii face masa de manevra oarba si inconstienta.
    De multe ori nu mai exista alte mijloace de lupta impotriva raului deghizat in bine, de a spune lucrurilor pe nume, decat ironia.
    Nu stiu cum se face, dar cu cat o putere este mai nelegitima, cu atata stie mai putin de gluma, cu atata este mai sensibila la ironie, cu atat mai usor isi pierde firea si iese de sub masca binelui, aratandu-si adevarata fata hidoasa.
    Caricaturile de la Charlie Hebdo pe multi dintre noi ne-au socat, dar ne-au obligat si ne vor mai obliga la clarificari fara precedent.
    Acesti caricaturisti au facut o treaba, poate murdara, dar necesara.
    Dumnezeu, Allah, daca vreti, prin iubirea lor neconditionata si infinita pentru toti pacatosii ii va ierta pe cei ucisi.

  12. Abuz, abuz, abuz… Abuz de exprimare, abuz de libertate, abuz de putere, abuz de religie (vezi teroriştii), abuz de consum (suntem în plin consumerism), abuz de Natură (cianuri, toxine, chimicale, dioxid de carbon, defrişări, experienţe atomice, exploatări neraţionale, lăcomie, etc). Nu cumva abuzăm prea mult?
    N-ar trebui să ne oprim puţin cu abuzul şi să compensăm oarece prin .. bun simţ, responsabilitate, omenie ? Că prea se’nclină vaporu’ pe’o parte …

  13. Citez si ma minunez ! „Prudența și spiritul civic îți cer să te abții de la abuzuri de libertate și să nu transformi opțiunile (a)religioase personale într-un pretext pentru a disprețui public lucrurile în care nu crezi” Autoarea nu mai continua articolul , tocmai cind ma asteptam sa ne spuna ce LEGE reglementeaza abuzul de libertate . De altfel cuvintul LEGE nu apare in text. oare de ce ?
    Autoarea crede ca prudenta si spiritul civic o vor salva pe viitor de umbat cu basmaua pe ochi si permanent insotita de un barbat din familie (daca nu are – sechestrare la domiciliu !)
    Autoarea nu intelege ca uciderea unui caricaturist e un pas spre anihilarea ei ca autoare, filosof, cetatean… Va ramine doar basmaua pe ochi !

  14. Ne acundem dupa deget. Nu exista social fara limitari. Charlie n-a uzat de un drept ci a abuzat ilegitim de un drept. Exprimarea libera priveste comunicarea valoroase, este statuata in interesul sporirii valorilor. Terorismul este o agresiune perfida careia i se raspunde transant.

    • Si cine sunteti dumneavoastra pentru a face judecati de valoare in numele tuturor membrilor unei societati? Cum puteti spune ca libera exprimare e facuta doar pentru a aduce valoare, fara a defini ce inseamna valoare? Va invit intai sa dati o definitie ne-echivoca a valorii, dupa care sa o introduceti in lege. Astfel, dreptul respectiv va exista in conformitate cu ceea ce va imaginati dumneavoastra.

  15. Niste obsedati religios, dar pasnici, cer intelegere pentru fanatici religiosi mai violenti si sa le fie satisfacute cererile, cam asa s-ar putea rezuma acest articol.
    De ce nu apar astfel de luari de pozitie cand e vorba de Ponta desenat cu nas de Pinocchio ? Aia nu e batjocura ? Nu doar fata de Ponta, dar si fata de milioanele lui de sustinatori.
    Totusi, vedem urme de intelegere doar pentru cei care ucid in numele religiei …
    Cu ce sunteti voi, religiosii cu intelegere fata de marea ofensa adusa de jurnalisti, mai cu mot decat votantii lui Ponta ? De ce, ma rog, sa umble lumea cu manusi cand e vorba de prietenii vostri imaginari, iar bietul Ponta si votantii lui sa umble cu nas de Pinocchio ?

  16. „Dacă reprezinți obscen figura Profetului, manifești un dispreț implicit față de toate comunitățile de musulmani.”

    Stimata doamna/domnisoara, va rog eu frumos, cititi un pic de istorie. Din chiar sursele islamice. Despre Mohamed. Asa-zisul „Profet” (cu „P” majuscula, o majuscula aparent de nelipsit).

    Puteti sa va imaginati ca admirarea acestui om („Profet”) mort demult, dar despre care se stie, cu documentare in regula, ca era un hot, tilhar, misogin, pedofil si sadic (nu este „obscenitate”, nu este „insultare a credinciosilor” in aceasta asertiune, ci doar realitate istorica, faptica, documentata) este dispretuitoare fata de milioanele de victime de astazi ale tilhariei, misoginiei, pedofiliei si sadismului organizat si exercitat, pe scara uriasa, in numele adorarii sale („Profetului”)?

    Probabil ca exista comunitati de neonazisti care se simt jigniti de faptul ca nu il mai admiram cu totii pe Adolf. Ar trebui acest dispret *legitim* interzis, ca sa nu se supere neonazistii si sa nu inceapa sa traga cu mitraliera sovietica in „insultatori”?

    Explicati-ne, va rog frumos, de ce ar trebui sa fim obligati sa *nu* il dispretuim pe „Profet”. Va multumesc.

    • “Dacă reprezinți obscen figura Profetului, manifești un dispreț implicit față de toate comunitățile de musulmani.”

      Articolul acestei erudite doamne – nici Oxfordul nu e mai cel de-altadata se pare – mi-aduce aminte de bancul de pe vremuri cu betivul care, amenintat cu bataia de alt betiv, zice: „daca dai in mine dai in taica-tu… daca dai in taica-tu dai in Partid… daca dai in Partid dai in Ceausescu… daca dai in Ceausescu dau o bere”.

      Le ofer o bere virtuala, metaforica, simbolica, eroilor neimblinziti de la Charlie Hebdo, oameni de o calitate morala si de un curaj cu totul exceptionale, fara iluzia recompensei. Savurati-va berea in paradis, daca exista, dar mai degraba in Panteonul Neplictiselii Confomiste – unde eroii animati de principii (nu de sefuleti religiosi meschini, profeti violenti si sfinti mizerabili) ajung dupa moarte.

  17. „Dacă te amuzi, de pildă, reprezentînd Sfînta Treime ca pe o ”orgie homosexuală”, nu îți bați joc doar de fundamentaliștii creștini, ci de oricine mărturisește Crezul de la Nicea. Dacă reprezinți obscen figura Profetului, manifești un dispreț implicit față de toate comunitățile de musulmani.”

    Si de ce n-as avea voie sa manifest dispret implicit fata de cineva? De unde pana unde a fi crestin, musulman sau ateu inseamna automat ca trebuie sa afisez respect fata de acea persoana? Adica am dreptul sa-mi formez o religie si pe urma sa ma dau lovit de orice forma de jignire adusa Flying Spaghetti Monster, numele fie-i laudat? Si de ce sa ne limitam la religie? De ce nu spunem ca manifest un dispret fata de arta daca il infatisez pe van Gogh ca pe un dement cu urechi enorme? Sau de ce sa nu spunem ca manifest un dispret fata de poporul roman daca il infatisez pe Ponta ca fiind Pinocchio, iar pe Iohannis ca pe Mutulica?

    De ce majoritatea are dreptul sa se simta jignita, insa nu si minoritatea? Iar daca si minoritatea are dreptul a se simti jignita si a influenta dreptul la libera exprimare, de la ce nivel consideram un grup ca fiind minoritate? Zece persoane? O suta de persoane? O mie? Sunt o mie de persoane indreptatite sa se simta jignite si sa indemne la acte reprobabile? Dar 999?

    Dar ce ne facem cand chiar adevarul face pe cineva sa se simta jignit? Limitam adevarul pentru ca nu cumva sa deranjam?

    Aveti grija, stimata doamna ce ati studiat la Oxford, atunci cand indemnati la limitari ale libertatii. S-ar putea sa nu va placa lumea in care veti ajunge sa traiti tot incercand sa multumiti pe toata lumea.

  18. Este inutil să filozofăm despre libertatea de exprimare în legătură cu umorul. Umorul este libertatea gândirii în stare pură. Cu cât e mai interzis, persecutat, condamnat, pedepsit, cu atâta funcţionează mai bine. Şi încă ceva: umorul nu poate fi falsificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro