marți, martie 19, 2024

Pentagonul şi cura de slăbire forţată

Până la 1 martie, Pentagonul şi o bună parte a guvernului american trăiesc sub spectrul sabiei lui Damocles. Perspectiva sechestrului mecanic, aproape contabil, lipsit de o ancorare strategică, asupra bugetului, ar putea pune sub semnul întrebării multe dintre angajamentele globale de apărare colectivă ale SUA.

.

În ianuarie 2012, Pentagonul îşi anunţa noua strategie de apărare. În acel context s-a discutat şi despre implicaţiile acesteia faţă de Europa. Se punea problema reducerii prezenţei forţelor americane desfăşurate permanent pe continent. În cele din urmă, mediul de securitate nu mai putea fi evaluat prin optica exclusivistă a Războiului Rece. Era nevoie de o ajustare. „Lumea s-a schimbat, ameninţările secolului XXI sunt diferite, necesită noi tehnologii, dar şi noi formule operaţionale. Ideea de ansamblu este că nu mai suntem preocupaţi de o Uniune Sovietică ameninţând să invadeze Pasul Fulda şi de cantităţile masive de trupe de care ai nevoie ca să răspunzi unui potenţial atac“, ne-a spus Janine Davidson, un fost înalt oficial din Pentagon implicat în dezvoltarea strategiei din ianuarie 2012. Dimpotrivă, filosofia descurajării regionale punea acum preţ pe altceva: pe viteză, mobilitate, flexibilitate şi mult mai puţin pe cantitate. De aici accentul pe o prezenţă cât mai suplă însemnând consolidarea capacităţilor navale, aeriene şi antibalistice pe care SUA le-au plusat în ultimul timp în Europa. Pe scurt, vorbim de un tip de amprentă geografică sensibil diferită de cea din timpul Războiului Rece. Între timp, această aparentă dezangajare americană din Atlantic a fost dublată de o rebalansare tactică spre Pacific, făcându-i pe mulţi europeni să se simtă abandonaţi. Generalul Martin Dempsey (şeful Statului Major Interarme) avea să explice raţiunea acestei reorientări folosind o imagine din lumea hockey-ului: „Wayne Gretzky, probabil cel mai bun jucător din istorie, a fost la un moment dat întrebat cum de este atât de performant, deşi nu este un jucător impozant fizic. Simplu: patinez către locul unde se află pucul, nu unde s-a aflat. Exact acelaşi lucru încercăm să facem şi noi“. Pacificul, nu Europa, devenise noul centru gravitaţional – spaţiul celor mai importante tendinţe demografice, economice şi militare.

Dar dacă sechestrul bugetar asupra cheltuielilor Pentagonului devine realitate la începutul lunii martie, putem spune adio strategiei de apărare de mai sus. O spune însuşi Leon Panetta, un oficial ales să preia portofoliul Apărării, tocmai datorită backgroundului său de fost preşedinte al House Budget Committee: „Dacă mai tăiaţi alte 500 de miliarde dolari, strategia pe care tocmai v-am prezentat-o poate fi aruncată pe fereastră“, i-a avertizat Panetta anul trecut pe senatori. Practic, vorbim de tăieri suplimentare celor deja anunţate în august 2011, în valoare de 487 de miliarde dolari, deci un total de 987 de miliarde dolari pe parcursul următorului deceniu. Ce înseamnă acest lucru pentru prezenţa SUA în lume? Oficialii Pentagonului spun că una dintre cele mai grave consecinţe este legată de declinul masiv al gradului de pregătire şi antrenament al trupelor americane, cu impact imediat asupra capacităţii de a răspunde unei crize, „tocmai într-un moment de instabilitate crescută în întreaga lume – din Africa de Nord în strâmtoartea Hormuz, din Siria până în Coreea de Nord“ (Panetta, 6 februarie). Cu alte cuvinte, această lipsă de predictibilitate bugetară ar putea pune sub semnul întrebării potenţialul SUA de a-şi onora multe dintre angajamentele sale de apărare colectivă. Mai mult, mesajele transmise şi de generalul Ray Odierno, şeful Statului Major al Armatei Terestre, sunt departe de a fi optimiste: „dacă forţele tale sunt prea puţine (pe fondul lipsei de antrenament), îţi pierzi capacitatea de a descuraja un conflict. Şi când nu o faci, ei bine, natura umană face tot felul de calcule eronate. Aproape fiecare război în care am participat s-a datorat faptului că cineva a făcut un calcul eronat“. Ceea ce îl îngrijorează pe general este faptul că slăbiciunea ar putea fi interpretată ca fiind o invitaţie la oportunism geopolitic şi calcule cost / beneficiu eronate (cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut,  în istorie).

Nu în ultimul rând, perspectiva sechestrului bugetar, care va afecta toate serviciile (armata de uscat, aviaţia, flota navală), deşi în proporţii diferite, ar putea semnala că totul este redeschis negocierii: achiziţiile, programele de modernizare, dar şi rotaţia temporară a trupelor în vederea consolidării interoperabilităţii cu statele aliate (parte esenţială a angajamentului de apărare colectivă asumat prin articolul 5 al NATO). Atmosfera din Congres pare să anunţe o reinterpretare a priorităţilor bugetare. In acelasi timp, totul poate fi supus reevaluării. Prezenţa din Europa ar putea fi şi mai mult redusă. Nu putem exclude, cel puţin ca ipoteză de lucru, chiar amânarea desfăşurării scutului antirachetă în Estul Europei.  Pe fond însă, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că Administraţia Obama rămâne programatic angajată fată de promovarea scutului anti-rachetă (în Europa, Orientul Mijlociu, Extremul Orient) perceput ca fiind o formulă de apărare esenţială într-o lume în care asistăm la „proliferarea” tehnologiilor anti-acces. O arată documentele oficiale care fundamentează politicile sale de securitate – precum “Sustaining global leadership: priorities for 21st century defense”, din ianuarie 2012 (promovat personal chiar de presedinte).  Dar si poziţiile asumate de cei mai importanţi lideri ai Administraţiei:  ”colaborarea noastră privind apărarea antirachetă protejează populațiile noastre – și acordurile noastre cu România, Spania și Turcia furnizează dovada palpabilă a acestei cooperări”, după cum spunea vicepreşedintele Joe Biden la începutul lunii, la Munchen, pe scena celui mai important forum de securitate din Europa.

Problema de fond a sechestrului rămâne faptul că nu este ghidat de o strategie (nu există o legătură ombilicală între obiective şi resurse). Grupurile de lobby vor fi esenţiale în bătăliile şi campaniile de uzură care vor urma. În cele din urmă, un lucru este cert. Vremea cheltuielilor discreţionare, a cecului în alb pentru apărare a luat sfârşit. Iar asta înseamnă că Pentagonul trebuie să se obişnuiască să funcţioneze în marja unor constrângeri bugetare tot mai stricte. Dar mai puţini bani înseamnă să tolerezi şi mai multe riscuri în politicile de apărare. Sau să externalizezi o parte dintre responsabilităţile de până acum către aliaţi.

PS: Cu puţin timp înaintea de finalizarea mandatului său în 2011, Robert Gates i-a rugat pe senatori ca înainte de orice restructurare a Pentagonului (altfel, perfect normală şi de anticipat după un deceniu de război permanent) să se gandească atent la întrebarea: ”ce tip de semnal vreţi să trasmiteţi – Chinei, Iranului, regimului nord coreean – din perspectiva rolului pe care America şi-l asumă în lume?” Este o întrebare cheie ridicată nu doar de unul dintre cei mai de succes manageri publici, dar în acelaşi timp de un lider care “ca vechi Kremlinolog, sunt foarte atent la simboluri. Iar asta îmi afectează interacţiunea  cu ceilalţi”.

Text aparut si in Revista 22

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. E drept ca am citit in diagonala articolul si poate mi-a scapat ceva, dar impresia mea e ca informatia furnizata cititorului roman e, de data asta, cam toata venita dintr-o singura parte (guvernul care nu se mai satura de bani) si lipsesc unele detalii cheie. Uite citeva care schimba complet perspectiva:

    (1)
    Oh. My. God. Well, it’s all over, America. There’s no surviving this. No, the nation will surely descend into mayhem should automatic cuts trim $85 billion out of $3.8 trillion federal budget.

    Wait, what? All this destruction if the budget drops from 3,800 billion dollars to 3,715 billion dollars?

    (2)
    Yet, more than 20 years after the Wall fell, the Red Army went home, East Europe broke free and the Soviet Union fell apart, we have scores of thousands of troops in Europe.
    Why? The European Union’s economy is 10 times that of Russia. Europe’s population is twice Russia’s. Why are we still there?

    (3)
    why do we have 28,000 U.S. troops in Korea and 50,000 in Japan?

    We have 28,000 troops in the South and a defense treaty that will bring us into any war with the North from day one, and a U.S. general would assume overall command of U.S. and Republic of Korea troops.
    Why? North Korea represents no threat to us, and South Korea is not the ruined ravaged land of 1953. It has twice the population of the North, an economy 40 times the size of the North’s, and access to the most modern weapons in America’s arsenal.

    Why were U.S. troops not withdrawn from Korea at the end of the Cold War? Why should we have to fight Seoul’s war if Pyongyang attacks, when the South is capable of fighting and winning its own war?

    Why is South Korea’s defense still America’s obligation?

    :-)

    • @ T.st., da ti-a scapat bunul simt..
      nu cred ca ti-au permis cei de pe „creators.com” si cei de la „the washington times” sa plagiezi de la ei.. ai ceva din demnitatea ascarizilor

    • Multumesc foarte mult pentru comentariu. Si imi insusesc pana la un punct critica dumneavoastra: “impresia mea e ca informatia furnizata cititorului roman e, de data asta, cam toata venita dintr-o singura parte”. Dar am ales sa vorbesc despre toate aceste elemente pt ca mult discutatul “sechestru” va taia mecanic, orbeste, birocratic, fara nicio legatura intre obiectivele fixate in ianuarie 2012 prin US Defense Guidance si resursele necesare pentru finantarea unor asemenea obiective.

      Ceea ce punctati dumneavoastra prin comentariul facut este o alta dezbatere, complementara, desigur la fel de importanta, daca nu chiar si mai importanta. Este un punct de vedere care in esenta contesta in bloc presupozitiile/asumptiile pe care este construita US Defense Guidance. La momentul redactarii ei diferitele scoli de gandire din afara administratiei, inclusiv cele apropiate comentariului dvs, au avut sansa sa se faca auzite. Deci, US Defense Guidance este rodul unor dezbateri cuprinzatoare inclusiv cu cei care ii contesta mindsetul strategic de baza. Sechestrul nu dezbate nimic. Doar taie fara sa ia un calcul o planificare strategica deja asumata. Iar efectul nu poate fi, cred, decat un “hollow army”.

      Pe de alta parte decidentii (Pentagonul si Casa Alba) functioneaza in marja unor constrangeri/limite date de “cultura strategica” in care opereaza. Iar prin asta inteleg: ”the realm of national identity and national self-image, consists of images and symbols that shape how a polity perceives the nature and scope of the nation’s external ambition. These images and symbols at once mold public attitudes and become institutionalized and routinized in the structure and process of decision making and affect how political leaders, government bureaucracies and the military services define their central roles and missions” (Charles Kupchan, The Vulnerability of Empire, 1994, p. 5-6). Iar aceasta “cultura strategica” ramane in datele ei esentiale aceeasi cu cea consacrata dupa al doilea razboi mondial: prezenta masiva in Europa si Extremul Orient pentru a descuraja generic razboiul (angajament de articol 5 cu Europa, aliante de aparare colectiva cu Japonia si Coreea de Sud). Exact fondul pe care articolul dvs il aduce in discutie si il contesta.

      Asa ca mi-ati dat de lucru si va multumesc. Ma bucur ca exista interes sa vorbim si despre aceasta dezbatere. Desi este o dezbatere care nu a incetat niciodata. Am sa fac cat de curand un inventar temeinic al acestor scoli de gandire alternative. Lumea academica americana fierbe la acest moment tocmai pe acest subiect. Foarte la moda sunt 2 scoli: offshore balancer-ii plus the “retrenchment school”. John Hulsman, Barry Posen, Christopher Layne, Stephen Walt, sunt doar cateva repere ale discutiei . O sa imi ia ceva timp, dar o sa incerc sa discut cu fiecare dintre ei. Sau think-tank-uri precum CATO Institute sau Center for Strategic and Budgetary Assessments (CSBA). Un interviu care este in completarea articolului dvs. este aici si cred ca o sa va placa: http://smallwarsjournal.com/jrnl/art/interview-with-jim-thomas

      Oricum, momentul cel mai prielnic sa disecam temeinic aceasta discutie este atunci cand Pentagonul isi va lansa noua Quadrennial Defense Review.

      Multumiri.

      • Multumesc si eu pentru clarificari si pentru pdf. Citit interviul. Mi-au placut intrebarile. Descurajant, totusi, ceea ce sugereaza Tom Ricks, ca Jim Thomas ar fi cam singur pe-acolo…
        Desi, daca ne uitam la spectacolul asta dezolant
        http://www.youtube.com/watch?v=d26_3mMN3r8
        am putea zice ca si James Clapper intelege pe ce lume traim. Chiar daca pare teribil de timorat in fata unor golani carora le permite, nu inteleg de ce, sa cam mature pe jos cu el.

        Uite ca a mai aparut si Chuck Hagel… Or mai fi si altii…

      • mult discutatul “sechestru” va taia mecanic, orbeste, birocratic, fara nicio legatura intre obiectivele fixate in ianuarie 2012 prin US Defense Guidance si resursele necesare pentru finantarea unor asemenea obiective.

        Daca aveti timp cititi si articolul asta. Pentru ca, in afara de vocile tot mai numeroase care cer retragerea trupelor americane din Asia si Europa, e vorba si de cei care nu mai suporta risipa inspaimintatoare de bani publici pe proiecte 100% aiuristice, asa cum se vede si din articolul lui Rand Paul. Exemplele din articol sint de domeniul nebuniei, iar faptul ca sumele sint mici in comparatie cu miliardul sau trilionul nu poate functiona ca scuza. Sint bani luati din buzunarele oamenilor si aruncati pe apa simbetei. Cheltuieli de genul asta nu doar ca nu pot fi justificate, dar ar trebui sa trimita niste birocrati la racoare citiva ani.

  2. maistre, m-ai prins, m-ai umilit, m-ai facut de rusine. recunosc, am plagiat. acum ma duc sa imi fac harakiri. dar nu inainte sa restitui titlurile de master, doctor etc. luate pe comentariul de mai sus si, evident, sporurile banesti care se acorda pentru comentatorii de pe contributors.ro.

    ahh, de ce n-oi fi indicat sursele??? de ce n-am pus in ghilimele macar????? sigur, am pus in italic, asa cum fac cu tot ce nu e al meu, dar asta doar asa, ca sa o folosesc ca scuza ieftina de ultim moment daca ma demasca cineva.

    de ce, de ce… acuma degeaba ma mai vaicaresc. e evident ca am vrut sa dau impresia ca astea sint ideile mele ca sa impresionez lumea si sa iau singur toate aplauzele.

    asa-mi trebuie!

    ba, frate, da’ cum de m-ai prins? zi-mi si mie cum ai facut, ce programe folosesti…

    p.s. bre, da’ ia stai… nu cumva e altceva decit plagiatul meu grosolan care te-a enervat in halul asta? nu cumva ai inteles incotro bat si d’aia ti-a sarit tzandara? :mrgreen:

  3. @ T.St.
    Imi cer scuze, nu am vrut nici sa te umilesc si nici sa ma dau mare stiutor…s-a nimerit ca citisem articolul cu pricina, mi s-a parut cunoscut. Intrigat, am cautat si pe celelalte si le-am gasit. M-a deranjat necitarea surselor, in dulcele stil romanesc contemporan.
    Am inteles incotro bati, dar era mult mai bine daca bateai cu cuvinte proprii. Pentru ca si articolul de mai sus si trimiterile tale, sunt pozitii partizane. Si nu mai avem decat sa ne tragem la sorti rolurile: Cocosila, Iocan sau Moromete….
    Noapte buna!

  4. E probabil şi unul din efectele târzii ale complexului aceluia militaro – industrial, asupra căruia atrăgea atenţia Eisenhower la plecarea din mandat şi despre care îmi aduc aminte foarte exact că aţi scris. Tăierea de 50 de miliarde de dolari de anul acesta de la Pentagon, concretizată în tăieri de comenzi şi tot lanţul pe orizontală, a trimis America în recesiune. Probabil că aici s-au învârtit calculele zilele astea (e 1 martie dar nu ştiu încă ce decizie s-a luat), dacă nu cumva 50+50 de miliarde pe an tăiere nu este prea mult şi dacă nu cumva şocul prea brusc nu ar ucide „pacientul”. Părerea mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro