Home » Analize »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Ploconirea Europei la Înalta Poartă. Turcia post-kemalistă, în centrul scenei politice a lumii de astăzi

Valentin Naumescu martie 30, 2016 Analize, Global / Europa, Reactie rapida
16 comentarii 4,739 Vizualizari

Membră din 1952 a unei Alianţe politico-militare care defineşte strategic Occidentul dar totuşi parte integrantă a Islamului, candidată la integrarea în Uniunea Europeană din 2005 dar totuşi membră a Asia Cooperation Dialogue (2013), nici pe deplin europeană nici întru-totul asiatică, nici modernă nici înapoiată, nici laică nici fanatic religioasă, nici dezvoltată economic nici săracă, nici regim dictatorial nici democraţie liberală, Turcia post-kemalistă de astăzi se plasează, prin întregul ei set de caracteristici, multe din ele contradictorii şi greu de înţeles, în epicentrul scenei politice agitate a lumii prezente.

Implicit, asumând lunga listă a ambiguităţilor şi identităţilor confuze de mai sus, Turcia devine parte a tuturor conflictelor existente şi potenţiale ale „spaţiilor” cultural-politice extrem de diferite din care face parte sau cărora le este vecină, fie că vorbim de Orientul Mijlociu, Uniunea Europeană, Balcani, Rusia sau Caucazul de Sud. Toate aceste regiuni sunt astăzi influenţate, reflectă sau interacţionează, într-un mod sau altul, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu Turcia şi cu transformările de o imensă complexitate care au loc aici. Toate evenimentele fierbinţi ale agendei vremurilor noastre se pregătesc acum între Marea Neagră şi Marea Mediterană, între frontierele Uniunii Europene şi ale Iranului. Turcia este aşadar creuzetul politicii lumii de mâine şi al noii ordini internaţionale, cu bunele şi cu relele ei. De direcţia „schimbărilor paradigmatice” de peste Bosfor şi Dardanele, de ceea ce se întâmplă în acest perimetru al contrastelor, care articulează marile plăci geopolitice şi culturale ale lumii actuale, vor depinde în mare măsură pacea sau războaiele regionale ori globale ale viitorului apropiat.

Dacă n-ar fi deja un clişeu, am putea spune că Turcia este în acelaşi timp parte a problemelor şi parte a soluţiilor ce decurg din multiplele crize sau tensiuni de la perfieria lumii occidentale (Vecinătatea Sudică, respectiv Vecinătatea Estică), fie că vorbim de războiul din Siria, de criza refugiaţilor, de securitatea tot mai încercată din bazinul Mării Negre, de tensiunile explozive cu Rusia, de chestiunea controversată a dreptului kurzilor la un stat suveran, de distrugerea Statului Islamic, de combaterea terorismului, de proiectul unor gazoducte care să lege Coridorul European Sudic de marile resurse din Azerbaidjan sau Iran, de reculul libertăţilor, statului de drept şi al drepturilor omului, de aspecte istorice sensibile precum genocidul armean, de dosarele fierbinţi ale Uniunii Europene, de interesele strategice americane în Orientul Mijlociu. Toate aceste teme complicate au printre ingredientele lor câte ceva din mizele, tulburările, interesele, istoria şi poziţionarea geostrategică a unei Turcii intrată în etapa provocatoare a post-kemalismului secolului XXI.

Chiar dacă unora le place Turcia şi evoluţia ei, iar altora nu, chiar dacă unii vor să o vadă cât mai aproape de Occident, iar alţii cât mai departe, cu viză sau fără viză, în timp ce opiniile despre regimul Erdoğan se radicalizează pe plan intern şi internaţional, de o parte sau de cealaltă, nimeni nu poate face, totuşi, abstracţie de rolul esenţial al Turciei în problemele menţionate. Raportarea la Turcia devine un „must-have” al portofoliului de politică externă al statelor membre ale Clubului occidental.

Însuşi faptul că liderii europeni se ploconesc unul după altul la Înalta Poartă, arătându-şi preţuirea şi respectul pentru un preşedinte şi pentru un regim care preiau cu forţa ziare ale opoziţiei sau declară explicit că nu-i interesează şi nu recunosc hotărârile Curţii Constituţionale (şi multe alte abuzuri, evident incompatibile cu platforma de valori şi principii a Uniunii Europene), denotă deruta şi spaima în creştere de pe micul continent european, tot mai vulnerabil în faţa asaltului terorii şi insecurităţii venind dinspre marele Orient. Încălcarea libertăţilor şi drepturilor omului nu mai contează, se pare, odată ce regimul autocratic de la Ankara promite să ajute Europa să se protejeze de teroare sau de valul imigranţilor. Acceptăm şi plătim oricât. Nu demult, jocul politic frivol al „ochilor larg închişi” era practicat de marile puteri apusene şi în relaţia cu Hosni Mubarak sau Gaddafi, atunci când aceştia păreau că aduc beneficii.

De fapt, „dubla măsură” a europenilor nu este chiar o practică nouă, dacă ne gândim la cât de exigenţi au fost şi sunt cu cei mici, faţă de care nu manifestă un interes prea mare (să ne amintim doar „fiţele” olandeze şi franceze repetate la admiterea României în Spaţiul Schengen sau ale britanicilor faţă de forţa de muncă din ţările est-europene), în comparaţie cu grotescul teatru al noii prietenii UE-Turcia.

Admit, fireşte, că Turcia este sub presiune şi trebuie ajutată. Înţeleg bine riscurile, dificultăţile şi ameninţările, deopotrivă interne şi externe, la care este expus statul turc. Dar acesta nu este un motiv pentru a te face că nu observi direcţia politică greşită, autoritară şi abuzivă, în care se îndreaptă de câţiva ani regimul Erdoğan în raport cu proprii cetăţeni, cu minoritatea kurdă şi cu politicile sale interne. A cauţiona un regim abuziv, fără măcar a încerca să-i adresezi deschis condiţii şi criterii de reformă, şi de a mai şi pretinde că accelerezi negocierile de aderare (ca un premiu pentru performanţele înregistrate), asta e deja prea mult. Mai devreme sau mai târziu, dar evident cu costuri mult mai mari, va exista un nou scandal de corupţie, o nouă reprimare brutală şi o nouă ridicare populară împotriva regimului, în marile oraşe ale Turciei, care au deja şi o importantă componentă liberală, iar intrarea ţării într-o profundă criză sistemică este inevitabilă în absenţa unor reforme care să detensioneze situaţia internă, să instaleze statul de drept şi să clarifice opţiunile de dezvoltare ale societăţii. Politica jumătăţilor de măsură, a compromisului şi ipocriziei nu va rezista la nesfârşit. Europa se va trezi curând (dacă nu este deja) în situaţia ruşinoasă de a alege cui să acorde susţinerea, între un lider autoritar şi abuziv care conduce Turcia de 13 ani, cu care au semnat acorduri de prietenie şi colaborare, şi „intelectualii liberali” pe care acesta îi consideră trădători pentru că îl critică şi îi cer cuvenitele libertăţi dintr-o societate care se vrea parte a Uniunii Europene.

La urma urmei, nu de Turcia ci tot de fermitatea şi resursele Uniunii Europeane depinde securizarea propriilor frontiere şi închiderea rutelor continentale sau modificarea legislaţiei azilului, chiar dacă asta ar însemna, să zicem, suspendarea temporară a Greciei din Spaţiul Schengen. Dacă nu vor mai putea nicicum trece spre Macedonia, zecile de mii de imigranţi blocaţi nu vor rămâne pentru totdeauna în Grecia, e clar că nu îi interesează şi nu îi atrage perspectiva de a locui în corturi într-un stat care nu le oferă nimic, cu atât mai mult cu cât războiul din Siria e pe sfârşite. Dacă vor vedea că nu mai au şanse să urce spre Austria şi Germania şi nu mai sunt primiţi în ţările prospere ale Europei indiferent cum şi în ce condiţii, vor renunţa şi la a mai veni în Grecia şi vor face cale întoarsă.

Nu mă pronunţ împotriva Acordului Uniunii Europene cu Turcia, dar am rezerve serioase în ceea ce priveşte respectarea lui pe termen mediu şi lung. Şi nu de către Turcia, ci de către ai noştri. A fost încheiat la disperare, sub presiunea terorismului şi a valului de imigranţi, deşi s-a văzut că cele două aspecte nu sunt direct legate. Sper că liderii europeni nu se vor dovedi mai „mici” decât guvernul de la Ankara şi nu vom deduce curând că au încheiat Acordul doar pentru a câştiga timp şi a obliga Turcia să facă ceva pentru a opri exodul spre Grecia, pe ideea meschină că „oricum nu le ridicăm vizele şi nu îi primim în Uniunea Europeană, găsim noi mai încolo un motiv să nu ne respectăm angajamentele, odată ce am scăpat de necazuri”.

Ca cetăţean al Europei, m-aş simţi ruşinat de laşitatea şi slăbiciunea unor asemenea lideri dezorientaţi şi mi-aş pune serioase semne de întrebare cu privire la viziunea şi capacitatea acestei generaţii politice mediocre de a continua în condiţii demne Proiectul European al „părinţilor fondatori”.

Turcia se schimbă profund, dar nu ştim acum care va fi direcţia care se va impune din acest creuzet politic în fierbere. Avem nevoie de Turcia alături de noi, dar nu în orice condiţii, căci, Europa ar trebui să ştie cel mai bine din întreaga ei istorie, orice greşeală făcută la un moment dat se plăteşte mai târziu, mult mai scump.


Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. nnm spune:

    In ce priveste acordul UE cu Turcia, exista deja precedentul Schengen. Conditiile se schimba in permanenta, se gaseste nod in papura, iar de intrat mai vedem. Si nu cred ca cineva are vreun sentiment de rusine pentru ca ne duce cu zaharelul. Deci nimic nou sub soare. Ramane de vazut reactia Turciei la aceasta politica.

  2. Emil Stoica spune:

    Apreciez articolele dlui. Naumescu.

    De data asta am o nedumerire: de ce noi, ca romani, facem referire la liderii UE ca si cum ar fi undeva in afara Romaniei? Liderul UE cel mai apropiat de romani este presedintele Romaniei. Rolul sau este sa dicute cu ceilalti 27 de lideri ai UE care este pozitia comuna. Cred ca a venit vremea sa iesim din provincialismul asta cum ca UE este undeva departe si altii sunt liderii.

    Cred ca ar fi buna o clarificare despre cum functioneaza UE si care este rolul nostru in functionarea UE.

    Si revenind la pozitia Romaniei, care este interesul nostru? Nu cumva interesul nostru este pentru ca Turcia sa devina membra UE respectand acelasi acquis comunitar pe care si Romania s-a obligat sa-l respecte cand am aderat?

    • VeVa spune:

      @Emil Stoica,
      Interesul nostru este ca Turcia sa devina o tara de factura europeana, precum Japonia, Coreea de Sud sau Singapore. Acele tari pot sa discute despre aderarea la UE, iar nu Turcia.

      Turcia este o tara unde pe langa derapajele de la statul de drept, avem derapaje MULT mai grave care tin de insasi spiritul majoritar al populatiei: anti-european si pro-islamic. Sa nu ne amagim cu minoritatea intelectuala si armata, construite de catre Ataturk. Aceste segmente minoritare reformiste nu mai au forta in Turcia, aflate in contradictie cu politica islamista neo-imperiala a Turciei.

      Dupa atentatele de la Paris, s-a cerut un moment de reculegere pe stadion la meciul Turcia. Suporterii turci au raspuns urland Allah-u-Akbar.
      http://www.hotnews.ro/stiri-international-20602812-video-suporterii-turci-striga-allahu-akbar-momentul-reculegere-memoria-victimelor-atentatelor-din-paris-meciul-fotbal-turcia-grecia.htm
      Exact strigatul cu care dementii islamisti omoara, incendiaza, violeaza, apoi se intorc multumiti in miile de ghetouri cu care au impanzit Europa si traiesc linistiti pe banii platiti de fraierii de europeni albi.

      Asta este caracterul Turciei – imposibil de reconciliat cu Europa traditionala cea care crede in etica muncii si rule-of-law – ACEIASI PT. TOTI!!!
      Acquis-ul comunitar intr-o astfel de tara ar fi doar o forma fara fond.

      Iar elitele politic corecte vor fi maturate la viitoarele alegeri din toata Europa si vor trebui sa raspunda penal pt. dezastrul lasat in urma – o Europa aflata in pragul colapsului din cauza tolerantei idioate, a cretinismului si impotentei acestor nemernici aflati acum la putere.

      • DanT spune:

        Uite ce scrie chiar în link-ul trimis de tine:
        “In octombrie, la meciul de calificare pentru Euro-2016 din orasul Konya (centrul tarii), suporterii au scandat de asemenea “Allah Akhbar” in timpul momentului de reculegere in memoria celor 102 victime ale atentatelor sinucigase de la Ankara.”
        Adică turcii, musulmani fiind, îşi exprimă durerea şi revolta faţă de atentate prin strigăte de “Allah Akbar”, adică “mare e Dumnezeu”. În sensul că Allah îi va pedepsi pe ucigaşi pentru faptele lor.

        • VeVa spune:

          Adio Europa, adio Occident, adio Civilizatie…Islamofilia (pe filiera neo-marxista) este farul calauzitor al omenirii. Cum arata tarile islamice?…Rau! De ce? Pt. ca exista Occidentul!

          Se pare ca occidentalii au inteles intr-un final ca trebuie sa dispara pt. ca lumea sa se vindece sub principii islamice.

      • Emil Stoica spune:

        De cand judecam un intreg popor dupa ce mesaje trimit galeriile de fotbal? :)

        • VeVa spune:

          @Emil Stoica,
          Corect, nu putem judeca dupa o galerie de fotbal!
          Atunci sa judecam dupa mesajul intelectualilor mahomedani scoliti in Occident la Universitatea Uppsala, in Suedia, tara care da tonul mondial in privinta tolerantei!
          https://www.youtube.com/watch?v=lbpyk1uHNWY

          Multiculturalism? Da, dar numai cand promovam Islamul si Profetul intro maniera corespuzatoare. Altfel ne suparam. Intelectualii mahomedani sar sa-si bata profesorul strigand “Allah u Akbar”, iar aia mai saracuti cu duhul apasa pe tragaci.

          Problema cu cei ca tine a inceput in anii ’60, cand miscarea hippie striga “Make love not war”. Foarte frumos, de ce sa fie razboi cand poate sa fie pace, nu?
          In schimb nu am auzit ca acei tineri hippie (manipulati de gretoasa infiltrare ideologica sovietica) sa comenteze ceva legat de interventia SUA din Coreea, cu 10 ani inainte de razboiul din Vietnam. A fost benefica sau nu? O fi fost bine ca sudul Coreei a fost smuls comunistilor?

          Si tot asa, nu am auzit ca acei tineri hippie sa fi varsat macar o lacrima pt. milioanele de victime ale Gulag-ului, gestionat de cei impotriva carora armata americana lupta in Vietnam.
          Tot asa cum nici azi, la toate manifestatiile pt. pace care apar dupa fiecare atentat islamist, nu am vazut puhoaiele de musulmani indignati ca fratii lor rataciti omoara in numele unui profet pedofil. Nu, puhoaiele de musulumani ies doar la incendiat si devastat, atunci cand numele profetului este insultat, iar nu cand mahomedanii omoara in numele lui!!!

          Manifestam pt. pace selectiv, asa cum o cer niste nemernici care sunt pe punctul de a darama civilizatia occidentala.
          Si de data asta nu va mai interveni nimeni sa salveze Europa. America se afla in acelasi rahat.

    • victor L spune:

      Corect ce spuneti “Liderul UE cel mai apropiat de romani este presedintele Romaniei.”
      Dar il vedeti pe dl presedinte intr-o discutie cu Merkel ori Cameron? de cite ori va da din cap da-yes-ja? credeti ca ii va putea “urmari cu atentie” si sa ne si explice ce au discutat si hotarit?

  3. iosif spune:

    Jocurile sint facute deja. Relaxarea regimului vizelor pentru turci si construirea de moschei in Romania fac parte din acelasi joc. Vom avea in curand o mare comunitate turca in Romania.

  4. Alex1 spune:

    Se pare ca interesele prevaleaza asupra principiilor. Cineva a si spus ca: principiile UE sunt valabile la Bruxeles doar duminica, atunci cand nu este summit; in rest este o uniune de interese.
    In rest, ca si cetatean European, sunt foarte curios sa stiu unde este materializat si ce contine acel “Proiect European al parintilor fondatori”, care sunt etapele si termenele de implementare, cand va fi gata prototipul…?

  5. DanT spune:

    “Nu mă pronunţ împotriva Acordului Uniunii Europene cu Turcia, dar am rezerve serioase în ceea ce priveşte respectarea lui pe termen mediu şi lung. Şi nu de către Turcia, ci de către ai noştri.” – aici nu văd logica.
    Ridicarea vizelor şi progresul în negocierile de aderare sunt legate de nişte condiţii pe care Turcia trebuie să le îndeplinească. Credeţi că Turcia va îndeplini condiţiile respective, dar totuşi Europa nu-şi va respecta angajamentele?
    Iar dacă Turcia nu va îndeplini condiţiile din acord (ceea ce e aproape sigur), în ce fel şi-ar încălca UE angajamentele?

  6. Nikos spune:

    Cred că Europa, după tîmpenile făcute în timpul crizei refugiaților, nu mai poate impune condiții nici măcar Fyromului (Macedonia), cu atît mai puțin Turciei sultanului Erdogan și a marelui vizir Davutoglu!
    Turcia este, într-adevăr, cea mai importantă țară din această zonă, și folosirea ei pe post de salvare a Occidentului (prin ținerea refugiaților) nu e deloc o idee greșită deși este o ironie a Istoriei!
    Pe cine credeți că interesează soarta clasei de mijloc liberale (sau a intelectualității liberale) din Istanbul sau din Ankara?
    Pe liderii regimurilor din centrul Asiei? Cu riscul de a emite o opinie cinică: Turcia nu este pregătită pentru o democrație liberală! Nu de alta, dar am văzut cum s-a democratizat lumea arabă după anul 2011!

  7. Cinicul spune:

    ..”orice greşeală făcută la un moment dat se plăteşte mai târziu, mult mai scump. ”
    Bag seama ca de data asta nu turcul plateste!

  8. Cinicul spune:

    Argumentele enumerate de autor nu sunt cele mai reprezentative pentru dubla oca a UE si US fata de Turcia. Daca Romania ar nega genocidul comis asupra poporului evreu, ar fi pusa la stalpul infamiei si boicotata de la Washington pana la Viena. Turcia neaga genocidul armean si distruge in continuare orice urma a unei civilizatii pre-otomane in zona si mai nimeni (cu exceptia mai mult simbolica a Frantei) nu baga de seama.

    Sarbii de religie islamica (i.e. bosniacii) si albanezii din Kosovo au avut conditii mult mai bine in cadrul federatiei iugoslave decat au avut, sau vor avea vreodata, kurzii in Turcia lui Ataturk, post-Ataturk sau a sultanului Erdogan. In SE Turciei sute de sate de kurzi au fost distruse cu tancurile de armata turca si, din nou, n-am auzit de nici un protest sau un boicot al Turciei. In acelasi timpTurcia trimitea arme sarbilor musulmani din Iugoslavia si bani sa apere drepturile minoritatilor turce din Bulgaria.
    Sa mai pomenesc de faptul ca in 1955 Turcia organizeaza un pogrom asupra comunitatii grecesti din Istanbul sau de invazia Ciprului, de amenintarea continua impotriva Greciei, tara aliata in cadrul Nato? Aceasta este tara incurajata acum sa intre in UE.

  9. Grammaticus spune:

    “controversatul proiect al unui stat kurd”. Poate, intelectualii europeni ar trebui sa-si asume curajos si realitatea unui stat pentru un popor complet diferit de celelalte in mijlocul carora traieste, spre deosebire de un mic fragment de arabi, carora intreaga lumea le cauta in coarne; cauza kurzilor n-o prea sustine nimeni.

  10. idealogul spune:

    “De fapt, „dubla măsură” a europenilor nu este chiar o practică nouă, dacă ne gândim la cât de exigenţi au fost şi sunt cu cei mici, faţă de care nu manifestă un interes prea mare (să ne amintim doar „fiţele” olandeze şi franceze repetate la admiterea României în Spaţiul Schengen sau ale britanicilor faţă de forţa de muncă din ţările est-europene), în comparaţie cu grotescul teatru al noii prietenii UE-Turcia.”

    Imi amintesc ca nu de mult era plin de articole elogiative cu privire VALORILE EUROPENE. Cum are UE o caruta de VALORI si cum le respecta cu sfintenie. etc. etc. Imi venea greata de atatea valori despre care stiam ca nu se aplica decat la catei iar dulaii fac ceva pe ele.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)