vineri, martie 29, 2024

Politica lumii în 2015. Teme şi tendinţe. Câteva perspective

Ne despărţim cu oarecare uşurare de 2014, un an politic complicat şi tensionat pe scena internaţională. Contradictoriu, convulsiv, marcat de câteva crize regionale sângeroase, de sfidări ale dreptului internaţional şi de eşecuri ale diplomaţiei, de tendinţe îngrijorătoare de destructurare a ordinii liberale occidentale (proces care continuă, dealtfel, din anii precedenţi), 2014 a (re)adus în prim plan ameninţări şi provocări, unele vechi, altele noi, la adresa securităţii statelor şi cetăţenilor din mai multe zone ale lumii. Ucraina, Siria, Irakul, Sudanul de sud, Nigeria, Libia s-au numărat printre focarele conflictuale cu foc deschis, în timp ce eşecul diplomaţiei americane în intermedierea (asumată oficial, în 2013) a unei soluţionări negociate a diferendului israeliano-palestinian a umbrit mandatul lui John Kerry.

Puţinele veşti considerate de oficiali „bune” sunt, la rândul lor, fragile şi controversate, receptate de public cu o anumită neîncredere în raport cu aşteptările iniţiale, fie că ne referim la reorganizarea NATO, decisă la Summitul Alianţei din Ţara Galilor, şi la măsurile de „reasigurare” a statelor membre cu privire la consolidarea flancului estic european, fie că vorbim despre stabilizarea economiei europene post-criză, despre sfârşitul misiunii ISAF în Afganistan (practic, sfârşitul oficial al intervenţiei militare internaţionale începute în 2001) sau despre restabilirea relaţiilor bilaterale americano-cubaneze.

Câteva dintre ameninţările şi provocările pe linie de securitate ale anului pe care tocmai l-am încheiat ne-au reţinut mai mult atenţia, firesc aş spune, fie datorită dramatismului şi proximităţii teritoriale (anexarea Crimeei şi războiul din estul Ucrainei), fie prin violenţa inimaginabilă, voit şocantă, în cazul crimelor comise de bandele înarmate ale „Statului Islamic din Irak şi Siria” (în continuare ISIS), împotriva civililor nesupuşi, incluzând femeile şi copiii.

Au fost însă şi procese politice mai discrete, insidioase, care poate nu au generat atâtea titluri în media dar care corodează, lent şi ireversibil, fundamentele proiectului european şi ale democraţiei liberale. Aş menţiona, printre acestea, rezultatele dezamăgitoare (pentru pro-europeni) ale alegerilor europarlamentare din 22-25 mai, cu victoriile UKIP în Marea Britanie şi ale Frontului Naţional în Franţa, două partide eurofobe în plină ascensiune. Tot în această categorie, să zicem a eşecurilor soft ale sistemului politico-economic occidental, aş include discursul ostentativ „iliberal” al premierului ungar Viktor Orbán, distanţându-se, sfidător dar cu o surprinzător de mare priză la electoratul maghiar, de Uniunea Europeană, de Statele Unite şi de valorile liberalismului (din care, cândva, Orbán se revendica politic şi intelectual), dar şi atitudinea pro-rusă, pro-chineză şi zeflemitoare la adresa drepturilor omului şi democraţiei a preşedintelui Cehiei, social-democratul Milos Zeman, rezultatele sub aşteptări ale coaliţiei pro-europene în alegerile de la Chişinău sau criza politică de final de an a Greciei, care împinge o ţară aproape eşuată economic în alegeri anticipate, cu riscul câştigării acestora de către partidul radical de stânga, Syriza.

Acestea sunt, în linii mari, auspiciile nu tocmai favorabile sub care intră politica internaţională în 2015, altfel spus moştenirea mediocră, frustrantă şi problematică a lui 2014, în Europa şi nu numai. Care ar fi însă temele politice semnificative, de care vom auzi cu siguranţă în anul care începe?

  • Politica asertivă a Moscovei, dincolo de frontierele sale vestice, relaţia deteriorată Rusia-Occident şi evoluţiile din „zona tampon” reprezentată de vecinătatea estică a Uniunii Europene, vor constitui cu certitudine un pachet de subiecte de mare interes pe agenda politică internaţională. Conflictul din Ucraina ar putea continua şi s-ar putea agrava (deşi scenariul „îngheţării” conflictului părea, la un moment dat, cel mai probabil), în condiţiile în care Rusia şi-a exprimat nemulţumirea vehementă faţă intenţia recentă a Ucrainei de a renunţa la neutralitate şi de a adera la NATO. Reactivarea problemei transnistrene ar intra, în logica de până acum a lui Vladimir Putin, în arsenalul pârghiilor de putere pe care Moscova le are asupra Republicii Moldova. Reţine atenţia şi lansarea noii doctrine de apărare a Federaţiei Ruse, un mare pas înapoi în relaţia acesteia cu Vestul (cândva partenere în Consiliul NATO-Rusia), în care Moscova consideră extinderea facilităţilor militare ale NATO, în statele membre din flancul estic al Alianţei, drept o „ameninţare la adresa securităţii” sale şi a întregii Europe;
  • Distrugerea ISIS rămâne o prioritate a Statelor Unite şi Marii Britanii în vederea stabilizării Orientului Mijlociu, cu progrese relativ modeste în 2014, şi cu o demisie a lui Chuck Hagel de la Pentagon care a sugerat nemulţumirea Preşedintelui Obama faţă de organizarea campaniei de lovituri aeriene din Siria şi Irak;
  • Terorismul, o temă de top, ca de fiecare dată în ultimii ani, cu adăugarea componentei tot mai grave a racolărilor de membri ai grupărilor fundamentaliste din rândul cetăţenilor statelor occidentale, ceea ce face izolarea acestor organizaţii tot mai dificilă;
  • Energia, o temă interesantă, prin consecinţele ei politice, chiar şi atunci când preţul petrolului este în scădere, va sublinia potenţialuri şi/sau vulnerabilităţi structurale ale unor economii, instrumentabile în sistemul relaţiilor internaţionale. Cei care au pariat pe energia verde şi tehnologiile aferente mai au, se pare, câţiva ani buni de aşteptat pentru profituri, iar cei ale căror economii depind într-o măsură prea mare de exportul de hidrocarburi îşi vor vedea curând puterea diminuată;
  • Alegerile legislative din Marea Britanie, derulate probabil pe 7 mai 2015, cu posibilitatea de a asista la un rezultat „istoric” al UKIP, vor influenţa Uniunea Europeană. Chiar dacă Partidul Conservator şi Partidul Liberal vor reuşi până la urmă să păstreze majoritatea mandatelor în Camera Comunelor şi, deci, să formeze din nou guvernul, presiunea curentului eurofob din insulă, avându-l în frunte pe aventurierul politic, mare amator de alcool, Nigel Farage, ar putea determina cabinetul Cameron să recurgă la şantajarea Bruxelles-ului cu cererea de exceptare a Londrei de la obligaţiile comunitare, sau chiar la convocarea unui referendum pentru exitul Marii Britanii din Uniunea Europeană, în 2016 sau 2017;
  • Recunoaşterea Palestinei de către statele occidentale, o temă amorsată în anii trecuţi şi reactivată în 2014 prin recunoaşterea oficială de către Suedia, respectiv prin adoptarea unei moţiuni în acest sens de către Parlamentul Franţei, va pune la grea încercare diplomaţia internaţională şi relaţiile bilaterale ale Israelului, precum şi clasica abordare americană a recunoaşterii depline internaţionale a statului palestinian numai după finalizarea negocierilor directe israeliano-palestiniene;
  • Restabilirea relaţiilor bilaterale SUA-Cuba, cu argumente pro şi contra, va aduce evoluţii şi consecinţe interesante pe continentul nord-american. Se vorbeşte de posibilitatea schimbului unor vizite la nivel înalt, cu adevărat „istorice”, în 2015, dar surprinde tăcerea totală pe acest subiect a fostului lider cubanez Fidel Castro;
  • Alegerile anticipate din Grecia, pe 25 ianuarie 2015, ar putea aduce la guvernare, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, un partid radical de stânga (Syriza şi liderul Alexis Tsipras, momentan favoriţi la câştigarea scrutinului, cer ruperea tuturor obligaţiilor „umilitoare” faţă de creditori şi stoparea programului de austeritate fiscal-bugetară), pe scurt un regim cvasi-comunist, ceea ce va constitui un mic şoc pentru mecanismele de intervenţie şi politicile comunitare consacrate ale Troicăi Europene, dar va adânci şi mai mult ţara în sărăcie, izolare investiţională, lipsă de lichiditate, şomaj şi decapitalizare, culminând cu riscul unei suspendări temporare a Greciei din Uniunea Europeană;
  • Recesiunea economică a Rusiei şi răspunsurile agresive ale Moscovei la sancţiunile Uniunii Europene şi Statelor Unite, o situaţie care poate degenera în noi tensiuni şi în escaladarea spiralei „războiului hibrid” (al doilea Război Rece) început după Summitul de la Vilnius, din noiembrie 2013;
  • Încercarea Ucrainei de a se desprinde decisiv şi definitiv de influenţa strategică a Rusiei, printr-o aderare accelerată la NATO, dorită se pare şi de Statele Unite, proces care nu se va finaliza în 2015 (poate nici mai târziu), datorită temporizării induse de Germania şi Franţa, care nu doresc ruperea completă a relaţiilor cu Rusia;
  • Profilarea, spre finalul lui 2015, a candidaţilor cu şanse la Preşedinţia Statelor Unite, având în vedere începutul alegerilor primare din Partidul Democrat şi Partidul Republican, procese care se vor încheia propriu-zis în vara lui 2016.

Nu am pretenţia exhaustivităţii listei de mai sus. Acestea sunt temele politice relativ previzibile, precum şi cele decurgând din evenimente planificate. În afara lor, mai pot apărea desigur şi altele, mai mult sau mai puţin surprinzătoare, mai mult sau mai puţin dramatice, rezultând din acumulări de tensiuni, disfuncţionalităţi şi conflicte latente, ori pur şi simplu din circumstanţe întâmplătoare.

Dincolo de temele specifice, care ţin de agenda pe termen scurt, sunt importante şi macro-tendinţele politice, la nivel global şi regional. Fiind procese cu durată lungă şi impact profund, acestea continuă practic direcţiile de evoluţie din anii precedenţi, nu sunt neapărat noi. Printre ele, aş identifica:

  • Repolarizarea şi radicalizarea ideologică, fenomenul invers convergenţei doctrinare din anii ’60, de care vorbea Daniel Bell, şi care constă acum în augmentarea şi ascuţirea trăsăturilor dreptei şi stângii clasice, în special prin consolidarea conservatorismului şi a radicalismului pieţei libere, a sentimentului religios şi/sau naţionalismului (Marea Britanie, Franţa, Olanda, Ungaria, parţial Germania etc.), respectiv reapariţia mirajului socialismului radical (Grecia, Spania, Italia, America latină etc.). Cu alte cuvinte, cel puţin în discursul politic dacă nu şi în practica guvernării, dreapta va fi şi „mai de dreapta” iar stânga şi „mai de stânga”, un reflex al politicienilor de a răspunde prin extrapolări şi simplificări confuziei economico-sociale din societăţile contemporane;
  • Ascensiunea curentelor populiste, contestatare, anti-sistem sau xenofobe, chiar în democraţiile avansate, ca reacţie la scăderea nivelului de viaţă al clasei mijlocii, comparativ cu deceniile trecute, şi la ideea (falsă, evident) că integrarea europeană sau imigranţii sunt de vină;
  • Expansiunea islamismului politic, inclusiv printre cetăţenii statelor occidentale de religie musulmană, cu un procent alarmant în segmentul tinerilor şi adolescenţilor, ca reacţie la alienarea şi periferizarea comunităţilor de imigranţi „din generaţia a doua”, cea mai expusă acestui risc;
  • Slăbirea coeziunii sistemelor politico-economice occidentale şi a sentimentului afilierii naţiunilor membre la organizaţii şi cluburi supra-naţionale (NATO, Uniunea Europeană), respectiv căutarea unor soluţii pe cont propriu, protecţioniste;
  • Contestarea în creştere a globalizării (vezi, mai nou, opoziţia europeană de stradă la negocierile privind Acordul de Liber Schimb Transatlantic, TTIP);
  • Apelul la discursul autoritar şi la măsurile de mână forte, cerute şi aşteptate de o mare parte a populaţiei, tocmai ca răspuns la ineficienţa statelor şi instituţiilor publice în raport cu „dezordinea” şi crizele repetate;
  • Creşterea violenţei în spaţiul public, căreia autorităţile nu pot sau nu ştiu să îi opună un răspuns adecvat, întreţinând astfel un cerc vicios;
  • Apariţia a tot mai multe probleme lipsite în aparenţă de soluţii politico-economice, ceea ce sporeşte anxietatea oamenilor faţă de viitorul lor şi al copiilor, precum: nesiguranţa vieţii şi incertitudinea economico-socială, îmbătrânirea populaţiei, dezechilibrele sistemelor de pensii, poluarea mediului înconjurător, scumpirea accesului la resurse, decredibilizarea instituţiilor democratice (partide, parlament) etc.

La Mulţi Ani tuturor în 2015!

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Traim iar sfarsitul anilor 1980s, „wind of change” again.Sfarsitul unei epoci si inceputul alteia.
    Asa zisa „ordine liberala” de dupa razboiul rece, si globalizarea frenetica, si-a creat propriile anti-teze si contra-reactii corectoare.

  2. PERSPECTIVE 2015.Felicitari pentru analiza realista si curajoasa a situatiei generale in lume.Multe dintre problemele prezentate sunt cunoscute, dar din nefericire multe organizatii si factori politici nu au facut si nici probabil nu se vor implica in viitor in a le rezolva.Va fi necesara o schimbare generala de optica in abordarea problemelor prezentate, poate noi legislatii curajoase care sa schimbe radical o anumita imobilitate existenta in prezent.Fiind inginer,am o abordare specifica profesiei mele, in principal, dar in permanenta am luat pozitie impotriva distrugerilor din economia Romaneasca si de pasivitatea multor factori in fata acestui jaf care a generat multe tragedii.

    La Multi Ani 2015!

  3. Domnule Naumescu, V-am citit de multe ori opiniile. As dori sa comentez putin textul:

    Expansiunea islamismului politic, inclusiv printre cetăţenii statelor occidentale de religie musulmană, cu un procent alarmant în segmentul tinerilor şi adolescenţilor, ca reacţie la alienarea şi periferizarea comunităţilor de imigranţi „din generaţia a doua”, cea mai expusă acestui risc;

    Stimate domn, marea majoritate a acestor cetateni nu vor fi niciodata integrati societatii occidentale, dintr-o cauza cat se poate de simpla; religia, Islamul. Nu este nici o reactie, de nici un fel, este spalare de creier. O majoritate in ISIS o constituie musulmanii educati, cu studii superioare si situatie financiare stabila, care sunt acolo pentru ca sunt indoctrinati religios. Expansiunea islamului politic este de asemenea foarte simplu de explicat: politicieni inconstienti, intro foame masiva de voturi, fac concesii acestor indivizi. De aceea vor, cu glas timid acum sharia, vor interzicerea alcoolului, vor sa-si imbrace femeile ca ninja. Nu uitati ca familia musulmana are in medie 7 membri, iar estimarile sunt ca in curand, musulmanii vor fi ca numar, mai multi decat crestinii. Intram intrun cerc vicios, politicieni tot mai lipsiti de scrupule care intr-un final vor ajunge la lada de gunoi a istoriei si ceea ce este cel mai alarmant vor compromite valorile occidentale asa cum le stim noi acum, fac tot mai multe concesii in goana de a strange cat mai multe voturi.
    Cat despre Palestina, procesul de pace este precum lupul pus paznic la oi……sau Kerry pus sa creeze un stat palestinian cand Bibi zice nu. Hai sa fim seriosi, politichia americana se face intai in cancelariile lui Bibi dupa care rezolutiile ii sunt trimise lui Obama si Kerry intru citire.
    Ca sa nu mai vorbim de toata bezmeticeala creata de americani in Middle East, inclusiv copilul lor de suflet, ISIS. Domnule Naumescu, daca va este frica sa spuneti adevaruri, ar fi mai bine sa nu comentati chestiuni sensibile. Vorbiti despre Ucraina, acolo aveti dreptate.

  4. Adaug la sinteza oarecum west-centrica:

    a) Globalizarea se ‘maturizeaza’: viteza ei de propagare tipic catre Est si Sud a scazand in urma experientelor BRIC si incetinirii China. [Axa economica a lumii s-a deplasat marcant spre bazinul Pacificului, cum dovedesc vizitele lui Obama si tratativele tangente Chinei.]
    b) Recesia Japoniei, alunecata din nou dupa 2 decenii ‘pierdute’ + Fukushima, acum prin introducerea dubla de noi taxe.
    c) Surprinzator este ecoul economic-energetic/politic al Japoniei in Germania; abolirea energie nucleare (tehnic o decizie discutabila, desi a impins coeficientul solar/eolian peste asteptari) si intrarea in recesie ‘blanda’.
    d) Tot in DE (dar si in CH), ratele negative speram sa aiba un impact pozitiv, asupra EU + intr-o noua politica de investitii in RO. Tarile DACH au o lichiditate in sute de miliarde Euro, inghetate in conturi ce azi nu mai sunt productive.
    e) Desi alegerea Dlui KJ a marcat o mini-revolutie interna, extern ea n-a fost sesizata pe radarurile internationale – cu exceptii punctuale logice (DACH, Balcani, USA). Exemplu, The Economist nici macar nu mentioneaza acest ‘cutremur’ social, in timp ce repetat mentioneaza votul catalan. Asta arata cat de mult avem lucru pana sa marcam un ‘blip’ pe ecranele economiei si politicii mondiale.

    Speram intr-un an bun, in care tinerii 15-35 ani sa ne arate ca se poate si atfel decat stim noi, cei ce azi ne-increzatori, cinici si auto-indreptatit ne judecam reciproc in cuvinte aspre. Caci in final tara este a lor. La multi ani!

  5. Legat de alegerile legislative din UK, sistemul electoral este first past the post deci UKIP trebuie sa primeasca cele mai multe voturi intr-o circumscriptie pentru a avea un parlamentar ales. Cu toata ascensiunea UKIP este greu de crezut ca vor fi multe circumscriptii unde sa primeasca mai multe voturi decat oricare alt partid. 25% in alegerile europarlamentare nu inseamna foarte mult, este posibil sa nu fie multi parlamentari de la UKIP.

    La multi ani!

  6. Dle Naumescu, excelent ca de obicei !
    As mai adauga un punct in tendintele actuale – impactul social-media sial telefoanelor smart in politica.

    Dupa parerea mea cel putin 10% din votantii de la noi la prezidentiale s-au intors chiar in ziua votului de la un candidat la altul. Cei de la cozi din diaspora au facut filmulete, le-au pus pe Facebook, pe Youtube, si-au sunat prietenii si rudele si s-a schimbat rezultatul final.

    Sau chiar ieri, chiar daca la Moscova au iesit la meeting doar cateva sute de oameni, poza cu Navalnii din metrou, pusa pe Facebook si in care anunta ca se duce acolo si incalca arestul la domiciliu a fost vazuta de foarte multi din toata lumea, cei care spera sa inceapa si in rusia o revolutie, care sa schimbe regimul.

    La multi ani !

  7. Draga domnule Naumescu,

    va multumesc pentru contributii. Le urmaresc cu interes si apreciez reactiile dumneavoastra prompte.

    Indraznesc sa spun ca ati uitat sa mentionati Asia de Est si tot ceea ce presupune aceasta zona. Mentionez cateva: provocarile economice ale Chinei, manifesterile anti-americane in Marea Chinei de Sud si zona Pacificului de Vest.

    Cred ca, per total, evolutia economica si strategica a Chinei va juca un rol mai mare in anii care urmeaza. Aceste evolutii se imbina foarte bine cu teza dumneavoastra legata de destructurarea ordinii liberale occidentale.

    La multi ani!

  8. „Saracia este cea mai mare agresiune facuta umanitatii” – Gandhi
    Sutele (>1000?) de clandestini salvati de la moarte si debarcati in Italia in mai putin de 24 de ore (!), la inceputul acestui an, readuce in prim plan problema spinoasa a cooperarii europene in materie de emigratie si de gestionare a granitelor UE! Pana mai ieri acesti oameni proveneau in majoritate din Africa, acum li se alatura sirieni, irakieni, afgani… Europa nu poate primi toti refugiatii politici sau economici ai lumii, dar nici nu poate sa-i lase sa moara inecati in Mediterana…
    Acest fenomen, care nu este de loc nou (!), pe cat de dramatic pe atat de repetitiv, reprezinta insa, consecinta fireasca a lipsei de coeziune dintre statele membre UE, atat in privinta viziunii externe, cat si interne, a politicilor practicate de fiecare in „coltul sau”!

  9. Cred că întrebarea majoră e dacă „Titanicul” va schimba direcţia în 2015? Răspunsul e nu, nu va schimba direcţia. În schimb va mări .. viteza ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro